joi, 14 februarie 2013

CÂND ESTE ZIUA SFÂNTULUI VALENTIN?

Valentine's day sau Dragobete

Ziua îndrăgostiţilor era la origine o sărbătoare păgână, a fertilităţii, asociată cu perioada de împerechere a păsărilor.
În Atena antică, între jumătatea lui ianuarie şi jumătatea lunii februarie era luna Gamelion, consacrată căsătoriei lui Zeus cu Hera. 
În Roma antică se celebrau între 13 și 15 februarie festivități numite Lupercalii, sau festivalul lui Faunus (Lupercus), zeul fertilităţii (asimilat cu zeul pelasg Pan). Cu această ocazie erau onoraţi Hera, dar şi Pan, zeul cu picioare de ţap. În grota în care- conform tradiției romane- copiii Romulus și Remus fuseseră alăptați de o lumoaică,  cei ce îl serbau pe  Lupercus sacrificau un țap, apoi tăiau pielea țapului în fâșii din care făceau un fel de bice (numite „februa”) cu mâner în formă falică  și alergau îmbrăcați sumar cu piei de țap şi beţi pe străzi, lovind cu fâșiile din pielea țapului sacrificat pe femeile întâlnite care doreau să rămână însărcinate.  Era o afirmare a instinctelor primare de reproducere.

Lupercus (Pan) era în acelaşi timp un zeu temut, încarnare a lupului ce ameninţă turmele, generator de coşmaruri , de unde şi cuvântul panică (spaimă mare generată de zeul Pan). Reprezentarea cornută şi cu picioare de ţap ştiţi de cine aminteşte, nu?
Da, de acolo vine .


Prin urmare, nimic romantic pentru tinerii îndrăgostiţi.

În anul 2007 a fost descoperită (în subsolul colinei Palatin) o grotă ornată cu mozaicuri și cochilii care ar fi putut fi grota legendarilor gemeni considerați întemeietorii Romei.


.........................................................................................................................................

Sfântul Valentin

În era creştină, Papa Gelasius I a stabilit în anul 498 ca pe data de 14 februarie să se sărbătorească în Biserica Catolică doi sfinţi martiri numiţi Valentin:

  • Valentin de la  Roma, un preot ce a suferit martiriul la Roma în a doua jumătate a secolului al III-lea şi care a fost îngropat pe Via Flaminia. În timpul împăratului Claudiu Gotul a fost arestat , în închisoare a vindecat-o de orbire pe fiica ofițerului care îl păzea, apoi a fost bătut și în final decapitat pe 14 februarie 270, pe via Flaminia. În cinstea lui a fost construită în secolul IV o bisericuță în apropiere de porta del Popolo, devenită loc de pelerinaj. În secolul al XII-lea corpul martirului a fost dus la biserica Santa Praxede, tot din Roma. 
  • Valentin din Terni, un episcop din  Interamma (modernul Terni ), care a fost martirizat tot în a doua jumătate a secolului al II-lea şi care a fost îngropat tot pe Via Flaminia.
      Valentin din Terni era în anul 269 un tânăr preot ce avea darul de a-i vindeca pe bolnavi         prin puterea  rugăciunii, familiile celor tămăduiți convertindu-se apoi la creștinism.  În timp ce împăratul Claudius avusese ideea de a interzice căsătoriile  pentru a putea trimite mai mulți bărbați la luptă, Valentin îi căsătorea pe creștini. Prefectul a ordonat ca preotul să fie arestat, biciuit și decapitat . 
Corpul său a  fost descoperit în 1831 în catacombele Sfântului Hyppolyt în 1831, cu inscripția: ” Valentinus in pace”. (După alte tradiții moaștele sale ar fi în altă parte). Sfântul Valentin a fost recunoscut ca ocrotind dragostea legitimă, consfințită prin căsătorie, dar și pe tineri, pe călători și pe apicultori.
Capul său s-ar găsi din 1052 în biserica mănăstirii Saint-Remy de Montignies-sur-Sambre.

În 494 papa Gelasius I (născut în Africa și foarte probabil de origine berberă) a stabilit ca data de 14 februarie să fie consacrată sfântului Valentin.
Apropierea între Sfântul Valentin şi dragostea romanţată nu este menţionată de nici un document şi este considerată de istorici pur şi simplu o legendă.

Sfinţii Chiril Şi Metodiu,
patronii Europei
Pentru a se elimina această regretabilă confuzie, Biserica Catolică a renunţat să mai serbeze pe sfinţii martiri Valentin pe 14 februarie! 

Din 1969, catolicii amintesc pe 14 februarie pe sfinţii Chiril şi Metodie (care au fost proclamat sfinți patroni ai Europei pe 31 decembrie 1980 de către Papa Ioan Paul al II-lea) şi au preferat să serbeze pe 13 februarie pe sfântul Valentin, pentru a se elimina ambiguităţile .


Noi, însă, nu avem această problemă, dat fiind că suntem în majoritate ortodocşi!
Deci, oricum avem un calendar religios diferit de cel catolic, numai unele sărbători fiind comune.

Sfântul Mucenic Valent

La noi, pe 14 februarie nu s-a serbat niciodată Sfântul Valentin.

Se serbează, însă, pe 16 februarie, sfinții  mucenici  Pamfil și Valent.

Ei au trăit în Cezareea Palestinei, pe timpul împărtului DioclețianPamfil fiind presviter, iar Valent , bătrân diacon. Ei au fost chinuiți în temniță doi ani, împreună cu mărturisitorul Pavel, apoi au fost schingiuiți împreună cu alți cinci creștini  (Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil și Daniil) și decapitați pe 16 februarie . Cei cinci tineri creștini veniseră din Egipt și spuneau că patria lor e Ierusalimul cel ceresc, însă romanii doreau ca denumirea Ierusalim să fie uitată.
Dioclețian a întreprins între anii 303-311 o îngrozitoare prigoană asupra creștinilor, fără a reuși însă stăvilirea răspândirii creștinismului. 
În anii 128-132 pe locul anticei cetăți Ierusalim  distrusă, împăratul Hadrian înființase colonia romană  Ælia Capitolina (tatăl lui  numindu-se Ælius Hadrianus Afer).  Pe locul templului evreiesc din Ierusalim (distrus)  a fost construit un templu dedicat lui Jupiter. Revolta evreilor a fost înfrântă, iar evreii au fost dispersați și au primit interdicție de a intra în cetatea fondată pe ruinele fostului Ierusalim. Provincia romană Iudeea a fost unită cu provincia romană Siria.

Tot atunci au fost martirizați și Porfirie, tânărul slujitor al lui Pamfil care ceruse ca trupurile martirilor să fie înmormântate, precum și Selvichie, ostaș creștin și bătrânul  creștinTeodul , precum și Iulian, care a cinstit trupurile martirilor . ). 



Oricum aşa-numita  Valentine’s Day din zilele noastre  este pur şi simplu un prilej de stimulare a vânzărilor de felicitări şi de mici cadouri, fără nici o legătură cu vreun sfânt şi nici cu vreo tradiţie românească.


Sfântul Valentin din Terni

Să vorbim puţin totuşi şi despre despre Sfântul Valentin al Ortodoxiei, prăznuit de Biserică în ziua de 30 iulie.
Sfantul Valentin s-a născut în anul 175, la Interamna (Terni de astazi, în regiunea Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de către Sfantul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de către Papa Victor I, în anul 197.
Remarcabil propovăduitor al Evangheliei, făcător de minuni şi vindecător, a fost foarte iubit de către enoriaşii săi. El l-a vindecat pe fratele tribunului roman, Frontanus, de o boala foarte grea. Când s-a imbolnavit Cherimon, fiul vestitului filosof Craton, acesta, urmând sfatului lui Frontanus, l-a chemat pe Episcopul Valentin la Roma. Cherimon suferea de o boala care ii schimonosea şi ii contorsiona cumplit trupul. După ce Sfântul Valentin a petrecut o noapte în rugăciune, Cherimon, complet sănatos, s-a aratat înaintea filosofului Craton, tatăl său. Atunci s-au botezat Craton şi toata casa acestuia, împreuna şi cu trei discipoli ai lui.
Sfântul Valentin a fost arestat, torturat şi decapitat la Roma, la vârsta de aproape o sută de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, în timpul persecutiilor împăratului Marc Aureliu. Sfântul Valentin a fost ucis în secret, în timpul nopţii, pentru a se evita răscoala populaţiei din Terni. 
Poate că reprezentarea din Renaştere a  botezului unei sfinte, oficiat de Sfântul Valentin, unde apar şi doi îngeraşi, a contribuit la legenda legată de îndrăgostiţi, deşi subiectul nu avea nici o legătură cu dragostea profană. 
Trei dintre discipolii lui Craton, Procul, Efiv şi Apolonie, au fost şi ei ucişi împreună cu Sfântul Valentin, în anul 273.
Biserica Delea Nouă
la intersecţia străzilor Calea Vergului 
(actuala Calea Călăraşilor),
Labirint (actuala 
Matei Basarab
şi Agricultori.

Părticele din moaştele Sfântului Mucenic Valentin 
se găsesc la Biserica Delea-NouăCalist din Bucureşti. 
Sfintele Moaşte au fost primite in dar de la 
Episcopia din Terni, Italia, în anul 2005.
In Calendarul Ortodox, pe lângă Sfântul Ierarh Mucenic Valentin, prăznuit pe 30 iulie, întâlnim mai mulți  mucenici care au purtat acest nume:  Sfinții Mucenici Marcu, Sotirih și Valentin - 24 octombrie,  Sfânta Muceniţă Valentina - 10 februarie, Sfântul Mucenic Valentin (Valent) - 16 februarie; Sfântul Mucenic Valentin - 24 aprilie,  Sfântul Valentin Preotul - 06 iulie, Sfânta Muceniţă Valentina - 18 iulie.  

Tradiţia românească a zilei îndrăgostiţilorDragobete

Există (totuşi) şi la noi o  sărbătoare tradiţională a îndrăgostiţilor, numită Dragobete
În România, sărbătoarea are loc pe data de 24 februarie . Sensul ei originar nu era de joc al îndrăgostiţilor, ci de întâlnire solemnă a elementului feminin cu cel masculin înainte de începutul postului Paştilor, care recunoaşte autoritatea feminină. Femeile şi tinerele fete mergeau să culeagă flori în pădure, ceea ce reprezenta un prim gest de sacrificiu al naturii vegetale ce renaşte, încarnând forţa vieţii. Chiar dacă întâlnirile din pădure generau câteodată unele gesturi de intimitate, sărbătoarea păstra un caracter solemn, de ofrandă a primelor flori. E vorba de o sărbătoare ce presupunea multă delicateţe şi sensibilitate.
Numele de Dragobete vine de la Drag, sufixul « bete » având o conotaţie de virilitate, ca în cazul cuvântului « vrabete »- vrăbioi. 
Să nu uităm că pe 24 februarie se prăznuieşte Sfântul Ioan Botezătorul
Personalitatea Sfântului îndeamnă la reflexiune asupra comportamentului propriu.
Gestul de a culege flori trebuie să fie considerat ca sacrificiul primelor roade ale pământului, în onoarea martirului decapitat. 

după doxologia ro

x

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu