miercuri, 16 ianuarie 2013

Cu GPS -ul prin Europa


zagreb

Încrederea excesivă în tehnologie dăunează 

O belgiancă de 67 de ani a devenit celebră după ce şi-a ratat ţinta de destinaţie cu circa  1300 km, urmând neabătut indicaţiile GPS-ului ei.
Intenţionând să meargă la gara din Bruxelles, aflată la 73,5  de km de casa ei din Solre-sur-Sambre,  doamna s-a orientat după dispozitivul său de ghidaj, străbătând cu neştirbită încredere aproape toată Europa, în căutarea gării cu pricina.
A fost nevoită ca, pe parcursul celor două zile în care a şofat, să facă de două ori plinul de benzină şi să se oprească pentru a dormi puţin. Nu a dat atenţie panourilor indicatoare, având informaţii suficiente din partea dispozitivului mult mai modern.
Traversarea Germaniei şi a Austriei nu i-au oferit prilejuri de îndoieli asupra corectitudinii traseului.
Slovenia i s-a părut de asemenea foarte asemănătoare cu ceea ce ştia de acasă. Când a ajuns, însă, în Croaţia, ceva a făcut-o să-şi dea seama că nu se mai afla în Belgia......S-a oprit la Zagreb.
Cum fiul ei îi declarase, între timp, dispariţia la poliţie, autorităţile au ajutat-o să revină acasă.

Ştirea din presa franceză e completată de informaţia că fiabilitatea şi precizia sistemului GPS nu sunt identice în fiecare punct al globului......e un fapt recunoscut.

Interesant este faptul că nu este primul caz de acest fel.  
Duminică, cinci turiste asiatice care voiau să ajungă la Lourdes- cunoscut punct de pelerinaj din Hautes-Pyrénées, Franţa, s-au trezit la 800 km de destinaţia dorită, fiind ghidate de GPS-ul lor spre un sat din Finisterre, unde se află o capelă cu nume asemănător. (Povesteşte ziarul regional Ouest-France). Cele cinci tinere femei veniseră cu avionul de la Los Angeles până la Roissy, lângă Paris, rezervaseră prin internet  camere la un hotel din Lourdes, dar s-au trezit într-un sat aflat la 800 km de ţinta lor. Proprietara unui bar le-a oferit o hartă tipărită şi le-a indicat traseul către Pirinei, unde se află locul de pelerinaj Lourdes. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu