miercuri, 19 decembrie 2012

Să luăm exemplu de la unguri



ORGANIZAREA TERITORIALĂ A UNGARIEI și REFORMA EI ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ   

Suprafața Ungariei:  93029 km2
Populația Ungariei:  9 971 000 locuitori în 2011

COMUNELE (3100) SUNT BAZA SISTEMULUI UNGAR DE COMUNITĂȚI LOCALE


Ele se ocupă de alimentarea cu apă, întreținerea drumurilor, transportul public local,higiena publică,învățământul local,protecția mediului,planurile de sistematizare, protecția contra incendiilor,protejarea drepturilor minorităților. Unele sunt foarte mici, caz în care cer ajutorul departamentului. Numărul de aleși comunali va fi redus

ORAȘELE-DEPARTAMENT (23)
 Au competențe de oraș, dar și de departament

DEPARTAMENTELE [megye] (19)Corespund cu județele de la noi.
Constituie baza administrației teritoriale a Ungariei încă din secolul XI (cum, și încă nu le-au schimbat, ca să placă mai mult UE?). Cooperare  foarte strânsă cu departamente franceze înfrățite, cu care au numeroase acțiuni comune și numeroase organisme de cooperare. Associația de  Initiative Franța-Ungaria (INFH) are birouri pemanente , ajută la accesarea fondurilor structurale și multilaterale,  la dezvoltarea economică, la acțiuni legate de finanțele locale, de mediu și de dezvoltare rurală. INFH a finanțat documentarea a sute de deputați unguri în Franța,participă la formarea aleșilor și organizează schimburi de experiență asupra gestiunii fondurilor structurale. Asigură cooperarea în domeniul agricol, în domeniul sănătății, în promovarea economiei, cooperează în domeniul justiției și organizează schimburi între  tineri.  
http://www.senat.fr/ga/ga93/ga938.html

Ele nu pot percepe impozite, dar se ocupă de funcționarea anumitor instituții, mai ales sociale. Au competențe în serviciul de sănătate publică, de educație specializată, de dezvoltare economică, de amenajare a teritoriului, de protecție a mediului și de promovare a turismului.

Departamentele au suprafețe între 8.445 km2 ( Bács-Kiskun)  și 2.265 km2 (Komárom-Esztergom), cu populații între 580 000 și 220 000 de locuitori (suprafețele și numărul de locuitori ale departamentelor ungurești sunt cam de aceleași ordine de mărime cu ale județelor noasrte. Suprafețele județelor noastre variază între 8.697 km² (Timiș) și 1.583 km² (Ilfiv) , iar populația județelor de la noi variază între 830.000 locuitori (Prahova) și 222.000 locuitori (Covasna).

Observăm că ungurii fac reforme fără să schimbe împărțirea teritorială, iar cooperarea europeană merge foarte bine cu departamentele (județele) din secolul XI

BUDAPESTA  ARE 24 DE SECTOARE și tot atâtea primării.

163 DE MICROREGIUNI CU VOCAȚIE MULTIPLĂ, au competențe în educație,servicii sociale,sănătate,protecția familiei,activități culturale,alimentare cu apă, alimentare cu energie,protecția mediului. urbanism,locuri de muncă, dezvoltare economică și turism,protecția fitosanitară, audit intern, amenajarea teritoriului.

Super regiuni și regiuni
Există propuneri de grupare a câte trei departamente în câte o regiune, apoi câte trei regiuni în câte o superregiune , rezultând două super regiuni+ Budapesta . Ele au rămas la stadiul de propuneri până în prezent. Nimeni nu se gândește, însă, să desființeze departamentele (județele), ci doar să le grupeze pentru o mai bună planificare și pentru statistici. Un număr dintre aleșii locali din departamente ar figura în consiliile regiunilor. Super regiunile ar fi și ele doar pentru statistici. 
De ce să se lege ei la cap dacă nu-i doare? De ce să cheltuiască bani aiurea ? 

Să luăm exemplu de la ei - aș zice!

Ei absorb fonduri structurale de două ori mai mult decât noi, fără să cheltuiască bani aiurea pe (dez)organizări teritoriale

http://fr.wikipedia.org/wiki/Subdivisions_de_la_Hongrie



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu