Meda, printesa getă

 Meda, fiica regelui get Cothelas (cunoscut și ca: Gudila/Gothila) 

Cam în anul 341 î.Hr, Meda s-a căsătorit cu regele Filip al II-lea al Macedoniei.

Se știe acum că tatăl ei, Cothelas stăpânea asupra geților din apropiere de Marea Neagră, ce locuiau pe ambele maluri ale Dunării  , stăpânind și importantul port Odessos .(Actualmente Varna, să nu confundăm cu portul actual Odesa).
Geții erau o ramură a tracilor (înrudiți cu dacii) și intraseră în conflict cu macedonenii, pacea fiind pecetluită prin căsătoria prințesei Meda cu regele Filip al II-lea al Macedoniei și prin plata unui tribut mcedonenilor..

Conform istoricului N.G.L.Hammond, după asasinarea lui Filip (în 336 î.Hr) Meda s-a sinucis, dorind să-și urmeze soțul în imperiul lui Hades. Au fost înmormântați în același Mare Tumul din Vergina în camere separate. Trupurile fuseseră incinerate și depuse în casete numite larnax, dar prințesa a rămas celebră pentru prețioasa coroană de aur lucrată în formă de crenguțe de  mirt (plantă considerată sacră , dedicată zeiței Afrodita, simbol al dragostei)
Semnificativ e simbolul „nodului lui Herakles”, care a fost plasat în centrul coroanei. 
Coroana e alcătuită din 112 flori și 80 de frunze din foiță de aur  și din tuburi fine din aur ce reprezintă tulpinile și vrejurile plantei. Mici pietre ornamentale din sticlă albastră ornamentau coroana delicată. 
Întreaga coroană simbolizează dragostea și unirea pe veci a cuplului. 

Nodul lui Herakles

În Grecia Antică acest nod era un simbol al nunții și era folosit de asemenea ca amuletă de protecție. 

Reconstituire imaginară

Joan Francesc Oliveras Pallerois și-a imaginat-o pe Meda din Odessos (mama vitregă a lui Alexandru cel Mare) ca purtând o armură din solzi (așa cum este armura găsită în alt tumul din Bulgaria) , cu un coif de aur ca cel din mormântul regelui odrisian Seuthes III. ) . Autorul și-a imaginat că Meda purta și tatuaje (ce au fost consemnate de Herodot ca fiind un semn de statut). Autorul a dotat-o pe prințesă și cu un topor dublu și cu un pumnal tracic . Nu știm însă dacă prințesa avea o fire războinică 😀

Regele Gothila

De unde până unde numele regelui get ajunsese să fie cunoscut ca „Gothila”? Pentru că Jordanes (istoric de limbă latină din secolul VI) a „încurcat puțin numele”. Probabil citind la rândul său surse istorice mai vechi , copiate după altele și mai vechi, unele denumiri au fost transcrise greșit.
În acest mod simplu, Jordanes i-a confundat pe goți cu geții și cu sciții! 
Așa încât el a scris în anul 551 o lucrare intitulată „De origine actibusque Getarum ” sau „Getica” ce a fost tradusă ca „Istoria goților”!

În lucrarea respectivă goții ar proveni din Scandinavia , de unde ar fi migrat pe teritoriul actual al Poloniei . Dar ...acest popor îl venera pe Zalmoxis , de unde se vede că de fapt e vorba despre geți. 

(Cum de altfel se și intitulează lucrarea în limba latină, traducerea corectă fiind „Despre originea și faptele Geților”, - Getica, deh!

Jordanes povestește apoi că acel popor a prădat cetatea Troia / Ilion, după ce se războiseră și cu Agamemnon.  (Or de fapt traco-geții se implicaseră în războiul troian , așa cum a scris Homer) .

Desigur aceste evenimente foarte îndepărtate au fost descrise cu oarecare aproximație.
Evenimentele mai apropiate de perioada scrierii lucrării au fost relatate cu mai multă exactitate..
Se scrie că goții s-au luptat cu armatele romane în secolul III, ei fiind înfrânți de generalul bizantin Flavius Belisarios.

Generalul Belisarios reprezentat în mozaicul din Ravenna alături de împăratul Iustinian. 

Remarcăm motivul ornamental de pe cămașa generalului născut în Tracia. 

Generalul se născuse în anul 500 în zona de graniță dintre Iliria și Tracia, pe teritoriul de azi al Macedoniei. El e considerat ultimul mare general roman , dat fiind că a întreprins campanii victorioase pentru susținerea domniei împăratului Iustinian dar și pentru apărarea Romei , ce era amenințată de goți. El a condus campania militară a armatei bizantine împotriva ostrogoților, care reușiseră să ocupe Italia. 

În anul 535 armata bizantină a cucerit mai întâi Sicilia, apoi restul teritoriilor din Italia, ducând lupte grele pentru Roma. În 540 ostrogoții erau învinși , însă după plecarea generalului Belisarius luptele au fost reluate și au continuat până în 552, când imperiul bizantin a avut o victorie decisivă asupra ostrogoților, eliberând teritoriile primordiale ale statului roman. Italia era însă devastată de războaie, aristocrația romană dispăruse și Roma era în ruine. În 560 a urmat invazia Lombarzilor..