vineri, 28 martie 2025

Bran

De unde vine numele castelului Bran

Scurt istoric

Există documentul emis în 1377 de regele Ludovic I al Ungariei prin care li se confirma comunității sașilor din Brașov (totaque communitas Saxorum sedis Brassouiensis) dreptul de a ridica, pe cheltuiala și cu meșterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran , după cum le fusese promis (promiserunt novum castrum in lapide Tydrici edificare) . Exista și promisiunea că vama va fi mutată de la Rucăr la Bran.

Observăm că documentul e scris în limba latină și se folosește termenul de „castru” pentru cetate.

Reiese că cetatea de piatră fusese precedată de o altă fortificație, mai veche.
Această primă cetate fusese ridicată între anii 1211-1225 de cavalerii teutoni conduși de magistrul Theodorikus.

Cetatea a fost folosită ca bază de incursiuni împotriva Țării Românești, dar a fost apoi dăruită de Sigismund de Luxemburg lui Mircea cel Bătrân- în 1407. Din 1419 cetatea a fost iar a sașilor brașoveni, până când în 1427 regalitatea ungară a luat-o în proprietate, a efectuat lucrări de extindere apoi a închiriat-o către ...Scaunul Brașovului (în 1498).

În 1920 , Brașovul a dăruit castelul reginei Maria , care l-a lăsat moștenire fiicei sale Ileana, căsătorită cu arhiducele Anton, membru al fostei familii imperiale de Habsburg.
După 1948 castelul a fost naționalizat și a intrat în proprietatea statului român, devenind muzeu . A fost restaurat între anii 1987-1993, păstrându-și destinația de muzeu.

În 2006 castelul a fost retrocedat familiei de Habsburg. Actualul proprietar, Dominic de Habsburg a redeschis castelul pentru public în 2009, în timp ce colecțiile medievale ce aparțineau statului român au fost mutate la Vama Medievală-în sat.

Denumirea

Aflăm că în limba germană, Branul e numit Törzburg. Adică cetatea tribului (satului).

Dar „Bran”?

Un nume asemănător , dar de pe alte meleaguri era al căpeteniei galilor, Brennus. El ar fi provenit dintre Senoni- un trib de gali care ar fi migrat din Galia în peninsula Italică către anul 400 î.Hr. Ei au asediat în Toscana orașul etrusc Clusium (actualul Chiusi) și după ce ar fi înfrânt armata romană ar fi atacat apoi chiar Roma. Senatorii romani adunați în Curia au fost masacrați, galii au prădat orașul și au încercat să atace și colina Capitoliului, unde se refugiase populația , care a fost avertizată de strigătele gâștelor (crescute în templul lui Jupiter) , și a reușit să se apere . Romanii au fost siliți să plătească tribut galilor.

Istoricii moderni au observat asemănarea numelui căpeteniei Brennus ce a atacat Roma în anii 400 î.Hr. cu numele căpeteniei celților Brennos, care a făcut o incursiune cu trupele sale de celți în Tracia și Macedonia, prin anii 280-279,î.Hr.

Astfel că specialiștii încep să considere că că numele Brennos /Brennus ar proveni din cuvântul brano, care însemna corb în limba celtică. În limba veche celtică continentală (galeză) , branos însemna corb.

Denumirea se regăsește în etnonime și toponime ca:
Brannovici (un trib din Galia celtică. Denumire regăsită în „De Bello Gallico” de Caesar sub forma: Aulercis Brannoulcibus ) Se regăsesc cuvintele branno- corb , vico-luptă, Deci Brannovici ar fi „învingători cu corbul”

Brandobrici (alt trib de celți, din zona actualului Narbonne) , Delamarre a propus să se descompună numele în „brando-bricco”- „corbii pătați” , brando/branno însemnând corbi

Branodunum (oraș briton , actualul Brancaster din Marea Britanie)

Branderix- divinitate celtică al cărei nume ar proveni din „branno-rix”- „regele corbilor”.

În limba irlandeză veche se regăsește cuvântul bran, cu sensul de corb.
Același înțeles îl avea cuvântul bran în limbile galică și bretonă. În aceste limbi, bran însemna de asemenea și șef, conducător de armată.

În mitologia britonică, mai alez galeză, în Mabinogion se regăsește un erou ce poartă numele Bran le Beni, asociat cu simbolul corbului.

http://www.encyclopedie.arbre-celtique.com/encyclopedie.php

Exemplele sunt mult mai numeroase și atestă prezența numelui Bran în limba celților.

Dacii au coexistat cu celții în antichitate

Arheologul Ion Motzoi-Chicideanu afirmă că elementele arheologice găsite în munții Orăștiei îi arată pe daci apropiați de populațiile atestate arheologic nu doar în Transilvania, ci și în Europa Centrală : de celți!
Se presupune că triburile de celți, populație indo-europeană vorbitori ai unei limbi kentum , blonzi, roșcați, înalți și cu pielea albă , despre care a amintit Hecateu din Milet , au migrat de-a lungul întregii Europe, dinspre est spre vest, începând din secolul VI î.Hr. Pe parcursul câtorva secole ei au înființat așezări în actuala Cehie, Slovacia, sudul Germaniei, Elveția, Franța, Belgia și Insulele Britanice, unde au dezvoltat o cultură aparte. Ei au ajuns și pe teritoriul de azi al României, în secolul IV î.Hr. coexistând cu dacii în Transilvania și Banat, față de care s-au impus prin agresivitatea militară. Într-un mormânt celtic găsit la noi, aproape de Carei, a fost descoperit un coif de fier împodobit cu un corb din bronz! Pasărea are aripile desfăcute și articulate, astfel că ele se mișcau când cel care purta coiful făcea mișcări bruște, în timpul luptelor. Era un semn ce simboliza probabil protecția din partea divinității protectoare, dar în acelaș timo o metodă de a distrage atenția adversarului în momentele decisive ale luptelor. Coiful celtic de la Ciumești atestă prezența celților pe teritoriul țării noastre . Numeroase alte dovezi arheologice arată că dacii au conviețuit cu celții, preluând unii de la alții diferite tehnici de prelucrare a metalelor sau de olărit, dar și - probabil- croieli de îmbrăcăminte.
Gacii maramureșeni ar avea legătură cu pantalonii largi ai celților.

În secolul I î.Hr. Burebista, marea căpetenie a dacilor a unit triburile de daci și a pornit război împotriva triburilor străine care se înstăpâniseră prin partea locului - după cum a scris Strabon.

PRIN URMARE:

Vedem persistența simbolului corbului în cultura celtică și avem dovezi că celții au conviețuit o perioadă cu dacii și au existat influiențe reciproce.
Am aflat că în limba celtică, bran/branno înseamnă corb.

Nu ar fi de mirare ca denumirea localității Bran și a castelului Bran de la noi să provină din limba celtică .

Ar însemna: Cetatea Corbului.

joi, 27 martie 2025

S.P.Q.R.

Ce înseamnă aceste inițiale?

Cine călătorește la Roma și se plimbă prin oraș, privind monumentele din Roma Antică, întâlnește deseori inscripția: S P Q R. Ce înseamnă?

Originea ei datează din timpul Republicii Romane, când conducerea aparținea Senatului . Clasa conducătoare erau patricienii, iar oamenii de rând erau numiți plebei.

Abrevierea S.P.Q.R. ar fi avut semnificația inițială:

Senatus Populus Quirites Romani

Quirites erau cetățenii romani care se bucurau de drepturile depline de cetățenie romană.

Inscripția se traducea deci: Senatul cetățenilor romani.

Mai tîrziu abrevierea a fost înțeleasă ca:

Senatus Populusque Romanus (Senatul și Poporul Roman)

Formula e folosită în inscripțiile pe monumente, pe monedele Senatului roman din acea perioadă.

Inscripția de pe Arcul lui Titus cu formula neprescurtată.

Era simbolul uniunii dintre Senatul roman, alcătuit din descendenții fondatorilor orașului, împreună cu Romulus și poporul roman, ansamblul cetățenilor romani.

Era emblema Republicii romane și ulterior a Imperiului roman, reprezentând puterea politică romană. Ele au rămas până astăzi simbolul orașului Roma.

Altă interpretare găsită în dicționare este:

„Senatus Populusque Quiritium Romanum”, adică Senatul și poporul de cetățeni romani.

Abrevierea poate fi găsită în zilele noastre nu doar pe monumentalul Trofeu al lui Augustus, în Palatul Senatorial, între Palatul Capitolin și Palatul Conservatorilor din Piața Dealului Capitolin, sau pe Arcul lui Titus, ci și pe clădirile contemporane, pe gurile de incendiu sau pe lucrări publice din oraș, capacele de cămine din oraș.
Unii au dat semnificații mai noi acestei inscripții:

„Sapiens Populus Quaerit Romam”- „un popor înțelept caută Roma” sau:

„Sanctus Petrus Quiescit Romae”- „Sfântul Petru se odihnește la Roma”.

marți, 25 martie 2025

Lupul, lupul!

Ce facem dacă ne întâlnim cu un lup?

Teama ancestrală

Lupul a fost considerat în trecut foarte periculor, nu doar pentru animalele domestice , ci chiar pentru om- mai ales iarna, când haite de lupi înfometați puteau ataca săniile trase de cai .
Povești și legende le insuflau copiilor teama de acest animal. Scufița Roșie, Capra cu trei iezi erau exemple de pericol letal constituit de lup.

Totuși, dacă vedem acum niște fotografii ale lupilor ce trăiesc pe la noi sau în alte țări din Europa, constatăm că sunt animale de talia unui câine de dimensiuni medii care nu știu cum să se ferească mai mult din calea oamenilor.

De unde atunci legendele fioroase și simbolurile de luptător vajnic din antichitate?
Dacă mergem la Muzeul Antipa din capitală, vedem o dioramă cu un grup de lupi care atacă un cerb.
Dioramele au fost realizate cu mulți ani în urmă, înainte de război.
Lupii aceia au dimensiuni impresionante, într-adevăr. Așa erau lupii pe vremea aceea!
Doar că între timp au fost campanii de vânare cu intenția de eradicare a acestei specii de pe teritoriul nostru, considerându-se că -în general- animalele de pradă sunt dăunătoare și trebuie să fie stârpite.
Era pe timpul când copiii învățau la școală despre cum este „supusă natura” .Vânătorii erau răsplătiți dacă aduceau dovezi că au împușcat un număr (cât mai mare) de lupi.

Iar vânătorii urmăreau să vâneze exemplarele cele mai mari, care să constituie un trofeu cinegetic.
Campaniile au avut efect. Lupii au fost (aproape) stârpiți, rămânând câteva exemplare mai pipernicite, care reușiseră să pară că sunt câini (probabil). Unii dintre ei s-au împerecheat cu câini vagabonzi, din lipsă de parteneri din propria specie.

S-a constatat după aceea că atitudinea agresivă față de natură are efecte destructive ce amenință însăși casa noastră comună, a omenirii.
În cazul concret al lupilor, s-a constatat că lipsa acestei specii are efecte negative asupra ecosistemului.

Reintroducerea lupului în Yellowstone a avut numeroase efecte pozitive, dintre care amintesc: micșorarea populației de coioți (care ocupaseră locul liber lăsat de lupii uciși) . Coioții, fiind mai mici , vânau cu precădere pui de animale, ceea ce avea efecte negative asupra cervidelor și a altor animale. Lupii fiind mai mari, urmăresc vânarea animalelor adulte, dar atacă exemplarele mai ușor de doborât: exemplarele bătrâne sau bolnave, ori cele tarate, care nu aleargă la fel de repede sau nu se pot apăra la fel de bine. Secția aceasta contribuie la asigurarea unor populații de ierbivore mai sănătoase.
De asemenea alertarea continuă a ierbivorelor le determină pe acestea să-și schimbe locul de pășunat, evitându-se astfel pășunatul excesiv pe unele zone. Efectele pozitive sunt mai numeroase, dar să ne limităm la atât.

Atitudinea statelor europene

În mai multe state europene s-au luat măsuri pentru reintroducerea lupilor în mediul lor natural.
De pildă în Franța, unde fusese vânat până la dispariție, lupii au fost reintroduși din anii 1990, cu efecte pozitive asupra biodiversității.

În 2023 erau înregistrați în Franța 1344 de lupi - observăm precizia numărătorii.

Desigur crescătorii de animale își exprimă „preocupări”, sunt dezbateri în sectorul agricol.

Pierderile de animale domestice sunt compensate de stat.

Dar ce să facem noi, oamenii, dacă dăm nas în nas cu un lup?

Deși în zilele noastre atacurile unor lupi sunt considerate „rarisime” în Franța, n-am auzit nici la noi să fi fost cazuri, totuși câteva sfaturi ar fi utile.

Dacă în cursul unei plimbări pe munte sau când mergem la cules de ciuperci în pădure ne întâlnim cu un lup, principalul ar fi să ne păstrăm calmul.

În nici un caz nu o luăm la fugă- pentru că asta ar declanșa instinctul de prădător al lupului și nu putem rivaliza cu el la alergare.

Ar trebui să ne uităm calm la el și să avansăm încet, fără să-i întoarcem spatele nici un moment. (ne sfătuiesc specialiștii de la Huffington Post).
Dacă suntem însoțiți de un animal de companie (de obicei un câine), e bine să fie în lesă, ca să nu o ia la fugă sau să atragă atenția lupului.

Ni se spune că uneori lupi răniți sau dezorientați se aventurează aproape de locuințe. În acest caz se impun prudența și respectul.

Sfaturile sunt cu atât mai utile la noi, unde populația de lupi ar fi mai mare (nu se știe exact câți ar fi, dar se estimează că ar fi 2500-2900)

Cică la noi ar fi 6,93 milioane de hectare de păduri. În Franța în 2020 erau 17,4 milioane de hectare de păduri. Deci un sfat ar fi să refacem și la noi suprafețele de păduri defrișate, ca să nu silim animalele pădurii să-și caute hrană în zonele locuite.

Un studiu efectuat asupra populației de lupi de la noi a relevat faptul că printre lupi se găsesc și exemplare hibride, de lup-câine, hibridarea fiind atestată prin analize genetice.
În cadrul studiului efectuat s-au plasat camere de monitorizare a animalelor sălbatice și la trei apariții ale unor lupi , apare și o detecție de câini fără stăpân.
Reiese că din acel număr- estimat- de lupi, un sfert ar putea fi de fapt câini , mulți dintre aceștia fiind părăsiți de stăpâni în pădure și sălbăticiți, alții provenind din câini astfel sălbăticiți.
Chiar și în această fotografie considerată reprezentativă pentru un lup din Apuseni se observă unmele unei hibridări cu câine: culoarea blănii e roșcată, nu cenușie, esistă și zone de blană albă. .

miercuri, 19 martie 2025

Parfumul lui Caesar

În această perioadă se face reclamă unui parfum care , realizat de industria turcă de parfumuri, ar recrea parfumul preferat de Julius Caesar.
Ce se știe de fapt?

Parfumurile în antichitate

Se știe că în antichitate parfumurile erau folosite frecvent și erau foarte prețuite, cu timpul fiind și comercializate pe scară largă.
Prima referire cunoscută la folosirea unui parfum datează de la sfârșitul mileniului patru înainte de Hristos, din Mesopotamia. S-au găsit referiri scrise cu privire la un vast schimb comercial de substanțe aromatice , în număr de peste 200, șapte fiind însă preferate: cedrul (considerat arbore sacru), calamus, mirt, galbanum, chiparos, laudanum și storax.
În Egipt parfumurile erau folosite mereu în cadrul ritualurilor religioase, când substanțele aromate erau arse . De acolo derivă chiar denumirea latină „per fumus” , adică „prin fum”, ajungându-se la cuvântul parfum.
A apărut o adevărată industrie a parfumurilor. Se știe că regina Hatshepsut (1501-1482 î.Hr) organiza incursiuni în „Țara Pontului” , de unde aduceau printre altele smirna, laudanum, tămâie, rășină de terebinthus și opoponax, călătorii ilustrate în basoreliefurile templului din Deir-El-Bahari din Teba. Se citează parfumul „Kyfi”, compus din peste 60 de esențe aduse (unele) din țări foarte îndepărtate.

În epoca elenistiă și apoi î epoca romană se făcea comerț de parfumuri cu Arabia, India , pentru completarea gamei largi de arome provenind din Corint sau din Egipt.
Marcus Antonius i-a dăruit Cleopatrei o fabrică de parfumuri situată aproape de Ein Gedi , unde au fost descoperite vase cu reziduuri de parfumuri antice . Cleopatra era pasionată de parfumuri și compunea ea însăși diferite rețete de parfumuri, despre care a schis chiar o carte: „Cleopatra Gyneciarum libri”, carte în care trecuse rețetele sale de uleiuri parfumate și de unguente cosmetice. Din păcate, cartea s-a pierdut.
Unele dintre aceste parfumuri erau celebre în antichitate și au fost notate de Pliniu cel Bătrân și de Dioscoride.
Flacoane prețioase, din ceramică pictată artistic sau din sticlă suflată în forme variate închideau parfumuri destinate nu doar zeilor (la ceremonii) sau nobilimii, ci și simplilor cetățeni ce se delectau la băile romane, după exercițiile sportive din palestre. Parfumurile erau folosite atât de femei cât și de bărbați și cei ce administrau gimnaziile sau palestrele aveau și grija de a asigura uleiurile parfumate .
Ritualurile funerare includeau de asemenea parfumuri pentru ungerea corpului defunctului sau pentru parfumarea cenușii acestuia după incinerare. Flacoane de ulei parfumat- unguentaria- erau așezate și în morminte. Unele uleiuri parfumate erau folosite în scopuri medicale.
Dioscoride a indicat în lucrarea sa De materia medica nu doar materiile prime folosite pentru parfumuri, dar și cantitățile exacte din diversele componente și originea acestora și modul de preparare.

În acestă pictură antică e reprezentată o femeie care prepară un parfum combinând mai multe ingrediente aromate.Ceea ce e interesant în mod deosebit pentru noi e că acestă femeie ce trăia la Pompei pare să fi fost de origine dacă. Era încălțată cu opinci și purta pe cap un văl asemănător cu maramele românești. Părul blond roșcat e pieptănat simplu. Îmbrăcămintea femeii este romană .Poate să fi fost o sclavă eliberată, care își exercita meseria de parfumier.

O echipă de cercetători de la Centrul Național de Cercetare italian condusă de Giuseppe Donato -Directorul Laboratorului de Arheologie Experimentală al CNR a reconstituit unele parfumuri antice urmând indicațiile din lucrările scrise de Dioscoride și de Plinius.

Ei au reconstituit șapte parfumuri: oleum omphacium (din măsline verzi culese în luna august) Regale Unguientum (parfum regal) , Metopium (parfum egiptean cu cardamom), Rhodinum (cu trandafiri) , Myrtum Laurum (cu măghiran), Cyprinum ( cu Cyperus esculentus, chufa) , Susinum (cu crin) și Telinum (cu Schinduf- „fîn grecesc- fenugrec”). Unele dintre aceste ingrediente erau folosite pentru parfumarea unor vinuri sau altor băuturi, având și proprietăți medicinale.
După rețetele lui Dioscoride au fost reconstituite de asemenea: Irinon (cu iris), Krocinon (cu șofran) și lasmelaion (cu iasomie).

Folosindu-se resturile de parfum găsite în recipientele din fabrica antică din Ein Gedi și cu ajutorul metodelor descrise în cartea lui Pliniu cel Bătrân , s-a reconstituit Regale Unquentum- unguentul parfumat ce a fost folosit în anul 3000 î.Hr într-un mormânt din Ur, pentru care se folosiseră: Calamus, smirnă, lemn de trandafir, balsam, măghiran, condimente și esențe de flori din țări foarte îndepărtate, precum China, India și Malaezia.

Cyprinum , poate unul dintre cele mai cunoscute, pe bază de ulei de măsline verzi , Cardamon, Calamus (crin galben) aromat, Henna, Aspalato (lemn de aloe) și Rășină. S-au păstrat trei rețete pentru acest parfum: una d ela Teofrast, una de la Pliniu și una de la Dioscoride. Un parfum de culoare verde, ce își păstra aroma nealterată timp de patru ani. A fost considerat unul dintre ingredientele principale , alături de Megaleion, Cinamonium (scorțișoară), Myrtinum (mirt), Rodinon (trandafir) și salvie pentru crearea parfumurilor personalizate.
Rodinium, uleiul de trandafiri , ce părea să aibă origini persane era de asemenea unul dintre parfumurile foarte răspândite pe vremea Cleopatrei.
Elegipcum- un parfum egiptean ce se vindea la Atena în secolul V î.Hr. era de asemenea foarte apreciat. Era incolor, cu aromă de mirt și scorțișoară, care devenea mai prețios dacă era învechit timp de zece ani.
Elmendesianum- un parfum originar din Egipt , din orașul Mendes , din delta Nilului , era făcut din ulei de barnacle, smirnă, casia, rășină cu o tentă de scorțișoară.

Metopium era un parfum de Galbanum cu aromă intensă, obținut de obicei cu ulei de migdale amare ce era foarte îndrăgit de fenicieni.

Irinum, un ulei de măsline în care se macerau flori de iris, era colorat în roșu cu semințe de henna era lăsat să se odihnească douăzeci de ani pentru a ajunge optim.

În Grecia antică mirosurile frumoase- „euodia”-erau considerate instrumente d ecercetare a divinului.
În perioada rafinată a lui Pericle, se foloseau:
Susinon- pe bază de crin, sau

Kipros- pe bază de mentă și bergamotă.

Tot în acea perioadă Teofrast a scris „Tratatul de mirosuri”, care a devenit textul de bază al parfumeriei antice.
În insula Cipru , insula consacrată frumuseții feminine, e patria celui mai vechi cosmetic cunoscut, „cipria”. Au fost descoperite acolo vestigiile unei mari fabrici industriale , o construcție cu suprafața de 4000m2, care datează din secolul XXî.Hr. Clădirea a fost distrusă de un cutremur violent în anul 1850 î.Hr, urmând apoi un incendiu ce a fost întreținut de cantitatea mare de petrol ce se găsea acolo.

Onfaium- Oleum ex albis ulivis- era un amestec din flori și lemn parfumat sau esențe ce se lăsau să fuzioneze câteva zile la căldură.

Aceste parfumuri erau realizate din amestecuri precis dozate de diferite arome naturale , distilate . De pildă lasmelaion era preparat din Iasomie (Jasminum grandiflorum L.), ulei de susan ( Sesamum indicum L.) , cardamom(Elettaria cardamomum L.Maton), scorțișoară (Cinnamomum verum Presl.), șofran (Crocus sativus L.) și smirna (Commiphora myrrha Engler.) chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/https://new.societechimiquedefrance.fr/wp-content/uploads/2019/12/2012-359-janvier-p42-Fernandez-HD.pdf
Parfumul rezultat a fost considerat că aduce cu contemporanul Opium de la Yves Saint-Laurent.
Cât despre parfumul preferat în realitate de Caesar, , se pot face mai degrabă presupuneri.

În timpul Romei imperiale, parfumurile au fost folosite tot mai mult. Petronius povestește în Satyricon că banchetele deveniseră adevărate „orgii olfactive”. De pildă în timpul banchetelor din Domus Aurea a lui Nero, petale de trandafir impregnate cu esențe prețioase erau presărate deasupra oaspeților dintr-un tavan din fildeș perforat.

Totul era impregnat cu parfumuri: corpul, părul, caii, toate femeile, inclusiv sclavele, scaunele , corturile, chiar și pânzele corăbiilor.

Dar nu, nu se parfumau cu sudoare de gladiator!
Pliniu cel Bătrân a scris undeva că lui i-ar repugna să se ungă pe corp cu secrețiile altei persoane, amintind cu acest prilej că grecii foloseau sudoarea gladiatorilor (care își ungeau corpurile cu ulei de măsline înainte lupte) ca unguent emolient și chiar pentru tratarea unor afecțiuni ale pielii.
Cei care și-au închipuit că unguentul cu sudoare era folosit ca parfum nu știau că ureea se folosește și în zilele noastre în dermatologie , pentru a combate uscăciunea pielii, mâncărimile , pentru exfolierea celulelor moarte și ca ajutor în cazul infecțiilor fungice. Ureea e conținută de urină, dar și de transpirație. În zilele noastre ea e produsă sintetic pentru a intra în compoziția diferitelor produse medicamentoase, cosmetice, sau a uleiurilor parfumate. Pe atunci se folosea transpirația.
De menționat că transpirația începe să miroasă urât când stagnează pe piele și începe să fie alterată de microorganisme , care o fac să capete un miros respingător. Ungerea cu ulei de măsline împiedica probabil acțiunea microorganismelor- cel puțin pe termen scurt.

Folosirea alcoolului- mai târziu.

Arabii au fost cei care au inventat alambicul, care au distilat alcool pentru prima dată . Alambicul a servit mult pentru distilarea aromelor din plante, obținându-se noi arome . Arabii dețineau monopolul comercial asupra acelor arome, dar mai târziu cruciații au făcut la rândul lor comerț cu arome. .

https://clumeton.blogspot.com/2014/06/lorigine-dei-profumi-dallegitto-al.html

Dar să nu ne îndepărtăm de timpurile antichității.

Parfumuri moderne inspirate din antichitate

Cercetătorii moderni au făcut presupuneri asupra parfumului purtat probabil de Caius Julius Caesar.
Da, nu există documente care să ateste ce arome prefera acea uluitoare personalitate a antichității romane, dar cercetătorii au presupus că , de vreme ce se știe că Julius Caesar dădea mare atenție ținutei sale, probabil că alegea și parfumuri rafinate, care să-i sublinieze eleganța.
(O mică observație pentru autorii de articole de pe la noi: Iulius Caesar nu a fost Împărat- așa cum cred unii dintre ei. El a fost ucis tocmai din teama senatorilor ca el să nu se proclame rege. A fost dictator, adică o persoană investită cu puteri depline în statul roman).

Scent Culture and Tourism Association a colaborat cu departamentul de arheologie al universității Cumhuryet dinSivas (Turcia) și cu profesorul asociat dr. Cenker Atila. În plus, ei au apelat la parfumieri din Milano , dar și la creatoarea turcoaică de parfumuri Bihter Türkan Ergül. Rodul acestei colaborări este parfumul numit de ei « Telinum », probabil în amintirea acelui parfum antic ce era pe bază de schinduf.
Ce arome au folosit cercetătorii pentru parfumul ce ar fi putut fi purtat de Caesar?
Ei au considerat, în mod judicios, că o personalitate de prim rang nu s-ar fi mulțumit doar cu aromele populare în timpul său: menta, trandafir, lămâie, bergamotă, lavandă sau iasomie, ci ar fi dorit un parfum sofisticat și exotic.
În parfumul compus de parfumierii moderni au fost incluse și mirosuri de iris și de cistus (trandafir sălbatic/trandafir de stâncă) , dar și note orientale de rășină .
Conform altor ziariști, în compoziția parfumului Telinum s-ar regăsi : trandafiri, violetă, iasomie, nufăr, citrice, lemn de cedru, oud, paciuli si ambră.

Desigur , în lipsa unor documente antice care să ateste ce parfum prefera Caesar, acest parfum modern rămâne o reconstituire ipotetică.

Pliniu cel bătrân a scris în Naturalis historia despre parfumurile din timpul său:

«Ratio faciendi duplex, sucus et corpus: ille olei generibus fere constat, hoc odorum....

E vilissimis quidem hodieque est - ob id creditum et id e vetustissimis esse - quod constat oleo myrteo, calamo, cupresso, cypro, lentisco, mali granati cortice....

Telinum fit ex oleo recenti, cypiro, calamo, meliloto, faeno Graeco, melle, maro, amaraco. Hoc multo erat celeberrimum Menandri poetae comici aetate. »

Unguentele sunt făcute din două componente: sucul și partea solidă.
Prima constă în general din tipuri variate de ulei, a doua din materialele parfumate…

Printre unguentele de toată ziua, mai răspândite și din acest motiv crezute a fi cele mai vechi e cel făcut din ulei de mirt, calamus, chiparos, masti și coajă de rodie….

Telinum se face cu ulei de măsline proaspăt presat, chiparos, calamus, trifoi dulce, schinduf, miere, măghiran și portocală amară. Era cel mai la modă parfum pe vremea poetului comic Meneandru.

Cam în acelaș fel în care , în 2019, cercetători de la Universitatea din Hawaï au declarat că au reconstituit parfumul Cleopatrei.
Parfumul « Telinum » (sau « Telium »- după alți autori) va fi comercializat pentru început în Turcia, Franța și Italia, începând din octombrie.

Misenum

De observat că există încă din anul 2020 parfumul « Telinum de la Misenum» , parfumul creat de cunoscutul parfumier italian Paolo Romano , fondatorul mărcii de parfumuri Misenum cu note de vârf de bergamotă, mentă, lavandă, iasomie, lămâie și trandafir, note centrale de cistus, cedru, paciuli, lemn de santal, balsam de copaïba și scorțișoară, notele de fond fiind ambra gri și mosc.

Top Notes

Bergamot

Mint

Lavender

Jasmine

Lemon

Rose

Middle Notes

Labdanum

Cedar

Patchouli

Sandalwood

Copaiba balm

Cinnamon

Base Notes

Ambergris

Musk

În cadrul firmei Misenum, Paolo Romano a creat mai multe parfumuri unisex inspirate din parfumurile antichității: Catullus, Mitridate, Octavianus, Maximus, Plinius și Telinum, dar și parfumuri pentru femei, de asemenea după rețete antice: Rectina și Myrtum Laurum
Acesta din urmă ar fi fost preferat de Cleopatra