Vestigii la zidul lui Hadrian
Vedere aeriană a Fortului Roman Birdoswald-Din English Heritage
Istoria orașului Birdoswald a început când un pinten
împădurit a fost defrișat pentru construirea Zidului lui Hadrian în anul 122
d.Hr. Fortul, adăugat Zidului la scurt timp după aceea, a fost garnizoanizat de
o cohortă de infanterie de peste 800 de oameni și a rămas ocupat pe tot
parcursul perioadei romane. Apărarea sa este cea mai bine conservată dintre
toate cele de-a lungul Zidului. Fortul a fost reocupat în Evul Mediu și a fost
ținta raidurilor coloniștilor de frontieră în secolul al XVI-lea.
De-a lungul zidului de graniță construit la ordinul împăratului Hadrian au fost mai multe forturi romane , ce asigurau nu doar paza graniței, ci controlau și accesul autohtonilor din zona liberă în provincia romană.
Scena de construire era similară cu cea redată pe Columna lui Traian: unii lucrau, iar militari înarmați stăteau de pază. Scuturi și căști erau pregătite pentru a fi folosite în cazul unui atac neașteptat.
În fortul Banna (astăzi Birdoswald Roman ort), în vecinătatea celebrului Vindolanda a activat celebra unitate Cohors I Aelia Dacorum (Cohorta IAelia a Dacilor), formată inițial din recruți daci după războaiele lui Traian din Dacia.
La Birdoswald s-au descoperit peste 20 de altare, inscripții oficiale și pietre funerare dacice, (nu tăblițe de lemn cu cerneală-care printr-o ântâmplare s-au păstrat la Vindolanda într-o groapă de runoi romană) . Printre ele se află un altar cu emblema dacică falx (sabia înconvoiată) și o piatră funerară ridicată pentru un copil numit chiar Decebalus, semn că dacii și-au păstrat identitatea la mii de kilometri de casă
Acești bărbați au fost trimiși la marginea Imperiului Roman, în nordul muntos și friguros al Marii Britanii de astăzi. Deși erau integrați în mașinăria de război romană, ei au dus o viață marcată de un amestec unic între îndatoririle militare și păstrarea propriei identități culturale.
La Birdoswald, constructorii Zidului de pământ bătut și lemn (inițial) au trebuit să defrișeze pădurea și să asaneze o mică mlaștină înainte de a putea începe construcția. O tabără împrejmuită cu șanțuri și palisadă pentru constructori este cea mai veche dovadă a ocupării sitului, iar în șanțurile sale au fost găsite bucăți de cort din piele.
Acolo a fost construită o fortăreață din piatră , ce a ocupat 2,14 hectare- unul dintre cele mai mari forturi de pe Zidul lui Hadrian.
English Heritage arată planul fortului în jurul anului 138, după ce zidul fusese construit din piatră, adiacent fortului.
Fortul avea planul dreptunghiular cu colțuri rotunjiteobișnuit pentru forturile romane. Zidurile erau susținute de un meterez de pământ, ajungând la înălțimea de 4-5m.
Existau 6 porți : patru principale, cu portal dublu flancat de turnuri și două porți suplimentare, cu câte un singur portal , rămase de la primul fort (la care se renunțase probabil ulterior)
În fiecare colț era câte un turn , iar la nord de porțile est și vest erau și turnuri intermediare.
Câteva dintre turnurile din jurul fortului au fost folosite ulterior ca brutării și s-au găsit cuptoare romane tipice, circulare.
La nord de stradă se află o clădire lungă și îngustă, folosită ca atelier ( fabrica ) în epoca romană. Turnul medieval și bastionul din secolul al XVI-lea au fost construite deasupra acesteia, iar ruinele lor sunt vizibile.
Fortul fusese finalizat și o așezare începuse să se dezvolte în afara zidurilor când succesorul lui Hadrian, Antoninus Pius (a domnit între anii 138-161 d.Hr.), a mutat armata spre nord pentru a construi un alt zid ( Zidul Antonin ) de la Forth la Clyde. Birdoswald nu a fost cu siguranță abandonat în timpul scurtei ocupații a acestui zid (în jurul anilor 142-1460 d.Hr.), dar este posibil să fi fost ocupat de o garnizoană „de întreținere” redusă.
Inscripția ce atestă prezența primei cohorte de daci la Birdoswald (poză de la Muzeul Great North Hancock) . Se menționează în inscripție că dacii erau cetățeni romani, nu prizonieri.
Era un altar dedicat împăratului Septimius Severus și menționează lucrările efectuate de Cohors I Aelia Dacorum. S-au găsit și altare ridicate de daci zeului Jupiter Optimus Maximus (I.O.M.), indicat prescurtat. Dar numele unității militare era scris complet, pentru a-și sublinia statutul de corp militar de elită.
Fragment al Arcului lui Constantin care a fost decorat cu statui de daci luate din Forumul lui Traian.
După interludiul antonin, Birdoswald a fost complet ocupat, probabil de unitatea militară care a rămas acolo pe parcursul secolelor al III-lea și al IV-lea. Aceasta era cohors Prima Aelia Dacorum (prima cohortă de daci, unitatea lui Hadrian, formată din 1.000 de oameni), recrutată din Dacia. Membrii unității Cohors I Aelia Dacorum aveau statut de militari auxiliari liberi ai Imperiului Roman, organizați sub comanda unor tribuni (precum Marcus Claudius Menander sau Julius Marcellinus).
La începutul secolului III, fortul arăta cam așa (conform ilustrației lui Philip Corke din Anglia istorică)
În secolul al III-lea, în interiorul fortului au avut loc reparații și reconstrucții. În afara fortului împrejmuit cu ziduri, așezarea civilă ( vicus ), care era formată din clădiri cu fundații de piatră așezate de-a lungul străzilor, s-a extins spre est și vest și chiar spre nord
Unitatea dacă ar fi putut rămâne până la sfârșitul secolului al IV-lea, dacă informațiile din Notitia Dignitatum , o listă a posturilor militare și civile din întreg imperiu, pot fi considerate de încredere Cohortele dacice au rămas la Birdoswald aproape 300 de ani (de la începutul secolului al II-lea până la retragerea romană din jurul anului 400 d.Hr.)
Pe măsură ce timpul a trecut, unitatea nu a mai fost completată cu recruți aduși din Dacia, ci cu fiii soldaților daci născuți direct în Britania.
Ei au devenit localnici. Când Imperiul Roman s-a prăbușit și armata a încetat să mai fie plătită de la Roma, acești „daco-britanici” nu au plecat nicăieri. Săpăturile arheologice recente au dezvăluit că fortul lor a continuat să fie locuit în secolele V și VI. Soldații s-au transformat în țărani locali, iar fostele hambare romane au fost folosite ca mari săli de consiliu pentru căpeteniile epocii post-romane.
Ocuparea continuă s-a încheiat probabil la începutul secolului al VI-lea. O descoperire anglo-saxonă rătăcită din secolul al VIII-lea ar putea sugera o prezență continuă
Între anii 1194 și 1232 nobilimea locală se numea „de Bordeswald” .
John de Vaux este numit „de Burdoswalde” într-un document din 1425
Cu timpul zidurile romane se ruinaserăși în interiorul fortului roman se construise o casă de graniță tipică, fortificată (cu spațiu pentru animale la parter și camere d e locuit la etaj.
Identitatea militară și armele lor tradiționale
Dacii din cohortă erau infanteriști de elită. Deși purtau armuri romane, descoperirile arheologice arată că romanii le-au permis să folosească în continuare armele lor tradiționale.
Pe mai multe pietre de construcție și altare descoperite la Birdoswald, dacii au sculptat cu mândrie falx-ul dacic (sabia curbă, cu tăișul pe interior) alături de frunze de palmier (simbolul victoriei). Era modul lor de a-și afirma originile în fața celorlalte trupe.
Ce mâncau: Pentru a supraviețui iernilor aspre, dacii au ridicat depozite uriașe de hrană (horrea) în interiorul fortului. O inscripție din anii 205–208 d.Hr. menționează că dacii, în colaborare cu o cohortă de traci, au reconstruit mari hambare din piatră pentru cereale. Dieta lor de bază consta în grâu (pentru pâine și terci), completată cu carne de porc sau vită de la fermele locale și bere britanică
Această inscripție de construcție atestă construirea grânarului (horreum) în timpul împăraților Septimius Severus și Caracalla, sub supravegherea legatului Alfenus Senecio și a tribunului Aurelis Julianus. Falx ul dacic e prezent ca emblemă.
„Imp(eratoribus) Caes(aribus) L(ucio) Septimio Severo Pio Pertinaci et M(arco) Aurelio Antonino Augg(ustis) et P(ublio) Septimio Getae nobiliss(imo) Caes(ari) cohh(ortes) I Ael(ia) Dac(orum) et I Thrac(um) c(ivium) R(omanorum) horreum sub Alfeno Senecione co(n)s(ulari) per Aurel(ium) Iulianum trib(unum) fecit.”
Se observă că a fost șters numele fratelui mai mic al lui Caracalla, Geta, care a fost ucis de fratele său. Acolo scria inițial: „et P(ublio) Septimio Getae nobiliss(imo) Caes(ari)”
„Pentru Împărații-Cezari Lucius Septimius Severus Pius Pertinax și Marcus Aurelius Antoninus [Caracalla], amândoi Augusti, și pentru Publius Septimius Geta, preanobil Cezar, Cohorta I Aelia a Dacilor și Cohorta I a Tracilor, cetățeni romani, au construit acest hambar sub conducerea guvernatorului consular Alfenus Senecio, prin grija tribunului Aurelius Julianus.”
Viața de familie
Soldații auxiliari nu aveau dreptul legal de a se căsători în timpul serviciului lor militar (care dura 25 de ani), însă mulți își întemeiau familii neoficiale în așezarea civilă (vicus) formată chiar lângă zidurile fortului.
Nume dacice transmise copiilor: Cea mai emoționantă dovadă este piatra funerară a unui copil descoperită în cimitirul fortului. Unul dintre comandanții cohortelor dacice (tribunul Aurelius Julianus) și-a îngropat acolo fiul de doar un an și câteva luni, numit Aurelius Concordius. Tot în zonă s-au găsit mențiuni despre copii botezați Decebalus, ceea ce demonstrează că, deși romanii îi doreau asimilați, dacii continuau să își numească copiii după marii lor regi.
Una dintre cele mai importante descoperiri recente de pe Zidul lui Hadrian a fost aceea că unele forturi au continuat să fie ocupate și după „sfârșitul Britaniei romane” la începutul secolului al V-lea.
Unele dintre cele mai bune dovezi în acest sens provin de la Birdoswald, unde, pe locul hambarelor romane, a fost găsită o serie de clădiri de tip sală. La început, acestea au reutilizat hambarul sudic, dar mai târziu, când acest lucru a devenit neviabil, două faze de clădiri independente din lemn au fost ridicate pe locul hambarului nordic.
Este clar că această ocupație a continuat fără întrerupere din perioada romană târzie, marcând o schimbare radicală în viața fortului după prăbușirea administrației și economiei romane. Unitatea militară romană, deja supusă recrutării locale și serviciului ereditar în epoca romană târzie, a devenit probabil mai asemănătoare cu o ceată de război, posibil chiar cu o mică șefie locală, ai cărei membri ar fi continuat să se considere „romani”.
Această evoluție este similară cu cea observată în fortul roman Wroxeter , Shropshire.
Acolo fusese înființat Un fort pentru 500 de cavaleri , în jurul anului 47 d.Hr., la sud de satul Wroxeter, care controla vadul de acolo. Piatra funerară a cavalerului Tirintius sugerează că acesta a fost ocupat de o cohortă de traci, din Bulgaria sau Grecia modernă.
La Birdoswald, cercetările arheologice au confirmat construirea sa timpurie, apoi evoluția sa ca fort roman și înființarea unei așezări civile (vicus) în afara zidului adiacent fortului .
A fost studiat și cimitirul fortului.
Interesant că a fost identificată și o sală de exerciții- ce nu a fost găsit și în alte forturi.
Înțelegem că fiii militarilor , născuți în vicusul alăturat , se antrenau de mici în sala de exerciții și se înrolau la circa 17 ani în armata romană.
Poarta de est a fortului -relicve. Observăm că situl e împrejmuit cu gard.În colecțiile muzeale din Londra se păstrează sculpturi din secolul al II-lea d.Hr. care înfățișează daci, ridicate în timpul campaniilor imperiale.
Cum e statuia dacului din Londinium.
La British Museum se află un fragment de statuie colosală a unui prizonier dac, ce a fost găsită în Egipt, în ruinele palatului împăratului Traian de lângă Alexandria, de la Ramleh.
Sculptura e realizată din marmură de Paros, deci a fost comandată probabil unui sculptor grec. Ea făcea parte dintr-un ansamblu statuar
S-a păstrat apoi o tradiție, astfel că la construirea complexului Somerset House din Londra, fațada a fost decorată cu sculpturi de daci .Sub comanda arhitectului sir William Chambers, sculptorii italieni Giuseppe Ceracchi și Agostino Carlini au realizat sculpturi de daci purtând vestimentația tradițională pentru tarabostes, cu pileus (cușma asemănătoare cu căciula frigiană, dar specifică dacilor) și mantia fixată pe umăr cu o fibulă , dar și cu bracae (pantaloni lungi)
Tot la British Museum se păstrează și un cap mare sculptat în marmură, ce a fost catalogat ca fiind portretul regelui Decebal
Se remarcă prezența încălțămintei de tip opinci, numită de romani cabatinae. (Spre deosebire de caligae, sandalele romane cu tălpi țintuite) carbatina era moale, nu avea ținte și era purtată la scară largă ca papuc de casă, încălțăminte pentru femei și copii sau de către populațiile rurale și trupele auxiliare.
Printre sutele de perechi de încălțăminte romană uzată găsite la Vindolanda se numără și foarte multe de cabatinae.
Pe columna lui Traian războinicii daci sunt sculptați purtând cabatinae.
Denumirea se regăsea și în limba grecească veche, în care karbatínē (καρβατίνη), care se traducea prin „încălțăminte din piele uscată” (argăsită) .
În lumea greacă, asta era încălțămintea păstorilor sau mercenarilor veniți de la țară
Dar mulți termeni din greaca veche nu sunt de origine elenă pură, ci au fost împrumutați de la populațiile mai vechi, tracice sau pelasge, care locuiau în Balcani înainte de sosirea aheilor (grecilor).
Dacă rădăcina daco-tracică sau indo-europeană pentru „stâncă/munte” era într-adevăr kar- / karp- (care a dat numele Carpaților și al tribului dacic al Carpilor), este perfect posibil ca în limbile de tip daco-tracic să fi existat un cuvânt derivat care însemna „încălțăminte de muntean” sau „pantof al Carpilor”.Grecii ar fi putut împrumuta acest cuvânt de la vecinii lor nordici (traci/geto-daci) și l-au adaptat în
karbatine, pierzându-i în timp sensul geografic inițial și păstrând doar sensul tehnic de pantof simplu din piele.
plăcuțe de aur dedicate de daci unor zități romane
În vechiul bazin amenajat pentru apa termală de către romani la Germisara (Geoagiu-Băi) s-au descoperit 11 plăcuțe votive de aur aruncate în acel bazin ca ofrande.
Plăcuțele poartă dedicații către
Nymphae Salutiferae, divinotăți greco-romane ale izvoarelor. Sunt scrise numele zeității, numele celui ce oferea darul și o formulă de încheiere.
Și ce vedem?
NYMFIS DECEBALVS LVCII POSVIT
adică:
„Nimfelor, Decebalus, fiul lui Lucius, a pus [această ofrandă].”
Deci un dac, al cărui tată fusese romanizat și primise numele Lucius, își numise fiul Decebalus, în tradiția strămoșilor . Familia era înstărită, de vreme ce putea dărui o plăcuță de aur nimfelor .
Alte plăcuțe erau dedicate zeiței Diana, legată și ea (în mitologia romană) de apele tămăduitoare
DIANAE SANCTAE AVRELIVS AETERNVS VOTVM SOLVIT
„Sfintei Diana, Aurelius Aeternus i-a îndeplinit promisiunea (votivul).”
Pe altă plăcuță dedicată Dianei, un cetățean numit C.Iulius Valentinus aducea mulțumiri
:
Alte plăcuțe aveau texte prescurtate:
NYMPHIS AVRELIVS V.S.L.M. (Votum Solvit Libens Merito)
„Nimfelor, Aurelius [a pus această ofrandă], îndeplinindu-și promisiunea cu bucurie și pe merit.”
Pe plăcuțe erau gravate și imagini simbolice ale nimfelor sau zeiței Diana
Pe lângă plăcuțele de aur s-a găsit și o statuie de marmură, patru altare sau baze de statui .
Aceste ofrande vorbesc despre romanizarea populației de daci, despre adoptarea obiceiurilor romane, fără a-și părăsi însă admirația pentru strămoșii eroici ai neamului.
