Statuie din meteorit

 

Sculptură în meteorit

Imagine de la Smithsonian magazine

Statueta , înaltă de 24 cm și grea de 10 kg îl reprezintă pe zeul budist Vaiśravana și a fost sculptată în Tibet acum aproximativ 1000 de ani.

Vorba e că materialul din care a fost sculptată ...provine din spațiu!
Mai precis dintr-un asteroid ce s-a prăbușit în Asia acum 10 000-20 000 de ani. Alte fragmente din acelaș meteorit (numit Chinga, după numele râului lângă care au fost găsite fragmente ).
În 1913 acolo au fost găsite circa 250 de fragmente, cu masa totală de 210 kg. Se crede că meteoritul a explodat în timpul trecerii prin atmosferă, bucățile impactând un ghețar.

  
E singura sculptură a unei figuri umane sculptate din material venit din spațiul cosmic.

Materialul are o compoziție de fier cu mult  nichel , dar și cu mult cobalt (o compoziție foarte rară chiar printre meteoriți) . Nu s-a precizat exact cât nichel și cât cobalt.

Să vedem, cu această ocazie, cam cum stau lucrurile cu oțelurile realizate industrial, în zilele noastre

Oțeluri aliate realizate industrial

Se realizează pe cale industrială, în epoca modernă, aliaje de fier cu mult nichel și cobalt, obținându-se oțeluri aliate de foarte mare rezistență, cum ar fi oțelurile Maraging: Din Fier (majoritar) cu 17-19% nichel, 8-10% cobalt și cca 5% molibden. Rezultă un oțel de mare rezistență mecanică și care rezistă foarte bine și la temperaturi înalte, așa că se folosesc în industria aerospațială, la motoare de rachete, arbori de transmisie la Formula 1 , centrifuge sau piese supuse la eforturi foarte mari. 
Sau aliajele de tip Fernico/Kovar, care au și mai mult nichel și cobalt: fier cu 29% nichel și 18% cobalt. Rezultă un oțel ce are acelaș coeficient de dilatație ca și sticla, așa că se folosește la diferite componente lectronice , optică d eprecizie, tuburi cu vis sau becuri specificec.
Oțelurile inox uzuale conțin pe lângă fier și carbon, crom , nichel , dar în cantități mai mici. 

Norma europeană de notare  simbolică pentru oțel inox:
X urmat de procentajul de carbon, urmat de procentajele altor elemente, în ordine descrescătoare.
De exemplu: X12Cr13 înseamnă oțel cu 0,12% carbon și 13% crom.
Se poate folosi și o inscripționare numerică: 1,4 urmat de 3 cifre 
Cele 3 cifre indică compoziția chimică a nuanței:

De exemplu : 1,4404

1,40xx  -> Nichel sub 2,5%, fără Molibden, Niobium sau Titan

1.41xx -> Nichel sub 2,5%, cu Molibden, fără Niobium sau Titan

1.43xx -> Nichel peste 2,5%, fără Molibden, fără Niobium sau Titan

1.44xx -> Nichel peste 2,5%, cu Molibden, fără Niobium sau Titan

Norma americană de notare AISI 
Denumire prin trei cifre plus -opțional-o literă -L=Conținut scăzut de carbon

Groupa	AISI	EN Simbolic	EN numeric	rezistența la  coroziune	domeniu de utilizare	resistența la ruptură (Rm) în MPA
A1	303	X8CrNiS18-9	1.4305	Slab în medii acide și clorurate, bun la acid azotic , aczi organici diluați la rece, soluții alcaline, ape dulci și atmosfere naturale, produse alimentare (afară de muștar și vin alb) , lubrifianți, uleiuri și grăsimi	Transport, industrie mecanică, uzinare	500-750
A1	304	X5CrNi18-10	1.4301	Bun în acid azotic, acizi organici diluați la rece, soluții alcaline (în afară de cloruri, sultați și sulfiți), apă dulce și atmosfere naturale, produse alimentare (afară de muștar și vin alb)	Transport, industrie mecanică, uzinare	500-700
A2	304L	X2CrNi18-9	1.4307 1.4306	Acid azotic (până la  52% la orice temperatură, 98% la rece), acizi organici diluați la rece, soluții alcaline (în afară de cloruri, sulfiți și sulfați) ape dulci, atmosfere naturale, produse alimentare (afară de muștar și vin alb)	Forjare, usinare de piese mecanice pentru industria chimică și alimentară	450-680
A4	316	X5CrNiMo17-12-2	1.4401 1.4436 1.4408	Acid fosforic (< 40°C), acid sulfuric (< de 10% și peste 80% la 20°C), amestecuri sulfonitrice  (până la 70°C), soluții și vapori sulfuroși  (dacă nu formează acid sulfuric), acizi organici chiar fierbinți, soluții saline (afară de cloruri), solutii alcaline (sub100°C), ape dulci, atmosfere naturale, (inclusiv marine), produse organice alimentare, farmaceutice	Industria explozibililor nitrați, industria chimică, industria alimentară	500-700
A4	316L	X2CrNiMo17-12-2 GX2CrNiMo19.11.2	1.4404 1.4409	Acid fosforic (< 40°C), acid sulfuric (< de 10% și peste 80% la 20°C), amestecuri sulfonitrice  (până la 70°C), soluții și vapori sulfuroși  (dacă nu formează acid sulfuric),acizi organici chiar fierbinți, soluții saline (afară de cloruri), solutii alcaline (sub100°C), ape dulci, atmosfere naturale, (inclusiv marine), produse organice alimentare, farmaceutice	Industria explozibililor nitrați, industria chimică, industria alimentară	500-700
A4	316L	X2CrNiMo18-14-3	1.4435	Excellente résistance dans les milieux naturels (même en présence de concentrations modérées en chlorures et acides), dans les milieux alimentaires et agroalimentaires, et dans de nombreux milieux acides et chlorurés. Résistance à la corrosion intergranulaire même après soudage.	Joaillerie, bijouterie, industrie chimique, pétrochimie	500-700
A4	316Ti	X6CrNiMo17-12-2	1.4571	Acid fosforic (până la 40°C), acid sulfuric (sub 10% și peste 80% la 20°C), amestecuri sulfonitrice (sub 70°C), solutii și vapori sulfuroși chiar calzi (dacă nu formează acid sulfuric), acizi organici chiar fierbinți, solutii saline (fără cloruri), solutii alcaline (sub 100°C), apă dulce, atmosfere naturale (și marine), produse organice, alimentare, farmaceutice	Industria chimică, industria alimentară industria mecanică	500-700
A4	321	X6CrNiTi18-10	1.4541	Excelentă resistență în medii  naturale (fără concentrații importante de cloruri sau de acizi), medii alimentare și agroalimentare (afară de muștar, vin alb), anumite medii chimice (acid nitric, acizi organici diluați la rece) Rezistență  la coroziune intergranulairă, chiar după sudură	Industria chimică, alimentară și agroalimentairă	530-690

Oțelul inoxidabil nu este complet imun la coroziune. Mustarul și vinul alb atacă inoxul deoarece conțin acizi organici puternici (precum acidul acetic și acidul tartric) și ioni de clor, care distrug stratul protector al metalului.

Svastica

Un alt aspect deosebit e prezența unei svastici pe pieptul personajului.
Statueta a fost descoperită în 1938 de o expediție germanp sponsorizată de ...șeful SS Heinrich Himmler și condusă de zoologul Ernst Schäfer.. Expediția căuta în Tibet rădăcinile arianismului . 

Svastica era folosită de mii de ani ca simbol în diferite religii . Au fost găsite și artefacte preistorice având acest motiv decorativ, care avea poate diferite semnificații simbolice. Se crede că era un simbol solar.

Caesar a inventat galii și germanii

Pontifex Maximus
Imperator Invictus
Fama longa laudamus
Caesar gloriosus

Statuia lui Iulius Caesar sculptată de Ambrogio Parisi 

Am citit de curând o analizâ elaboratâ pentru Franța, referitoare la perioada ocupației Galiei de către romani- dar care prezintă multe similitudini cu ocuparea Daciei tot de către romani, ceva mai târziu.
Exegetul Pacôme Thiellement , ajutat de filozoful Mazarine Albert, au revăzut evenimentele ce au avut loc la cucerirea Galiei de către Caesar.

Galii nu existau!

Autorii observă că prin denumirea generică „gali”, denumire inventată de romani se înțelegea de fapt o multitudine de triburi distincte, (sunt citate 21 dintre ele) care nu erau gali, tot așa cum triburile descoperite de Cristofor Columb în America nu erau indieni. 
Ei adaugă că Iulius Caesar a inventat „ficțiunea galică”, el cel care a cucerit pământurile și populațiile situate în Franța, Elveția, Belgia și Germania cisrenană actuale, transformându-le într-un trofeu personal, în numele Romei, cu care se confunda.

Regi, împărați, dictatori, președinți, oameni de afaceri, mari patroni: toți oamenii care au avut ca obiectiv să țină lumea în palmă  l-au avut ca model pe Iulius Caesar. 

Napoleon III a spus: „Cesarismul face fericirea popoarelor. Onorând în acelaș timp memoria lui Vercingetorix, nu ne este permis să deplângem înfrângerea lui. Admirăm dragostea sinceră a acestui șef gal pentru independența țării sale. Dar nu uităm că civilizația noastră se datorează triumfului armatei romane: instituții, moravuri, limbă , totul ne vine de la cucerire”.

Iar Jacques Bainville, istoric al Acțiunii Franceze  a scris:
„Se spune îndeobște că , în acest ținut fertil, pe acest teritoriu bine desemnat, trebuia să existe un mare popor. Se ia efectul drept cauză. Franța e o operă de inteligență și de voință. Cui îi datorăm civilizația noastră? Cuceririi romanilor. Ar fi fost o nenorocire dacă Vercingetorix ar fi triumfat.”

Autorii studiului amintit consideră că Iulius Caesar a avut un asemenea impact asupra psihicului uman, încât toți conducătorii ulteriori s-au raportat la el, chiar fără a-și da seama, nu doar în secolul următor, ci și până în zilele noastre, că a rămas în admirația tuturor adoratorilor forței și a rămas modelul tuturor oamenilor la putere.

„De mai mult de două milenii, Caesar e Nemesis pentru noi. El nu ne-a creat. Existam deja. Dar ne-a încercuit, cucerit, supus, administrat. El a inventat identitatea noastră în stil roman. El ne-a plasat într-o închisoare după imaginea psihicului său.”- a scris Pacôme Thiellement. El vorbește pentru francezi, care simt puternic și astăzi influiența acțiunilor acelui om provenit din cea mai veche familie romană dar care, rămas cap de familie la 14 ani, în suburbia cea mai rău famată din Roma, s-a impus prin propriile sale calități , lăsând o amprentă de neșters asupra întregii umanități, fiind identificat cu Roma, iar Roma fiind identificată cu el.

„De atunci, Roma a luat numeroase forme, mai complexe și mai insidioase, pe măsură ce Istoria avansa iar noi distrugeam formele ei trecute. Dar ea n-a fost învinsă niciodată.” 

Misha Meier, profesor de istorie veche la Universitatea din Tübingen a declarat pentru revista der Spiegel : „Germanii sunt o invenție a lui Cesar”. Nu există consens asupra originii cuvântului german. Nu se cunoaște nici un popor care să se fi desemnat așa singur. Această construcție îl aranja pe Caesar. Omogenizând și făcând figura inamicului cât mai înspăimântătoare posibil, el mărea astfel importanța înfăptuirilor sale militare.

 

Ce ar fi făcut Caesar dacă s-ar fi putut întâlni cu Pompei în Egipt? 

Când Caesar a ajuns în Egipt, credea că Pompei era în viață.

E foarte probabil că dacă ar fi putut să-l întâlnească fără ca fiecare să fie în fruntea unei armate, Caesar i-ar fi întins mâna lui Pompei pentru a relua relațiile cordiale dintre ei.

El încercase asta imediat după ce trecuse Rubiconul. Se oprise cu legiunea sa lângă acel pârâu ce constituia granița și încercase (prin trimiși ) să stabilească o întâlnire cu Pompei, propunând ca unul dintre ei să vină în tabăra celuilalt, acceptând ambele variante (Pompei la el sau el la Pompei), pentru a stabili o înțelegere care să ofere siguranță ulterioară pentru fiecare dintre ei.
O astfel de înțelegere ar fi evitat războiul civil. Pompei nu a acceptat însă.

Profilul lui Gaius Iulius Caesar -statuia de la Palazzo Senatorio

L-ar fi iertat și după luptele purtate, așa cum i-a iertat pe toți romanii (aici incluzându-i și pe cei din provincii) care i s-au predat. 
Probabil s-ar fi întors amândoi la Roma, mergând unul lângă celălalt , dar conducerea aparținându-i lui Caesar.

Poate l-ar fi propus pe Pompei drept consul. Alături de el.
 
Ar fi fost limpede pentru toți că Iulius Caesar nu doar că e mai bun strateg militar, dar și mai milostiv, onorabil și nobil.

Doar că iarăși ne putem gândi ca orgoliul lui Pompei să nu fi acceptat înfrângerea și l-ar fi făcut să se sinucidă.

Se spune că aflând că Pompei fusese ucis de egipteni, Caesar a plâns.
Era furios că un consul al Romei, un mare general și fostul său bun prieten (și ginere) a fost ucis prin trădare.
A cerut capul omului care îl ucisese pe Pompei  și l-a înmormântat pe Pompei cu toate onorurile.
Apoi a devenit un adversar aprig al guvernului egiptean.
Pare destul de limpede că nu l-ar fi ucis pe Pompei, dacă acesta i s-ar fi predat.

Mai ales că Pompei fusese și soțul Iuliei, singura sa fiică.

Se pare că Iulia se îndrăgostise de soțul ei, în pofida diferenței de vârstă.
Caesar fusese numit guvernator în Galia Cisalpină în anul 58 î.Hr. (Pentru 5 ani, cu 4 legiuni)  Știa că va lipsi mulți ani, așa că s-a gândit că Iulia va fi ocrotită ca soție a lui Pompei. Și desigur va cimenta prietenia lor. Pompei insistase să se căsătorească cu frumoasa și virtuasa Iulia, deși era logodită cu ...Marcus Iunius Brutus, prietenul ei din copilărie.

Pompei a candidat în anul 55 î.Hr pentru un nou consulat, avându-l ca adversar pe Lucius Domitius Ahenobarbus, membru influent al Optimatilor.. 

În ziua alegerilor, amândoi „au coborât în Campus Martius înainte de ivirea zorilor, pentru a lua parte la comitii” (scrie Appianus). Dar de ce când era încă întuneric?

„Adepții lor au intrat într-o altercație și au ajuns la bătăi, iar în cele din urmă cineva l-a atacat cu o sabie pe purtătorul de torță al lui Domitius. După aceea s-au împrăștiat, iar Domitius a scăpat cu greu la ai săi. Acasă. Chiar și hainele lui Pompei au fost duse acasă pătate de sânge, atât de mare era pericolul în care se aflau ambii candidați.”-a descris altercația Appianus. 

Pompei a ajuns apoi acasă nevătămat. Doar toga lui fusese pătată de sânge, evident de sângele altcuiva. Singurul rănit citat de istoric era purtătorul de torță al lui Ahenobarbus. Să înțelegem că Pompei fusese cel care îl ucisese? 

 Toga însângerată adusă acasă de un servitor a făcut-o pe Iulia să creadă că soțul ei a fost ucis. A leșinat, apoi a pierdut copilul pe care îl purta în pântec . În anul următor, 54 î.Hr Iulia a murit la nașterea următorului copil..

(Cu ani în urmă, fiica lui Sulla , Aemilia, ce se căsătorise cu Pompei murise de asemenea la naștere. Această frecvență a morților femeilor la naștere arată precaritatea asistenței sanitare în acest domeniu, pe timpul acela.)

După moartea Iuliei, Pompei s-a situat brusc de partea lui Cicero, devenind adversar al lui Caesar. 

În 53î.Hr Caesar a revenit la Roma bogat, împărțind sume de bani senatorilor , dar și umplând tezaurul.

Pompei și Crassus, colegii săi de triumvirat au propus ca mandatul de guvernator al lui Caesar să fie prelungit pentru încă cinci ani. Deci până în 48 î.Hr. 

În anul 52 î.Hr Pompei era consul unic(ca și cum ar fi fost dictator), dar  avea și puterea proconsulară în Spania 
Caesar dorea un nou mandat de consul, dar senatul i-a cerut să vină la Roma ca simplu particular, în timp ce Pompei ar fi rămas la conducerea trupelor sale. De asemenea nu i-au mai recunoscut mandatul de guvernator până în anul 48î.Hr. 
Caesar a trecut Rubiconul, în 49 î.Hr, cu una dintre legiuni, dar s-a oprit în zona respectivă, trimițând propuneri pentru a se întâlni față în față cu Pompei, pentru a rezolva problemele dintre ei. Caesar ar fi acceptat să vină el la Pompei, sau să vină Pompei la el, dar Pompei nu a acceptat nici una dintre variante. 
La instigarea lui Pompei, senatul l-a declarat pe Caesar în afara legii.

Dar Caesar colaborase anterior în bune condiții cu Pompei, ajutându-l pe acesta în diferite situații critice . El avea convingerea că dacă ar fi putut vorbi față în față cu Pompei- nu prin interpuși care îi transmiteau somații- ar fi putut colabora în continuare, evitând războiul civil.
Chiar și după izbucnirea războiului civil, Caesar a eliberat legiunile adverse care i se predaseră și le-a recomandat să transmită și altor militari ce luptau contra lui că dacă se predau vor fi iertați de Caesar.
Asta, în condițiile în care, pe vremea aceea, cazul general era ca învingătorul să-i ucidă pe cei învinși sau să- i vândă ca sclavi pentru a câștiga de pe urma lor.

Caesar a vrut să fie diferit. El voia să fie consul legitim , care să nu conducă doar prin violență, ci prin cooperare cu toate forțele politice.
Legăturile lui cu Pompei erau și prin înrudirea prin alianță când Pompei se căsătorise cu Mucia, văduva lui Marius Jr(care era vărul lui Caesar).

De obicei războaiele civile romane se încheiau cu măcelărirea adversarilor și confiscarea averilor lor. 
Caesar a vrut să fie diferit. Văzuse cum a fost dictatura lui Sulla și nu a vrut să facă la fel.
El voia să fie consulul legitim, susținut și de senat cu care a urmărit să colaboreze .
El a susținut mereu că a fost îndreptățit în acțiunile sale și că toate acțiunile lui au fost legale. 

Într-un mod care l-a uimit și pe dușmanul său înverșunat, Cicero, el i-a iertat toate acțiunile ostile și s-a purtat prietenește cu el , arătându-i mereu că îi apreciază arta oratorică și trecând cu vederea răutatea lui.
Dar Cicero a complotat pentru uciderea lui, a regretat că nu a fost anunțat să aibă și el un pumnal când s-a produs crima și a jubilat când a văzut uciderea pentru care uneltise.
Complotiștii au strigat numele lui Cicero- el era mentorul lor.

Un alt dușman declarat al lui Caesar a fost Cato cel Tânăr/Cato de la Utiqa. În calitate de senator, Cato s-a opus cu consecvență tuturor acțiunilor lui Caesar, propunând chiar senatului ca acesta să fie predat triburilor germanice. 

Interesant e că amândoi apărat Republica. Dar cu viziuni opuse.
Gaius Iulius Caesar, om politic ambițios, orator și general strălucit, a parcurs toate treptele „cursus honorum”și apoi a ajuns în fruntea societății romaneprin forțe proprii, luptînd la început cu sărăcia în care se găsea familia lui, apoi cu adversitățile politice ale clasei aristocratice, care nu vedea cu ochi buni generozitatea lui Caesar față de popor. A încercat să asigure stabilitatea prin aliante politice, dar a fost nevoit să ajungă la confruntări armate, pe care le-a câștigat pe toate, prin curajul, ingeniozitatea tactică și adeziunea totală avută din partea trupelor comandate.  Dar obiectivul său a fost mereu să reformeze Republica pentru a o întăriși să -și întărească puterea personală pentru a face asta.

Cato de la Utiqa era un apărător înverșunat al valorilor tradiționale ale vechii Republici (mos maiorum) , clamând rigoare morală , opoziție față de influiența greacă și combaterea puterii personale.
Semnificativ era comportamentul său rigid până și în îmbrăcăminte: purta toga de culoare închisă, fără tunică pe dedesupt, pentru că așa ar fi purtat-o strămoșii, mergea deseori desculț , arborând un aspect voit sărăcăcios și refuza să meargă călare, preferând să meargă pe jos ;  

Dar sora lui Cato, Servilia a reușit să-l seducă pe Caesar iar legătura dintre ei a continuat chiar dacă el s-a căsătorit cu altcineva (cu tânăra Calpurnia) . Servilia era o femeie cu experiență, avusese o copilărie traumatizantă , dar a arătat o remarcabilă tărie de caracter. A avut un fiu din prima căsătorie- pe Brutus- apoi , rămânând văduvă s- a recăsătorit, născând trei fiice și încă un fiu. Se vede că își păstrase farmecul, căci l-a făcut pe Caesar să se îndrăgostească de ea în timp ce ea era încă măritată. 
Rămânând văduvă, Servilia nu s-a mai recăsătorit, preferând să ducă o viață independentă și să-și exercite influiența asupra propriei ei familii, a fiului, fiicelor și celor trei gineri , dar și aflându-se în centrul activităților politice din Roma.
Darurile exorbitante primite de la Caesar i-au permis să-și construiască o vilă luxoasă pe Palatin și să primească acolo în mod constatnt elita aristocrației din Roma la banchetele organizate de ea cu artă.
Caesar frecventa și el aceste serate , spre uimirea unora dintre contemporani, care încercau să găsească explicații pentru această prietenie constantă pe care i-o arăta Caesar, în pofida ostilității membrilor familiei ei și a faptului că Servilia, desigur, nu întinerea. Asta, în timp  ce Caesar avea o soție tânără și frumoasă (după un portret de pe o monedă), dar și o amantă strălucitoare , așa cum era tânăra și extrem de cultivata regină Cleopatra. 
La izbucnirea războiului civil, Cato a luptat de partea lui Pompei, a fost înfrânt și s-a sinucis înainte de sosirea lui Caesar, acesta regretând că nu a avut prilejul de a-l salva.
Brutus a luptat de asemenea de partea lui Pompei, dar Caesar a dat dispoziție ofițerilor săi să nu i se facă nici un rău în timpul luptei și să fie lăsat să plece nevătămat dacă vrea asta. 
Brutus i-a trimis apoi o scrisoare prin care își cerea iertare, iar Caesar nu doar că l-a iertat, dar i-a și conferit funcții oficiale importante. A fost unul dintre principalii lui iucigași.
Cumnatul lui Brutus (unul dintre ginerii Serviliei) Cassius Longinus a luptat de asemenea contra lui Caesar la Pharsala, în 48 î.Hr, dar a fost de asemenea iertat și numit pretor de către Caesar. A participat și el la uciderea lui Caesar. 
Un alt ginere al Serviliei era Lepidus, numit de Caesar magister equitus, care a avut o atitudine de favorizare a ucigașilor lui Caesar. 
Chiar și senatori necunoscuți au fost iertați de Caesar când au fost prinși luptând de partea adversă, dar au fost iertați.
Conspirația împotriva lui Caesar a reunit circa 60 de senatori, dintre care 30 l-au atacat cu pumnalele în acea ședință a senatului la care Caesar mersese neînarmat, așa cum era regula.

Revopsirea structurilor din metal

De ce se revopsesc periodic structurile din metal 

 „Vopseaua este ingredientul esențial pentru protejarea unei structuri metalice, iar grija cu care se face aceasta este singura garanție a longevității sale”

 a scris Gustave Eiffel. „Cel mai important lucru este să previi începerea ruginii.”
E cazul oricărei structuri metalice făcute din material ce nu e inoxidabil.

Turnul Eiffel 

Referindu-se la celebrul turn proiectat și construit de firma sa  în inima Parisului, inginerul Gustave Eiffel  a recomandat revopsirea lui la fiecare șapte ani.
Desigur, această operațiune e foarte costisitoare în cazul unor structuri de mari dimensiuni. Dar e cu atât mai necesară, dacă nu se dorește prăbușirea ei la un moment dat!
În cazul turnului Eiffel, inaugurat în 1889, deci acum 137 de ani, s-a efectuat o revopsire de „numai 20 de ori” până acum, cea mai recentă fiind în vederea Jocurilor Olimpice din 2024. 
Cum lucrările de întreținere au fost întârziate din pricina pandemiei și a „prezenței unor niveluri îngrijorătoare de plumb la vopseaua veche”, experții sunt nemulțumiți de starea turnului.
Ei ar fi recomandat demontarea integrală a turnului, repararea și revopsirea după înlăturarea vopselei vechi , dar s-a adoptat soluția revopsirii in situ, pentru a nu se pierde veniturile rezultate din vizitarea de către turiști pe o perioadă îndelungată.
S-au prevăzut 60 de milioane de euro pentru „dezbrăcare” și revopsire în două straturi  pe o treime din monument.
În mod normal, turnul e revopsit la fiecare șapte ani, de către 50 de vopsitori, ce folosesc 60 de tone de vopsea. 

Aici e o schiță inițială a turnului, desenată de inginerii Maurice Koechlin și Émile Nouguier, cu ajutorul arhitectului Stephen Sauvestre

Podul Brooklyn

 Podul Brooklyn a fost fopsit inițial într-o nuanță de roșu sângeriu de vopsea antirugină - Rawlins Red, un pigment derivat din oxidul de fier extras lângă Rawlins, Wyoming. culoare ce a fost aplicată apoi la revopsirile ulterioare. Dar pentru stratul final au fost folosite după toate probabilitățile două  nuanțe de bej, dar și argintiu. 
După cercetări privind culorile inițiale avute de pod, pentru revopsirea actuală s-a aprobat culoarea înregistrată ca „specificația federală #20227”, care este compusă din cinci pigmenți: dioxid de titan rutil, umber brut natural, mediu galben de crom, negru de fum și oxid roșu de fier. 
În funcție de proporțiile în care se vor folosi acești pigmenți, va rezulta o nuanță de bej cald spre portocaliu.

Știm că podul a fost vopsit în 2010 în culoarea „Queensbourgh Tan”, iar în 2019 s-au început lucrări ample de consolidare, reparare a granitului pilonilor , curățirea întregii zidării și desigur revopsire a părților metalice. Au fost testate mai întâi soluțiile de curățare și concentrațiile necesare din fiecare pe tipuri de murdării acumulate și pe tipul de material , alegând cele mai blânde soluții.
Pentru a se preveni căderea de materiale de curățare în apă, s-a instalat un sistem extins de retenție pentru captarea apei de clătire. O barjă înconjura baza turnului ce e în apă, o membrană de cauciuc forma un jgheab și conducea apele uzate spre canalele de evacuare, unde erau pompate, fiind captate astfel toate substanțele chimice și apele de clătire folosite.
„Am trecut prin câteva machete foarte intensive pentru a demonstra că procedura a fost corectă”, a spus ea. „Am udat peretele cu o mașină de spălat cu presiune și fără substanțe chimice. După ce a fost saturat, am revenit cu substanțe chimice și am timp de așteptare. Apoi, ne-am întors și am clătit peretele cu o presiune foarte mică, astfel încât să nu existe ceață sau exces de pulverizare. Am chemat oameni cu teste turnesol pentru a detecta orice exces de pulverizare și nu a apărut nimic.”
 a spus Bascetta.
Procesul de restaurare și de curățare s-a terminat în 2023. Mai fusese o curățare generală a podului inclusiv a zidăriei în 1950.

Podurile peste Dunăre proiectate și construite de inginerul Anghel Saligny

Podurile construite de Anghel Saligny peste Dunăre și peste brațul Borcea , inaugurate în 1895 au fost vopsite în trecut pentru prevenirea coroziunii.
 ,,Este vorba despre un complex de trei poduri. Primul care s-a realizat a fost peste braţul Borcea, cel de-al doilea pod a fost realizat chiar peste Dunăre, iar cel de-al treilea a reprezentat un viaduct peste balta Iezerului, în aşa fel încât zona mlăştinoasă să fie evitată, pentru că nu putea fi traversată”.
Dar au fost scoase din funcțiune după construirea podurilor noi, din beton armat- în 1987.
Totuși în 2015 podul Saligny a fost redeschis traficului feroviar, pentru a se permite deabilitarea podului rutier și feroviar alăturat.  Reabilitarea podurilor de cale ferată peste Dunăre (km. 152 -165) a început în august 2014

Podul, cu o formă zveltă, bare dantelate, contur general armonios, a fost proiectat la 30 de metri deasupra Dunării, pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai înalte catarge. Şi astăzi este considerat a fi unul din cele mai frumoase poduri metalice din lume. La capătul dinspre Cernavodă a fost ridicat un fascinant monument din bronz reprezentând doi dorobanţi, în memoria eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă. Dorobanţii şi stemele au fost realizate de sculptorul francez Léon Pilet (1836 -1916), iar o parte din contravaloarea costului lor a fost suportată de Ambasada Franţei, în cinstea regelui Carol I. Statuile au fost turnate în trei bucăţi la Lyon, fiind apoi îmbinate la faţa locului. Dorobanţul de pe partea nordică poartă semnătura autorului, alături de anul realizării (1895). Podul peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri şi 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri. Podul peste braţul Borcea cuprinde trei deschideri de câte 140 de metri şi un viaduct cu 11 deschideri de 50 de metri. Cu rampele de acces, cei 4087,95 de metri de poduri formau la acea vreme cel mai lung pod din România şi al doilea ca lungime din Europa. Se spune că salvatorul Constanţei, Horia Agarici, în timpul unei lupte aeriene cu avioanele inamice, a avut curajul să treacă cu avionul său pe sub podul de la Cernavodă.

Podul Anghel Saligny de la Cernavodă, inaugurat în 1895 , cu care ne mîndrim că era cel mai lung pod din Europa la acea vreme, nu a fost vopsit de când a fost dat în  folosință.
E înscris în lista monumentelor istorice (cod CT-II-m-A-02872, dar când va fi revopsit?

De curând garniturile de tren au trecut iarăși pe vechile poduri, dat fiind că podul (podurile) din beton armat sunt în revizuire/reparații și a fost folosit doar un fir de circulație CF, pentru celălalt sens fiind folosite podurile făcute de Anghel Saligny.  Prin urmare ar trebui să fie întreținute și aceste poduri. 

Să nu uităm că dacă nu vor fi întreținute, podurile vor rugini , iar rugina va mânca piesele de fier până ce vor ceda și podurile se vor prăbuși, blocând desigur circulația pe Dunăre. 

Podurile lui Caesar

 Iulius Caesar a construit două poduri peste Rin

Interesant că proiectul i-a aparținut

Pictură de John Soane ce reconstituie imaginea unui pod făcut de Caesar

Dar comentatori moderni remarcă și că denumirile de „gali” și de „germani” sunt inventate de Caesar pentru a denumi triburile disparate ce trăiau pe un anumit teritoriu mai  larg.
Misha Meier, profesor de istorie veche la Universitatea din Tübingen a declarat pentru revista der Spiegel : „Germanii sunt o invenție a lui Cesar”. Nu există consens asupra originii cuvântului german. Nu se cunoaște nici un popor care să se fi desemnat așa singur. Această construcție îl aranja pe Caesar. Omogenizând și făcând figura inamicului cât mai înspăimântătoare posibil, el mărea astfel importanța înfăptuirilor sale militare.
Aceeași observație a fost făcută și referitor la „gali”: de asemenea era vorba despre numeroase triburi cu diverse denumiri, acestea fiind numite de Caesar cu un termen generic.
De asemenea existau triburi galice și la est de Rin, dar și triburi germanice la vest de Rin. Caesar a stabilit pur și simplu granița imperiului la Rin, ce constituia un obstacol natural și era clar identificat pe teren. 

În timpul războiului din Galia, în anul 55 î.Hr, trupele romane se confruntau și cu raidurile întreprinse de triburile de „germani”, care se retrăgeau apoi dincolo de Rin.
Caesar nu a dorit să extindă cucerirea romană și dincolo de Rin, dar a dorit să demonstreze că armata romană poate trece de acest obstacol natural oricând, în condiții de siguranță.
Trecerea pe corăbii a fost considerată de Caesar prea riscantă și nu suficient de demnă pentru armata romană.
Caesar a dorit de asemenea să vină în ajutorul tribului germanic de Ubieni, care se aliase cu romanii, înspăimântând celelalte triburi, care îi atacau.

Iulius Caesar a ordonat să se construiască un pod de lemn , după indicațiile sale.
Podul a fost descris de el foarte exact în „De bello galico”
Podul a fost construit în 10 zile  , au trecut pe el 40000 de oameni cu mașinile lor de război , armata și-a atins țelurile, apoi s-a întors și podul a fost distrus apoi tot de romani după 18 zile, când trupele romane reveniseră pe malul vestic al fluviului. 

Pe amplasamentul acelui pod provizoriu se află acum un panou comemorativ. Iar în apropiere există podul modern construit în acel loc considerat cel mai potrivit pentru traversare- la Neuwied

Podul peste Rin al lui Iulius Caesar (55 î.Hr.) era o structură masivă din lemn, estimată la aproximativ 140 până la 400 de metri lungime și 7 până la 9 metri lățime, traversând un râu cu o adâncime de până la 9 metri. A fost construit în doar 10 zile folosind piloți bătuți în albia râului, de către aproximativ 40.000 de soldați, care au trecut apoi pe el în siguranță. După 18 zile petrecute de cealaltă parte, Caesar a demontat podul pentru a demonstra că era o demonstrație de putere, mai degrabă decât o ocupație pe termen lung.

. 

Doi ani mai târziu, în 53 î.Hr, a fost construit din nou un pod pentru trupele romane, pod care a fost distrus de asemenea după întoarcerea trupelor în teritoriul ocupat de romani. 
Aceste poduri au fost considerate drept capodopere de inginerie militară .
Podurile au demonstrat că armata romană nu putea fi oprită de un obstacol natural și că deține mijloacele tehnologice pentru a trece oricând, în siguranță peste apele învolburate ale fluviului.
Inginerii romani au folosit greutăți grele pentru a băga lemne duble masive în albia râului, sub un unghi înclinat împotriva curentului, creând o structură robustă. 

Napoleon III a dispus realizarea unei machete după descrierea lui Caesar pentru  muzeul Antichităților celtice și galo-romane (actualmente Muzeul de Arheologie națională) .
Macheta se află acum la muzeul de Geniu la Angers. 

Reconstituire de Louis Napoleon Bonaparte 

Pagină din „Histoire de Cesar” Atlas pg 15 fotografiată de Dudenw

Descrierea lui Caesar (care vorbește despre sine la persoana a treia) :

„A stabilit următorul plan pentru pod.
Doi bușteni de jumătate de picior, ușor ascuțiți în jos, au fost uniți la o distanță de două picioare de adâncimea râului. Le-a așezat cu utilajele și le-a fixat cu cleme, nu drepte față de perpendiculară, ci înclinate și oblice, astfel încât să corespundă naturii râului. 
De asemenea a ridicat doi bușteni în partea opusă, uniți în acelaș mod la o distanță de patruzeci de picioare de partea inferioară, întorși împotriva forței valurilor râului.
Fiecare dintre aceștia în plus era separat de partea extremă prin grinzi de două picioare, introduse până la îmbinarea buștenilor lor, cu câte două cleme pe fiecare parte. Acestea fiind separate și legate în direcția opusă erau atât de puternice și în asemenea mod, înât cu cât forța apei era mai mare, cu atât eru mai strâns ținute împreună. 
Aceste materiale drepte erau aruncate și legate împreună și ținute la un loc cu bare și grătare lungi; și în plus erau împinse oblic spre partea inferioară a râului, care, fiind plasată ca un berbec și conectată la toată lucrarea, ar absorbi toată forța râului; iar altele erau plasate de asemenea deasupra podului, la o distanță moderată, astfel încât dacă trunchiuri de copaci sau nave ar fi fost aruncate de barbari în scopul dărâmării lucrării, forța acestor lucruri ar fi diminuată pentru acești apărători și nici nu ar fi afectat podul. 

La zece zile după ce începuseră să fie aduse materialele, armata a fost transferată, toate lucrările fiind terminate. Caesar, lăsând o garnizoană puternică de ambele părți ale podului, s-a grăbit spre teritoriul Sugambrilor. Între timp, au venit la el ambasadori din mai multe orașe; cărora le-a răspuns cu generozitate când au cerut pace și prietenie și a ordonat să i se aducă ostatici. Dar Sugambrii, pregătindu-se de fugă încă din momentul în care podul fusese construit și încurajați de cei pe care îi aveau cu ei din Tencteri și Usipeti, își părăsiseră teritoriul și își luaseră toate bunurile și se ascunseseră în pustietate și în păduri.”

Al doilea pod a fost construit pentru o nouă expediție, în anul 53 î.Hr- pentru a securiza frontierele și a-i pedepsi pe Sugambri. 

Caesar își conducea trupele luptând în fruntea lor

Iulius Caesar era cunoscut ca fiind un general care a « condus de pe front »- angajându-se personal în luptă când trupele erau în dificultate, pentru a le ridica moralul sau a-i îndemna la eforturi și mai mari în momentele critice.
Contrar altor comandanți, care rămâneau în spatele armatei, Caesar și-a asumat deseori riscul luptei directe corp la corp. 

Încă de la prima misiune de luptă pe care a primit-o ca tânăr militar, a reușit să ocupe punctul strategic vizat și să-și salveze și soldații din situația critică, primind pentru asta coroana civică(corona civica) 

Lupta cu Legiunea a zecea: Caesar se plasa deseori, cu legiunea sa preferată- a Zecea- în părțile cele mai dificile ale câmpului de bătălie. 
Încurajare fizică: el acționa pentru a menține formația romană în fața atacurilor inamice. 
Câteva exemple:

• Bătălia de la Sambre /Sabis (57 î.Hr), împotriva Nevienilor: Într-un moment critic în care legiunea părea pierdută, Caesar a scris că el a luat un scut de la un legionar ce fugea și a înaintat în prima linie pentru a-și încuraja oamenii, acoperind breșa din formație. 
• Bătălia de la Alesia (52î.Hr- când avea 48 de ani): În timpul asaltului final al întăriturilor galeze, situația romanilor devenise disperată. Caesar, purtând mantia distinctivă de comandant (paludamentum) ca să fie ușor recunoscut, s-a repezit înspre liniile frontului ajutând direct legionarii să-i respingă pe cei ce-i asaltau.
  Suetonius a scris că după bătălia de la Pharsala, el își trimisese înainte trupele în Asia, iar el a traversat strâmtoarea Hellespont pe un mic vas de transport (vectoria navicula). El l-a întâlnit pe Lucius Cassius, care lupta de partea adversă , în fruntea a zece vase de război (rostratis navibus) ; departe de a fugi, el a înaintat, cerându-i să se predea imediat; și l-a primit cerându-și iertare, la bordul său. 
• Bătălia de la Pharsala (48 î.Hr) : În timpul războiului civil, el a participat la angajarea luptei contra cavaleriei lui Pompei, încurajându-și oamenii în luptele corp la corp. 
• Bătălia de la Munda (45 î.Hr): Împotriva forțelor pompeiene conduse de Labienus, bătălia era atât de feroce încât Caesar a mărturisit apoi prietenilor că «a luptat deseori pentru victorie, dar acum a luptat pentru viața sa». El s-a repezit în prima linie pentru a-i împiedica pe soldați să fugă, iar prezența sa fizică a fost determinantă pentru a evita deruta.
  
  

Caesar se adresa soldaților numindu-i „camarazi de arme”- commilitones.

Îi plăcea să-i vadă bine îmbrăcați și le dădea arme împodobite cu aur și cu argint.
El avea pentru ei o asemenea afecțiune, că atunci când a aflat de înfrângerea lui Triturius, el și-a lăsat să-i crească barba și părul și nu și le-a tăiat decât după ce l-a răzbunat. 

Suetonius a scris despre devotamentul trupelor lui: 

(1) Astfel  i-a făcut pe amândoi cei mai devotați lui și mai curajoși.

(2) Când a izbucnit războiul civil, centurionii fiecărei legiuni s-au oferit ca fiecare dintre ei să echipeze  un cavaler lor bani din propriile lor economii, și toți soldații să-l servească gratuit și fără grâne sau plată,  cei mai bogați urmând să asigure cele necesare  celor mai puțin norocoși.

(3) Într-un război atât de lung, niciunul dintre ei nu l-a părăsit;  majoritatea dintre cei ce au căzut prizonieri au refuzat ca viața lor să le fie acordată dacă doreau să lupte împotriva lui.

(4) Au îndurat foamea și alte nevoi, nu numai când erau asediați, ci și când ei înșiși i-au asediat pe alții, cu atâta efort încât Pompey, văzând felul de pâine făcută din iarbă, care îi hrănea, în tranșeele de la fortăreața Dyrrachium, a declarat că are de-a face cu  fiare sălbatice și a ordonat să fie îndepărtată cât mai curând posibil și să nu fie arătată nimănui, ca nu cumva această dovadă de  răbdarea și încăpățânarea a dușmanilor săi să nu-i descurajeze armata..

(5) Cu cât curaj au luptat o dovedește faptul că, după singura respingere încercată de ei aproape de Dyrrachium, au cerut de bunăvoie pedeapsa pentru ei înșiși, astfel încât generalul lor a considerat că este mai potrivit să-i consoleze decât să-i pedepsească. În alte bătălii au învins cu ușurință nenumăratele forțe ale adversarilor lor, deși erau depășiți numeric în multe privințe.

(6) În cele din urmă, o cohortă din legiunea a șasea, pusă să apere un mic fort, a ținut la distanță patru legiuni ale lui Pompei timp de câteva ore, aproape toți fiind străpunși de  multitudinea de săgeți inamice, dintre care o sută treizeci de mii au fost găsite în interiorul meterezelor.

(7) Nici nu este de mirare dacă cineva se uită la faptele unor persoane, fie ale centurionului Cassius Scaeva, fie ale soldatului Gaius Acillus, ca să nu povestesc despre mulți.

Scaeva, după ce i-a scos ochiul, i-a străpuns coapsa și umărul, parând o sută douăzeci de lovituri cu scutul, a păstrat paza porții fortului care îi fusese încredințată.

(9) Acilius, într-o bătălie navală de la Massilia, după ce apucase cu mâna dreaptă  pupa navei inamicului și i-au tăiat-o, dar el imitând exemplul memorabil al lui Cynegirus printre greci, a sărit pe navă, înfruntându-o cu scutul-ul său.

Devotamentul față de prieteni

(1) Își trata întotdeauna prietenii cu o considerație și o bunătate nemărginite. Gaius Oppius , care îl însoțea pe un drum rustic și dificil, s-a îmbolnăvit brusc, iar Caesar i-a dat singura colibă​​ pe care a putut-o găsi iar el a dormit în aer liber, pe pământul tare.

(2) Când a atins puterea supremă, i-a ridicat la cele mai înalte onoruri chiar și pe oamenii de cea mai umilă origine ; iar când i s-a reproșat acest lucru, a răspuns public: „Chiar dacă niște tâlhari și asasini m-ar fi ajutat să-mi apăr demnitatea, le- aș fi arătat aceeași recunoștință”.

Calul lui Caesar

Calul etrusc al lui Caesar se numea Asturcus- sau Genitor.

 

Suetonius, Cassius Dio și Pliniu cel Bătrân relatează în unanimitate că, în calul lui Iulius Caesar, avea  copite neobișnuite. Conform lui Suetonius, Caesar călărea un cal cu copite care aminteau picioarele unui om, fiind atât de despicate încât semănau cu degetele de la picioare. Suetonius adaugă că Caesar a crescut el însuși calul . Întrucât ghicitorii au interpretat deformarea copitelor ca un semn prevestitor că proprietarul său va deveni stăpânul lumii, iar Alexandru cel Mare se spunea că deținea un cal similar, Caesar a avut o grijă deosebită de el și l-a călărit el însuși.

Se spune că acesta nu tolera pe nimeni altcineva să-l încalece.

O statuie a legendarului cal a fost ridicată ulterior, la ordinul lui Caesar, în fața templului lui Venus Genetrix, zeița protectoare a Iulienilor.

Cassius Dio adaugă că acel cal i-a insuflat lui Caesar o mare încredere, ca semn al norocului său. Pliniu confirmă povestea.

Statuie ecvestră a lui Iulius Caesar, văzută din față, cu o scenă a unei bătălii navale pe piedestalul dedesubt, din „Împărați romani călare”.

Suntem tentați să suspectăm o regresie evolutivă la cai, deoarece inițial caii aveau mai multe copite vizibile, iar aceste degete sunt încă prezente într-un mod vestigial. Cu toate acestea, poate fi vorba și de o mutație a structurii genetice, similară cu gemenii siamezi, sau de o anomalie genetică.

Picior de cal preistoric cu degete încă complet dezvoltate, Los Angeles (c) Ringuer

Dar caii preistorici s-au deplasat pe mai multe degete timp de milioane de ani. Așadar, de ce nu?
Butler et Cary (op.cit., p.125) commentent : « 'Polydactily' is well known in horses and a number of cases of horses with two digits have been recorded ».
Se știe că acel cal, al lui Caesar, era dintr-o rasă veche, etruscă, rasă ce devenise rară chiar și pe timpul său. 

Se spune că Iulius Caesar și-a numit calul Genitor în onoarea tatălui său, care a murit în 85 î.Hr., când Caesar avea 16 ani. Numele înseamnă „creator”, „tată” sau „producător” în latină. Alții spun că numele său era Asturcus. În orice caz, era un titlu puternic pentru un semn puternic care avea să-l însoțească pe dictator tot restul vieții sale. Calul cu „degete de om” a devenit armăsarul principal al lui Caesar și, pentru a-i asigura siguranța, se spune că acesta a descălecat cu o ocazie în mijlocul bătăliei, pentru a nu-și pune calul în pericol.

Se spune, de asemenea, că Iulius Caesar avea abilități excepționale de călărie. Istoricul Plutarh relatează că încă din copilărie se antrena călare cu mâinile împreunate la spate pentru a-și exersa echilibrul. De asemenea, el relatează că Caesar le-ar fi dictat scrisori la doi dintre scribii săi în timp ce stătea călare. Abilitatea sa de a sta în picioare pe un cal era, de asemenea, legendară.

Iulius Cezar a trecut Rubiconul în noaptea de 12 ianuarie a anului 50 d.Hr., pentru a prelua puterea la Roma. Se presupune că a făcut-o călare pe calul său, Genitor, rostind celebra sa frază „Alea jacta est” (zarurile sunt aruncate).

Se spune că Iulius Caesar și-a numit calul Genitor în onoarea tatălui său, care a murit în 85 î.Hr., când Caesar avea 16 ani. Numele înseamnă „creator”, „tată” sau „producător” în latină. Alții spun că numele său era Asturcus. În orice caz, era un titlu puternic pentru un semn puternic care avea să-l însoțească pe dictator tot restul vieții sale. Calul cu „degete de om” a devenit armăsarul principal al lui Caesar și, pentru a-i asigura siguranța, se spune că acesta a descălecat cu o ocazie în mijlocul bătăliei, pentru a nu-și pune calul în pericol.

Se spune, de asemenea, că Iulius Caesar avea abilități excepționale de călărie. Istoricul Plutarh relatează că încă din copilărie se antrena călare cu mâinile împreunate la spate pentru a-și exersa echilibrul. De asemenea, el relatează că Caesar le-ar fi dictat scrisori la doi dintre scribii săi în timp ce stătea călare. Abilitatea sa de a sta în picioare pe un cal era, de asemenea, legendară.

Iulius Cezar a trecut Rubiconul în noaptea de 12 ianuarie a anului 50 d.Hr., pentru a prelua puterea la Roma. Se presupune că a făcut-o călare pe calul său, Genitor, rostind celebra sa frază „Alea jacta est” (zarurile sunt aruncate).

Se spune că Iulius Caesar și-a numit calul Genitor în onoarea tatălui său, care a murit în 85 î.Hr., când Caesar avea 16 ani. Numele înseamnă „creator”, „tată” sau „producător” în latină. Alții spun că numele său era Asturcus. În orice caz, era un titlu puternic pentru un semn puternic care avea să-l însoțească pe dictator tot restul vieții sale. Calul cu „degete de om” a devenit armăsarul principal al lui Caesar și, pentru a-i asigura siguranța, se spune că acesta a descălecat cu o ocazie în mijlocul bătăliei, pentru a nu-și pune calul în pericol.

Se spune, de asemenea, că Iulius Caesar avea abilități excepționale de călărie. Istoricul Plutarh relatează că încă din copilărie se antrena călare cu mâinile împreunate la spate pentru a-și exersa echilibrul. De asemenea, el relatează că Caesar le-ar fi dictat scrisori la doi dintre scribii săi în timp ce stătea călare. Abilitatea sa de a sta în picioare pe un cal era, de asemenea, legendară.

Iulius Cezar a trecut Rubiconul în noaptea de 12 ianuarie a anului 50 d.Hr., pentru a prelua puterea la Roma. Se presupune că a făcut-o călare pe calul său, Genitor, rostind celebra sa frază „Alea jacta est” (zarurile sunt aruncate).

Venus Genetrix