De ce nu a putut declara Al I Cuza independența Țării

Trădarea intereselor naționale

În 1903 ziarul bucureștean `„Țara” a publicat un articol intitulat:
„Trădarea lui Sturdza față de Cuza”.
Se scria în acel articol că împăratul Napoleon al III-lea avea o simpatie deosebită pentru Alexandru Ioan Cuza, i-a trimis printr-un curier special o scrisoare în care scria:

<<Strânge oricâtă armata ai și concentreaz-o în câteva puncte pe malul Dunării, apoi proclamă independența țării, căci eu voi sili  Turcia să primească pe aceasta ca fapt împlinit>>.

Deci împăratul Franței, care sprijinise și Unirea Principatelor,în  și-a arătat sprijinul substanțial pentru ca aceste Principate Unite să-și obțină independența față de Turcia. Împăratul Franţei îşi lua obligaţia să obţină de la Europa recunoasterea independenţeiDimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu

Desigur că domnitorul român i-a arătat îndată scrisoarea secretarului său particular.
Secretarul său era Dimitrie A.Sturdza. () .

Cuza îi arăta deplină încredere. Fusese educat la Academia Mihăileanu, (înființată de Gh. Asachi, acum Universitatea din Iași) fusese secretar al Divanului ad-hoc din 1857.

Dar Sturdza a făcut ceva cu totul neașteptat: în înțelegere cu Ion Ghica, fostul Bey de Samos, i-a înștiințat în grabă pe consulii englez, austriac și prusac despre această inițiativă a Franței.
A fost informată și presa occidentală.
Elementul surpriză pe care contau Napoleon III și Cuza dispăruse. Probabil cele trei puteri ce se opuseseră Unirii i-au trimis imediat Franței mesaje furioase.

Napoleon al III-lea i-a trimis lui Cuza o telegramă laconică:
 <<O țară care are asemenea trădători nu merită independența>>.
Erau anexate extrase din presa engleză în care fusese publicată scrisoarea lui Napoleon III către Cuza !

Planul declarării independenței cu susținere franceză era năruit.
Desigur Cuza a fost în culmea furiei și când secretarul său particular a sosit la palatul din Iași (de pe strada Lăpușneanu), i-a strigat din capul scărilor: , 
<<Mișelule, ceea ce publică ziarele engleze, le-au cunoscut Napoleon, eu și cu tine: cine este trădătorul între noi?>>
Cuza l-a pălmuit și l-a dat de-a rostogolul pe scări cu un picior în spate.
Când și-a mai venit în fire, Cuza și-a dat seama că ar fi trebuit să-l aresteze pe Dimitrie A. Sturdza, dar acela fugise deja spre Giurgiu și de acolo în Turcia, ale cărei interese le servise.
De ce făcuse el așa ceva?

Probabil că se considera îndreptățit să ocupe el tronul, pentru că se trăgea dintr-o familie veche de boieri moldoveni din rîndul căreia fuseseră și doi domnitori . Și ar fi vrut să ocupe tronul cu sprijinul Turciei, probabil (Nuu putem decât să presupunem) 

Franța a continuat totuși să sprijine România și când Cuza a fost silit să abdice și alungat din țară, în 1868, ducele de Grammont i-a adus propunerea din partea lui Napoleon al III-lea de a se întoarce pe tron cu ajutor francez.
Cuza a răspuns însă:
 „Dar permiteți-mi să vă spun ceva: orice s-ar întâmpla, nu voi consimți niciodată a intra în România printr-o intervenție străină, cu ajutorul Franței, tot atât de puțin ca și cu cel al Rusiei. Nu aș vrea să ajung altfel decât prin țară”.


Dimitrie A. Sturdza avea să moară la 81 de ani, , ultimii șapte ani din viață petrecându-i în ospicii.
Dar înainte de asta a devenit membru în guvernul liberal al lui Ion Brătianu, în timpul domniei lui Carol I. 
A fost rând pe rând ministru al Agriculturii, al Comerțului, al Lucrărilor Publice și al Finanțelor, iar între 1882 și 1884 a fost președinte al Academiei Române înființate de Cuza. Devenise un apropiat al regelui Carol I.
Pe când era șef al Consiliului de Miniștri și șef al PNL. Sturdza a început să aibă căderi nervoase . În 1908 boala lui a fost confirmată de specialiști din străinătate, a plecat la Paris, unde a fost internat ca urmare a unei crize. A murit în 1914, într-un sanatoriu.

 Fiul său, colonelul Alexandru Sturdza, avea să trădeze, la rândul lui, România, trecând la nemți în anul 1917, cu planurile de luptă ale armatei române.

Alexandru D. Sturdza (numit și Alecu în familie) fusese format de tatăl său în spiritul culturii germane, a și studiat la Jena și apoi la Breslau (azi Weoclaw).
În 1889, la 20 de ani s-a înscris voluntar în armată li numai după 8 luni a primit un concediu de 3 ani (!) pentru a urma studii militare în Germania. După absolvirea studiilor (în 1891) a fost încadrat în armata romană cu grad de sublocotenent, în Regimentul 1 Geniu, dar de fapt servea în armata germană până în 1901, în baza unui acord încheiat între Carol I ți împăratul Germaniei Wilhelm al II-lea. În toată această perioadă (de 10 ani) a fost avansat în grad și în armata română.

(De altfel și regele Carol I avea grade militare -dar onorifice-onorifice în armata prusacă/germană.

Venit în România cu gradul de căpitan, el a fost avansat de împăratul Wilhelm al II-lea până la gradul de Generalfeldmarschall).

Se menționează că în august 1896 Alexandru Averescu, pe atunci maior și atașat militar la Berlin (și conform regulamentelor epocii avea în subordine pe toți miltarii români aflați cu misiuni în țara respectivă, inclusiv pe cei la studii sau în stagii de pregătire) i-a cerut lui Sturdza o serie de informații legate de regulamentele armatei germane, dar Sturdza a refuzat, afirmând că nu a cerut voie șefilor săi germani.
Atașatul militar i-a atras atenția că la Berlin el e singurul lui șef, dar Strdza a replicat că se află sub jurământ depus față de regele Prusiei.
Mai mult, Sturdza s-a adresat lui Alexandru Beldiman, ministrul României la Berlin, Acesta i-a scris și tatălui său, rezultatul fiind că Averescu a fost retras din funcție înainte de terminarea stagiului. 

În timpul Primului Război Mondial, Alexandru Sturdza , ce era colonel la acea dată, a plănuit împreună cu locotenent-colonelul Constantin Crăiniceanu, fiul generalului Grigore Crăiniceanu, fost ministru de Război să...treacă la inamic!
Pe 23 ianuarie*5 februarie 1917 colonelul Sturdza , ce ajunsese Comandant de Divizie a trecut liniile inamice în zona Vrancea, împreună cu aghiotantul său, locotenentul Constantin Wachmann , aceștia fiind însoțiți și de o ordonanță, ce a fost găsită apoi împușcată („de jos în sus”) între liniile frontului. Colonelul Sturdza și locotenentul Wachman ,au fost  primiți cu bucurie de oficialitățile germane și austro-ungare. Au fost ajutați să scrie 15000 de manifeste ce îndemnau la dezertare și au fost răspândite printre ostașii români. Sturdza luase prizonieri niște soldați români, pe care i-a trimis înapoi cu manifestele.
Locotenent-colonelul Crăiniceanu, comandantul Regimentului 25 Infanterie a fost arestat, deoarece se întâlnise cu Sturdza între liniile frontului și se întorsese cu un pachet cu manifeste .   

 Din interogatoriul luat apoi  lt. colonelul Vasilescu Grigore, fost comandantul Regimentului 2 Grăniceri, în seara dezertării Sturdza avusese o discuție cu ofițerii din regiment, și le-a spus: 

 «De altfel, Rușii ar fi voit să schimbe toate trupele de pe front, cele Române, care să fie trimise la refacere în Basarabia, și că, chiar se hotărâse ca, Guvernul Român să se retragă la Cherson, dar s-au opus aliaţii». 

Despre colonelul Al.D. Sturdza se știa că e partizanul unei alianțe totale cu Germania, că tatăl lui fusese un apropiat al lui Carol I iar socrul lui P.P.Carp , liderul partidului Conservator era și el pro german. 

Generalul Alexandru Averescu scria: „Oribil!...colonelul Sturdza a trecut la inamic! (...) O pagină urâtă pentru noi!”

Cei doi trădători făceau asta pentru ca România să fie ocupată de nemți și nu de ruși.
 Prin dezertarea din seara zilei de 23 ianuarie/5 februarie 1917 în tabăra adversă „Alexandru Sturdza credea că trecerea la germani va crea un puternic curent favorabil Puterilor Centrale. Acest curent trebuia asociat cu o acţiune militară condusă de el, în fruntea unei armate alcătuită din prizonierii români, care i s-ar fi alăturat; el ar fi început, în aceste condiţii, lupta împotriva ruşilor, evident, alături de Puterile Centrale”3. Din fericire pentru România, din păcate pentru colonelul Sturdza și cei care îi stimulaseră și sprijiniseră efectuarea acţiunii sale trădătoare, planul lor nu s-a concretizat. Cu foarte mici excepţii, spre cinstea lor de militari și adevăraţi patrioţi, prizonierii români internaţi în lagărele înfiinţate de Puterile Centrale nu au aderat la această acţiune trădătoare și au preferat să îndure în continuare calvarul vieţii din prizonierat.

A urmat un proces, în urma căruia cei doi dezertori au fost condamnați la moarte (Sturdza în contumacie).
(Constantin Crăiniceanu a fost iniţial condamnat la 15 ani de muncă silnică, dar unchiul lui, generalul Constantin Prezan, care era frate cu mama lui Crăiniceanu, a casat decizia şi a semnat condamnarea lui la moarte.) A fost executat în Vinerea Mare a anului 1917, în fața militarilor pe care îi avusese în subordine. 

După război, Alexandru Sturdza a trăit ca refugiat în Germania, unde i s-a dat un post de profesor. Era o inflație galopantă acolo. După 1930 a trăit în Elveția, trăind de asemenea modest. Cererile lui de reabilitare (!) au fost refuzate. 

..

Continuarea tragediei lui Oedip

Fiii lui Oedip s-au omorât luptând pentru putere

Cunoaștem cu toții legenda lui Oedip, care a inspirat numeroase lucrări literare sau chiar muzicale (cum e opera Oedipe compusă de George Enescu) .
Dar autorii antici au imaginat și urmarea: soarta dramatică a fiilor lui Oedip și ai mamei sale Iocasta.
În celebra tragedie scrisă de   Eschil, „Șapte contra Tebei” e relatată lupta crâncenă purtată de cei doi fii, Eteocle și Polinice împreună cu aliații lor pentru conducerea Tebei. (Eschil-„părintele tragediei”- a trăit între anii 525 și 455 î.Hr la Atena) Eschil a luptat el însuși în marile bătălii ale timpului său, rămase celebre: la Salamina, Plateea și la Marathon, unde a și fost rănit. În inscripția pe care singur a compus-o pentru a fi scrisă pe mormântul său, a scris să fie chemată pădurea de la Marathon dar întrebat și Persul cu părul lung , care îl cunoșteau atât de bine, să spună dacă în viață a fost brav sau nu. Dar această tragedie a influiențat și arta plastică.

Frontonul templului etrusc din orașul antic Pyrgi (actuala localitate Santa Severa ) a fost decorat cu statui din teracotă, de o calitate excepțională, înfățișând lupta dintre acești frați pentru Teba.

Dar ce era Pyrgi, atunci?
Era un port pe coasta Tireniană, port al unuia dintre cele mai puternice orașe ale Etruriei, Caere (Cerveteri).
Dar era în acelaș timp o legătură nu doar cu lumea greacă, ci și cu Marea Mediterană în sens larg.

Memoria antică leagă acel loc de pelasgi, strămoșii grecilor.
Pelasgii apar în tradițiile grecești și italice ca o populație timpurie legată de ambele regiuni. Astfel Pyrgi devine parte a unui orizont ancestral comun între greci și etrusci. 

În plus, această legătură este păstrată în tradiția literară, Strabon consemnând că regiunea era asociată cu un conducător pe nume Maleus, plasându-l într-un cadru pelasgian:

„De la Kosses spre Ostia există orașe mici: Gravisci, Pyrgi, Alsium și Fregenae. Până la Gravisci sunt trei sute de stadii. Între ele se află locul numit Regisvilla. Aici se spune că a existat palatul pelasgului Maleus, care a stăpânit aceste ținuturi și, împreună cu conaționalii săi pelasgi, a mers la Atena. Din aceeași familie provin și locuitorii din Agylla.”

Etruscii înșiși apar în relatări antice, precum cea a istoricului Herodot , ca fiind strâns legați de populațiile anterioare ale regiunii, inclusiv de grupurile pelasge.

La Pyrgi s-au găsit tăblițe de aur cu inscripții legate de o zeiță etruscă (Uni).

 
Templul se găsea în sanctuarul din portul Cerveteri , din Etruria. (Supranumit de arheologi „templul A”- construit în jurul anilor 470-460 î.Hr și dedicat zeiței Thesan, zeița etruscă a aurorei,protectoarea marinarilor.)
Lucrarea datează de atunci.   Adică de acum -să zicem cu aproximație - 2500 de ani!

Este o compoziție artistică ce sintetizează povestea personajelor mitice Tideos și Capaneos, angrenați în lupta fiilor blestemați ai lui Oedip, Eteocles și Polinice pentru puterea asupra  cetatății Teba. Eteocle, regele legitim e asediat în cetate de războinici veniți din Argo ca aliați ai uzurpatorului Polinice. Zeii intervin. În centrul scenei, Zeus îndreaptă fulgerul contra lui Capaneos, care a blasfemiat zeii. În stînga lui Tideos, rănit de moarte, mușcă din craniul lui Melanippos, iar zeița Atena se îndepărtează dezgustată cu poțiunea ce i-ar fi dat nemurirea protejatului ei.  Goliciunea lui Tideos și Cappaneos sugerează bestialitatea actelor lor și pedeapsa lor e pedeapsa oricărui comportament adoptat în disprețul legilor cerești și omenești (hybris), În sens politic e o condamnare a tiraniei.

Lucrarea de artă a fost reconstituită acum din bucățile găsite și se află la muzeul Etrusc din Roma.


Subiectul tragediei  relatează evenimentele de după plecarea lui Oedip din Teba.
Fiii săi, Polinice și Eteocle au convenit să conducă cetatea alternativ, fiecare câte un an.
Dar Eteocle a refuzat să-i predea conducerea fratelui său la termenul stabilit.
Polinice a plecat în Argos, strângând o armată puternică formată din șapte mari comandanți (inclusiv el însuși), asediind apoi Teba „cea cu șapte porți”. 

Cei șapte erau:

1. Polinice - cel care și-a revendicat tronul.
2. Adrast - regele Argosului și conducătorul suprem al expediției. El a fost singurul dintre lideri care a supraviețuit.
3. Tideu - un războinic curajos, dar extrem de violent.
4. Amfiaraos - un văzător (preot) care a prevăzut dezastrul și moartea tuturor, dar a fost forțat să participe la război.
5. Capaneu - un uriaș renumit pentru aroganța și disprețul său față de zei.
6. Hipomedon - un luptător excepțional și temut.
7. Partenopeos - un tânăr frumos și curajos.

Lupta s-a desfășurat cu violență extremă, una dintre scenele cele mai șocante fiind
aceea în care Tideu (Tideus) a mușcat craniul lui Melanippus.
Tideus, care declanșase un adevărat măcel împotriva apărătorilor cetății, e înfruntat de Melanippus, un puternic războinic teban.
Melanippus a reușit să-i aplice o lovitură mortală lui Tideus, dar a fost ucis la rândul său.  Tideus, cu ultimele puteri, turbat de furie, începe să mănânce din creierul lui Melanippus.

Zeița Atena, care îl protejase până atunci pe Tideus, obținuse pentru el, de la Zeus,  un elixir al imortalității și venea în goană să-l salveze, dar văzând scena oribilă de canibalism a plecat scârbită și l-a lăsat să moară.

Aceeași scenă l-ar fi inspirat pe Dante Alighieri să-l înfățișeze pe contele Ugolino mușcând craniul arhiepiscopului Ruggeri în Infern

Războiul s-a încheiat printr-un duel direct între cei doi frați, în care aceștia s-au ucis reciproc

Plecarea scârbită a Atenei are o semnificație profundă.

Deși luptele erau extrem de dure , acestea nu ar trebui să depășească limitele umanității. 
În schimb, comportamentul inuman a îndepărtat ajutorul divin și i-a adus pieirea vajnicului luptător.

Reprezentarea acestei scene pe frontonul templului avea menirea de a aminti cetățenilor etrusci în fiecare zi aceste principii de viață. 
Se exemplifică de asemenea că  ambițiile nemăsurate care duc la războaie vor avea urmări tragice, în confruntări din care nimeni nu câștigă. 

Leucothea, sculptură etruscă din Pyrgi datată în jurul anului 350î.Hr
Încă se văd urme din culorile ce au fost puse inițial pe statuie: părul blond-roșcat, pielea rozalie .
Ochii par să fi fost încrustați cu un material verde transparent. 

O lecție de acum 2500 de ani!

Tăblițe de aur din Pyrgi , din anii 500 î.Hr

Inscripția e în limbile etruscă și feniciană

Statuie din meteorit

 

Sculptură în meteorit

Imagine de la Smithsonian magazine

Statueta , înaltă de 24 cm și grea de 10 kg îl reprezintă pe zeul budist Vaiśravana și a fost sculptată în Tibet acum aproximativ 1000 de ani.

Vorba e că materialul din care a fost sculptată ...provine din spațiu!
Mai precis dintr-un asteroid ce s-a prăbușit în Asia acum 10 000-20 000 de ani. Alte fragmente din acelaș meteorit (numit Chinga, după numele râului lângă care au fost găsite fragmente ).
În 1913 acolo au fost găsite circa 250 de fragmente, cu masa totală de 210 kg. Se crede că meteoritul a explodat în timpul trecerii prin atmosferă, bucățile impactând un ghețar.

  
E singura sculptură a unei figuri umane sculptate din material venit din spațiul cosmic.

Materialul are o compoziție de fier cu mult  nichel , dar și cu mult cobalt (o compoziție foarte rară chiar printre meteoriți) . Nu s-a precizat exact cât nichel și cât cobalt.

Să vedem, cu această ocazie, cam cum stau lucrurile cu oțelurile realizate industrial, în zilele noastre

Oțeluri aliate realizate industrial

Se realizează pe cale industrială, în epoca modernă, aliaje de fier cu mult nichel și cobalt, obținându-se oțeluri aliate de foarte mare rezistență, cum ar fi oțelurile Maraging: Din Fier (majoritar) cu 17-19% nichel, 8-10% cobalt și cca 5% molibden. Rezultă un oțel de mare rezistență mecanică și care rezistă foarte bine și la temperaturi înalte, așa că se folosesc în industria aerospațială, la motoare de rachete, arbori de transmisie la Formula 1 , centrifuge sau piese supuse la eforturi foarte mari. 
Sau aliajele de tip Fernico/Kovar, care au și mai mult nichel și cobalt: fier cu 29% nichel și 18% cobalt. Rezultă un oțel ce are acelaș coeficient de dilatație ca și sticla, așa că se folosește la diferite componente lectronice , optică d eprecizie, tuburi cu vis sau becuri specificec.
Oțelurile inox uzuale conțin pe lângă fier și carbon, crom , nichel , dar în cantități mai mici. 

Norma europeană de notare  simbolică pentru oțel inox:
X urmat de procentajul de carbon, urmat de procentajele altor elemente, în ordine descrescătoare.
De exemplu: X12Cr13 înseamnă oțel cu 0,12% carbon și 13% crom.
Se poate folosi și o inscripționare numerică: 1,4 urmat de 3 cifre 
Cele 3 cifre indică compoziția chimică a nuanței:

De exemplu : 1,4404

1,40xx  -> Nichel sub 2,5%, fără Molibden, Niobium sau Titan

1.41xx -> Nichel sub 2,5%, cu Molibden, fără Niobium sau Titan

1.43xx -> Nichel peste 2,5%, fără Molibden, fără Niobium sau Titan

1.44xx -> Nichel peste 2,5%, cu Molibden, fără Niobium sau Titan

Norma americană de notare AISI 
Denumire prin trei cifre plus -opțional-o literă -L=Conținut scăzut de carbon

Groupa	AISI	EN Simbolic	EN numeric	rezistența la  coroziune	domeniu de utilizare	resistența la ruptură (Rm) în MPA
A1	303	X8CrNiS18-9	1.4305	Slab în medii acide și clorurate, bun la acid azotic , aczi organici diluați la rece, soluții alcaline, ape dulci și atmosfere naturale, produse alimentare (afară de muștar și vin alb) , lubrifianți, uleiuri și grăsimi	Transport, industrie mecanică, uzinare	500-750
A1	304	X5CrNi18-10	1.4301	Bun în acid azotic, acizi organici diluați la rece, soluții alcaline (în afară de cloruri, sultați și sulfiți), apă dulce și atmosfere naturale, produse alimentare (afară de muștar și vin alb)	Transport, industrie mecanică, uzinare	500-700
A2	304L	X2CrNi18-9	1.4307 1.4306	Acid azotic (până la  52% la orice temperatură, 98% la rece), acizi organici diluați la rece, soluții alcaline (în afară de cloruri, sulfiți și sulfați) ape dulci, atmosfere naturale, produse alimentare (afară de muștar și vin alb)	Forjare, usinare de piese mecanice pentru industria chimică și alimentară	450-680
A4	316	X5CrNiMo17-12-2	1.4401 1.4436 1.4408	Acid fosforic (< 40°C), acid sulfuric (< de 10% și peste 80% la 20°C), amestecuri sulfonitrice  (până la 70°C), soluții și vapori sulfuroși  (dacă nu formează acid sulfuric), acizi organici chiar fierbinți, soluții saline (afară de cloruri), solutii alcaline (sub100°C), ape dulci, atmosfere naturale, (inclusiv marine), produse organice alimentare, farmaceutice	Industria explozibililor nitrați, industria chimică, industria alimentară	500-700
A4	316L	X2CrNiMo17-12-2 GX2CrNiMo19.11.2	1.4404 1.4409	Acid fosforic (< 40°C), acid sulfuric (< de 10% și peste 80% la 20°C), amestecuri sulfonitrice  (până la 70°C), soluții și vapori sulfuroși  (dacă nu formează acid sulfuric),acizi organici chiar fierbinți, soluții saline (afară de cloruri), solutii alcaline (sub100°C), ape dulci, atmosfere naturale, (inclusiv marine), produse organice alimentare, farmaceutice	Industria explozibililor nitrați, industria chimică, industria alimentară	500-700
A4	316L	X2CrNiMo18-14-3	1.4435	Excellente résistance dans les milieux naturels (même en présence de concentrations modérées en chlorures et acides), dans les milieux alimentaires et agroalimentaires, et dans de nombreux milieux acides et chlorurés. Résistance à la corrosion intergranulaire même après soudage.	Joaillerie, bijouterie, industrie chimique, pétrochimie	500-700
A4	316Ti	X6CrNiMo17-12-2	1.4571	Acid fosforic (până la 40°C), acid sulfuric (sub 10% și peste 80% la 20°C), amestecuri sulfonitrice (sub 70°C), solutii și vapori sulfuroși chiar calzi (dacă nu formează acid sulfuric), acizi organici chiar fierbinți, solutii saline (fără cloruri), solutii alcaline (sub 100°C), apă dulce, atmosfere naturale (și marine), produse organice, alimentare, farmaceutice	Industria chimică, industria alimentară industria mecanică	500-700
A4	321	X6CrNiTi18-10	1.4541	Excelentă resistență în medii  naturale (fără concentrații importante de cloruri sau de acizi), medii alimentare și agroalimentare (afară de muștar, vin alb), anumite medii chimice (acid nitric, acizi organici diluați la rece) Rezistență  la coroziune intergranulairă, chiar după sudură	Industria chimică, alimentară și agroalimentairă	530-690

Oțelul inoxidabil nu este complet imun la coroziune. Mustarul și vinul alb atacă inoxul deoarece conțin acizi organici puternici (precum acidul acetic și acidul tartric) și ioni de clor, care distrug stratul protector al metalului.

Svastica

Un alt aspect deosebit e prezența unei svastici pe pieptul personajului.
Statueta a fost descoperită în 1938 de o expediție germanp sponsorizată de ...șeful SS Heinrich Himmler și condusă de zoologul Ernst Schäfer.. Expediția căuta în Tibet rădăcinile arianismului . 

Svastica era folosită de mii de ani ca simbol în diferite religii . Au fost găsite și artefacte preistorice având acest motiv decorativ, care avea poate diferite semnificații simbolice. Se crede că era un simbol solar.