Steagul acatist

 Steagul lui Stefan cel Mare

E vorba despre un steag liturgic, prapor, folosit la ceremoniile religioase

Broderia liturgică bizantină, extrem de  valoroasă piesă din patrimoniul cultural al României ne vorbește despre istoria noastră ce a fost o luptă continuă, despre credința care ne-a susținut și despre faptul că marele conducător care a fost Ștefan cel Mare, a fost de asemenea și  Sfânt.

Broderia , realizată cu fir de aur și de argint în anul 1500, are dimensiunile de 1,24 x 0,95m și are ca figură centrală icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, așezat pe tron, cu tălpile călcând un balaur cu trei capete. 
Erau cei trei mari dușmani care amenințau granițele Moldovei, pentru apărarea cărora Ștefan înălța o rugăciune, ținând mereu pregătită sabia .
Putem spune că .înfățișarea Sfântului Gheorghe în chip de domnitor, așezat pe tron, cu coroană pe cap, cu sabia pregătită și călcând pe capetele inamicilor prefigurează însăși situația domnitorului Ștefan.

Coroana are modelul coroanei lui Ștefan, așa cum a fost pictată la Voroneț. Pe broderie ea a fost împodobită cu pietre prețioase, care acum au dispărut.
Chiar și părul blond roșcat 0al sfântului îl amintește pe cel al lui Ștefan. 

Sfântul are alături doi îngeri , unul purtând o spadă iar celălalt un scut.

O broderie în limba greacă spune: „Sfântul Gheorghe din Capadocia”, sfântul militar al cărui ajutor îl cerea domnitorul.

Căci stindardul conține și o rugăciune personală a lui Ștefan, scrisă în slavonă, cusută pe conturul steagului:

„O, răbdătorule de patimi și purtătorule de biruință, mare mucenice Gheorghe, care în nevoi și în năpăști ești grabnic apărător și cald ajutător, și celor întristați bucurie nespusă, primește de la noi și această rugăciune a smeritului robului tău, domnul Io Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, și-l păzește pe el neatins în veacul acesta și în cel viitor, cu rugăciunile tale, ca să te slăvim în veci, amin. ”

Și s-a făcut în anul 7008, iar al domniei sale 43.” ″

`„     „О страстотерпче и побѣдоносче великии мучениче Георгїе, иже въ бѣдахъ и напастехъ скорыи заступниче и теплый помощниче, и скорбящимъ радость неизреченная, прїими отъ насъ и сїе моленїе смиреннаго раба твоего, господина їѡ Стефана воеводы, милостїю Божїею господарѧ Земли Молдавскои, и съхрани єго невредима въ семь вѣцѣ и въ боудоущемъ, молитвами твоими, да тѧ славимъ во вѣкы, аминь. И съдѣла се въ лѣто 7008, а государьства єго 43.”.” 

În alfabet latin:
„O strastoterpce i pobedonosce velikii mucenice Georgie, ije v bedah i napasteh skorîi zastupnice i teplîi pomoscinice, i skorbiascim radost neizrecennaia, priimi ot nas i sie molenie smirennago raba tvoego, gospodina Io Stefana voevodî, milostiiu Bojieu gospodaria Zemli Moldavskoi, i s'hrani ego nevredima v sem vece i v buduscem, molitvami tvoimi, da tia slavim vo vekî, amin. I sedela se v leto 7008, a gosudarstva ego 43.” 

Această rugăciune era probabil citită de călugării mănăstirii la slujbele religioase zilnice, putând fi considerată un acatist al domnitorului 

Stindardul a fost găsit la mănăstirea Zografu de la Muntele Athos, apoi recuperat în timpul primului război mondial .

Recuperarea steagului cu ajutorul Franței 

Recuperarea steagului lui Ștefan cel Mare în primăvara anului 1917 a fost o adevărată operațiune de spionaj și diplomație militară, desfășurată în plin Război Mondial, într-un moment critic pentru România
Drapelul se afla de 417 ani la Mănăstirea Zografu. În acea perioadă a războiului, mănăstirea era administrată de călugări bulgari (Bulgaria fiind atunci inamicul României). Exista riscul iminent ca autoritățile bulgare să confiște steagul și să-l ducă la Sofia ca pe o pradă de război.
Cel care a descoperit pericolul și a alertat Bucureștiul a fost G.C. Ionescu, consulul general al României la Salonic. Acesta știa valoarea inestimabilă a stindardului.
Ajutorul francezilor: Pentru că Muntele Athos era greu accesibil și păzit, consulul român a cerut sprijinul generalului francez Maurice Sarrail, comandantul Armatei Aliate din Orient (aflată la Salonic). 

Generalul Sarrail a trimis o grupă de militari francezi înarmați direct la Mănăstirea Zografu. Folosindu-se de autoritatea militară, detașamentul francez a preluat steagul din mâna călugărilor bulgari

 Drapelul a fost adus sub escortă la Salonic și predat consulului român. De acolo, pentru a evita capturarea de către inamici, Ministerul Afacerilor Străine a ordonat trimiterea lui la Paris la bordul unui vas de război francez, fiind pus la păstrare în siguranță la Legația Română din Franța. 
Deși recuperat în 1917, steagul a ajuns fizic în România abia în decembrie 1919 (sau începutul lui 1920), după terminarea războiului și realizarea Marii Uniri. El a fost predat inițial Ministerului de Război și depus la Muzeul Militar Național, iar în prezent este una dintre cele mai prețioase piese ale Muzeului Național de Istorie a României. 

Contribuția lui Ștefan cel Mare la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos a fost atât de profundă, încât voievodul este considerat din punct de vedere istoric al doilea mare ctitor (sau rectitor) al mănăstirii, pe care a salvat-o de la o ruină completă. În documentele vremii, Ștefan o numea cu mândrie „mănăstirea domniei mele”
Căderea Constantinopolului (1453) și prăbușirea statelor creștine din regiune (inclusiv a Imperiului Bulgar) au lăsat mănăstirile de la Athos fără protectorii lor tradiționali (împărații bizantini sau țarii slavi).

Aflate sub presiunea și taxele Imperiului Otoman, multe lăcașuri sfinte au intrat în degradare profundă. Mănăstirea Zografu ajunsese într-o stare avansată de ruină.

Ștefan cel Mare a preluat rolul spiritual de protector al întregii Ortodoxii balcanice. Investind masiv în Athos, el nu doar că sprijinea credința, dar își asigura și rugăciunile monahilor pentru numeroasele sale bătălii împotriva turcilor

În 1882 la mănăstirea Zografu au fost identificate două steaguri ce i-au aparținut lui Ștefan cel Mare: unul cu Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, iar altul cu Sfantul Mare Mucenic Gheorghe.

 In data de 15 februarie 1917, Bratianu va scrie delegatilor romani din Atena: "Faceti tot ceea ce este posibil pentru a obtine drapelul lui Stefan cel Mare." Abia peste doi ani insa, in ziua de 22 februarie 1920, steagul lui Stefan cel Mare a fost adus în țară.. Steagul a fost luat de la mănăstire prin înapoerea către călugăro a unor moșii vechi ale mănăstirii, ce fuseseră naționalizate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza odată cu secularizarea averilor mănăstirești.

Despre soarta celui de al doilea steag (prapor) ce îl înfățișa pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie călare, nu se mai știe nimic. Se știe că rămăsese la mănăstirea Zografu, dar se presupune că fiind prea degradat ...nu a mai fost păstrat (?)

Istoricul Teodor Burada le descoperise pe amândouă în 1882 la mănăstire, le descrisese și specificase starea de degradare, ca urmare a păstrării defectuase. Misiunea militară trimisă d e România în 1917, condusă de căpitanul Gh. C. Ionescu, a raportat că a găsit doar steagul cu Sfântul Gheorghe, ,u încercări stângace de remediere (broderia decupată și lipită pe catifea). Monahii au susținut că al doilea steag se dezintegrase sau se pierduse. 
După război, istorici și teologi români au redeschis subiectul cu autoritățile mănăstirești , primind doar răspunsul că piesa nu mai e în inventar.
Stindardul cu Sfântul Gheorghe era brodat pe mătase dublată cu in , dar se pare că celălalt avusese un suport mai fragil (doar mătase).. 
Știm din descriere că stindardul dispărut avea forma unui prapor vertical, suspendat de o traversă superioară în formă de cruce (pentru a fi folosit la procesiuni). Sfântul Mare Mucenic Dimitrie era reprezentat călare 
Nici unul nu purtau stema Moldovei- capul de bour-deci nu erau folosite în lupte, ci aveau un rol pur religios.

Suportul de mătase deteriorat a fost înlocuit cu alt suport de mătase roșie. 

Sfântul Dimitrie era considerat ocrotitorul Moldovei, alături de sfântul Gheorghe.

În

Patericul Românesc (lucrare alcătuită de arhimandritul Ioanichie Bălan) e scris:

„Înainte de începerea bătăliei, adormind puțin dreptcredinciosul voievod Ștefan, istovit de griji și de oboseală, i s-a arătat în vis un ostaș prealuminat, îmbrăcat în zale creștine, care i-a zis: »Îndrăznește, Ștefane, și nu te teme de mulțimea vrăjmașilor, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine și te va izbăvi! Iar după ce vei birui oastea păgână, să-mi zidești mie biserică în cetatea de scaun a Sucevei, unde este curtea ta domnească«.

Trezindu-se voievodul plin de bucurie și de curaj, a mulțumit lui Dumnezeu și a strigat: »Acesta a fost Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!«. Mergând la luptă cu credință nestrămutată, a dobândit o mare biruință, iar mai pe urmă a ridicat în Suceava acea măreață biserică de piatră cu hramul Sfântului Dimitrie, pe care o vedem până astăzi.”

 În Letopisețul Țării Moldovei, cronicarul Grigore Ureche notează lapidar, dar clar, împlinirea acestei făgăduințe:

„Văleat 7005 (1497)... În același an, Ștefan vodă au zidit biserica de piatră în târgul Sucevei, hramul Sfântului Dimitrie.”

 

Biserica aceea a fost refăcută între anii 1534-1535 de Petru Rareș mai impozantă, lângă Curtea Domnească din Suceava  

Se văd resturile de mătase roșie pe fundalul de in.

 Contribuțiile majore (1466 – 1502)

Ștefan cel Mare a reconstruit mănăstirea aproape integral pe parcursul a peste trei decenii:

• Spitalul și biserica veche (1466–1471): A oferit primele fonduri substanțiale pentru renovarea bolniței (spitalul mănăstirii) și reparații la structura principală.
• Arsanaua / Portul fortificat (1475): A construit de la temelie portul mănăstirii la Marea Egee (arsanaua), adăugând un turn masiv de apărare din piatră pentru a proteja corăbiile și călugării de atacurile piraților.
• Zidurile de incintă, chiliile și trapeza (1495): A finanțat ridicarea noilor chilii pentru călugări, a sălii de mese (trapeza) și a zidurilor exterioare de fortificație.
• Biserica Mare / Catholiconul (1502): Chiar în ultimii săi ani de viață, a reconstruit din temelii biserica centrală și a finanțat pictarea ei în frescă. 
• Ajutoare financiare și odoare de preț
  Pe lângă șantierele de construcție, Ștefan a asigurat supraviețuirea mănăstirii prin danii constante: 
  • Obroc (ajutor anual): A stabilit o sumă fixă anuală (inițial de 100 de ducați ungurești, urmată de alte sume în argint) pentru întreținerea comunității, în schimbul pomenirii numelui său și al familiei sale.
  • Icoana Sfântului Gheorghe (1502): A dăruit o icoană considerată făcătoare de minuni a sfântului său ocrotitor, pe care voievodul o purta cu el în campaniile militare. Aceasta se găsește și astăzi în biserica mare de la Zografu.
  • Steagurile de luptă: A lăsat mănăstirii două steaguri liturgice de luptă (prapori), inclusiv celebrul steag brodat cu chipul Sfântului Gheorghe pe tron, recuperat de autoritățile române în timpul Primului Război Mondial.
  Datorită acestui efort titanic, Mănăstirea Zografu a fost salvată și a putut traversa secolele de dominație otomană, devenind pentru o lungă perioadă un punct central de cultură cunoscut în epocă și sub numele de „Lavra Țării Moldovei”.

Și alte mănăstiri din Muntele Athos au mai fost ajutate de Ștefan cel Mare (cum ar fi Vatopedi sau Sfântul Grigorie).

Tetraevanghelul de la Viena

Actul din 1502 legat de Mănăstirea Zografu este strâns legat de un dar cultural și spiritual excepțional: Tetraevanghelul de la Viena (numit așa după locul unde se păstrează manuscrisul astăzi).

Acest act nu este un simplu document administrativ pe pergament separat, ci este un hrisov / colofon de danie înscris direct în paginile acestui manuscris religios de lux. Cartea a fost comandată de voievod special pentru a fi trimisă în Sfântul Munte, sfințind astfel finalizarea lucrărilor la Biserica Mare (Catholiconul) a mănăstirii, reconstruită tot în 1502.

Textul actului de danie (Traducere din slavonă)

Inscripția solemnă din manuscris conține formula oficială de adresare a voievodului, blazonul său și scopul donației: 

Nota bene: Textul integral al actului de danie oferă formula solemnă a lui Ștefan cel Mare, consemnând anul 7010 (1502), cel de-al 46-lea an al domniei sale, și pomenirea familiei sale, fiind copiat de monahul Filip.

Elementele cheie ale documentului

• Anul 7010 (1502): Ultimul mare act de ctitorie al lui Ștefan în timpul vieții (decedat în 1504), marcând al 46-lea an de domnie.
• „În biserica sa”: Expresia subliniază statutul simbolic de mănăstire domnească oferit lăcașului.
• Pomenirea familiei:
  Rugăciune pentru voievod, doamna Maria și fiul Bogdan al III-lea.
• Monahul Filip: Calograful responsabil de scrierea și înfrumusețarea manuscrisului. 

Acest act completează sprijinul acordat mănăstirii începând cu cel din 10 mai 1466, definind deceniile de ocrotire a Mănăstirii Zografu.

Io Ștefan voievod, cu mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod și iubitor de cuvintele lui Hristos, din dragostea către dânsul, a dorit și s-a silit să se scrie acest Tetraevanghel și l-a legat și l-a dat spre rugăciune pentru sine, pentru doamna sa Maria și fiul său Bogdan, în Sfântul Munte, în biserica sa, în mănăstirea Zugraf, cu hramul Sfântului și Măritului Marelui Mucenic și biruitor Gheorghe, în anul de la Facerea Lumii 7010 (=1502), iar al domniei sale, anul 46 curgător. Scrisu-s-au cu mâna celui mai păcătos între oameni monahul Filip, și iertați dacă nu după toată cuviința, de la Dumnezeu toate după putință se fac.”

10 mai 1466: Ștefan cel Mare acorda mănăstirii Zografu de la Sfântul Munte (Athos) un obroc anual de 100 de ducați ungurești, pentru a i se face pomenire veșnică, lui, soției sale, și copiilor lor, Alexandru și Elena.

NOTĂ: anterior, Alexandru cel Bun dădea ajutor anual mănăstirii câte 3000 aspri de argint (1429), precum și venitul câtorva metoace, printre care și al Mănăstirii Căpriana (azi în r-nul Strășeni). Ștefan cel Mare, la rândul său, a refăcut mănăstirea aproape integral, între anii 1466-1502. Între 1466-1471 Ștefan cel Mare dă mari fonduri de bani pentru înnoirea bisericii și a spitalului (bolnița). În anul 1475 rezidește la malul de sud-vest al mării arsanaua (portul pentru corăbii). În anul 1495, reface din piatră corpul chiliilor, trapeza și zidul de incintă. În anul 1502 Ștefan cel Mare zidește din nou biserica mare și o pictează în frescă. Pe lângă aceasta, el făcea mănăstirii și o danie anuală în bani de aur și argint, galbeni ungurești sau aspri de argint. În anul 1502 Ștefan cel Mare donează ctitoriei sale de la Athos o icoană cu Sfântul Gheorghe și steagul de luptă al Moldovei, cusut cu aur și argint, care are pe o parte icoana Sfântului Gheorghe, iar pe partea cealaltă stema țării.