vineri, 20 aprilie 2018

Papadia leac pentru cancer

PAPADIA


Umila păpădie, care crește mai peste tot este de fapt un leac pentru foarte multe afecțiuni, între care și temutul cancer!
Anticii știau asta și foloseau păpădia ca leac, de aici provenind și numele ei latin:
Taraxacum Officinale - “Remediu farmaceutic pentru boli”.

Taraxis” „Taraxakos” înseamnă în grecește: vindec, trimitere la virtuțile medicinale ale plantei. 
Numele speciei: „officinalis” derivă din substantivul latin „officina”, folosit pentru mai multe plante ce au proprietăți medicinale și erau folosite în officine, nume dat altădată farmaciilor.
Planta este cultivată în unele țări pentru aceste proprietăți, folosite ca remedii în cosmetică și în medicină. Ea este apreciată și în gastronomie, fiind folosite crude la salate plantele tinere, culese din februarie până în martie sau gătite (în celelalte perioade). 
Pentru protejarea acestei plante în mediul ei natural în alte țări există reglementări (ca și pentru alte plante din flora spontană) . Astfel de pildă, în Italia se admite pentru folosință familială posesia a maxim 5 kg de rădăcini uscate. 
Pentru folosirea rădăcinilor în scop terapeutic se scot din pământ rădăcinile pivotante din aprilie până în septembrie. Rădăcinile păpădiei conțin un adevărat complex de substanțe și de vitamine , precum și de săruri minerale. Florile conțin și ele taraxantină xantophylă,  frunzele conțin luteină și violaxantină. 
Păpădia era cunoscută pentru calitățile ei coleretice, colagoge, (stimulează secreția bilei și evacuarea ei) favorizând astfel digestia grăsimilor , cu efect și de protecție a ficatului. În același timp păpădia este un tonic amar, stimulează apetitul , e diuretic , depurativ, ușor laxativ, având prin urmare un efect detoxifiant , antireumatismal și favorizând menținerea greutății optime.
Prin conținutul de potasiu, păpădia ajută și la menținerea tensiunii arteriale în limite normale. 
Ceaiul din frunze de păpădie reduce stresul și inflamația ficatului. 
Tulpinile proaspete de păpădie mâncat eîn salată au caracter de tonifiere și combat artrita și reumatismul.


Rădăcina uscată sau proaspătă e folosită  în cazul tulburărilor hepato-biliare, în caz de dispepsii, lipsă de poftă de mâncare , iar prin efectul diuretic se folosește pentru tratarea reținerii de apă , mai ales când e asociată cu obezitatea și cu celulita. 

Pe piele, latexul din plantă e folosit împotriva negilor.

Chiar și polenul florilor conține substanțe ce împiedică dezvoltarea anumitor bacterii.

Preparatele pe bază de păpădie sunt însă contraindicate persoanelor ce au pietre la ficat sau cele care suferă de ulcer peptic.
Rădăcinile pot fi consumate fierte și asezonate cu ulei de măsline extra virgin .
Infuzia din flori e folosită în cosmetică pentru diminuarea petelor de roșeață și a altor pete de pe piele.
Primii muguri de păpădie pot fi păstrați în sare sau în oțet și folosiți drept condiment ca și caperele, iar rădăcinile uscate , prăjite și râșnite pot fi folosite ca înlocuitor de cafea, ca și cele de cicoare.

Preparări
Infuzie colagogă în caz de probleme la fiere :
O lingură de rădăcini uscate râșnite  într-o ceașcă cu apă. Se fierbe două-trei minutem, apoi se lasă să infuzeze un sfert de oră , se îndulcește (de preferință cu miere), apoi se bea înainte de masă. De asemenea se mănâncă des frunze crude ca salată, la masă.
Baie relaxantă cu decoct de păpădie.
Păpădiile sunt o bună ocazie de relaxare, dar şi de eliminare a toxinelor, pielea fiind unul din filtrele de dezintoxicare ale organismului. Se prepară mai întâi o infuzie concentrată din 300 g de păpădie uscată şi doi litri de apă. După ce a dat în clocot, fiertura se mai lasă la foc mic încă 20 de minute, se filtrează şi poate fi turnată în apa din cadă. Îmbăierea durează aproximativ un sfert de oră şi este recomandată de două – trei ori pe săptămână.
Decoct împotriva petelor de pe piele
Un pumn de flori și unul de frunze proaspete se fierb într-un litru de apă până ce fiertura scade cu o treime. Se tamponează local zonele afectate , des, cu un tampon de vată muiat în decoct călduț.
Decoct depurativ și pentru prevenirea formării calculilor biliari (pietrelor la vezica biliară):
O lingură de rizom râșnit într-o cană de apă. Se fierbe un sfert de oră, se lasă să se odihnească zece minute, apoi se strecoră, se îndulcește   cu miere și se bea călduț în decursul unei zile între mese. E recomandat să se consume primăvara salate din rădăcini și din frunze crude.

Folosirea păpădiei în tratamentul cancerului
Cam din anul 2015 s-a constatat că rădăcina de păpădie ar putea constitui o alternativă ieftină la chimioterapie și radiații, fără a avea efectele secundare ale tratamentelor amintite.
Planta care nu e toxică, ci bogată în substanțe nutritice a fost studiată de cercetători din Canada, China și Japonia. Cercetătorii canadieni au descoperit și ei prin experiențe de laborator efectele anticanceroase ale extractului de rădăcină de păpădie și au testat efectele și pe animale. S-a consttat că extractul de rădăcină de păpădie a fost eficace în inducerea apoptozei (sinuciderii) celulelor tumorale, lăsând intacte în schimb celulele sănătoase. În 2015 se vorbea despre testarea extractului în cazul bolnavilor cu leucemie aflați în faza terminală.
 Rădăcinile de păpădie (desigur bine spălate) puse în blender cu apă au avut „in vitro” efect de distrugere a celulelor canceroase, confirmând folosirea sa în medicina populară.
Cercetătorii au avertizat că nu trebuie să se urmărească izolarea unui singur compus terapeutic din păpădie, dat fiind că toți compușii din rădăcina și din restul plantei acționează în sinergie și duc la efectul anticanceros.

Tratamentele actuale disponibile: radioterapia și chimioterapia duc la deteriorarea ADN ului și în celulele sănătoase, putând face ca și acestea să devină canceroase. 
Dr păpădia a provocat moartea celulelor cancerose fără a afecta celulele sănătoase.
În urma acestor studii, în 2015 în Canada păpădia a fost aprobată în Canada pentru studiu clinic pentru cancer în cazul oamenilor .
În SUA se consideră că păpădia trebuie să fie considerată doar un adjuvant .
Există dovezi că păpădia întărește sistemul iminitar , susține ficatul și rinichii fără a fi toxică. Ea poate fi folosită și pentru rezolvarea unora dintre efectele secundare nedorite ale chimioterapiei sau iradierii.

Culmea este că în SUA păpădia era considerată o plntă dăunătoare în cazul peluzelor și se cheltuiau miliarde de dolari în fiecare an pentru a eradica această  potențial curativă de cancer din câmpuri și peluze. "Există o industrie făcută pentru a eradica păpădia, și există reclame cu produse anti-păpădie  dar acum ea va fi culeasă pentru tratamente".
Cum nu există o singură substanță eficace din păpădie, care să fie concentrată și brevetată pentru a aduce profit industriei farmaceutice, păpădia nu va obține probabil milioanele de dolari necesare pentru cercetări aprofundate.
Dar dată fiind valoarea nutrițională a păpădiei , proprietățile ei medicinale și faptul că e lipsită de toxicitate,  e o plantă pe care aproape toată lumea ar putea să o folosească în scop preventiv și care este foarte promițătoare în lupta contra cancerului.

Folosirea rădăcinii de păpădie

Rădăcinile de păpădie spălate se lasă la uscat 5-6 zile. Când rădăcina e destul de uscată se mărunțește cu mâna și se poate râșni
Se ia câte o linguriță de pulbere pe zi, amestecată în apă rece sau în suc de legume sau de fructe. Efectul se va observa în câteva luni.

Unele persoane pot avea alergie la păpădie. Păpădia poate provoca și arsuri stomacale prin sporirea acidității gastrice. Persoanele cu probleme renale, cu disfuncții ale vezicii biliare sau cu calculi biliari să solicite părerea medicului înainte de a începe să consume păpădie (sau produse din păpădie) în mod regulat





duminică, 25 martie 2018

Painea noastra cea de toate zilele

SĂ NU NE RĂZBUNAȚI

Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia - de monahul Moise
Publicat în editura Reîntregirea , Alba Iulia, 2012

      ...Nouă la toți ne dădea o pâinică de secară, sâmbăta. Pentru șase suflete, o pâine pe săptămână! În rest, era loboda și urzica. Din lobodă, cu coji de cartofi, cu ce mai găsea pe-acolo, mama făcea un fel de turtă. Bunica nu mai avea nici un dinte în gură și spunea:
        - Nu pot mânca eu scândura asta, turta asta de lobodă.
      Și într-o seară a venit fratele cu pâinea. Un miros frumos... Iar noi toți, umflați de foame.
Și când am văzut noi pâinea aceea, cum de era foame, ne uitam la ea...Dar el o legat-o cu ață de pod. Asta era sâmbătă. Iar noi mâncam pâinea asta duminica. Mâncam numai duminica, ca să avem gustul acela toată săptămâna.
      Bunica a început a plânge și a se ruga de frate-meu:
      - Măi Vasile, dă-mi și mie o bucățică de pâine, că nu pot să mănânc turta asta care-i tare ca scândura...Nu am nici un dinte.
       Dar fratele zice către bunica:
      - Mămucă, bunică dragă, tu ne-ai crescut cu mânuțele tale și tu multe-ai văzut și multe-ai răbdat. Mai rabdă până mâine dimineață. Ce fac eu cu copiii iștea, cu ochii iștea ațintiți la pod, la pâinea asta? Dacă-ți du matale, ei sunt copii și vor și ei. Matale ești mare și înțelegi. Mai rabdă oleacă.
      Noi, noaptea ceea n-am închis ochii. Ne-am pus jos și ne uitam sus, la pâine. Și așteptam... poate-o pica o firimitură...
      Când am ajuns dimineață, bunica nu mai era. A plâns, avea șiroaie de lacrimi pe față și a murit...
       .....După ce a murit bunica, s-a dus și fratele mai mic....Ce să-i deie mama, când n-avea nimic?..Și-a zis fratele: „papă, papă...” până a murit....
      Când fratele Vasile s-a umflat foarte tare, a murit și el. Acuma, nu mai avea cine să ne aducă nici pâinea aceea care ne-o aducea el...
      Mama nu se mai putea mișca. Era umflată...Sora era și ea slăbită.
      ....Într-o seară mama ne-a spus:
      - Hai, culcați-vă, că am eu o leacă de făină și mâine o să vă coc o turtă, că mâine e sărbătoare mare și-o să mâncăm!
      ....Când m-am trezit de dimineață....sora umflată, moartă....
      După ce-a murit și sora, mama stătea așa și se ruga:
      „Doamne, Te rog ia-o la Tine și pe Tamara! Strânge-o și pe ea de pe lumea asta, că rămâne singură și rămâne de chin. Strânge-o și pe ea și apoi m-oi lua și pe mine, Doamne....” Mama o oftat și și-o dat sufletul.....

marți, 20 martie 2018

Gazele noastre vor dezvolta economic Ungaria si Bulgaria

De ce nu beneficiem de resursele noastre de gaz?


Am avut zăcăminte de gaze. Nu le mai avem: toate suprafețele cu zăcăminte , inclusiv cele din Marea Neagră au fost concesionate  „până la epuizarea resurselor” unor firme străine. (la una singură -OMV Petrom-România mai are o  participare).
Ni se spunea că vom încasa redevențe. Însă redevențele plătite statului român sunt infime (o treime din bacșișul plătit unui chelner la restaurant) sau chiar ajung la 0! (În cazul resurselor din Marea Neagră, care reprezintă cea mai mare cantitate).

Deci, luați fraților gazele noastre, că n-avem nevoie să ne dați nimic pentru ele!

Ni se spunea că în schimb vom câștiga din transportul și din tranzacționarea gazelor (ce au fost ale noastre) către alte țări.
Că vom deveni un HUB regional (adică un important centru european de comerț cu gaze).

Nici un moment nu s-a pus problema dezvoltării industriei petrochimice românești prin folosirea acestor gaze, în pofida faptului că am avut o tradiție în acest domeniu!

Guvernarea PSD-ALDE nu are un plan serios de reconstrucție a industriei românești.

Și în timp ce opiniei publice de la noi i se promitea că vom deveni un hub regional , de către ministrul român al Energiei dl. Toma Petcu, în mai 2017, nu s-a făcut -se pare-nimic pentru asta.
acum, în 2018 aflăm că VECINII NOȘTRI UNGURI ȘI BULGARI vor avea de fapt avantajul transportării și tranzacționării gazelor care au fost ale noastre.

Dar de ce ar fi util ca România să fie un hub energetic?

Hub-ul este în primul rând un spațiu al întâlnirii cererii și ofertei și teoretic întâlnirea mai multor fluxuri fizice de gaze, prin infrastructura aferentă.
Pentru asta e nevoie de: încredere din partea celor care activează (furnizori, traderi etc), un număr suficient de mare de traderi de calibru , fluxuri de gaze importante și un mediu predictibil.
Flux de gaz important ar fi, căci resursele din Marea Neagră care au fost ale României sunt mai importante decât am crezut noi. Bulgaria și Ungaria nu au astfel de resurse.
Dar încrederea și predictibilitatea se pare că lipsesc în România.
Așa că vom transporta gazele care au fost ale noastre spre țările vecine, (împrumutând bani pentru construirea conductelor de mare capacitate) pentru ca Ungaria și Bulgaria să devină centre de tranzacționare și de distribuire a lor, acestea urmând a-și asigura desigur cu prioritate propriile necesități! În ambele variante sunt implicate și companiile rusești.

Hub ul gazier bulgar: ”Balkan”

În iunie 2017 s-a concretizat proiectul de hub de gaze bulgar, numit „Balkan”. Ministrul bulgar al el Energiei a semnat cu șeful companiei Gazprom un proiect comun de construire și lărgire a rețelei de gaze din Bulgaria, pentru ca o mare cantitate de gaze din Marea Neagră să fie transportată spre celelalte țări din Europa Centrală și de Est.
De unde gaze? Păi din România, că în zona bulgărească a Mării Negre nu par a fi gaze. (Ori sunt, dar bulgarii preferă să și le păstreze pentru mai târziu).
Ar mai fi și perspectiva construirii uriașei conducte numite „Turkish Stream” (TurkStream) , prin care compania rusească ar urma să aducă din Rusia prin Turcia până la 15 miliarde de metri cubi de gaz/an.
Conducta de gaze din Rusia (cu capacitatea de 31,5 miliarde de metri cubi de gaz/an) va trece prin Marea Neagră până în partea europeană a Turciei, (care va absorbi circa 14 miliarde m³ ) de acolo restul (cca 16,5 miliarde  ) de gaz urmând să fie transportat prin Grecia, Bulgaria, Serbia și Ungaria, până la Viena. (Ori prin Macedonia și Serbia..) Slovenia a devenit interesată de asemenea.

Se spune că la frontiera turco-greacă se va crea un hub operațional pentru 47 miliarde m³ de gaz /anpentru piața europeană.
De unde ar proveni deci diferența de gaze? Păi din zona românească a Mării Negre!

Ministrul bulgar a discutat cu șeful Gazprom despre posibilitatea de a se transporta gazele prin Bulgaria, deși rețeaua națională bulgară nu este capabilă să transporte în prezent aceste uriașe cantități de gaz. Dar se poate construi o conductă nouă, nu?
Bulgaria face eforturi de a se conecta mai bine de rețelele din țările vecine : Turcia, Grecia, România și Serbia.

Obiectivul Bulgariei este de a juca un rol nu doar de țară de tranzit dar și de a vinde gazul, a spus Maros Sefcovic, vice-președintele Comisiei europene și comisar european însărcinat cu uniunea energetică.

"Comisia Europeană sprijină foarte mult planurile Bulgariei de a se transforma dintr-o ţară de tranzit într-un centru de distribuţie a gazelor. Vrem ca hub-ul de gaze naturale, denumit "Balkan", să fie eficient, chiar dacă gazul va fi furnizat din diferite direcţii, el trebuie tranzacţionat aici şi vândut partenerilor", a afirmat Sefcovic.

Comisia europeană a declarat că susține ideea bulgară a hub-ului de gaz, promițând să dea bani pentru construirea conductelor și instalațiilor necesare. În 5-6 ani, bulgarii le vor construi.

Reprezentantul european a constatat că Bulgaria a acționat eficient pentru a se conecta cu Grecia , a făcut progrese în conectarea cu Turcia și cu România  și mai are de construit doar câteva stații de compresiune pentru ca transportul să fie mai eficace. Cu bani europeni, și conexiunea Bulgaria-Serbia e pe cale de a fi realizată.
În același timp, s-a vorbit despre o interconectare între România și Serbia încă din anul 2011, adică era vorba de construirea unei conducte magistrală de gaze de 84 km - dar desigur era nevoie de bani alocați investițiilor și de voință politică....deci nu s-a făcut!

Dar nici Ungaria nu stă pe loc.

A avut loc o licitație pentru construirea conductei de transport a gazelor foste românești spre Ungaria. Din comisie a făcut parte și o societate ungară. De loc uimitor, a câștigat o companie ungară. (Aceeași?)
În septembrie 2017 , operatorul ungar de transport de gaze naturale FGSZ a anunțat că nu mai dorește să transporte gazele naturale spre Austria, în cadrul proiectului BRUA -faza II, ci că gazoductul proiectat dinspre România se va opri în Ungaria. (Chiar dacă gazoductul e realizat din bani europeni).
Pe 5 februarie 2018, ministrul (român) de Externe Teodor Meleșcanu, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu s-au întâlnit cu ministrul de Externe ungar Péter Szijjártó , care a afirmt că firmele ungare sunt pregătite să achiziționeze întregul volum de gaze, de 4,4 miliarde de mc care va fi transportat prin gazoductul construit de români spre Ungaria.
Pe 9 februarie 2018, premierul ungar Viktor Orban a afirmat că Ungaria își va spori securitatea energetică cu gaz românesc extras din Marea Neagră.

Gazul românesc din Marea Neagră se va transporta în Ungaria pentru alimentarea industriei petrochimice ungare!

Să ne amintim că noi, românii am avut o industrie petrochimică foarte dezvoltată, care a fost însă falimentată prin „conducerea înțeleaptă” a guvernelor noastre.
Ungurii nu au o industrie petrochimică pentru că nu aveau până acum gaze, dar acum..vor avea!
Deci au început deja să construiască mari obiective petrochimice. 
Până la terminarea construirii industriei lor petrochimice , ungurii și-au perfecționat legislația care reglementează tranzacțiile de gaze naturale pe burse. De asemenea, bursa ungară care tranzacționează gazele a fuzionat cu cea sârbă , pentru a crea o piață regională puternică. 
Ungurii sunt pregătiți să primească gaz nu doar din Marea Neagră, ci și din Azerbaidjan , depinde de preț.
În anul 2016, Gazprom a livrat Ungariei cam 5,5 miliarde de mc de gaze naturale. Dar acum, că românii le vor aduce gazul lor, probabil la un preț mai mic, ungurii îl vor putea folosi sau tranzacționa (revinde cu preț mai mare). Ungaria va putea prelua și piața de îngrășăminte chimice din Ucraina . În 2019 va expira contractul dintre Naftogaz și Gazprom, deci...

Din Ungaria  vom cumpăra și noi îngrășăminte chimice, materiale plastice și altele. E bine, nu?





luni, 29 ianuarie 2018

Declaratia de la Paris

O Europă în care putem să credem


(Document tradus după dreuz info)

Un grup de erudiți și de intelectuali europeni au publicat un manifest în care ei analizează situația actuală a Europei , pe care ei o califică drept „falsă Europă” și cheamă, surpriză, la apărarea „adevăratei Europe” și a rădăcinilor ei creștine.
.......................................................................................................
Manifestul e intitulat: „Declarația de la Paris: o Europă în care putem să credem”

(E lung, dar merită să fie citit!-n.n.)

Această falsă Europă se încrâncenează să distrugă patrimoniul autentic al adevăratei Europe, culturile și națiunile ei. Ea e bazată pe o cultură a respingerii a ce este ea însăși. Ea ignoră și chiar repudiază rădăcinile  creștine ale adevăratei Europe. În același timp, ea are mare griză să nu-i deranjeze pe musulmani, considerându-i dornici de a adopta cu bucurie perspectivele ei laice și multiculturale.

Manifestul în 36 de puncte, redactat în mai , dar publicat în octombrie 2017 , nu a reunit sufragiile mass media tocmai din această cauză. Textul e destul de lung, dar merită să vă dați osteneala să-l citiți. Măcar de data asta intelectualii sunt de partea populiștilor. Ar fi vorba despre începutul unei luări generale la cunoștință?

Casa noastră comună.
1. Europa ne aparține și noi aparținem Europei. 
Acest pământ este casa noastră , n-avem alta. Motivele pentru care iubim Europa depășesc capacitatea noastră de a explica sau de a justifica această fidelitate. E vorba despre istorii comune, de speranțe și de iubiri. E ovorba despre obiceiuri, de perioade de bucurii și de durere. E vorba de experiențe entuziasmante de reconciliere, de promisiunea unui viitor împărtășit.
Peisajele și evenimentele Europei au pentru noi semnificații proprii, care nu le aparțin și altora. Casa noastră e un loc în care obiectele ne sunt familiare și în care ne recunoaștem, oricare ar fi distanța care ne desparte de ea. Europa e civilizația noastră, care e pentru noi prețioasă și de neînlocuit.

O falsă Europă ne amenință.

2. Europa, în bogăția și măreția ei, e amenințată de o viziune falsă pe care ea o întreține despre ea însăși. Această falsă Europă se vede ca țelul civilizației noastre, dar în relitate, ea se pretează să confiște patriile. Ea promovează o lectură caricaturală a istoriei noastre și aduce prejudicii trecutului. Purtătorii de stindard ai acestei false Europe sunt orfani voluntari, care își concep situația de apatrizi ca pe o nobilă ispravă.  Falsa Europă se mândrește să fie precursorul unei comunități universale, care nu este nici o comunitate și nici nu e universală.

Falsa Europă e utopică și tiranică.

3. Partizanii acestei false Europe sunt vrăjiți de încrederea superstițioasă într-un progres inevitabil. Ei cred că Istoria este de partea lor, și această credință îi face să fie trufași și disprețuitori, incapabili să recunoască defectele lumii post-naționale  și post- culturale pe care ei sunt pe cale să o construiască.  De aici, ei ignoră adevărate izvoare ale decenței omenești. Ei ignoră și chiar repudiază rădăcinile creștine ale Europei. În același timp, ei au mare grijă să nu-i deranjeze pe musulmni,despre care se presupune că vor adopta cu bucurie perspectiva lor laică și multiculturală. Înecată în superstițiile și în ignoranța ei, orbităde viziuni utopice și pretențioase, această falsă Europă sufocă orice dizidență - în numele, desigur, al libertății și al toleranței.

Noi trebuie să apărăm Europa adevărată.

4. Intrăm pe un drum fără ieșire. Cea mai mare amenințare pentru viitorul Europei nu este nici aventurismul Rusiei, nici imigrația musulmană. Europa adevărată e amenințată  de menghina sufocantă cu care ne strivește această falsă Europa.
Națiunile noastre, cultura noastră împărtășită se lasă să fie epuizate de iluzii și de orbiri în legătură cu ceea ce este Europa și ce ar trebui să devină ea.
Noi ne luăm angajamentul să rezistăm acestei amenințări pentru viitorul nostru. Noi vom apăra , vom susține și vom deveni campionii acestei Europe veritabile, această Europă căreia îi aparținem toți cu adevărat.

Solidaritatea și loialitatea civică încurajează participarea activă.

5. Europa veritabilă așteaptă și încurajează participarea activă la proiectul comun de viață politică și culturală. Idealul european este un ideal de solidaritate fondat pe consimțirea la un corp juridic aplicabil tuturor, dar cu exigențe limitate. Acest consimțământ nu a luat întodeauna forma unei democrații reprezentative. Totuși, tradițiile noastre de fidelitate civică , sub orice formă , reflectă un asentiment fundamental la fundamentele noastre culturale. În trecut, europenii s-au bătut pentru a ne face sistemele politice mai deschise la participarea colectivă, și suntem cu umilință mândri de această istorie. În ciuda felurilor în care ele sunt utilizate, uneori prin revoltă generală, ele au afirmat sus și tare că în ciuda nedreptăților și eșecurilor lor , tradițiile popoarelor acestui continent sunt ale noastre. Vocația noastră reformatoare face din Europa un loc în care se caută mereu mai multă justiție. Spiritul nostru de progres se înrădăcinează în dragostea noastră pentru pământul natal și în fidelitatea noastră pentru el.

Noi nu suntem subiecte pasive.

6. Un spirit european de unitate ne incită să ne încredem în spațiul public, chiar dacă nu ne cunoaștem. Parcurile publice, piețele și bulevardele late ale orașelorși metropolelor europene povestesc despre spiritul politic european:  noi ne împărtășim viața comună și res publica. Noi plecăm de la principiul că e de datoria noastră să fim responsabili pentru viitorul societăților noastre. Noi nu suntem subiecte pasive, sub dominația puterilor despotice, fie ele religioase sau laice. Noi nu suntem nici la pământ în fața implacabilelor forțe ale Istoriei. A fi european înseamnă a avea o putere politic și istorică. Noi suntem autorii destinului nostru împărtășit.

Statul- națiune este marca de fabrică a Europei.

7. Europa veritabilă e o comunitate de națiuni.
Noi avem propriile noastre limbi, tradiții și frontiere.  Totuși, noi am recunoscut întotdeauna o afinitate unii față de alții, chiar și când suntem în dezacord, ba chiar în război. Această unitate-în-diversitate ne pare naturală. Această afinitate e remarcabilă și prețioasă, căci ea nu se înțelege de la sine. Forma cea mai comună a unității-în-diversitate este imperiul, pe care cei trei regi războinici europeni au încercat să-l recreeze după căderea Imperiului roman. Atrecția pentru forma imperială a dăinuit, deși modelul Statelor-națiuni  a ieșit deasupra: această formă pooitică leagă popoarele de suveranitate. Statul-națiune a devenit de atunci caracteristica principală a civilizației europene.

 Noi nu susținem o unitate impusă și forțată. 

8. O comunitate națională se mândrește întotdeauna de ea însăși , are tendința să se laude cu performanțele sale naționale în toate domeniile, și intră în competiție cu celelalte națiuni, câteodată pe câmpul de bătaie.  Concurențele naționale au rănit Europa, uneori grav, dar n-au compromis niciodată unitatea noastră culturală. Se poate chiar constata contrariul. Pe măsură ce statele europene se stabileau distinct, se întărea o identitate comună europeană. Din teribilul măcel al celor două războaie mondiale din secolul XX°, noi am ieșit încă mai deciși să ne onorăm moștenirea comună. Acolo este mărturia unei civilizații profund cosmopolite: noi nu căutăm o unitate de imperiu forțată sau impusă. Di contra, cosmopolitismul european recunoaște că dragostea patriotică și loialitatea civică debușează spre un orizont mai larg.

Creștinismul a încurajat unitatea culturală.

9. Europa adevărată a fost șlefuită de Creștinism. Împărăția universală spirituală a Bisericii a conferit unitate culturală Europei, fără a trece printr-un imperiu politic. Asta a permis desfășurarea unor fidelități civice în sânul unei culturi europene împărtășite. Autonomia a ceea ce numim societate civilă a devenit o caracteristică fundamentală a vieții europene. În plus, Evanghelia creștină nu ne aduce un sistem legislativ de origine divină.  De asemenea, diversitatea legilor seculare ale națiunilor poate fi proclamată și onorată fără a repune în cauză  unitatea europeană. Nu este o întâmplare că declinul credinței creștine în Europa a corespuns cu eforturi reînoite pentru stabilirea unei unități politice, un imperiu al finanței și un imperiu de norme
empire de la finance et un empire de normes, argumentând sentimente pseudo-religioase universale, pe cale de a fi construit de către Uniunea Europeană.

Europa e hrănită de rădăcini creștine.

10. Europa adevărată afirmă demnitatea egală a fiecărui individ, de orice sex, rang sau rasă. Acest principiu se degajă de asemenea și din rădăcinile noastre creștine.
Virtuțile noastre sunt legate indisolubil de moștenirea noastră creștină: imparțialitate, compasiune, milostenie, reconciliere, luptă pentru menținerea păcii, binefacere. Creștinismul a revoluționat relația dintre bărbat și femeie, punând în valoare dragostea și fidelitatea reciprocă într-un mod ce nu fusese văzut niciodată înainte și altundeva. Legătura căsătoriei permite ca bărbatul și femeia să se împliească în comuniune. Toți sunt de asemenea persoane: idee creștină , reluată de secolul Luminilor.

Rădăcinile clasice încurajează excelența. 

11. Europa adevărată se inspiră de asemenea din tradiția clasică.
Noi ne recunoaștem în literatura vechii Grecii și a vechii Roma. Ca europeni, noi luptăm pentru măreția virtuților clasice. Pentru moment, asta a dus la o competiție violentă pentru supremație. Totuși, în cel mai bun caz, această aspirație spre excelență îi inspiră pe bărbații și pe femeile din Europa să realizeze capodopere muzicale și artistice de o frumusețe incomparabilă și să pătrundă adânc în domenii ale științei și tehnicii.
Serioasele virtuți ale romanilor, stăpâni pe ei, mândri participării civice și spiritul de interogare filozofică a grecilor n-au fost niciodată uitate în Europa adevărată. Aceste moșteniri sunt și ale noastre.

Europa e un proiect comun.

12. Europa adevărată n-a fost niciodată perfectă.
Partizanii falsei Europe nu greșesc de caută progrese și reforme; multe au fost realizate din 1945 și 1989 și trebuie să le îndrăgim și să le onorăm. Viața noastră comună e un proiect continuu, orice în afară de o moștenire fosilizată. Totuși viitorul Europei stă pe o fidelitare reînnoită  față de cele mai bune tradiții ale noastre, nu pe un universalism greșit, care cere uitarea și ura de sine. Europa n-a început cu secolul Luminilor.  Patria noastră mult iubită nu va fi împlinită cu Uniunea Europeană. Europa adevărată este și va fi mereu o comunitate de națiuni, fiecare orgolioasă  de singularitatea ei.
Totuși noi rămânem uniți în jurul unei moșteniri spirituale, pe care o dezvatem împreună, o dezvoltăm, o împărtășim și o iubim.

Ne pierdem casa.

13. Europa adevărată este în pericol. Noblețea suveranității populare, rezistența față de imperiu, un cosmopolitism capabil de dragoste civică, concepția creștină a unei vieți umane și demne, o legătură vie cu sprijinul nostru clasic, toate acestea ne scapă din ce în ce mai mult. În timp ce partizanii falsei Europe construiesc falsa lor Creștinătate a drepturilor umane universale, noi ne pierdem casa.

Predomină o falsă libertate.

14. Falsa Europă se laudă că e angajată hotărât pentru libertatea umană.
Această libertate, totuși este foarte parțială. Ea pretinde eliberarea de orice constrângere: libertate sexuală, libertatea de exprimare personală, libertatea « de a fi tu însuți ». Generația anilor 1968 consideră aceste libertăți ca prețioase victorii asupra unui regim cultural atotputernic și opresiv. Ei se văd ca eliberatori; transgresiunile lor sunt aclamate ca spirit moral nobil, pentru care lumea ar trebui să le fie recunoscătoare.

Individualismul, izolarea și lenea se dezvoltă.

15. Pentru cele mai tinere generații europene, totuși realittea e mult mai puțin frumoasă. . Hedonismul libertin duce deseori la plictiseală și la sentimentul de inutilitate.
Legătura căsătoriei a fost fragilizată. În vârtejul libertății sexuale, dorințele profunde ale tinerilor noștri de a se căsători și de a înființa familii sunt deseori frustrate. O libertate care alienează cele mai profunde dorințe ale inimii, devine un blestem. Societățile noastre se afundă în individualism, izolare și lene. În loc să fim liberi, suntem condamnați la conformitatea vidă a consumatorului și la cultura media. E de datoria noastră să spunem adevărul: Generația anilor 1968 a distrus, dar n-a construit nimic. Ea a creat un vid umplut astăzi de rețele sociale, de un turism ieftin și de pornografie.

Suntem reglementați și gestionați.

16. Chiar în timp ce lăudăm o libertate fără precedent, viața europeană devine din ce în ce mai reglementată.  Aceste reguli, deseori concepute de tehnocrați fără fețe, aflați în solda celor puternici, ne guvernează relațiile profesionale, deciziile noasrte de afaceri, calificările noastre educative și media de informație și de divertisment. Europa caută să limiteze libertatea de expresie, această specificitate europeană car eîncarnează libertatea de conștiință. Țintele acestor restricții nu sunt obscenitatea, nici atacurile contra decenței publice. Din contra, Europa caută în mod manifest să restrângă libertatea de exprimare politică. Șefii politici care amintesc adevăruri jenante despre Islam sau imigrație sunt târâți în fața judecătorilor.   Corectitudinea politică impune tabuuri care împiedică orice discuție asupra statu quo. Această falsă Europă nu încurajează cu adevărat o cultură a libertății. Ea promite o cultură de omogenizare dictată de piață și un conformism impus de politică.

Multiculturalismul nu funcționează.

17. Această falsă Europă se fălește să fie legată de egalitate ca niciodată mai înainte. 
Ea pretinde că luptă împotriva oricăror forme de discriminare legate de apatenențele rasiale, religioase sau identitare promovând incluziunea lor.
În acest domeniu, a avut loc un progres veritabil, chiar și un spirit utopic a ieșit la suprafață. În cursul generației precedente , Europa a urat un mare proiect multiculturalist. Să ceri sau chiar să încurajezi asimilarea noilor veniți musulmani a moravurilor și obiceiurilor noastre, ca să nu spunem și a religiei noastre, ar fi fost, ni se spune, o mare nedreptate.  Să fii legat de egalitate, ni se spune, cere o abjurare de la preferințele noastre pentru propria noastră cultură. În mod paradoxal, întreprinderea multiculturalistă europeană , care neagă rădăcinile creștine ale Europei, exploatează un ideal de  binefacere universală într-un mod exagerat și himeric. Ea cere de la europeni o negare de sine vecină cu sfințenia. Noi ar trebui deci să recunoaștem colonizarea patriilor noastre și dispariția culturii noastre ca pe cea mai mare realizare a secolului al XXI-lea; un act colectiv de sacrificiu pentru apariția unui soi de comunitate globală, pașnică și prosperă.

Reaua credință se dezvoltă.

18. E multă rea credință în acest tip de raționament.  Cei mai mulți dintre cei care ne guvernează , fără îndoială, recunosc superioritatea culturii europene dar refuză să afirme asta în mod public într-un mod care i-ar putea jigni pe imigranți. În numele superiorității culturii europene, ei cred că asimilarea se va face în mod natural și rapid. Parodiind ironic gândirea imperialistă de pe vremuri, clasele guvernante europene  presupun că printr-o lege a naturii sau a istoriei, « ei» vor deveni neapărat ca « noi » gândul că inversul ar fi adevărat. Până atunci, multiculturalismul oficial a fost desfășurat ca o procedură terapeutică pentru a gestiona nefericitele dar „temporarele” tensiuni culturale.


Tirania tehnocratică devine din ce în ce mai mare.

19. Există o rea credință încă și mai prezentă, încă și mai întunecată, Il y a une mauvaise foi encore plus présente, et encore plus sombre, în desfășurare. În timpul ultimei generații, un număr crescând dintre membrii clasei noastre conducătoare au decis că interesele lor sunt favorizate de o accelerare a mondializării. Ei speră să construiască instituții supranaționale pe care ei ar fi în stare să le controleze fără a suferi inconvenientele unei suveranități populare. Devine din ce în ce mai limpede că „deficitul democratic” în mijlocul instituțiilor europene nu e doar o problemă tehnică ce trebuie să fie rezolvată are este părat cu zel. Fie că e apărat prin argumentele unei presupuse „necesități economice” sau prin exigențele unui drept internațional provenit din drepturile omului, care scapă oricărui control, mandarinii supranaționali ai Uniunii Europene confiscă viața politică a Europei, răspunzând  la orice repunere în cauză printr-un răspuns tehnocratic: Nu există alternativă. Este tirania, dulce însă reală, cu care ne confruntăm.

Falsa Europă e fragilă și neputincioasă.

20. Aroganța aceste false Europe devine din ce în ce mai evidentă, în ciuda marilor eforturi desfășurate de către partizanii ei de a întreține iluzii confortabile. 
Culmea este că această falsă Europă e mult mai slabă decât am fi sperat noi toți. Divertismentul popular și consumul material nu pot întreține viața civică.
Lipsite de idealuri superioare și descurajate de ideologia multiculturalistă să exprime o mândrie patriotică, societățile noastre se trezesc că au dificultăți în voința de a se apăra. În plus, o retorică inclusivă și un sistem economic impersonal , dominat de firme mari internaționale, nu ar putea să înnoiască încrederea civică și coeziunea socială. Trebuie să spunem sincer: societățile europene rezistă prost. E suficient să deschidem ochii ca să observăm folosirea inedită a puterii de stat, a ingineriei sociale și de îndoctrinare în sistemul educativ. Nu e doar teroarea islamică ce își aruncă soldați înarmați până în dinți pe străzile noastre. Poliția anti dezordini e necesară acum pentru a reprima grupuri protestatare și chiar pentru a gestiona mulțimi enervate de suporteri de fotbal. Fanatismul suporterilor echipelor noastre de fotbal este un semn disperat al nevoii umane profunde de solidaritate, o nevoie care rămâne nesatisfăcută în această falsă Europă.

S-a instalat o cultură a negării de sine.

21. Clasele intelectuale europene sunt , vai, printre primii partizani ai orgoliului aceste false Europa. Universitățile sunt, fără nici un dubiu, una din gloriile civilizației europene. Acolo unde  odinioară se căuta a se transmite fiecărei noi generații înțelepciunea secolelor trecute, astăzi, prea ades intelectualii asociază gândirea critică unei respingeri simpliste a trecutului.  Un punct de reper esențial al gândirii europene a fost disciplina riguroasă a onestității intelectuale și căutarea obiectivității. Totuși, în cursul ultimelor două generații, acest nobil ideal a fost transformat. Ascetismul care altădată viza să libereze spiritul de tirania opiniei dominante a devenit un conformism negândit ce suscită animozitate față de tot ce e al nostru. Această poziție de respingere culturală permite fără riscuri prea mari și dificultate să fii „critic” . În cursul ultimei generații, ea a fost repetată în amfiteatre, până pe punctul de a deveni o doctrină, o dogmă.  Să profesezi acest nou credo reprezintă un semn de elevație spirituală și permite să fii primit în mijlocul spiritelor „luminate”. Universitățile noastre au devenit actori motori ai distrugerii culturale.

 Elitele arogante își etalează virtuțile. 

22. Clasele noastre conducătoare lărgesc drepturile umane. Ele combat schimbările climatice. Ele concep o piață economică globală integrată și care să armonizeze politicile fiscale. Ele supraveghează progresul în vederea unei mai bune egalități a genurilor. Ele fac atâtea lucruri pentru noi! Ce contează mecanismele prin care acționează ele? Ce contează dacă popoarele europene devin din ce în ce mai sceptice față de administrația lor?

E posibilă o alternativă.

23. Acest scepticism în creștere este justificat din plin.  Astăzi  Europa e dominată de un materialism fără scop ce pare incapabil să motiveze bărbații și femeile să fondeze familii. O cultură a respingerii privează generațiile viitoare de sentimentul identității lor. Unele dintre țările noastre au regiuni în care musulmanii trăiesc într-o autonomie informală față de legile locale, ca și cum ar fi niște coloni mai degrabă decât frați ai națiunilor noastre.
Individualismul ne izolează pe unii de ceilalți. Mondializarea transformă perspectivele de viitor pentru milioane de persoane. Cînd aceste perspective sunt repuse î chestiune, clasele noastre conducătoare afirmă că ele fac tot posibilul pentru a se adapta la inevitabil , să se ajusteze la necesitățile implacabile. Nu există alte posibilități și a rezista ar fi irațional! Cei care se opun acestei fatalități sunt denunțați ăentru crimă de nostalgie, merită anatema de rasiști sau fasciști.
Atunci când diviziunile sociale și lipsa de încredere în instituții devin din ce în ce mai vizibile, viața ăpolitică europeană apare tot mai marcată de mânie și de resentimente și nimeni nu știe unde o va duce asta. Noi nu trebuie să continuăm pe acest drum. Trebuie să respingem tirania și falsa Europă. O alternativă e posibilă.

Trebuie să respingem o pseudo-religie.

24. Să lucrezi pentru reînnoire necesită pornirea de la cunoașterea de sine teologică. Universalismul și pretențiile universaliste ale acestei false Europe se dovedesc a fi  înlocuitori inferiori ai unei întreprinderi religioase, dotate ciu propriul său credo și cu anatemele ei. Este un opiu puternic ce paralizează corpul politic al Europei. Noi trebuie să insistăm asupra faptului că aspirațiile religioase sunt  în mod corespunzător din domeniul religiei și nu din cel al politicii și cu atât mai puțin din cel al administrației birocratice. Pentru a ne regăsi capacitatea de acțiune politică și istorică, e imperios necesar să re laicizăm viața publică europeană.

Trebuie să restaurăm un liberalism veritabil.

25. Asta cere din partea noastră o renunțare la limbajul mincinos care evită responsabilitatea și încurajează manipularea ideologică. Discursurile despre diversitate , incluziune și multiculturalism sunt vide. Deseori, un asemenea limbaj este desfășurat pentru a face ca eșecurile să pară reușite:   destrămarea solidarității sociale ar fi „de fapt” un semn de primire, de toleranță și de incluziune. Asta relevă discurs marketing, un limbaj ce vizează să facă relitatea mai neclară în loc să o lumineze. Trebuie să regăsim un respect permanent al realității. Limbajul este  un instrument delicat, ce este umilit dacă e folosit ca măciucă. Trebuie să fim partizanii decenței limbajului. Recursul la delațiune și acuzații  e semnul decadenței perioadei contemporane. Nu putem să acceptăm să fim intimidați verbal, încă și mai puțin să fim amenințați cu moartea. Trebuie să îi protejăm pe cei care vorbesc rezonabil, chiar dacă avem părerea că ei se înșeală. Viitorul Europei va trebui să fie liberal în cel mai bun înțeles al său: a fi legat de o dezbatere publică solidă, eliberat de orice risc de violență și de pedepsire.

Avem nevoie de oameni de stat responsabili.

26. Schimbarea destinului falsei Europe și a pseudo-religioasei ei cruciade utopice pentru o lume fără frontiere înseamnă încurajarea unui nou sens politic și un nou tip de om de stat. Un bun șef politic guvernează binele public al unui anumit popor. Un bun șef de stat consideră moștenirea noastră europeană comună și tradițiile noastre naționale ca fiind magnifice și fortifiante, car și ca pe niște daruri fragile. El nu respinge această moștenire și nu încearcă să o piardă urmărind vise utopice. Astfel de șefi de stat caută onoruri decernate de poporul lor, nu caută aprobarea ” comunității internaționale” , care corespunde în realitate unui instrument de relații publice pentru o oligarhie. 

Trebuie să reînnoim unitatea națională și solidaritatea. 

27. Recunoscând caracterul particular al națiunilor europene și marca lor creștină, nu trebuie să fim puși în dificultate de falsele afirmații ale multiculturaliștilor.  O imigrație fără asimilare e o colonizare și aceasta trebuie să fie respinsă. Noi ne așteptăm tocmai ca cei care migrează spre pământurile noastre să se încorporeze în națiunile noastre și să ne adopte moravurile. Această așteptare trebuie să fie susținută de politici consistente. Limbajul multiculturalismului a fost importat din America. Totuși, marea perioadă de imigrare spre Statele Unite s-a oprit la începutul secolului al XX-lea , într-o perioadă de creștere economică rapidă și remarcabilă, într-o țară care nu a fost în mod virtual Stat-providență, dotat cu un sens foarte pronunțat al identității naționale la care imigranților  să li se ceară a se asimila. După ce au lăsat să intre un număr apreciabil de imigranți, America și-a închis aproape complet porturile pentru aproape două generații.
Europa ar trebui să învețe din experiența americană în loc să adopte ideologii contemporane din Statele Unite. Această experiență subliniază faptul că munca e un puternic motor de asimilare, că o politică socială generoasă poate îpiedica asimilarea și că o politică prudentă poate obliga la reducerea imigrației, uneori drastic. Nu trebuie să permitem ideologiei multiculturaliste să ne deformeze judecățile politice asupra celui mai bun mod de a servi binelui comun; care cere pentru început o comunitate națională destul de unitară și sedentară pentru a vedea binele său ca fiind comun!


Doar imperiile sunt multiculturale.

28. După cel de al doilea război mondial, Europa de vest a cultivat democrații pline de inițiativă.  După prăbușirea Uniunii Sovietice , națiunile Europei centrale au restabilit vitalitatea instituțiilor lor civice. Acestea fac parte din cele mai prețioase dovezi de curaj din Europa. Ele se vor pierde dacă noi nu tratăm chestiunea imigrației și a schimbării demografice a națiunilor noastre. Doar imperiile sunt multiculturale și asta va deveni Uniunea Europeană dacă noi eșuăm în a reînnoi solidaritatea și unitatea civică , criterii de la care să pornim evaluarea politicii de imigrație și strategiile de asimilare.

Ierarhii sănătoase contribuie la binele social.

29. Mulți se înșeală gândindu-se că Europa nu e agitată decât de controverse privind imigrația.  De fapt, dezbaterea nu e decât o dimensiune a unei dezintegrări sociale generale. Trebuie să recunoaștem în general demnitatea rolurilor speciale în societate. Părinții, învățătorii, profesorii au datoria de a-i forma pe cei care se găsesc sub responsabilitatea lor. Noi trebuie să rezistăm cultului unei expertize obținute în detrimentul înțelepciunii, tactului, căutării unei vieți cultivate. Nu se poate să avem reînnoire în Europa fără respingerea hotărâtă a unui egalitarism exagerat și a unei reduceri a nivelului de cunoștințe tehnice.
Aprobăm reușitele politice ale erei moderne. Fiecare bărbat și fiecare femeie trebuie să aibă un vot egal. Drepturile fundamentale trebuie să fie protejate. În același timp o democrație sănătoasă cere o ierarhie socială și culturală care încurajează căutarea excelenței și car eîi onorează ăe cei care servesc binele comun. Noi trebuie să restaurăm un sentiment de grandoare spirituală și să în onorăm așa cum i se cuvine, pentru ca civilizația noastră să răspundă puterii în creștere pe de o parte a bogăției și pe de altă parte a divertismentului vulgar.

Noi trebuie să ne restaurăm cultura morală.

30. Demnitatea umană e mult mai mult decât dreptul de a nu fi neliniștit, și doctrinele internaționale ale drepturilor omului nu epuizează revendicările în justiție, încă și mai puțin pe cele ale binelui.  Europa trebuie să regăsească un nou consens față de cultura morală pentru ca populațiile să fie ghidate spre o viață mai virtuasă. Nu trebuie să permitem unei false concepții despre libertate să împiedice folosirea prudentă a legii pentru a preveni viciul. Trebuie să fim indulgenți în fața slăbiciunii umane, dar Europa nu se poate împlini fără restaurarea unei aspirații comune spre o conduită elevată și spre excelență.
O cultură care promite demnitate decurge din decență și din îndeplinirea îndatoririlor de către fiecare la locul său. Noi trebuie să reînnoim respectul reciproc între clasele sociale, caracteristice ale unei societăți care valorizează contribuțiile tuturor.

Piețele pot fi ordonate pentru scopuri sociale.

31. În timp ce recunoaștem aspectele pozitive ale economiei de piață, trebuie să rezistăm ideologiilor care caută să organizeze întreaga societate începând de la logica pieței.  Noi nu putem să permitem ca totul să fie de vânzare. Piețe prospere cer Stat de drept, acesta trebuind să vizeze mai sus decât simpla eficacitate economică. Piețele funcționează bine când sunt înrădăcinate în instituții sociale robuste organizate conform propriilor lor principii , care nu relevă logica pieței. Prosperitatea economică , deși e benefică , nu corespunde  binelui celui mai înalt. Piețele trebuie să fie orientate spre scopuri sociale. Astăzi, gigantismul întreprinderilor amenință chiar și suveranitatea politică. Națiunile au nevoie să coopereze și să stăpânească aroganța și indiferența forțelor economice mondiale globale. Noi susținem folosirea prudentă a puterii guvernamentale pentru urmărirea binelui social ne-economic.

Educația trebuie să fie reformată.

32. Noi credem că Europa are o istorie și o cultură demne de a fi întreținute. 
Universitățile noastre, totuși, de multe ori ne trădează moștenirea culturală. Noi trebuie să reformăm programele educative pentru a încuraja transmiterea culturii noastre comune mai degrabă decât de a-i îndoctrina pe cei mai tineri cu o cultură a respingerii de sine . Profesorii și tutorii de la toate nivelurile au o îndatorire de memorie. Ei ar trebui să fie mândri de rolul lor de punte între generațiile trecutului și generațiile viitoare. Trebuie să reînnoim cultura de elită a Europei definind sublimul și frumosul ca etalonul nostru comun, respingând degradarea artelor într-o formă de propagandă politică.
Asta va necesita o nouă generații de mecenați. Întreprinderile și birocrațiile s-au arătat proști gestionari ai artelor.

Căsătoria și familiile sunt esențiale .

33. Căsătoria este fundamentul societății civile și constituie baza armoniei între bărbați și femei.  Este o  legătură intimă organizată în jurul întreținerii unui cămin durabil și a educării copiilor. Noi afirmăm că rolurile noastre cele mai fundamentale în societate ca ființe umane sunt cele de tați și de mame. Căsătoria și copiii sunt legați intrinsec de orice concepție de împlinire a ființei umane. Copiii cer sacrificiul celor care îi aduc pe lume. Acest sacrificiu e nobil și trebuie să fie onorat. Susținem politicile sociale prudente cae încurajează și întăresc căsătoria , nașterea și educarea copiilor. O societate care eșuează în primirea propriilor copii nu are viitor.

Populismul trebuie să fie interogat.

34. Neliniștea crește în Europa astăzi față de ceea ce este numit  « populism ». Câtă vreme acest termen n-a fost niciodată definit, el e folosit ca o invectivă. Noi avem dubii asupra acestui fenomen. Europa trebuie să facă apel la înțelepciunea tradițiilor ei în loc să conteze pe sloganuri sau apeluri emotive la divizare. Totuși noi considerăm că fenomenul poate reprezenta o rebeliune sănătoasă împotriva tiraniei falsei Europe , caer etichetează ca „antidemocrație” orice amenințare la monopolul ei asupra legitimității morale.  Termenul « populism » chestionează dictatura lui  statu quo,  «
fanatismul centrului », și o face în mod legitim. E un semn că în chiar mijlocul culturii noastre politice degradate și sărăcite , capacitatea de acțiune istorică a popoarelor europene poate renaște.

Viitorul nostru este cel al Europei adevărate.

35. Noi respingem ca simplistă afirmația conform căreia nu există alternativă responsabilă la solidaritatea artificială și fără inima unei piețe unificate, la o birocrație transnațională , la societatea de divertisment. Pâinea și circul nu sunt suficiente. Alternativa responsabilă este Europa adevărată.

Nous devons prendre nos responsabilités.

36. Astăzi, noi cerem tuturor europenilor să ni se alăture pentru a respinge utopia fantezistă a unei lumi multiculturale fără frontiere.   Noi ne iubim în mare măsură patriile și căutăm să transmitem copiilor noștri toate lucrurile nobile  pe care le-am primit ca patrimoniu. Ca europeni, împărtășim și o moștenire comună, o moștenire care cere pace în Europa națiunilor. Să reînnoim suveranitate națională, să regăsim demnitatea unei responsabilități politice comune pentru binele și viitorul Europei.

Philippe Bénéton (France)
Rémi Brague (France)
Chantal Delsol (France)
Roman Joch (Česko)
Lánczi András (Magyarország)
Ryszard Legutko (Polska)
Pierre Manent (France)
Dalmacio Negro Pavón (España)
Roger Scruton (United Kingdom)
Robert Spaemann (Deutschland)
Bart Jan Spruyt (Nederland)
Matthias Storme (België)
PARTISANS
Pascal de Roubaix
David Engers


© Rosaly pour Dreuz info

*****************************************************************************
Bun, acesta a fost documentul întocmit de către semnatarii enumerți mai sus.
Care e părerea mea, după ce l-am citit?

În primul rând să ne informăm puțin despre semnatari.

De pildă, Chantal Delsol este o ferventă partizană a federalismului, ideal despre care ea spune că izvorăște din fondul catolic și din cultura barocă a țărilor germanice. Ea consideră federalismul ca sistemul politic de viitor, speranța Europei. 

Dar în text nu se spune că Adevărata Europă ar trebui să fie un stat federal, ci că ar trebui să fie o serie de  de state naționale bazate pe creștinism, tradițiile proprii, legislație oarecum armonizată și care să promoveze excelența. 
Nu se creionează clar o soluție optimă.
Nu ne rămâne decât să vedem în alte texte care ar fi viziunile semnatarilor documentului.

András Lánczi e una dintre figurile importante din partidul Fidesz condus de Viktor Orban.  Reamintim că guvernul lui Viktor orban a refuzat împrumutul de la FMI și a decis să supună băncile și firmele -în special pe cele străine- la regimuri de taxare ridicată. Cam invers fașă de ce se întâmplă pe la noi, nu? Și parcă au mai mult succes.

 Pierrre Manent se interoga  asupra locului cetățenilor musulmani în societatea franceză , spunând că totuși  « cristalizarea comunitară mai degrabă se confirmă și nu e pe cale să dispară » și propunea musulmanilor un contract social prin care ei și-ar păstra moravurile și religia, dar ar accepta în schimb  « o libertate totală de critică și de gândire privind religia lor ». (Dar ce te faci dacă ei acceptă doar prima parte? n.n.) .

Toți semnatarii sunt personalități proeminente - profesori de filozofie unii, formatori de opinie sau politicieni- alții. Observațiile lor sunt pertinente și reflectă frământările din UE.


Rémi Brague : Relevă într-un alt text diferența pe care o vede între ideea de milostenie și de iertare în religia creștină și în ismam, unde aceleași noțiuni nu au aceleași semnificații. În religia creștină, Dumnezeu detestă păcatul , care desfigurează creația Sa, dar îi iubește totuși pe cei păcătoși, pe care vrea să îi elibereze din păcat.  :„ « Cristos a murit pentru noi când eram încă păcătoși » (Romains, 5, 8). Allah îi iubește pe cei care se supun Lui și îi urăște pe cei cre nu cred în El  (Coran, XL, 10). Înainte de a vorbi de milostenie, să ne întrebăm către care Dumnezeu ne adresăm . Să nu facem amalgam ..”

Dar care ar fi soluția întrevăzută de acești gânditori ce semnează documentul? Soluția Adevăratei Europe nu e conturată precis în text. Se spune însă că UE ar fi falsă și neviabilă. Cu ce să fie înlocuită atunci? Cu statele naționale independente care erau anterior? Păi, parcă n-a fost bine.
Cu un stat federal, așa cum pledează unii dintre ei în alte materiale publicate? Nu toți au fost de acord probabil cu asta și de asta nu au scris așa în document. Dar ?

Sigur că bazele creștine și tradițiile trebuie să fie păstrate. Dar în ce cadru organizatoric? 

Sigur că trebuie promovată excelența și moralitatea. Cât am vrea noi asta, dar se pare că suntem la polul opus aici!

Până una-alta, țările europene se pregătesc de o etapă superioară. O etapă în care țările care vor vrea (și vor putea) vor forma o uniune mai strânsă, mai apropiată de un stat federal. Iar celelalte? Păi...treaba lor! Noi, de pildă, care nu am fost în stare să adoptăm moneda euro, care nu putem face autostrăzi nici dacă ni se dau bani și care nu putem să ne apărăm cetățenii , la ce putem spera? Unde vom fi? Ce ar trebui să facem și cefac guvernanții noștri în această privință? 


miercuri, 3 ianuarie 2018

Pafta

Catarame balcanice vechi 

Am văzut uneori la costumele populare românești un gen de catarame formate din două părți simetrice care se prind între ele cu un cârlig , uneori cu o tijă.
Pafta turcească cu decor în filigran și cu pietre

De cele mai multe ori cele două părți ale cataramei au o formă asemănătoare cu unele motive ornamentale orientale. O formă specifică, asemănătoare cu o frunză răsucită, sau cu o picătură de apă .
De unde vine acest motiv ornamental?
În mod poate surprinzător, el provine tocmai din lumea persană, dar unele teorii spun că și în Persia el ar fi for influiențat de simbolul chinez yin și yang.
Este
simbolul numit Boteh
În țările anglofone se cheamă "Paisley" . Mai e supranumit și „motiv cașmir” (După țesăturile din lână foarte fină de capră din Cașmir, imprimate cu astfel de motive). 
( Paisley= Numele unui sat din Scoția unde meșteșugarii au fabricat șaluri cu motive asemănătoare celor din Cașmir, dar la prețuri mai abordabile- între anii 1800-1850)


 Description de cette image, également commentée ci-après

 





Originile simbolului persan sunt deseori asociate cu simbolismul Babilonului antic, cam din 2000 îJC.  Palmierul ce produce curmale era venerat de babilonieni și considerat ca „arbore al vieții”. 


Motivul decorativ se găsește atât pe țesăturile orientale, cât și la bijuteriile orientale (catarame, pandantive, broșe)
Unii văd în acest motiv decorativ „limba de foc a lui Zarathustra”, alții cred că e o lacrimă a lui Buddha sau doar un fruct de conifer, ori „creanga de aur” despre care a scris și Sadoveanu.

De fapt însă motivul decorativ e legat de lumea florală, pentru că boteh înseamnă în limba persană (farsi ) înseamnă „buchet de flori”, dar și „arbust” sau „iarbă”.
« Bôteh gegheh » este o floare mistică iraniană  pe care unii o apropie de  simbolul chinez yin/yang. Florile Boteh sunt în general perechi, reprezentând uniunea dintre bărbat și femeie. Este trandafirul imaginar al Iranului, simbolul dragostei. Ea se regăsește pe desenele ce datează din secolul XVII-lea, sub formă curbă stilizată sau geometrică. Arborele vieții simbolizează fertilitatea, continuitatea. Uneori sunt asociate și imagini de cupluri de păsări, aluzie la căsătorie și deci la continuitatea vieții. Simbolul datează însă din timpuri străvechi .

Desenul a devenit popular în Europa în timpul secolelor XVII și XIX prin intermediul șalurilor de Cașmir.
În Persia se regăsește acest motiv ornamental încă din perioada imperiului Sassanid (224 -651), o dinastie de confesiune zoroastriană, o confesiune ce subzistă încă în unele regiuni din Iran și din India sub numele mai comun de parsis.

Unii specialiști spun că „boteh” ar avea originea în religia zoroastriană, că ar reprezenta chiparosul, simbolul vieții și al eternității. Pentru alții ar fi o frunză de palmier.

După căderea imperiului Sassanid, motivul ornamental a dăinuit și a fost regăsit în afară de contextul religios, fiind folosit pentru decorarea veștmintelor luxoase sau la podoabe.

Încă și astăzi, mai ales în Iran și Uzbekistan motivul decorativ se regăsește pe veștminte, dar și pe decorațiile pereților, pe vase sau pe bijuterii. Sub numele „buta” (migdală) a devenit simbolul național al Azerbaigeanului.

În India și Pakistan , sub denumirile: „kalka”, „carrey” sau „ambi” („amb”) ar fi folosit ca simbol de protecție împotriva răului.

Preluat în Imperiul Otoman
Pafta otomană din aramă cu email și coral

Motivul decorativ a fost mult folosit la faimoasele catarame foarte folosite în timpul Imperiului Otoman. Vedem și în filmele turcești cu subiect istoric cum personajele poartă catarame foarte mari, cu desen simetric, numite PAFTI.

Persoanele cu rang înalt purtau catarame de dimensiuni foarte mari, confecționate din materiale prețioase lucrate în filigran și împodobite cu pietre prețioase. 
Paftale turcești din argint aurit

Cei care nu își puteau permite aur , își comandau paftale din argint. Dar și argintul era scump, așa că persoanele mai puțin avute purtau catarame din aliaj cu slab conținut de argint sau din aramă argintată. Dimensiunile erau însă foarte mari, pentru a impresiona.
Pafta turcească veche vândută pe un site de comercializare
Din aliaj cu urme de argint și „piatră” de sticlă

Calitatea slabă a aliajului rezulta și din folosirea monedelor turcești ca materie primă pentru paftale.
Or, în Imperiul Otoman monedele „aspri” , care inițial erau din argint, au început să conțină din ce în ce mai puțin argint (ca urmare a problemelor financiare cu care se confrunta împărăția turcească).

Moda turcească s-a răspândit în toate provinciile ocupate de otomani: în cele integrate în Imperiul otoman (pașalâcuri), așa cum au fost Grecia, Bulgaria, Serbia , Ungaria  sau în cele aflate sub suzeranitatea sultanului , fiind independente teoretic, dar aflate sub dominația Imperiului Otoman (așa cum au fost Principatele Române).
În Bulgaria se observă că paftalele au fost adoptate atât în portul popular al femeilor musulmane, cât și în cel al bulgăroaicelor ortodoxe.
Atât bulgăroiaca musulmană (din stânga) cât și cea ortodoxă (din dreapta)
poartă paftale și coliere metalice.

În atelierele grecești, bulgărești, cipriote, turcești și românești se lucrau în secolele XVIII-XIX felurite bijuterii, între care și paftale din argint, uneori aurite, dar și din aliaje inferioare argintate, lucrate în diferite tehnici: turnare, ciocănire, ajurare, filigran.
Paftalele , pandantivele și broșele erau împodobite cu sidef , perle, coral, pietre prețioase sau semiprețioase, dar și sticlă de diferite culori. Era folosită și tehnica emailului policrom.


Paftalele au devenit un accesoriu vestimentar obişnuit în Ţările Române în perioada domniilor fanariote, caracterizată prin influenţa sporită a culturii greceşti (în care paftalele se impuseseră pe filieră otomană) . 
Paftale și centură din Grecia

Dar ele fuseseră folosite și în secolul XVII, de către domnitori români. Însă decorațiunile folosite erau deseori cu subiect religios. Ele jucau atunci rolul unor mici icoane purtate mereu cu sine de proprietar. 
Pafta dăruită de domnitorul Petru Rareș unei mănăstiri.
În timpul domniilor fanariote, luxul afișat de către pătura conducătoare (boieri fanarioți sau autohtoni) presupunea și purtarea de paftale prețioase, dintre care unele pot fi văzute acum la muzee.
Paftale de la noi , expuse la Muzeul Național de Artă.
Din argint și argint aurit 

Odată cu epoca de tranziţie a societăţii româneşti de la modelul greco-oriental către modernitatea occidentală, formele şi motivele decorative de tradiţie post-bizantină şi orientală au fost abandonate în favoarea repertoriului baroc sau Biedermeier. Între anii 1840 şi 1870, purtarea paftalelor a devenit desuetă, moda feminină adoptând în totalitate croiurile şi cromatica occidentală. 
Regina Elisabeta a reintrodus paftalele în moda românească.
Regina Elisabeta în costum popular, 
purtând chiar și o furcă și un fus, cu care mimează că  toarce.
Cingătoarea costumului e încheiată cu o pafta 

În jurul anului 1870, principesa Elisabeta, viitoarea regină a României a introdus la curte portul național românesc, în varianta sa cea mai luxoasă : materiale prețioase (borangic, lână fină) broderii migăloase foarte abundente, mâneci ample, țesături cu fir de aur și de argint și paftale din materiale prețioase.
Paftale românești la MNAR


 
Paftale românești expuse la Muzeul de Istorie

Exemplul ei a fost urmat de elita feminină până în pragul Primului Război Mondial. 
Regina Maria avea la rândul ei o colecție impresionantă de straie populare românești, somptuase, lucrate artistic și împodobite cu fir de aur, de argint și cu paftale. 
Putem vedea numeroase fotografii de epocă, în special cărți poștale  în care regina Maria poza îmbrăcată în straie naționale românești. 
Regina Maria în costum popular cu multă broderie, mâneci foarte largi
și cingătoare cu o pafta enormă. 

Când a călătorit în Statele Unite, regina Maria a dăruit mii de piese de port popular , ceea ce desigur a făcut cunoscută ia românească și pe Noul Continent.  Asta arată și cât de mare era stocul de straie populare pe care îl primise regina.

Doamnele de la curte urmau exemplul regal și purtau la festivități straie naționale cât mai sclipitoare, cu fir de aur, de argint, cu paiete („fluturi”) .

Pe fresca din sala mare a Ateneului vedem cum regele Ferdinand,  călare este întâmpinat de un mic grup de doamne ce poartă costume naționale bogat împodobite. Ele erau îmbrăcate simbolic în costume din provinciile reunite în România Mare: Vechiul Regat, Transilvania, Basarabia și Bucovina. Dar nu au și paftale. Oamenii „de rând” stau în genunchi în apropierea regelui. Lângă regele Ferdinand călărește regina Maria, purtând pe cap coroana cu pandantive . 
Fragment din fresca Ateneului -1938

Chiar și la țară, straiele pentru ocazii deosebite au început să fie lucrate cu fir aurit sau argintat , cu paiete și cu mărgele („cilicuri”). Viermii de mătase se creșteau la țară, pentru confecționarea maramelor de borangic.


Pafta otomană veche, din argint  aurit 


Dar paftalele?
Cei care nu își permiteau să poarte paftale filigranate de argint sau măcar argintate, purtau paftale modeste, turnate din bronz sau alamă.
Brâu românesc expus la Muzeul Țăranului Român . Pafta din alamă


Brașoave.

A intrat în vorbirea curentă expresia „a spune brașoave” cu sensul de a spune minciuni, lăudăroșenii.
Conform lui N.C. Ariton, originea expresiei este în confecționarea de către meșterii brașoveni a podoabelor din materiale ieftine care imitau aspectul celor prețioase.

Paftale din alamă sau din alpaca , lucrate minuțios și ornamentate cu sticlă colorată imitau foarte bine paftalele din aur sau din argint cu pietre prețioase. Și așa imitațiile care luau ochii au fost denumite: „brașoave”. Aceeași denumire o aveau și banii falși („calpi”), pe care îi confecționau aceiași meșteri brașoveni.

Și în zilele noastre mai există la noi un meșter ceangău ce confecționează paftale din alamă, după modele tradiționale săsești. 

În Bulgaria însă confecționarea de paftale în stil tradițional se face pe scară largă. Există site-uri care vând (la prețuri modice) paftale turnate din aliaje neprețioase după modele din portul popular bulgăresc. Dacă obiectele se vând pe site-uri cu trafic mare internațional, prețul lor crește .
Paftalele sunt considerate de bulgari componente specifice ale costumului popular bulgăresc și li se atribuie calități protectoare și de stimulare a fertilității (vedem că se păstrează semnificația ce li se atribuia și în vechea Persie). Așa încât fetele primeau la nuntă câte o astfel de cataramă de dimensiuni cât mai mari, care avea rolul de a o face fertilă și de a proteja fătul pe timpul sarcinii. Paftalele bulgărești sunt deseori ornate cu motive florale, dar și cu porumbei, simbol al dragostei. 
Paftalele erau prezente și în portul românilor macedoneni (aromâni). În unele fotografii vechi se pot vedea femei aromâne care poartă simultan mai multe paftale - poate fiecare fusese primită cu prilejul unei sarcini și femeia le purta mândrindu-se că a născut doi sau trei copii. 


Pafta bulgărească din aliaj inferior cu porumbei gravați în sidef 


Și din Grecia sau Turcia apar paftale puse în vânzare pe diferite site-uri. 


Pafta și broșă având ca subiect gravat în sidef Nașterea Mântuitorului

Decorația paftalelor diferă , dar în general în forma lor se regăsește elementul decorativ persan : Boteh

Pafta din aliaj de argint filigranat, aromână
Iar în paftalele bulgărești, un alt element decorativ constant este porumbelul, simbol al dragostei

Cataramă (pafta) bulgărească (vândută ca otomană)
din aliaj cu puțin argint și parțial aurită, cu sidef și piatră de sticlă