Lotușii din Parcul Circului sunt declarați monumente ale naturii. Cum îi ocrotim?
Lotuși încă netăiați |
Știm că din anul 1931 lotușii roz care cresc în micul lac din Parcul Circului (lotuși egipteni /Nelumbo nucifera / (Nymphea lotus) au fost declarați monument al naturii.
Planta mai este denumită și Lotus indian sau Lotus sacru, fiind venerată în culturile orientale . Se consideră că el atrage armonia, prosperitatea, cu condiția- desigur- să nu fie violentat (tăiat/distrus...caz în care efectul e cel opus). Planta este asociată cu însuși Budda.
Se consideră că planta are o vibrație înaltă (bine înțeles atunci când florile nu sunt tăiate) și astfel ar atrage bunăstarea celor ce sunt în preajma lui. Țări ca India, Vietnam, Japonia și Macao au ales această plantă ca simbol național.
Planta e folosită și ca aliment și ca plantă de leac.
De când parcul a fost amenajat (după ce fusese groapă de gunoi și loc de unde se extrăgea lut pentru cărămidă), în micul lac natural de acolo podoaba cea mai prețioasă au fost lotușii roz. Una dintre atracțiile exotice ale Bucureștilor.
Acum câteva zile m-am dus în acel parc să văd minunea roz. Lacul era o frumusețe, acoperit cu un covor de flori de un roz gingaș, ce se ridicau deasupra frunzelor mari, verzi, ce acopereau aproape toată suprafața lacului. Mai erau și niște păpurișuri înalte, dar și câteva luciuri de apă liberă, pe care (și prin care) se zăreau rațe sălbatice, broaște țestoase, un soi de șobolani de apă (bizami?) și ceva peștișori. Mi-a părut rău că nu adusesem aparatul de fotografiat, nu aveam nici telefonul la mine, așa că mi-am propus să revin în altă zi pentru câteva poze.
Astăzi însă, am avut neplăcuta surpriză să văd că florile dispăruseră pe cea mai mare parte a lacului și nu fiindcă s-ar fi ofilit, ci fiindcă plantele fuseseră tăiate și la suprafața apei pluteau doar frunzele cu cozi retezate și care începeau să se usuce. Chiar atunci, o barcă dotată cu un fierăstrău electric tăia sistematic lotușii care erau înfloriți!