joi, 27 noiembrie 2014

Eutanasierea pensionarilor

17 octombrie 2014

Gânduri pentru pensionari

Cu ocazia "Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice", doama ministru Plumb a publicat un mesaj (nu precizează către cine, dar putem deduce că se adresează vârstnicilor, dată fiind ocazia).
În mesaj se spune că "persoanele vârstnice au fost, din prima zi, una dintre priorităţile noastre şi rămân în continuare", adică declară că respectă "fişa postului".  (pentru cine nu ştie, domnia sa este Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice).

Cum însă face acest lucru doamna ministru şi cum au făcut asta miniştrii anteriori?

Legislaţia prevede că persoanele vârstnice sunt asigurate în urma contribuţiilor plătite în decursul zecilor de ani de muncă , respectându-se "principiul contributivităţii"
Adică renta viageră (pensia) va fi proporţională cu suma cu care a contribuit pensionarul la fondul de pensii, prin cotizaţiile plătite.
Cei care realizează venituri în perioada activă cotizează la sistemul de pensii, din care se plătesc pensiile celor aflaţi la vârsta la care nu mai pot munci.
Numai că această lege nu li se aplică tuturor.

În primul rând, nu toată lumea cotizează , dar toată lumea primeşte pensie (sau ajutor social) !

Cine nu cotizează:









  •  - persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă, inclusiv soldaţii şi gradaţii voluntari;
  • - funcţionarii publici
  • - cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale
  • - persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor şi drepturi conexe precum şi din contracte/convenţii încheiate.
  •  - persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti; 
  •  - persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se asigură din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii, denumite în continuare şomeri; 
  • - cadrele militare trecute în rezervă, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, care beneficiază de ajutoare lunare ce se asigură din bugetul de stat, în condiţiile legii, 
  • persoanele  care beneficiază de una din categoriile de pensii acordate în sistemul public de pensii,
  • ( Conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioareÎ)

    Nu cotizează nici agricultorii care nu sunt organizaţi în întreprinderi individuale sau familiale.
    Desigur, nu cotizează nici cei care nu au venituri înregistrate scriptic (fie că lucrează "la negru", fie că nu lucrează deloc).

    Toate aceste categorii de persoane beneficiază însă de pensii sau de ajutoare sociale acordate din bugetul Sistemului de Pensii , numit "strategic " şi de " ajutor social" .
    În plus, cadrele militare ies la pensie la 50 de ani.
    Prin urmare, pe lângă faptul că nu cotizează la fondul de pensii, au şi o perioadă scurtă de activitate, după care primesc pensii mai mari decât, sper exemplu un inginer sau alt absolvent de studii superioare care a muncit şi a cotizat peste 40 de ani . 
    Parlamentarii au beneficiat şi ei de legi preferenţiale, care le permiteau să iasă la pensie după un singur mandat de parlamentar cu o pensie de circa 2000 de lei, după două mandate cu pensie mult mai mare, toate astea tot fără să cotizeze.  

    De ce a crescut atât de mult numărul de pensionari

    În acest mod simplu, numărul celor care contribuie la fondul de pensii a scăzut odată cu apariţia legilor privind exceptarea de la cotizaţii pentru pensie, în timp ce numărul de pensionari a crescut dramatic.
    Astfel, dacă în 1990 erau circa 3,58 de milioane de pensionari în România, în anul 2010 numărul de beneficiari de pensii şi ajutoare sociale ajunsese la 5,66 de milioane. 

    Cum a fost posibil acest lucru?
    În primul rând prin faptul că după evenimentele din 1989 au fost legi speciale, care permiteau ieşirea la pensie de la 50 de ani, cu condiţía de a  exista o anumită perioadă minimă lucrată. O lege care le-a permis foştilor activişti de partid să iasă la pensie la 50 de ani după ce aduceau o adeverinţă cum că ar fi lucrat ca ucenici sau că ar fi lucrat la CAP de pe la 14 ani. Cum CAP-urile tocmai erau pe cale de lichidare şi pe acolo mai bântuiau doar câţiva slujbaşi îndoielnici, o hârtiuţă scrisă cu creionul chimic şi plătită cu o sticlă de ţuică putea asigura dreptul la pensie pentru bărbaţi sau femei de la vârsta de 50 de ani.
    (Cei pensionaţí astfel la vârste relativ tinere au putut să treacă nestingheriţi la afaceri, mai ales dacă aveau şi bani puşi "la saltea" de pe timpul dinainte....).

    A urmat perioada desfiinţării marilor uzine, combinate şi întreprinderi de tot felul.
    Cum rata şomajului nu trebuia să ajungă la cote alarmante, s-a permis în mod tacit salariaţilor ce urmau să fie disponibilizaţi să iasă la pensie "pe caz de boală". Salariaţii erau anunţaţi că urmau să fie daţi afară, iar  "din gură în gură"  se transmitea care era soluţia salvatoare: un certificat medical. 
    La urma urmei, cine mai e sănătos la 50 de ani, după ce a îndurat frig, hrană proastă, condiţii grele de lucru, asistenţă medicală deficitară şi poluare?
    În aceste condiţii, nici supravieţuirea după ieşirea la pensie nu era prea îndelungată. Exista şi o "poantă" legată de asta: 
    "Ce or pune ăştia în pensie, dom'le, că îndată ce iese omu' la pensie, şi dă colţu' ".
    Adică, speranţa de viaţă din România era -şi este - una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.
    Prin urmare un cetăţean care a muncit şi a cotizat până la 65 de ani nu mai are de primit pensie decât câţiva ani , că pe urmă moare.
    Cum se face atunci că nu ajung banii iar pensionarilor li se reproşează continuu că sunt prea mulţi?
    De fapt pensionarii trebuie să ţină din banii ce ar fi trebuit să fie ai lor, adică din fondul de pensii şi pe cei care nu au cotizat dar care au dreptul la pensii coform legilor menţioate , dar şi pe cei care nu au venituri declarate şi care trebuie să primească ajutor social. 
    Cum în aceste condiţii banii trebuiau să fie completaţi de la bugetul de stat, s-a găsit şi o soluţie prezentată ca salvatoare: fondurile private de pensii , botezate "Pilonul 2" şi "Pilonul 3".

    Cetăţenii cotizează obligatoriu cu 10,5% din venitul lor brut pentru pensie. 
    Până la apariţia fondurilor private de pensii, din fondul acumulat de pe urma acestor cotizaţii se plăteau pensiile celor aflaţi în retragere.
    După instituirea "Pilonului 2" de pensii, o parte din aceste sume intră în bugetele fondurilor private de pensii, de care urmează să beneficieze tinerii de astăzi.  Pentru început cota pentru "Pilonul 2" a fost 2% din veniturile celor care cotizează, din 2010 procentul a crescut la 2,5%,  a ajuns la 4,5% în 2014, urmând ca din 2016 acesst procent să crească la 6%.
    Bine, bine, ne bucurăm că pensiile private promit un viitor ceva mai sigur tinerilor , (să sperăm că nu vor fi "ţepe", aşa cum am mai văzut) dar vorba este că banii aceştia se scad din sumele pe care ar trebui să le primească actualii pensionari
    Asta, deoarece Bugetul Asigurărilor Sociale nu mai primeşte acum decât 6% , în loc de 10,5% din veniturile celor ce cotizează, iar din 2016 (adică peste un an şi ceva) va mai primi doar 4,5% din aceste venituri. (Adică mai puţin de jumătate din cât se cotizează pentru pensii!). 

    Ce se va întâmpla, în aceste condiţii, cu pensionarii din prezent? 

    Lor li se spune mereu să se pregătească să nu le mai ajungă pensia, pentru că numărul de salariaţi a scăzut iar numărul de pensionari a crescut, ambele fenomene părând a fi nişte fenomene inexplicabile şi imputabile pensionarilor.
    Pe de altă parte , pentru cei mai săraci cu duhul există practica amăgirii cu promisiuni.
    Peste tot se vorbeşte despre măriri de pensii, prezente şi viitoare.
    Un calcul simplu  arată însă că de fapt pensiile au fost, sunt şi vor mai fi micşorate ca putere de cumpărare, ele fiind scăzute prin inflaţie mult mai mult decât sunt indexate cu întârziere dar cu mare tam-tam de către guvern. 
             (vedeţi calculele aici: http://nazone.ro/2014/10/marire-de-pensii-in-2015.html)
    Vă daţi seama că scăderea va fi şi mai accentuată când se va lua mai mult din cotizaţii pentru a se da fondurilor private de pensii. 

    Practic, pensionarii actuali plătesc acum, din pensiile lor, pentru pensiile pe care ar urma să le primească generaţiile mai tinere, peste zeci de ani. 
    Iar fondurile private de pensii nu plătesc deocamdată nici un fel de pensii, nimănui. Şi nu vor fi nevoite să o facă zeci de ani de acum înainte , cât timp actualii tineri care cotizează la ele nu vor fi împlinit vârsta de pensionare (din ce în ce mai înaintată, după cum vedem).
    Între timp, multe se pot întâmpla, doar deturnările de fonduri sunt uzuale la noi, iar situaţia în care nu există obligaţii de plată timp de zeci de ani favorizează puternic acest tip de infracţiune. 

    În Ungaria fondurile private de pensii au fost preluate de către stat, iar FMI recomandase şi României să procedeze la fel, însă autorităţile noastre nu doresc asta. 

    Pâă atunci însă, ce se întâmplă cu actualii pensionari şi ce gând au guvernanţii pentru ei?

    Statistici cu totul aproximative

    Constatăm în primul rând că acum, în era calculatoarelor, când totul se regăseşte în baze de date , în România evidenţele continuă să fie nebuloase.
    Am văzut deja că nu se ştie care e numărul de cetăţeni români, nici care este numărul de copii.
    Vedem din presă dar şi din comunicate oficiale  date contradictorii privind umărul de persoane care lucrează.
    În 1990 era clar:  erau 8,1 milioane de salariaţi şi 3,5 milioane de pensionari.

    În 2011 , Ministerul de Finanţe a anuţat că erau 4,7 milioane de angajaţi (sectorul privat+ bugetari+ agajaţi la stat)
     În 2012, aflăm că 4,3 milioane de angajaţi plăteau contribuţii pentru 5,3 milioane de pensionari +beneficiari de ajutoare.  Înseamnă că într-un an, numărul de angajaţi a scăzut cu 400 000 de persoane! 
    În 2013, numărul de salariaţi a fost fix 4.328.000, conform INS, iar în primele cinci luni din 2014 a fost 4.423.000, în timp ce numărul de pensionari şi de asistaţi social era 5,2 milioane .

    Când e vorba să se analizeze însă sistemul de pensii private, aflăm :

    Peste 6,5 milioane de români au conturi private de pensii. 

    Cum vine asta?
    Observăm că în graficele Ministerului de Finanţe şi în cifrele vehiculate prin mass media nu se vorbeşte decât despre angajaţi însă nici un cuvânt despre cei care obţin venituri fără a fi salariaţi (şi aici nu vorbesc despre cei care lucrează "la negru", ci despre cei care sunt patroni, oameni de afaceri. Nici evidenţa acestora nu există?
    Să înţelegem că există categorii de persoane (circa 2,1 milioane) care nu plătesc cotizaţia la sistemul public de pensii, dar plătesc la sistemul privat de pensii? 
    Ni se precizează că ditre aceştia, 6,16 milioane de cetăţeni au cotizat la "Pilonul 2" de pensii. (Având acolo până acum  16,54 miliarde de lei. Aceste miliarde ar fi putut fi în contul Asigurărilor de Stat şi s-ar fi putut mări într-adevăr pensiile celor care au cotizat, măcar până la puterea de cumpărare din 2009, să zicem )
    Păi se poate aşa, să cotizezi doar la "Pilonul 2", dar nu şi la "Pilonul 1", adică la Asigurările Sociale de stat? Cum au procedat cele 1,76 de milioane de cetăţeni ca să eludeze legea în acest mod? 
    Iată de ce pare că totul pluteşte într-o ceaţă prielnică oricărei "inginerii financiare".
    Nu întâmplător vedem pe străzile Bucureştilor mult mai multe maşini mari şi scumpe decât în capitale ca Roma sau Paris.

    Sistemul public de pensii trebuie lichidat. 

    În acelaşi timp, în unele articole publicate am citit că sistemul public de pensii trebuie lichidat cât mai repede. Adică, sa fie lichidat împreună cu beneficiarii lui, să înţelegem?
    Pentru că actualii pensionari nu au cum să beneficieze de faimosul "Pilon 2", cu atât mai puţin de "Pilonul 3", dar se încăpăţânează să mai trăiască după ieşirea la pensie. 
    Cum se gândesc autorii articolelor de acest gen, dar mai ales guvernanţii să scape de aceste persoane? 

    Bun, am văzut că asistenţa medicală e din ce în ce mai drămuită şi mai scumpă. Medicamentele, la fel. Prin spitale, riscurile sunt de multe ori mai mari decât beneficiile pentru sănătate.
     Costurile mari de întreţinere îi obligă pe pensionari să-şi sudeze caloriferele, îndurând frig mai rău ca pe timpul "dinainte". Transportul în comun se transformă într-o adevărată odisee pe rutele ce vin din cartierele mai nevoiaşe. Alimentele procesate conţin din ce în ce mai multe componente declarate dăuătoare de studiile de specialitate. Apa conţine tot mai mulţi nitraţi , nitriţi, dar în curând se vor înmulţi şi efectele fracturării hidraulice. (vedem deja că la Izvoarele apa freatică de la mare adâncime nu mai e potabilă, iar sondele de acel gen se vor înmulţi vertigios).  Credeţi că toate acestea vor determina dispariţia rapidă a pensionarilor fără pensii private, sau guvernul mai are în vedere şi alte măsuri?

    Sumedenia de blocuri calculate pentru gradul 7 seismic nu a fost consolidată, deşi se preconizează cutremure cu grad seismic mult mai ridicat. Primăria Bucureştilor a prevăzut deja ca la 20 de minute după producerea unui cutremur destructiv să vină buldozerele la clădirile afectate, să elibereze terenurile - doar ştiţi cât sunt de scumpe.  Dar asta e o "măsură" neselectivă, în blocuri nu locuiesc numai pensionari, mai sunt şi persoane în plină activitate, sau copii. Dar în orice război sunt şi victime colaterale, nu?

    Am văzut că de mai multă vreme începuse să se discute la noi despre posibilitatea introducerii eutanasierii la cererea persoanei implicate. S-or fi gândit oare guvernanţii că în felul acesta se grăbeşte dispariţiei categoriei supărătoare a pensionarilor?

    """""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""
    Update 27.11.2014
    Ni se aduce la cunoştinţă prin România TV că "statul poate plăti numai 450 de lei din pensia medie de 800 de lei în 2015". Chiar aşa! Şi asta pentru că, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, statul are bani doar pentru plata a jumătate din pensiile românilor.

    Pe de altă parte, prin virarea unor sume din ce în ce mai mari către fondurile private de pensii, care nu plătesc în prezent nici un fel de pensii, exact aceste sume lipsesc din Fondul de Asigurări Sociale. 
    Drept urmare, ce să vezi, statul spune că nu mai poate plăti pensiile celor care au cotizat zeci de ani!
    Adică, în traducere le spune pensionarilor că nu le va mai plăti pensiile, pentru că pune banii deoparte pentru cei care vor ieşi la pensie peste 30 de ani. 
    Nu ştiu ce mă face să cred că peste 30 de ani se va veni cu alte "explicaţii", cum că greaua moştenire sau mai şiu eu ce fenomene imprevizibile au făcut dus la dispariţia acestor bani.
    Dar până atunci, guvernul mai prevede câteva măsuri care să grăbească desfăşurarea lucrurilor: 
    Printr-o modificare legislativă, o serie de categorii de salariaţi , circa 20000, vor putea să se pensioneze anticipat pentru că lucrează în sectoare dificile de activitate. 

    Dacă n-ai ce mânca vino la noi, să murim de foame împreună. 

    Dacă oricum nu sunt locuri de muncă, pentru că nu se dezvoltă nimic în economie, hai să scoatem iar oameni la pensie mai devreme, (cum s-a tot făcut după 1989) ca să raportăm pe urmă că ....s-au creat noi locuri de muncă!

    • Din banii ce se colectează prin CAS, dăm mai mult de jumătate unor fonduri private, care nu plătesc pensii. 

    Constatăm că banii rămaşi nu ajung pentru plata pensiilor actuale.
    Ce facem atunci?

    • Reducem CAS! 
    • Scoatem la pensie anticipat 20000 de salariaţi. 
    • În acelaşi timp, tot în 2015 România va fi nevoită să plătească 6 miliarde de euro la datoriile pecare au fost făcute şi la dobânzile acestora. Şi nu se ştie de unde. (repartizat pe "cap de locuitor", ar reveni cam 300 de euro pentru fiecare român, fie el copil, bătrân sau din indiferent care categorie).

    La urmă...vai! Nu avem bani de pensii! Cine e de vină? 
    Noi nu ştim. Noi am "mărit" pensiile , (Vedeţi mai sus că de fapt pensiile sunt micşorate cu circa 24% faţă de 2009). Am anunţat că sunt bani pentru pensii până la sfârşitul anului. Iar pentru anul 2015, am anunţat că nu avem decât jumătate din banii necesari. Asta, ca să nu spuneţi că n-aţi ştiut. 

    Mai departe, faceţi ce ştiţi. 



    vineri, 14 noiembrie 2014

    Vin de la Bucuresti si stiu mai mult ca voi


    Venerabilul preşedinte al Senatului, domnul Călin Popesu Tăriceanu l-a însoţit pe vicepremierul Liviu Dragnea la Agigea.

    Care era scopul deplasării? Să verifice stadiul lucrărilor la noul pod de la Agigea.


    Cam multe cuvinte, nu? Cam greu de ţinut minte. De aceea nu putem să ne mirăm că , după un drum obositor , scopul ar putea să fi fost uitat de către unul dintre şefii delegaţiei.

    Bine...ar mai fi fost câteva lucruri de ţinut minte acolo: anume că s-a făcut un pod nou,  special pentru traficul greu, de marfă spre port. Adică, dacă vezi portul Constanţa Sud de pe pod, asta ar trebui să-ţi amintească ceva, poate.  

    Este vorba şi despre o investiţie foarte importanţă: 50 de milioane de euro! Nu degeaba se duceau acolo ditamai oamenii politici aflaţi în funcţii de primă importanţă.

    Dar, ce să-i faci, nu mai merge cum mergea şi nu mai ţine cum ţinea.

    Nici unul dintre noi nu îmtinerim, aşa că să nu judecăm cu asprime scăpările de memorie ce ar putea fi inerente la vârsta de pensie.

    (Vedeţi şi postarea anterioară: "De ce uită oamenii"- ar trebui să ne îngrijorăm doar dacă cineva uită lucruri importante şi nu îşi dă seama că are scăpări de memorie...).
    Iată că de data asta, s-a întâmplat de faţă cu ziariştii:

    Venerabilul domn a uitat de ce se dusese la Agigea. 

    A văzut podul - parcă îl mai văzuse, nu?
    Să fi fost podul acela făcut în anii 80? 

    E drept că podul din anii 80 avea un singur pilon de susţinere a hobanelor, iar ăsta de aici avea doi piloni. Ei, dar cine mai ţine minte asta !
    Unii cârcotaşi ar putea spune că domnul Tăriceanu ar fi putut să ţină minte asemenea detalii, având studii în domeniu. Nu mai cârtiţi : domnul Tăriceanu a studiat la Construcţii, dar la Facultatea de Hidrotehnică, nu la Drumuri şi Poduri
    .. 
    Şeful Senatului în faţa panoului la care i se dau explicaţii
    (foto Observatorul de Constanţa)
    A văzut că oamenii aceia făceau probe şi îi arătau planuri, pe care le-a privit cu încântare, totuşi era cam ceaţă acolo,  aşa că şi-a închipuit că era vorba despre lucrări de reabilitare a podului de care îşi amintea el, de pe timpul lui Ceauşescu. Doar nu va inchipuiti ca isi mai aducea aminte din facultate cam ce insemnau toate acele calcule.

    Noul pod de la Agigea, văzut dinspre ecluză

    Ca atare, a început să vorbească în faţa microfoanelor ziariştilor înainte de a-şi fi amintit sau de a fi înţeles din explicaţiile primite că ar fi vorba despre un pod nou!


    Reporterii s-au apucat să-l contrazică. Cică ar fi fost vorba despre un pod nou! (Ar fi fost un moment în care s-ar fi putut ivi o amintire a scopului deplasări la Agigea, dar ...ghinion! Nu s-a întâmplat!).

    Venerabilul domn s-a ţinut tare pe poziţie. El a afirmat cu hotărâre că "este un pod relativ nou, parţial nou".
    Chiar când reporterii i-au atras atenţia că e vorba despre un pod nou, domnia sa a afirmat în continuare că podul respectiv  " a funcţionat şi înainte".
    Argumentul suprem a fost :
    Vin de la Bucureşti si ştiu mai mult ca voi.
    Domnia sa a explicat că podul pe care se aflau cu toţii era cel vechi, căruia i se făcuseră lucrări de întreţinere , amintindu-şi chiar că mai fusese acolo.

    Singurul moment de descumpănire a fost când jurnaliştii i-au arătat în zare podul vechi, aflat la 2 kilometri distanţă. 
    Venerabilul domn a privit spre celălalt pod, zâmbind rătăcit .

    Iată un plan cu amplasamentul celor două poduri. Podul cel nou este chiar la terminarea Canalului Dunărea-Marea Neagră.
    Deasupra sunt imaginile celor două poduri.
     

    Aici a intervenit, salvator, vicepremierul Dragnea, care a început să povestească despre podul cel nou.
    Dacă n-ar fi fost ceaţă, ar fi fost acolo şi premierul , care ar fi sosit cu elicopterul.
    Dar se vede că era o ceaţă deasă peste tot.

    Iată o scurtă comparaţie între cele două poduri:

    Podul vechi de la Agigea

    Construcţíe: Pod hobanat în eventai, cu un pilon (portal) de susţinere
    Construit: 1982 - 1983
    Coordonate: 4406'3.18"N, 28036'28.88"E,
    pe DN39, la km 8 + 988 
    Deschidera principală: 160m
    Structura hobanată: 246,65m lungime
    Lungimea totală: 263m
    Proiectant : IPTANA (colectiv de poduri rutiere: 8 ingineri, 4 tehnicieni şi 3 desenatori)
    Execuţie: ICH Constanţa, I.P.Basarabi din Centrala de Construcţii a canalului navigabil.
    Execuţia tablierului: U.M. Moreni
    Execuţia hobanelor: CCF Bucureşti-ateliere Blejoi
    Podul nou de la Agigea
    Construcţíe: Pod hobanat în eventai, cu doi piloni de susţinere
    Construit: 2010 - 2014...
    Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea   Neagră, pe   A4 
    Deschidera principală: 200m
    Lungimea totală: 360m
    Lungime viaducte : 545m
    Lăţime: 17,4m (pentru 4 benzi)
    Bani cheltuiţi: circa 50 milioane euro
    20 de milioane de euro fiind din fonduri europene.
    Proiectare: Search Corporation S.R.L.(fostă IPTANA Search).
    Piesele componente realizate într-o hală din port.
    Cofinanţarea guvernului ar fi trebuit să fie de 15 milioane de euro, dar, din cauza unor greşeli de proiectare, s-au mai alocat încă 15 milioane de euro (presa -evz).
    ******************************************************************************

    18.08.2016
    Alte declaratii interesante ale domnului Calin Popescu Tariceeanu:
    Interpelat (ba chiar reclamat in instanta) pentru ca si-a ridicat permisul auto fara sa stea la rand, domnul presedinte al Senatului a declarat intr-o emisiune televizata:
    „Există în orice stat câteva funcţii importante unde oamenii au fost aleşi pentru ca să reprezinte într-un fel statul şi să se dedice în principal problemelor societății şi comunităţii lor. Asta trebuie să fie preocuparea lor principală, nu statul la coadă”.

    Intelegem de aici ca pentru ceilalti, adica pentru cei care nu se numara printre cei cativa alesi in cele cateva functii importante, statul la coada trebuie sa fie preocuparea lor principala.
    Da, se vede treaba ca asa gandesc alesii nostri, daca nu au facut nimic in cei 26 de ani de la schimbarea de regim pentru ca marea masa a cetatenilor sa nu fie nevoiti sa stea pe la cozi.
    Ba, chiar am vazut pe la tv opinii cum ca romanilor chiar le-ar placea sa stea la coada, pentru ca asa au fost obisnuiti (sic!).
    E drept, spre onoarea sa guvernul Ciolos face eforturi pentru reducerea birocratiei , dar mai sunt inca multe de facut in aceasta privinta. 
    In schimb, unul dintre principalii alesi din Legislativ nu pare deloc a fi preocupat pentru ca romanii sa nu mai stea pe la cozi. De ce ar fi? Doar EL nu sta la cozi! Restul? Asa le trebuie! Doar oricum nu au ceva mai bun de facut!

    marți, 11 noiembrie 2014

    1200 de gospodarii dicteaza ce sa vedem la televizor

    Programele tv se fac pe baza ratingului

    Iar ratingul se stabileşte pe baza preferinţelor telespectatorilor din 1200 de gospodării, la ale căror televizoare au fost montate nişte aparate de înregistrare numite PeupleMetere (sau audimetre).
    Acestea înregistrează programele la care se uită locatarii din gospodăria respectivă, iar calculatorul însumează rapid rezultatele şi le raportează beneficiarilor.
    La noi , măsurarea audienţelor se face de către societatea Kantar Media, care furnizează datele statistice obţinute Serviciului Naţional de Măsurare a Audienţelor (SNMATV).
     Este vorba, evident, de o estimare.
    Se presupune că cele 1200 de gospodării alese pentru a li se instala astfel de dispozitive în televizoare sunt reprezentative pentru toate gospodăriile din ţara noastră. Şi prin urmare, se presupune că dacă cetăţenii din acele gospodării se uită (în majoritatea lor) la o anume emisiune, atunci majoritatea  cetăţenilor din ţara noastră se uită în acelaşi timp la acea emisiune.
    Sigur, calculatorul poate furniza tot felul de indici: cotă de audienţă, audienţă medie,  audienţă cumulată, durată de vizionare (sau de ascultare). Se pot furniza şi date privind vârstele şi profesiile celor care privesc emisiunile.
    Drept urmare, televiziunile trag concluzii asupra preferinţelor telespectatorilor şi îşi alcătuiesc programele şi emisiunile următoaer în funcţie de aceste presupuse preferinţe.
    Astfel încât, dacă nu vă plac unele (sau chiar o mare parte ) dintre emisiunile tv, vi se spune că nu e nimic de făcut, pentru că acestea sunt preferinţele majorităţii telespectatorilor.

    Statistica oferă totuşi doar nişte baze pentru estimări
    Dat fiind că măsurătorile se fac doar pe un eşantion de populaţie, există marje de erori la extrapolarea pe ansamblul populaţiei.
    Orice sondaj comportă o marjă de eroare, apreciată la 4,5% pentru 500 de anchetaţi.
    Dar, mai ales, rezultatele unor astfel de sondaje ale audienţei sunt în mod involuntar tendenţioase.
    Măsurarea audienţei făcându-se pe baza dispozitivelor pe care cetăţenii sunt de acord să e aibă instalate la televizoarele lor, se pune problema care este categoria de persoane care acceptă acest lucru.
    Se presupune că este vorba despre persoane care au o plăcere pronunţată de a se uita la televizor. Astfel, ele vor privi cu precădere emisiuni "populare" şi mult mai puţin emisiunile şi canalele mai elitiste sau mai specializate.
    Apoi, de multe ori programele tv, în special cele "distractive" nu sunt urmărite de fapt, ci se derulează ca "zgomot de fond" sau ca element de ambianţă, în timp ce locatarii îşi văd de ocupaţiile obişnuite prin casă.  Astfel că faptul că televizorul funcţionează nu înseamnă că emisiunea respectivă este cu adevărat urmărită de către locatari.
    Dispozitivele montate la domiciliile familiilor care intră în sondaj cuprind o cutie legată la televizor şi o telecomandă specială, la cre fiecare membriu al familiei are un buton al său. Fiecare membru al familiei ar trebui să apese pe butonul său de fiecare dată cănd se uită la programul tv, dar şi de fiecare dată când iese din cameră (chiar dacă televizorul continuă să funcţioneze).
    Acuma...aş fi curioasă dacă membrii celor 1200 de familii chiar se achită cu conştiinciozitate , zi de zi şi clipă de clipă, ani de-a rândul! În acelaşi mod ar trebui să fie înregistrate plecările în vacanţă ale ocupanţilor gospodăriilor studiate, sau sosirea unor invitaţi care privesc şi ei la televizor.
    O activitate meticuloasă şi, până la urmă - cred - destul de deranjantă, dacă se prelungeşte.
    Măi să fie, oamenii aceştia nu se plictisesc oare de a înregistra astfel orice mişcare a lor prin casă?
    Hai să fim serioşi!
    Cred mai degrabă că pornesc televizorul şi îşi văd de treburi, eventual în alte camere, apăsând butoanele doar cînd trebuie să închidă televizorul . Şi chiar au grijă să apese fiecare pe butonul lui de pe telecomandă? Nu cumva îşi mai spun : "ia mai dă-i în...apăs şi eu pe un buton, acolo, şi să mă mai lase.."
    În alte ţări, persoanele care acceptă să intre în acest program o fac în mod benevol, primind eventual doar nişte cadouri simbolice.
    La noi, se recompensează lunar participarea la program prin acordarea unor "puncte", pe baza cărora se pot cumpăra aparate electrocasnice.
    Cine acceptă să renunţe la o parte din confortul său casnic, pentru a şti că este monitorizat de un aparat şi cine va avea grijă să apese pe buton de fiecare dată cân iese din cameră?
    Desigur, cineva care nu îşi permite să-şi cumpere aparatul acela electrocasnic altfel.
    Va fi şi scrupulos în îndeplinirea sarcinilor primite, dacă nu îl vede nimeni? Cine ştie...

    Cu toate acestea,  rezultatele acestea, colectate cu scrupulozitate, determină alcătuirea programelor de pe canalele noastre de televiziune!
    .
    Se măsoară şi "audienţa" (mai corect spus preferinţa pentru) site-urilor internet, pe baza adreselor IP ale computerelor şi celorlalte dispozitive de recepţie web.
    Reţelele sociale, cum ar fi MySpace, Facebook sau Windows Live permit măsurarea audienţelor şi comportamentului persoanelor înscrise pe baza informaţiilor private pe care le gestionează.

    Avem sau nu mai avem gaze de sist

    Chevron îl contrazice pe Victor Ponta

    Domnul Prim Ministru a anunţat duminică seara faptul că

     " România se pare că nu dispune de gaze de şist şi s-a bătut, astfel, pe ceva ce nu are"

    Deja unii erau dezamăgiţi. Era mai bine să fi avut aceste resurse; ca să le putem exploata noi, mai târziu, când se vor pune la punct alte tehnologii, care să nu distrugă mediul şi când vom avea posibilitatea să exploatăm noi, în folosul nostru propriile resurse , nu să le dăm altora ca să aşteptăm să primim în schimb un "bacşiş". Chiar dacă vor face asta copiii noştri şi nu noi. Doar trebuie să le lăsăm şi copiilor noştri câte ceva, nu?

    Alţii se bucurau, la gândul că vom asista la retragerea companiilor străine care forează la adâncimi mari (3-4 km adâncime şi 2 km pe orizontală, pe sub pământ)) şi folosesc tehnologii toxice şi cancerigene pentru fracturare a rocilor pentru extragerea petrolului şi a gazelor din straturile de şisturi. Şi că nu-şi vor vedea rezervele vitale de apă epuizate prin consumul de 10000-15000 metri cubi de apă pentru fiecare puţ şi pentru fiecare fracturare.

    Unii, care au fost puţin mai ateni la afirmaţia premierului, au putut observa două lucruri:

    • premierul s-a referit doar la rezultatele prospectărilor unei singure companii, Chevron, pe o zonă restrânsă, în timp ce 75% din teritoriul ţării noastre este concesionat unei multitudini de companii străine , (între care şi celebra Gazprom- care a primit un milion de hectare prin intermediul Niş) care nu şi-au publicat rezultatele prospecţiunilor.
    • de fapt compania Chevron nu dăduse un rezultat final al acelor prospeciuni. De atfel, chiar premierul spusese: " se pare..".
    Luni, compania Chevron a declarat că nu a terminat analizarea potenţialului rezervelor de gaze de şist din România. 

    "Chevron analizează datele adunate în timpul operaţiilor de forare şi analiză seismică pentru a stabili potenţialul resurselor naturale regăsite în formaţiunile de şist"

    Înţelegem de aici că există resurse naturale în formaţiunile de şist , ceea ce se ştia de faprt dinainte, doar că trebuie văzut la ce adâncimi se găsesc ele , în ce formaţiuni geologice şi ce costuri implică extragerea lor (se ştie că sondele sunt cu atît mai scumpe cu cât se forează la adâncimi mai mari),

    Ar mai fi o discuţie privind cantitatea acestor hidrocarburi de şist (gaze şi petrol).
    Administraţia americană pentru informaţie în domeniul energiei (EIA) a estimat că am avea cantităţi mari din aceste resurse. Între estimare şi realitate este desigur o distanţă mare, altfel n-ar mai face nimeni prospecţiuni. 
    Există deja precedentul Poloniei, despre care estimările americane spuneau că dispune de resurse uriaşe, dar rezultatele estimărilor specialiştilor polonezi au arătat că rezervele reale ar fi doar o treime din cele estimate de către americani.

    Oricum, nimeni nu poate "stoarce" toate hidrocarburile conţinute în roci. Aşa că rezervele teoretice sunt una , iar cantitatea scoasă la suprafaţă e cu totul altceva. Oricâte substanţe chimice s-ar introduce împreună cu apa şi cu nisipul sub presiune, oricât s-ar distruge ("fractura") rocile prin "miniexplozii", tot nu se poate extrage decât circa 20% din hidrocoarburile dispersate în interiorul rocilor. Acesta este şi motivul pentru care se folosesc atât de multe sonde pentru fracturarea hidraulică. 
    Câmp de sonde lângă Dallas, în SUA.
    Sursă : J. David Hugues.
                 (În paranteză fie spus, statistica din SUA arată că la 10% dintre sondele de acest tip se   produc defecţiuni- explozii-, ca urmare a presiunilor foarte mari folosite)
    Pentru că producţia unei sonde scade vertiginos după 4-5 ani, (timp în care s-a repetat fracturarea rocilor în toate direcţiile şi la mai multe adâncimi), aşa că se fac alte şi alte foraje , în vecinătatea celor deja epuizate. Uneori producţia sondei scade după numai 2-3 luni! În SUA s-a ajuns la mii de sonde. Şi deja nu prea mai au unde să se extindă, mai ales că în multe state americane s-a interzis deja fracturarea hidraulică, în urma gravelor poluări ale mediului. 

    Astfel încât estimările ar trebui în principiu înmulţite cu 0,2. 
    Adică am avea rezerve, dar ele se vor epuiza mult mai repede decât am crede.
     Dar premierul ştie, desigur, ce vorbeşte.

    Se pare că România nu  dispune de gaze de şist. Pentru că le-a dat!

    luni, 10 noiembrie 2014

    Sfântul Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer


    Sfântul Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer



     Rugăciune către Sfântul Nectarie



    O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primește această puțină rugăciune de la noi, nevrednicii robi, căci către tine, ca de la un adevarat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scăpând, și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinți ne rugăm ție: Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre. Rugămu-ne ție, Nectarie Sfinte, sârguiește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni, și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la suspinele noastre și nu trece cu vederea pre noi, ticăloșii si scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu și astăzi luminat vietuiești întru Împărăția cea gătita sfinților, fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și l-ai trecut cu vederea? Sau cui, întru dureri fiind, și spre ajutorul tău alergând, nu i-ai ușurat suferința?


    sâmbătă, 8 noiembrie 2014

    De ce uita oamenii

    Dacă observaţi că uitaţi, nu aveţi Alzheimer 

      
    Cu vârsta, oamenii încep să mai uite câte ceva.
    Sunt înspăimântaţi, gândindu-se că i-ar paşte temuta boală Alzheimer.


    Dar cei care suferă de această boală nu îşi dau seama de ea?
    Ei au anosognosie (termen provenind din grecescul nosos , ce înseamnă  "boală" şi gnosis care înseamnă "cunoaştere", "conştiinţă". Prefixul a - privativ - dă ansamblului înţelesul de  lipsa de conştientizare a bolii.

    ===========================================================================


    Prin urmare,

    Dacă în ultima vreme...
    1. Uitaţi numele de familie...
    2. Uitaţi unde aţi pus unele lucruri...
    3. Când vorbiţi, se întâmplă să nu mai ştiţi ce voiaţi să spuneţi...

    Nu vă temeţi, totuşi, că ar fi vorba despre un debut al bolii Alzheimer...

    «Dacă cineva e conştient de problemele lui de memorie, înseamnă că nu are Alzheimer.»

    E vorba de  lanosognosie, adică uitare temporară.  O mare parte dintre oamenii trecuţi de 50 de ani au anumite simptome, care ar fi legate mai degrabă de vârstă decât de boală.

    Deseori, persoane trecute de 50 de ani se plâng că memoria lor nu mai este ca înainte.
    Adică,  « informaţiile  continuă să fie în creier, dar procesarea lor  nu funcţionează cum trebuie

    Cazurile cel mai răspândite sunt uitarea numelui unei persoane, faptul de a se duce într-una dintre camere fără să-ţi mai aminteşti de ce te-ai dus acolo, ori un lapsus privind titlul unui film , numele unui actor sau actriţă, faptul că nu mai ştii unde ţi-ai lăsat ochelarii sau cheile.

    După 50 ani, cei mai mulţi dintre oameni prezintă asemenea dificultăţi, ceea ce arată că nu este vorba despre o boală, ci mai degrabă ar fi o caracteristică pe care o cauzează trecerea anilor.

    Mulţi oameni se îngrijorează , chiar prea mult, de aceste uitări. Aşa că ar trebui să ştie următorul lucru:

    «Cei care îşi dau seama că uită câte ceva sunt oameni care nu au probleme grave de memorie, pentru că cei care suferă de o astfel de boală , cum ar fi Alzheimer, nu-şi dau seama de ceea ce se petrece.»

    Profesorul  Bruno Dubois, director al Institutului Memoriei şi Bolii Alzheimer  (IMMA) de la  Pitié-Salpêtrière, îi linişteşte pe majoritatea celor care sunt îngrijoraţi de faptul că încep să uite câte ceva  : « Cu cât cineva se plânge mai mult de pierderi de memorie, cu atât mai puţin există posibilitatea ca persoana respectivă să sufere de o boală a memoriei.»

    Nu toate tulburările de memorie anunţă boala Alzheimer. 

    " De cele mai multe ori, persoanele care se plâng de memoria lor suferă de o simplă tulburare de atenţie. Pentru că ei sunt deprimaţi, obosiţi sau stresaţi, ori pur şi simplu suprainformaţi, şi pierd unele dintre informaţii"
     « În realitate, aceşti oameni nu  îşi pierd memoria. Doar că nu au putut să fie destul de atenţi la tot de se petrece în jurul lor.....»

    Totuşi, alte tulburări de memorie ar putea fi mai neliniştitoare pentru medici, căci ele se diferenţiază net de o simplă problemă de atenţie. Profesorul Dubois mărturiseşte că în faţa unui pacient care se plânge de faptul că uită în mod repetat diferite lucrurii, , el se îngrijorează dacă acesta se plânge că a uitat ceva important, pe care ar fi trebuit să şi-l amintească. De exemplu, înmormântarea unui prieten apropiat, sau vizita unui văr îndepărtat. Acest gen de evenimente, în general rămân întipărite în memorie.

    « Dacă pacientul nu şi-a întipărit în memorie o informaţie importantă, asta înseamnă că sistemul de memorare este deteriorat. În acest caz , e vorba despre boala Alzheimer...» 

    Din păcate, din motive necunoscute numărul cazurilor de bolnavi cu tulburări de memorie este în creştere. 
    Dacă la noi nu se cunoaşte o statistică exactă, în Franţa s-a anunţat că numărul de bolnavi de boala Alzheimer a crescut cu 14% în trei ani, iar numărul pacienţilor internaţi a crescut cu 24%. Conform  "Institut de veille sanitaire (InVS)", ar fi actualmente în Franţa circa  200 000 de noi cazuri de îmbolnăvire în fiecare an. 
    Doar că, acolo, toate costurile îngrijirii sunt preluate de asigurările de sănătate...





    Sfinții Arhangheli Mihail Și Gavriil



    Sfinții Mihail și Gavriil

    Sfintii Mihail si Gavriil
    Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

    Pe 8 Noiembrie cinstim pe Sfintii Îngeri și lucrarea lor în viata noastră și în lume.

    Este sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil, în jurul cărora Biserica serbează  tot soborul Sfintilor Îngeri laolaltă. Ca sarbatoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a început a se serba în Biserică de prin veacul al cincilea .
    Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

    La mulți ani pentru toți
     Mihai, Gabriel, Mihail şi Gavril. Mihaela, Gabriela, Mihu, Gabi , Michaela  !


    Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril

    Dar sfinții arhangheli Mihail și Gavriil sunt cinstiți în toată lumea creștină.
    Să vedem câteva imagini:

    joi, 6 noiembrie 2014

    Creierul lui Michael Schumacher fusese deja deteriorat

    Michael Schumacher avea sechele după un grav accident de motocicletă


    Calitatea vieţii

    PIB şi alţi indicatori

    PIB
    Produsul Intern Brut pe cap de locuitor este indicatorul cel mai frecvent folosit pentru a exprima nivelul de trai  al populaţiei unei ţări.
    Strâns legată de PIB este puterea de cumpărare a veniturilor realizate din salarii.
    Din păcate, orice comparaţie între puterea de cumpărare a veniturilor salariale din ţara noastră cu situaţia din alte ţări europene este descurajantă pentru noi .

     România şi Bulgaria se găsesc pe ultimele locuri din Uniunea Europeană, mult în urma celorlalte state, chiar dacă Uniunea Europeană în întregul ei a suferit efectele crizei economice.
    Este de domeniul evidenţei faptul că  la noi  o mare parte a populaţiei este lipsită de condiţii care să-i permită un nivel minim de trai.


    Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii de la noi a calculat cheltuielile minime pentru asigurarea triului zilnic  -în România:  asigurarea unui minim de calorii din alimente, fără nici o pretenţie de rafinament culinar, cheltuieli minime pentru îmbrăcăminte (care ar trebui să "ţină" 5 ani, desigur fără nici o pretenţie legată de modă), transport în comun pe o singură rută, spre serviciu, minime cheltuieli pentru igienă, medicamente şi legate de cultură şi minime cheltuieli pentru locuinţă. S-a prevăzut şi un minim de economisire de 10% din venituri.
    S-a ajuns astfel la concluzia că la noi , "coşul zilnic" necesita în iulie 2010 cheltuirea a 1310 lei/persoană, adică 301 euro, iar în iulie 2013 a fost nevoie de 1409 lei, echivalând cu 316 euro (la cursul din perioada respectivă).
    Aceste cheltuieli minime pentru  sunt numite a fi pentru"asigurarea unui trai decent", dar privind structura lor ne dăm seama că este vorba de fapt despre asigurarea unui nivel minim de supravieţuire.
    Nu au fost luate în calcul aici cheltuieli pentru satisfacerea unor plăceri legitime legate de alimentaţie, sau pentru practicarea unui sport, pentru vacanţe, călătorii, mese ocazionale la restaurant, petreceri, spectacole, îmbrăcăminte la modă sau îngrijiri medicale la nivel corespunzător, nici transport cu un autoturis personal, sau măcar abonament pe mai multe linii de transport în comun. Nu s-au luat în calcul cheltuieli la dentist, beneficierea de servicii la coafor, frizer, cosmetică, sau cheltuieli pentru mobilarea locuinţei , pentru zugrăvirea ei sau pentru achiziţia unei locuinţe proprii. Nici cheltuieli legate de viaţa socială, cum ar fi cumpărarea unor cadouri pentru rude sau prieteni ori ajutarea unui semen în nevoie.  Nici cheltuieli pentru educaţie (meditaţii, taxe de studii, computer, documentaţii). 
    Toate acestea ar face parte dintr-un trai decent. la nivel european.


    Chiar şi în aceste condiţii, în care "coşul zilnic" cuprinde doar cheltuielile minime pentru supravieţuire la oraş, datele statistice arată că salariul minim din România anului 2013 (157,50 PCS-putere de cumpărare standard)  a asigurat doar jumătate din acest necesar
    O situaţie asemănătoare se mai găseşte în UE doar în Bulgaria (bulgarii fiind totuşi cu puţin mai în faţa noastră). În celelalte ţări europene, salariul minim asigură cel puţin minimul de trai decent, în ţările cu nivel de trai mai ridicat salariul minim acoperind de peste 4 ori acest minim.
    Şi mai mare este discrepanţa dacă se ia în calcul venitul mediu lunar din ţările europene. 
    În România şi Bulgaria venitul mediu abia dacă acoperă , depăşind cu puţin acel minim luat în calcul, în timp ce în toate celelalte ţări europene salariul mediu depăşeşte de mai multe ori acest nivel minim, ajungând ca în ţările dezvoltate să fie de 8-14 ori mai mare decât acesta .

    În România, cheltuielile pentru hrana zilnică reprezintă 40% din totalul cheltuielilor de consum (pentru că nu mai rămân bani şi pentru alte cheltuieli de acest gen).În alte ţări occidentale, pentru hrană se cheltuieşte abia 10-12% din fondurile alocate cheltuielilor de consum. Pentru că alimentele de bază costă cam tot atât, dar veniturile de acolo sunt mult mai mari, astfel încât mai rămân bani şi pentru alte cheltuieli.



    Calitatea vieţii cuprinde însă şi alţi indicatori, în afară de PIB.
    Conferinţe internaţionale discută despre factorii care trebuie să fie luaţi în calcul în aprecierea calităţii vieţii.
    Pentru că un nivel înalt de producţie nu este un scop în sine, el trebuie să fie corelat cu ceilalţi factori din societate pentru a asigura sentimentul de bunăstare a oamenilor.
    Mai mult, creşterea producţiei fără a se ţine seama de considerentele ecologice şi de dezvoltare durabilă devine chiar criminală, pe termen lung.
    Creşterea economică bazată pe exploatarea rezervelor limitate duce la o alterare profundă şi ireversivilă a mediului.
    În secolul XXI, specialiştii urmăresc şi alţi indicatori specifici ai dezvoltării societăţii, în afară de PIB.
    În calculul PIB nu se ţine cont, de exemplu, de modul de repartizare a veniturilor, prin urmare de echitatea sau de inegalitatea socială existente în societate. 
    Pentru aprecierea vieţii dintr-o ţară se iau în calcul şi indicele de folosire a forţei de muncă, precum şi condiţiile existente la locul de muncă.
    Deosebit de importantă este calitatea realizată în  sectoarele educaţiei şi sănătăţii, nu doar cheltuielile ocazionate de aceste domenii.

    Indicatori de satisfacere  a calităţii vieţii

    Cercetările interdisciplinare întreprinse pe plan mondial au arătat că există un prag minim de confort al vieţii, mai jos de care lipsurile materiale fac ca oamenii să nu poată fi satisfăcuţi de condiţiile lor de trai.
    Peste acest nivel (care a fost de mult atins în ţările europene, cu excepţia României şi a Bulgariei), indicele de satisfacţie de viaţă nu este direct proporţional cu PIB.

    Conceptul de prosperitate

    Conceptul de prosperitate se defineşte după un dublu registru: cel de a fi (starea de fericire, de mulţumire) şi cel de a avea (succes în afaceri, abundenţă, opulenţă). 
    ONU, prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) au definit indicatorul de dezvoltare umană (IDH), care are trei componente: PIB, nivelul de educaţie şi speranţa de viaţă. 
    Pe lângă ample anchete sociologice, prin care locuitorii au fost chestionaţi asupra valorilor pe care le consideră esenţiale pentru calitatea vieţii (educaţie, locuri de muncă, dreptate şi justiţie, mediu şi cadru de viaţă), au fost căutate exemple şi în alte culturi şi civilizaţii .

    Exemplul statului Bhutan

    În această ţară s-a dezvoltat conceptul de "fericire naţională brută", ca alternativă pentru PIB.
    O ţară mică , având doar 750000 de locuitori a ales să aibă alţi indicatori de calitate a vieţii.
    Cu toate că Bhutan are un PIB foarte scăzut (locul 106 din 180 de ţări), el se situează pe locul 8 în clasamentul termenilor de satisfacţie de viaţă.
    PIB nu este corelat cu sentimentul de satisfacţie , iar codul legal din 1729 stipulează în această ţară că rolul guvernului este acela de a furniza populaţiei condiţii pentru fericire.
    De câteva decenii, acest principiu s-a dezvoltat şi s-a precizat.

    Indicele de fericire naţională

    Acest indicator este considerat de bază în Bhutan, se calculează pe criterii obiective, începând din anul 2008.
    El evaluează condiţiile sociale,mijloacele care ar reuni în cel mai înalt grad condiţiile pentru asigurarea fericirii populaţiei.
    Acest indicator furnizează informaţii  pentru stabilirea politicilor economice şi sociale bazate pe noţiunea de fericire societală, construită în urma consultărilor cu populaţia.
    Conceptul se bazează pe patru piloni
    • conservarea mediului, 
    • dezvoltarea socio-economică echitabilă şi sustenabilă, 
    • păstrarea şi promovarea culturii şi 
    • buna guvernare. 

    Aceşti patru piloni sunt urmăriţi în nouă domenii: satisfacţia psihologică, sănătatea, folosirea timpului, educaţia, diversitatea şi elasticitatea culturală, buna guvernare , vitalitatea comunităţii, diversitatea şi adaptabilitatea ecologică şi standardul de viaţă.

    Aceste domenii sunt divizate la rândul lor în 33 de sub indicatori


    Ansamblul acestor domenii şi indicatori furnizează o evaluare multidimensională a dezvoltării unei ţări şi poate caracteriza diferite grupe de populaţie. (femeile, tinerii, locuitori din anumite zone).
    Pentru fiecare indicator au fost stabilite praguri de suficienţă. Obiectivul politicilor publice este ca toată populaţia să poată atinge aceste praguri
    Pentru a creşte valoarea indicatorului global, trebuie să crească condiţiile de fericire ale celor care nu au atins pragul de suficienţă şi asta în domeniile de insuficienţă.

    Indicatorul permite astfel definirea cu precizie a politicilor economice şi sociale şi categoriilor de populaţie spre care ele trebuie să fie îndreptate cu precădere.
    Bhutan a depus la Naţiunile Unite în decembrie 2013 un raport intitulat "Fericirea: spre o nouă paradigmă de dezvoltare". Acest raport se bazează pe studiile unui grup de 71 de experţi internaţionali.
    Urmărirea fericirii tuturor, ca şi respectul pentru limitele de mediu şi pentru toate formele de viaţă constituie baza  şi paradigma dezvoltării.

    Indicatorul fericirii naţionale brute nu este decât un exemplu, printre altele.
    Numeroşi indicatorii pot să nuanţeze sau chiar să înlocuiască PIB. 
    IDH, amprenta ecologică, indicatorul de sănătate socială, (care combină variabile cum ar fi numărul de sinucideri, de delicte, sărăcia, accesul la locuinţe şi altele) sau indicele GINI (care măsoară inegalităţile).
    Întrebarea pe care şi-o pun guvernanţii din ţările dezvoltate este cum să asoieze aceşti indicatori , cum să-i pondereze şi mai ales până unde trebuie să se meargă cu ecartul faţă de PIB.

    Se disting două concepţii diferite:

    - Tendinţa de a traduce elementele sociale şi de mediu în termeni materiali, evaluând de pildă în bani distrugerile aduse mediului, sau luând în calcul şi activităţile domestice sau benevole în contabilitatea naţională. În cadrul acestui concept PIB rămâne ca etalon central, dar se acordă o atenţie suplimentară factorilor umani şi de mediu, în cadrul conceptului de "creştere verde", susţinută de progresl tehnologic. 
    - Un curent diferit, care invită la căutarea unei alternative de dezvoltare în care economia este concepută ca un simplu serviciu cu finalitate socială, aceasta la rândul ei fiind limitată de constrângerile de mediu

    Schimbarea indicatorilor poate duce la o schimbare socială

    Dacă noiii indicatori ar fi supuşi unei dezbateri publice, cetăţeneşti, ei ar putea conduce spre o reflectare în profunzime asupra finalităţilor dezvoltării şi să ducă la schimbarea unei societăţi guvernată actualmente doar de ceea ce este cuantificabil şi rentabil.

    Mai ales în condiţiile recesiunii economice, în care populaţia suferă de pe urma măsurilor de austeritate, iar creşterea PIB este penibilă, societatea ar trebui să depăşească obsesia pentru economia de piaţă îndreptându-se spre crearea fericirii şi mulţumirii în condiţiile respectului valorilor umane şi ale ecologiei.

    Este ceea ce ne îndeamnă, de exemplu prinţul Charles, care consideră că trebuie să punem accent pe păstrarea mediului şi pe respectul valorilor civilizaţiei ancestrale.

    Germenii acestor tendinţe ar putea fi găsiţi în iniţiative cetăţeneşti locale, care să menţină pe prim plan sobrietatea, solidaritatea, convivialitatea. 
    În măsura în care acest mod de viaţă se va întări şi se va generaliza, s-ar putea ajunge la o schimbare sistemică. 

    Un exemplu

    Să ne amintim de felul în care s-au mobilizat moţii, din proprie iniţiativă, dezinteresat şi neprecupeţind nici un efort  pentru găsirea şi salvarea celor care căzuseră cu avionul în Apuseni. Sunt oameni care respectă mediul înconjurător,  comunităţi unite, care păstrează valorile din străbuni. Cum sprijină guvernanţii noştri aceste comunităţi? Dând mână liberă unor societăţi străine să le ia resursele şi să le distrugă mediul? 

    Iar resursele şi mediul sunt ale noastre, ale tuturor şi sunt strict necesare urmaşilor noştri!

    Este vorba despre viitorul înseşi civilizaţiei noastre, care pare să se îndrepte spre pieire şi necesită o reevaluare profundă pentru a supravieţui.

    miercuri, 5 noiembrie 2014

    dor tu dor

    Auzim la tv cum un politician de vază ce organizează campania electorală pentru candidatul din partea celui mai mare partid politic din România vorbeşte despre campania "dor tu dor", (aşa cel puţin s-a auzit), care să fie făcută în toate localităţile din ţară.

    Ce e aceea "dor tu dor"? -întreabă un domn mai în vârstă. 

    Nu e un domn care să nu  fi fost pe la şcoală, chiar are pregătire superioară, dar ...pe timpul acela la noi se studia cu precădere limba rusă, iar ca a doua limbă nu neapărat engleza.

    Aşa că găsesc util să scriu aici, ca să priceapă toţi românii:
    "Dor tu dor" (aşa cum am auzit că spunea domnul vicepreşedinte de partid, vorbind  româneşte ) se referea probabil la traducerea în limba engleză a expresiei româneşti "din uşă în uşă" - adică 
    door to door .
    De ce nu spunea poiticianul respectiv pur şi simplu: "din uşă în uşă"?
    ...............................................................................................................................................................
    Am auzit altădată pe o doamnă în vârstă întrebându-l pe fiul ei de ce se folosesc în reclamele televizate cuvinte şi expresii în limba engleză, atâta vreme cât se ştie că la noi o mare parte a populaţiei a învăţat la şcoală limba rusă.
    Am auzit şi răspunsul tânărului:
    "Nu tu eşti target-ul lor!"