Unde sunt capsunile de altadata

În piețe au apărut căpșunile „românești”. Adică, cele produse de cultivatori români. Sper.
De fapt e foarte probabil să fie din Turcia, pentru că Rămânia e unul dintre principalii importatori de căpșuni din Turcia.
Cei care le vând ne asigură că fructele provin de la noi.
De ce nu regăsim însă gustul căpșunilor de altădată?

Căpșuni din soiul „cățărător”, tari .
În zona codiței este întărită (observați partea albă) , codița se îndepărtează foarte greu și nu iese împreună cu partea interioară a căpșunei

foto după Nutripedia

Căpșunile care umplu tarabele din piețele noastre nu mai seamănă cu cele cu adevărat românești, adică cele din soirile tradiționale. Chiar dacă nu sunt importate din Turcia, ci cultivate la noi, soiul e unul modificat genetic (se poate observa că unele fructe sunt și lipite între ele -adică sunt malformate).
Se pare că toți cultivatorii au renunțat la soiurile tradiționale, care creșteau în acele tufe joase, în favoarea soiurilor cățărătoare.

Cultură de căpșuni „cățărătoare”

foto după  Financiarul, Agora md, 

Cum sunt aceste soiuri cățărătoare: Dacă nu sunt foarte coapte, au un gust  de castravete dulce-acrișor. Adică sunt acre,  au și ceva dulceață, dar persistă și un fel de gust de castravete și mai ales o consistență de castravete a fructului.
Dacă sunt coapte, fructele sunt mai dulci, dar tot tari și persistă acreala.  Codițele lungi ale fructelor sunt bine înțepenite în acestea, așa că nu se pot smulge cu ușurință dacă vrem să aducem la masă fructele pără codițe și fără frunzulițele alăturate.
Căpșunile noastre românești erau mai moi, nu rezistau mult timp pe tarabe, dar aveau un gust incomparabil mai bun.

Căpșunile românești cresc în tufe joase, sunt mai greu de cules deci.
Dar sunt incomparabil mai bune!

foto după Capital

Iar codițele lor se scoteau odată cu un mic miez din interiorul fructului.
Chiar nu mai putem să găsim căpșunile pe care eu le numesc „adevărate”?
Să fie cumva soiul CORAL - soi românesc (1992), mediu productiv; planta este viguroasa, formeaza tufe sferice alungite, cu forme erecte; fructele primare sunt cuneiform-cilindrice, iar cele secundare sunt conic alungite. Epiderma este colorata în rosu aprins, lucioase, cu fermitate slaba. Pulpa este rosie intens, cu fermitate scazuta, cu gust foarte placut, foarte dulce, acidulat, aromata intensa. Productie medie pe planta - 300 g. Greutate medie a fructului - 13 g. Maturarea VI/1-3.?

Falstaff

 La Opera din București

Am văzut în sfârșit și eu spectacolul cu Falstaff al Operei din București- pe care ezitasem să-l văd după ce auzisem criticile nefavorabile ale cunoscuților care îl văzuseră.

Ultima operă a maestrului Verdi, care la apusul vieții, la 79 de ani  a dorit să compună, după atâtea drame muzicale și o operă bufă. Nu orice operă bufă, ci una cu un personaj creat de  Shakespeare, libretul fiind scris de vechiul său colaborator și prieten Arrigo Boito.

Vreau să spun că deși e vorba de o operă bufă, ea nu ar trebui să fie dusă în derizoriu. Ca de fiecare dată când compunea o operă, Giuseppe Verdi transmitea un mesaj.

De data aceasta, mesajul e transmis prin intermediul personajului bătrânului nobil ruinat, abrutizat de vicii și de beție, dar păstrând încă în maniere ceva urme din fosta lui mărire. În spatele comediei spumoase se petrece, nevăzută, o dramă a decăderii implacabile , a decrepitudinii datorate în primul rând vârstei, dar și schimbărilor sociale la care nu s-a putut adapta.

Pe alte scene contemporane, cam asta e atmosfera ce se degajă, fie că personajele poartă costume de epocă, fie că sunt îmbrăcate contemporan. Acolo, fie că personajele poartă haine de epocă fie că au haine hontemporane, atmosfera este una de relativ lux , fiind vorba despre un nobil ce își permite încă să aibă doi servitori, dar și de burghezi bogați.

Falstaff la Scala, în 2013 foto Catherine Ashmore	Falstaff la Metropolitan, în 2013

Ce vedem la noi, când se ridică acea cortină jerpelită ?

 (Observăm că deși s-au cheltuit sume enorme pentru reabilitarea clădirii cortina e tot ponosită iar avanpostul scenei îmbrăcat tot cu o cârpă ruptă -vedeți poza mai jos).

Un decor alcătuit din panouri de reclame puse strâmb, o„toaletă ecologică” cu ușa deschisă, plasată în prim plan și mormane de gunoaie trântite prin tot locul, printre care își interpretează rolurile personajele operei.

S-a considerat probabil că în felul acesta vom simți personajele mai aproape de noi, dacă ele vor evolua în peisajul ce ne este familiar (și considerat de regie ca fiind specific ) nouă, românilor. 

E de înțeles că asta e imaginea care îi frapează pe străini când vin la noi: un oraș în mizerie, haotic, cu enorme reclame supărătoare trântite oriunde, gunoaie pe care nimeni nu le strânge, oribile „toalete ecologice” care nu pot suplini lipsa grupurilor sanitare civilizate , cu boschetari dar și cu posesori de mașini luxoase aflate în contradicție cu mizeria generală.

Nobilul scăpătat a devenit în această nouă regie un boschetar care locuiește pe o bancă din parc, devenind greu de înțeles cum de are totuși doi servitori și aspiră la rolul de seducător.

Nobilul scăpătat a ajuns la noi în postura de boschetar cu domiciliul pe o bancă , înconjurat de gunoaie  și de cabine  numite eufemistic „toalete”

Panoul luminos  ne împiedică să îi vedem bine pe interpreți

Regia a indicat chiar ca personajul principal să mimeze că urinează în cabina cu pricina, ca lucrurile să ne fie cât mai clare.

Personajul principal e „căptușit” cu perne pe toate părțile pentru a avea proporții într-adevăr exagerate. Nu mă puteam împiedica să nu mă gândesc tot timpul la supliciul la care era supus interpretul principal.

Dar iată că, în mijlocul acestui peisaj sordid, îmbrăcat cu costumul acela inconfortabil, baritonul Ştefan Ignat , interpretul lui Falstaff începe să cânte.

Și atunci ne dăm seama că suntem totuși la operă și anume în fața unui mare cântăreț. 

Da, în mijlocul mizeriei de pe scenă, are loc un act artistic și încă unul de cea mai bună calitate! 

Da, face să mergeți să vedeți acest spectacol chiar și numai pentru a-l asculta pe acest mare bariton care cântă la Opera noastră din București.

}ns[ alături de Ștefan Ignat cântă și alți interpreți de mare valoare:

• ·         soprana Iulia Isaev,  cu o voce minunat stăpânită și cu un fizic perfect adecvat rolului,conturând perfect rolul Alice Ford
• ·         mezzosoprana Andreea Iftimescu, cu o voce bună, care acoperă și registrul de contralto cerut de rol  și al cărei fizic îi permite un joc de scenă seducător, în spiritul operei bufe - în rolul Quickly
• ·         tânăra soprană Ana Cebotari, și ea bine distribuită în rolul puștoaicei fâșnețe Nannetta, regia mizând puternic pe atuurile fizice ale acesteia evidențiate prin costumul sumar, dar având și calitățile vocale cerute
• ·         baritonul Cătălin Ţoropoc, o altă surpriză plăcută din toate punctele de vedere, cu o voce puternică și bine impostată și cu un fizic plăcut, interpretând foarte bine rolul burghezului Ford. (Inspirați de numele personajului probabil, regizorul și scenograful au plasat pe scenă și o limuzină-e drept că BMW , considerată mai aproape de specificul proaspeților îmbogățiți de la noi). Limuzina șade pe un postament rotativ, ca la expozițiile auto, iar personajele urcă și coboară din ea ca să pară că are un rol în acțiune)
• ·         basul Iustinian Zetea în rolul secundar al lui Pistola, interpretează corect, (ceea ce aș spune că e mai puțin adevărat pentru  Valentin Racoveanu în rolul lui Pistola, pe care l-a interpretat mai apropiat de un rol de operetă sau de vodevil)
• ·         Sorana Negrea corectă în rolul secundar al lui Meg Page.
• ·         mai slabă mișcarea pe partea tenorilor: Liviu Indricău –tenor liric neproeminent și invitatul   Ştefan von Korch, cu o bună condiție fizică dar.. cam atât.

Din păcate se impune ca personaj principal și decorul, care devine chiar supărător în destule situații când estompează prin strălucirea panourilor publicitare desfășurarea acțiunii de pe scenă.

În alte situații, mobilierul îi pune la încercări neplanificate pe interpreți. Patul escamotabil a coborât  accidental la ridicarea interpretului de pe canapea, din fericire tânărul bariton a avut reflexul necesar de a para cu mâna lovitura , aranjând apoi mobilierul și pernele.

În final un element de decor a căzut de sus, cu zgomot,  în preajma interpretului principal – un alt element de „sporire a dificultății” ...

Elementul de decor considerat primordial de către regie, cabina de toaletă ne-a urmărit ca ul leit-motiv de-a lungul întregii desfășurări a operei. Iar în final și-a făcut apariția ca element dominant al decorului un imens porc , ce emană apoteotic „vânturi” de confetti pentru a marca finalul comédiei. 

Tonul acesta extrem de vulgar nu cred că servește mesajului operei, care este mai subtil de atât.

Sigur, în final ni se spune că suntem cu toții victimele unor astfel de farse, chiar fără să ne dăm seama.

Dar speram să nu fim chiar în halul acesta.

Aplauzele de la final, după „vântul” tras de porcul uriaș

Din păcate sala era doar pe trei sferturi plină – sigur, spectacolul era concurat în această săptămână de concertul de excepție de la Ateneu, cu actul al III-lea din Parsifal într-o distribuție de zile mari!

Sigur, nu putem „aspira” la un astfel de Parsifal pe scena Operei din București. Cel puțin, nu acum.

Să sperăm că mai târziu se va putea și acolo.

un caine mănâncă un ou moale

Întâmplare adevărată

Cu mai mult timp în urmă, într-o iarnă geroasă plecam de la serviciu.
În stația de autobuz, un câine „maidanez” s-a apropiat de mine privindu-mă rugător. Era limpede că era lihnit de foame și îmi era milă de el, așa că m-am gândit ce aș putea să-i dau. Aveam la mine un ou fiert pe care îl luasem ca să-l mănânc la serviciu, dar nu avusesem timp să mănânc.
M-am gândit că oricum nu o să mai mănânc oul acela , așa că l-am scos din geantă, l-am curățat și i l-am dat. Era un ou moale.
I l-am dat să-l miroasă, apoi l-am pus pe zăpadă în fața lui.
Probabil că era pentru prima dată când amărâtul de câine primea un ou.
Câinele a mirosit oul și a simțit mirosul de proteine de care avea mare nevoie. Dar nu era lămurit ce este.

Știa că nu avea voie să rateze nici o fărâmă din această hrană prețioasă. A apucat oul ușor cu dinții și și-a dat seama că e moale la interior. Și-a dat seama că dacă ar încerca să-l apuce mai zdravăn cu dinții ca să-l ia în gură, o parte din conținutul moale s-ar putea risipi.
Așa că a lăsat oul pe jos, dar a mușcat cu grijă o parte mică de deasupra acestuia, descoperind astfel gălbenușul. Apoi a lins cu grijă gălbenușul din interior cu limba, iar la urmă a mâncat albușul.
Am rămas uimită de felul în care acest animal care se descurca prin propriile puteri rezolvase această problemă cu totul nouă pentru el.

După ce a mâncat, câinele nu a uitat să-mi mulțumească prin limbajul său corporal expresiv.

Sfântul mucenic Ioan Valahul

12 Mai

„Stăpânul meu este Hristos, Care m-a cumpărat cu sângele Lui şi face cu mine ce trebuie!"

Sunt cuvintele cu care un tânăr de aproape 18 ani a deschis poarta cerului şi s-a făcut pildă de curaj pentru toţi tinerii din vremea lui şi de peste veacuri
Pe 12 Mai 1662 a suferit moarte mucenicească, lângă Istanbul,  un tânăr ce nu împlinise încă 18 ani, Ioan Valahul.
Se născuse în Țara Românească în 1644, pe timpul domniei lui Matei Basarab și avusese parte de o educație în spirit creștin.
După moartea domnitorului Matei Basarab, urmașul său la domnie, Mihail Radu- zis Mihnea al III-lea („Mihnea turcitul”-fiul unui cămătar grec ce a pretins la Istambul că ar fi feciorul lui Radu Vodă , a trecut la mahomedanism și trăia în anturajul lui Sinan Pașa sub numele Gioan Bei, a obținut domnia cu bani, chemându-i apoi în ajutor pe tătari, care jefuiau sistematic țara) a încercat să unească voievozii țărilor creștine de același neam ca să scape de sub robia turcească. Sultanul Mahomed al IV-lea  (nepotul sultanei Kösem, ucisă în timpul domniei lui) a trimis o mare armată , la care veniseră în ajutor și trupe tătărăști, care au atacat simultan cele trei principate române, continuând cu jafuri și distrugeri. Cu acest prilej turcii au luat în robie un mare număr de localnici, printre care era și Ioan, care nu avea nici 15 ani la acea dată (în noiembrie-decembrie 1659).
Ioan era voinic și chipeș, ceea ce a atras poftele unui ostaș turc, ce l-a cumpărat cu gând să-l supună sodomiei (un obicei uzual și chiar încurajat în trupele de ieniceri cărăra nu li se permitea să se căsătprească în timpul serviciului militar - care dura de cele mai multe ori până la moartea în bătălie a ienicerului. Sodomia era practicată însă și de alte categorii sociale, fiind cunoscută de pildă înclinarea sultanului Mahomed II pentru tineri, ca și faptul că el le promitea asediatorilor Constantinopolului feciorii frumoși din cetatea ortodoxă pentru plăceri de acest fel).

Tânărul Ioan fusese crescut însă în frica lui Dumnezeu în credința strămoșească și în dragostea de țară. El s-a împotrivit cu repulsie agresorului său și încercând să scape l-a răpus. A fost prins și dus la Istambul, unde a fost dat ca sclav femeii celui ucis. Aceasta l-a dus spre judecată în fața vizirului, iar tânărul a mărturisit faptele așa cum se petrecuseră. 
Vizirul l-a predat femeii văduve ca să facă ce o vrea cu el. Femeia l-a pus la muncă împreună cu celelalte slugi, dar a încercat de asemenea să-l ispitească să se lepede de credința creștină și să treacă la cea mahomedană, spunându-i că îl va lua de soț.
Tânărul s-a împotrivit cu tărie, rămânând neclintit în credința sa și în curățenie trupească. 
Furioasă, femeia l-a predat mai marelui cetății ca să fie executat pentru uciderea soțului ei.
Tânărul a fost aruncat în temniță și supus la chinuri înfricoșătoare, iar femeia venea zilnic la temnișă țncercând să-l înduplece să facă ce voia ea. 
Tânărul a rămas însă neclintit în credința și în curăția lui, înfruntând fără șovăire schingiuirile.
În cele din urmă, tânărul a fost dus la locul de execuție, la marginea Istanbulului, la Parmak-Kapi (adică Poarta Stâlpului), lângă Bezesténi (adică piața marelui bazar al neguțătorilor).

Tânărul a fost ucis prin spânzurare pe 12 Mai, înainte de Înălțarea Domnului. 
Jertfa lui a fost povestită de către învățatul grec grec Ioan Cariofil din Istanbul, care a trăit pe vremea sfântului, fiind martor al pătimirilor lui și care s-a aflat apoi o vreme la curtea domnitorului Constantin Brâncoveanu, ce avea să devină alt martir al credinței creștine.
Viața martirului , povestită de Ioan Cariofil a fost tipărită la Veneția de sfântul Nicodim Aghioritul, după care a fost trecută în sinaxarele grecești și apoi în cele românești. 

Sf. Nicodim Aghioritul
sursă: doxologia .ro

Ion Cariofil a fost director al Înaltei Școli a Patriarhiei Oecumenice și a scris manuale la Academia Domnească (se poate aminti manualul Enkiridion apărut postum în 1697).
Pasaje din opera postumă a lui Ion Cariofil au fost incluse și în manualul scris de Sevastos Kiminites și stolnicul Constantin Cantacuzino, cu sprijinul bănesc al lui Constantin Brâncoveanu și imprimat la Snagov de Antim Ivireanul în 1699-1700.

 Sfântul Ioan Valahul este mucenicul care, copil fiind, şi-a uimit persecutorii prin maturitatea cu care şi-a primit dumnezeiescul sfârşit. Curajul, fermitatea, frumuseţea sufletului şi a trupului, discernământul duhovnicesc şi stăpânirea de sine sunt virtuţile cu care el a pătruns în evlavia poporului român şi în conştiinţa a numeroşi tineri din toată ţara, care l-au luat ca ocrotitor.

sursa: Wikipedia și altele

Lohengrin și Iohannis

Armura încrederii absolute

Asa se petreceau lucrurile în sec. XV

În opera Lohengrin, de Richard Wagner, o tânără ducesă medievală e acuzată pe nedrept de uciderea fratelui ei. Ea cere ca onoarea ei să fie apărată de un cavaler, considerându-se că voința divină se va manifesta de partea celui care apără o cauză dreaptă.

Rugăciunea Elsei este ascultată și își face apariția un cavaler necunoscut, care declară că va lupta în numele ei cu cel care o acuza pe nedrept, dacă ea are încredere în el.

Tânăra își pune fără ezitare soarta în mâinile lui. Deși îl vede pentru prima dată, îi acceptă cererea în căsătorie. Dacă va pierde, vor pieri amândoi.

Cavalerul pare să aibă puteri supranaturale. El il învinge fără efort pe calomniator . Pune o singură condiție: ca tânăra să-și mențină încrederea necondiționată și  niciodată să nu-i ceară să-și spună numele sau originea. Elsa acceptă fără ezitare: cavalerul providențial a apărut ca urmare a rugăciunilor ei fierbinți, i-a salvat viața în luptă dreaptă și o sprijină să acceadă la tron. Nu poate fi decât un trimis divin.  Locuitorii Brabantului (unde se petrece acțiunea) au de asemenea încredere deplină în cavaler, deși nu știu nimic despre el, și îi propun să conducă oastea lor.

În scurtă vreme însă intriganții strecoară îndoiala în sufletul tinerei : nu cumva misteriosul cavaler ascunde secrete rușinoase, nu cumva a făptuit o crimă, de nu vrea să-și povestească trecutul?

Încrederea tinerei soții se clatină și ea îi cere iubitului să-și spună numele.

Dar puterea cavalerului era dată tocmai de încrederea celor din jurul său. Câtă vreme avea încrederea alesei lui simbolice și a locuitorilor ținutului, era de neînvins. Dacă această încredere s-a dus, puterile cavalerului misterios au dispărut și ele, așa că acesta e silit să plece pentru totdeauna.  

Nu știu de ce, dar găsesc unele asemănări între această legendă medievală și președintele nostru Klaus Iohannis.

La fel ca Lohengrin, Klaus Iohannis a câștigat lupta cu adversarul său datorită încrederii necondiționate investite în el. Nu știam mai nimic despre el, dar i-am acordat încredere, iar această încredere l-a făcut invincibil.

După alegeri, a fost de ajuns să ceară ceva (pe plan politic, desigur) ca să obțină.

Pentru că încrederea de care se bucura forma o platoșă impenetrabilă.

Numai că, la un moment dat, în platoșă a apărut o fisură. Președintele a fost acuzat că face jocul unei firme străine în detrimentul  intereselor României.

Președintele a negat vehement, dar în mass media suspiciunile au continuat, apărând diferite argumente care îndreptățeau bănuielile.

Veștile circulă repede, ajungând și în presa din Germania.

Un ziarist de la Deutsche Welle a notat  că „președintele a fost prins pe picior greșit când a părut să protejeze operațiunile îndoielnice ale companiei austriece Schweighofer Holzindustrie în domeniul exportului de lemn tăiat în România”. Concluzia autorului este că în aceste împrejurări, președintele României este obligat să explice mai bine ce a vrut sau să-și revizuiască poziția. 

Asta, pentru că e evident că reputația președintelui trebuie să fie menținută nepătată.

  

Platoșa e străpunsă și asta s-a văzut imediat în...comportamentul adversarului său politic, premierul Victor Ponta, și al purtătorului de cuvânt al.partidului de guvernământ.

Primul ministru, care până atunci părea grijuliu să mențină relații bune cu noul președinte, a ales brusc să îl ignore în mod public.

Adică a plecat într-o vizită de lucru în patru țări arabe, având întâlniri la cel mai înalt nivel și încheind protocoale inclusiv în domeniul Afacerilor externe- care ar fi domeniul clar al președintelui. A criticat UE pentru politica față de imigranții veniți pe mare.  A inițiat vânzarea companiei Tarom și a aeroportului Otopeni și alte proiecte-nenominalizate. (În paranteză fie spus,  a avea un aeroport care să asigure legăturile aeriene ale capitalei și a avea o companie aeriană proprie cred că sunt lucruri elementare pentru orice stat independent, fie el și „în curs de dezvoltare”. Dar țara noastră din ce categorie o mai fi făcând parte?). Despre toate acestea l-a înștiințat pe președinte abia la întoarcere și fără prea multe detalii – din câte am înțeles.

Președintele și-a exprimat public nemulțumirea că că nu a fost consultat, că politica externă se face fără el. Și că faimosul „card de sănătate” se dovedește un fiasco.

Nemulțumirea prezidențială nu a mai avut însă efectul „magic” de altă dată.

Președintele a fost „plesnit peste față” , fără menajamente, prin gura purtătorului de cuvânt al partidului de guvernământ:

„Vreau să cred că iritarea de astăzi a președintelui Iohannis nu este rezultatul lobby-ului celor care nu mai pot fura bani ca urmare a introducerii cardului de Sănătate. Așa cum vreau să cred că respingerea Codului Silvic nu a fost rezultatul lobby-ului unei firme din industria lemnului”, se arată în comunicatul PSD.

Cu alte cuvinte, nu spun, dar zic!

Mesajul e clar.

I se spune în față președintelui că nu mai e cavalerul nepătat , că nu mai are armura intangibilă a încrederii absolute. Că poate fi bănuit de fapte grave de corupție (dă de înțeles purtătorul de cuvânt, în numele marelui partid de guvernământ, care „nu vrea să creadă”, dar ...) .

Iar după această palmă răsunătoare, hai să tăcem, (spune premierul), să nu ajungem iarăși la invectivele publice reciproce de pe timpul precedentului președinte.

Cât despre atribuțiile fiecăruia... "Mi se mai intamplă să merg de capul meu și pe la Strasbourg și pe la Bruxelles” – a spus premierul liniștit. Adică- nici o grijă că o să mai fac vizite de felul ăsta și pe viitor, fără să mă consult cu președintele. Adicătălea și la Consiliul Europei și la Consiliul European ? Nu se știe încă, dar ne va spune la întoarcere.  

După umila mea părere, ziaristul de la Deutsche Welle avea dreptate: președintele nostru ar trebui să-și remedieze de urgență armura de încredere primită de la  popor. Și pentru asta o simplă declarație nu ajunge. Se cer acțiuni hotărâte pentru dovedirea contrariului afirmațiilor acuzatoare. Și asta de urgență, pentru că iată:

Peste 800 de persoane participă, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la un miting de protest faţă de defrişarea pădurilor, scandând "Romsilva, hoţie, cu Holzindustrie în cărdăşie” sau "Moţii se luptă cu hoţii” şi criticându-l pe preşedintele Klaus Iohannis pentru că a trimis Codul Silvic spre reexaminare în Parlament. Participanţii au blocat complet traficul rutier pe Bulevardul 21 Decembrie şi în Piaţa Mărăşti.

În același timp, Proiectul Codului Silvic, aflat în Parlament spre reexaminare la cererea preşedintelui Iohannis, va fi marţi în dezbaterea comisiei din Camera Deputaţilor, iar „PSD îşi menţine poziţia de a adopta un Cod care să prevină şi sancţioneze defrişările ilegale şi monopolul”, spune liderul PSD, premierul Victor Ponta, apărătorul pădurilor. 

**********************************************************************************************

Update 14.05.2015

Președintele nostru a fost din nou învinuit fățiș de legături cu firmele care distrug pădurile României. 

Desigur, este vorba despre învinuiri grave, care nu pot fi lăsate să-și facă efectul în conștiința publică fără reacție. Cum o simplă dezmințire nu e suficient de convingătoare, președintele a ales să solicite o anchetă oficială din partea unui organism considerat independent și de asemenea considerat ca având mijloacele cele mai ample pentru efectuarea unei astfel de expertize: SRI.

O soluție ce constituie o premieră la noi: președintele solicită serviciului de informații să certifice faptul că nu a avut nici o legătură vinovată cu firmele de exploatare a lemnului .

Mi s-ar părea și mai interesant dacă președintele ar solicita SRI să efectueze o anchetă amplă asupra  TUTUROR FACTORILOR  implicați în distrugerea fără precedent a pădurilor noastre, aflate acum pe cale de dispariție. O anchetă a DNA privind corupția din acest domeniu ar fi de asemenea de dorit.

Iar în privința legislației în domeniu, exemplul șărilor europene care au păduri ar trebui să fie avut în vedere. 

8 Mai, 9 Mai

Sărbătorirea victoriei împotriva fascismului

În urmă cu 70 de ani a capitulat Germania hitleristă în fața Aliaților.
Încă de atunci sa-u manifestat rivalitățile dintre aceștia.
Amiralul Dönitz, ce preluase comanda după sinuciderea lui Hitler, a încercat din răsputeri să efectueze predarea trupelor germane către Aliații occidentali, care dădeau garanția că prizonierii vor fi tratați conform convențiilor internaționale și nu Sovieticilor, care ar fi urmat să-i masacreze sau să-i deporteze în Siberia. 
Aliații refuză o capitulare separată în fața Aliaților occidentali, fiind acceptate doar predări ale unor unități disparate, dar nu și semnarea unui tratat. Negocierile s-au desfășurat între 12 aprilie și 7 mai, când s-a semnat la Reims predarea armatei germane, reprezentate de mareșalul Alfred Jodl către forțele Aliate reprezentate de către generalii americani Walter B. Smith și Eisenhower, generalul francez François Sevez și a generalului sovietic Susloparov. S-a stabilit ca luptele să înceteze pe 8 mai la ora 23:1. 

ACT OF MILITARY SURRENDER

1.        We the undersigned, acting by authority of the German High Command, hereby surrender unconditionally to the Supreme Commander, Allied Expeditionary Force and simultaneously to the Soviet High Command all forces on land, sea, and in the air who are at this date under German control.

Noi subsemnații, în calitate de autoritate a Înaltului Comandament German, predăm prin prezenta în mod necondiționat Comandantului Suprem, Forței Aliate Expediționare și simultan Înaltului Comandament Sovietic toate forțele de pe uscat, pe mare și în aer care sunt la această dată sub  control german.

2.                 The German High Command will at once issue orders to the all German military, naval and air authorities and to all forces under German control to cease active operation at 23:01 heures Central European time on 8 May and to remain in the positions occupied at that time. No ship, vessel, or aircraft is to be settled, or any damage done to their hull, machinery or equipment.

Înaltul Comandament German va emite simultan ordine tuturor autorităților militare germane, navale și aeriene și tuturor  forțelelor aflate sub control german să înceteze operațiile active la 23:01 ora Europei Centrale la data de 8 mai și să rămână în pozițiile ocupate în acel moment. Nici o navă, vehicul, sau aeronavă  nu urmează să fie imobilizată, și nici o daună nu va fi adusă  la coca lor, la mașini sau echipamente.

3.                 The German High Command will at once issue to the appropriate commanders, and ensure the carrying out of any further orders issued by the Supreme Commander, Allied Expeditionary Force and by the Soviet High Command.

Înaltul Comandament German va emite simultan ordine către  comandanții corespunzători, ca să asigure respectarea  unor ordine emise de Comandantul Suprem, de  Forța Aliată Expediționară și de Înaltul Comandament Sovietic.

4.           This act of military surrender is without prejudice to, and will be superseded by any general instrument of surrender imposed by, or on behalf of the United Nations and applicable to GERMANY and the German armed forces as whole.

Acest act de predare militare nu aduce atingere, și va fi înlocuit de orice document general de predare impus de către sau în numele Națiunilor Unite și aplicabil Germania și forțelor armate germane ca întreg.

5.         In the event of the German High Command or any of the forces under their control failing to act in accordance with this Act of Surrender, the Supreme Commander , Allied Expeditionary Force and the Soviet High Command will take such punitive or other action as they deems appropriate.

În cazul în care Înaltul Comandament german sau la oricare dintre forțele aflate sub controlul său nu vor acționa în conformitate cu prezentul act de capitulare, Comandantul Suprem, Forța Aliată Expediționară și Înaltul Comandament Sovietic vor adopta acțiuni punitive sau alte acțiuni pe care le găsesc adecvate .

(Observăm cum se desfășoară capitularea unei armate ai căror conducători au grijă de ai lor: se negociază condițiile, se stabilesc detaliile și se semnează documentele, chiar dacă situația militară e disperată, așa cum era situația Germaniei naziste, în acel moment. Să facem o comparație cu ordinul de capitulare necondiționată dat de fostul rege Mihai I prin surprindere și fără nici un fel de măsuri de protecție pentru români).

Stalin a cerut ca un act de capitulare a Germaniei să fie semnat la Berlin, documentul fiind semnat pe 8 Mai la ora 23:16 (ora locală), ce corespunde cu ora 0:16 la Moscova. Actul de capitulare urma să intre în vigoare la ora 23:1 (ora Europei Centrale), corespunzînd cu  1:1 ora Moscovei.
Aceasta a dus la sărbătorirea Victoriei pe data de 9 Mai în Uniunea Sovietică și în țările „central-orientale”, în timp ce în Europa Occidentală s-a comemorat evenimentul pe 8 Mai.

Comemorare separată
Anul acesta, comemorarea victoriei în cel de al doilea război mondial este mai divergentă ca oricând, reflectând situația politică actuală.
1. În Belgia 
Pe 8 Mai regele Philippe a depus o coroană la mormântul Soldatului necunoscut, în prezența liderilor Parlamentului belgian și a numeroși veterani și militari.
2. În Franța
Pe 8 Mai, președintele François Hollande a depus împreună cu primul ministru o coroană de flori la statuia Generalului de Gaulle, apoi a fost reaprinsă flacăra pe mormântul Soldatului necunoscut.Secretarul de Stat american John Kerry a fost prezent de asemenea la Paris, însoțit de ministrul francez al Afacerilor străine.
3.În Marea Britanie
Ceremonie de comemorare la care premierul David Cameron și liderii opoziției au omagiat victimele războiului și pe foștii combatanți.
4. În Ucraina
A celebrat de asemenea pe 8 Mai „Ziua memoriei și reconcilierii”, în spiritul în care acest eveniment este amintit în Europa Occidentală.
Cu acest prilej a fost dezvelit un monument de forma hărții Ucrainei în fața unui muzeu consacrat celui de al Doilea Război mondial, în prezența președintelui ucrainean și a secretarului general al ONU.
5. În Polonia
O ceremonie a fost organizată joi seara la Gdansk, în prezența președintelui Poloniei, a Secretarului general al ONU și președintelui Consiliului european Donald Tusk, precum și a altor lideri., între care și președintele nostru Klaus Iohannis, care din păcate nu a fost menționat în cele mai multe relatări din presa străină. 

6. În Germania
O ceremonie organizată la Reichstag, sediul camerei inferioare a Parlamentului german. A fost o comemorare a milioanelor de victime, în prezența președintelui Joachim Gauck și a cancelarei Angela Merkel.
7. În SUA
Peste 10 000 de persoane, între care 300-500 veterani de război asistă la o paradă aeriană la care vor participa 56 de avioane istorice restaurate .

8. În Rusia
Cea mai mare paradă sărbătorească, pe 9 Mai, celebrează „victoria poporului sovietic asupra Germaniei naziste” 
Cu un buget de Stat de 507 milioane de euro s-au organizat de mai multe săptămâni deja sărbătoriri fastuase ale evenimentului, serbările culminând cu o uriașă paradă militară.

noul tanc rusesc pregătit de paradă

La Moscova erau așteptate până la 15000 de persoane, dar foarte puțini șefi de stat!
Cea mai mare paradă militară din toate timpurile!
Occidentații reproșează Rusiei războiul din estul Ucrainei, astfel încât la parada de la Moscova vor participa conducătorii „puterilor emergente”: președintele Chinei Xi Jinping, președintele Indiei Pranab Mukherjee, omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sissi și cel cubanez Raul Castro,  cel venezuelean Nicolas Maduro, precum și cel din Africa de Sud, dar și secretarul general al ONU Ban Ki-moon. 

Liderul nord-corean Kim Jong-un și-a contramandat sosirea. Nici Alexis Tsipras nu este acolo. 
Cancelara Angela Merkel și-a anunțat sosirea la Moscova pe 10 mai, pentru convorbiri cu președintele Vladimir Putin. 

Responsabilii europeni prezenți sâmbătă la Moscova (cel ceh și cel slovac, dar și șeful diplomației franceze Laurent Fabius) nu vor asista la paradă.
Presa occidentală (portalul Delfi) remarcă aspecte pe care le consideră „neliniștitoare” : „În acest an,  orașul rus Kaluga a fost pavoazat cu placarde și afișe pe care se putea citi: 'Astăzi  Crimeea, mâine Roma. Trăiască 9 mai.' …”

Romanul isi distruge fratele

 Codrul frate cu românul. Românul însă își distruge fratele: codrul!

Acum din Românie pleacă lemn chiar și în China, dar nu produse finite (mobilă) sau deșeuri, ci arbori întregi , materie primă brută. Ceea ce în țările care au grijă de patrimoniul lor este interzis.

Chiar și țările din Africa tropicală, ce erau numite eufemistic în urmă cu câțiva ani „lumea a treia” sau țări în curs de dezvoltare au făcut totul pentru a reuși să oprească exportul de bușteni, pentru ca aceștia să fie prelucrați în țările de origine.

Acolo s-a înțeles că activitățile de extracție pură și de export ca atare nu fac decât să sărăcească o țară, să –i ruineze definitiv mediul fără a genera locuri de muncă și industrii durabile pe termen lung.  

România a devenit și ea o țară „emergentă” (nu se mai folosește acum termenul de „țară în curs de dezvoltare” ) și exportă prostește exportul de lemn brut sau sumar prelucrat (sub formă de cherestea). 

  Faptele din 2014:

România a exportat lemn de 1,9 mld. euro, dublu faţă de acum cinci ani. Holzindustrie şi Kronospan Sebeş sunt în top 50 de exportatori din economie

Exporturile de lemn şi produse din lemn ale României, exceptând mobila, s-au dublat în intervalul 2008-2013, ajungând la 1,9 miliarde de Euro-  pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

Se pune problema dacă  industria mobilei, depen­dentă de lemnul din producţia internă, mai are suficientă materie primă şi dacă poate con­cura cu preţurile pe care jucători din pieţe mai mari le oferă pentru lemnul românesc. 

Dar cui îi mai pasă de asta?

Creşterea livrărilor externe de lemn are loc în condiţiile în care firmele străine fac în  România investiţii de sute de milioane de euro ca să intensifice exportul. Pentru că multe firme străine, în special din China, cumpără lemn românesc. Cât om mai avea.

Schweighofer deţine pe piaţa locală două fabrici de cherestea, una în Sebeş (Alba) şi una în Rădăuţi (Suceava), o fabrică de panouri Baco (panouri din lemn masiv folosite în industria mobilei) şi una de panouri încleiate (pentru magazinele de tip do-it-yourself). Compania livrează şi către firme din China, Taiwan, Vietnam şi Pakistan din industria mobilei sau din domeniul construcţiilor. Pe lista destinaţiilor externe se mai află Europa, Orientul Apropiat şi Mijlociu, Africa de Nord şi SUA.

Kronospan Sebeş este recunoscut drept unul dintre cei mai mari producători de PAL şi MDF de pe piaţa locală prin fabricile de la Sebeş, capacitatea de producţie de aici fiind de 840.000 de metri cubi anual pentru PAL şi 384.000 de metri cubi pentru MDF. Compania a avut anul trecut afaceri de 548 de milioane de lei (130,5 milioane de euro) şi anunţase anterior că exporturile se ridică la 50% din producţie.

 Un alt producător austriac din industria de prelucrare a lemnului, Egger, face din export o bază de creştere pentru perioada următoare. Cu o cifră de afaceri de peste 90 de milioane de euro în 2009 şi cu un profit de 4,1 milioane de euro, Egger livrează mai bine de jumătate din producţie la export.

"47% din producţia curentă este distribuită pe piaţa locală. Restul este exportat în Europa de Est şi Sud, Orientul Mijlociu, statele baltice şi Comunitatea Statelor Independente, în total în 29 de ţări", au spus reprezentanţii Egger.

Holzindustrie Schweighofer şi-a diversificat însă domeniul de activitate şi a trecut şi la achiziţiile de păduri, având un portofoliu de 15.000 de hectare. Fondul forestier al României este de aproximativ 6 milioane de hectare, iar aproximativ 1,6% a fost cumpărat de străini în ultimii ani. Principalul furnizor de materie primă pentru industria lemnului este Romsilva, însă companiile cumpără şi din import.

La un lot de 1.000 de hectare într-un an se pot exploata 5.000 de metri cubi de fag şi stejar şi 7.000 de metri cubi de răşinoase.

Cel mai ieftin lemn, cel de foc, se vinda în 2011 cu 70 de euro metrul cub, deci în cel mai pesimist scenariu un proprietar puatea câştiga 350.000 de euro anual numai din vânzarea lemnului de foc.

Tocmai am auzit la tv că în România un sfert din lemnul comercializat e tăiat ilegal. În fiecare oră, România pierde 13 hectare de pădure tăiate ilegal! Asta înseamnă că în fiecare oră în România se defrișează 52 de hectare de pădure!

Am văzut că în străinătate se protestează și pentru faptul că lemnul tăiat se tratează local, la cererea chinezilor, cu produse chimice (cyperméthrine) extrem de toxice. La noi se păstrează tăcerea.

 Chinezii care trimit cargourile cu produse finite pe care le vând aici au prilejul de a le umple la întoarcere cu lemn, rezultat din distrugerea pădurilor noastre.

În același timp fabricile noastre de mobilă au dificultăți în aprovizionarea cu materie primă.

În Franța s-a propus recent ca  exporturile de lemn brut sau insuficient prelucrat (cherestea) să fie taxate cu 20, 50 sau 100% , pentru a se reduce sau chiar înceta exportul provocator de calamitate ecologică. Este o problemă de voință politică.

Guvernanții noștri par incapabili să gestioneze situația. Chiar dacă există diferite legislații și directive europene, acestea nu pot împinge o țară să-și distrugă mediul înconjurător, dacă guvernul acelei țări ia măsurile necesare pentru salvarea pădurilor (puține, câte au mai rămas) , prin aceasta evitând degradarea solurilor și deșertificarea țării.  

 În China există constrângeri vamale pentru importurile de produse finite și semifinite (cherestea, parchet, mobilă), care sunt taxate între 20% și 100%, în timp ce buștenii importați sunt taxați doar cu 8%.

Se uită faptul că pădurea reprezintă o istorie, un patrimoniu și o sursă de viață. Mii de specii animale și vegetale despre care încă nu știm prea multe dispar odată cu pădurea.

Iar odată cu ea se duce la vale și solul care s-a format în decursul mileniilor pe suprafețele stâncoase.

Astfel, distrugerea pădurii este nereparabilă! Așa se produc apoi inundații, urmate de secetă și așa ajunge să se instaleze deșertul.

În anul 2005 eram deja pe o poziție codașă în Uniunea Europeană (și) în privința procentului de păduri.

Acum însă, după atâtea defrișări, situația trebuie să fie deja dezastruasă.

Dar tăierile de păduri continuă!

Suprafețele împădurite s-au înjumătățit în ultimii ani și dacă lucrurile continuă în felul acesta ele vor dispărea cu totul!
România va ajunge un deșert, pentru că suntem aproape de zonele de stepă ale Asiei și în condițiile încălzirii globale doar pădurile mai contribuie la păstrarea umidității și la prevenirea inundațiilor și secetei succesive. Iar pădurile cresc în sute re ani, dar numai dacă solul de pe stânci nu a fost spălat de precipitații, adică dacă zona nu a fost defrișată. Altfel- urmează deșertul!

Am card de sanatate

Uraaa, mi s-a activat cardul de sanatate!

Medicul de familie mi-a spus să lăsăm activarea cardului pentru sfârșitul consultațíei, pentru că „acest card are obiceiul să blocheze sistemul”!
Așa încât, la sfârșitul consultațíei medicul a luat cardul și mi-a cerut să-i spun un număr format din 4 cifre.
(La fel s-au petrecut lucrurile și în cazul celorlalțí dintre cunoscuțíi mei care s-au dus cu cardul la medic.)
Apoi am primit cardul înapoi.
Când am întrebat dacă nu trebuie să se treacă și anumite date (cele din fișa medicală) pe card, medicul mi-a spus că așa trebuia să fie inițial, dar s-a renunțat la asta. Deci formularul care însoțea cardul și pe care erau trecute câteva întrebări nu a servit la nimic. (În am și acum acasă).
Așa că, după cum am înțeles, pe cardul meu nu e trecut nimic. El are doar scopul de a împiedica fraudarea sistemului medical prin adăugarea frauduloasă, de către medici, a unor consultații și medicamente de care pacientul nu a beneficiat în realitate.
Acuma- dacă medicul a trecut chiar el codul din 4 cifre sau litere pe card, l-a trecut probabil mai întâi pe fișa proprie, ca să îl știe și altădată. Eventual. Sau nu, desigur.

Tot așa a fost și în cazul vostru?
Distribuția prin Poștă a costat 13 milioane de euro. S-a întârziat cu 3 ani implementarea lui- nu se știe de ce. Au costat enorm cardurile, cip-urile și softul. Dar nu poate fi folosit pentru a arăta în UE calitatea de asigurat! Pentru asta ne trebuie alt card: „cardul european de sănătate”, valabil 6 luni.

Il vreti de sot?

Să învățăm din reclame

Vedem de mult timp la tv o reclamă în care un personaj întunecat (filmat cu lumina din spate) ne îndeamnă (tutuindu-ne, că doar nu merităm respectul lui, desigur) să ne comparăm soții cu persoana lui și să ne umplem de regret că soții noștri nu arată ca el.
Dar unde știe el că soțul meu nu arată MAI BINE, CHIAR MULT MAI BINE decât el? Sau oricum mult mai pe placul meu, ceea ce este de bază?
De unde știe el că l-aș vrea de soț, chiar dacă aș fi nemăritată? Pentru că un soț nu ți-l alegi la kilogramul de mușchi.  Iar în cazul tipului ăsta, lasă că nu-mi place deloc mutra lui, dar în primul rând nu-mi place infatuarea și atitudinea jignitoare la adresa a milioane de oameni pe care nici măcar nu-i cunoaște. Nu mi-aș dori ca soțul meu să semene cu el, nu, chiar deloc!
Dacă nu ați putut să-l vedeți prea bine, pentru că era filmat în „contre jour”, am pus poza (captură de ecran) cu mai multă lumină, ca să vedeți mai bine figura fălosului personaj

Chiar l-ați vrea de soț - presupunând că nu sunteți căsătorite?
Omul ne arată și o stridie - că doar face reclamă la un parfum, să înțeleg.
Și ne propune ca soții noștri să miroasă ca el. Ca ce, adică? Să miroasă ca o stridie, eventual?
În reclama de la noi omul e călare . La alții, el e tot călare, dar...„pe invers”. Ține o mână pe centură și alta pe obiectul care miroase. V-a plăcut?