sâmbătă, 28 februarie 2015

yoga pentru ochi


Educaţia  vizuală : gimnastica ochilor


Exerciţii care, dacă sunt practicate regulat, pot ameliora vederea


Vederea nu e separată de celelalte sisteme de percepţie. Ochii sunt legaţi şi de "vederea" asupra vieţii, de starea de spirit , de tensiunile fizice şi chiar de starea generală de sănătate.
Dacă vedem prost, devenim neliniştiţi. muşchii din jurul ochilor se crispează , plexul solar se contractă şi ficatul are de suferit.
Dar şi invers, dacă suntem încordaţi şi neliniştiţi  vederea se înceţoşează.
Prin urmare, vederea clară înseamnă de asemenea gândire clară, stare de spirit destinsă şi mulţumită.

Exerciţii pentru ochi practicate zilnic ajută şi la îmbunătăţirea memoriei vizuale şi a concentrării.
Reguli:
-Nu se poartă ochelari când facem exerciţii pentru ochi
- În fiecare direcţie, mişcăm ochii cât mai departe posibil, chiar forţând puţin
-Ne obişnuim ochii să se acomodeze fixând obiecte foarte îndepărtate şi foarte apropiate
- Începem fiecare şedinţă cu mişcări simple, lente, dar progresive ca dificultate , viteză şi durată.
-Nu vom continua până la o oboseală accentuată. Când apare oboseala, punem palmele pe ochi şi ne relaxăm în general.
- În timpul exerciţiilor, clipim regulat de 3-4 ori la fiecare 10 secunde.
- Între două exerciţii succesive, câteva minute de palmare (relaxare cu palmele pe ochi) ajută la concentrare fără crispare.
- Dacă un exerciţiu pare mai greu, e cu atât mai util să-l reuşim
- Miopii au interes să se acomodeze cu distanţa, iar hipermetropii să vadă obiecte cât mai apropiate.
- Variaţi exerciţiile pentru a evita uniformitatea, dar reluaţi acelaşi exerciţiu până când se efectuează fără efort, apoi trecceţi la altul.
- Antrenaţi mai intensiv ochiul mai slab.

Când să facem exerciţiile pentru ochi
Gimnastica ochilor trebuie să devină o obişnuinţă. Acasă, la serviciu, pe stradă, în orice moment.

Exerciţii pentru ochi:

Palmarea 
Alezat comod, se freacă palmele apoi se acoperă ochii cu ele . Faţa sprijină pe partea cărnoasă a palmelor, dar nici o presiune pe ochi.  Să nu ajungă nici o rază luminoasă a ochi. Rămânem aşa câteva minute.  Facem exerciţiul de 2-3 ori pe zi, câte 2-30 minute. Ajută şi la somn.
Clipitul
Ochii care nu văd bine se fixează şi se contractă. Trebuie să reînvăţăm să clipim la fiecare 3-5 secunde .
Contractarea pleoapelor
Muşchii din jurul orbitei joacă un rol esenţial. Ei îşi pierd uneori tonusul .  Contractând pleoapele, globul ocular se mişcă şi e împins înapoi, apoi îşi reia poziţia la deschiderea pleoapelor. Asta îmbunătăţeşte circulaţia .
- Contractaţi tare pleoapele, cât de mult puteţi.
Deschideţi ochii mari . Apoi contractaţi şi deschideţi de 3-4 ori. După aceea, e bine să stropiţi ochii cu apă rece. Exerciţiul se recomandă când sunt ochii obosiţi, dar şi după ce aţi exersat un singur ochi, pentru a echilibra circulaţia.
Oscilarea privirii 
Priviţi alternativ la dreapta şi la stânga, sau în sus şi în jos, ritmic, fără salturi, cu capul rămas nemişcat, dar relaxat. Nu purtaţi ochelari în acest timp. 
Dacă un obiect nu se distinge clar, oscilaţi privirea 20-30 de secunde de o parte şi de alta a obiectului respectiv. Î general se va vedea mai clar apoi.
Exerciţiu cu rigla gradată
Luaţi o riglă gradată. Puneţi-o orizontal, apoi vertical, apoi oblic , de fiecare dată:

  1. la distanţa la care vedeţi cel mai bine
  2. cât mai departe la capătul mâinii
  3. cel mai aproape posibil, la rădăcina nasului.
Păstrând capul nemişcat, îndreptat spre mijlocul riglei, priviţi de fiecare dată marginea din dreapta, clipiţi, apoi priviţi marginea din stânga şi clipiţi. Repetaţi de 10-15 ori, lent, ritmic.
Priviţi o cifră sau o liniuţă de pe riglă . Clipiţi şi priviţi iar. Priviţi iar la stânga, apoi la dreapta şi clipiţi. priviţi iar cifra sau liniuţa. Va apărea mai clară şi mai colorată.
Exerciţii pentru muşchii externi

Capul nemişcat, dar relaxat.

  • Priviţi drept în faţă.  Duceţi privirea cât mai mult în dreapta, apoi în stânga , coborând progresiv linia imaginară urmărită cu privirea. 
  • Priviţi înainte, apoi urmăriţi o spirală imaginară începând din centru, astfel ca după trei rotaţii aproximativ să atingeţi maximul posibil . 
  • Închipuiţi-vă că sunteţi în faţa unui cadran uriaş de ceas. Fixaţi centrul cadranului, apoi duceţi ochii la cifra imaginară 1, reveniţi în centru, priviţi cifra 2  ş.aa.m.d până la 12.  Apoi faceţi acelaşi lucru în sens invers, dacă nu simţiţi oboseală.
Exerciţiu pentru acomodarea centrală, convergenţă şi fusiunea imaginilor
Ridicaţi arătătorul sau vârful unui creion  la 15-20cm de ochi, la înălţimea nasului.
Priviţi, clipiţi. Apropiaţi încet degetul sau creionul până la rădăcina nasului, urmărindu-l cu privirea. Clipiţi.
Depărtaţi cât vă permite mâna. Clipiţi . Fiecare etapă să dureze 2-3 secunde.
Apoi vă opriţi, palmaţi, reluaţi, dar fără să vă obosiţi.
Exerciţiu pentru atenţia dirijată.
Deschideţi ochii larg şi priviţi ceea ce se află la extremităţile câmpului vizual, apoi relaxaţi pleoapele şi priviţi în centru.
Pentru a ameliora vederea maculară cu ajutorul acomodării centrale, e bine să citim corect, fixând bine fiecare cuvânt sau chiar fiecare literă. 
Luăm un carton de culoare închisă cu o gaură circulară cu diametrul de 15mm. Punem cartonul pe text şi îl deplasăm de-a lungul textului, citind prin deschidere.  Deplasăm mai repede sau mai încet . Nu uităm să clipim normal. Citim cu un ochi, apoi cu celălalt şi apoi cu amândoi.
Exerciţiu pentru atenţie şi memorie
Efectuaţi în minte un calcul uşor scriind în imaginaţie cifrele pe un tabel (cu ochii închişi). Încercaţi să obţineţi răspunsul, văzând în minte toate cifrele.
Exerciţiul paginei invizibile
Alegeţi o suprafaţă mare albă, la distanţă potrivită de ochi. Imaginaţi-vă că e pagina unei cărţi şi faceţi ca şi cum aţi citi rând după rând, parcurgându-l cu privirea.
Exerciţiul creionului
Ţineţi un creion în faţa ochilor, cu mâna întinsă. 
Concentraţi-vă asupra vârfului creionului. Apropiaţi încet creionul până la vârful nasului, urmărind mereu cu privirea vârful lui. Apoi depărtaţi-l din nou. Repetaţi de mai multe ori. Chiar dimineaţa, la sculare.
Tehnica nasului magic 
Luaţi o poză cu un peisaj frumos, priviţi-o în toate detaliile. Apoi închideţi ochii şi închipuiţi-vă că nasul e o pensulă cu care pictaţi peisajul pe o pânză interioară, în toate detaliile, atât ce se vede în prim plan cât şi în planul îndepărtat. Deschideţi ochii şi priviţi din nou imaginea. Vi se va părea mai clară şi veţi remarca mai multe detalii. Închideţi iar ochii  şi refaceţi exerciţiul, cu mai multe detalii. Reluaţi de minim 3 ori.
Ochiul piratului
Dacă simţiţi că folosiţi un ochi mai mult decât pe celălalt, folosiţi o acoperitoare de ochi . la început doar pentru o clipă, apoi din ce în ce mai des, când vă plimbaţi sau când vă efectuaţi treburile de acasă. Alternaţi un ochi cu celălalt, apoi exploraţi posibilităţile fiecărui ochi şi daţi atenţie mai mare ochiului care vede mai prost. 
Lectura
Lectura corectă ajută la sănătatea ochilor. Dacă însă purtaţi ochelari, pot avea o acomodare imperfectă şi pot acumula tensiuni. 
Cititul fără ochelari, practicat corect în fiecare zi , suficient de mult, e un exerciţiu bun pentru ochi.
Sfaturi pentru lectură
Aşezat confortabil, luaţi o revistă sau o carte şi începeţi să citiţi la distanţa la care vedeţi cel mai bine., fără ochelari. În miopia extremă poate fi util să acoperiţi succesiv fiecare ochi.
Pe de altă parte, dacă un ochi e mai slab, el trebuie să fie antrenat mai mult.
Citiţi o jumătate de pagină sau o pagină întreagă , sau măcar câteva cuvinte (după starea vederii), până ce simţiţi o uşoară oboseală. Atunci vă opriţi, închideţi ochii câteva clipe şi reîncepeţi. Clipiţi regulat în timpul lecturii.  Rămâneţi relaxat.
Citirea de caractere microscopice
Citirea caracterelor foarte mici este de asemenea un bun exerciţiu.
Exersaţi mai întâi câteva secunde, apoi din ce în ce mai mult, clipind regulat.
Întrerupeţi exerciţiul când apare o uşoară oboseală, apoi reluaţi şi tot aşa. Nu forţaţi.
Din timp în timp ridicaţi privirea şi acomodaţi-o la un obiect de departe, apoi reveniţi la lectura de aproape. Dacă e nevoie începeţi cu caractere mai mari şi treceţi progresiv la unele din ce în ce mai mici.
Citirea la lumină slabă
Citit fără tensiune , fără a se ajunge la oboseală, la lumină slabă e de asemenea un bun exerciţiu.
În mod obişnuit însă, lumina din încăpere trebuie să fie suficientă, fără exces, cu o concentrare mai mare a luminii pe pagină. Lumina nu trebuie să se reflecte în ochi , lumina trebuie să vină dintr-o parte.
Exerciţiu lumină şi întuneric
Adaptarea la lumină. Priviţi alternativ obiecte aflate în umbră şi unele aflate în lumină. 
Aşezaţi la soare, cu ochii închişi , ridicaţi capul îi întoarceţi-l încet de la dreapta la stânga şi invers. Acoperiţi apoi ochii cu palmele. 
Prevenirea tulburărilor oculare
Precauţii când lucraţi la calculator sau citiţi mult timp:
  • Aveţi grijă să aveţi o lumină bună în încăpere. Mai ales când lucraţi la calculator. 
  • După o oră de lectură sau de lucru în faşa ecranului, faceţi o pauză de vreo zece  minute. la fel, dacă faceţi exerciţii pentru ochi. Aruncaţi o privire pe fereastră. Faceţi câţiva paşi, întindeţi-vă.
  • După ce lucraţi un timp la calculator, priviţi un obiect îndepărtat, apoi unul din apropiere., alternând de mai multe ori.
  • Deschideţi ochii mari şi rotiţi-i într-un sens apoi în celălalt. 
  • Clipiţi din ochi strângându-i tare, apoi deschideţi-i mari. 
  • Faceţi încet rotaţii ale gâtului spre dreapra şi sprea stânga.
Sursă :"La santé de vos yeux", d'André Passebecq.

joi, 26 februarie 2015

Jumatate dintre cancere ar putea fi evitate

Societatea canadiană a cancerului arată ce măsuri trebuie luate pentru a se preveni îmbolnăvirea de cancer.

Conform cercetărilor efectuate, cam jumătate dintre îmbolnăvirile de cancer ar putea fi evitate  prin schimbarea modului de trai.
Societatea canadiană a pus pe internet un instrument interactiv intitulat C'est ma vie, care să ofere utilizatorilor informaţii competente referitoare la această boală, în cooperare cu Universitatea din Columbia-Britanică.


În În imaginea de mai sus, întocmită după o captură de ecran al site-ului amintit, se evidenţiază factorii din modul nostru de viaţă asupra cărora putem acţiona pentru a micşora semnificativ riscurie de cancer.
Câteva indicaţii preţioase:

  • 30% dintre decesele provocate de cancer sunt imputabile fumatului.  Fumatul pasiv (adică faptul de a sta într-o cameră în care altcineva fumează) provoacă anual 1000 de decese printre nefumătorii din Canada.
  • Greutatea normală este de asemenea un factor de prevenire. Faptul de a fi supraponderal creşte riscul de cancer. Greutatea optimă pentru sănătate poate varia de la o persoană la alta, deci e bine să fie consultat un specialist în domeniu.
  • Hrana zilnică ar trebui să conţină fibre (din legume, fructe, cereale integrale, nuci şi seminţe 21-38 g/zi), legume şi fructe (5-10 porţii pe zi) şi să se evite carnea roşie (limitată la 3 porţii a 85g/săptămână- adică dimensiunea unui pachet de cărţi de joc) şi carnea transformată (mezeluri etc- deloc!)
  • activitate fizică în fiecare zi (minim 30 de minute, pentru sănătatea inimii)
  • să nu stăm mult timp aşezaţi (la birou sau la televizor)
  • consumul de alcool limitat la mai puţin de 1 pahar/zi (femeile) şi mai puţin de două pahare/zi (în cazul bărbaţilor)
  • să ne protejăm împotriva razelor solare când ieşim din casă chiar dacă cerul e acoperit de nori, pentru că razele ultraviolete trec prin norii dispersaţi. 
  • nu folosiţi echipamentele de bronzat artificial - sunt o cauză de cancer!
  • unele vaccinuri (contra hepatitei B şi a virusului papillomului uman)  oferă o protecţie împotriva unora dintre tipurile de cancer 
  • se recomandă verificarea prezenţei radonului în locuinţă. 16% dintre decesele prin cancer la plămâni sunt asociate cu prezenţa radonului în locuinţă. Există truse de analizare a prezenţei radonului - informaţii şi  pe net
  • contraceptivele orale sau hormonii luaţi pentru a trata menopauza pot avea un impact asupra riscuui de cancer. Ele pot creşte riscul pentru unele cancere, dar şi diminua riscul pentru alte tipuri de cancer - de consultat medicul asupra avantajelor şi inconvenientelor.

luni, 23 februarie 2015

Rochie roz pe o babă de 80 de ani

Aud la tv comentarii privind votul în Parlament privind anchetarea şi arestarea Elenei Udrea.
Nu voi comenta evenimentul, au fost destule comentarii, de toate felurile.
M-a şocat însă remarca unui reputat jurist - maestrul Bolcaş - cu referire la discursul Elenei Udrea:
"m-a dezgustat ca o rochie roz pe o babă de 80 de ani".

Comparaţia sugera că o rochie roz pe o femeie în vârstă ar fi tot ce poate fi mai dezgustător - şi era convins că  pentru toată lumea ar fi la fel.
Remarca reflectă concepţia răspândită pe la noi cum că femeile în vârstă ar trebui să se îmbrace doar în culori închise, eventual negru cu picăţele, asta dacă nu cumva sunt văduve, caz în care ar trebui să fie în negru complet.

Am remarcat de multă vreme că în alte ţări concepţia generală este exact pe dos: negrul avantajează îndeosebi persoanele tinere, în timp ce doamnele vârstnice (iar în ţările dezvoltate longevitatea e mult mai mare decât la noi) se îmbracă mai ales în culori pastel, printre care rozul e frecvent.

Şi ca să vedem cine are dreptate, să ne raportăm la persoanele considerate ca etaloane ale bunului gust şi ale eleganţei în lumea întreagă: regina Marii Britanii , persoană ce va împlini în curând frumoasa vârstă de 89 de ani şi mama sa, răposata regină mamă ce a trăit aproape 102 ani.


Desigur, rozul nu era singura culoare în care se îmbrăcau sau se îmbracă aceste distinse personalităţi, dar putem constata că această culoare revine (în diferite nuanţe) în frecvente ocazii.
Ce părere aveţi, sunt cumva îmbrăcate nepotrivit aceste doamne trecute bine de 80 de ani pentru că sunt în roz? Nicidecum, evident!
Dimpotrivă, culoarea roz, care inspiră optimism şi prospeţime tinerească luminează trăsăturile persoanelor vârstnice .
Dacă observaţi, în fotografia în care apar regina Elisabeta a II-a şi mama sa, regina mamă , cea mai în vârstă este cea care e îmbrăcată în roz, în timp ce fiica sa este (de data aceea) în bleu.

Haideţi să nu mai condamnăm femeile vârstnice să se îmbrace în culori posomorâte de teama unor prejudecăţi stupide ca cea exemplificată de remarca citată mai sus.
Doamnele în vârstă au şi aşa destule probleme. O îmbrăcăminte în tonuri vesele este un factor care poate schimba - măcar pe moment - starea de spirit atât a celui care o poartă, cât şi a celui care o priveşte.
Hai să terminăm cu concepţiile învechite chiar şi în această privinţă şi să le încurajăm pe bunicile noastre să se bucure de culori luminoase şi primăvăratice. Atât cât vor mai putea.

E cât se poate de potrivit şi de elegant!


joi, 19 februarie 2015

Uber contra Boer

Uberpop în conflict cu legislaţia UE în domeniul taximetriei

19.02.2015

Poliţia taxiurilor din Franţa

Din 630 de taxiuri controlate cu ocazia salonului aeronautic
de la Bourget,
241 au primit sancţiuni, în valoare totală de 30000 
Prefecturile de poliţie din Franţa au secţii specializate  în controlul taxiurilor: „grupul taxi transport de persoane”, mai cunoscute sub porecla „Boers”.

Această denumire are o origine foarte interesantă: în 1917 numeroşi „ruşi albi” se refugiaseră în Franţa fugind de revoluţia bolşevică şi practicau meseria de vizitiu . Ei pronunţau stâlcit termenul argotic folosit pentru poliţişti: „bourres”, zicând: „boers”.

Acest cuvânt este folosit în zilele noastre pentru desemnarea neoficială a poliţiştilor însărcinaţi cu controlul taxiurilor şi a celorlalte forme de transport public de persoane şi cu reprimarea taxiurilor clandestine, din Paris şi zona din jurul Parisului.  Brigada cu acest specific a fost fondată în 1938.
Brigada „boerilor” se compune din 70 de poliţişti în civil, dintre care patru ofiţeri de poliţie judiciară. Repartizaţi în două grupe , ei lucrează 7 zile din 7, 24 de ore din 24 .
Ei supraveghează, controlează  şi reprimă infracţiunile privint diferitele reglementări ale transportului de persoane plătit.
Pedepsele pentru practicarea clandestină a activităţii de taximetrie sunt foarte aspre în Franța: maşina blocată, şoferul arestat şi pasibil de un an închisoare şi 15 000 de euro amendă!

 
Uberpop - taxiuri cu neprofesionişti

Acţiunile "Boerilor"  au fost întreprinse şi împotriva celor care foloseau serviciul Uberpop , care pune în legătură printr-o aplicaţie smatphone pasagerii cu automobilişti care nu sunt şoferi profesionişti.
Fondat în 2009 în California, Uber e prezent acum în peste 200 de oraşe şi 54 de ţări (acum un an era în doar 60 de uraşe din 21 de ţări).
Controversatul serviciu american de maşini cu şofer (VTC) se confruntă cu legislaţia din ţările europene, în care această activitate este considerată practicare ilegală a taximetriei.
VTC a depus o (nouă) plângere în faţa Comisiei europene împotriva Franţei (urmând să facă plângeri şi împotriva Germaniei şi Spaniei) spune jurnalul Les Echos.
Prin aceste plângeri se cere modificarea legislaţiei specifice din aceste ţări.
E de înţeles că Travis Kalanick, fondatorul şi patronul societăţii Uber nu se dă bătut, dat fiind că este vorba despre o piaţă enormă, cu câştiguri pe măsură.
În 2014 societatea Uber încasase 1,2 miliarde de dolari şi a semnat un parteneriat strategic cu un grup chinez (Baidu), extinzându-se pe  piaţa asiatică. Firma doreşte să extindă atât în Asia, cât şi în America de Sud. În China , India şi chiar SUA, Uber se confruntă cu concurenţa acerbă a altor firme autohtone, practicând la început preţuri foarte joase pentru a falimenta concurenţa.
Societatea declară însă că preţurile nu sunt fixe, ci variază după cerere şi ofertă.  Clienţii spun că preţurile pot creşte şi de 8 ori dacă e furtună de zăpadă sau o zi cu solicitări foarte numeroase, ori la ore de vârf. Şi iată că ceea ce părea foarte ieftin poate deveni foarte scump.
Încasările de 3,4 miliarde de dolari în ultimele două luni dovedesc avântul crescând al afacerii. În decembrie 2014, afacerea era evaluată la 40 de miliarde de dolari, fiind întrecută doar de Facebook în privinţa creşterii explozive.
În viziunea domnului Kalanick, automobiliştii vor renunţa treptat la maşinile proprii pentru a folosi serviciile unor societăţi de transport.
Societatea Uber nu se limitează la transportul pasagerilor, oferind şi garaje, dar şi livrări rapide de produse. Uber doreşte să conceapă şi o maşină fără şofer, prin asocierea cu Universitatea din Carnegie Mellon.
Plata se poate face prin PayPal, la prima plată utilizatorul primind un bonus. (Pe de altă parte, însă, PayPal percepe un comision pentru schimbarea valutei , comision ce variază în funcţie de ţară).
Se mai practică şi sistemul de „recomandare” : un nou client ce indică un cod specific celui care i-a recomandat serviciul mai primeşte un bonus. E de presupus că respectivul care a făcut recomandarea va primi la rândul său o bonificaţie din partea firmei. În acest mod simplu, pentru o mică sumă se obţine o publicitate intensivă.

Situaţia şoferilor de la Uber

Şoferii care au contract cu Uber nu sunt salariaţi, ci lucrează ca liber profesionişti. Contractul lor poate fi reziliat în orice moment de către Uber. Uber ia un comision de 20% din banii încasaţi, trimite solicitările clienţilor  şi plăteşte o soldă şoferilor o dată pe săptămână. Se primesc şi prime, în funcţie de numărul de curse (care trebuie să fie foarte mare) şi de aprecierile formulate de către clienţi. 
Dacă nota dată de client este sub 4,6, clientul constată că aplicaţia sa Uber nu mai funcţionează!  Şoferii  îşi pot  alege orarul de lucru. Şoferii spun însă că trebuie să lucreze minim 11 ore pe zi pentru a se întreţine, pentru că Uber trimite solicitări a intervale mari.
Şoferii care nu au autorizaţie pentru practicarea taximetriei sunt consideraţi în afara legii în Franţa, Germania, Spania sau la noi şi suportă rigorile legii dacă sunt prinşi.

Să vedem care va fi decizia UE 
*****************************************************************
29.11.2016

Uber în fața Curții de justiție europene

Am scris acest articol pe 19.02.2015. Acum,  la sfârșitul lui noiembrie 2016 încă se așteaptă decizia UE. Mai precis, decizia Curții de justiție a Uniunii europene (CJUE), care organizează în prezent o primă audiere asupra statutului societății Uber. Judecătorii vor decide dacă Uber este un serviciu de transport, cu toate obligațiile care decurg din acest statut, sau dacă este doar o platformă on ligne.
O asociație a șoferilor de taxi din Barcelona, susținută de guvernul spaniol a sesizat justiția europeană pe motiv că Uber nu trebuie să respecte aceleași reglementări ca taxiurile,  ceea ce duce la concurență neloială.
Uber susține în schimb că nu e decât o platformă pentru șoferii independenți și trebuie să respecte doar directivele pentru comerț on line și pentru servicii de informație.
Franța a impus numeroase restricții pentru Uber. Acestea ar urma să fie ridicate dacă decizia Comisiei europene și a CJUE vor da dreptate platformei californiene, în acest caz urmând probabil puternice manifestații contra Uber, în Franța.
Până în prezent Uber a pierdut un recurs în fața tribunalului muncii de la Londra, iar șoferii săi au obținut dreptul de a fi considerați salariați ai societății (având astfel mai multe drepturi în fața legii) și nu independenți. Uber va face continua însă acțiunile sale în justiție.

Un aviz al avocatului general ar trebui să fie publicat în primul trimestru al anului 2017 și un verdict ar putea fi pronunțat în a doua parte a anului 2017. 
Astăzi, 29 noiembrie își vor spune părerea în fața justiției europene șapte dintre statele membre , Comisia europeană și Asociația europeană de liber schimb (Islanda, Lichtenstein, Norvegia și Elveția).
Până atunci, veniturile societății Uber cresc continuu.
Veniturile brute ale furnizorilor și ale platformelor colaborative din UE au fost estimate la 28 de miliarde de euro în 2015!
Estonia a găsit o cale acceptabilă din punct de vedere fiscal: acestă țară a pus la punct un sistem care trimite automat datele șoferilor la autoritățile fiscale, pentru ca această activitate să fie fiscalizată în Estonia. Aviz amatorilor!








miercuri, 18 februarie 2015

A fi sau a nu fi in intarziere

Şi asta face parte din România lucrului bine făcut.
Să facem România "să meargă ceas". 


Da, chiar aşa! Ar trebui să ne învăţăm să respectăm orele fixate .
Şi ora de începere a serviciului, şi ora fixată pentru o întâlnire, şi ora de începere a unui spectacol.
Oricât ni s-ar părea (unora dintre noi) de curios, da, ar trebui să fim punctuali!

Când eram elevă, într-o excursie la Braşov aşteptam să vizităm cu grupul Biserica Neagră.
Un slujbaş al bisericii ne-a anunţat că nu putem intra, pentru că înăuntru este o cununie şi trebuie să aşteptăm până se termină. Noi, obişnuiţi că în bisericile noastre se intră şi se iese nonstop, am început să protestăm: voiam să intrăm, doar plătisem biletele de intrare! Da, o să intraţi- ni se spune- dar după ce se termină cununia. Printre noi şi-a făcut loc cineva care a cerut să intre, pentru că era invitat la respectiva cununie. Spre surprinderea tuturor, nu i s-a dat voie să intre, pentru că înârziase. Degeaba a arătat el invitaţia frumos tipărită, slujbaşul bisericii i-a arătat pe invitaţie ora de începere şi apoi ceasul. Întârziatul nu a mai putut intra. Probabil că altă dată a avut grijă să ajungă la timp acolo unde este invitat. Am reţinut şi noi, copiii, lucrul ăsta.

Îa nainte de război slujbaşii de la Calea Ferată primiseră nişte deşteptătoare (cu sigla CFR pe ele) care mergeau foarte bine, pentru că li se cerea punctualitate la serviciu. Şi chiar era punctualitate acolo, chiar dacă oamenii veneau la muncă uneori din satele învecinate. CFR-ul era supranumit "a doua armată", pentru punctualitatea de care dădea dovadă. Aşa cel puţin mi s-a povestit.  Ce s-a întâmplat, de am ajuns ca acuma să întârzie trenurile cu orele? Păi...ce să fie, punctualitatea, bat-o vina, a ajuns să fie o raritate.

Cu nişte ani în urmă, în Japonia ministrul Transporturilor şi-a dat demisia pentru că un tren a întârziat câteva minute. (Feroviarii japonezi au ceasuri ce le indică şi microsecundele ca să respecte orarul cu precizie absolută .Cum a scris  cotidianul "Sankei Shimbun", întârzierea medie a unui tren japonez nu a fost în anul 2011 decât de 36 secunde). 


Revenind însă pe meleagurile noastre, iată că Preşedintele începe să ne invite să fim punctuali. Un lucru ce stă în puterea noastră şi pe care putem să-l facem imediat, numai să vrem.
Presa a pus semne de exclamare la relatarea că jurnaliştii invitaţi la Cotroceni au fost apostrofaţi pentru o întârziere de 5 minute. Cum, numai cinci minute?
Păi da, nu era normal să te laşi aşteptat cinci minute.
(În paranteză fie spus, chiar Preşedintele nostru a fost criticat la rândul său de către ziariştii prestigiosului jurnal german Die Welt pentru că i-a primit pentru un interviu cu 15 minute mai târziu decât se anunţase).
Asta este, cu toţii avem de învăţat, dar trebuie să facem eforturi în acest sens.

Un exemplu concludent ar fi ceea ce se întâmplă la spectacolele de la noi (concerte, reprezentaţii)

Deşi pe bilet este trecută ora de începere a evenimentului, numeroase persoane intră în sală după acestă oră. Urmează o foială care nu încetează uneori nici chiar după apariţie interpreţilor pe scenă, cu toate că aceştia apar de obicei cu cinci minute mai târziu decât ora fixată (la Operă întârzierea e chiar mai mare). Chiar dacă au întârziat, persoanele nepunctuale insistă să-şi ocupe locurile, aşa că deranjează pe toată lumea ca să intre la mijlocul cutărui rând , când de fapt nici nu ar fi trebuit să mai fie lăsate să intre în sală!

Ca să evite asemenea scene neplăcute, pe biletele de la Sala Radio (Sala de concerte a Radiodifuziunii) s-a scris ;
După ora de începere a evenimentului, locul înscris pe bilet îşi pierde valabilitatea.
Cât se poate de corect! Poate aşa spectatorii vor învăţa să vină la timp la concert. 
Ei, dar ce, credeţi că se respectă??
Primii care nu respectă acest regulament sunt chiar angajaţii Sălii Radio!

Am asistat recent la o scenă halucinantă.
Într-o situaţie în care o persoană care venise după ora de începere a spectacolului şi-a revendicat locul (ce fusese ocupat de altcineva după ora 19:00), reprezentantul Organizatorului evenimentului (chemat să arbitreze) i-a dat dreptate persoanei care întârziase. Doar întârziase numai câteva minute! În zadar i s-a amintit menţiunea de pe bilet, cum că după ora de începere a evenimentului nu mai pot fi revendicate locurile înscrise pe biletele cumpărate.  Spre surprinderea tuturor, reprezentantul Sălii Radio  a insistat că posesorul biletului a plătit pentru acel loc şi deci i se cuvine chiar dacă a întârziat. La naiba cu regulamentul!
Între timp, persoana care întârziase "făcea atmosferă" proferând insulte la adresa celeilalte persoane, care îndrăznise să se aşeze pe locul găsit liber după ora 19:00.  Scandalul (provocat de persoana care întârziase) a continuat şi în pauză, De la o distanţă de câteva rânduri  auzeam cum persoana aflată în întârziere striga: "securistă împuţită" (?) şi alte lucruri, rămase neinteligibile, 
Nu era câtuşi de puţin atmosfera pe care te aştepţi să o găseşti într-o sală de concerte, în care se presupune că vin persoane cu o cultură rafinată. 

Înţelegem că la nivelul conducerii Sălii Radio se doreşte România lucrului bine făcut, care să "meargă ceas", dar asta nu a ajus încă şi la cunoştinţa slujbaşilor care "fac legea" în Sală.

Poate părea un detaliu, dar tabloul e compus din detalii. 
Hai să facem cu toţii efortul, la locul nostru de muncă,  să meargă lucrurile "ceas". 
Doar aşa, o să meargă şi România "ceas".


marți, 17 februarie 2015

Sfaturi practice de la yahoo

Sfaturi practice

  • ·         Cum puteţi salva telefonul mobil căzut în apă: scoateţi imediat telefonul din apă, desfaceţi-l şi scoateţi bateria şi cartela SIM , întindeţi-le pe o cârpă uscată, ştergeţi cu o batistă fiecare element. Puteţi chiar să aspiraţi cu un aspirator mic, dacă aveţi. Nu folosiţi un uscător de păr. Apoi introduceţi telefonul golit şi bateria într-un castronel cu orez, care va absorbi umiditatea rămasă. După 24 de ore scoateţi componentele telefonului din orez şi montaţi-le la loc. Apoi puteţi să-l reîncărcaţi.
  • ·         Reîncărcarea bateriilor („nereîncărcabile”): frecaţi polul pozitiv al bateriei de mochetă timp de 5 minute. (Puteţi să faceţi asta cu două sau trei odată). Apoi le puneţi în apă clocotită timp de 10 secunde . Le scoateţi apoi cu un polonic şi le lăsaţi deoparte o oră. Apoi bateriile vor continua să funcţioneze !
  • ·         Ca să eliminaţi mirosul de fum din tricourile de bumbac sau din materiale sintetice, muiaţi-le o oră în apă cu oţet, apoi lăsaţi-l la aer peste noapte. Nu încercaţi însă acelaşi lucru cu tricourile din lână / caşmir.
  • ·         Dregerea unei mâncări prea sărate: Puneţi un cartof tăiat rondele în cratiţă, lăsaţi câteva minute, apoi puteţi scoate cartoful, care a absorbit o parte din sare.
  • ·         Curăţarea obiectelor din argint: aplicaţi ketchup pe toată suprafaţa, eventual cu o periuţă de dinţi, ca pasta să ajungă pe toate părţile, şăsaţi să acţioneze 15 minute, apoi clătiţi cu apă rece şi ştergeţi cu o cârpă moale curată.
  • ·         Curăţarea tigăilor antiaderente arse: puneţi apă cu oţet în tigaie, adăugaţi detergent de vase şi puneţi tigaia  pe foc până dă în clocot, apoi spălaţi -o cu buretele.
  • ·         Igienizarea buretelui de bucătărie: turnaţi puţin oţet pe el, apoi lăsaţi-l să se usuce la soare, în aer liber. Ultravioletele sunt un bun dezinfectant natural.
  • ·         Nu uitaţi de bătrâna hârtie de ziar la spălatul geamurilor: Un ziar mototolit muiat în apă caldă curăţă geamul şi fără detergent. Apoi geamul se şterge cu hârtie de ziar uscată.
  • ·         O lingură de lemn pusă peste oala în clocot face ca lichidul din ea să nu dea pe dinafară!
  • ·         Igienizarea fundului (nu întotdeauna de lemn) /tăietorului  din bucătărie: dat fiind că în crestăturile rămase după tăierile cu cuţitul se cuibăresc bacterii greu de înlăturat, e bine ca din timp în timp să procedăm la igienizarea acestuia cu bicarbonat de sodiu. Presărăm bicarbonat de sodiu pe toată suprafaţa, adăugăm puţină apă apoi frecăm cu degetele ca să intre bicarbonatul în toate zgârieturile. Lăsăm câteva minute, apoi spălăm cu apă. Pentru îndepărtarea unor eventuale mirosuri persistente, putem freca suprafaţa cu o jumătate de lămâie, spălând apoi iarăşi cu apă.
  • ·         Pentru curăţarea carafelor de sticlă la interior, introducem apă caldă, puţin detergent şi nişte orez (de preferinţă cu bobul mare –circa 80g). Astupăm carafa, scuturăm energic circa 5 minute, apoi vărsăm conţinutul şi clătim cu apă. Orezul va antrena toate depunerile de pe pereţii vasului. Merge pentru butelii de sticlă ori din plastic, inclusiv pentru biberoane.


luni, 16 februarie 2015

cum plătim mai putin la intretinere

Sfaturi practice pentru economia de energie acasă
Vedem aici ponderea diferitelor consumuri în consumul total de energie al casei.

La încălzire
Majoritatea cheltuielilor o reprezintă încălzirea pe timpul iernii.
Ce putem face pentru a micşora consumul
  • ·         Închidem draperiile, perdelele şi (dacă avem) jaluzelele pe timpul nopţii şi le deschidem pe timpul zilei (ca să intre razele de soare)
  • ·         Curăţim filtrele instalaţiei de aer condiţionat şi orificiile prin care circulă aerul. Scoatem praful din interiorul aparatului de aer condiţionat cu aspiratorul . După câţiva ani de funcţionare, ştergem ventilatorul .
  • ·         Scoatem aerul din radiatoare la începutul fiecărui sezon de încălzire.
  • ·         Verificăm din timp în timp flacăra arzătorului de la centrala termică proprie.
  • ·         După terminarea sezonului de încălzire, curăţăm centrala termică proprie înlăturând depunerile acumulate şi chemăm un specialist pentru reglarea arzătoarelor.
  • ·         Dacă e cazul să schimbaţi centrala proprie de încălzire, interesaţi-vă de performanţele noilor tipuri de aparate şi decideţi în funcţie de nevoile de încălzire.

Termostate
·         Dacă aveţi posibilitatea de a alege, alegeţi termostate electronice performante, care vă asigură temperatura dorită în fiecare încăpere şi fac posibile economii.
·         Fixaţi temperatura pe timpul nopţii cu 3 0C mai scăzută (nu scădeţi mai mult) decât cea de peste zi = economie de până la 6% la încălzire.
·         Există şi termostate programabile, dar sunt evident mai scumpe.
Încălzire modernizată
·         Dacă aveţi şemineu sau sobă, ele pot fi amenajate ca să economisească energie.
Folosiţi panouri solare pentru a avea apă caldă
Îmbunătăţiţi termoizolarea casei
·         În cazul unei case „pe pământ”, 32% din pierderile de căldură sunt prin uşi şi ferestre, 25% prin coşuri de fum şi scăpări de aer, 17% prin pereţi , 15% prin pereţii de la subsol , pardoseli şi fundaţii şi 11% prin acoperiş.
Ce putem face?
·         Să izolăm casa din pivniţă până în pod, ca să nu mai avem planşee reci, care favorizează condensul şi mucegaiul.
·         Să examinăm şarpanta ca să ne asigurăm că e termoizolată peste tot
·         Să izolăm toate punctele de trecere dintre izolările anvelopei (între pereţi şi planşee sau cele ce dau spre spaţii neîncălzite)
Termoizolarea subsolului :
Dacă vrem să termoizolăm subsolul, e clar că termoizolarea pusă la exterior e de preferat, dar în cazul caselor deja construite e foarte greu de realizat, aşa că ne vom mulţumi să îl termoizolăm prin interior. Fundaţiile trebuie să fie însă etanşe şi bine drenate, deci să verificăm că nu există fisuri prin care să se infiltreze apă din exterior, ca să nu avem condens. Depunerile negricioase la baza zidului pe timpul verii arată producerea de condens, în timp ce dârele albicioase arată infiltraţii de apă )cu săruri minerale). Dacă avem astfel de situaţii e cazul să hidroizolăm subsolul prin exterior (şi cu această ocazie să aplicăm stratul de termoizolaţie tot la exterior). Fundaţiile din piatră sau din blocuri de beton trebuie să fie termoizolate pe la exterior.
Dacă termoizolăm subsolul prin interior, vom folosi un material termoizolant rezistent la umiditate (de pildă polistiren de tip 3 sau 4 – dar protejat contra focului, sau vată minerală ori vată de sticlă, protejate împotriva umezelii printr-o membrană hidrofugă)).
De unde vine umiditatea din subsol
·
         Vara,  se poate produce condensarea aerului cald şi umed pe pereţii mai reci ai subsolului. Şi conductele de apă rece pot provoca condensarea vaporilor. O barieră de vapori de proastă calitate sau prost aplicată poate permite vaporilor de apă din aer să traverseze zidurile chiar şi pe la tocurile ferestrelor sau pe la prize.
·         Umiditatea poate proveni şi din exterior: trotuarele casei pot să nu aibă panta spre exterior, ci să conducă apa spre pereţii casei; burlanele defecte pot lăsa apa să şiroiască pe pereţi, cauzând igrasie cu timpul (am văzut asta şi la Mogoşoaia- monument de arhitectură!); drenajul defectuos al solului poate păstra umiditatea în sol.
În imaginea alăturată vedeţi efectele devastatoare produse asupra unei clădiri neîngrijite de un simplu burlan rupt. Apa care a şiroit pe perete din burlanul rupt a distrus tencuiala şi a produs igrasie , ba chiar s-au produs fisuri în soclul casei. 
·         Până când găsim cauza exactă a umidităţii, vom combate mucegaiul cu produse specifice (spoirea cu var e eficientă şi ea, dar să fie var, nu vopsea lavabilă). Vara vom aerisi bine spaţiile, chiar şi iarna vom deschide ferestrele 2-3 minute , din timp în timp.
Izolarea acoperişului
·         Verificăm mai întâi starea învelitorii şi a elementelor structurale ale şarpantei şi efectuăm reparaţiile necesare. Verificăm să nu fie infiltraţii pe la elementele ce traversează acoperişul (coşuri, ţevi). Ne asigurăm că bariera de vapori e continuă.
·         Verificăm starea termoizolaţiei existente şi o suplimentăm cu încă un strat dacă e cazul.
·         Depistaţi locurile pe unde se infiltrează aer plimbând încet o lumânare aprinsă sau o fâşie de foiţă de-a lungul îmbinărilor (trape, tocuri de uşi sau ferestre, goluri pentru hote sau ventilatoare, goluri în jurul conductelor etc).
·         Etanşaţi de sus în jos- începănd cu părţile superioare ale încăperilor, fiindcă pe acolo iese mai mult aer cald.
·         Curăţaţi bine fisura înainte de a aplica un chit de etanşare.

Uşile şi ferestrele
·         Rostul dintre tocurile tâmplăriei şi ziduri  trebuie să fie etanşat cu vată de sticlă necompactată între două cordoane de spumă de polietilenă uşor comprimată. Sau cu spumă de poliuretan.
·         Dacă tocurile ferestrelor sunt prea stricate, montaţi alte ferestre, duble, , cu geam termoizolant.  Dacă geamul termoizolant şi-a pierdut etanşeitatea şi se văd urme de umiditate la interiorul lor, puteţi înlocui doar geamurile respective, nu toată fereastra.
·         Aplicaţi pelicule transparente pe ferestrele pe care nu le deschideţi iarna, ca să le măriţi etanşeitatea.
·         Etanşaţi uşile şi ferestrele folosind profile speciale de etanşare.







Apa caldă
·         Alegeţi robinete cu debit redus (există şi aeratoare de robinete, care amestecă apa cu aer).
·         Reparaţi sau înlocuiţi robinetele care pică apă
·         Preferaţi să faceţi duş în loc să faceţi baie în cadă
·         Când spălaţi vesela nu lăsaţi să curgă apa continuu ci umpleţi mai degrabă chiuveta cu apă cu detergent , spălaţi vasele şi clătiţi la urmă cu apă aproape rece.
·         Dacă vreţi maşină de spălaţi vase, alegeţi un model cu ăncărcare frontală, care consumă mai puţină apă.
Aparate menajere
·         Dintre aparatele electrocasnice, frigiderul consumă cel mai mult, urmat de congelator, maşina de spălat rufe, maşina de spălat vase şi maşina de gătit (dacă e electrică). Se ştie deja că e bine să folosim aparatele cu consum redus de energie (clasă A). De asemenea, să nu ne alegem modelele cele mai mari dacă nu ne sunt necesare.
·         Contează şi locul în care puneţi aparatele. Dacă frigiderul stă lângă maşina de gătit sau lângă fereastra însorită, desigur va consuma mai mult. Serpentina frigiderului ar trebui să fie curăţată periodic pentru ca aparatul să-şi păstreze randamentul.
·         Vă puteţi gândi de asemenea dacă aveţi într-adevăr nevoie de congelator...
·         Unii „extremişti” recomandă preferarea cuptorului cu microunde în locul cuptorului clasic (cu convecţie). Eu una nu sunt de acord cu asta, dat fiind că e deja constatat faptul că prepaparea la microunde nu e prielnică sănătăţii.
·         Maşinile de spălat rufe cu încărcare frontală consumă mai puţină apă decât cele cu încărcare pe sus. Dacă spălaţi rufele la temperatură mai scăzută (noii detergenţi o permir) sau chiar rece, se economiseşte energie.
Aparatele electronice
·         Scoateţi din priză încărcătoarele de telefon mobil şi adaptorul de alimentare externă pentru calculatorul portabil dacă nu e nevoie să încărcaţi bateriile respective. Altfel, aceste încărcătoare consumă energie electrică degeaba.
·         Numeroase aparate electronice continuă să consume curent electric în modul de „veghe”. O priză multiplă cu întrerupător vă permite să opriţi alimentarea televizorului sau calculatorului când nu le folosiţi, protejându-le astfel şi de suprasarcini sau supratensiuni accidentale.
Iluminatul
Se ştie deja că lămpile cu halogeni consumă mai puţin. Dar trebuie să fie luate măsuri de siguranţă în cazul utilizării lor. Tuburile fluorescente conţin mercur, o substanţă foarte toxică. De aceea lămpile fluorescente nu se aruncă la gunoi, ci se duc la locuri de recuperare specializate. Există şi măsuri de protecţie a ochilor.
Ventilaţia mecanică

Se recomandă ca locuinţele să aibă un sistem de ventilaţie mecanică, ce poate fi reglat pentru a asigura aerarea optimă, evacuând umiditatea excesivă din băi sau bucătării şi aerul viciat din încăperi. Pentru economia de energie, sistemul ar trebui să aibă un recuperator de căldură, care să folosească acea căldură din aerul evacuat din interior pentru a încălzi aerul introdus de afară. În cazul apartamentelor de bloc, hotele din bucătării vor evacua fumul şi vaporii de ce rezultă de la gătit. Dar trebuie să fie menţinute în stare bună de funcţionare şi hotele de ventilaţie prevăzute de proiectanţi la bucătării, băi , cămări sau debarale.

Mult succes!

duminică, 15 februarie 2015

Punctul longevitatii zu san li

Presopunctura în ajutorul longevităţii

Secretul vechilor japonezi care atingeau vârste foarte înaintate  consta şi în practicarea lunară a moxibustiei ( încălzirea punctului cu ajutorul moxei ) în perioada de Lună plină ( Lună nouă după alţii), pe punctul S36 (足三里 zu san li) de pe meridianul stomacului (Zu Yang Ming 足陽明
.Acest punct este supranumit  în China "Punctul Longevităţii", iar în Japonia "Punctul celor 100 de boli".

Unde este acest punct pe corpul uman?

La trei degete sub rotulă, dedesuptul şi în afara tuberozităţii anterioare a tibiei, în muşchiul gambier anterior. Este punctul 36 de pe "meridianul stomacului".

Care este rolul acestui punct

Ar fi punctul care repartizează energia în corp. Ar fi utilă stimularea lui în cazurile de vid de energie, în cazurile de suferinţe ale stomacului (şi ale intestinului gros ), precum şi în cazuri de depresii sau stres. În tradiţia orientaşă este punctul longevităţii şi este stimulat cu ajutorul procedeului numit moxa. 
Cum moxa sau acupunctura sunt procedee ce pot fi aplicate doar de către specialiştii în medicină orientală, procedeul de stimulare aflat la îndemâna noastră, a "amatorilor" este presopunctura. 
Se consideră că acest punct de acupunctură este un declanşator ce face parte dintr-un sistem de reglare informaţională , ce poate fi stimulat cu orice tip de energie (mecanică, termică, electrică, magnetică, luminoasă) de la o sursă biocompatibilă (nu se foloseşte lumina de la becuri economice  sau căldura generată prin microunde). 

Care ar fi efectele stimulării acestui punct

  • Creşterea activităţii glandelor suprarenale
  • Buna funcţionare a organelor din partea inferioară a corpului
  • Eliberarea de adrenalină şi de hidrocortizon
  • Reglează sistemul imunitar 
  • Elimină inflamaţiile din corp
  • Stabilizează presiunea arterială şi cantitatea de insulină
  • Vindecă bolile aparatului digestiv
  • Tratează urmările unui accident cerebral

Tehnica de presopunctură :

Masaj cu arătătorul dinspre genunchi spre laba piciorului, timp de 60-90 de secunde.

Alte surse recomandă masarea zilnică  a punctului Zu San Li , după cum urmează:

  • În fiecare dimineaţă, înainte de micul dejun, frecat de 9 ori printr-o mişcare circulară în sensul acelor de ceasornic, la fiecare gambă. (timp de 10 minute). Înainte de a începe masarea, se adoptă o poziţie aşezată relaxată. Se calmează respiraţia . Se poate masa cu degetul, sau cu un bob de orez sau de altă cereală.  Se mai poate pune o jumătate de căţel de usturoi pe punctul respectiv şi lăsa acolo 1-2 ore,  până se înroşeşte pielea . E  şi o metodă de slăbit (se pot pierde 400-500 grame pe săptămână). Nu se va efectua presopunctura înainte de culcare, fiindcă poate tulbura somnul. Impactul cel mai puternic al procedeului este în timpul Lunii noi. 
  • Opt zile după începutul Lunii noi, se masează punctul Zu San Li  dimineaţa, în sensul acelor de ceasornic, gândindu-ne că întărim sistemul imunitar , îmbunătăţim funcţionarea tuturor organelor . Înainte de masa de prânz , se freacă punctul Zu San Li  alternativ pe fiecare gambă pentru a ameliora memoria şi funcţionarea sistemului cardiovascular şi a sistemului digestiv. 
  • După dejun, se freacă punctul Zu San Li în acelaşi timp pe ambele gambe pentru a preveni anxietatea  şi nervozitatea.
  • Noaptea se freacă în sens contrar acelor de ceasornic , alternativ, pentru ameliorarea digestiei şi pierderea de greutate. (conform healthyfoodhouse şi edenya)

marți, 10 februarie 2015

Gesturi care ne tradeaza

Gesturi interpretate de psihologi

Limbajul corporal poate trăda o persoană în societate. Se spune că 93% dintre mesajele pe care le transmitem sunt emise în mod nonverbal (55% de corp, 38% prin voce) şi doar 7% prin cuvinte. Iată câteva indicii:
Ştie doar un secret şi cel ce vede să fie foarte atent;
se mai foloseşte şi la luarea în derâdere

1. Atingerea lobului urechii stângi = se întrevede o ripostă.

Într-o situaţie stânjenitoare, (de pildă un elev în faţa unei întrebări grele, la examen) unii îşi ating lobul urechii stângi. Asta poate arăta fie că persoana îşi dă seama că a făcut o greşeală şi se pregăteşte să găsească o ieşire din situaţie, fie că e gata să iasă dintr-o situaţie delicată printr-un contraatac.
Tragerea uşoară a urechii în jos = decizie dificilă.
Ciupirea uşoară a rădăcinii nasului , cu ochii pe jumătate închişi = evaluare negativă.
2. Pupilele dilatate = stres
Pupilele diatate indică panica, oricum o emoţie puternică, stres. În funcţie de context,  persoana poate reacţiona printr-un act negândit.

3. Clipit des din ochi = persoana minte

În afară de cazul în care cineva suferă de un tic nervos şi clipeşte des  încontinuu, clipitul des indică prefăcătoria. Ca şi ferirea privirii prin plimbarea ei prin cameră, în loc de a privi spre interlocutor.

4. Mâna la gură = ceva de ascuns.

Mîna dreaptă dusă la gură în timpul discuţiei indică un conflict interior  (nu vrem să spunem adevărul, dar vrem să nu se vadă asta) . Dacă însă mâna stângă e dusă la gură, asta ar arăta o surpriză sau frică.

5. Întoarcerea capului = umilinţă sau constrângere de a face ceva nedorit.
Încercare de a-şi masca adevărata intenţie sau adevăratele sentimente. Poate fi o persoană vinovată de ceva.
6. Degetul la nas = sindromul lui Pinocchio

Ni s-a spus în copilărie că mincinoşilor le creşte nasul. Aşa că, dacă persoana pare sigură de ea de fapt nu e chiar aşa, dar dacă pare să ezite reflectează pur şi simplu la răspuns.
Atingerea frecventă a nasului , în special a nării stângi  = minciună. (Minciuna provoacă un aflux sanguin în această zonă).
Degetul uşor îndoit sub nas = dezaprobare.
Ciupirea nărilor = situaţie percepută ca problematică

7. Strângere de mână bizară = lipsă de respect
Nu aveţi încredere în mâinile pe jumătate întinse sau în degete întinse.
Dacă o persoană vă întinde mâna stângă, nu o strângeţi imediat, apoi sstrângeţi-o într-un mod cât mai impozant posibil, pentru a arăta că nu sunteţi în poziţie de inferioritate.

8. Buze muşcate sau linse = persoana nu e în largul ei.

Persoanele anxioase au tendinţa să-şi muşte buzele dacă sunt stresate. Într-o astfel de situaţie, ar putea minţi. Încercaţi să liniştiţi persoana respectivă.

9. Mâna la bărbie = încercare de seducţie

 Mâna stângă la bărbie: prieten gata să vă asculte. Dar dacă mâna stângă e pusă pe bărbie iar cotul pe masă, persoana se cam plictiseşte...
Degetele încrucişate: Degetul mare drept peste cel stâng = încredere în cunoştinţele sale şi experienţa proprie. Degetul mare stâng peste cel drept= încredere în sentimente şi intuiţie.

10. Picioare încrucişate = mai multe interpretări posibile.

O situaţie de opunere: Femeile dreptace care îşi pun piciorul drept peste cel stâng , sau bărbaţii care îşi pun piciorul stâng peste cel drept.
O situaţie de control: femeile dreptace care îşi pun piciorul stâng peste cel drept, sau bărbaţi care îşi pun piciorul drept peste cel stâng.
Glezna pusă pe genunchi arată dorinţa de a afişa dezinvoltură, într-un mod destul de imatur.
Picioarele încrucişate, unul dintre ele mişcându-se uşor, capul sprijinit în mână sau ochii fixaţi în pământ : plictis.
Aşezat, cu mâinile încrucişate la ceafă şi cu picioarele puţin încrucişate: siguranţă de sine, superioritate şi aroganţă.
Aşezat cu gleznele încrucişate : dreapta peste stânga= stăpânirea emoţiilor, dar şi semn al eşecului; stânga peste dreapta= frustrare, dar gata de adaptare, încredere în intuiţie.
În picioare, cu piciorul drept peste cel stâng = persoană sigură de sine, dar şi egoistă
În picioare, cu un picior aşezat pe vârf = aparenţe care diferă de adevăr
11. Mângâierea părului = dorinţa de a se încuraja
O uşoară nelinişte, pe care persoana caută să o depăşească - de exemplu la un interviu pentru angajare.Scărpinarea în cap = reflectare la ceva. Scărpinarea în cap în timp ce puneţi o întrebare arată că nu ştiţi răspunsul .
Mângâierea bărbiei = ezitare, înainte de a lua o decizie.
Mângâierea gâtului = teama de reacţia interlocutorului.
Mângâierea toracelui arată persoanei din faţa dumneavoastră că o doriţi.

12. Scărpinare continuă = nerăbdare şi exasperare.
Scărpinarea furioasă a mâinilor sau braţelor indică fie că persoana e nerăbdătoare să plece, fie că persoana îşi caută cuvintele.
Mişcare continuă în faţa unei persoane = intimidare în faţa acelei persoane. Mişcări mai puţine = destindere.
Scărpinarea cefei cu indexul = gelozie.
Scărpinarea gâtului cu indexul = nevoia de a spune ce gândiţi

13. Bătutul din picior = sistem de protecţie
Într-o situaţie stresantă.
Roaderea unghiilor = nervozitate şi sentiment de inferioritate.
Bătut din degete  = latura autoritară
14. Să-ţi ascunzi mâinile = eşti acolo fără să fii.
Comrtamentul mâinilor arată atenţia persoanei.  Dacă în timp ce vorbiţi mâinile sunt ascunse sub masă, ori sunt încrucişate sau lipite de corp, asta dă impresia că nu vă implicaţi în discurs. Că discursul nu vă face plăcere. Fie pentru că e o minciună, fie pentru că nu stăpâniţi bine subiectul.
Dacă dimpotrivă mâinile sunt la vedere, puse în faţă, arătaţi că sunteţi deplin angajat în discuţie.
Cu cât mâinile se depărtează mai mult de corp, cu atât vorbele sunt mai adevărate. Dar dacă ele rămân fixe, arată că vă stăpâniţi răspunsul.
Arătarea palmelor mâinilor: sinceritate şi deschidere.
Mâinile care se mişcă în ritmul vocii arată spontaneitate.
O mână la obraz = evaluare a unei situaţii.
Punerea mâinii pe frunte = descurajare.
Ambele mâini la frunte = îngrijorare serioasă.
15. A-şi arăta mâinile = implicare
Arătarea mâinilor în timpul unui discurs subliniază cuvintele. Mişcarea mâinilor spre exterior sugerează traducerea în fapt a promisiunilor.
Braţele încrucişate cu mâinile ascunse = stres.
Braţele încrucişate cu mâinile pe bicepşi = prezenţă, implicare.
16. Interlocutor aşezat cu mâinile în buzunare = manipulator.
17. Postură cu capul aplecat şi spatele curbat = semn de supunere  sau de tristeţe.
(Sau autoconsolare).
18. Mersul cu pas sigur şi ţinuta dreaptă = siguranţă şi încredere în sine.
19. Privirea
Privirea în sus spre dreapta = minciună
Privitul în jos = nu vreţi să luaţi parte la discuţie
Privirea evazivă = timiditate.
20. Telefonul mobil
  • la urechea dreaptă: deschidere spre prieteni
  • la urechea stângă: introvertit, întors spre sine
  • trecerea telefonului de la o ureche la alta: trecere de la o atitudine la alta în funcţie de interlocutor
În seducţie:
  • Surâs sincer şi călduros? Fericit să vă cunoască
  • Nu îndrăzneşte să surâdă? Caută să domine situaţia
  • Surâde mereu? O jenă ascunsă sub masca veseliei
  • Grimasă cu un colţ al gurii spre obraz? Hipersensibilitate
  • Muşcarea buzelor ? Panică totală
  • Lingerea comisurii buzelor? Simulează cu siguranţă
  • Gură mare? Gurmand şi exuberant.
  • Gura mică? Închidere în sine, /pudoare.
  • Gură armonioasă şi bine proporţionată? Echilibrat.
Locul unui sărut:
  • Pe păr: tandreţe
  • Pe frunte: prietenie
  • Pe gât: pasiune
  • Pe urechi: fidelitate
  • pe ochi: "te iubesc, dar nu îndrăznesc să o spun"
Gesturi pentru a seduce:
  • Scărpinarea şoldului = dorinţă carnală
  • Ambele mâi pe şolduri, paralele cu axa picioarelor (la o femeie) = atracţie fizică, inconştientă sau conştientă
  • Mângâierea interiorului braţului= dorinţă intensă
  • Încrucişarea braţelor pe piept (la o femeie) = invitaţie
  • Ridicarea părului de pe ceafăspre vârful capului= ofrandă erotică a corpului
  • Dacă un bărbat se ţine de ceafă = e interesat
  • Privirea fixă= dorinţa de a atrage atenţia
  • Mângâierea distrată a lobului urechii de către un bărbat = evaluarea şanselor de seducţie
  • Mângâierea involuntară a conturului buzelor cu indexul, de către o femeie = tulburată/deranjată de prezenţa sau de comportamentul bărbatului
  • Un bărbat aşezat cu picioarele depărtate = dorinţă vizibilă de a seduce.