vineri, 7 decembrie 2012

REFERENDUM ROSIA MONTANA

CARE E ADEVĂRATA ÎNTREBARE DE LA REFERENDUM




Aud că se face într-o mică localitate din România un așa-zis referendum cu privire la o parte importantă din averea noastră, a tuturor cetățenilor României. Am aflat despre el doar pentru că la televizor au început să se perinde mai mulți angajați ai companiei miniere străine care ne rugau pe noi să votăm cum vor șefii lor, pentru ca ei, amărâții, să nu fie dați afară!
Vorba este că pe noi  NU NE ÎNTREABĂ NIMENI, NIMIC! Doar ei, amărâții care au fost lăsați de izbeliște de autoritățile statului român sunt împinși să voteze – ce?

Cetățenilor din Roșia Montană li se pun, în mod perfid, două întrebări într-una singură:
Adică:
" Sunteți de acord cu repornirea mineritului în zona Munților Apuseni și a exploatării de la Roșia Montana?". 

Întrebarea cuprinde două întrebări într-una, ceea ce este interzis în cazul unui referendum. Firește că orice rezultat ar avea, acest referendum nu poate fi luat în seamă. Dar pentru el se cheltuiesc bani grei, tocmai din banii acelor amărâți care ar avea nevoie de atâtea. Cei 300.000 de lei cheltuiți pentru acest  referendum ar fi putut fi folosiți pentru dezvoltarea unei activități economice durabile în zonă, fără dinamitarea munților.  Pe lângă acești bani se cheltuiesc însă multe alte sume de bani pentru reclamele televizate la posturile naționale, deși noi, cetățenii din alte zone nu putem vota acolo. De ce se aruncă acești bani, în loc să se facă într-adevăr ceva pentru oamenii din zonă? De ce nu se construiește  de pild[ un aeroport acolo, ca să poată veni turiștii (de vreme ce se pare că autostrăzi nu putem să facem)?
Simplu: pentru că nu se vrea ca oamenii de acolo să o ducă mai bine, se vrea ca ei să fie în mizerie și să accepte chiar să fie furați pe față, doar ca să nu moară de foame. Pentru că de fapt asta ar urma să se întâmple:
Adevăratul sens al întrebării este:

 Sunteți de acord ca străinii să vă ia bogățiile subsolului- nu doar aur, ci și argint și alte metale chiar mai valoroase decât aurul, iar pe unii dintre voi să vă plătească timp de câțiva ani ca să scoateți aceste bogății și să le faceți lingouri, ca străinii să le poată căra la ei? Sunteți de acord să vă aruncați singuri în aer munții, ca să aveți în loc niște munți de steril, care vor otrăvi aerul și apa cu diverse otrăvuri? Sunteți de acord să aveți un imens lac plin cu cea mai periculoasă otravă, care să rămână la voi pe vecie și care se va evapora otrăvind aerul, căzând apoi cu ploaia asupra voastră? Sunteți de acord ca generațiile următoare să nu mai aibă aur sau argint, dar să nu mai aibă nici munți, nici ape curate, ci doar lacuri de otravă  generatoare de boli și de moarte și să nu mai poată crește vite, sau cultiva pământul, sau să primească turiști, pentru că totul va fi otrăvit?  

Sau, mai pe scurt:

 Vreți să aduceți Apocalipsa pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu?  

Bieții locuitori ai zonei nu sunt, firește, informați corect. Nimeni nu le spune că mineritul ar putea fi făcut chiar de noi, românii, nu numai de RMGC. Și, bineînțeles, nu cu tehnologia criminală cu cianuri, ci prin alte procedee, cum ar fi tehnologia separării gravitaționale și flotației, aplicată în Finlanda, sau tehnologia românească descoperită de băimărenii din echipa SC Larechim , prin care se obţine de 1,5- 2 ori mai mult aur şi argint decît prin tehnologiile pe bază de cianuri, dar la preţuri de 2,5 ori mai mici. Dacă adăugăm cîştigul enorm pe care îl aduce trisulfura de arsen,rezultată în urma acelui proces tehnologic,  avem în faţă una dintre posibilele mari lovituri economice ale României. Pentru aceasta, mai este nevoie de o investiţie, de circa 100.000 de euro, care să ţină în viaţă grupul de chimişti băimăreni. Adică exact cât s-a cheltuit pe  referendumul  ilegal și pe propaganda mincinoasă legată de el difuzată la tv. Și unde mai pui că aurul ne-ar rămâne nouă, nu l-ar lua străinii!

Deci, până la urmă, oamenii ar trebui să fie întrebați:

“Vreți să vă ia alții aurul și să vă lase vouă în schimb multă otravă, sau vreți să lucrați într-o întreprindere românească, aplicând o tehnologie românească și să vă rămână vouă aurul?“

Cam despre asta e vorba, oameni buni!

 Surse:

miercuri, 5 decembrie 2012

CELE MAI SANATOASE BAUTURI




  cele mai sănătoase 20 de băuturi pentru organism !

Pentru a scăpa de sete, pentru a te răcori și pentru a bea ceva bun, iată sfaturile de mai jos, prezentate de specialiștii nemţi în ziarul Bild. Unele dintre băuturile prezentate nu numai că sunt bune la gust, dar te pot scăpa chiar și de cancer.


Polenul crud



Binefacerile polenului crud

Albina recoltând polen de pe antera unei flori. Se observă ghemotocul de polen colectat la nivelul picioarelor posterioare

Nu se poate compara, ca eficienţă, cu polenul uscat. Iar ca gust, nici atât. Luat proaspăt, din stupul albinelor, este o uzină de sănătate.
Polenul crud conţine o mare varietate de vitamine, enzime, microelemente dificil de găsit într-un alt produs natural. Activitatea biologică a produsului crud se înjumătăţeşte, însă ‚ în 5-6 ore de la recoltare (Fănică Voinea Ene). El trebuie pastrat la frigider cateva ore sau congelat pana la consumare.

Însuşirile medicale ale polenului crud


GUTUIA, FRUCTUL MINUNE



Gutuia


coing

MICĂ ISTORIE A GUTUII

Gutuia este originară din Balcani și de pe malurile mării Caspice.
Ea era cunoscută din Antichitate și cultivată chiar cu 400 de ani înainte de Cristos.
Era foarte apreciată de romani, care o mâncau gătită cu miere. Ei o foloseau , de asemenea, și în parfumerie.
La vechii greci, gutuia era un cadou ritual făcut cu ocazia căsătoriei. Plutarc scrie chiar că mireasa mesteca o gutuie înainte de a intra în camera nupțială, pentru a-și parfuma gura.
În Franța  devenit foarte apreciată din secolul XV și era folosită în bucătărie, dar și în parfumerie și medicină.
Gutuiul era plantat în șiruri ce delimitau parcelele de teren.

Gutuia și sănătatea noastră

TERAPIA CU MIERE SI SCORTISOARA

cannelle et miel

MIEREA SI SCORTISOARA POT FACE MULTE IMPREUNA!

¬S-a descoperit că o combinaţie de miere cu scorţișoară poate vindeca majoritatea bolilor. 

persoana a doua singular, plural


Dumneavoastră sau tu?


marți, 4 decembrie 2012

Alertă – gazele de șist- deputat european alertează Comisia euroeană





Gazele de șist : cutremurele sunt mai intense în preajma puțurilor de exploatare prin fracturare

Oamenii de știință sunt îngrijorați de legătura observată între reinjectarea apelor uzate în puțurile create pentru extragerea gazelor de șist și intensificarea seismelor în apropierea puțurilor respective..

luni, 3 decembrie 2012

GRAFIC CUTREMURE ROMANIA




Privind această reprezentare grafică a relaţiei dintre energia dezvoltată de un cutremur şi magnitudinea pe scara Richter, ne dăm seama că energia creşte exponenţial şi că de exemplu  un cutremur cu magnitudinea 6 degajă  o energie de circa 60 de ori mai mare decât unul de gradul 5, iar unul de gradul 7 de circa 1600 de ori mai mare decât unul de gradul 5. 

Câte cutremure peste gradul 4 au fost în 2012 în  zona Vrancea ?

Zece cutremure cu magnitudinea de cel putin 4 grade: 

  •  la 10 ianuarie (magnitudine 4,3 grade), 
  • 19 ianuarie (4 grade), 
  • 26 aprilie (4 grade),
  •  26 mai (4 grade),
  •  6 iulie (4,4 grade), 
  • 12 iulie (4,3 grade), 
  • 31 august (4,1 grade),
  •  9 septembrie (4 grade)  
  • 2 octombrie (4,2 grade). 
  • 1 decembrie (4,8 grade!)

duminică, 2 decembrie 2012

Cutremur 4,8 grade pe 1 decembrie 2012 în Vrancea

Cutremur de 4,8 grade, în seara Zilei Naționale, în zona Vrancea!

Seismul – cel mai puternic de anul acesta (sperăm să rămână așa!) în România –  produs la ora 22,52, la o adancime de 67 de kilometri , simțit în mai multe localități, inclusiv în București.

La muti ani, romani!


La mulți ani românilor de ziua națională!



Iată și ziua în care toți românii ar trebui să fie veseli și încrezători în viitor.
Ziua în care ar trebui să se vadă untatea românilor – nu degeaba e Ziua Întregirii.
Ziua în care ar trebui să ne mândrim cu realizările economice și culturale.

Cum am petrecut această zi?


marți, 13 noiembrie 2012

Diseara mergem la cinema?


Mergem la un film?

 E –încă- o întrebare firească. Pentru cât timp?


În fața cinematografului Patria, pe lângă îndemnul „ Hai la film”, vedem și alte afișe.


joi, 8 noiembrie 2012

RUINELE BUCURESTIULUI



Ce e în spatele blocurilor de pe bulevardul Libertății?


Toată lumea a deplâns demolarea masivă a caselor vechi de pe Dealul Piscului (Dealul Arsenalului), și din preajma lor, pentru construirea marii Case a Poporului , a noului bulevard (supranumit în popor „ Prăbușirea socialismului”) și a actualului bulevard „ al Libertății” precum și a blocurilor care mărginesc noile bulevarde.  Era un cartier cu case vechi, dar bine întreținute, cu un caracter unitar .

Cartierul Uranus

În anii 1930, aici era „ partea cea mai pitorească a Bucureştilor”, Iar pe dealul Piscului fusese amenajată o staţiune de sky care “era vizitată cu pasiune de toată capitala”.  
Dacă strănii care vizitează Bucureștiul ne întreabă nedumeriți unde sunt clădirile vechi în acest oraș atestat documentar de peste 600 de ani, unde îi vom duce? Nu în faimosul „centru istoric”, unde fostele magazine au fost lăsate mai întâi să se degradeze grav, apoi unele dintre ele au fost reparate și transformate în bodegi, iar altele sunt și acum în stadiul de ruină ce așteaptă intervenții. Nu acolo va simți vizitatorul pulsul vechiului oraș și tradiția acestuia.
Să vedem, însă, casele vechi din împrejurimile Dealului Piscului, adică cele din vecinătatea ansamblului Casei Poporului și ascunse privirii de șirul de blocuri de pe bulevardul Libertății .
Dar ce s-a ales de casele din cartierul Uranus care, totuși, au supraviețuit acestei acțiuni de sistematizare?
M- aș fi așteptat ca aceste vestigii prețioase, care depun mărturie despre cum arăta vechiul București și despre istoria lui, să fie bine întreținute , declarate sit protejat și să constituie un loc agreabil de promenadă, în care oricine să poată respira parfumul vechiului București.
Așa că, într-o zi, când eram pe bulevardul Libertății și printr-un pasaj deschis dintr-unul dintre blocuri am zărit o casă veche, am trecut prin acel pasaj cu sentimentul că voi pătrunde prin poarta fermecată în grădina neștiută a Bucureștiului.

Am trecut de poarta fermecată și...iată ce am văzut!



joi, 1 noiembrie 2012

Reabilitarea termică a blocurilor



Vine iarna- se va termoizola și blocul nostru?


Citim în presă semnale de alarmă cu privire la calitatea necorespunzătoare a anvelopărilor termice ale clădirilor de la noi, mult sub nivelul cerut pe plan european.
Cine e de vină?
Se spune că de vină ar fi Instituțiile statului, un cadru legislativ deficitar sau un nivel de educație scăzut în rândul populației  .Educația populației nu ar trebui să joace un rol aici, câtă vreme reabilitarea termică se face pe baza unor lucrări de audit urmate de proiecte tehnice întocmite de specialiști. Ei sunt cei care trebuie să fie competenți, nu marea masă a populației. Cadrul legislativ, desigur, poate și trebuie să fie îmbunătățit, dar el a atins totuși un nivel comparabil cu cel din alte țări europene. Rămân ca responsabile pentru rezultatele necorespunzătoare doar instituțiile statului. Dacă organele de control ale Inspectoratului de Stat in Constructii sunt subdimensionate, și deci controlul stadiilor de constructie este insuficient, nu este de vină legislatia (care prevede acest control), ci instituțiile care nu asigură condițiile ca respectivul control chiar să fie făcut.
Asociațiile de locatari, care sunt beneficiarii finali ai reabilitarilor termice ale blocurilor, nu li se oferă accesul la proiectele întocmite, ca să poată urmări la rândul lor corectitudinea aplicării lor pe teren.
La licitații, singurul criteriu este prețul scăzut, așa încât alegerea materialelor de proastă calitate, dar ieftine devine obligatorie. Se lucrează chiar și la temperaturi sub 4 grade (ceea ce este greșit), plăcile termoizolante nu sunt fixate cu dibluri sau acestea sunt în număr prea mic, se folosesc materiale de calitate necorespunzătoare, dirigintele de șantier nu există decât în teorie, garanția lucrărilor e prea mică (ea ar trebui să fie minim 8-10 ani), fațadele capătă culori stridente, distribuite dezordonat, fără legătură cu volumetria clădirii.

Aspectul blocurilor reabilitate reflectă societatea noastră- dezbinată- au spus niște tineri designeri români ce activează acum la Londra și pe care i-am văzut într-un reportaj la PROtv. Ei spun că străinii îi întreabă de ce termoizolarea blocurilor se face individual și nu colectiv? Adică, ei își închipuie că petele răzlețe de culoare se pot explica doar prin faptul că fiecare locatar și-a făcut singur, „în legea lui” termoizolarea apartamentului și de aceea și-a colorat porțiunea de fațadă fără a se corela cu ceilalți.
 
În unele cazuri, chiar așa se întâmplă:             
Dar alteori, e pe bază de proiect!
Neajunsurile încep încă din faza de proiectare.

duminică, 28 octombrie 2012

A vândut Regele Mihai tablouri ale Coroanei?


Am găsit întâmplător acest articol mai vechi apărut în Evenimentul Zilei și care mi se pare uluitor:

de Stefan Ciocan     Evenimentul Zilei
Vineri, 11 martie 2005, 0:00


Scriitorii Mihai Pelin si Petru Romoşan scot la iveală un fapt senzaţional, necunoscut pină acum opiniei publice din România, care amestecă numele Regelui Mihai în dispariţia a 42 de tablouri din Colecţia Coroanei Regale.
 Este vorba despre picturi care valoreaza în prezent sute de milioane de dolari, opere ale unor artisti celebri precum Rembrant, El Greco sau Caravagio.

Conform scriitorului Mihai Pelin, care citeaza documente din arhivele Securităţii, tablourile au fost scoase din ţară de Regele Mihai, în portbagajul maşinii personale cu care se deplasa in Anglia, la nunta Reginei Elisabeta. Se intimpla in noiembrie 1947, cu o luna înainte de abdicare.
Trei dintre cele 42 de pinze au fost identificate de scriitorul Petru Romoşan îin colecţii private din Franţa, SUA şi Italia, deşi, potrivit legii, tablourile care aparţin patrimoniului public nu pot fi înstrăinate. Atât pe vremea lui Ceauşescu, cât şi imediat după revoluţie, guvernul român a încercat zadarnic să dea de urma acestor valori publice şi să le recupereze.
Dl Kreuger , primul soţ al celei de a treia fiice a lui Mihai I (actualmente Irina Walker) a înapoiat statului român unul dintre tablourile de pe lista celor dispărute.

vineri, 26 octombrie 2012

Casa Robescu – ce ați face dacă școala în care ați învățat ar arăta așa?



Fiecare om- cred- își iubește școala în care a învățat. După trecerea anilor, revederea școlii aduce puțin din suflul tinereții, amintirea colegilor și câte și mai câte. De aceea se organizează periodic întâlniri cu foștii colegi și cu profesorii.

miercuri, 24 octombrie 2012

Muzeul Cornel Medrea s-a pierdut!


Adresa: București, Str. General Budișteanu nr. 16, sector 1
telefon:
  021 359 25 9
Program:  Zilnic: 9:00 - 17:00;   Închis: Luni

Se găsesc aceste informații pe o goază de pagini web.. Aflăm că el 
a fost restaurat, dotat cu sistem modern de iluminat. 
„Spatiul - compus din doua nivele (parter si demisol), carora li se adauga o curte amenajata ca loc de expunere - a fost de curand restaurat, dotat cu un sistem modern de iluminat.”
Muzeul a luat ființă în 1957, prin donațiile făcute de Cornel Medrea- figură proeminenta a artei românești, fost membru corespondent al Academiei Române, distins cu titlurile de "profesor emerit" și de 
"artist al poporului".

marți, 23 octombrie 2012

Cand se deschide Biblioteca Nationala a Romaniei?

Biblioteca NationalaMotto: Invit lumea să redescopere bibliotecile,să vadă că sunt altceva decât simple depozitoare de carte, să vadă că s-au modernizat, să vadă că au comori ascunse." 
 Elena Tirziman, Directorul Bibliotecii Nationale a Romaniei in noaptea bibliotecilor (sic!)
S-ar părea că aceasta bibliotecă s-a deschis deja pe 23 Aprilie 2012. Știrea oficială ne spune că:
 "Construcția a durat aproape 20 de ani si a costat peste o suta de milioane de euro. Biblioteca va fi complet funcțională abia către finele anului, pentru că mai trebuiesc aduse aproximativ 12 milioane de obiecte (cărți, documente etc.) ".
Plină de speranță,pe 24 aprilie  am stat la coadă și am obținut sofisticatul Card de acces, cu poză și cod de bare. Dau să intru  apoi să îl și folosesc....stupoare! Sălile de lectură s-ar putea doar vizita într-un tur organizat, dar să mai așteptăm vreo oră, să se mărească grupul....Vedem multe holuri goale, spații imense nefolosite.
Am revenit câteva luni mai târziu. Între timp, speram, activitatea va fi început la bibliotecă. 

vineri, 19 octombrie 2012

Muzeul Antipa umbla cu mastodonul vopsit!



Am vrut sa vizitez și eu, ca tot bucureșteanul conștiincios, muzeul Antipa proaspat renovat.
Imi era întiparit în minte din copilarie, asa că am pășit cu emoție spre intrarea știută. Tatăl meu nu mă mai ținea de mână, dar în interior aveam să văd din nou aceleași exponate, cu ochii copilului care am fost.
Chiar de la intrare, însă, am avut un șoc! În fața ochilor aveam scheletul de mastodon dat cu vopsea neagră!

vineri, 19 februarie 2010

Bolnav in Romania - partea 1 (diagnosticul)

Dupa o lunga pauza de scris aici, ma intorc cu o poveste trista, urmarita indeaproape. Protagonistul este un apropiat de-al meu, si toate faptele sunt, din pacate, reale. Voi povesti intreaga epopee la persoana I, pentru a transmite mesajul mai usor. Sa incepem dara:

Episodul 1: Diagnosticul

Alarmat de niste analize care nu iesisera cum trebuie, sunt indrumat de catre medicul de familie catre un specialist dintr-un spital. Pe modelul binecunoscut, incep telefoanele la cunostinte si rude pentru identificarea specialistului cu pricina. Este gasit un chirurg de la spitalul Panduri si ma duc acolo cu 'intrarea' facuta.

Urmeaza ore lungi de asteptat pe holuri. Mai precis, toata lumea care cauta cate un doctor astepta pe holul de la intrare, pandind momentul in care maretii profesionisti traversau respectivul hol dintr-o parte in alta. Aici erau agatati (la figurat sau mai mult la propriu) de catre bolnavi, pacienti si rudele lor, fiecare incercand sa profite cat se poate mai bine de 'quality time'-ul petrecut cu specialistul.

Intr-un final, vine si doctorul pe care il asteptam. Este interceptat, i se prezinta situatia, si sunt invitat la policlinica, unde consulta doctorul o singura zi pe saptamana. Intamplator, pe saptamana respectiva ziua de-abia trecuse..

Saptamana urmatoare - policlinica. Coada ca la carne, cu lista de asteptare. Dupa vreo 3 ore de stat in picioare, reusesc sa intru. Medicul se uita pe analize si decide ca trebuie sa le repet, la ei in spital.

Boon, trec alte zile, se repeta analiza. Din nou policlinica, din nou coada. Doctorul decide ca trebuie facuta o biopsie. Booon, se stabilesc o zi si o ora, ne prezentam la biopsie.

Urmeaza Episodul 2: Biopsia

miercuri, 18 martie 2009

Apple Iphone firmware 3.0 - ce e nou

Apple a prezentat noul OS (versiunea 3.0) pentru Iphone, aducand in sfarsit functionalitate care permite utilizarea mai decenta ca telefon. Printre imbunatatirile mai importante sunt:

- functionalitate Cut/Copy/Paste (aleluia !)
- MMS
- Un tool de cautare in sistem (mda, Nokia are de secole)
- imbunatatiri la Bluetooth (A2DP stereo, peer-to-peer si file exchange)
- sincronizare de calendar prin Exchange si cu serviciile de la Google si Yahoo


..si altele (gasiti aici o lista mai cuprinzatoare). Enjoy :)

luni, 16 februarie 2009

Nano-bomba care distruge cancerul

O echipa de geneticieni si chimisti de la universitatea Carolinei de Nord au reusit sa modifice un virus botanic astfel incat sa il foloseasca la transportul medicamentelor anti-cancer. Noua varianta de virus poate 'cara' 17 nm de tratament si are o membrana modificata pentru a se lipi de celulele canceroase.

Din cate se pare, pasii facuti in domeniul nanotehnologiei apropie din ce in ce mai mult stiinta de remedii impotriva bolilor sau afectiunilor intratabile pana acum. Oare cat mai avem pana la un remediu functional?

Mai multe detalii aici.

vineri, 13 februarie 2009

Amortizoare care genereaza energie

Masina consuma prea mult? In cazul acesta pune-i niste amortizoare care genereaza energie. Nu e un banc, ci aproape realitate: studentii de la MIT au creat si testat amortizoare echipate cu microturbine. Turbinele genereaza curent si, introduse in circuitul electric al unui autovehicul, pot realiza o economie de pana la 10% la consumul de combustibil.

Daca imi aduc bine aminte, recordul mondial de consum redus este de cca 4l/100km (facut cu un vw jetta). Minus 10%, ar rezulta 3.6l/100km, adica cca 0.13 RON/km. Nu e rau deloc :)

duminică, 1 februarie 2009

Jaful de la casa de schimb din Brasov

M-am nimerit de cateva ori in fata televizorului zilele astea, cand se difuzau stirile despre 'eroul' momentului, sceleratul care a jefuit o casa de schimb valutar din Brasov si a impuscat cu sange rece trei oameni, dintre care doi au murit pe loc. Dar ce m-a lasat fara cuvinte e indolenta si incompetenta politistilor si judecatorilor platiti din greu din banii nostri, si care au contribuit semnificativ la tragedie.
Sa vedem cum anume:

1. Serghei Gorbunov (criminalul) fusese condamnat in 2004 pentru exact aceeasi fapta: jaful unei case de schimb si impuscarea unui om. Pentru asta a primit 15 ani de inchisoare.
2. Aflat in inchisoare (pentru o fapta grava, da?), face o cerere de eliberare pentru 'atac de glaucom'. WTF ? Cum adica atac de glaucom??? Avea antecedente medicale?
3. Intr-un mod siderant, i se aproba eliberarea din puscarie pentru 3 luni fara niciun fel de analize. Deci, sa recapitulam: daca avea atac de glaucom si nu se opera in cateva zile, orbea. Chiar daca s-ar fi operat de glaucom, putea fi inapoi in inchisoare a doua zi, atat dureaza recuperarea
4. Politia afirma ca dupa cele 3 luni l-ar fi cautat acasa, dar nu l-au gasit si l-au dat in urmarire generala. Avand in vedere ca nu au fost in stare sa produca documentul de dare in urmarire, probabil ca nimeni nu l-a mai cautat vreodata
5. Intre timp, Serghei se ducea la sala in mod regulat si se antrena in vederea participarii la K1. Politia spunea ca il cauta de zor in tot timpul asta. Nu-i asa ca pare un film prost?

Continuarea o stiti: doi oameni morti, un al treilea care a pierdut un ochi si va fi infirm pe viata. Eu in locul lui as da in judecata politia pentru complicitate si daune, pentru ca de unde ma uit eu, ei sunt tot atat de vinovati ca si atacatorul..

sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Prima clonare comerciala

Aveti un animal favorit si nu va intelegeti cu parintii/prietena/bunicii cine sa il ia? Nu-i nimic, acum puteti face cate unul pentru fiecare :)

CNN ne spune cum un cuplu din California a platit 155,000 dolari pentru a obtine o clona a multiubitului caine, mort de cancer. Procedeul a fost posibil pentru ca oamenii, prevazatori, prelevasera niste celule de la patruped in urma cu cativa ani. Clonarea a fost facuta de o firma din Korea prin intermediul BioArts, o firma locala din Florida.

Asta inseamna ca distractia a inceput in mod oficial. Sunt curios unde o sa se opreasca, si pe cand primii xero-frati, xero-neveste sau xero-copii...

vineri, 30 ianuarie 2009

5900 de locuinte sociale in 2009

Proaspatul ministru al MDLPL, adica Dezvoltarii si Locuintelor, a declarat ca are in plan construirea a 5900 de locuinte noi anul acesta si inceperea altor 12800 cu un buget de 688 de milioane de lei.
Estimand ca 590 de milioane sunt alocate terminarii primelor, ar insemna un pret de 100,000 lei per locuinta, adica cca. 22,000 euro la un curs mediu de 4.5 lei/euro.

Acum, daca iau in considerare pretul mediu al unei garsoniere, situat in prezent la cca. 55,000 euro (conform informatiilor de aici), pot sa emit doua ipoteze: ori domnul Blaga (sus-numitul ministru) traieste in realitatea lui proprie care nu are legatura cu a noastra, ori anumiti domni 'investitori' trebuie sa intre la program accelerat de reducere a osanzei.

Oare care varianta o fi cea corecta? :)

marți, 27 ianuarie 2009

Koons - valoarea artei

Ma extaziam la inceputul anului de combinatia intre 'arta' moderna a lui Koons si arta autentica de la Versailles.
Sunt curios acum, cu adancirea crizei, care o mai fi valoarea operelor respectivului? Or fi avand o depreciere mai mare ca un Fiat Linea?

Papa - zilnic pe youtube

Lansat in urma cu o saptamana, canalul YouTube al Vaticanului are deja la aceasta ora 10,000 de abonati si circa 350,000 de vizionari. Acum, avand in vedere ca sunt circa 1.1 miliarde de catolici, dintre care jumatate pe continentul american (deci cu acces la tehnologie), penetrarea mi se pare cam limitata.
In orice caz, initiativa ramane interesanta. Pentru cine doreste sa se uite, canalul este disponibil in engleza, italiana, spaniola si germana si este actualizat zilnic.

http://www.youtube.com/vatican

joi, 22 ianuarie 2009

Nanoboti in chirurgie cardiovasculara

Un pas important in stiinta care ajuta chirurgia a fost facut de catre cercetatorii de la universitatea Monash din Australia. Lucrarea publicata in urma cu doua zile descrie cum este acum posibila crearea de micromotoare piezoelectrice cu dimensiune de doar un sfert de milimetru, care ar putea fi folosite pentru propulsia unor roboti chirurgicali. Calculele efectuate de echipa de cercetatori arata ca un asemenea motor ar putea propulsa, cu ajutorul unei propulsii flagelare, un microrobot la o viteza egala cu cea a curentului sanguin din corpul uman.

Descoperirea deschide perspective reale pentru crearea de microroboti si ar putea reduce semnificativ riscurile legate de operatii in interventiile pe artere sau pe cord. Ceea ce, avand in vedere frecventa afectiunilor de acest gen, ar putea insemna in final o calitate mai buna a vietii pentru foarte multi oameni.

Sursa

vineri, 16 ianuarie 2009

ITunes 100% fara DRM, calitate mai buna a fisierelor

Incepand din primavara, toate melodiile din ITunes vor fi lipsite de DRM. Anuntul a urmat la scurt timp dupa ce EMI a declarat ca va oferi toata muzica sa fara DRM si, daca ma intrebati pe mine, e un pas foarte important in directia cea buna. Modul de functionare este cel sub care functiona ITunes Plus pana acum, adica:

- Albumele ITunes standard pe care le aveti deja pot fi convertite la ITunes Plus contra unei taxe de circa 25% din pretul platit.
- pretul unic este inlocuit de un pret de $0.69, $0.99 sau $1.29 per piesa
- calitatea fisierelor creste, de la 128kbps la 256kbps
- fisierele vor fi in format AAC, format recunoscut de playere de la Creative, Archos, Sony si de telefoane mobile Nokia si Sony Walkman
- desi fara DRM, fiecare fisier va contine inauntrul sau adresa de email a celui care l-a cumparat. Aveti grija deci pe ce torente ajung fisierele voastre :)

Una peste alta, o miscare de mult asteptata si care readuce o unda de bun simt in industrie. Se aude, RIAA?

joi, 15 ianuarie 2009

UE are in plan interzicerea plasmelor

Daca proiectul legislativ va fi adoptat in primavara aceasta, televizoarele cu plasma ar putea fi interzise pe teritoriul UE. Motivul ar fi ca tehnologiile care se folosesc sunt ineficiente si consuma prea mult curent, fapt care nu se potriveste cu noile tendinte 'verzi' ale comunitatii. Celelalte televizoare o sa primeasca si ele, in mod obligatoriu, rating-uri de consum (de genul celor gasite pe frigidere sau pe masinile de spalat).
Daca e sa calculam, e adevarat: un televizor cu plasma consuma de 2-3 ori mai multa energie comparativ cu unul echivalent LCD. Si tehnologia LCD inca are deschise cai de evolutie spre consumuri si mai mici (OLED, iluminare cu LED si asa mai departe). Deci initiativa ar putea avea o justificare la prima vedere.

Dar, daca e sa ne uitam la cifrele de vanzari, televizoarele cu plasma au reprezentat in 2008 circa 25% din totalul flat-panel-urilor. Si tendinta e de scadere, pentru 2009 fiind prognozata o crestere de 5% a vanzarilor de plasme si de 25% a LCD-urilor. Investitiile in tehnologie avantajaza de asemenea LCD-ul si cel mai probabil plasmele o sa devina in mod natural neatractive pentru cumparatori in scurta vreme.

Partea cealalta a legii, cu etichetarea pe clase de consum, mi se pare insa foarte utila. Ca la urma urmei, cati dintre noi s-au preocupat pana acum de cat consuma televizorul?

miercuri, 14 ianuarie 2009

Despre cum se vinde retail in Romania

Traind de atata timp in Bucuresti, probabil ar trebui sa fiu blazat si sa nu ma mai intereseze 'detalii' de genul cum te trateaza vanzatorul de in momentul in care calci pragul magazinului. Si totusi:

Episodul 1: Plaza Romania, magazinul No 36. Magazinul apartine marcii Seroussi, si deci in viziunea lor ar trebui sa fie pretentios. Intru in magazin, fac ochii roata - nimeni. Mai merg putin, ajung in centrul magazinului - nimeni. Fac iar ochii roata, vad un individ care semana a vanzator alergand dupa o minge de tenis spre cabinele de proba. O iau pe urma lui si vad, intr-un loc mascat de niste rafturi, patru (4) vanzatori care jucau miuta. In magazin, in timpul programului, duminica ..

Episodul 2: Mare campanie de publicitate cu reduceri de pret la niste automobile. Sun la un dealer, imi raspunde o duduie care habar n-are despre ce vorbesc si care incearca sa ma convinga ca promotia de fapt nu exista si ca spotul TV o fi ramas de anul trecut. Si se mai mira lumea ca suntem singura tara in care s-au prabusit vanzarile de masini in Europa.

Episodul 3: Plaza Romania, magazin de camasi. Intreb de tricouri de pus pe sub camasa, vanzatoarea face ochii mari. Repet intrebarea, imi arata ca ei vand pijamale cu maneca scurta. Albastre.

Exemplele de mai sus s-au repetat intr-o forma sau alta de sute de ori si in orice fel de magazine, de la buticul din colt la un magazin de bijuterii de lux. Vanzatorii sunt indolenti, nu stiu ce vand si/sau nu ii intereseaza ce vand. Nu mai vorbesc de interesul pe care si-l dau pentru un om care intra in magazin, fie el interesat sau nu sa cumpere in acel moment. Si mai trist e ca in oamenii astia se baga bani, se fac training-uri si cineva probabil le explica valorile unei companii. Din pacate, totul este 'to no avail', iar treaba merge inainte in purul stil balcanic. Romanul da gramada oricum in magazine sa-si ia ultimul model de ceas si noua nuanta de blugi care se poarta anul asta si toata lumea e fericita.
Si totusi, parca as vrea cateodata sa-mi zambeasca cineva cand vreau sa-i dau niste bani si eventual sa-mi dea si o parere pertinenta. Cer prea mult?

marți, 13 ianuarie 2009

Cum vorbesti cu un operator la *222 la Vodafone

Daca te-ai dat cu capul de zid incercand sa dai de cineva cu care chiar poti sa vorbesti la "serviciul clienti" de la Vodafone, stii cat de imbecil si frustrant poate sa fie sistemul.
In cazul in care ai stat 30 de minute sa asculti reclame, spam si o voce inutila care debiteaza tampenii, incearca sa formezi combinatia asta ca sa ajungi la un operator uman:


112101

Succes :)

Edit:S-a schimbat robotul, a devenit bineinteles mai enervant. Si s-a schimbat si codul, cel nou (care mi-a mers mie) este:

1110

Edit Octombrie 2012: S-a schimbat din nou, acum 'beneficiem' de zisa Andreea. La fel de enervanta.
Incercati combinatia urmatoare:
1330

Atentie: primul '1' este 'factura si servicii', iar ultimul '3' este pentru servicii active pe cont. Vad ca mai nou intercaleaza tot felul de reclame in meniu, pe care trebuie sa le ascultati si sa apasati tasta corespunzatoare pentru a sari peste ele.
Si mai fac o magarie: cateodata spun 'serviciu indisponibil'. De ce e o magarie? Pentru ca in mod evident serviciul e disponibil, dar ei il restrictioneaza in mod arbitrar..

Edit Decembrie 2012: am confirmat magaria cu 'serviciu indisponibil'. Am sunat de 5 ori de pe telefonul meu, de fiecare data cand navigam prin robot catre un operator mi se spunea 'serviciu indisponibil' si se inchidea conexiunea. Am sunat in acelasi timp de pe alt telefon, intrat in acelasi meniu, am vorbit cu un operator. Sa traiasca multi ani fericiti Vodafone si serviciul lor clienti care isi bate joc de noi..

vineri, 9 ianuarie 2009

Versailles, Koons si Michael Jackson

Am fost in Paris de sarbatori. Orasul - minunat ca intotdeauna, iar noaptea il gasesc si mai frumos. Am pus putin mai jos cateva dintre pozele facute, intr-o timida incercare de a-mi justifica afirmatia :)

Dar voiam sa vorbesc despre vizita facuta la Versailles. Am rabdat frigul la marea coada de la bilete (cine vrea sa mearga - hint: se pot tipari biletele pe internet sau se pot cumpara, fara coada, in statia de RER de plecare din Paris), am mancat la cafeterie si am intrat in palat. Acolo - surpriza. Pe langa ce ma asteptam sa vad, palatul, gradina, grajdurile, si asa mai departe, mai era un mic bonus: 'operele' de fina arta ale unui individ numit Jeff Koons. Cand am vazut-o pe prima (cainele roz) tronand intr-o sala impresionanta a palatului, am zis ca e o greseala. De la a doua, am inceput sa-mi pun intrebari. Cand am ajuns la opera numita 'Michael Jackson si maimuta' am inceput sa am nervi. Iar cand am vazut salteaua gonflabila in forma de crustaceu (valoare estimata: 50 RON) atarnand pe post de sculptura langa un candelabru de cristal, am inceput sa am senzatia ca cineva isi bate joc de nervii mei.

Nu am facut poze decat cu doua din opere, pentru ca mi-a fost frica sa nu pateasca ceva camera, de rusine. Dar a fost cineva cu mai mult curaj, si le-a postat aici.
Accept cu placere explicatii referitoare la simbolistica creatiilor la care ma refer, in cazul in care am pierdut eu contactul cu arta moderna. Si nu ma refer aici la cifre care sa imi explice ca Koons (sic!) este cel mai bine cotat artist in viata si ca operele sale se vand cu milioane de dolari...

marți, 23 decembrie 2008

Submarine nucleare cu...Windows

Intr-un comunicat recent, Marina Regala a Marii Britanii anunta cu mandrie modernizarea primelor submarine nucleare prin inlocuirea intregului sistem de comanda cu unul bazat pe...Windows. Inlocuirea sistemului pentru un submarin a durat 18 zile si e descrisa ca fiind un succes deplin, astfel incat se mai are in plan dotarea distrugatoarelor si a noii generatii de submarine cu aceeasi tehnologie.

Citind stirea respectiva nu am putut sa nu imi aduc aminte de faptul ca, atunci cand am cumparat prima licenta de Windows XP, era in ea un paragraf mic care spunea ca nu poate fi folosita pentru sisteme de care depinde viata cuiva, cum ar fi cele din spitale. Citatul este aproximativ, dar ideea este corecta. Ma intreb daca la versiunea 'XP pentru submarine' licenta mai contine mentiunea respectiva. Ca daca o mai contine, celebra sintagma 'blue screen of death' poate sa capete conotatii cu totul noi ..

luni, 22 decembrie 2008

RIAA opreste bataia de joc

Intr-o miscare fara precedent, RIAA (cetatenii care incearca furibund sa jumuleasca simultan consumatorii si cantaretii) par sa dea semne ca dezvolta un inceput de creier si declara ca opresc campania de dat in judecata pe toata lumea, "male, female or otherwise". Pentru cei care nu au urmarit problema, sus-numita organizatie a dat in judecata peste 35,000 de persoane fara sa tina seama de faptul ca oamenii respectivi pot fi niste pensionari sau chiar decedati.
In mod evident pentru orice persoana cu bun simt, o actiune de acest gen nu a dat niciun fel de rezultate de genul celor asteptate de ei, asa ca focusul organizatiei se muta acum spre ISP. Care sunt mai putini, mai usor de tinut sub control si mai usor de intimidat.

Eu personal sper ca ca o sa aiba un succes cel mult limitat si pe aceasta parte si ca legile fiecarei tari in parte protejeaza suficient cetatenii de actiuni de genul acesta. Ca daca nu, atunci o sa avem o problema..

Prima masina hibrida incarcabila la priza - in productie de serie

In mod ironic, in timp ce in SUA exista niste proiecte experimentale de a alimenta o Toyota Prius la priza, chinezii au lansat deja productia de serie a unei masini hibride care se alimenteaza exact langa fierul de calcat. Bateriile modelului F3E se incarca in 7 ore si permit o autonomie de cca. 100km. Si daca se descarca complet in mers, un motor pe benzina de 1l este pornit ca sa le reincarce, autonomia crescand astfel la 300km. Suna bine? Eu zic ca da :)
Din pacate, probabil va mai trece destul timp pana sa vedem asa ceva pe strazile europene, si chiar cand vom vedea, lumea s-ar putea sa nnu fie foarte receptiva la o masina chinezeasca.

In orice caz, bravo pentru chinezi si o palma pentru americanii care exact in acelasi moment se chinuie sa obtina o finantare de 1 miliard de dolari pentru cercetari in domeniul bateriilor auto.

vineri, 19 decembrie 2008

Decembrie 2008 - alegerile

Acum, cand balciul cu alegerile si cu negocierile post-alegeri e pe sfarsite, am luat o pauza sa incerc sa vad imaginea de ansamblu. Si, dupa cum ma asteptam, n-a iesit deloc pozitiv. Adica:
- 'alesii neamului' sunt de fapt alesii a o treime din neamul cu drept de vot. Jenant, nu? Si ce e mai trist e ca ii doare fix in fund cati i-au votat, atata timp cand au ajuns unde isi doreau.
- prezenta la vot e in scadere continua, mai ales in mediul urban, unde lumea mai are tangenta cu stirile. In Bucuresti, care ar trebui sa fie orasul cu cea mai mare densitate de informatie si probabil cu o medie ridicata a nivelului de cultura, doar 30% din oameni au fost la urne. Ceilalti si-au dat seama ca au si altceva mai bun de facut.
- noul sistem de vot pseudo-uninominal a fost un esec total. Nu l-a inteles nimeni (nici chiar politicienii care l-au adoptat), cazurile in care cineva a luat peste 50% din voturi - si ca atare investitie directa - au fost foarte putine si in cele din urma am ajuns de unde am plecat
- negocierile care au urmat si bataia de joc care a culminat cu retragerea a doua (nene, take a hint!) a lui Stolojan au fost atat de tragice incat ma buseste rasul si acum, cand imi aduc aminte. E drept, nu prea e rasul meu...
- a fost si un lucru bun, ca santajul UDMR n-a mai mers de data asta, si ma bucura ca s-a intamplat in sfarsit, dupa multi ani, si chestia asta. Macar cineva a stiut sa-si indrepte coloana peste nivelul ciolanului.

As mai putea continua cu parerea mea sincera despre ce se intampla pe frontul asta. Dar din pacate am ajuns la trista concluzie ca pentru mine nu e nicio diferenta cine e in guvern, ce orientare are si ce mafiot unde e ministru. Totul e, ca in vremurile de ciuma, sa nu te atingi de ei - de clasa politica, de politie, de salile de judecata, de fisc, de garda financiara, de..., de...

luni, 8 decembrie 2008

Industria auto americana - in criza si dupa

Saptamana trecuta, Congresul american si noul presedinte au batut palma cu industria auto de la ei. Si cand au batut-o, au strecurat in mana un mizilic de 15 miliarde de dolari cu titlu de ajutor de iesire din criza.
Astazi Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, declara ca, in viziunea lui si a colegilor lui, industria auto americana e pe duca si cel mai probabil va disparea. Ceea ce din punctul meu de vedere, e perfect ok, oricum nu erau in stare sa faca niste masini decente.

Intrebarea e insa pe ce s-au dus de fapt cele 15 miliarde de dolari si daca ajutorul asta o sa reuseasca sa impiedice prabusirea industriei sau nu. Iar in meciul asta, eu parca as paria pe Krugman..

Liftul cu doua butoane

De fiecare data cand incep sa sper ca populatia a invatat sa foloseasca lifturile care au doua butoane de apel, apare cate un specimen care imi distruge iluzia. Ba apasa pe 'jos' cand vrea sa mearga in sus, ba invers, ba apasa pe amandoua butoanele si dupa aia se uita bovin cand liftul inchide usa si o deschide din nou. Sau mai rau, cand se deschide usa si el e pe palier, intreaba candid 'mergeti in jos?'. Nu ma, nu merg in jos, merg in sus, ce coincidenta, la fel ca indicatorul de pe butonul pe care ai apasat...

In concluzie, recapitulam. Butonul care trebuie apasat e cel in directia in care vrei sa mergi. Vrei in sus? Apesi butonul de deasupra si nu il apesi pe cel de dedesubt. Vrei in jos? Il apesi pe cel de dedesubt si nu si pe celalalt. Capisci?

joi, 4 decembrie 2008

Filmul si subtitrarea

Una dintre pedepsele pe care le sufera cei care pirateaza filme este ca trebuie sa ia si subtitrarea. Cea de-a doua e ca in 50% din cazuri se uita la chestii intunecate si filmate cu o mana tremuranda de un june in sala de cinema, dar asta e alta discutie.
Revenind la subtitrari, mai toate versiunile care circula pe 'net' au doua probleme majore: Prima este ca adolescentii (cu fizicul sau cu mintea) care le scriu sunt total agramati. Adica o cratima e in viziunea lor o liniuta care se pune aleator oriunde in interiorul oricarui cuvant de trei sau patru litere. Deci ei habar n-au cum se scrie corect in limba romana, dar fac traduceri din alta limba. Nici nu vreau sa ma gandesc cum o stiu pe aia...
A doua problema e ca in general traducerea e pe langa. Adica una zice personajul pe ecran, cu totul alta scrie jos. Si nu ma refer la jocurile de cuvinte, ci la expresii relativ uzuale in limba respectiva (de obicei engleza). Si ti-e groaza sa te gandesti cum ar fi sa vezi un film tradus de un pustan de-asta dintr-o limba pe care n-o cunosti.

Solutii? Varianta simpla: nu mai piratati filme. Exista cinema, exista inchirieri ieftine de DVD, exista LCD-uri cu 1000 de lei bucata.
Varianta complicata: invatati doua limbi straine (de exemplu engleza si franceza, sau germana) si renuntati la subtitrare de tot.

miercuri, 3 decembrie 2008

Ipod + Itunes in Romania - ce poti face in mod legal

Boon, ai strans (sau nu) bani, ai intrat intr-un magazin si ti-ai facut un cadou de sarbatori de la Apple. Il doreai de mult, arata foarte bine si parca de cand l-ai luat te simti mai trendy.
Acum sa presupunem si ca esti printre putinii care au printre principii si fixatia ca nu e frumos sa furi. Nici paine, nici bani, nici muzica sau filme. Si, fiind in situatia asta, vrei sa vezi ce poti sa faci ca sa-ti folosesti divaisul fara sa iti incalci principiile morale.

Mai intai versiunea scurta pentru cei care vor sa sara la concluzie: nimic. Sau, in fine, aproape nimic. Si acum sa vedem care e problema:

- Daca esti printre cei care si-au cumparat un IPhone, ai acces la ITunes pentru download de aplicatii. Dar ca sa descarci efectiv una iti trebuie un card de credit, pentru ca cele de debit nu merg.
- Daca vrei orice altceva (muzica sau filme), nu ti se permite sa cumperi. De ce? Pentru ca esti din Romania, unde nu e disponibil serviciul.
- Daca esti intreprinzator iti comuti ITunes-ul pe US, de unde ai putea sa cumperi de toate. De ce 'ai putea'? pentru ca nimic nu e simplu, si nu poti sa platesti cu un card bancar din Romania. Nici cu un cont de Paypal din Romania.
- Daca esti si mai intreprinzator, iti cumperi Gift Cards de pe Ebay. Te costa un fleac de 20% in plus, dar macar poti sa faci ce vrei.
- Daca mai nadajduiesti la o alternativa simpla, poti sa incerci sa comuti pe alta tara din EU, in speranta ca o sa mearga. Dar atunci ar fi bine sa iti faci un backup la melodii. Lucru care e perfect ok, cu exceptia detaliului ca backup poti sa-ti faci doar pe CD audio. Si daca ai apucat sa strangi 30 de albume, podcast-uri si filme, adio si-un praz.

..dar in afara de asta, produsele de la Apple arata 'cool' si arata cu o marja destul de mare de probabilitate faptul ca posesorul are printre activitati si pirateria. Nu de alta, dar n-are alta alternativa.

(In mod evident, exista versiunea inregistrarii de pe CD-uri audio, dar eu nu o consider o varianta demna de luat in considerare. Nu in anul 2008, in care 40% din vanzarile totale de muzica sunt online, si nu la Apple, care detine 80% din piata de muzica online)

luni, 1 decembrie 2008

Sunt american, (n-) am drepturi !

Conform unei decizii a curtii de apel din Manhattan, autoritatilor americane le este permisa interceptarea convorbirilor, perchezitia locuintei si supravegherea oricarui cetatean american care nu se afla pe teritoriul SUA, fara un mandat.
Bun, acum intrebarea fireasca este ce o sa aiba de zis autoritatile din tara respectiva despre chestia asta. Raspunsul este ca probabil ori nu o sa afle, ori o sa li se bage pumnul in gura (remember Teo Peter?), ori o sa fie pe baza de troc. Adica "noi va lasam sa-l monitorizati pe Joe la noi in tara si voi mai monitorizati si pe cine vrem noi". Sau ceva echivalent.

Ca sa revenim pe plaiuri mioritice, aveti vreun prieten american care nu prea sta pe acasa? Daca da, aveti grija ce-i scrieti pe mail sau ce vorbiti la telefon, ca nu se stie niciodata ..
Sau in cazul in care vreti sa-i inchiriati unuia casa, mai puneti un 10% malus pentru renovare dupa spargerea accidentala a usii :)

joi, 27 noiembrie 2008

Beatles tot nu apare pe iTunes

Desi sunt in negocieri de o buna bucata de vreme si desi Sir Paul McCartney declara ca e 'pentru', albumele eroilor mei din tinerete tot nu au aparut pe iTunes. Motivul? Fine-print-urile din contract, bineinteles. Mai precis in contractul dintre Beatles si EMI, casa de discuri care detine drepturile asupra inregistrarilor (nu e capitalismul frumos?).

In fine, sper sa se rezolve la un moment dat. Nu de alta, dar am avut toata colectia pe casete si as vrea s-o am din nou, legal si fara sa sa fiu nevoit sa cumpar un teanc de CD-uri.

miercuri, 26 noiembrie 2008

"Eleva porno" si societatea inconjuratoare

Sexul vinde. O afirmatie general valabila care face ca in jungla noastră social-romanească sexul să "vândă" in mod exagerat. Iar exemplul de azi e perfect pentru a ilustra problema.
Deci, ce s-a intamplat? O elevă de liceu in vârstă de 18 ani a mers la un casting pentru un film porno şi a făcut un contract cu o agenţie de modeling. Castingul nu a avut ca urmare şi participarea la vreun film, în schimb un ziar de scandal a aflat şi i-a facut poza publică.
Urmarile? Mizerii facute de toata conducerea şcolii, de la scene jenante iniţiate în clasă de profesoară şi până la SMS-uri prin care i se cerea să se mute din liceu.

Şi acum haideti să vedem ce e în neregulă cu imaginea asta:

1. Informaţia cum că ea a fost la un casting de filme porno nu trebuia să 'răsufle' în presă. De ce? S-a văzut din ceea ce a urmat. Şi ar fi trebuit sa existe legi care să o protejeze de aşa ceva.
2. Fata e majoră şi nu a făcut nimic ilegal. Deci în virtutea carei legi e izgonită din liceu? Şi dacă ar pleca din acel liceu, unde să se ducă?
3. Motivatia fetei e cel puţin înspăimântătoare: "ca să le demonstrez părinţilor mei că pot să mă descurc singură". Vă daţi seama ce valori model ProsTv există in familia aceea? Repet pentru cei din spate: o fată premiantă în şcoală se duce la un casting de filme porno ca să le demonstreze ceva părinţilor. Oare să fie asta o urmare a paraşutelor care ne sunt prezentate pe sticlă în calitate de 'vedete' şi care ajung să pară modele de succes pentru oamenii mai săraci cu duhul?
4. Toată campania de presă se concentreaza pe cuvintele 'porno' şi '18 ani' şi doar câteva bloguri arată nişte opinii pertinente. Păi e normală o situaţie de genul asta? Răspuns - din păcate, la noi în ţară, da...

În concluzie: RUŞINE! nu ei, ci tuturor celor din jurul ei, începând cu părinţii, cu cei care ar fi trebuit s-o educe în şcoală şi terminând cu toată presa avidă de sex. Poate s-o gândi şi vreunul dintre oamenii ăştia că populaţia e aşa cum o educi, la urma urmei.

marți, 25 noiembrie 2008

Symantec arata cu degetul hackerii romani

Intr-un raport lansat recent sub denumirea "Report on the Underground Economy", Symantec listeaza Romania pe locul doi in topul tarilor cu servere apartinand 'economiei underground'. Adica locuri unde se tranzactioneaza date ca: programe de spart servere, numere de carduri de credit, date personale si alte informatii care nu au ce sa caute intr-o vanzare/cumparare legala.
Perioada de timp care a constituit baza raportului este un an, intre iunie 2007 si iunie 2008, iar sursele monitorizate au fost forumuri, canale de IRC si retele de file sharing.

Datele din studiu sunt destul de ingrijoratoare, pentru ca statistica arata o densitate de servere etichetate ca 'dubioase' de 10 ori mai mare decat cea din SUA, raportata la numarul de utilizatori de internet. Vestea buna e ca am reusit sa detronam si noi Germania la un capitol, pentru ca ei conduceau in Europa pana anul trecut :)

Raportul complet se poate gasi pe site-ul  Symantec

luni, 24 noiembrie 2008

Unicredit - Saga unei banci - the sequel

"Aceeasi banca, o experienta mereu noua". Suna ca un slogan fericit, nu? Ei bine, nu e ! Dupa experientele din primul episod, am mai avut parte de una zilele trecute.
Adica: ma duc la banca sa depun o hartie, undeva inainte cu 30 de minute fata de ora de inchidere. Astept persoana de la ghiseu, vine, dau hartia, persoana se uita cu o privire intelectuala in ea si ma intreaba ce sa faca cu ea. Eu ii spun ca am venit sa o depun si ca vreau un exemplar inapoi.

E chemata alta persoana, care pleaca cu hartiile. Se intoarce dupa 10 minute, triumfatoare si declama pe un ton nespus de firesc: "Stiti, nu am putut sa v-o 'iau' cu data de azi, i-am pus data de luni" (lunea viitoare, adica).
Ma uit siderat si intreb de ce. "Pentru ca noi trebuie sa o trimitem intr-un centru la Iasi si acolo nu are cum sa ajunga decat luni".
Imi dau doua palme in gand, ma concentrez sa ma abtin sa n-o lipesc de perete, si ii explic angelic ca eu am adus hartia la ei la banca azi. Nu am de gand sa ma duc personal la Iasi sa o depun si de altfel mi se rupe de ce fac ei cu hartia intern si mai ales in cat timp o fac.
Personajul dispare la sefa in birou. De acolo se aude un "lasa-ma cu prostiile astea", reapare personajul si zice "nu am cum sa pun data de azi, astea sunt politicile noastre interne".

Ma uit la ea, ma gandesc ca si asa e oropsita de soarta, ca mai are si o sefa promovata de la coafor, imi iau hartia si plec. La urma urmei, de ce sa-mi fac eu atatia nervi pentru niste cretini?

luni, 17 noiembrie 2008

Noul James Bond

Am fost in weekend-ul trecut sa vad noua creatie Bond - Quantum of Solace, tradus in mod nefericit la noi cu 'partea lui de consolare'. Daca precedentul film din serie mi s-a parut unul dintre cele mai reusite din punct de vedere al realismului, cel de acum seamana cu un film de John Woo, doar ca mai prost. Iar din Bond-ul initial (Roger Moore, Pierce Brosnan) n-a mai ramas nimic.
Nici replica celebra 'Bond - James Bond', nici bautura 'shaken, not stirred', nici glumele facute pe seama 'railor'. Si, culmea, nici fata nu e 'rezolvata' la sfarsit. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca pe final el pleaca cu un SUV Ford (dap, chiar asa).

Cred ca o sa ma duc si la Max Payne, ca sa vad daca e vreo diferenta. Macar la asta stiu ca e facut dupa un joc de calculator, deci are o sansa sa ajunga la nivelul asteptarilor..

joi, 13 noiembrie 2008

Criza economica - cifra zile

99% din venituri - atat cheltuia in medie un american inainte de inceperea crizei. Daca asta nu e apogeul societatii de consum, atunci care e ?
Si oare ce procent era alocat mancarii ? :)

Oricum, avand in vedere ca valoarea totala a consumului in SUA a fost in continua crestere incepanad cu anul 1980 si pana acum, as zice ca era oarecum logic sa apara si o scadere la un moment dat. Ce e mai trist e ca a venit prea brusc si prea dur.

luni, 10 noiembrie 2008

MP3-uri, cumparate legal, la doi dolari albumul?

In contextul in care RIAA se zbate cu spume la gura incercand sa smulga cat mai multi bani de la userii online in timp ce le restrictioneaza drepturile de transfer asupra melodiilor, ar putea parea o gluma proasta.

Si totusi site-ul legalsounds vinde melodii cu $0.09 melodia sau intre $1.3 si $2.5 albumul. Care e secretul? Site-ul e rusesc si functioneaza conform legislatiei din Rusia. Asta inseamna ca drepturile de autor sunt platite catre "Russian Multimedia and Internet Society", societate care momentan nu e recunoscuta international. Un site similar a mai fost si ALLOFMP3.com, care a fost pana la urma inchis in urma presiunilor organizatiilor internationale.

Eu sper totusi ca cei de la legalsounds au 'netezit' toate aspectele juridice si ca site-ul o sa functioneze in continuare. Nu de alta, dar e mai frumos sa poti sa ai in mod legal toata muzica pe care o vrei, fara sa ajungi sa platesti pretul unui apartament pe ea.

Pana atunci, folositi pe riscul propriu :)

vineri, 7 noiembrie 2008

Biswamohan Pani si miliardul

In cazul in care numele nu va e cunoscut, respectivul este un fost angajat al Intel, pe care compania il acuza de furt de documente continand secrete industriale. Dupa cum (cu mandrie, presupun) scrie si in profilul personajului, individul s-a mutat cu job-ul de la Intel la AMD. Numai ca mutarea n-a fost chiar koshera. Adica se pare ca lucrul la AMD a inceput in timp ce demisia de la Intel nu se produsese. In plus, acasa i s-au gasit documente secrete in care Intel se presupune ca a investit un miliard de dolari. Suma care a fost luata ca baza de start pentru acuzarea indianului.

Insa in povestea asta sunt cateva lucruri care nu se leaga, considerand doar detaliile publicate pana acum:
- Daca respectivul a furat documentele ca sa le vanda AMD, de ce AMD nu era la curent? Si mai mult, l-au angajat fara ca el sa le dea niciun fel de asemenea secrete industriale.
- Sotia lui (care lucreaza tot la Intel, in acelasi departament) e doar mentionata in treacat in toata stirea. Si doar ea avea acces si la laptopul lui, si la toate documentele cu pricina. Oare o primi o promovare dupa asta?
- E acesta noul model de 'oferta ce nu se poate refuza' in industrie?

In fine, asteptam cu interes procesul. Intre timp, vorba unui prieten, toata lumea din SUA munceste la negru ;)

miercuri, 5 noiembrie 2008

Dispar chestii din primarie

Cica din primaria Capitalei a disparut o baza de date. Nu oricare, ci una care ar putea avea in spate zeci de milioane de euro in tranzactii. Baza de date respectiva e cea legata de retrocedarile de imobile, iar tranzactiile - evident, unele cu un anume iz.
Gandul ne da si detalii, si numele celor care ar fi responsabili de chestia asta. Evident, unii care au interesul sa li se piarda urma. Dar cu titlu de comentariu, as observa urmatoarele:

- o baza de date de factura respectiva nu are voie sa se piarda. Adica cei care au implementat (pe niste milioane de euro, probabil) sistemul informatic respectiv nu au avut decenta sa prevada backupuri? Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca ar fi trebuit sa aiba si backupuri off-site, nu doar on-site. Politici IT, ceva?
Deci ori individul care e responsabil cu IT-ul acolo e un idiot sinistru, ori e mana in mana cu faptasii.

- cum a capatat acces la baza de date de asemenea importanta (acces restrictionat, informatii secrete, etc) un gicu care nu avea dreptul? Cum nu l-a gasit nimeni pana acum, cand e prea tarziu? Si cand l-au gasit, ce, isi inchipuie cineva ca respectivul nu si-a tras o copie de siguranta inainte de a sterge tot? Ca doar omul scoate bani din respectiva informatie, la propriu..

In concluzie, fereasca Sfantul sa pierdeti orice hartiuta care a rezultat ca urmare a interactiunii cu vreo institutie a statului. Ca daca pierde Fiscul baza de date cu impozitele? Atunci sa vezi veselie..

Doctorul si valoarea pacientului

In urma cu ceva vreme, vicepresedintele colegiului medicilor dadea un interviu prin care propunea spre legiferare evaluarea despagubirilor pentru malpraxis in functie de 'valoarea economica a pacientului'. Mi-am adus aminte de asta azi, cand discutam cu o prietena de-a mea, doctorita, un om extraordinar din toate punctele de vedere.

In comparatie cu ea, daca ar fi sa calific personajele care au propus o lege de genul asta, scorul ar tinde spre minus infinit. De ce, adica, ochiul distrus al unui muncitor pe santier ar valora mai putin decat cel al lui Becali? E muncitorul mai putin om decat unul care isi permite un Q7? Si cat ar mai dura pana sa se extinda modul asta de departajare si la prestarea actului medical? La o adica, muncitorului i se pot face injectii si cu seringi second-hand, ca oricum nu valoreaza prea mult...

Si ce e mai grav este ca probabil 'intelectualii' aia asa gandesc. Asa judeca omul in sistemul lor intern de valori: dupa cat pot sa 'scoata' de la el, in zerouri adaugate la coada cifrei. Si sistemul medical nu e decat unul din cele mai importante lucruri care afecteaza calitatea vietii intr-o tara.
Nu-i asa ca ii iubiti?

marți, 4 noiembrie 2008

Greva din invatamant

Dupa toata vanzoleala cu "va dam mariri, ba nu va dam", ultima evolutie a conflictului pare sa fie greva generala din invatamant. Adevarul e ca sindicalistii sunt si ei oameni, sefii de sindicat mai mult decat ceilalti, si n-au de ce sa faca efortul macar sa discute calm, daca nu sa-si atenueze iesirile. Si atunci, de ce nu?

... sau ...

Intamplarea face sa tin interviuri periodice de 6 ani de zile, pentru aceleasi pozitii.
Toti candidatii care au trecut de pre-screening au avut de dat un test. Acelasi.
Daca in urma cu 4 ani dadeam 20 de minute pentru test si incheiam explicatia cu fraza "Daca termini mai devreme, anunta-ma", acum am marit timpul la 30 de minute si am renuntat la respectiva fraza. De ce? Pentru ca nu-si mai are sensul. Foarte putini din generatia curenta de IT-sti au reusit sa termine cu succes testul in timpul alocat, nimeni mai devreme.

Am dat exemplul asta pentru ca eu consider ca e relevant pentru calitatea invatamantului. Care a decazut si ea in paralel cu societatea in ultimii ani (in fine, asta e alta discutie). Poate fenomenul a fost generat exact de salariile mici din invatamant, poate au fost alte cauze. Dar nu aud pe nimeni din cele doua tabere care se cearta pe multi bani sa fie interesat de chestia asta. Si nu mi se pare normal.

luni, 3 noiembrie 2008

Provident - DAE 400% !

Intoxicat de pliantele cu 'Suna-ne si venim sa-ti dam bani acasa' de la Provident, m-am dus la ei pe site ca sa vad cati bani ar fi ei dispusi sa-mi dea si in ce conditii. Si dupa niste scurte evaluari de variante, am ajuns si la cea castigatoare: imprumut pe 6 luni cu DAE de peste 400% . Acelasi imprumut, pe un an, duce la un DAE modic de putin peste 200%. Asta inseamna ca daca imprumuti 1000 RON de la ei, in prima varianta returnezi dupa 6 luni circa 1500 RON, iar in cea de-a doua aproximativ 1700 RON dupa 12 luni.
Asta in conditiile in care cel mai scump credit pe care il puteai lua de la o banca 'normala' avea un DAE pe 12 luni de cca 60%, adica plateai undeva la 1250 RON la sfarsit.

Exista vreo lege anti-camata in vigoare ?

Royal Bank of Scotland

Interesanta campania la RBS care e pe toate gardurile zilele astea. Mai ales ca banca tocmai a devenit in parte proprietatea guvernului Majestatii Sale, dupa o injectie de capital de circa 20 de milioane de lire. Interesanta si care o sa fie politica RBS (fosta ABN Amro) de-aici inainte, date fiind conditiile de start..