luni, 1 aprilie 2013

Mangleala - superlativul de la cardeala


Extrase din dicţionare pentru uzul unor oameni politici

Marian Vanghelie este autorul zicerii din titlu.
Cum termenii folosiţi nu sunt cunoscuţi de toată lumea, le-am căutat în dicţionare pentru a le prezenta definiţuule.

CORDEALĂ

Dictionar: Dicționar de argou al limbii romane | 
cordeală, cordeli s.f. act sexual.
·         1.a cordi
a întreţine relaţii sexuale (nu prea merge!)

 MANGLEALĂ 

Tot în argou:
mangleală, mangleli s. f. furt, hoție Sursa: Argou (2007) |


MANGLEÁLĂ, mangleli, s. f. (Arg.) Faptul de a mangli. – Mangli + suf. -eală.
Sursa: DEX '98 (1998) |
Sinonime pentru MANGLEÁLĂ s. v.:   furat, furătură, furt, hoție, pungășeală, pungășie, milogeală, milogit, cerșeală, cerșetorie, cerșit. 
Sursa: Sinonime (2002) |
mangleálă (arg.) s. f., g.-d. art. manglélii; pl. mangléli
Sursa: DOOM 2 (2005) |

Dar mai e un sens pentru mangleală:

  • Acela de discurs înşelător, "vrăjeală" 


Dar mai e şi cardeala:


cardeală, cardeli s. f. 1. furt. 2. bătaie. 
Sursa: Argou (2007) 
Asta, se mai leagă de mangleală.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Păi, domnul Vanghelie are un vocabular argotic bogat. Să ne mai înveţe şi alte cuvinte - că o să avem nevoie!
Dacă primul sens al" manglelii" este hoţie, la fel ca pentru "cardeală", atunci unul nu e superlativul celuilalt, ci sunt pur şi simplu sinonime.
Atunci deducem că este vorba despre celelalte sensuri menţionate în dicţionarele de argou, atunci am putea afla că cerşetoria este superlativul furtului, adică este furtul absolut, cel mai grav.
Şi probabil că aşa şi este, pentru că se fură puţinii bani ai pensionarilor (cei mai milostivi), speculându-se bunătatea oamenilor pentru a-i excroca.
Cum explicaţiile primarului au fost date în contextul analizării relaţiilor politice, am putea deduce că  termenul de "mangleală" a fost folosit în sensul de discurs înşelător, care este, într-adevăr o culme a furtului. 

Într-adevăr, discursul politic înşelător este culmea furtului!

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------

sâmbătă, 30 martie 2013

Bomba ecologica a fost trimisa in Romania


Nava Flaminia

(Port –containerul Flaminia)
Flaminia este un port-container ce navighează sub pavilion german, pentru compania  Mediterranean Shipping Company (MSC).

Nava a fost construită în 2001 în Coreea de Sud.

La 14 iulie 2012 s-a declanşat un incendiu la bordul navei, pe când aceasta era în centrul Atlanticului de Nord.

Încărcătura navei

Conform comandamentului (german) al navei, aceasta conţinea 151 containere etichetate ca periculoase , conţinând solvenţi inflamabili şi produse toxice.

Descrierea navei


Navă port-container cu lungimea de 300m şi încărcătura de 80 000 t

Istoricul accidentului

Incendiul din 2012
La 14 iulie 2012, pe când nava venea din SUA cu destinaţia Le Havre- Franţa, apoi Anvers-Belgia, a avut loc o explozie la bord. S-a declanşat un incendiu în care a murit  un marinar, iar altul e dat dispărut, un al treilea a fost grav rănit, alţi doi răniţi .

Operaţiunile de salvare

Echipajul şi răniţii au fost evacuaţi de nave comerciale. Nava a plutit în derivă 3 zile, apoi a fost tractată de remorchere, care au stins şi focul, pe 23 iulie. La 28 august, temperatura în interiorul navei era încă de 60 de grade, deci incendiul continuase mocnit. (Temperatura a fost supravegheată de la distanţă cu un termometru laser).

Expertizări şi abandonul navei

Pe 10 august starea navei a fost expertizată de cabinetul independant Germanischer Lloyd, care a estimat că nava poate fi remorcată. Pe 24 august, autorităţile franceze au spus că în urma parţialei îndreptări a înclinării şi a faptului că incendiul este sub control, e posibil ca nava să intre pe Canalul Mânecii şi apoi pasul Calais pentru a ajunge în portul german de destinaţie.  S-a precizat că, pe lângă alcool şi produse menajere, containerele conţin şi produse chimice pentru industria germană. Pe 31 august nava îşi începe acestă deplasare, trecând şi de pasul Calais, dar nu este primită în nici un port !

Pericole

Containerele refrigerate conţin gaze generatoare de frig.
  • Una dintre explicaţiile –neverificate-incendiului ar fi explozia sistemului de refrigerare ce ar fi conţinut gaz frigogen contrafăcut (cu clor)
  • Riscuri pentru securitatea maritimă şi riscuri de poluare a aerului şi apei.  
  • Mai mult de 50% dintre cele 2876 containere au ars sau sunt deteriorate, lăsând probabil să se scurgă substanţele toxice conţinute.

După o lună şi jumătate de la accident, ONG-ul francez Robin des Bois, dezvăluie (cu confirmarea prefecturii maritime a canalului Mânecii şi a mării Nordului) că în containere se află şi alte substanţe periculoase :
  • O mare cantitate de policlorobifenili (PCB ; « probabil cancerigen », cu utilizare interzisă în Franţa din 1987)-circa 40 tone ! Transportul era destinat uzinei Tredi din Saint –Vulbas (Ain), singura unitate agreată în lume pentru a decontamina şi elimina PCB. Deci substanţele cancerigene erau trimise spre a fi anihilate în singurul loc din lume unde există utilajele şi expertiza necesare. Atunci, la noi, cum se va face cu acele substanţe?
  • În proporţie de 95% ar fi  ulei de transformator şi echipamente de protecţie folosite la operaţiunile de  condiţionare a PCB. Aceste substanţe nu pot fi arse în crematorii, deoarece în acest caz  au loc reacţii de piroliză şi emisiuni importante de dioxină şi de alte produse toxice, cum ar fi furane, şi Dibenzo-p-dioxine (PCDD), policlorodibenzofurane (PCDF), diverse hidrocarburi aromatice polihalogenate (PHAHs) şi acid clorhidric (HCl), ansamblul acestor produse putând să se găsească şi în calele navei, dacă PCB a ars. 
  • În plus, clorurile prezente în apa de mare ce a fost folosită pentru stingerea incendiului pot fi la rândul lor, în urma supraîncălzirii, surse suplimentare de cloraţi organici (între care PCB, PCDD şi PCDF).
  • Alte produse periculoase la bord : eter, isopropilamină şi nitrometan (gaz exploziv).
  • Există şi pericole potenţiale pentru nave, porturi şi transporturi, pentru că accidentele de acest tip au fost legate în trecut de folosirea frauduloasă a unui gaz frigogen contaminat cu compuşi ai clorului şi cu aluminiu.
  • E posibil să se fi format un lichid care arde în contact cu aerul cum ar fi TMA (trimetilaluminiu- Al2(CH3)), sau Al2Me6, (AlMe3)2) care s-ar fi format după contaminarea cu clorură de metil din gazul refrigerant contrafăcut (clorometan, CH3Cl) ; acest gaz reacţionează cu conductele din aluminiu formând trimetilauminiu.

Evaluarea riscurilor

Evaluarea riscurilor a fost făcută de mai multe ţări. Trei experţi au fost angajaţi de armatorul Reederei NSB ; alţii au fost folosiţi de Smit Salvage (grup olandez specializat în salvări), alţii de cabinetul LLoyd (Germanischer LLoyd) ; a lucrat şi o echipă internaţională de experţi ce au urcat la bord pentru a preleva eşantioane din cale.
Asociaţia Robin des Bois a cerut şi un  « diagnostic radiologic » , dat fiind că armatorul navei Flaminia ( societatea MSC), transportă ocazional şi materiale radioactive de uz industrial sau medical.

Reacţii şi dezbateri

Preşedintele societăţii armatoare a navei, Helmut Ponath s-a arătat «şocat că o navă sub pavilion german nu obţine permisiunea de a intra într-un port european», în condiţiile în care legislaţia europeană prevede obligaţia de a primi nave ce au nevoie de asistenţă.  Asociaţia franceză a căpitanilor de nave (AFCAN) se întreabă cum şi de ce Franţa refuză dreptul de asistenţă şi de acces în port-refugiu, care ar intra în obligaţiile ei, în acest caz,  conform legislaţiei europene.

Soluţia : trimiterea în România !

Cum vor face autorităţile române pentru a decontamina şi elimina PCB fără să-i dea foc ? Cum vor face ceea ce celelalte ţări europene nu au putut să facă ? Cum vor anixila substanţele toxice când singura unitate acreditată în materie a refuzat?
Sau vor pune pe foc deşeurile, pur şi simplu, degajând dioxina cancerigenă în aer?


Ce se spune la noi?


Nava a fost într-un port german, unde i s-au făcut unele reparaţii, pentru a putea să mai facă un drum. 

De ce nu s-au descărcat acolo containerele?

Nava va intra în dana UMEX pe 28 martie la ora 11.00, unde vor fi descărcate containerele, după care vasul va intra la reparaţii în Portul Mangalia.
La bord are  containere cu conţinut periculos. Radio Bremen, citat de hotnews.ro, a precizat, pe pagina sa de internet, că 
”într-un port din România urmează a fi tăiate containerele topite şi resturile de metal din porţiunea arsă a navei. Startul său a fost oprit în mod repetat. Restricţiile de mediu din Germania şi România au întârziat plecarea, căci în interiorul navei se găseşte încă un amestec noroios şi ruginos care n-a putut fi evacuat. România trebuie prin urmare să garanteze că şi aceste resturi nocive vor fi regulamentar debarasate“, mai relatează sursa citată.  Nici un cuvânt despre natura substanţelor periculoase, nici despre opiniile numeroşilor experţi consultaţi în Vest.
Ce "măsuri" a luat ANR
”Am primit primele informaţii de la agent. Am dat dispoziţii ­Serviciului de Siguranţă şi ­Securitate Nave să ­monitorizeze şi să adune cât mai multe informaţii,(nu au primit informaţii de la experţii consultaţi de firmele implicate? Dacă s-au făcut unele reparaţii în Germania, e clar că s-au făcut şi analize. Ce au arătat ele, de nu au vrut să facă ei decontaminarea?) astfel încât să fie acolo un mediu cât mai sigur pentru oamenii noştri care se duc în control, dar şi pentru comunitate, pentru că nu o să introducem o navă care are ­probleme”, declară Andrian Mihei, directorul general al Autorităţii Navale Române. 
Dar ei, acolo, de ce n-au vrut să o introducă la ei şi mai ales să o descarce acolo unde se află singura unitate acreditată să trateze aceste substanţe?

Într-o ştire mai veche din presa aflăm  că o navă italiană încărcată cu 2700 t de deşeuri a sosit pe 20 martie în portul Constanţa şi a fost verificată de Agenţia de Mediu. Asta- pentru că deşeurile vor rămâne la noi? În ziar nu se spune, dar se deduce. 
(Ziua de Constanţa)


Ultimele ştiri despre Flaminia (13 aprilie)

Vasul aşteaptă încă rezultatele analizelor, în rada exterioară a portului Constanţa.  Dacă vasul va primi avizul pentru intrarea în port, deşeurilor vor fi "decontaminate" de firma  Uni-Recycling SRL.  După parcurgerea acestor operaţiuni nava va putea să plece la şantierul Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI), pentru reparaţii la suprastructură. (Ziua de Constanţa)
Mai nou: analizele sunt gata, dar rezultatele au fost trimise la Bucuresti, pentru ca...la Constanta nu sunt competenti sa le interpreteze! De asemenea, s-a solicitat doar depistarea substantelor prezente, dar nu si a compusilor acestora - care formeaza, de fapt majoritatea....
Gurile rele spun ca ar fi si o ancheta in derulare...asteptam cu interes!

Ştiri despre Flaminia pe 10 iunie (Digi24)

Pe navă s-au găsit (şi) trei containere cu carne alterată - aflată, desigur, în putrefacţie încă de aproape un an.  Zeama fetidă s-a scurs afară din containere, dar se spune că nu ar fi ajuns în contact cu solul (adică s-a scurs în mare, să înţelegem). Conţinutul containerelor, cică, va fi trimis în Germania (de data asta, bine ambalat de către ai noştri) .

Dar toate controalele şi expertizele care, cică s-ar fi făcut în Germania nu au ajuns şi la containerele cu pricina? Ce alte surprize mai sunt în miile de containere cu conţinut incert? Ce se aude despre cele 40 de tone de policlorobifenili (PCB)?

Nota: Sursele sunt colorate cu verde

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ştiri din 19 iulie 2013
14000 de tone de deşeuri (dintre cele 23000 tone aflate la bordul navei) au fost declarate de autorităţile române "import ilegal", urmând ca, în consecinţă, ele să fie preluate de statul german.
În schimb restul de 9000 de tone vor fi "gestionate" de o firmă libaneză ce activează  la noi.
 A fost menţionat şi numele deputatului PSD Sebastian Ghiţă, acţionar majoritar al fiemei Glar Construct Ploieşti, care a încheiat contractul de decontaminare a navei Flaminia.
Un mic detaliu: staţia de epurare de la Ploieşti nu este funcţională - conform datelor de la Antena 3.
Până la urmă se pare că ecologizarea se va face de către un consorţiu de trei firme condus de către UniRecycling. Rămâne de văzut dacă firma are expertiza de a face procedurile necesare.
Ele sunt alcătuite din 8000t fier vechi, (din containere ce vor fi dezmebrate şi din părţi din corpul navei ce vor fi tăiate pentru reducerea pescajului) care va fi spălat şi decontaminat într-un bazin şi 1000t şlam,(amestec mâlos rezultat din amestecul zecilor de substanţe chimice vărsate pe parcursul accidentului cu apa de mare şi cu agenţi de stingerea focului folosiţi de pompieri) ce va fi ars în fabrici de ciment.
Apa cu care se vor spăla deşeurile de fier va fi decontaminată apoi într-o staţie de epurare mobilă şi apoi deversată...într-ul loc încă neprecizat.
Nava va fi reparată în şantierul din Mangalia, aparţinând acum Daewoo .

N-am citit însă, în presă, vreo ştire despre transportul efectiv al celor 13000 de tone de deşeuri în Germania.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ştiri din 6.10,2013
Nava s-a aflat de la sfârşitul lunii martie 2013 în rada portului Constanţa, la 15 km de intrarea în port, iar din 17 mai 2013 portcontainerul e acostat în portul Constanţa, la o dană de cereale (!) deţinută de o firmă înregistrată în Cipru. 
Pentru comparaţie, nemţii au luat măsuri excepţionale de securitate când nava ajunsese la ei, mergându-se până la închiderea spaţiului aerian. (sursa: Pro tv)

vineri, 29 martie 2013

Vladimir Ghika un nepot de domnitor devenit martir


Monseniorul Ghika a fost declarat martir creştin şi preot turc de către papa Francisc I

Familia Ghica (scris şi Ghika sau Ghyka)

Familia Ghika, cu origini albaneze, grecizată prin uniuni matrimoniale în mediile fanariote, în special cu familia Mavrocordato, apoi românizată prin uniuni matrimoniale cu familiile boierilor români, între care familia Sturdza.

Vladimir Ghika

Vladimir Ghika, cunoscut și ca Monseniorul Ghica, (n. 25 decembrie 1873,Constantinopol - d. 16 mai 1954, Jilava, București) a fost un prinț, diplomat, scriitor, om de caritate, preot român, nepotul lui Grigore Alexandru Ghika, ultimul principe al Moldovei. Tatăl lui Vladimir Ghika a fost Ioan Grigore Ghika, ministru plenipotenţiar al României la Sankt Petersburg. Mama sa era Alexandrine născută Moret de Blarenberg, descendentă a regelui Henric IV al Franţei. Ea făcuse parte dintre emigranţii francezi în Rusia. Un descendent al familiei Moret de Blaremberg venise la Bucureşti cu generalul rus Kiselef. El a luat naţionalitatea română şi a devenit ofiţer în armata Tării Româneşti, şi s-a căsătorit, având o fiică, Alexandrina, ce avea să devină mama lui Vladimir Ghika   Fratele său a fost Dimitrie I. Ghika.

Vladimir Ghika declarat preot turc de Vatican!

Deşi familia Ghica era considerată română, dovadă că Grigore IV Ghica venise pe tron ca domnitor naţional român, după alungarea fanarioţilor, iar Vladimir Ghika se considera român şi iubea România cu tot sufletul, iată că la Vatican el a fost consemnat (cu prilejul recunoaşterii martirajului său prin decretul papal din 27 martie 2013) ca...preot turc!
Nici albanez, ca strămoşii îndepărtaţi, nici grec, ca strămoşii mai apropiaţi, nici francez, cum era prin educaţie, nici român, cum era considerată familia lui şi cum se considera el însuşi, ci....turc (confuzie datorată probabil faptului că s-a născut la Constantinopol, unde familia sa avea o reşedinţă şi venise în ţară doar la vârsta de trei ani).

Statuia monseniorului Ghika făcută de sculptorul Anghel

La noi, martirajul lui Vladimir Ghika a fost recunoscut de multă vreme şi i s-a ridicat o statuie, operă a sculptorului Greorghe Anghel. Sculptorul, care îl cunoscuse pe monseinior la Paris, a realizat lucrarea în 1939, în ipsos și a dăruit-o arhitectului Anghel Marcu. 
În anii regimului trecut statuia a fost transpusă în bronz și expusă la Muzeul Național de Artă al României sub titlul „cărturarul”, trecându-se sub tăcere pe cine înfățișa. 
În anul 2004, statuia a fost amplasată pe soclu într-o piață din vecinătatea Bisericii Franceze din București, când se comemorau 50 de ani de la moartea monseniorului.
Născut într-o familie română ortodoxă, în ziua de Crăciun, a devenit preot catolic , spunând :  "Je vais devenir catholique pour être un meilleur orthodoxe!"
"Voi deveni catolic pentru a fi un ortodox mai bun!"

Binecuvântarea monseniorului Ghika i-a adus un moştenitor împăratului Japoniei

Există mărturii despre vizita monseniorului Ghika în Japonia în anul 1933, în perioada în care împăratul Japonia se îngrijora de lipsa unui moştenitor. Prelatul a cerut (prin intermediul amiralului Yamamoto, care se creştinase) o întrevedere cu împăratul Hirohito, pentru a-l binecuvânta să aibă un fiu. Audienţa a avut loc (spre uimirea celor care nu ar fi crezut-o posibilă), împăratul şi monseniorul Ghika au vorbit în franceză, împăratul a spus că doreşte să aibă un fiu, iar monseniorul i-a spus că dacă îl va binecuvânta, Dumnezeu îi va dărui un fiu. Amândoi s-au ridicat în picioare, împăratul s-a înclinat în faţa monseniorului, Prelatul a făcut semnul crucii pe fruntea împăratului (neliniştind gărzile ), a rostit în japoneză: " Să te binecuvânteze Cel atotputernic" şi "Fie ca numele tău să dăinuie şi să ţi se nască un fiu". După un an, s-a născut fiul lui Hirohito, actualul împărat Akihito. Împăratul Hirohito a renunţat să mai fie considerat de origine divină, aşa cum era tradiţia japoneză.
Întâmplarea a fost povestită într-o carte scrisă de Elisabeth de Miribel, diplomat, călugăriţă, fostă secretară a generalului de Gaulle

Din scrierile monseniorului Ghika


  „Rugaţi-vă ca să-L găsiţi mereu pe Cristos în el (în cel bolnav sau sărac), în suferinţele lui, în viaţa lui, în modul în care voi îi atingeţi sufletul şi destinul etern, această destinaţie care este Cristos în noi toţi"  („La charité du Christ!”).
      El se roagă aşa:

      „Doamne, voi merge să-l găsesc pe unul dintre cei pe care Îi numeşti alţi Tu însuţi. Fă ca ofranda pe care i-o aduc şi sufletul cu care o ofer să fie bine primite de fratele meu nenorocit. Fă ca această clipă petrecută în preajma lui, încercând să-i fac bine, să aducă pentru el, ca şi pentru mine, fructele vieţii eterne.  ”
(Extras din Entretiens spirituels de Monseniorul Ghika).
Update 31.08.2013
Monseniorul Ghika a fost beatificat de Biserica Catolică. De asemenea, a fost corectată afirmaţia că a fost un preot turc, menţionându-se doar că se născuse la Constantinopol.


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Notă
Elemente din prezenta pagină pot fi preluate doar cu indicarea sursei. Preluarea integrală se poate face doar cu aprobarea autorului 

marți, 26 martie 2013

Limba latina provine din limba romana

“Nu limba română este o limbă latină, ci limba latină este o limbă românească!”

Fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea: “nu limba română este o limbă latină, ci limba latină este o limbă românească!!!”

Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, fost decan al Sf. Petru Diocescan College din Wexford, fost presedinte al Conferinţei şefilor de universităţi irlandeze şi fost membru al Biroului de conducere al Conferinţei Rectorilor Universitătilor Europene (CRE), face o declaraţie care confirmă studiile lui Densuşianu şi ale altor autori :
“Chiar dacă se ştie că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Asadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).” 

Oare această declaraţie făcută acum câteva luni de o personalitate occidentală, care nu are interese personale în România, să aibă legătură şi cu faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în ţara noastră, din anul 1999, că România este “Grădina Maicii Domnului”

Din ce în ce mai multe dovezi ne arată că spaţiul carpato-danubiano-pontic este Vatra Vechii Europe...Despre faptul că istoria este falsificată sau prost înteleasă au vorbit multe personalităţi în decursul timpului. Haideti să vedem ce ne spun si alţii despre limba română şi limba latină, despre pământurile Vechii Dacii...
- „Colhii si dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă latină” (Horatiu, marele poet roman (65 î. Chr. – 08 î. Chr.) - Odele, I, 20 
(afirmatie făcută cu aproape un secol si jumătate înaintea cuceririi unei părti din Dacia). 
- „Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.” (W. Schiller, arheolog american) 
- “Limba lor [a românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă.” (Antonio Bonfini / Antonius Bonfinius -umanist și istoric-1434–1503) 

Antonio Bolfini a scris despre Ioan Corvin de Hunedoara :
„Acesta s-a născut din tată român (Valacho patre) și mamă greacă; prin destoinicie și virtute a făcut cinste neamului său mai presus de așteptarea tuturor. Se spune că nici părinții lui nu erau de neam obscur. Căci tatăl său – precum se zice – se bucura de vază foarte mare la neamul românilor, care stăpânesc acum locurile geților și ale dacilor și cu drept cuvânt se cred rămășițele colonilor romani, după cum dovedește asemănarea limbii lor. ...Născut în satul Corvinus își trage spița neamului din familia Corvina a romanilor. Iar mamă-sa, născută între greci, se crede a fi fost răsărită dintr-un neam vechi și împărătesc. Unii îndrăznesc s-o aducă în legătură cu neamul lui Teodosius.::”Iar despre români: ”„Deși năvăliri barbare de tot felul s-au revărsat asupra provinciei Dacia și asupra poporului roman și asupra regiunii geților și în Panonia, totuși s-a văzut că n-au putut fi răpuse coloniile și legiunile romane care se dezvoltaseră de curând.
Înecate sub valul de barbari, ele totuși mai exală limba romană, și ca să nu o părăsească nicidecum, se împotrivesc cu atâta îndârjire, încât îi vezi că luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieții cât a limbii.
Căci cine nu s-ar minuna – dacă ar sta să socotească desele puhoaie ale sarmaților și goților, și de asemenea ale hunilor, vandalilor și gepizilor și incursiunile germanilor și longobarzilor – că s-au mai păstrat încă până acum la daci și geți (inter Dacos & Getas) rămășițele limbii romane (Romanae linguae vestigia)?”
- „Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi şi dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai.” (D`Hauterive-,istoric și diplomat francez 1754-1830 „Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei”, Ed. Acad., p 255-257, 1902)
 - „Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici.” (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor) 
- „De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latineşti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI.” (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812) 
- „Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.” (Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII) 
- „DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI, NICI CREDE...” (Constantin Cantacuzino, 1639-1716)
 - „Românii despre care am mai spus că sunt daci.” (Bocignoli, 29.6.1524, la Răgusa)

 Iată doar câteva citate ce ar trebui să-i pună pe gânduri chiar şi pe cei mai incompetenţi istorici români sau să le dea un pic de fiori celor care ne falsifică istoria sau se fac complici la falsul istoric. Adevărul va ieşi la lumină! Iar adevărul este că NU suntem doar urmaşii Romei, ci şi urmaşii unei culturi străvechi ce a înflorit pe pământul Daciei,  iar limba noastră este mai veche decât latina vorbită de  romani!

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

luni, 25 martie 2013

De ce sa avem guvernatori?


Guvernator

Aud că urmează să ne fărâmiţăm ţara, pe care strămoşii noştri au luptat secole de-a rândul să o unifice şi în fruntea regiunilor noastre vor fi nişte guvernatori.

Dar, ce e acela un guvernator ? Ar fi bine să ştim.


Guvernator este un titlu care a desemnat diferite funcţiuni în diferite ţări şi perioade.. 
În general, gouvernatorul este persoana care are puterea executivă civilă sau militară, sau pe amândouă într-o provincie, într-un Stat (în cazul unei federaţii) sau într-o colonie. Cel mai adesea el răspunde în faţa unei autorităţi superioare – cum ar fi şeful statului sau guvernul ţării pentru care acţionează.
În ce cazuri găsim acum, în lume guvernatori?

Stat federal

·         Într-un stat federal, el guvernează în numele puterii centrale (dacă este numit) sau în mod autonom (dacă este ales).  - Nu e cazul nostru, acum, dar se intenţionează să devenim ? Ne-a întrebat cineva dacă vrem asta? 

Colonie         

Într-o colonie, el guvernează în numele Statului-metropolă, faptul că se găseşte la mare distanţă conferindu-i largi prerogative. – Poate suntem o colonie şi nici măcar nu ştim ?
·   

Alte cazuri - fără legătură cu regiunile

     
Acest titlu este dat de asemenea şi reprezentanţilor locali ai companiilor de armată care dispun de o citadelă, o fortăreaţă sau de o regiune militară. (Nu ne referim la această accepţiune, acum)
·         Titlul de guvernator poate fi atribuit şi unei persoane ce conduce o instituţie mare sau o bancă, deseori numit de stat - cum e cazul Băncii Franţei. Acest titlu e dat uneori şi preşedintelui Băncii centrale europene. (Nici despre asta nu vorbim)
·         În domeniul învăţământului, guvernantul sau guvernanta sunt însărcinaţi cu educaţia unui prinţ sau a unor copii din familii sus-puse. În Marea Britanie se regăseşte termenul pentru membrii consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ. (school governor) - altă treabă.

Guvernator general

În epoca colonială europeană, un guvernator general era guvernatorul unei colonii mari sau al unui grup de colonii. În ţările Commonwealth-ului, guvernatorul general joacă rolul de reprezentant al Coroanei britanice. De exemplu în Canada, guvernatorul general este reprezentantul monarhiei la nivel federal.  

Diferite semnificaţii ale guvernatorului în alte ţări

Afganistan

·         Guvernatori ai provinciilor afgane (de acolo ne inspirăm?)

Australia

Guvernatorul general al Australiei (Governor-General of the Commonwealth of Australia) este reprezentantul şefului statului australian, Elizabeth II, care este şi regina Australiei.
Regina dispune de guvernatori în fiecare provincie .

Austria

Guvernator  este traducerea obişnuită în presa francofonă a termenului german  Landeshauptmann, care desemnează pe şeful de guvern din fiecare dintre cele nouă Landuri (State federale) austriace. Unii traduc incorect acest termen prin « Prim ministru».  ( E vorba de un stat federal- aşa se urmăreşte să devenim şi noi?)

Belgia

Guvernatorul este comisarul guvernului, dar şi al Regiunilor din Comunităţile din provincie. Ei asigură aplicarea reglementărilor federale în domenii ca: securitatea civilă şi planuri de urgenţă, securitatea poliţienească şi de ordine publică, tutela administrativă specifică asupra funcţionării poliţiei locale, a legislaţiei asupra armelor, a serviciilor de incendiu şi a tratării dosarelor dosarelor privind calamităţile. Guvernatorii sunt numiţi şi revocaţi de către rege. Deci, un domeniu restrâns de activitate, fără nici un fel de autonomie. Dar nu asta se preconizează la noi.

Brazilia

Din 1945, şeful executivului statului Braziliei poartă titlul de guvernator.

Statele Unite ale Americii

Guvernatorul este şeful executivului care guvernează un stat din cadrul Statelor Unite. Dat fiind caracterul federal al SUA, guvernatorul nu e subordonat guvernului federal şi dispune de largi prerogative. Este ales prin sufragiu universal direct.
Acest titlu se aplică şi şefilor executivelor din teritoriile ne-încorporate ale SUA: Puerto Rico, Guam, Insulele Virgine  americane şi Mariane de Nord. Insulele Samoa au şi ele un guvernator ales, dar cu funcţii mai restrânse.  

Imperiul roman

·         Guvernator al provinciilor ocupate

Franţa

În vechiul regim,(înainte de Revoluţia Franceză)  titlul de guvernator era purtat de către reprezentanţii regelui în provincii. Acest titlu a fost folosit apoi pentru colonii. După decolonizare, acest titlu a mai fost folosit un timp pentru unele teritorii de peste mări, pentru a-i desemna pe prefecţi.
Astăzi, acest titlu mai e purtat doar de şeful băncii Franţei , care este şi membru al Consiliului guvernatorilor Băncii centrale europene.
De asemenea, şeful regiunii militare a Parisului poartă titlul de Guvernator militar al Parisului.

Indonezia

Gubernur, sau guvernatorul, este, în cadrul autonomiei regionale, şeful executiv al unei provincii. E ales prin sufragiu direct. De acolo luăm noi exemplu?

Japonia

În Japonia,  termenul de « guvernator » (governor în engleză ) este folosit pentru traducerea termenului  Chiji (知事?).  E vorba de şeful executivului din cele 47 prefecturi ale  Japoniei. Nu prea seamănă cu ce e la noi .

Maroc

În Maroc, guvernatorul este un funcţionar înalt ce reprezintă puterea centrală în regiuni şi în prefecturi sau provincii. El depinde de ministerul de interne. Aşa se vrea şi la noi?

Mexic

Mexicul este şi el un stat federal compus din mai multe state, conduse de câte un guvernator ales prin sufragiu universal.

Marea Britanie şi  Commonwealth

·         Guvernatorul general al  Canadei, al Noii Zeelande, al Australiei. (fostele colonii)

Olanda

·         Guvernatorul general al Indiilor olandeze

Rusia

Anumite subdiviziuni ale Federaţiei Ruse , oblasti, sunt conduse de câte un guvernator (în timp ce altele au preşedinţi sau şefi de administraţie, în funcţie de gradul lor de autonomie). Din 2005, ei sunt propuşi de Preşedintele Federaţiei Ruse şi apoi confirmaţi de legislativele locale. Deci, nu sunt aleşi prin vot direct! Şi e un stat federal!

Ce observăm ? În Uniunea Europeană nu există în prezent guvernatori decât în :
·         Belgia- care e un stat federal în care se pune periodic problema separării în două state diferite. Acolo, însă guvernatorii sunt numiţi, nu aleşi şi au atribuţii restrânse.
·         Austria – care este un stat federal .
·         În coloniile sau fostele colonii ale unor state vesteuropene
Poate cineva să explice de ce se preconizează înfiinţarea de guvenatori la noi ? 
De ce să votăm prin referendum doar o exprimare vagă, urmând ca apoi politicienii să facă ce vor, fără să ne mai întrebe?
Ne vom trezi că cineva a hotărât să declare independenţa uneia sau alteia dintre noile regiuni? Sau că va decide alipirea regiunii la alt stat?


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Notă
Elemente din prezenta pagină pot fi preluate doar cu indicarea sursei. Preluarea integrală se poate face doar cu aprobarea autorului