luni, 10 decembrie 2012

Moartea ca gravitatie spirituala



Am citit un articol extraordinar pe site-ul
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/12/09/garbovirea-ca-tragedie-a-zilelor-noastre-crestinul-intre-suferinta-nevrotica-si-cea-mantuitoare-cuviosul-paisie-aghioritul-despre-sfanta-varvara-recomandari-duhovnicesti-ii/
și îmi permit să îl preiau aici, pentru ca el să fie citit de cât mai multă lume:

Gârbovirea ca tragedie a zilelor noastre


pr. Valentin Istrati: Moartea ca gravitaţie spirituală
Mântuitorul Hristos este permanent preocupat binele oamenilor, aş zice de la începutul creaţiei. Pe unde găseşte vreun bolnav, îl vindecă, dăruieşte lumină celor orbi, întăreşte pe slăbănogi, picură auz în urechile surde, înviază pe cei morţi, curăţeşte pe leproşi. Toate minunile Lui sunt proorocii ale vindecării plenare a omului în Împărăţia lui Dumnezeu, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin. Omul transfigurat prin har este ţinta lui Dumnezeu în ceea ce ne priveşte. De aceea a devenit Om deplin, fără de păcat, pentru a ne conduce către tărâmul iubirii fără de moarte.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Sfântul făcător de minuni Spiridon


12 decembrie

Sfântul Spiridon al Trimitundei


Sfântul Spiridon al Trimitundei a trăit în secolul al IV-lea. S-a născut în jurul anului 270, în Aski, Cipru, și a fost păstor de oi. După moartea soției sale, alege să ducă o viață ascetică. Ajunge episcopul Trimitundei, o cetate din apropierea orașului Pafos. Participă la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325.
În fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfâtului Spiridon sunt schimbați. Se spune că ei se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos în întreaga lume. De aici și denumirea de "sfântul călător”. Din mărturiile unor clerici reiese că pentru perioade scurte de timp, trupul sfântului nu mai este prezent în raclă, iar atunci când revine, este cald și prăfuit.
Acesta este și motivul pentru care, în Acatistul său spunem: "Bucură-te că ești și cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te că încalțămintele tale slujesc ca dovadă“.
Sfântul Spiridon a fost prins în timpul persecuției, schingiuit și întemnițat. A trecut la cele veșnice în anul 348 d.Hr, la vârsta de 78 de ani. Moaștele sale se găsesc în Insula Corfu.

Din minunile Sfântului Spiridon

Vieţile Sfinţilor abundă în istorisiri despre minunile sale, el făcând parte dintre Sfinţii taumaturgi:
§  În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură.
§  A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul.
§  A prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe.
§  A oprit curgerile râurilor.
§  A dat la iveală gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul.
§  A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semeţeau cu ştiinţa lor, la Sinodul de la Niceea.
§  O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredinţase spre păstrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai demult, unde a pus banii; şi aflând de la ea unde erau ascunşi, i-a dat stapânei lor.
§  A vindecat pe împăratul Constanţie de boala de care suferea.
§  A dat din nou viaţă copilului unei femei.
§  A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească şi a făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar după ce a numărat şi preţul ei, capra a stat cu cele cumpărate.
§  A vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată.
 În privinţa minunii de la Niceea, când, luând în mână celebra lui cărămidă, a scos în evidenţă cele trei elemente care o compun (pământul, apa şi focul), această minune era destinată înţelegerii consubstanţialităţii celor Trei Persoane Treimice - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Se spune că Minunile Dumnezeiști apar ori de câte ori înalți către Dumnezeu o rugă fierbinte, pornită din suflet . Așa s-a întâmplat și cu Nadia Comăneci, care   s-a rugat să rămână însărcinată la icoana Făcătoare de Minuni a Sfântului Spiridon Vechi, aflată în biserica ”Sfântul Spiridon” din București.

După ceva timp, preotul Iordache a primit un telefon din Statele Unite, de la Bart Conner, care-l anunţa fericit că Nadia va deveni mamă. Minunea fusese înfăptuită. Iar în urmă cu cinci ani avea să vină pe lume Dylan Paul. În semn de mulţumire Nadia a decis să ridice în curte frumoasei bisericuţe o policlinică, ce astăzi îi poartă numele.

Biserica „Sf. Spiridon Vechi” a primit din Grecia o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Spiridon, mare făcător de minuni! În ultimii zece ani, icoana Sfântului Spiridon a făcut numeroase minuni, ce au depăşit graniţele Capitalei şi ale ţării noastre. 
   
    Icoana Sfantului Spiridon   Biserica Sfantul Spiridon Vechi - Bucuresti


Plecarea la Domnul şi Sfintele Moaşte

http://ro.orthodoxwiki.org/skins/common/images/magnify-clip.png

Una din perechile de încălţări ale Sf. Spiridon, păstrate la catedrala cu hramul Sf. Spiridon din Worcester, Massachusetts


În prezent, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Spiridon se află într-o biserică din insula Corfu aflată de 100 de metri de Mitropolie, unde se găsesc moaştele Sfintei Împărătese Teodora a II-a (prăznuită la 11 februarie):
Spre deosebire de celelalte sfinte moaşte, cele ale Sfântului Spiridon dispar frecvent din raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu credinţă şi cu lacrimi, şi face nenumărate minuni. De aceea, multe spitale îi poartă numele şi au în incinta lor o Biserică cu hramul Sfântului Spiridon. Sfântul Spiridon vine cu sfântul său trup la cei bolnavi, care îi cer ajutorul şi îi vindecă.

Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, de peste 1600 de ani, credincioşii cântă
 (Icosul al 6-lea):
"Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă".
Când insula Corfu a aparţinut veneţienilor (catolici), aceştia l-au cinstit pe Sfântul Spiridon cu evlavie, pentru ajutorul dobândit de la el.
Într-o zi i-au schimbat hainele arhiereşti cu un veşmânt cusut cu fire de aur. Sfântului Spiridon nu i-au plăcut însă straiele aurite, pe care a doua zi veneţienii le-au găsit lângă sfânta raclă, iar Sfântul Spiridon era din nou îmbrăcat în straiele sale arhiereşti smerite.
La Ierusalim există o Biserică cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon. Într-o zi, când preotul a intrat în Biserică, l-a văzut pe Sfântul Spiridon uitându-se pe fereastră. După ce Sfântul Spiridon a plecat, a rămas impregnat pe geamul ferestrei chipul său. Această minune se poate vedea şi astăzi.
Sfântului Spiridon i se fac slujbe şi ceremonii, cu scoaterea sfintelor sale moaşte, în următoarele zile:
- în sâmbata lui Lazăr, zi în care i-a scapat de foamete pe locuitorii din Corfu, prin aducerea de vapoare cu grâu;
- în duminica Floriilor, pentru vindecarea celor bolnavi;
- în ziua de 11 august, când i-a alungat pe turcii care voiau să cucerească oraşul;
- în prima duminică din luna noiembrie, când îi vindecă pe suferinzii de boli grele.
(Întâmplările sunt povestite de Părintele Cleopa Paraschiv de la Mănăstirea Rarău după pelerinajul său în Grecia, în volumul: Pelerin în Sfântul Munte Athos. Sfânta Mănăstire Vatopedi, Editura Panaghia).

Imnografie

Caracterul său este surprins rezumativ de una din cântările sărbătorii, care zice aşa:
Hristos te-a ales păstor, preacuvioase, din pântecele maicii tale, blând, sfinţit şi curat, propovăduitor al sfintelor dogme şi vas preacinstit al darurilor Duhului, de Dumnezeu purtătorule.
De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfinţite, mintea înălţându-ţi-se de lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ţi cugetare la cele înalte, însuflate de Dumnezeu, şi jertfelnic dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toţi dumnezeiască iertare.
 (Condacul Sfântului Spiridon, glasul al 2-lea).
Împovăraţi de multe ispite şi în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, ierarhe, ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre şi împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
 (Acatist, condacul al 3-lea).
Tropar (glas 1)
Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat tu sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Surse:  
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/decembrie/sfantul-spiridon-trimitundei-72745.html
http://www.razbointrucuvant.ro/2011/12/12/sfantul-spiridon-minunile-sfantului-calator-cu-papucii-uzati-care-se-schimba-in-fiecare-an-marturii-ale-cititorilor-tropar-acatist-vecernie/
Libertatea.ro 

vineri, 7 decembrie 2012

7 decembrie Sfânta muceniță Filofteia




Rugăciune către Sfânta Muceniță Filofteia:

Sfânta Mare Muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere tocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreje fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul. Că El Insuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile.
Așa Sfânta Mare Muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinurile maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind. Căci știm, Sfânta Muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcie, prigoniri de la vrajmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele. Pentru aceasta cădem la milostivirea ta ca să nu pătimeasca și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: Bucură-te fecioară, Mare Muceniță Filoftee. Amin.

REFERENDUM ROSIA MONTANA

CARE E ADEVĂRATA ÎNTREBARE DE LA REFERENDUM




Aud că se face într-o mică localitate din România un așa-zis referendum cu privire la o parte importantă din averea noastră, a tuturor cetățenilor României. Am aflat despre el doar pentru că la televizor au început să se perinde mai mulți angajați ai companiei miniere străine care ne rugau pe noi să votăm cum vor șefii lor, pentru ca ei, amărâții, să nu fie dați afară!
Vorba este că pe noi  NU NE ÎNTREABĂ NIMENI, NIMIC! Doar ei, amărâții care au fost lăsați de izbeliște de autoritățile statului român sunt împinși să voteze – ce?

Cetățenilor din Roșia Montană li se pun, în mod perfid, două întrebări într-una singură:
Adică:
" Sunteți de acord cu repornirea mineritului în zona Munților Apuseni și a exploatării de la Roșia Montana?". 

Întrebarea cuprinde două întrebări într-una, ceea ce este interzis în cazul unui referendum. Firește că orice rezultat ar avea, acest referendum nu poate fi luat în seamă. Dar pentru el se cheltuiesc bani grei, tocmai din banii acelor amărâți care ar avea nevoie de atâtea. Cei 300.000 de lei cheltuiți pentru acest  referendum ar fi putut fi folosiți pentru dezvoltarea unei activități economice durabile în zonă, fără dinamitarea munților.  Pe lângă acești bani se cheltuiesc însă multe alte sume de bani pentru reclamele televizate la posturile naționale, deși noi, cetățenii din alte zone nu putem vota acolo. De ce se aruncă acești bani, în loc să se facă într-adevăr ceva pentru oamenii din zonă? De ce nu se construiește  de pild[ un aeroport acolo, ca să poată veni turiștii (de vreme ce se pare că autostrăzi nu putem să facem)?
Simplu: pentru că nu se vrea ca oamenii de acolo să o ducă mai bine, se vrea ca ei să fie în mizerie și să accepte chiar să fie furați pe față, doar ca să nu moară de foame. Pentru că de fapt asta ar urma să se întâmple:
Adevăratul sens al întrebării este:

 Sunteți de acord ca străinii să vă ia bogățiile subsolului- nu doar aur, ci și argint și alte metale chiar mai valoroase decât aurul, iar pe unii dintre voi să vă plătească timp de câțiva ani ca să scoateți aceste bogății și să le faceți lingouri, ca străinii să le poată căra la ei? Sunteți de acord să vă aruncați singuri în aer munții, ca să aveți în loc niște munți de steril, care vor otrăvi aerul și apa cu diverse otrăvuri? Sunteți de acord să aveți un imens lac plin cu cea mai periculoasă otravă, care să rămână la voi pe vecie și care se va evapora otrăvind aerul, căzând apoi cu ploaia asupra voastră? Sunteți de acord ca generațiile următoare să nu mai aibă aur sau argint, dar să nu mai aibă nici munți, nici ape curate, ci doar lacuri de otravă  generatoare de boli și de moarte și să nu mai poată crește vite, sau cultiva pământul, sau să primească turiști, pentru că totul va fi otrăvit?  

Sau, mai pe scurt:

 Vreți să aduceți Apocalipsa pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu?  

Bieții locuitori ai zonei nu sunt, firește, informați corect. Nimeni nu le spune că mineritul ar putea fi făcut chiar de noi, românii, nu numai de RMGC. Și, bineînțeles, nu cu tehnologia criminală cu cianuri, ci prin alte procedee, cum ar fi tehnologia separării gravitaționale și flotației, aplicată în Finlanda, sau tehnologia românească descoperită de băimărenii din echipa SC Larechim , prin care se obţine de 1,5- 2 ori mai mult aur şi argint decît prin tehnologiile pe bază de cianuri, dar la preţuri de 2,5 ori mai mici. Dacă adăugăm cîştigul enorm pe care îl aduce trisulfura de arsen,rezultată în urma acelui proces tehnologic,  avem în faţă una dintre posibilele mari lovituri economice ale României. Pentru aceasta, mai este nevoie de o investiţie, de circa 100.000 de euro, care să ţină în viaţă grupul de chimişti băimăreni. Adică exact cât s-a cheltuit pe  referendumul  ilegal și pe propaganda mincinoasă legată de el difuzată la tv. Și unde mai pui că aurul ne-ar rămâne nouă, nu l-ar lua străinii!

Deci, până la urmă, oamenii ar trebui să fie întrebați:

“Vreți să vă ia alții aurul și să vă lase vouă în schimb multă otravă, sau vreți să lucrați într-o întreprindere românească, aplicând o tehnologie românească și să vă rămână vouă aurul?“

Cam despre asta e vorba, oameni buni!

 Surse:

miercuri, 5 decembrie 2012

CELE MAI SANATOASE BAUTURI




  cele mai sănătoase 20 de băuturi pentru organism !

Pentru a scăpa de sete, pentru a te răcori și pentru a bea ceva bun, iată sfaturile de mai jos, prezentate de specialiștii nemţi în ziarul Bild. Unele dintre băuturile prezentate nu numai că sunt bune la gust, dar te pot scăpa chiar și de cancer.


Polenul crud



Binefacerile polenului crud

Albina recoltând polen de pe antera unei flori. Se observă ghemotocul de polen colectat la nivelul picioarelor posterioare

Nu se poate compara, ca eficienţă, cu polenul uscat. Iar ca gust, nici atât. Luat proaspăt, din stupul albinelor, este o uzină de sănătate.
Polenul crud conţine o mare varietate de vitamine, enzime, microelemente dificil de găsit într-un alt produs natural. Activitatea biologică a produsului crud se înjumătăţeşte, însă ‚ în 5-6 ore de la recoltare (Fănică Voinea Ene). El trebuie pastrat la frigider cateva ore sau congelat pana la consumare.

Însuşirile medicale ale polenului crud


GUTUIA, FRUCTUL MINUNE



Gutuia


coing

MICĂ ISTORIE A GUTUII

Gutuia este originară din Balcani și de pe malurile mării Caspice.
Ea era cunoscută din Antichitate și cultivată chiar cu 400 de ani înainte de Cristos.
Era foarte apreciată de romani, care o mâncau gătită cu miere. Ei o foloseau , de asemenea, și în parfumerie.
La vechii greci, gutuia era un cadou ritual făcut cu ocazia căsătoriei. Plutarc scrie chiar că mireasa mesteca o gutuie înainte de a intra în camera nupțială, pentru a-și parfuma gura.
În Franța  devenit foarte apreciată din secolul XV și era folosită în bucătărie, dar și în parfumerie și medicină.
Gutuiul era plantat în șiruri ce delimitau parcelele de teren.

Gutuia și sănătatea noastră

TERAPIA CU MIERE SI SCORTISOARA

cannelle et miel

MIEREA SI SCORTISOARA POT FACE MULTE IMPREUNA!

¬S-a descoperit că o combinaţie de miere cu scorţișoară poate vindeca majoritatea bolilor. 

persoana a doua singular, plural


Dumneavoastră sau tu?


marți, 4 decembrie 2012

Alertă – gazele de șist- deputat european alertează Comisia euroeană





Gazele de șist : cutremurele sunt mai intense în preajma puțurilor de exploatare prin fracturare

Oamenii de știință sunt îngrijorați de legătura observată între reinjectarea apelor uzate în puțurile create pentru extragerea gazelor de șist și intensificarea seismelor în apropierea puțurilor respective..

luni, 3 decembrie 2012

GRAFIC CUTREMURE ROMANIA




Privind această reprezentare grafică a relaţiei dintre energia dezvoltată de un cutremur şi magnitudinea pe scara Richter, ne dăm seama că energia creşte exponenţial şi că de exemplu  un cutremur cu magnitudinea 6 degajă  o energie de circa 60 de ori mai mare decât unul de gradul 5, iar unul de gradul 7 de circa 1600 de ori mai mare decât unul de gradul 5. 

Câte cutremure peste gradul 4 au fost în 2012 în  zona Vrancea ?

Zece cutremure cu magnitudinea de cel putin 4 grade: 

  •  la 10 ianuarie (magnitudine 4,3 grade), 
  • 19 ianuarie (4 grade), 
  • 26 aprilie (4 grade),
  •  26 mai (4 grade),
  •  6 iulie (4,4 grade), 
  • 12 iulie (4,3 grade), 
  • 31 august (4,1 grade),
  •  9 septembrie (4 grade)  
  • 2 octombrie (4,2 grade). 
  • 1 decembrie (4,8 grade!)

duminică, 2 decembrie 2012

Cutremur 4,8 grade pe 1 decembrie 2012 în Vrancea

Cutremur de 4,8 grade, în seara Zilei Naționale, în zona Vrancea!

Seismul – cel mai puternic de anul acesta (sperăm să rămână așa!) în România –  produs la ora 22,52, la o adancime de 67 de kilometri , simțit în mai multe localități, inclusiv în București.

La muti ani, romani!


La mulți ani românilor de ziua națională!



Iată și ziua în care toți românii ar trebui să fie veseli și încrezători în viitor.
Ziua în care ar trebui să se vadă untatea românilor – nu degeaba e Ziua Întregirii.
Ziua în care ar trebui să ne mândrim cu realizările economice și culturale.

Cum am petrecut această zi?


marți, 13 noiembrie 2012

Diseara mergem la cinema?


Mergem la un film?

 E –încă- o întrebare firească. Pentru cât timp?


În fața cinematografului Patria, pe lângă îndemnul „ Hai la film”, vedem și alte afișe.


joi, 8 noiembrie 2012

RUINELE BUCURESTIULUI



Ce e în spatele blocurilor de pe bulevardul Libertății?


Toată lumea a deplâns demolarea masivă a caselor vechi de pe Dealul Piscului (Dealul Arsenalului), și din preajma lor, pentru construirea marii Case a Poporului , a noului bulevard (supranumit în popor „ Prăbușirea socialismului”) și a actualului bulevard „ al Libertății” precum și a blocurilor care mărginesc noile bulevarde.  Era un cartier cu case vechi, dar bine întreținute, cu un caracter unitar .

Cartierul Uranus

În anii 1930, aici era „ partea cea mai pitorească a Bucureştilor”, Iar pe dealul Piscului fusese amenajată o staţiune de sky care “era vizitată cu pasiune de toată capitala”.  
Dacă strănii care vizitează Bucureștiul ne întreabă nedumeriți unde sunt clădirile vechi în acest oraș atestat documentar de peste 600 de ani, unde îi vom duce? Nu în faimosul „centru istoric”, unde fostele magazine au fost lăsate mai întâi să se degradeze grav, apoi unele dintre ele au fost reparate și transformate în bodegi, iar altele sunt și acum în stadiul de ruină ce așteaptă intervenții. Nu acolo va simți vizitatorul pulsul vechiului oraș și tradiția acestuia.
Să vedem, însă, casele vechi din împrejurimile Dealului Piscului, adică cele din vecinătatea ansamblului Casei Poporului și ascunse privirii de șirul de blocuri de pe bulevardul Libertății .
Dar ce s-a ales de casele din cartierul Uranus care, totuși, au supraviețuit acestei acțiuni de sistematizare?
M- aș fi așteptat ca aceste vestigii prețioase, care depun mărturie despre cum arăta vechiul București și despre istoria lui, să fie bine întreținute , declarate sit protejat și să constituie un loc agreabil de promenadă, în care oricine să poată respira parfumul vechiului București.
Așa că, într-o zi, când eram pe bulevardul Libertății și printr-un pasaj deschis dintr-unul dintre blocuri am zărit o casă veche, am trecut prin acel pasaj cu sentimentul că voi pătrunde prin poarta fermecată în grădina neștiută a Bucureștiului.

Am trecut de poarta fermecată și...iată ce am văzut!



joi, 1 noiembrie 2012

Reabilitarea termică a blocurilor



Vine iarna- se va termoizola și blocul nostru?


Citim în presă semnale de alarmă cu privire la calitatea necorespunzătoare a anvelopărilor termice ale clădirilor de la noi, mult sub nivelul cerut pe plan european.
Cine e de vină?
Se spune că de vină ar fi Instituțiile statului, un cadru legislativ deficitar sau un nivel de educație scăzut în rândul populației  .Educația populației nu ar trebui să joace un rol aici, câtă vreme reabilitarea termică se face pe baza unor lucrări de audit urmate de proiecte tehnice întocmite de specialiști. Ei sunt cei care trebuie să fie competenți, nu marea masă a populației. Cadrul legislativ, desigur, poate și trebuie să fie îmbunătățit, dar el a atins totuși un nivel comparabil cu cel din alte țări europene. Rămân ca responsabile pentru rezultatele necorespunzătoare doar instituțiile statului. Dacă organele de control ale Inspectoratului de Stat in Constructii sunt subdimensionate, și deci controlul stadiilor de constructie este insuficient, nu este de vină legislatia (care prevede acest control), ci instituțiile care nu asigură condițiile ca respectivul control chiar să fie făcut.
Asociațiile de locatari, care sunt beneficiarii finali ai reabilitarilor termice ale blocurilor, nu li se oferă accesul la proiectele întocmite, ca să poată urmări la rândul lor corectitudinea aplicării lor pe teren.
La licitații, singurul criteriu este prețul scăzut, așa încât alegerea materialelor de proastă calitate, dar ieftine devine obligatorie. Se lucrează chiar și la temperaturi sub 4 grade (ceea ce este greșit), plăcile termoizolante nu sunt fixate cu dibluri sau acestea sunt în număr prea mic, se folosesc materiale de calitate necorespunzătoare, dirigintele de șantier nu există decât în teorie, garanția lucrărilor e prea mică (ea ar trebui să fie minim 8-10 ani), fațadele capătă culori stridente, distribuite dezordonat, fără legătură cu volumetria clădirii.

Aspectul blocurilor reabilitate reflectă societatea noastră- dezbinată- au spus niște tineri designeri români ce activează acum la Londra și pe care i-am văzut într-un reportaj la PROtv. Ei spun că străinii îi întreabă de ce termoizolarea blocurilor se face individual și nu colectiv? Adică, ei își închipuie că petele răzlețe de culoare se pot explica doar prin faptul că fiecare locatar și-a făcut singur, „în legea lui” termoizolarea apartamentului și de aceea și-a colorat porțiunea de fațadă fără a se corela cu ceilalți.
 
În unele cazuri, chiar așa se întâmplă:             
Dar alteori, e pe bază de proiect!
Neajunsurile încep încă din faza de proiectare.

duminică, 28 octombrie 2012

A vândut Regele Mihai tablouri ale Coroanei?


Am găsit întâmplător acest articol mai vechi apărut în Evenimentul Zilei și care mi se pare uluitor:

de Stefan Ciocan     Evenimentul Zilei
Vineri, 11 martie 2005, 0:00


Scriitorii Mihai Pelin si Petru Romoşan scot la iveală un fapt senzaţional, necunoscut pină acum opiniei publice din România, care amestecă numele Regelui Mihai în dispariţia a 42 de tablouri din Colecţia Coroanei Regale.
 Este vorba despre picturi care valoreaza în prezent sute de milioane de dolari, opere ale unor artisti celebri precum Rembrant, El Greco sau Caravagio.

Conform scriitorului Mihai Pelin, care citeaza documente din arhivele Securităţii, tablourile au fost scoase din ţară de Regele Mihai, în portbagajul maşinii personale cu care se deplasa in Anglia, la nunta Reginei Elisabeta. Se intimpla in noiembrie 1947, cu o luna înainte de abdicare.
Trei dintre cele 42 de pinze au fost identificate de scriitorul Petru Romoşan îin colecţii private din Franţa, SUA şi Italia, deşi, potrivit legii, tablourile care aparţin patrimoniului public nu pot fi înstrăinate. Atât pe vremea lui Ceauşescu, cât şi imediat după revoluţie, guvernul român a încercat zadarnic să dea de urma acestor valori publice şi să le recupereze.
Dl Kreuger , primul soţ al celei de a treia fiice a lui Mihai I (actualmente Irina Walker) a înapoiat statului român unul dintre tablourile de pe lista celor dispărute.

vineri, 26 octombrie 2012

Casa Robescu – ce ați face dacă școala în care ați învățat ar arăta așa?



Fiecare om- cred- își iubește școala în care a învățat. După trecerea anilor, revederea școlii aduce puțin din suflul tinereții, amintirea colegilor și câte și mai câte. De aceea se organizează periodic întâlniri cu foștii colegi și cu profesorii.

miercuri, 24 octombrie 2012

Muzeul Cornel Medrea s-a pierdut!


Adresa: București, Str. General Budișteanu nr. 16, sector 1
telefon:
  021 359 25 9
Program:  Zilnic: 9:00 - 17:00;   Închis: Luni

Se găsesc aceste informații pe o goază de pagini web.. Aflăm că el 
a fost restaurat, dotat cu sistem modern de iluminat. 
„Spatiul - compus din doua nivele (parter si demisol), carora li se adauga o curte amenajata ca loc de expunere - a fost de curand restaurat, dotat cu un sistem modern de iluminat.”
Muzeul a luat ființă în 1957, prin donațiile făcute de Cornel Medrea- figură proeminenta a artei românești, fost membru corespondent al Academiei Române, distins cu titlurile de "profesor emerit" și de 
"artist al poporului".

marți, 23 octombrie 2012

Cand se deschide Biblioteca Nationala a Romaniei?

Biblioteca NationalaMotto: Invit lumea să redescopere bibliotecile,să vadă că sunt altceva decât simple depozitoare de carte, să vadă că s-au modernizat, să vadă că au comori ascunse." 
 Elena Tirziman, Directorul Bibliotecii Nationale a Romaniei in noaptea bibliotecilor (sic!)
S-ar părea că aceasta bibliotecă s-a deschis deja pe 23 Aprilie 2012. Știrea oficială ne spune că:
 "Construcția a durat aproape 20 de ani si a costat peste o suta de milioane de euro. Biblioteca va fi complet funcțională abia către finele anului, pentru că mai trebuiesc aduse aproximativ 12 milioane de obiecte (cărți, documente etc.) ".
Plină de speranță,pe 24 aprilie  am stat la coadă și am obținut sofisticatul Card de acces, cu poză și cod de bare. Dau să intru  apoi să îl și folosesc....stupoare! Sălile de lectură s-ar putea doar vizita într-un tur organizat, dar să mai așteptăm vreo oră, să se mărească grupul....Vedem multe holuri goale, spații imense nefolosite.
Am revenit câteva luni mai târziu. Între timp, speram, activitatea va fi început la bibliotecă. 

vineri, 19 octombrie 2012

Muzeul Antipa umbla cu mastodonul vopsit!



Am vrut sa vizitez și eu, ca tot bucureșteanul conștiincios, muzeul Antipa proaspat renovat.
Imi era întiparit în minte din copilarie, asa că am pășit cu emoție spre intrarea știută. Tatăl meu nu mă mai ținea de mână, dar în interior aveam să văd din nou aceleași exponate, cu ochii copilului care am fost.
Chiar de la intrare, însă, am avut un șoc! În fața ochilor aveam scheletul de mastodon dat cu vopsea neagră!

vineri, 19 februarie 2010

Bolnav in Romania - partea 1 (diagnosticul)

Dupa o lunga pauza de scris aici, ma intorc cu o poveste trista, urmarita indeaproape. Protagonistul este un apropiat de-al meu, si toate faptele sunt, din pacate, reale. Voi povesti intreaga epopee la persoana I, pentru a transmite mesajul mai usor. Sa incepem dara:

Episodul 1: Diagnosticul

Alarmat de niste analize care nu iesisera cum trebuie, sunt indrumat de catre medicul de familie catre un specialist dintr-un spital. Pe modelul binecunoscut, incep telefoanele la cunostinte si rude pentru identificarea specialistului cu pricina. Este gasit un chirurg de la spitalul Panduri si ma duc acolo cu 'intrarea' facuta.

Urmeaza ore lungi de asteptat pe holuri. Mai precis, toata lumea care cauta cate un doctor astepta pe holul de la intrare, pandind momentul in care maretii profesionisti traversau respectivul hol dintr-o parte in alta. Aici erau agatati (la figurat sau mai mult la propriu) de catre bolnavi, pacienti si rudele lor, fiecare incercand sa profite cat se poate mai bine de 'quality time'-ul petrecut cu specialistul.

Intr-un final, vine si doctorul pe care il asteptam. Este interceptat, i se prezinta situatia, si sunt invitat la policlinica, unde consulta doctorul o singura zi pe saptamana. Intamplator, pe saptamana respectiva ziua de-abia trecuse..

Saptamana urmatoare - policlinica. Coada ca la carne, cu lista de asteptare. Dupa vreo 3 ore de stat in picioare, reusesc sa intru. Medicul se uita pe analize si decide ca trebuie sa le repet, la ei in spital.

Boon, trec alte zile, se repeta analiza. Din nou policlinica, din nou coada. Doctorul decide ca trebuie facuta o biopsie. Booon, se stabilesc o zi si o ora, ne prezentam la biopsie.

Urmeaza Episodul 2: Biopsia