Cum a fost la cutremurul de pe 4 Martie 1977

Supraviețuitorii din clădirile prăbușite la cutremurul din 1977

La cutremurul din 1977 au avut de suferit în București mai ales clădirile vechi, antebelice, la care proprietarii făcuseră tot felul de modificări care afectaseră structura de reziztență.

Au fost însă și trei clădiri construite în perioada „socialistă”care s-au prăbușit (celelalte au avut de suferit în general avarii mai mari sau mai mici, dar au rămas în picioare).
Cele trei clădiri prăbușite au fost: blocul OD16 din Militari, un tronson de bloc de la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Lizeanu și Centrul de Calcul ce fusese construit lângă Palatul CFR de la Gara de Nord (acesta fusese construit la insistențele arhitectului cu planșee tip „dală groasă”, fără grinzi, dar inginerul nu calculase corect efectele unui cutremur ieșit din comun - clădirea  actuală  a fost reconstruită cu o altă soluție de rezistență). Din fericire, la ora aceea nu erau salariați în clădirea Centrului de Calcul.

În cazul blocului cu 11 etaje OD16 din Militari (de pe bulevardul numit acum Iuliu Maniu) au fost constatate la anchetă grave nereguli produse la construire: betoane turnate peste gunoaie, chiar și peste o cizmă, nereguli la fundație și lipsuri  de materiale în elementele de structură, ceea ce compromisese construcția.
De fapt doar un tronson s-a prăbușit (scara C), unde se făcuseră mârșăviile la construire. În fundațiile blocului s-a găsit fierul care trebuia să fie montat ca armătură la stâlpii și la grinzile blocului. Deci ei nu furaseră materialele, (că pe timpul acela exista o lege de control a averilor, adică averile nejustificate erau confiscate) dar le trântiseră aiurea ca să „economisească” manopera!

Unii locatari au putut supraviețui din acest bloc!
Credeți că cineva care s-ar fi aflat în acest bloc la etajul 8 ar fi putut scăpa cu viață după această prăbușire?
Și totuși.
Am aflat cum a relatat evenimentele o fostă locatară de la etajul 8 al blocului.
Când a început cutremurul, fiecare dintre membrii familiei (ea, soțul și copilul de un an) era în altă cameră din apartament. Primul gând al mamei a fost să ajungă în camera copilului, dar ușa nu se mai deschidea! Golul ușii era deformat de balansarea blocului. A ridicat atunci un scaun, să spargă gemulețul ce exista între camera de zi și camera copilului, ca să intre pe acolo, dar nu a mai apucat  să spargă geamul. Și-a pierdut cunoștința.  S-a trezit lungită în stradă, unde venise deja o echipă de salvare să o ajute - pentru că avea laba unui picior zdrobită. În rest, era neatinsă. Aterizase pe trotuar pe plăcile prefabricate din beton care se prăbușiseră ca niște cărți de joc. .
Aflată pe targă, a început să strige: „copilul, copilul!”.  Unul dintre salvatori a spus: „era un copil pe aicea, care mergea de-a bușilea!” . Era copilul ei, care scăpase nevătămat! A aflat apoi că și soțul ei scăpase , doar cu o lovitură la cap, dar care nu a avut urmări! Ceilalți locatari muriseră!

Supraviețuitorii își pierduseră tot avutul, dar erau fericiți că supraviețuiseră! (Au urmat operații chinuitoare, dar s-au terminat cu bine.

După 4 zile,  autoritățile anunțau:

„Cetăţenii care au locuit în blocurile prăbuşite vor primi imediat locuinţe în blocuri noi. Persoanele spitalizate vor putea, de asemenea, la părăsirea unităţilor sanitare, să se mute în noile locuinţe puse la dispoziţie de stat. Toţi cetăţenii ale căror locuinţe au fost nimicite şi cărora cataclismul le-a distrus avutul vor primi noile apartamente, dotate gratuit, de către stat, cu tot mobilierul necesar, inclusiv cu aparate de radio şi televizoare”. 

Deși nu încheiaseră polițe de asigurare, au primit totul gratuit și în timp foarte scurt.
S-a finalizat în grabă un bloc nou lângă Obor (ce a fost vizitat chiar de Ceaușescu) iar pe 11 martie sinistrații au putut intra în noile lor apartamente (fiind vizitați apoi de Ceaușescu, ce a ținut să-i vadă în apartamentele dotate complet  și să-i întrebe dacă au primit toate cele necesare).. 

Sinistrații au fost invitați la un mare depozit de mobilă să-și aleagă mobila pentru noile apartamente , aragaz, frigider, aspirator, mașină de spălat, apoi  la magazine de confecții să-și aleagă un număr de haine minim necesare pentru fiecare anotimp (groase, subțiri), pantofi, lenjerie de corp, lenjerie de pat, pături, covoare, lustre, perdele, apoi și-au ales aparatele de radio și tv (dintre cele aflate curent în vânzare, desigur). Vase, veselă, fețe de masă, tacâmuri desigur.  Alții au găsit apartamentele gata dotate.

Traumele, desigur, nu puteau fi uitate.  Își pierduseră obiectele personale la care țineau: fotografii, mobila de la părinți și altele.  Dar aveau cele necesare traiului și puteau să-și continue viața normal.

Altă minune i-a salvat pe membrii unei familii cu doi copii ce erau la etajul 5 din blocul vechi cu 8 etaje ce s-a prăbușit pe strada Popa Rusu nr 11. Erau într-o cameră de pe colțul blocului: doamna pe un scaun, soțul într-un șezlong și copiii pe pat. Își amintește că au început cu toții să spună „Tatăl Nostru”. Au supraviețuit cu toții din blocul ce ajunsese un morman de moloz. Au fost scoși din dărâmături de echipa de salvare.  (Soțului însă i s-a amputat un picior).  A fost singura familie scoasă din dărâmăturile blocului cu toți cei 4 membri în viață. 

În rest, au scăpat cei care nu fuseseră acasă, sau care reușiseră să iasă repede afară. Au fost și unii scoși vii dar care au murit mai târziu.

Ei sunt convinși că au supraviețuit fiindcă s-au rugat. Doamna i-a spus lui Ceaușescu:
«Sunt fată de preot, tata e un preot de ţară şi faptul că noi trăim acum se datorează muncii lui, că-n viaţă a făcut două biserici şi doi copii. Şi dacă Dumnezeu ne-a dat nouă viaţă, asta e răsplata jertfei lui»

Altă supraviețuitoare locuia în blocul vechi cu 9 etaje de pe str. Tudor Arghezi nr. 1, care s-a distrus integral. Își dusese fata la o mătușă, în alt bloc, dar o puternică stare de neliniște a determinat-o să se ducă și ea acolo.  Când s-a întors acasă, blocul era o grămadă de moloz, din care încă se mai auzeau țipete. Din vreo 500 de locatari au supraviețuit doar 50.

Altă supraviețuitoare își amintește că ea și soțul ei au supraviețuit pentru că se duseseră la premiera unui film, la Sala Palatului. Blocul lor, de pe strada Sahia nr.1 a fost distrus, iar din peste 100 de locatari nu supraviețuiseră decât 5. Când a ieșit de la film, se trăgea deja cu gloanțe în hoții care se repeziseră să fure din magazine...

Alt supraviețuitor a reușit să iasă la timp din apartamentul la demisol în care locuia, iar în timp ce traversa a căzut blocul vechi de pe Popa Rusu nr.11.
A doua zi după cutremur, dimineața, șiruri lungi de oameni SE DUCEAU PE JOS LA SERVICIILE LOR. Nu circulau mijloacele de transport în comun, dar oamenii s-au dus pe jos fiecare la locul său de muncă, pentru că de acolo puteau să ajute, se puteau organiza. Unii sportivi au format echipe care au ajutat la degajarea supraviețuitorilor de sub dărâmături, proiectanții au început proiectele de consolidare pentru clădirile avariate.

Să comparăm aceste povestiri cu ceea ce ni se spune acum: să nu ne bazăm pe autorități, să facem depozite de apă, mâncare și haine, să încercăm noi să ne organizăm, cum știm, să nu ieșim din casă, dar dacă suntem afară să nu intrăm în casă fără acceptul autorităților (nu se spune care autorități și până când ar fi interdicția), să nu folosim telefoanele, dar să ne întâlnim cu familia în piețe dinainte stabilite, având actele, banii, medicamentele, mâncarea, apa, lanternele, trusa de prim ajutor, hainele groase , radiourile cu tranzistori și sacii de dormit la noi, (toate acestea fiind depozitate probabil în afara caselor pentru această situație) deplasându-ne departe de clădiri, dar fără să blocăm căile de acces. 

Închipuiți-vă cum ar decurge așa ceva: Unii oameni ar avea mici depozite în afara caselor (unde?)în care ar avea acest inventar de supraviețuire de care să se servească în cazul în care nu erau în casă și nu mai au voie să intre înăuntru. Alții nu vor avea așa ceva. Alții nu ar putea căra greutăți atât de mari. Am fost deja atenționați că după cutremur se vor petrece tâlhării și furturi, deci să ne luăm măsuri...desigur, neputând să ne bazăm pe autorități, ar trebui să ne luăm propriile măsuri de apărare - care? Reiese că vor fi bătălii stradale pentru puținele resurse aflate în posesia unora.)

Cei ce vor avea bagaje mari în spate și vor încerca să meargă pe carosabil (departe de case, nu?) printre mașini, în stare de șoc, până în cartierul în care locuiesc alți membri ai familiei (fără să aibă vești de la ei- căci nu vor folosi telefoane) vor fi în mare pericol.  Simularea care s-a făcut nu a prevăzut și aceste lucruri. 

Eu, una, vă mărturisesc că nu aș ști ce să fac, deși am citit toate materialele ce au fost difuzate pe această temă și am văzut „sfaturile prețioase” de la tv.  

Doctorii si motii

Supravieţuitorii din Apuseni