DDT pesticid toxic persistent interzis

DDT                                                                                                

Diclor-Difenil-Tricloretan

Cristale inflamabile incolore, miros caracteristic

H301, H351, H372, H410

Toxic – Dăunător

Un insecticid care a fost folosit din anii 1940 ca un toxic de contact. (Armă chimică)

În 1948,chimistul Paul Hermann Müller a primit premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pentru descoperirea  eficacităţii a DDT – ului ca otravă contra diferitelor insecte.  Eficient şi ieftin, a fost folosit pe scară largă timp îndelungat. Mai târziu s-a constatat că  DDT-ului fiind foarte  stabil chimic, rezultă remanență și efect de acumulare în sol, apoi în alimente și corpul animalelor şi oamenilor.

In decursul timpului s-a constat că unele derivate chimice rezultate prin descompunerea lui cauzează tulburări endocrine, şi s-a vorbit de un efect cancerigen.

În 1962 s-a publicată în SUA cartea Silent Spring , de Rachel Carson, care dovedeşte că pesticidele, mai ales DDT şi PCB (policlorbifenil) otrăvesc în acelaşi timp şi fauna şi mediul, punând de asemenea în pericol sănătatea umană.

Unul dintre efectele vizibile a fost împiedicarea reproducerii vulturilor americani, faimosul vultur cu capul alb, simbolul american, fiind salvat de la dispariţie doar prin reproducere în captivitate .(Ouăle păsărilor deveneau neviabile din pricina acumulării de DDT în şoarecii cu care se hrăneau vulturii şi care mâncau cerealele contaminate). În aceeaşi situaţie s-a găsit şi şoimul pelerin. DDT şi produsele sale de descompunere sunt toxici pentru embrionii păsărilor (probabil şi pentru ai oamenilor) şi strică absorbţia calciului, rezultând ouă cu cochilii moi la păsările răpitoare. La mierle s-au constatat recent efecte asupra sistemului nervos, acestea devenind incapabile să-şi construiască un cuib , să-şi apere teritoriul sau să cânte. DDT este extrem de toxic pentru creveţi, dafnii şi alte specii marine, cu efecte similare asupra peştilor şi amfibienilor. 

În lacuri, timpul de înjumătăţire a efectelor este de  50 de ani, iar în râuri de 28 de zile. Procesul de degradare include volatilizarea . Produsele de descompunere în sol sunt DDE (diclordifenildicloretilena) şi DDD (diclorodifenildicloroetan) , care sunt foarte persistenţi şi posedă proprietăţi fizice şi chimice similare. 

Cum ar fi- adio, dar rămân cu tine                                                

În SUA toate eşantioanele umane de sânge şi de ţesut gras luate în anii 1970 prezentau niveluri detectabile de DDT. După interzicerea folosirii, probele au arătat o concentraţie mai slabă, dar totuşi importantă de DDT. DDT este suficient de asemănător chimic cu unii estrogeni pentru a declanşa răspuns hormonal la animalele contaminate. Nici o anchetă epidemiologică nu s-a făcut asupra oamenilor.   S-ar fi produs şi efecte asupra reproducerii umane (scăderea viabilităţii spermatozoizilor, efecte hormonale feminizante asupra bărbaţilor).

Asta, după ce pe flacoanele cu DDT se scria că este inofensiv pentru animalele cu sânge cald şi era recomandat contra moliilor, puricilor, păduchilor sau ţânţarilor, în case!

S-a constatat moartea păsărilor insectivore şi s-a depistat prezenţa DDT-ului chiar şi în Antarctica, unde, desigur, nu fusese adus de om, ci ajunsese prin curenţii marini.

Toate aceste efecte secundare nedorite au dus în anii 1970 la interzicerea utilizării DDT-ului în țările industrializate.

El a fost interzis inclusiv la noi, în România                                      

Din anul 2004 prin „Convenția de la Stockholm” s-a interzis folosirea lui pe tot globul pentru agricultură.

Totuşi la noi, după 1989, au fost aduşi numeroşi saci cu DDT, căraţi din Germania de către conaţionali mai bronzaţi. Ei vindeau praful ţăranilor la preţ mai mic decât produsele autorizate şi moartea „dăunătorilor” era garantată. Acuma...depinde pe cine considerăm dăunător!

(În Germania produsul era depozitat dar nu fusese distrus pentru că distrugerea e dificilă- şi costisitoare, aşa că dacă cineva lua sacii pe gratis ca să-i ducă în altă ţară se scăpa de ei mult mai ieftin).

Mai este în continuare folosit în ţări tropicale , în cantităţi limitate, pentru combaterea insectelor care sunt vectori ai unor boli transmisibile, ca de exemplu malaria sau tifosul exantematic, considerându-se că mortalitatea mare cauzată de aceste boli este un fenomen mai grav decât efectele dăunătoare ale DDT-ului, deşi mai mult de 200 de grupuri ecologiste, cum ar fi Greenpeace, Physicians for Social Responsibility şi World Wildlife Fund condamnă DDT ca fiind “ o sursă serioasă de pericol pentru om”.

Impactul asupra mediului                                                                          

DDT se concentrează în sistemele biologice, mai ales în grăsimile din acestea şi este un produs nociv cu efecte care se amplifică de-a lungul lanţului alimentar, atingând cea mi mare concentraţie la superprădători, cum ar fi oamenii şi răpitoarele.

Efecte asupra omului                                                                                

Agenţia de protecţie a mediului din SUA a categorisit DDT în clasa B2, deci potenţial cancerigen pentru om, ca şi DDD şi DDE. Un studiu recent al Universităţii Berklez din California arată că după expunerea in utero la DDT, copiii ar avea mai multe şanse de a avea probleme de dezvoltare.

În 1993, doctorul Marz Wolf a publicat în Journal of the National Cancer Institue  un articol ce dovedea o corelare semnificativă între concentrarea de DDT în sânge şi riscurile de cancer la populaţia generală. În Israel s-a făcut o corelare între indicii de cancer la sân şi timpul de declin al DDT-ului şi hexaclorbenzenului, după interzicerea lor.

Un studiu din 1969 asupr unor macaci au dovedit toxicitatea pe termen lung a DDT asupra ficatului şi sistemului nervos central. Grupul de maimuţe a dezvoltat şi tumori maligne, dar ele au fost considerate „prea puţin concludente”.

Femei expuse la vârste fragede la DDT au avut de 5 ori mai multe cazuri de cancer la sân faţă de medie după 40 de ani .

Un articol recapitulativ publicat în The Lancet conchide că s-a dovedit o legătură între dozele (reduse) de DDT folosite în lupta contra malariei , în ţările tropicale şi naşteri sau înţărcări premature. Efectele asupra omului ar fi: dezorganizare endocrină, posibil efect degradant al spermei , asupra menstruaţiei, a duratei sarcinii şi a duratei lactaţiei, rezultând că DDT
"ar putea să se dovedească o intervenţie eficace, ieftină şi durabilă în domeniul sănătăţii publice".(Fireşte, dacă se urmăresc efectele menţionate).

În schimb, studii recente arată că ţânţarii anofeli (cei care răspândesc malaria) au dezvoltat rezistenţă la acest insecticid.  Tare, nu?

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Update 26.08.2013

Alt efect periculos al DDT-ului în cazul slăbirii accentuate

Organismul nu poate procesa această substanţă şi de aceea încearcă să o izoleze depozitând-o în celulele adipoase din corp (în grăsime).
În cazul în care se pierde brusc din greutate, în urma unor regimuri de slăbire, de exemplu, această substanţă poate trece în sânge provocând autointoxicarea organismului, cu efecte dintre cele mai grave, mergând până la deces!

Fenomenul a fost observat în mediul natural din SUA cînd vulturii cu cap alb şi a altor răpitoare înaripate care slăbiseră mult în  iarnă şi au murit ca urmare a intoxicării cu DDT-ul acumulat în corpurile lor. (comunicare televizată de la dr. Menci)