Un studiu chinez a stabilit care sunt indiciile că un pacient cu coronavirus e în pericol de moarte.
Studiul a fost făcut pe 375 de cazuri tratate în Wuhan cu începere din luna februarie. Dintre aceștia, 201 s-au vindecat iar 174 au decedat.
Trei dintre analizele ce le-au fost făcute acestor pacienți ar fi revelatoare asupra capacității organismelor respective de a lupta cu acel virus.
Rezultatele la aceste trei teste ar putea arăta care dintre pacienții internați în spital ar fi mai periclitat și deci ar trebui să fie tratat cu prioritate (în cazul suprasolicitării sistemului medical respectiv).
Studiul chinez, ale cărui concluzii au fost pblicate
în revista Nature Machine Intelligence afirmă că prin rezultatele a trei
analize se poate ști cu 10 zile înainte dacă un pacient cu Covid-19 riscă să
moară (cu probabilitate de 90%, dacă rezultatele celor trei analize ies prost).
LDH, limfocite, CRP
1. Prezența prea importantă a enzimei LDH (lactat dehidrogenasa), e primul semn. E vorba
despre o enzimă prezentă în aproape toate celulele vii din corpul uman, dar cantitatea mare arată deseori o degradare
a țesuturilor, degradare ce e asociată cu mai multe boli, printre care și
pneumonia..E o analiză care se recomandă și pentru urmărirea evoluției altor
boli.
·
Valoare normală a concentratiei de LDH
în plasmă : 190-400 UI/L (dar variază în funcție de vârstă și de metoda de
dozaj folosită)
·
125-220 U/L în sânge (test piruvat 37 °C
ABBOTT)
2.
Al doilea indiciu
este dat de nivelul prea scăzut de globule albe limfocite. Aceste limfocite,
care constituie 20-40% dintre globulele albe, au ca rol principal activarea
răspunsului imunitar. Un nivel prea scăzut arată deci că acel organism nu
reușește să lupte cu virusul..
Limfocitele B produc anticorpi – proteine (gamaglobuline) care recunosc
substanțele străine (antigenele) și se atașează de ele .
Limfocitele T au rolul de a recunoaște antigenele și de a regla răspunsul imun.
Anumiți factori pot influiența rezultatul testării: o infecție recentă, sau
chimioterapia, sau radioterapia, sau terapia cu steroizi, ori infecția cu HIV,
ori intervenții chirurgicale recente, sau sarcina, sau nivelul crescut de stres!
Vedeți deci că stresarea în masă prin emisiuni televizate nu ne face bine deloc!
Limfocite:
·
Numărul de celule normale pentru
adulți = 800-5000 (0,8-5,0) limfocite / mcL;
·
Intervalul obișnuit pentru adulți
(diferențial) = 18-45% din totalul celulelor albe din sânge;
·
Niveluri scăzute = mai puțin de 800
limfocite / mcL;
·
Niveluri crescute = mai mult de 5.000
de limfocite / mcL.
3.
Cel de al treilea
marker ar fi o cantitate mare de proteină
C-reactivă (CRP). Aceasta indică o
inflamație și e un semn important pentru prognosticul unei boli respiratorii.
Prezența acestei proteine arată o stare inflamatorie persistentă.
Proteina C reactivă poate crește în caz de
arsuri, de infecții pulmonare, de infarct, de boli cronice inflamatorii (lupus,
artrită reumatoidă), boală inflamatorie intestinală sau anumite tipuri de
cancer.
Asociația Americană pentru Sănătatea inimii recomandă pacienților cu valori mai mari de 2 mg/L să urmeze un tratament pentru bolile cardiace.
Valorile ce depășesc 9mg/l ar indica infecție osoasă ori artrită reumatoidă , ori tuberculoză , ori boli autoimune ori alte infecții sau chiar cancer.
Cele trei indicii laolaltă ar trebui să dea de gândit
În cazul unei faze a
pandemiei în care resursele spitalicești sunt limitate și nu se știe cărui
pacient ar trebui să i se dea prioritate, aceste analize simple, ce se pot face
în orice spital ar indica rapid care sunt pacienții care necesită tratament de
urgență.
S-ar evita situația care se încearcă a se preveni prin măsurile de „autoizolare” – depășirea capacității de tratare din spitale.
S-ar evita situația care se încearcă a se preveni prin măsurile de „autoizolare” – depășirea capacității de tratare din spitale.