Ce prevede MeteoNews pentru Europa, în următoarele luni
Dacă la noi nu se prea hazardează meteorologii să facă previziuni, să încercăm să deducem care ar fi previziunile pentru țara noastră orientându-ne după previziunile apărute prin alte părți.
De pildă, iată ce spune web-agri fr că s-ar prevedea pentru Europa. (Desigur, la ei există și capilole detaliate pentru Franța, fiind un site francez, dar pe noi ne interesează previziunile generale pentru Europa, din care să încercăm să deducem ce ar fi și pentru noi).
(Sursă: MeteoNews) În Europa
SEPTEMBRIE 2015
Se preconizează că va fi încă multă căldură în
Europa, dar mai ales în sudul, centrul și estul continentului, mai ales către
Balcani și Marea Neagră, unde vor fi excedente termice remarcabile.
În schimb, din Maroc , Franța și până în
Scandinavia temperaturile vor fi normale pentru perioada respectivă, iar în
insulele britanice temperaturile vor fi chiar puțin sub medie. Va fi umezeală
în Marea Britanie , Norvegia și Islanda, indicele pluviometric va fi aproape de
normal în restul regiunilor, mai puțin în zona de la Franța la nordul Mării
Negre, unde va fi oarecare secetă.
(Vedeți pe hartă unde e Marea Neagră, apoi vă dați seama unde e România. Dați clik pentru a mări imaginea0)
OCTOMBRIE 2015
Căldura se va diminua spre sudul Mării
Mediterane și zonele apropiate de Atlantic, dar și în extremitatea nord-estică
a Europei. Aerul rece ar putea să se scurgă cu regularitate dinspre marea
Arctică spre Europa Centrală. (Vedem pe hartă că zona rece se întinde și asupra României). Această răcire a vremii va fi însoțită de
umiditate și vor fi precipitații excedentare în jurul mării Baltice. (La noi însă-nu). O
puternică activitate cu ploi și furtuni este de așteptat la sud de Balcani, din
Sicilia și până în Orientul Apropiat și în mai mică măsură în sud-estul Franței
și Spania. În schimb va fi destul de secetos în Insulele Britanice, în
nord-estul Franței, în Europa Centrală, România și Rusia .
NOIEMBRIE 2015
În Rusia va fi o vreme blândă însă destul de
secetoasă. Acest caracter va fi (ceva mai atenuat) și în Europa de est și
Italia. În restul Europei vor fi temperaturi mai apropiate de mediile
sezoniere, ba chiar ceva mai reci în zona dintre Benelux centrul Franței.
Precipitațiile vor fi excedentare în
Scandinavia și din Europa de Est până în Grecia și Turcia, trecând și prin
Italia, sud-estul Franței, estul Spaniei și Baleare. În celelalte zone
precipitațiile vor fi obișnuite - ceva
mai scăzute în peninsula Iberică.
DECEMBRIE 2015
După cum vedem pe hartă, la noi vreme rece și secetoasă