Scaderea productiei sondelor de gaze de sist

Extragerea gazelor de şist este productivă timp de circa 5 ani

Conformm datelor publicate de către companiile ce extrag gazele de şist prin fracturare hidraulică se constată o scădere drastică a producţiei după circa cinci ani de activitate a sondelor, în primii ani obţinându-se circa 70% din totalul producţiei (şi veniturilor) posibile de pe urma acelor sonde.
Chiar dacă zăcământul de gaze de şist nu este epuizat, restul de gaz nu va mai putea fi extras (sau va presupune costuri exorbitante, care fac sondele nerentabile).

În aceste condiţii, singura modalitate prin care companiile de exploatare a gazelor îşi pot menţine producţia şi deci recupera investiţiile este practicarea a noi puţuri de forare cu fracturare hidraulică şi tot aşa mai departe.

În acest timp poluarea produsă de sonde creşte, problemele de tratare a imenselor cantităţi de ape poluate folosite devin de nerezolvat, statul respectiv este silit să adopte măsuri de restricţie sau de interzicere şi atunci....trebuie găsite ţări în care nu există reglementări specifice, măsuri de control şi de sancţionare şi chiar lipsă de orice pretenţii din partea statului (exceptând un "bacşiş" de 6%- să zicem...nu?)

Costul unei sonde pentru gaze de şist

Sonda cu foraj vertical costă cam 300000-1 milion €, în funcţie de adâncime, iar una ce forează şi orizontal costă între 4 şi 8 milioane €, dar oferă posibilitatea de a fractura rocile aflate până le 2 km de puţ. Terenul avut la dispoziţie se împarte în careuri cu latura de o milă (1,6 km), rezultând pătrate de câte 25,6 ha. Pe fiecare astfel de careu, în SUA se fac între 4 şi 8 puţuri de forare.

Despre ce cantităţi ar fi vorba?

Ar reveni o medie de 0,15-0,31 puţuri de foraj/hectar.

Pe zona orizontală a sondei se introduc tuburi cu găuri, prin care se introduce o mare cantitate de apă dulce sub presiune,(între 4000 şi 15000m³   apă, la presiunea de 1000 atmosfere) la care au fost adăugate cica 500 substanţe chimice diferite, dintre care unele au fost menţionate de firme, altele sunt secrete. Se introduc şi biluţe -gen nisip.

Cantitatea de substanţe chimice este cam 2% din cantitatea de apă, deci circa 80-300 m³ pentru fiecare puţ, pentru o singură fracturare.

Cum la fiecare puţ se practică repetarea fracturării de  până la 10 ori, cantităţile de apă, de substanţe chimice toxice şi de nisip vor creşte şi ele de 10 ori.

Rezultă un necesar de 600-45500 m³ apă dulce/hectar. Nu ştim în ce interval de timp se vor face cele 10 fracturări. Considerînd că se vor face câte două fracturări pe an, vor fi necesari cam 120-9100 m³ apă dulce/hectar/an, deci în medie 10-758 m³ apă dulce/hectar/lună.

Din această cantitate, circa 40% se reîntoarce la suprafaţă împreună cu substanţele chimice adăugate dar şi cu uraniu sau radiu- dacă ele se găsesc în stratul geologic ce a suferit fracturarea. 
Deci va rezulta un total de  240-18200 m³ apă poluată/hectar. Ce se va face cu aceste cantităţi?

Se vor folosi în total 120- 930 m³ substanţe chimice toxice /hectar. Dacă 40% din cantitate se întoarce la suprafaţă înainte de ieşirea gazelor , reiese că la suprafaţă vor reveni la fiecare hectar 40-372 m³ de substanţe chimice toxice! Ce se va face cu aceste substanţe?

Cantităţile de apă poluată vor fi în medie lunară cam 40 % din totalul cantităţii de apă provenită  din precipitaţii! Numai că precipitaţiile nu sunt distribuite uniform pe parcursul anului iar fracturarea se va desfăşura pe de altă parte după calendarul sau propriu. Aşa încât e foarte posibil ca rezervele de apă să fie epuizate de tehnologia de fracturare.

Dacă această apă , decontaminată mai mult cu numele, se va întoarce în râuri şi în pânza de apă freatică din care se face aprovizionarea cu apă potabilă, ce se va întâmpla cu românii care locuiesc acolo?

(De pildă, cantităţile de precipitaţii înregistrate statistic în zona Buzău variază între 25,5 şi 79,5 l/m²/lună. = 255000 – 795000l/ha/lună = 255-795 m³/ha/lună.)

De asemenea, preţul apei pentru irigaţii şi pentru uz menajer va creşte, pentru că sursele disponibile vor fi monopolizate de compania industrială, care îşi permite să plătească mai mult. În SUA preţul apei a crescut de 20 de ori în urma începerii activităţii de exploatare a gazelor de şist. Nici acolo mulţi agricultori nu-şi mai permit să plătească apa pentru irigaţii. Dar la noi, nici acum mulţi agricultori nu-şi permit acest lucru. Ce ar face ei dacă apa s-ar scumpi de 20 de ori? Dar populaţia racordată la reţelele de alimentare cu apă, ce va face dacă apa se va scumpi de 20 de ori?

Face cineva aceste calcule în România?

În unele ţări s-a renunţat la exploatarea gazelor de şist considerându-se (în urma calculelor) că nu există suficiente surse de apă disponibile în zonă.

Dar la noi sunt?