Dicționarul ne lămurește imediat:
pijamá substantiv
feminin, art. pijamáua, g.-d. art. pijamálei; plural pijamále
Cuvântul s-a încetățenit pe la noi pe filiera franceză, pe timpul în care românii luau exemplu de la francezi în foarte multe privințe.
Iar în limba franceză găsim:
Le pyjama (din limba hindi pajama, provine din cuvântul persan پايجامه Payjama , care înseamnă veșmânt pentru picioare și desemnează un pantalon larg), este la noi o îmbrăcăminte folosită în mod obișnuit pentru a merge la culcare.
Pijamaua este compusă în general din două piese: o jachetă și un pantalon.
Pijamaua a început a fi purtată noaptea de către englezi, ca urmare a prezenței britanice în Asia, în secolele XVIII și XIX. Conform Enciclopediei Britanice moda fusese introdusă în Marea Britanie chiar din secolul al XVII-lea, dar dispăruse rapid.
Pijamaua s-a impus ca îmbrăcăminte pentru noapte pentru bărbați în anii 1870, odată cu repatrierea colonilor britanici.
Începând din 1918, însă, Coco Chanel a lansat pijamalele pentru femei , care să nu fie purtate doar în casă ci și la plajă.
Incluzând o trimitere incitantă către budoar, ținuta - considerată șocantă la început- a fost adoptată de către femei atât prin casă și la plajă, fiind apreciată pentru confortul oferit.
Așa-numita « pijama de
plajă » a devenit populară printre femei între anii 1920 și 1930.
 |
| pijamale Chanel - Getty images |
Pe Coasta de Azur sau la Lido, femeile purtau pijamale cât se poate de cochete
 |
| Mary Evans picture library |
Vestea despre această modă franceză venise și pe la noi cam în aceeași perioadă, dar femeile de pe la noi purtau pijamale doar în casă, ca și bărbații. Ba chiar hainele vărgate ale ocnașilor fuseseră supranumite pijamale, după cum aflăm din dicționarul domnului Scriban, ce datează din 1939:
pijamá f. (fr. pyjama, engl. -mas, cuv. indian). Un fel de pantaloni largi și fâlfâitori pe care-i poartă bărbații și femeile în India. Surtuc (sau și pantaloni) de purtat numai în casă între intimi. Surtuc de ocnaș.Între cele două războaie mondiale pijamaua a început să fie purtată de către mondenele excentrice chiar și ca îmbrăcăminte de seară, la cazinou de pildă (caz în care pijamaua era desigur din mătase și cu o croială sofisticată). Această modă a revenit periodic printre creatorii ce impun trăsăturile generale ale ținutelor sezonului. Astfel s-au purtat „pijamale de seară” și pe la noi, prin anii '70, iar acum moda pare să fi revenit pe podiumuri.
Creatorii se întrec în a realiza pijamale cât mai elegante, atât pentru a fi purtate în casă, cât și pe afară.
Toate bune și frumoase, dar observ în ultima vreme pe la noi că unii vorbitori de pe la tembelizor confundă denumirea la singular cu cea la plural.
Derutați probabil de „petrecerile în pijamale”, petreceri date de obicei de adolescente acasă la ele, doar pentru prietene (deci fără participarea băieților) la care ținuta este cea de casă, persoanele cu pricina cred că obiectul vestimentar în cauză se cheamă „pijamale” la singular!
Nu, acolo cuvântul e la plural, fiindcă se referă la pijamalele tuturor fetelor invitate.
Așa încât, hai să nu mai spunem :
„Aseară m-am îmbracat în pijamale” (afară de cazul în care m-am îmbrăcat în mai multe pijamale suprapuse)
sau: „Emil era în pijamale”.
Nu de alta, dar e greșit.
