Michelangelo di Buonarroti, fiul lui Lodovico di Leonardo Buonarroti Simoni şi al Francescăi di Neri del Miniato del Siena
Familia Buonarroti din Florența aparținea patriciatului florentin. Cu două sute de ani mai devreme un strămoș, Simone di Buonarrota a ocupat funcții importante ca membru în Consiliul Celor o sută de Înțelepți. De mai multe generații ei erau mici bancheri , dar banca lor a dat faliment în perioada în care se năștea Michelangelo. Familia avea o capelă în bazilica Santa Croce din Florența. Tradiția familiei spunea că erau urmași ai contesei Matilde di Canossa. După terminarea serviciului său de primar la Caprese, tatăl lui Michelangelo s-a întors cu familia sa la Florența, locuind de fapt în casa lor din Settignano, din apropierea orașului (unde avea o fermă și o carieră de marmură) . Settignano e o așezare de tăietori în piatră. Micul Michelangelo a fost încredințat unei doici ce era soția unui pietrar și a spus mai târziu că a băut „lapte cu praf de marmură”. Fapt este că din fragedă pruncie a deprins meșteșugul de pietrar. Mama lui a născut cinci copii, în anii: 1473, 1475, 1477, 1479și 1481 , în acel an găsindu-și sfârșitul (poate a murit la naștere). Micul Michelangelo manifesta de timpuriu pasiune pentru artă, opunându-se tatălui său care l-ar fi sortit unei cariere eclesiastice sau militare.
La 12 ani a intrat ca ucenic în atelierul lui Domenico Ghirlandaio, (artist recunoscut, ce avea cel mai mare atelier din Florența și a lucrat la picturile de la basilica Santa Maria Novelle, dar și pe pereții Capelei Sixtine). De la 14 ani a frecventat activitățile academiei artistice organizate de Lorenzo de'Medici , care l-a găzduit la palatul familiei sale. Valoarea sa evidentă , recunoscută de Lorenzo de'Medici i-a atras invidia unui coleg, care i-a zdrobit nasul cu un pumn. Faptul că era considerat apoi urât l-a marcat pe viață pe Michelangelo, în epoca în care aspectul fizic era un element important în societate.
Dar asta nu l-a oprit să continue să studieze, cu orice prilej, din lucrările înaintașilor săi.
Era în grădinile Medici de la Florența și Michelangelo l-a studiat atât de mult, încât a spus -mai în glumă mai în serios- că e elevul lui...(Sculptura se găsește acum la Galeriile Uffizi)
După moartea lui Lorenzo de'Medici , Michelangelo a fost silit să fugă din Florența pe când avea 17 ani, continuând să studieze operele înaintașilor săi și lucrând pentru diverși beneficiari, fără a avea o situație materială stabilă.
Pentru a căpăta notorietate, la 20 de ani a recurs la o „farsă artistică” , sculptând un Cupidon adormit , sculptură pe care a antichizat-o apoi ca să pară antică și a vândut-o printr-un intermediar unui cardinal nepot al papei.
Probabil a făcut apoi să se afle că el e adevăratul autor al sculpturii respective, astfel că un trimis al cardinalului l-a chemat la Roma, unde a sculptat celebra statuie Bacchus. Dar locuia provizoriu în casa unui salariat al cardinalului și nu a primit alte comenzi de la cardinal..Totuși el a continuat să lucreze în ritm foarte susținut realizând sculpturi și picturi pentru diferite biserici. Interesant că celebra sa capodoperă, Pieta ce se află acum la basilica San Pietro de la Roma i-a fost comandată de ambasadorul Franței și era destinată sanctuarului regilor Franței. Lucrarea a însemnat o muncă titanică: deplasare la Carrara pentru blocul de marmură, lucrul la sculptura de mari dimensiuni extrem de finisată ..
A investit banii câștigați în alte blocuri de marmură de Carrara, din care urma să sculpteze lucrări pentru care să găseacă ulterior cumpărători. Asta arată că în pofida renumelui său crescând, Michelangelo ducea lipsă de comenzi.
La 26 de ani a fost obligat să se întoarcă la Florența de „probleme familiale”
La Florența a primit într-adevăr (în 1501) comanda importantă pentru „David”, dar asta a însemnat trei ani de muncă teribilă pentru realizarea acestei statui înalte de 5,17m, dintr-un bloc de marmură ce fusese deja „atacat” de alt sculptor.
Da, înainte de a împlini 30 de ani crease două dintre cele mai celebre sculpturi din istoria artei. Dar probabil nu mai avea timp pentru viața personală. Mai ales că în paralel lucra la alte comenzi de sculpturi și picturi.
Într-acestea au apărut și diverse evenimente politice, războaie , de care el nu putea fi ocolit.
În 1505- când avea 30 de ani, Michelangelo a primit comanda din partea papei Iulius II să-i sculpteze un fastuos monument funerar. Michelangelo a spus că această comandă a fost „tragedia vieții lui”. Trimis de Florența la Roma (ca să facă pe placul papei), Michelangelo a fost nevoit să părăsească alte proiecte importante începute deja (statuile celor 12 apostoli pentru Dom, fresca monumentală cu bătălia de la Cascina pentru Palazzo Veccio) . Mormântul grandios urma să fie amplasat în catedrala Sfântul Petru. Dar catedrala era încă cea veche- noua bazilică era în fază de proiect.
Michelangelo a plecat (opt luni) la Carrara să aleagă personal blocurile de marmură.
Între timp Bramante a demarat proiectul de renovare a basilicei Sfântu Petru , iar papa a fost convins că e de rău augur să-și facă deja mormântul. Materialele și munca de până atunci a lui Michelangelo rămâneau neplătite...nu a fost nici măcar primit de papă și- simțindu-se umilit și amenințat- a plecat în Toscana. Acolo l-au ajuns mesajele papei, care îl chema înapoi, pe un ton autoritar. Artistul a fost constrâns și de gonfalonierul Florenței, Pier Soderini să se supună papei, pentru a nu pune în pericol Florența.
Deci: Michelangelo iar la Roma, a fost obligat să picteze plafonul Capelei Sixtine! A pictat acele fresce , fără nici un ajutor, până în 1512.
Probabil a făcut apoi să se afle că el e adevăratul autor al sculpturii respective, astfel că un trimis al cardinalului l-a chemat la Roma, unde a sculptat celebra statuie Bacchus. Dar locuia provizoriu în casa unui salariat al cardinalului și nu a primit alte comenzi de la cardinal..Totuși el a continuat să lucreze în ritm foarte susținut realizând sculpturi și picturi pentru diferite biserici. Interesant că celebra sa capodoperă, Pieta ce se află acum la basilica San Pietro de la Roma i-a fost comandată de ambasadorul Franței și era destinată sanctuarului regilor Franței. Lucrarea a însemnat o muncă titanică: deplasare la Carrara pentru blocul de marmură, lucrul la sculptura de mari dimensiuni extrem de finisată ..
A investit banii câștigați în alte blocuri de marmură de Carrara, din care urma să sculpteze lucrări pentru care să găseacă ulterior cumpărători. Asta arată că în pofida renumelui său crescând, Michelangelo ducea lipsă de comenzi.
La 26 de ani a fost obligat să se întoarcă la Florența de „probleme familiale”
La Florența a primit într-adevăr (în 1501) comanda importantă pentru „David”, dar asta a însemnat trei ani de muncă teribilă pentru realizarea acestei statui înalte de 5,17m, dintr-un bloc de marmură ce fusese deja „atacat” de alt sculptor.
Da, înainte de a împlini 30 de ani crease două dintre cele mai celebre sculpturi din istoria artei. Dar probabil nu mai avea timp pentru viața personală. Mai ales că în paralel lucra la alte comenzi de sculpturi și picturi.
Într-acestea au apărut și diverse evenimente politice, războaie , de care el nu putea fi ocolit.
În 1505- când avea 30 de ani, Michelangelo a primit comanda din partea papei Iulius II să-i sculpteze un fastuos monument funerar. Michelangelo a spus că această comandă a fost „tragedia vieții lui”. Trimis de Florența la Roma (ca să facă pe placul papei), Michelangelo a fost nevoit să părăsească alte proiecte importante începute deja (statuile celor 12 apostoli pentru Dom, fresca monumentală cu bătălia de la Cascina pentru Palazzo Veccio) . Mormântul grandios urma să fie amplasat în catedrala Sfântul Petru. Dar catedrala era încă cea veche- noua bazilică era în fază de proiect.
Michelangelo a plecat (opt luni) la Carrara să aleagă personal blocurile de marmură.
Între timp Bramante a demarat proiectul de renovare a basilicei Sfântu Petru , iar papa a fost convins că e de rău augur să-și facă deja mormântul. Materialele și munca de până atunci a lui Michelangelo rămâneau neplătite...nu a fost nici măcar primit de papă și- simțindu-se umilit și amenințat- a plecat în Toscana. Acolo l-au ajuns mesajele papei, care îl chema înapoi, pe un ton autoritar. Artistul a fost constrâns și de gonfalonierul Florenței, Pier Soderini să se supună papei, pentru a nu pune în pericol Florența.
Deci: Michelangelo iar la Roma, a fost obligat să picteze plafonul Capelei Sixtine! A pictat acele fresce , fără nici un ajutor, până în 1512.
Michelangelo a fost portretizat de Rafael întruchipându-l pe filozoful Heraclitus (în pictura monumentală Scoala din Atena, ce poate fi admirată în Stanzele lui Rafael- la Vatican) Pictura a fost concepută de Rafael după 1508, când Michelangelo avea ceva peste 33 de ani.
Putem vedea că era un bărbat robust, puternic , profund adâncit în considerații filozofice.
Putem vedea că era un bărbat robust, puternic , profund adâncit în considerații filozofice.
“În fiecare zi, ceea ce alegi, ceea ce gândești și ceea ce faci este ceea ce devii. ”, așa a scris Heraclit
Când iubita sa Florenta era în pericol de a fi invadată de armata Papei Clement VII (din familia Medici) Michelangelo a proiectat fortificaţiile de apărare, dar a şi alergat să lupte el însuşi cu arma în mână alături de ceilaţi florentini pentru apărarea oraşului. Între anii 1527 și 1530 a fost marcat de instabilitatea politică-războaiele în care era implicată Florența.
Acea sculptură alegorică ce încarna însăşi dorinţa de libertate şi hotărârea de a o apăra împotriva oricui, acel eroic David devenise simbolul luptei pentru libertate a Florenţei.
Papa Clement VII a ordonat în 1530 - când artistul avea 55 de ani- condamnarea lui Michelangelo la moarte, așa că sculptorul s-a ascuns două luni într-o cameră subterană . Ce ar fi putut face dacă ar fi fost căsătorit? După două luni papa l-a iertat- ca să-l pună la lucru, desigur.
La 400 de ani de la naştere, oraşul Florenţa a dorit să-i ridice un monument pe terasa (proiectată chiar de Michelangelo) de pe colina apărată altadată de marele artist cu arma în mână.
Monumentul reuneşte copii ale celebrelor statui realizate de Michelangelo pentru Signorie şi pentru mormintele ocrotitorilor artelor, Lorenzo si Giuliano de Medici şi poarta o inscripţie care spune:
A
MICHELANGELO BUONARROTI
COMPIENDO IL QUARTO SECOLO
DALLA SUA NASCITA
IL MUNICIPIO DI FIRENZE
DEDICAVA
PERCHE
ANIMO GRANDE CON GRANDE INGEGNO
PAR COSA DIVINA
AL CITTADINO E ALL’ARTEFICE
INCHINATEVI
ITALIANI E STRANIERI
QUI
DOVE A DIFEZA DELLA LIBERTA
STETTO MICHELANGELO
GLI ERESSE CON OPERE DELLA SUA MANO
MONUMENTO DEGNO
LA PATRIA
CONTEMPLANDO QUESTI SIMULACRI
SE TI CONDUCA IL PENSIERO
DAL PALAZZO DEI SIGNORI
AI SEPOLCRI MEDICI
VI LIDOCERAI O CITTADINO SCOLPITA
QI TUA PAGINA DELLA STORIA
DI FIRENZE REPUBBLICA
========================================================================
LUI
MICHELANGELO BUONARROTI
LA ÎMPLINIREA A PATRU SECOLE
DE LA NAȘTEREA SA
MUNICIPIUL FLORENŢEI
I-A DEDICAT
PENTRU
SUFLETUL SĂU MARE ŞI GENIUL SĂU CREATOR
DE NATURĂ DIVINĂ
CETĂȚEANULUI ȘI ARHITECTULUI
ÎNCHINAŢI-VĂ
ITALIENI ŞI STRĂINI
AICI
AICI
UNDE ÎN APARĂREA LIBERTĂŢII
STĂTU MICHELANGELO
I -A RIDICAT, CU OPERE FĂCUTE DE MÂNA SA
UN MONUMENT DEMN,
PATRIA
CONTEMPLÂND ACESTE COPII
SĂ TE DUCĂ GÂNDUL
LA PALATUL SIGNORIEI
ŞI LA MORMÂNTUL FAMILIEI MEDICI
UNDE VEI AFLA SCULPTATĂ
PAGINA TA DIN ISTORIA
REPUBLICII FLORENŢA
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
Ultimele lucrări ale lui Michelangelo
Unele opere ale sale sunt considerate a fi rămas neterminate, dar din abordarea modernă a artei proprie zilelor noastre ele reprezintă de fapt o tratare înnoitoare a sculpturii, care nu are nevoie de şlefuire a tuturor detaliilor pentru a exprima adevărul artistic, ci tocmai contrastul dintre zonele finisate şi cele lăsate brute este în măsura să le măreasca expresivitatea şi să le sublinieze mesajul inexprimabil în cuvinte.
Sculptura "sclav captiv" este reprezentarea concepţiei artistului că sufletul uman este un prizonier ce se străduieste să se elibereze din constrângerile formei sale trupesti.
Cu patru zile înainte de a muri, la 89 de ani, încă lucra la Pieta Rondanini, lucrare care vădeşte o cu totul altă concepţie artistică decat cea din celebra Pieta de la San Pietro di Roma, pe care o făcuse când nu avea încă 25 de ani.
Aici volumele sunt simplificate, reduse la esenţă şi chiar numai schiţate, pentru a sugera natura transcedentala şi spiritualizată a subiectului. Corpul lui Cristos pare să se înalţe într-o mişcare ca a păsării lui Brancuşi, dar nu ridicat de Fecioara Maria, ce îl strange doar la piept cu mâna-i firavă, ci de un braţ misterios, enorm, venit din înalt, care imprimă mişcarea ascendentă a întregului ansamblu. Brațul imprimă mișcarea ascendentă prin simpla lui alăturare
Coborârea de pe cruce devine o înălțare.
Partea de sus a lucrării e doar schițată, ca și cum personajele ar fi învăluite de ceață.
S-a considerat că lucrarea ar fi rămas neterminată.
Faptul că artistul ar fi ales, la aceste ultime lucrări să adopte o altă abordare artistică , total diferită de tot ce făcuse până atunci părea de neconceput. Și totuși Michelangelo a mai folosit tehnica aspectului brut, rugos al marmurei atunci când a considerat că subiectul o cere, cum a fost cazul portretului lui Brutus.
În cazul acesta, însă, e vorba de mai mult. E vorba de un nou limbaj artistic, neaxat pe reprezentarea amănunțită a subiectului, ci pe exprimarea conceptului, într-o manieră neconformistă și inovatoare.
Coborârea de pe cruce devine o înălțare.
Partea de sus a lucrării e doar schițată, ca și cum personajele ar fi învăluite de ceață.
S-a considerat că lucrarea ar fi rămas neterminată.
Faptul că artistul ar fi ales, la aceste ultime lucrări să adopte o altă abordare artistică , total diferită de tot ce făcuse până atunci părea de neconceput. Și totuși Michelangelo a mai folosit tehnica aspectului brut, rugos al marmurei atunci când a considerat că subiectul o cere, cum a fost cazul portretului lui Brutus.
În cazul acesta, însă, e vorba de mai mult. E vorba de un nou limbaj artistic, neaxat pe reprezentarea amănunțită a subiectului, ci pe exprimarea conceptului, într-o manieră neconformistă și inovatoare.
În ultimii săi ani,Michelangelo dorea « să renunţe complet la lume şi să-şi îndrepte toate gândurile către Dumnezeu»
Unii privitori au crezut că lucrarea nu a fost terminată şi de aceea avea aceste elemente de neînţeles. Asta, pentru că nu concepeau că Michelangelo trecuse dincolo de sculptura strict figurativă pentru a reprezenta, într-o lucrare perfect compusă, trecerea din moarte la viaţa veşnică, însăşi ÎNVIEREA!
_____________________________________________________________________________
Pasiunile lui Michelangelo
Dar cum știm, mulți sunt încântați să colporteze zvonuri- fondate sau nu- în special despre personalități față de care ei se simt nesemnificativi. În trecut nu era altfel.
Traiul lui de celibatar a părut unora ciudat.
Deși- dacă ne gândim bine- viața lui zbuciumată nu i-ar fi permis să-și ia răspunderea întemeierii unei familii.
A fost îndrăgostit de Vittoria Colonna.
Deși- dacă ne gândim bine- viața lui zbuciumată nu i-ar fi permis să-și ia răspunderea întemeierii unei familii.
A fost îndrăgostit de Vittoria Colonna.
Vittoria Colonna, marchiză de Pescara, născută în jurul anului 1491, era nepoata ducelui de Urbino .A avut de timpuriu dovada dragostei pentru literatură , a făcut parte din cercuri literare și a scris poezie.
S-a căsătorit cu Fernando d'Avalos în 1509, continuând să fie înconjurată de artiști , între care Michelangelo, Ariosto , Tasso și alții. Soțul ei era mereu plecat în campanii militare (fiind căpital al lui Carol Quintul) . Rămasă văduvă în 1525, Vittoria s-a retras la mănăstire. Însă papa Clement VII i-a refuzat consacrarea de călugăriță , astfel că ea s-a întors la Ischia, unde s-a consacrat literaturii. A refuzat mai multe cereri în căsătorie . La 46 de ani, în 1536 ea s-a întors la Roma și a început o prietenie pasionată cu Michelangelo. Artistul i-a dedicat unele dintre cele mai frumoase sonete scrise de el , i-a oferit desene și a petrecut multe ore în compania ei. Ea a creat pentru el un manuscris de poezie spirituală .Chiar când ea a fost nevoită să se mute la Orvieto și apoi la Viterbe în 1541, prietenia cu Michelangelo a continuat. Sănătatea ei s-a deteriorat însă și ea a murit în 1547.
Dragostea lor, deși împărtășită, a rămas platonică, probabil din pricina convingerilor religioase ale celor doi. .
Ascanio Condivi a relatat spusele lui Michelangelo când sa aflat în fața corpului ei neînsuflețit. El a regretat că i-a sărutat mâna, dar nu și fruntea sau obrazul.
În madrigalul 235 Michelangelo a scris:
„Un bărbat într-o femeie , sau mai degrabă un zeu
prin gura ei vorbește,
așa că eu, ascultând-o,
așa sunt făcut, să nu mai fiu al meu niciodată”
Aici e un portret al ei pictat de Sebastiano del Piombo 
Relația cu Tommaso de' Cavalieri
În a doua parte a vieții Michelangelo renunțase de multă vreme la gândul întemeierii unei familii. Tot ce îl interesa era reprezentat de Artă- sub diferitele ei forme, căci excela și în sculptură, și în pictură, și în arhitectură, dar și în urbanism și inginerie.
Arta și credința în Dumnezeu îi umpleau viața cu prisosință. Viața lui era castă, dar asta nu însemna că renunțase la dragoste. Era dragostea pentru frumos, văzut ca manifestare a măreției Divinității.
La 58 de ani a fost impresionat de frumusețea și personalitatea unui tânăr din famile nobilă, Tommaso de'Cavalieri (care avea în 1533 cam 18-20 de ani. (PĂrinții lui se căsătoriseră în noiembrie 1509, fratele său mai mare putuse să se nască în 1510, iar Tommaso cel mai devreme în 1512, dar probabil mai târziu, în anii următori) ). Tânărul nu era doar frumos (după criteriile estetice ale epocii), dar mai ales era foarte inteligent , bun desenator și talentat scriitor. Desenele lui au format baza unui ciclu de fresce pictate la oratoriul Santissimo Crocifisso, de la Roma. Michelangelo l-a admirat în asemenea măsură, încât i-a dedicat circa 30 de sonete și madrigale (dintre cele aproximativ 300 pe care le-a scris în diferite perioade din viață). Deși unora acest lucru li s-a părut un indiciu de homosexualitate, cercetătorii sunt de acord că a fost vorba despre o prietenie platonică. Tommaso s-a căsătorit în 1544 cu Lavinia della Valle, cu care a avut doi fii. Cavalieri a fost responsabil (în virtutea poziției sale printre Conservatori) să supervizeze construcția ansamblului din piața Campidoglio proiectat de Michelangelo , fiind și responsabil pentru realizarea desenelor lui Michelangelo pentru proiect. Prietenia dintre cei doi creatori a continuat până la moartea lui Michelangelo, în 1564.
Fenton consideră că Michelangelo „ar fi fost oripilat” de insinuaările despre presupusa relație cu Tommaso, „mai ales prin seninătatea cu care spunem acest gen de lucruri”.
Fenton, poet și critic, estimează că acel caracter public al prieteniei dintre cei doi bărbați exclude posibilitatea unei componente fizice.
Michelangelo i-a trimis lui Cavalieri patru desene , numite de Johannes Wilde desene de prezentare. Erau desene îngrijite, dăruite de Michelangelo și foarte apreciate de Cavalieri, care a regretat că a împrumutat unele dintre ele unor membri ai curiei papale. (Dacă a regretat de ce a făcut-o? Am putea să ne întrebăm. De fapt s-ar înțelege că era vorba de „atenții” pentru întreținerea bunelor relații profesionale.
Arta și credința în Dumnezeu îi umpleau viața cu prisosință. Viața lui era castă, dar asta nu însemna că renunțase la dragoste. Era dragostea pentru frumos, văzut ca manifestare a măreției Divinității.
La 58 de ani a fost impresionat de frumusețea și personalitatea unui tânăr din famile nobilă, Tommaso de'Cavalieri (care avea în 1533 cam 18-20 de ani. (PĂrinții lui se căsătoriseră în noiembrie 1509, fratele său mai mare putuse să se nască în 1510, iar Tommaso cel mai devreme în 1512, dar probabil mai târziu, în anii următori) ). Tânărul nu era doar frumos (după criteriile estetice ale epocii), dar mai ales era foarte inteligent , bun desenator și talentat scriitor. Desenele lui au format baza unui ciclu de fresce pictate la oratoriul Santissimo Crocifisso, de la Roma. Michelangelo l-a admirat în asemenea măsură, încât i-a dedicat circa 30 de sonete și madrigale (dintre cele aproximativ 300 pe care le-a scris în diferite perioade din viață). Deși unora acest lucru li s-a părut un indiciu de homosexualitate, cercetătorii sunt de acord că a fost vorba despre o prietenie platonică. Tommaso s-a căsătorit în 1544 cu Lavinia della Valle, cu care a avut doi fii. Cavalieri a fost responsabil (în virtutea poziției sale printre Conservatori) să supervizeze construcția ansamblului din piața Campidoglio proiectat de Michelangelo , fiind și responsabil pentru realizarea desenelor lui Michelangelo pentru proiect. Prietenia dintre cei doi creatori a continuat până la moartea lui Michelangelo, în 1564.
Fenton consideră că Michelangelo „ar fi fost oripilat” de insinuaările despre presupusa relație cu Tommaso, „mai ales prin seninătatea cu care spunem acest gen de lucruri”.
Fenton, poet și critic, estimează că acel caracter public al prieteniei dintre cei doi bărbați exclude posibilitatea unei componente fizice.
Michelangelo i-a trimis lui Cavalieri patru desene , numite de Johannes Wilde desene de prezentare. Erau desene îngrijite, dăruite de Michelangelo și foarte apreciate de Cavalieri, care a regretat că a împrumutat unele dintre ele unor membri ai curiei papale. (Dacă a regretat de ce a făcut-o? Am putea să ne întrebăm. De fapt s-ar înțelege că era vorba de „atenții” pentru întreținerea bunelor relații profesionale.
Semnificația desenelor e asociată cu teme moralizatoare și -posibil -idei despre dragostea neoplatonică. .
Aici: „Căderea lui Phaeton”- temă mitologică ce ilustrează prăbușirea fiului zeului-soare (Helios) după ce furase carul solar al tatălui său, dar pierduse controlul și fusese trăsnit de Zeus. Simbol al pedepsirii celor prea infatuați.
Giorgio Vasari (contemporan și primul biograf al lui Michelangelo) a scris că Michelangelo i-a dăruit aceste desene lui Tommaso pentru a-l învăța să deseneze. Urmarea a fost că Tommaso a devenit un pasionat colecționar de artă, achiziționând după aceea numeroase opere de Giotto, Donatello, Rafael și Leonardo da Vinci.
Celor care- în zilele noastre - ar vedea în aceste desene o senzualitate vinovată, ar trebui să li se amintească faptul că el și-a exprimat public aversiunea față de actul sexual și i-a sfătuit pe ceilalți „să nu se dedea la asta, sau cel puțin minim posibil”.
Tema a fost imaginată - în altă variantă- și de Jan van Eyck, prin anul 1637.
Cea mai veche scrisoare care a supraviețuit de la Cavalieri către Michelangelo este datată 1 ianuarie 1533.
Scrisoarea oferă indicii despre relația dintre ei , începută printr-o conversație despre artă.
Potrivit lui Cavalieri, ei erau uniți de dragostea amâdorura pentru artă , iar scrisoarea se referă la „Acele opere ale mele pe care le-ai văzut cu ochii tăi și care te-au făcut să-mi arăți o afecțiune deloc mică”
Potrivit lui Gayford, „Indiferent de intensitatea sentimentelor sale, relația lui Michelangelo cu Tommasso de' Cavalieri era puțin probabil să fi fost o aventură fizică, sexuală. În primul rând a fost pusă în scenă prin poezii și imagini care erau departe de a fi secrete. Chiar dacă nu alegem să credem protestele lui Michelangelo cu privire la castitatea comportamentului său, poziția înaltă a lui Tommaso și natura relativ publică a relației lor fac improbabil ca aceasta să nu fi fost platonică”.
Scrisoarea oferă indicii despre relația dintre ei , începută printr-o conversație despre artă.
Potrivit lui Cavalieri, ei erau uniți de dragostea amâdorura pentru artă , iar scrisoarea se referă la „Acele opere ale mele pe care le-ai văzut cu ochii tăi și care te-au făcut să-mi arăți o afecțiune deloc mică”
Potrivit lui Gayford, „Indiferent de intensitatea sentimentelor sale, relația lui Michelangelo cu Tommasso de' Cavalieri era puțin probabil să fi fost o aventură fizică, sexuală. În primul rând a fost pusă în scenă prin poezii și imagini care erau departe de a fi secrete. Chiar dacă nu alegem să credem protestele lui Michelangelo cu privire la castitatea comportamentului său, poziția înaltă a lui Tommaso și natura relativ publică a relației lor fac improbabil ca aceasta să nu fi fost platonică”.
Prietenia cu Daniele da Volterra
Portretul lui Daniele da Volterra desenat de Giorgio Vasari în 1568
Daniele Ricciarelli, mai cunoscut sub numele de Daniele da Volterra sau il Braghetone (1509-1566) a rămas în istorie ca prieten și colaborator al lui Michelangelo.
Portretul pe care i l-a făcut Daniele da Volterra
E un portret suprinzător de modern, în care ies în evidență doar figura și mâna marelui artist,
silueta acestuia rămânând doar sugerată, alături de o coloană cu care pare să fie corp comun.
Figura lui Michelangelo apare cu o expresie de bunătate și de melancolie, dar de mare profunzime și demnitate
Figura lui Michelangelo apare cu o expresie de bunătate și de melancolie, dar de mare profunzime și demnitate
„...Sunt cu adevărat îndurerat că am fost privat de un asemenea sfat și bunătate. Desigur, am crezut că ar trebui să mă întristez profund la moartea unui astfel de maestru și tată, dar niciodată atât de mult pe cât mă întristează...”
Acestea au fost cuvintele pe care i le-a spus Daniele da Volterra lui Giorgio Vasari a doua zi după moartea lui Michelangelo și ele arată o legătură profundă cu Maestrul care i-a fost ca un tată.
Devotamentul său avea să rămână neschimbat chiar și după trecerea în neființă a părintelui său spiritual. Nu este o coincidență faptul că Lionardo Buonarroti, nepotul și moștenitorul său preferat, i-a încredințat lui Daniele sarcina de a crea un „portret metalic” din masca mortuară a lui Michelangelo;
în urma deciziei Conciliului de la Trento, lui Daniele i s-a încredințat o sarcină ingrată în 1565, la doar un an după moartea lui Michelangelo: aceea de a pune „pantaloni” nudurilor considerate obscene în Judecata de Apoi a Capelei Sixtine. Lucrarea riscase distrugerea totală, dar faima acum supraomenească a lui Michelangelo a făcut ca pagubele să se limiteze la acoperirea nudității și la distrugerea și reconstrucția câtorva figuri. Intervenția lui Daniele da Volterra, ironizată puternic de contemporani, a contribuit de fapt la salvarea capodoperei. Daniele a rămas cu porecla: il Braghettone (pantalonarul)
în urma deciziei Conciliului de la Trento, lui Daniele i s-a încredințat o sarcină ingrată în 1565, la doar un an după moartea lui Michelangelo: aceea de a pune „pantaloni” nudurilor considerate obscene în Judecata de Apoi a Capelei Sixtine. Lucrarea riscase distrugerea totală, dar faima acum supraomenească a lui Michelangelo a făcut ca pagubele să se limiteze la acoperirea nudității și la distrugerea și reconstrucția câtorva figuri. Intervenția lui Daniele da Volterra, ironizată puternic de contemporani, a contribuit de fapt la salvarea capodoperei. Daniele a rămas cu porecla: il Braghettone (pantalonarul)
Daniele da Volterra a fost el însuși un pictor talentat, decorator de stuc și fresce, portretist și sculptor , precum și director de șantiere importante.
Pe la mijlocul deceniului al șaselea, Michelangelo i-a furnizat lui Daniele câteva desene imaginative, destinate unei serii de picturi pentru Monseniorul Giovanni Della Casa, autorul celebrului Galateo .
Daniele a pictat o pânză de mari dimensiuni din Galeria Capitolină cu Sfântul Ioan Botezătorul , după desenul lui Michelangelo din Casa Buonarroti.
Colaborarea dintre cei doi artiști la monumentul ecvestru în memoria lui Henric al II-lea al Franței, comandat în 1559 de văduva regelui, Caterina de Medici, lui Michelangelo, dar încredințat de acesta din urmă lui Daniele, nu s-a dovedit a fi un succes. Daniele a reușit să finalizeze doar turnarea calului, iar eșecurile și dificultățile neașteptate ale proiectului i-au cauzat atâta neplăcere și greutăți încât, în cele din urmă, a murit.
De ce i-a încredințat Michelangelo execuția acestei lucrări? Evident pentru că el avea la acea dată 84 de ani, iar Daniele era cu 34 de ani mai tânăr și era un colaborator apropiat.
S-au păstrat doar o gravură din secolul al XVI-lea care înfățișează calul de bronz, bustul de marmură al lui Orazio Piatesi, păstrat în biserica San Gaetano din Florența, și două mulaje ale portretului lui Michelangelo, din colecțiile Casei Buonarroti și ale Muzeului Jacquemart-André.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Aflăm dintr-o scrisoare scrisă de Michelangelo pe 2 mai 1548 că papa Paul III Farnese îi trimisese 86 de pere, dintre care acesta i-a trimis nepotului său Lionardo 33, dat fiind că erau frumoase și foarte bune....
"Lionardo, io ebbi il caratello delle pere, che furono octanta sei; manda'ne trenta tre al Papa parvo'gli belle e ebele molto care..."
