Se afișează postările cu eticheta intamplare adevarata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta intamplare adevarata. Afișați toate postările

miercuri, 13 mai 2015

un caine mănâncă un ou moale

Întâmplare adevărată

Cu mai mult timp în urmă, într-o iarnă geroasă plecam de la serviciu.
În stația de autobuz, un câine „maidanez” s-a apropiat de mine privindu-mă rugător. Era limpede că era lihnit de foame și îmi era milă de el, așa că m-am gândit ce aș putea să-i dau. Aveam la mine un ou fiert pe care îl luasem ca să-l mănânc la serviciu, dar nu avusesem timp să mănânc.
M-am gândit că oricum nu o să mai mănânc oul acela , așa că l-am scos din geantă, l-am curățat și i l-am dat. Era un ou moale.
I l-am dat să-l miroasă, apoi l-am pus pe zăpadă în fața lui.
Probabil că era pentru prima dată când amărâtul de câine primea un ou.
Câinele a mirosit oul și a simțit mirosul de proteine de care avea mare nevoie. Dar nu era lămurit ce este.


Știa că nu avea voie să rateze nici o fărâmă din această hrană prețioasă. A apucat oul ușor cu dinții și și-a dat seama că e moale la interior. Și-a dat seama că dacă ar încerca să-l apuce mai zdravăn cu dinții ca să-l ia în gură, o parte din conținutul moale s-ar putea risipi.
Așa că a lăsat oul pe jos, dar a mușcat cu grijă o parte mică de deasupra acestuia, descoperind astfel gălbenușul. Apoi a lins cu grijă gălbenușul din interior cu limba, iar la urmă a mâncat albușul.
Am rămas uimită de felul în care acest animal care se descurca prin propriile puteri rezolvase această problemă cu totul nouă pentru el.

După ce a mâncat, câinele nu a uitat să-mi mulțumească prin limbajul său corporal expresiv.

vineri, 26 aprilie 2013

SOPARLA JAPONEZA


Dacă o şopârlă poate să facă asta, putem şi noi?

Este o întâmplare adevărată, petrecută în Japonia.

Pentru a-și renova casa, un japonez a făcut o spărtură într-un perete. Casele japoneze au în mod normal un spațiu gol între pereții din lemn.
Cu surprindere a constatat că acolo se afla o 
șopârlă blocată din cauza unui cui bătut din afară, într-unul din picioarele sale.
I-a fost milă cînd a văzut aceasta, dar în același timp a fost și curios, dîndu-și seama că respectivul cui a fost bătut cu mai mulţi  ani în urmă, când a fost construită casa.
Ce se întâmplase…!?!
Șopârla a supraviețuit în această poziție atât de mult timp! Într-un perete despărțitor închis de mai mulți ani, fără a se mișca. Pare imposibil de crezut. Atunci, se întrebă, cum de aceasta șopârlă supraviețuise atât de mult, fără să se miște, odată ce piciorul său a fost țintuit!?
Și-a oprit munca pentru a observa șoparla, pentru a vedea ce face și cum se hrănește. Ceva mai târziu, nu se ştie de unde, a aparut o altă șopârlă, cu o insecta în gură.
Ah! Asta l-a uimit și l-a atins profund.
Soparla prinsă în cui, a fost hrănita ani de zile de către altă șoparlă…
Imaginați-vă! A făcut acest lucru continuu, pentru o atât de lungă perioadă de timp, fără a renunța la speranță pentru partenerul său.
Gândiți-vă. Ați face asta pentru cineva? Pentru partenerul vostru, pentru părinții, frații sau prietenii vostri?
Gândiți-vă.Puteţi să înduraţi suferinţele pe care le-a trăit mama voastră înainte de a vă naşte, timp de nouă luni lungi?
Imaginați-vă ce a putut face o creatură mică  şi comparaţi cu altă creatură, dotată cu o mare inteligenţă…
Cu avansul tehnologic din aceasta eră a comunicațiilor, accesul nostru la informație devine tot mai rapid. Dar distanța dintre ființele umane se reduce oare la fel de mult…?