Se afișează postările cu eticheta drepturi si indatoriri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta drepturi si indatoriri. Afișați toate postările

luni, 16 octombrie 2023

Majoratul in Japonia

 Vârsta adultă fixată la 18 ani și la 20 de ani


Vârsta majoratului deplin în Japonia e fixată la 20 de ani.
Dar cu începere din aprilie 2022, tinerii au dobândit dreptul de a vota de la 18 ani. Totodată, anumite responsabilități și drepturi în privința vieții sociale sunt acum accesibile tinerilor de 18 ani. 
Astfel, un tânăr japonez are de la 18 ani următoarele drepturi:
  • lucreze (ceea ce avea dreptul și înainte);
  • exercite anumite profesii în domeniul juridic (chiar dacă de fapt durata studiilor nu o permite de fapt);
  • să aibă un abonament telefonic;
  • să ceară un pașaport;
  • închirieze un apartament pe numele său;
  • să aibă o carte de credit și/sau un împrumut la bancă (cu condiția să aibă venituri suficiente și să fi terminat liceul);
  • să deschidă un cont de economii ;
  • rezilieze diferite contracte în derulare;
De observat că majoratul penal continuă să fie fixat la 14 ani.
Asta înseamnă că de la 14 ani adolescentul delincvent e judecat și condamnat întocmai ca un adult pentru încălcările de lege comise. 

În privința naționalității, se poate cere naturalizarea japoneză cu începere de la 18 ani. Pentru cei ce au două naționalități, aceștia au un termen de doi ani pentru a alege o singură naționalitate. Deci un timp de gândire care începe de la 18 ani în loc de 20 (cum era înainte).
Vârsta de căsătorie în Japonia a ajuns și la fete la fel ca la băieți: 18 ani.
Pentru cei ce doresc să înceapă un proces de schimbare de sex, asta se poate face tot de la 18 ani.
Permisul de conducere pentru un autoturism clasic se poate obține de la 18 ani. Orele de pregătire la școala de șoferi se pot efectua și înainte de 18 ani.. Dar vârsta minimă pentru a conduce camioane, autoturisme mari, autobuze și alte vehicule specifice a rămas 20 de ani. Se cer de asemenea mai mulți ani de experiență în conducere cu un permis obișnuit.
După obținerea permisului de conducere, persoana respectivă poate închiria o mașină dacă are o perioadă suficientă de practică în conducere (între 3 luni și un an). Sau poate conduce dacă e însoțit de un șofer cu permis de mai mult de trei ani.

Guvernul japonez a înființat și un număr de telefon (188) de asistență telefonică pentru tineri în legătură cu responsabilitățile vieții de adult și cu eventualele capcane în care ar putea cădea tânărul.

De asemenea un site internet e dedicat tinerilor, care pot găsi acolo rezumate prezentate sub forma unor desene animate privind drepturile și îndatoririle tinerilor japonezi ce au împlinit 18 ani.

Viața socială începe de la 20 de ani.

Tinerii japonezi vor putea, începând de la vârsta de 20 de ani să:
  • cumpere și să bea alcool într-un local;
  • să cumpere țigări și să fumeze în zonele publice rezervate pentru aceasta;
  • să participe la jocuri pe bani (poker sau alte jocuri de tip casinou);
  • să facă pariuri sportive (la curse hipice sau altele)
Tot de la 20 de ani tinerii japonezi încep să cotizeze la securitatea socială (asigurare de boală și pentru pensie).

Sărbătorirea majoratului



Există o sărbătoare tradițională programată în a doua zi de luni din luna ianuarie a fiecărui an pentru sărbătorirea majoratului tinerilor ce au împlinit 18 ani între data de 2 aprilie din anul precedent și 1 aprilie din anul în curs. (Înainte era vorba de vâsta de 20 de ani; în prezent în unele regiuni se serbează și împlinirea a 20 de ani. Unele orașe prevăd să mențină ceremonia rituală ce marchează împlinirea a 20 de ani, dar să organizeze și ceremonii pentru vârstele de 18 și de 19 ani, în luni diferite).
E o sărbătorire oficială, la care tinerii participă doar pe bază de invitație primită din luna decembrie.
  • se cântă imnul național japonez;
  • primarul sau alți responsabili administrativi țin un discurs;
  • se mulțumește asociațiilor ce au legătură cu tineretul și cu educația sa;
  • apar mascote locale;
  • unul sau doi copii de 10 ani țin alocuțiuni prin care își exprimă admirația pentru cei mai mari;
  • reprezentanți ai tinerilor își exprimă recunoștința față de adulți și speranțele pentru viitor. 
La ceremonie participă toți tinerii de aceeași vârstă , indiferent de ocupația și de statutul lor social. 
Tinerele japoneze poartă kimonoul tradițional de ceremonie, în timp ce tinerii aleg între un costum occidental de culoare închisă, cu trei pise sau un kimono tradițional.

În plus se obișnuiește ca tinerii ajunși la majorat să facă o vizită la un templu sau sanctuar, purtând de asemenea kimonouri tradiționale. La nevoie, acestea pot fi închiriate . 

În afară de aceste ceremonii oficiale, tinerii pot opta și pentru sărbătoriri amuzante, poate la Disneyland sau la un bar, unde pentru prima dată tinerii de 20 de ani au dreptul să bea alcool.

Există și obiceiul serbării în grup a împlinirii vârstei de 10 ani, a vârstei de 30 de ani...