Se afișează postările cu eticheta dezvoltăm o ţara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dezvoltăm o ţara. Afișați toate postările

marți, 28 octombrie 2014

Din zori şi până-n seară dezvoltăm o ţară

Wow! Un liceu care are laboratoare şi cabinete de limbi străine!

Unde se întâmplă “minunea” asta?  Ni se spune mereu la televizor: la Dej!
Figura e că nu ni s-a spus numai odată, ci ni se spune zilnic, pe spaţiu de reclamă plătită. Se pare că ar trebiu să cădem în admiraţie la auzul acestei veşti.

În naivitatea mea, credeam că în secolul XXI toate liceele ar trebui să aibă laboratoare şi cabinete specializate de studiu. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă, la noi. De ce? Ni se spue că nu avem bani. Chiar şi acel liceu – minune, care are laboratoare , a fost realizat cu bani de la Uniunea Europeană. Prin mult-mediatizatul program Regio.

Dar atunci, întreb şi eu: dacă tot ne dă UE bani pentru aşa  ceva , dacă tot am putea avea fonduri substanţiale de la UE, care rămân nefolosite şi se pierd, de ce oare nu s-au făcut proiecte similare pentru toate şcolile din România şi ne-am limitat la moderizarea liceului din Dej?

Dar din ce bani o fi plătită reclama asta? De când se tot dă reclama la televizor, pe toate posturile, cred că s-au adunat sume substanţiale de plată pentru reclame. Cu banii aceia poate se mai puteau amenaja nişte laboratoare , măcar într-un al doilea liceu.

Gânduri asemănătoare îmi vin în minte şi când văd celelalte reclame legate de programul Regio. De când se tot dau la televizor, aproape că le-am învăţat pe dinafară. Nu sunt prea multe proiecte, dar se repetă cu insistenţă.
Se mai pomeneşte de modernizarea unui centru spitalicesc din Târgovişte, în care “doctorii meritau condiţii mai bune”. Dar în celelalte spitale, nu meritau?

Îmi vine în minte spitalul Fundeni, în care fluxurile spre sala de operaţii se intersectează cu fluxurile vizitatorilor , în care în aceeaşi sală de operaţii au loc mai multe operaţii simultan, astfel încât în timp ce un bolnav este deschis pe masă, alături de el apare infirmierul cu targa nesterilă (cu care a traversat holul printre vizitatorii cu haine de stradă şi eventual cizme cu noroi), ca să ia un alt pacient, a cărui operaţie s-a terminat. Dacă mai stai puţin prin holul cu pricina, poţi vedea bunăoară un profesor (medic) ce a ieşit din sala de operaţie ca să se ocupe de studenţi, stă de vorbă cu un cunoscut în palton, dar ţine mâinile în sus pentru că - vezi, Doamne - nu vrea să se murdărească pe mâini, căci se va întoarce să continue operaţia începută! Aşa că îi întinde cunoscutului antebraţul ca să înlocuiască tradiţionala strângere de mână. Intră apoi în sala în care îi va examina pe studenţi, tot cu mâinile în sus, că doar n-o să se spele iar pe mâini, nu?
Desigur, sala de operaţie nu are vestiar cu sală-filtru cu duşuri prin care personalul medical ar trebui să treacă , lăsând halatul de spital şi celelalte ţoale pentru a se îmbrăca dincolo de duş cu îmbrăcăminte sterilă pentru operaţie. Dar ce rost ar mai avea să aibă haine sterile, dacă oricum în sala de operaţii e un du-te vino continuu? Oricum, sala respectivă de operaţii nu mai e sterilă.

Pacienílor li se spune că e normal să aibă febră după operaţíe. Oricum, li se vor administra câte două antibiotice simultan. Dacă febra continuă, se încearcă administrarea altor două antibiotice. Şi tot aşa. Familia pacientului trebuie să fie "pe fază", să alerge să cumpere antibioticele scrise în grabă pe un bileţel nesemnat.   
Clădirea nu respectă nici normele de siguranţă la incendiu – dar ce mai contează?
Cearşafurile sunt o problemă, leucoplastul şi produsele anestezice lipsesc. Unui pacient i se găureşte burta în salon, printre ceilalţi bolnavi, pe un pat fără cearşaf, pe viu, cu o ţeavă care să ajungă în vezica urinară blocată, în faţa cetei de studenţi (unuia dintre ei i se face rău şi iese afară ca să nu leşine)…
O scenă de pe frontul primului război mondial? Nu, o scenă dintr-un spital bucureştean din secolul XXI! Nu au ajuns şi până acolo fondurile Regio? Tocmai auzim la televizor că “pe primul loc se află pacientul”. Poate la Târgovişte?

Reclama continuă…
Din zori şi până-n seară..
Aflăm cu mândrie că la Târgu Lăpuş s-a făcut un „centru de îndrumare”, unde 100 de tineri învaţă să scrie un CV. Dar ce se întâmplă cu acei tineri, ei nu au trecut pe la şcoală? Pentru că, dacă au fost şcolarizaţi, scrierea unui CV nu ar trebui să fie o problemă pentru ei , desigur dacă ar avea ce să scrie acolo , ca pregătire şi ca activitate profesională. Iar dacă nu au fost şcolarizaţi, poate că ar trebui să înveţe mai întâi alte lucruri neapărat necesare. Dar, în fine, tot e bine dacă acei 100 de tineri învaţă măcar ceva, mai bine mai târziu decât niciodată. 
Te cuprinde tristeţea, însă, văzând precaritatea pregătirii acelor tineri.

Ei, dar reclamele ne mai anunţă şi alte realizări.

Un sediu de universitate din Craiova a fost modernizat. Ni se spune că acum "or să se bată din toată ţara pentru un loc, la admitere". De ce? Desigur, pentru că celelalte universităţi nu au sedii corespunzătoare!

Toate sunt realizări singulare. UN centru de zi pentru pensionari (nu centre de zi pentru toţi pensionarii), O pensiune (nu mai multe pensiuni), UN oraş în care pompierii au primit echipament corespunzător pentru intervenţii, UN parc „frumos şi curat”, O fabrică de polistiren, O clădire verde, O promenadă cu fântâni, UN sediu universitar modernizat, UN castel renovat, UN drum spre un lac, monumentul de la Adamclisi care arată „ca nou”....
Dar CELELALTE şcoli, spitale, fabrici, parcuri, castele, drumuri, sedii de universităţi, şi monumente arheologice? Cu ele ce se întâmplă?
Pentru dezvoltarea unei ţări, nu e cam puţin ce ni se spune că s-a făcut?
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Nici o investiţíe în ţara Moţílor.
Observăm că nici din fondurile Regio, ca şi din celelalte tipuri de fonduri europene nimic nu ajunge prin Ţara Moţilor.
Nimic. Nici o făbricuţă , nici un drum nou, nici o clădire verde, nici o şcoală modernizată, nici un sit istoric pus în valoare. Nu care cumva să mai aibă oamenii aceia unde să muncească altundeva decât să fie mână de lucru pentru cei care vor să le arunce munţii în aer.  
Pentru că, altfel, moţii n-ar fi de acord să-şi arunce vatra strămoşească în aer. Pentru că munţii aceia sunt chiar casa lor. Cetatea lor, în care s-au putut apăra în vremuri de restrişte. În care şi-au păstrat comunităţile unite încă din vremile lui Burebista. În care s-a plămădit poporul român.