Se afișează postările cu eticheta boala oii nebune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta boala oii nebune. Afișați toate postările

luni, 5 noiembrie 2018

SCRAPIE

Boala oii nebune

Cum pe la noi văd că nu prea se scrie despre aceste boli care afectează animalele crescute pe la noi, am făcut o traducere a unor materiale din wi kipedia și din alte articole provenind din Franța sau Canada, considerând că ele ar putea fi de folos și pe la noi.

SCAPIA se mai numește și „tremurătura oii” (traducere din termenul francez „tremblante du mouton”).
Denumirea „scrapie” a derivat din verbul din limba engleză: to scrape, care înseamnă a se scărpina).
Este o boală a animalelor rumegătoare mici- oi, capre, dar care poate afecta și și cerbi, elani, ba chiar și bovine .
Boala este produsă de prioni și face parte dintre encefalopatiile spongioase transmisibile.
Boala este mortală , iar  simptomele indică atingerea sistemului nervos central . Prionii infecțioși fac parte dintre „agenții trnsmisibili neconvenționali” (ATNC), supranumiți „prioni patogeni”. Ei au fost depistați în creierul și în măduva animalelor bolnave.
Prionii patogeni sunt forme anormale ale unor proteine numite prioni , care se găsesc în mod obișnuit în orice mamifer sau pasăre. Dar când pătrune un prion anormal într-un animal sănătos, el modifică prionii existenți și îi transformă în prioni patogeni.

Boala a fost diagnosticată pentru prima dată în Marea Britanie, în 1732.
De atunci, boala a ajuns să fie regăsită pe mai toate continentele unde se găsesc rumegătoare și - se spune- ar putea atinge 30% din anumite turme din Marea Britanie.
Totuși se pare că Australia și Noua Zeelandă au știut să se pună la adăpost de contaminarea cu această boală - ați auzit probabil de măsurile severe preventive care se iau acolo la graniță, dar și de către agențiile care importă.

TRANSMITEREA BOLII

Până acum nu s-au semnalat cazuri de transmitere a bolii la om, dar acest lucru nu poate fi exclus cu certitudine.
Boala se transmite de la oaia sau capra gestantă la produsul de concepție prin placentă, dar se poate transmite și ulterior, prin lapte. Animalele sănătoase se pot molipsi și dacă mănâncă sau ling materii contaminate din locurile în care a fătat un animal infectat.
Prionii pot pătrunde și în organismul altor oi expuse la sângele și resturile placentare din spațiul de fătare, pe cale digestivă sau la nivelul leziunilor tegumentare.

Timpul e incubație (adică timpul în care agentul infecțios e prezent dar nu apar încă simptomele bolii) este de 1,5 ani (în medie), dar au fost și cazuri de apariție a simptomelor la miei de 7 luni.

SIMPTOMELE SCAPIEI

Boala are două tipuri de manifestări (în mod obișnuit): forma pruriginoasă (care provoacă mâncărimi) și forma paralitică.  E posibil ca la un animal să apară ambele feluri de simptome.
În forma pruriginoasă, boala începe prin mâncărimi pe spate și spre coada animalului, cu tendință de generalizare, animalul se scarpină puternic, ceea ce duce la smulgerea lânii și la apariția unor răni ce se infectează.
În forma paralitică, animalul începe prin a suferi de o paralizie a membrelor posterioare (mers împleticit, căderi, prierderi de coordonare a mișcărilor).
În ambele forme se observă în prima etapă tulburări de comportament (fugă, dezorientare, mers înapoi), apoi tremurături ale urechilor, capului , gâtului, membrelor.
Animalul moare într-un interval de 15 zile până la 6 luni (media fiind de două luni).
Se pare că în America de Nord se întâlnesc mai frecvent formele de paralizie, în timp ce în Europa sunt mai frecvente formele cu tendiță de scărpinare patologică.

 Certitudinea diagnosticului e dată după moartea animalului de examenul histopatologic al creierului său.

RISCURI EPIDEMIOLOGICE ȘI SANITARE

În februarie 2006, un laborator al Agenției franceze e securitate sanitară a alimentelor a depistat în creierii unor oi un tip de prion diferit față de cei găsiți cu alte ocazii, dar asemănător cu cel ce produce „boala vacii nebune”, un caz asemănător fiind depistat și în Cipru. Această descoperire trezește neliniști în privința posibilității de transmitere a bolii la om, dat fiind că nu există suficiente studii.
S-a constatat că anumite linii genetice de oi par a avea o rezistență naturală la această boală și există propunerea de a se selecta aceste animale pentru crescătorii. Acele animale rezistente se pot infecta, dar nu manifestă semnele clinice ale bolii.

Vânzarea de ovine sau de caprine atinse de scrapie este interzisă, dar e autorizată vânzarea laptelui (!?!).
Dar Autoritatea europeană de securitate a alimentelor (AESA) avertizează că prezența animalelor infectate într-o turmă reprezintă un risc pentru celelalte animale, dar și pentru om, prin intermediul laptelui infectat și asta înainte de apariția semnelor clinice (deci simptomelor) bolii la acele animale. 

În 2008 AESA a propus interzicerea vânzării de lapte de oaie și de capră de la animale infectate .

În Franța scapia e prezentă cam pe tot teritoriul, dar mai ales în sud, unde se află cele mai multe ferme de oi și de capre.

În 2006 în Franța se semnalaseră 249 de cazuri , printre cele 245 689 de oi și 108 126 de capre cărora li s-au făcut analize specifice în acel an.
 Se constată marea diferență față de ceea ce se întâmplă la noi.
În 2012, au fost testate după sacrificare 52911 ovine și 66 379 caprine, fiind găsite 2 cazuri de scapie „clasică” la oi și două la capre, dar și 22 de cazuri de scapie atipică la oi și 5 la capre. 

În Franța regulamentele prevăd ca laptele provenit de la turme suspecte să nu fie consumat, în 2008 fiind specificate cam 10 turme franceze din cele circa 10000 de trupe de ovine și de caprine pentru lapte.
În 2010, în Franța s-a luat hotărârea de a se exclude din șeptel animalele considerate a fi sensibile din punct de vedere genetic la această boală. O analiză a sângelui sau a țesuturilor unui animal poate arăta dacă animalul are rezistență la infecția cu scapie și e posibilă reproducerea selectivă pentru a se crește rezistența la această boală a animalelor din turme.
Crescătorii de animale pot izola turmele ce prezintă infecție, pot cumpăra animale doar de la turme ce au certificat că nu există scapie acolo și pot solicita analize în cazul animalelor moarte.
De asemenea, crescătorii ar trebui să pună în aplicare măsuri de bună gestiune cum ar fi:
-identificarea individuală a animalelor
-ținerea de registre completate la zi
-izolarea rapidă a animalelor bolnave
- separarea femelelor care fată
-îmbunătățirea curățeniei la locul fătărilor
-dezinfectarea echipamentelor folosite în caul fiecărui animal
-întrebuințarea de ace de unică folosință pentru injecții

În Canada (și în alte țări) scapia e o boală ce trebuie să fie declarată în mod obligatoriu de către producători și de către veterinari dacă apare bănuiala apariției ei.

În România, conform ordinului M.A.A.P. nr. 144/2002, scrapia este o boală cu declarare lunară obligatorie la Direcția de Sănătate a Animalelor din cadrul Agenției Naționale Sanitare Veterinare.

Autoritățile canadiene au un program național de  eradicare a scapiei pe teritoriul canadian.
Ele au întocmit un Program de certificare voluntară a turmelor față de scapie.
Importurile de animale sau de produse alimentare ce provin din țări în care este prezentă scapia sunt reglementate foarte riguros, prin intermediul inspecțiilor la graniță.

În cazul depistării unui focar de scapie, în Canada se iau următoarele măsuri:
-se impun măsuri stricte de carantină și de control al deplasărilor animalelor suspecte, pentru a se împiedica răspândirea bolii
-se eutanasiază toate animalele infectate sau cu risc de a fi infectate
-se face anchetă asupra animalelor potențial infectate sau cu risc ridicat, care ar putea propaga boala în locuri noi de creștere și se cercetează de unde ar putea proveni infecția
-se curăță și se dezinfectează locurile contaminate
-se urmăresc regulile de supraveghere în cazul cadavrelor de animale .