Se afișează postările cu eticheta banuiala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta banuiala. Afișați toate postările

miercuri, 13 martie 2013

SOTIA LUI CEZAR ,BEREGOVOY ŞI POLITICA


Ce legătură este între Julius Caesar şi Pierre Bérégovoy, fost ministru de finanţe în Franţa?

Expresie
« Soţia lui Cezar nu trebuie să fie nici măcar bănuită  »

Semnificatie
Personalităţile oficiale, instituţiile trebuie să fie în afară de orice bănuială.


Această semnificaţie poate fi greşit interpretată : nu trebuie să înţelegem că personalităţile  şi instituţiile trebuie să fie de neatins chiar dacă sunt acuzate de ceva (deci să aibă imunitate), ci că ele trebuie să fie atât de ireproşabile, încât nici o bănuială să nu le poată umbri reputaţia.
În caz contrar, ele ar trebui să fie îndepărtate sau destituite înainte chiar de a afla dacă bănuielile erau justificate sau nu.

Origine
După Plutarh, este vorba despre răspunsul pe care l-a dat Julius Cezar când a fost întrebat de ce a repudiat-o fără nici o dovadă pe soţia lui Pompeia, bănuită de a fi avut relaţii vinovate cu Clodius. (Caesar îi intentase un proces lui Clodius și în cursul procesului se dovedise că soția lui fusese nevinovată)
Pentru că soţia lui, în mod obligatoriu apropiată de putere, a fost suspectată, el a considerat că trebuie să o îndepărteze, fie că ar fi fost într-adevăr vinovată, fie că nu.
Pompeia Sulla  a doua soție a lui Iulius Cezar,  era fiica lui Quintus Pompeius Rufus, fost consul, și a Corneliei Sulla, fiica dictatorului roman Lucius Cornelius Sulla (Sylla). A fost o femeie frumoasă și fermecătoare, dar poate nu dintre cele mai inteligente.
Faptele istorice

În 63 î.Hr., Cezar (IMP•C•IVLIVS•CAESAR•DIVVS) a fost ales pontifex maximus, adică mare preot al religiei romane, ceea ce i-a dat dreptul de a locui în Regia, reședința oficială de pe Via Sacra.  
În această casă, Pompeia a găzduit festivalul Bona Dea ("zeiţa bună"), la care nici un bărbat nu avea dreptul să participe. Cu toate acestea, un tânăr patrician, Clodius Pulcher, a reușit să intre deghizat drept cântăreaţă din liră, aparent în scopul de a o seduce pe Pompeia. El a fost demascat si judecat pentru sacrilegiu. 
Cezar nu a putut furniza dovezi împotriva Clodius la procesul său, și galantul a fost achitat. 
Asta nu l-a oprit pe Cezar să divorțeze de Pompeia, spunând: "Soția mea nu are nici măcar dreptul de a fi suspectată" . Acest citat din Cezar a rămas celebru sub forma următoare: "Soția lui Cezar trebuie să fie deasupra oricărei suspiciuni."

Cezar a fost un mare om politic. El şi-a dat seama că bănuielile, chiar nefondate, vor umbri reputaţia soţiei sale şi implicit a sa. El a vrut ca toţi concetăţenii săi  să nu se îndoiască de moralitatea lui şi a familiei lui, iar faptul că scandalul devenise public l-a obligat să se distanţeze de el cu orice preţ. 

Pierre Bérégovoy

Fost prim ministru în Franţa, în 1992-1993. (Între 1987 şi 1981 fusese ministru al Economiei, al Finanţelor şi al Industriei).
Ca prim ministru, se declară adversar hotărât al corupţiei, spunând că guvernul său va fi fără milă în orice caz de finanţare ilegală sau orice altă situaţie ilicită.

Dar publicaţia  Le Canard enchaîné arată în  februarie 1993 mai multe fapte de corupţie legate de Pierre Beregovoy:
  •  un împrumut de un milion de franci, fără dobândă,  primit în 1986 de la  Roger-Patrice Pelat prieten de-al lui Mitterrand, ca să achiziționeze un apartament în arondismentul 16, Paris. Acest prieten era implicat în  alt caz de corupție .
  • În plus, acest împrumut legalizat juridic, al lui Pierre Beregovoy ar fi fost doar parțial rambursat inclusiv  "sub formă de obiecte de artă și mobilier a căror valoare nu se cunoaşte cu precizie"
  •  multe daruri pentru familia Beregovoy:  vacanțe pentru cuplul Beregovoy între 1982 și 1989, plăți efectuate pentru  fiica sa pe când era  prim-ministru, (bilete de avion plătite de Pelat etc)
  • cadouri pentru Gilberte soția sa, precum și un ajutor ad hoc acordat lui Pierre Beregovoy între 1986 și 1988
Nicio acțiune juridică nu a fost  luată împotriva sa și s-a declarat că nu au existat probe materiale de corupţie.
Totuşi, la o lună după ce părăsise postul de prim ministru, Pierre Beregovoy s-a sinucis, trăgându-şi un glonte în cap. Cariera sa politică era oricum compromisă de acele acuzaţii de corupţie, chiar dacă justiţia nu îl putuse condamna din lipsă de probe. 

Prin urmare, şi acum 2000 de ani şi în societatea europeană modernă, se cere ca reputaţia politicienilor să fie fără pată, simplul fapt că justiţia nu i-a condamnat nefiind suficient.
--------------------------------------------------------------------------

Alta informatie utila:

Cum vorbesti cu un operator la *222 la Vodafone

Incercaţi combinaţia următoare:
1330

Primul '1' este 'factură şi servicii', iar ultimul '3' este pentru servicii active pe cont. Dacă intercalează tot felul de reclame în meniu, trebuie să le ascultaţi şi să apăsaţi tasta corespunzătoare pentru a sări peste ele.