Declaratia de la Paris

O Europă în care putem să credem

(Document tradus după dreuz info)

Un grup de erudiți și de intelectuali europeni au publicat un manifest în care ei analizează situația actuală a Europei , pe care ei o califică drept „falsă Europă” și cheamă, surpriză, la apărarea „adevăratei Europe” și a rădăcinilor ei creștine.
.......................................................................................................
Manifestul e intitulat: „Declarația de la Paris: o Europă în care putem să credem”

(E lung, dar merită să fie citit!-n.n.)

Această falsă Europă se încrâncenează să distrugă patrimoniul autentic al adevăratei Europe, culturile și națiunile ei. Ea e bazată pe o cultură a respingerii a ce este ea însăși. Ea ignoră și chiar repudiază rădăcinile  creștine ale adevăratei Europe. În același timp, ea are mare griză să nu-i deranjeze pe musulmani, considerându-i dornici de a adopta cu bucurie perspectivele ei laice și multiculturale.

Manifestul în 36 de puncte, redactat în mai , dar publicat în octombrie 2017 , nu a reunit sufragiile mass media tocmai din această cauză. Textul e destul de lung, dar merită să vă dați osteneala să-l citiți. Măcar de data asta intelectualii sunt de partea populiștilor. Ar fi vorba despre începutul unei luări generale la cunoștință?

Casa noastră comună.
1. Europa ne aparține și noi aparținem Europei. 
Acest pământ este casa noastră , n-avem alta. Motivele pentru care iubim Europa depășesc capacitatea noastră de a explica sau de a justifica această fidelitate. E vorba despre istorii comune, de speranțe și de iubiri. E ovorba despre obiceiuri, de perioade de bucurii și de durere. E vorba de experiențe entuziasmante de reconciliere, de promisiunea unui viitor împărtășit.
Peisajele și evenimentele Europei au pentru noi semnificații proprii, care nu le aparțin și altora. Casa noastră e un loc în care obiectele ne sunt familiare și în care ne recunoaștem, oricare ar fi distanța care ne desparte de ea. Europa e civilizația noastră, care e pentru noi prețioasă și de neînlocuit.

O falsă Europă ne amenință.

2. Europa, în bogăția și măreția ei, e amenințată de o viziune falsă pe care ea o întreține despre ea însăși. Această falsă Europă se vede ca țelul civilizației noastre, dar în relitate, ea se pretează să confiște patriile. Ea promovează o lectură caricaturală a istoriei noastre și aduce prejudicii trecutului. Purtătorii de stindard ai acestei false Europe sunt orfani voluntari, care își concep situația de apatrizi ca pe o nobilă ispravă.  Falsa Europă se mândrește să fie precursorul unei comunități universale, care nu este nici o comunitate și nici nu e universală.

Falsa Europă e utopică și tiranică.

3. Partizanii acestei false Europe sunt vrăjiți de încrederea superstițioasă într-un progres inevitabil. Ei cred că Istoria este de partea lor, și această credință îi face să fie trufași și disprețuitori, incapabili să recunoască defectele lumii post-naționale  și post- culturale pe care ei sunt pe cale să o construiască.  De aici, ei ignoră adevărate izvoare ale decenței omenești. Ei ignoră și chiar repudiază rădăcinile creștine ale Europei. În același timp, ei au mare grijă să nu-i deranjeze pe musulmni,despre care se presupune că vor adopta cu bucurie perspectiva lor laică și multiculturală. Înecată în superstițiile și în ignoranța ei, orbităde viziuni utopice și pretențioase, această falsă Europă sufocă orice dizidență - în numele, desigur, al libertății și al toleranței.

Noi trebuie să apărăm Europa adevărată.

4. Intrăm pe un drum fără ieșire. Cea mai mare amenințare pentru viitorul Europei nu este nici aventurismul Rusiei, nici imigrația musulmană. Europa adevărată e amenințată  de menghina sufocantă cu care ne strivește această falsă Europa.
Națiunile noastre, cultura noastră împărtășită se lasă să fie epuizate de iluzii și de orbiri în legătură cu ceea ce este Europa și ce ar trebui să devină ea.
Noi ne luăm angajamentul să rezistăm acestei amenințări pentru viitorul nostru. Noi vom apăra , vom susține și vom deveni campionii acestei Europe veritabile, această Europă căreia îi aparținem toți cu adevărat.

Solidaritatea și loialitatea civică încurajează participarea activă.

5. Europa veritabilă așteaptă și încurajează participarea activă la proiectul comun de viață politică și culturală. Idealul european este un ideal de solidaritate fondat pe consimțirea la un corp juridic aplicabil tuturor, dar cu exigențe limitate. Acest consimțământ nu a luat întodeauna forma unei democrații reprezentative. Totuși, tradițiile noastre de fidelitate civică , sub orice formă , reflectă un asentiment fundamental la fundamentele noastre culturale. În trecut, europenii s-au bătut pentru a ne face sistemele politice mai deschise la participarea colectivă, și suntem cu umilință mândri de această istorie. În ciuda felurilor în care ele sunt utilizate, uneori prin revoltă generală, ele au afirmat sus și tare că în ciuda nedreptăților și eșecurilor lor , tradițiile popoarelor acestui continent sunt ale noastre. Vocația noastră reformatoare face din Europa un loc în care se caută mereu mai multă justiție. Spiritul nostru de progres se înrădăcinează în dragostea noastră pentru pământul natal și în fidelitatea noastră pentru el.

Noi nu suntem subiecte pasive.

6. Un spirit european de unitate ne incită să ne încredem în spațiul public, chiar dacă nu ne cunoaștem. Parcurile publice, piețele și bulevardele late ale orașelorși metropolelor europene povestesc despre spiritul politic european:  noi ne împărtășim viața comună și res publica. Noi plecăm de la principiul că e de datoria noastră să fim responsabili pentru viitorul societăților noastre. Noi nu suntem subiecte pasive, sub dominația puterilor despotice, fie ele religioase sau laice. Noi nu suntem nici la pământ în fața implacabilelor forțe ale Istoriei. A fi european înseamnă a avea o putere politic și istorică. Noi suntem autorii destinului nostru împărtășit.

Statul- națiune este marca de fabrică a Europei.

7. Europa veritabilă e o comunitate de națiuni.
Noi avem propriile noastre limbi, tradiții și frontiere.  Totuși, noi am recunoscut întotdeauna o afinitate unii față de alții, chiar și când suntem în dezacord, ba chiar în război. Această unitate-în-diversitate ne pare naturală. Această afinitate e remarcabilă și prețioasă, căci ea nu se înțelege de la sine. Forma cea mai comună a unității-în-diversitate este imperiul, pe care cei trei regi războinici europeni au încercat să-l recreeze după căderea Imperiului roman. Atrecția pentru forma imperială a dăinuit, deși modelul Statelor-națiuni  a ieșit deasupra: această formă pooitică leagă popoarele de suveranitate. Statul-națiune a devenit de atunci caracteristica principală a civilizației europene.

 Noi nu susținem o unitate impusă și forțată. 

8. O comunitate națională se mândrește întotdeauna de ea însăși , are tendința să se laude cu performanțele sale naționale în toate domeniile, și intră în competiție cu celelalte națiuni, câteodată pe câmpul de bătaie.  Concurențele naționale au rănit Europa, uneori grav, dar n-au compromis niciodată unitatea noastră culturală. Se poate chiar constata contrariul. Pe măsură ce statele europene se stabileau distinct, se întărea o identitate comună europeană. Din teribilul măcel al celor două războaie mondiale din secolul XX°, noi am ieșit încă mai deciși să ne onorăm moștenirea comună. Acolo este mărturia unei civilizații profund cosmopolite: noi nu căutăm o unitate de imperiu forțată sau impusă. Di contra, cosmopolitismul european recunoaște că dragostea patriotică și loialitatea civică debușează spre un orizont mai larg.

Creștinismul a încurajat unitatea culturală.

9. Europa adevărată a fost șlefuită de Creștinism. Împărăția universală spirituală a Bisericii a conferit unitate culturală Europei, fără a trece printr-un imperiu politic. Asta a permis desfășurarea unor fidelități civice în sânul unei culturi europene împărtășite. Autonomia a ceea ce numim societate civilă a devenit o caracteristică fundamentală a vieții europene. În plus, Evanghelia creștină nu ne aduce un sistem legislativ de origine divină.  De asemenea, diversitatea legilor seculare ale națiunilor poate fi proclamată și onorată fără a repune în cauză  unitatea europeană. Nu este o întâmplare că declinul credinței creștine în Europa a corespuns cu eforturi reînoite pentru stabilirea unei unități politice, un imperiu al finanței și un imperiu de norme
empire de la finance et un empire de normes, argumentând sentimente pseudo-religioase universale, pe cale de a fi construit de către Uniunea Europeană.

Europa e hrănită de rădăcini creștine.

10. Europa adevărată afirmă demnitatea egală a fiecărui individ, de orice sex, rang sau rasă. Acest principiu se degajă de asemenea și din rădăcinile noastre creștine.
Virtuțile noastre sunt legate indisolubil de moștenirea noastră creștină: imparțialitate, compasiune, milostenie, reconciliere, luptă pentru menținerea păcii, binefacere. Creștinismul a revoluționat relația dintre bărbat și femeie, punând în valoare dragostea și fidelitatea reciprocă într-un mod ce nu fusese văzut niciodată înainte și altundeva. Legătura căsătoriei permite ca bărbatul și femeia să se împliească în comuniune. Toți sunt de asemenea persoane: idee creștină , reluată de secolul Luminilor.

Rădăcinile clasice încurajează excelența. 

11. Europa adevărată se inspiră de asemenea din tradiția clasică.
Noi ne recunoaștem în literatura vechii Grecii și a vechii Roma. Ca europeni, noi luptăm pentru măreția virtuților clasice. Pentru moment, asta a dus la o competiție violentă pentru supremație. Totuși, în cel mai bun caz, această aspirație spre excelență îi inspiră pe bărbații și pe femeile din Europa să realizeze capodopere muzicale și artistice de o frumusețe incomparabilă și să pătrundă adânc în domenii ale științei și tehnicii.
Serioasele virtuți ale romanilor, stăpâni pe ei, mândri participării civice și spiritul de interogare filozofică a grecilor n-au fost niciodată uitate în Europa adevărată. Aceste moșteniri sunt și ale noastre.

Europa e un proiect comun.

12. Europa adevărată n-a fost niciodată perfectă.
Partizanii falsei Europe nu greșesc de caută progrese și reforme; multe au fost realizate din 1945 și 1989 și trebuie să le îndrăgim și să le onorăm. Viața noastră comună e un proiect continuu, orice în afară de o moștenire fosilizată. Totuși viitorul Europei stă pe o fidelitare reînnoită  față de cele mai bune tradiții ale noastre, nu pe un universalism greșit, care cere uitarea și ura de sine. Europa n-a început cu secolul Luminilor.  Patria noastră mult iubită nu va fi împlinită cu Uniunea Europeană. Europa adevărată este și va fi mereu o comunitate de națiuni, fiecare orgolioasă  de singularitatea ei.
Totuși noi rămânem uniți în jurul unei moșteniri spirituale, pe care o dezvatem împreună, o dezvoltăm, o împărtășim și o iubim.

Ne pierdem casa.

13. Europa adevărată este în pericol. Noblețea suveranității populare, rezistența față de imperiu, un cosmopolitism capabil de dragoste civică, concepția creștină a unei vieți umane și demne, o legătură vie cu sprijinul nostru clasic, toate acestea ne scapă din ce în ce mai mult. În timp ce partizanii falsei Europe construiesc falsa lor Creștinătate a drepturilor umane universale, noi ne pierdem casa.

Predomină o falsă libertate.

14. Falsa Europă se laudă că e angajată hotărât pentru libertatea umană.
Această libertate, totuși este foarte parțială. Ea pretinde eliberarea de orice constrângere: libertate sexuală, libertatea de exprimare personală, libertatea « de a fi tu însuți ». Generația anilor 1968 consideră aceste libertăți ca prețioase victorii asupra unui regim cultural atotputernic și opresiv. Ei se văd ca eliberatori; transgresiunile lor sunt aclamate ca spirit moral nobil, pentru care lumea ar trebui să le fie recunoscătoare.

Individualismul, izolarea și lenea se dezvoltă.

15. Pentru cele mai tinere generații europene, totuși realittea e mult mai puțin frumoasă. . Hedonismul libertin duce deseori la plictiseală și la sentimentul de inutilitate.
Legătura căsătoriei a fost fragilizată. În vârtejul libertății sexuale, dorințele profunde ale tinerilor noștri de a se căsători și de a înființa familii sunt deseori frustrate. O libertate care alienează cele mai profunde dorințe ale inimii, devine un blestem. Societățile noastre se afundă în individualism, izolare și lene. În loc să fim liberi, suntem condamnați la conformitatea vidă a consumatorului și la cultura media. E de datoria noastră să spunem adevărul: Generația anilor 1968 a distrus, dar n-a construit nimic. Ea a creat un vid umplut astăzi de rețele sociale, de un turism ieftin și de pornografie.

Suntem reglementați și gestionați.

16. Chiar în timp ce lăudăm o libertate fără precedent, viața europeană devine din ce în ce mai reglementată.  Aceste reguli, deseori concepute de tehnocrați fără fețe, aflați în solda celor puternici, ne guvernează relațiile profesionale, deciziile noasrte de afaceri, calificările noastre educative și media de informație și de divertisment. Europa caută să limiteze libertatea de expresie, această specificitate europeană car eîncarnează libertatea de conștiință. Țintele acestor restricții nu sunt obscenitatea, nici atacurile contra decenței publice. Din contra, Europa caută în mod manifest să restrângă libertatea de exprimare politică. Șefii politici care amintesc adevăruri jenante despre Islam sau imigrație sunt târâți în fața judecătorilor.   Corectitudinea politică impune tabuuri care împiedică orice discuție asupra statu quo. Această falsă Europă nu încurajează cu adevărat o cultură a libertății. Ea promite o cultură de omogenizare dictată de piață și un conformism impus de politică.

Multiculturalismul nu funcționează.

17. Această falsă Europă se fălește să fie legată de egalitate ca niciodată mai înainte. 
Ea pretinde că luptă împotriva oricăror forme de discriminare legate de apatenențele rasiale, religioase sau identitare promovând incluziunea lor.
În acest domeniu, a avut loc un progres veritabil, chiar și un spirit utopic a ieșit la suprafață. În cursul generației precedente , Europa a urat un mare proiect multiculturalist. Să ceri sau chiar să încurajezi asimilarea noilor veniți musulmani a moravurilor și obiceiurilor noastre, ca să nu spunem și a religiei noastre, ar fi fost, ni se spune, o mare nedreptate.  Să fii legat de egalitate, ni se spune, cere o abjurare de la preferințele noastre pentru propria noastră cultură. În mod paradoxal, întreprinderea multiculturalistă europeană , care neagă rădăcinile creștine ale Europei, exploatează un ideal de  binefacere universală într-un mod exagerat și himeric. Ea cere de la europeni o negare de sine vecină cu sfințenia. Noi ar trebui deci să recunoaștem colonizarea patriilor noastre și dispariția culturii noastre ca pe cea mai mare realizare a secolului al XXI-lea; un act colectiv de sacrificiu pentru apariția unui soi de comunitate globală, pașnică și prosperă.

Reaua credință se dezvoltă.

18. E multă rea credință în acest tip de raționament.  Cei mai mulți dintre cei care ne guvernează , fără îndoială, recunosc superioritatea culturii europene dar refuză să afirme asta în mod public într-un mod care i-ar putea jigni pe imigranți. În numele superiorității culturii europene, ei cred că asimilarea se va face în mod natural și rapid. Parodiind ironic gândirea imperialistă de pe vremuri, clasele guvernante europene  presupun că printr-o lege a naturii sau a istoriei, « ei» vor deveni neapărat ca « noi » gândul că inversul ar fi adevărat. Până atunci, multiculturalismul oficial a fost desfășurat ca o procedură terapeutică pentru a gestiona nefericitele dar „temporarele” tensiuni culturale.


Tirania tehnocratică devine din ce în ce mai mare.

19. Există o rea credință încă și mai prezentă, încă și mai întunecată, Il y a une mauvaise foi encore plus présente, et encore plus sombre, în desfășurare. În timpul ultimei generații, un număr crescând dintre membrii clasei noastre conducătoare au decis că interesele lor sunt favorizate de o accelerare a mondializării. Ei speră să construiască instituții supranaționale pe care ei ar fi în stare să le controleze fără a suferi inconvenientele unei suveranități populare. Devine din ce în ce mai limpede că „deficitul democratic” în mijlocul instituțiilor europene nu e doar o problemă tehnică ce trebuie să fie rezolvată are este părat cu zel. Fie că e apărat prin argumentele unei presupuse „necesități economice” sau prin exigențele unui drept internațional provenit din drepturile omului, care scapă oricărui control, mandarinii supranaționali ai Uniunii Europene confiscă viața politică a Europei, răspunzând  la orice repunere în cauză printr-un răspuns tehnocratic: Nu există alternativă. Este tirania, dulce însă reală, cu care ne confruntăm.

Falsa Europă e fragilă și neputincioasă.

20. Aroganța aceste false Europe devine din ce în ce mai evidentă, în ciuda marilor eforturi desfășurate de către partizanii ei de a întreține iluzii confortabile. 
Culmea este că această falsă Europă e mult mai slabă decât am fi sperat noi toți. Divertismentul popular și consumul material nu pot întreține viața civică.
Lipsite de idealuri superioare și descurajate de ideologia multiculturalistă să exprime o mândrie patriotică, societățile noastre se trezesc că au dificultăți în voința de a se apăra. În plus, o retorică inclusivă și un sistem economic impersonal , dominat de firme mari internaționale, nu ar putea să înnoiască încrederea civică și coeziunea socială. Trebuie să spunem sincer: societățile europene rezistă prost. E suficient să deschidem ochii ca să observăm folosirea inedită a puterii de stat, a ingineriei sociale și de îndoctrinare în sistemul educativ. Nu e doar teroarea islamică ce își aruncă soldați înarmați până în dinți pe străzile noastre. Poliția anti dezordini e necesară acum pentru a reprima grupuri protestatare și chiar pentru a gestiona mulțimi enervate de suporteri de fotbal. Fanatismul suporterilor echipelor noastre de fotbal este un semn disperat al nevoii umane profunde de solidaritate, o nevoie care rămâne nesatisfăcută în această falsă Europă.

S-a instalat o cultură a negării de sine.

21. Clasele intelectuale europene sunt , vai, printre primii partizani ai orgoliului aceste false Europa. Universitățile sunt, fără nici un dubiu, una din gloriile civilizației europene. Acolo unde  odinioară se căuta a se transmite fiecărei noi generații înțelepciunea secolelor trecute, astăzi, prea ades intelectualii asociază gândirea critică unei respingeri simpliste a trecutului.  Un punct de reper esențial al gândirii europene a fost disciplina riguroasă a onestității intelectuale și căutarea obiectivității. Totuși, în cursul ultimelor două generații, acest nobil ideal a fost transformat. Ascetismul care altădată viza să libereze spiritul de tirania opiniei dominante a devenit un conformism negândit ce suscită animozitate față de tot ce e al nostru. Această poziție de respingere culturală permite fără riscuri prea mari și dificultate să fii „critic” . În cursul ultimei generații, ea a fost repetată în amfiteatre, până pe punctul de a deveni o doctrină, o dogmă.  Să profesezi acest nou credo reprezintă un semn de elevație spirituală și permite să fii primit în mijlocul spiritelor „luminate”. Universitățile noastre au devenit actori motori ai distrugerii culturale.

 Elitele arogante își etalează virtuțile. 

22. Clasele noastre conducătoare lărgesc drepturile umane. Ele combat schimbările climatice. Ele concep o piață economică globală integrată și care să armonizeze politicile fiscale. Ele supraveghează progresul în vederea unei mai bune egalități a genurilor. Ele fac atâtea lucruri pentru noi! Ce contează mecanismele prin care acționează ele? Ce contează dacă popoarele europene devin din ce în ce mai sceptice față de administrația lor?

E posibilă o alternativă.

23. Acest scepticism în creștere este justificat din plin.  Astăzi  Europa e dominată de un materialism fără scop ce pare incapabil să motiveze bărbații și femeile să fondeze familii. O cultură a respingerii privează generațiile viitoare de sentimentul identității lor. Unele dintre țările noastre au regiuni în care musulmanii trăiesc într-o autonomie informală față de legile locale, ca și cum ar fi niște coloni mai degrabă decât frați ai națiunilor noastre.
Individualismul ne izolează pe unii de ceilalți. Mondializarea transformă perspectivele de viitor pentru milioane de persoane. Cînd aceste perspective sunt repuse î chestiune, clasele noastre conducătoare afirmă că ele fac tot posibilul pentru a se adapta la inevitabil , să se ajusteze la necesitățile implacabile. Nu există alte posibilități și a rezista ar fi irațional! Cei care se opun acestei fatalități sunt denunțați ăentru crimă de nostalgie, merită anatema de rasiști sau fasciști.
Atunci când diviziunile sociale și lipsa de încredere în instituții devin din ce în ce mai vizibile, viața ăpolitică europeană apare tot mai marcată de mânie și de resentimente și nimeni nu știe unde o va duce asta. Noi nu trebuie să continuăm pe acest drum. Trebuie să respingem tirania și falsa Europă. O alternativă e posibilă.

Trebuie să respingem o pseudo-religie.

24. Să lucrezi pentru reînnoire necesită pornirea de la cunoașterea de sine teologică. Universalismul și pretențiile universaliste ale acestei false Europe se dovedesc a fi  înlocuitori inferiori ai unei întreprinderi religioase, dotate ciu propriul său credo și cu anatemele ei. Este un opiu puternic ce paralizează corpul politic al Europei. Noi trebuie să insistăm asupra faptului că aspirațiile religioase sunt  în mod corespunzător din domeniul religiei și nu din cel al politicii și cu atât mai puțin din cel al administrației birocratice. Pentru a ne regăsi capacitatea de acțiune politică și istorică, e imperios necesar să re laicizăm viața publică europeană.

Trebuie să restaurăm un liberalism veritabil.

25. Asta cere din partea noastră o renunțare la limbajul mincinos care evită responsabilitatea și încurajează manipularea ideologică. Discursurile despre diversitate , incluziune și multiculturalism sunt vide. Deseori, un asemenea limbaj este desfășurat pentru a face ca eșecurile să pară reușite:   destrămarea solidarității sociale ar fi „de fapt” un semn de primire, de toleranță și de incluziune. Asta relevă discurs marketing, un limbaj ce vizează să facă relitatea mai neclară în loc să o lumineze. Trebuie să regăsim un respect permanent al realității. Limbajul este  un instrument delicat, ce este umilit dacă e folosit ca măciucă. Trebuie să fim partizanii decenței limbajului. Recursul la delațiune și acuzații  e semnul decadenței perioadei contemporane. Nu putem să acceptăm să fim intimidați verbal, încă și mai puțin să fim amenințați cu moartea. Trebuie să îi protejăm pe cei care vorbesc rezonabil, chiar dacă avem părerea că ei se înșeală. Viitorul Europei va trebui să fie liberal în cel mai bun înțeles al său: a fi legat de o dezbatere publică solidă, eliberat de orice risc de violență și de pedepsire.

Avem nevoie de oameni de stat responsabili.

26. Schimbarea destinului falsei Europe și a pseudo-religioasei ei cruciade utopice pentru o lume fără frontiere înseamnă încurajarea unui nou sens politic și un nou tip de om de stat. Un bun șef politic guvernează binele public al unui anumit popor. Un bun șef de stat consideră moștenirea noastră europeană comună și tradițiile noastre naționale ca fiind magnifice și fortifiante, car și ca pe niște daruri fragile. El nu respinge această moștenire și nu încearcă să o piardă urmărind vise utopice. Astfel de șefi de stat caută onoruri decernate de poporul lor, nu caută aprobarea ” comunității internaționale” , care corespunde în realitate unui instrument de relații publice pentru o oligarhie. 

Trebuie să reînnoim unitatea națională și solidaritatea. 

27. Recunoscând caracterul particular al națiunilor europene și marca lor creștină, nu trebuie să fim puși în dificultate de falsele afirmații ale multiculturaliștilor.  O imigrație fără asimilare e o colonizare și aceasta trebuie să fie respinsă. Noi ne așteptăm tocmai ca cei care migrează spre pământurile noastre să se încorporeze în națiunile noastre și să ne adopte moravurile. Această așteptare trebuie să fie susținută de politici consistente. Limbajul multiculturalismului a fost importat din America. Totuși, marea perioadă de imigrare spre Statele Unite s-a oprit la începutul secolului al XX-lea , într-o perioadă de creștere economică rapidă și remarcabilă, într-o țară care nu a fost în mod virtual Stat-providență, dotat cu un sens foarte pronunțat al identității naționale la care imigranților  să li se ceară a se asimila. După ce au lăsat să intre un număr apreciabil de imigranți, America și-a închis aproape complet porturile pentru aproape două generații.
Europa ar trebui să învețe din experiența americană în loc să adopte ideologii contemporane din Statele Unite. Această experiență subliniază faptul că munca e un puternic motor de asimilare, că o politică socială generoasă poate îpiedica asimilarea și că o politică prudentă poate obliga la reducerea imigrației, uneori drastic. Nu trebuie să permitem ideologiei multiculturaliste să ne deformeze judecățile politice asupra celui mai bun mod de a servi binelui comun; care cere pentru început o comunitate națională destul de unitară și sedentară pentru a vedea binele său ca fiind comun!


Doar imperiile sunt multiculturale.

28. După cel de al doilea război mondial, Europa de vest a cultivat democrații pline de inițiativă.  După prăbușirea Uniunii Sovietice , națiunile Europei centrale au restabilit vitalitatea instituțiilor lor civice. Acestea fac parte din cele mai prețioase dovezi de curaj din Europa. Ele se vor pierde dacă noi nu tratăm chestiunea imigrației și a schimbării demografice a națiunilor noastre. Doar imperiile sunt multiculturale și asta va deveni Uniunea Europeană dacă noi eșuăm în a reînnoi solidaritatea și unitatea civică , criterii de la care să pornim evaluarea politicii de imigrație și strategiile de asimilare.

Ierarhii sănătoase contribuie la binele social.

29. Mulți se înșeală gândindu-se că Europa nu e agitată decât de controverse privind imigrația.  De fapt, dezbaterea nu e decât o dimensiune a unei dezintegrări sociale generale. Trebuie să recunoaștem în general demnitatea rolurilor speciale în societate. Părinții, învățătorii, profesorii au datoria de a-i forma pe cei care se găsesc sub responsabilitatea lor. Noi trebuie să rezistăm cultului unei expertize obținute în detrimentul înțelepciunii, tactului, căutării unei vieți cultivate. Nu se poate să avem reînnoire în Europa fără respingerea hotărâtă a unui egalitarism exagerat și a unei reduceri a nivelului de cunoștințe tehnice.
Aprobăm reușitele politice ale erei moderne. Fiecare bărbat și fiecare femeie trebuie să aibă un vot egal. Drepturile fundamentale trebuie să fie protejate. În același timp o democrație sănătoasă cere o ierarhie socială și culturală care încurajează căutarea excelenței și car eîi onorează ăe cei care servesc binele comun. Noi trebuie să restaurăm un sentiment de grandoare spirituală și să în onorăm așa cum i se cuvine, pentru ca civilizația noastră să răspundă puterii în creștere pe de o parte a bogăției și pe de altă parte a divertismentului vulgar.

Noi trebuie să ne restaurăm cultura morală.

30. Demnitatea umană e mult mai mult decât dreptul de a nu fi neliniștit, și doctrinele internaționale ale drepturilor omului nu epuizează revendicările în justiție, încă și mai puțin pe cele ale binelui.  Europa trebuie să regăsească un nou consens față de cultura morală pentru ca populațiile să fie ghidate spre o viață mai virtuasă. Nu trebuie să permitem unei false concepții despre libertate să împiedice folosirea prudentă a legii pentru a preveni viciul. Trebuie să fim indulgenți în fața slăbiciunii umane, dar Europa nu se poate împlini fără restaurarea unei aspirații comune spre o conduită elevată și spre excelență.
O cultură care promite demnitate decurge din decență și din îndeplinirea îndatoririlor de către fiecare la locul său. Noi trebuie să reînnoim respectul reciproc între clasele sociale, caracteristice ale unei societăți care valorizează contribuțiile tuturor.

Piețele pot fi ordonate pentru scopuri sociale.

31. În timp ce recunoaștem aspectele pozitive ale economiei de piață, trebuie să rezistăm ideologiilor care caută să organizeze întreaga societate începând de la logica pieței.  Noi nu putem să permitem ca totul să fie de vânzare. Piețe prospere cer Stat de drept, acesta trebuind să vizeze mai sus decât simpla eficacitate economică. Piețele funcționează bine când sunt înrădăcinate în instituții sociale robuste organizate conform propriilor lor principii , care nu relevă logica pieței. Prosperitatea economică , deși e benefică , nu corespunde  binelui celui mai înalt. Piețele trebuie să fie orientate spre scopuri sociale. Astăzi, gigantismul întreprinderilor amenință chiar și suveranitatea politică. Națiunile au nevoie să coopereze și să stăpânească aroganța și indiferența forțelor economice mondiale globale. Noi susținem folosirea prudentă a puterii guvernamentale pentru urmărirea binelui social ne-economic.

Educația trebuie să fie reformată.

32. Noi credem că Europa are o istorie și o cultură demne de a fi întreținute. 
Universitățile noastre, totuși, de multe ori ne trădează moștenirea culturală. Noi trebuie să reformăm programele educative pentru a încuraja transmiterea culturii noastre comune mai degrabă decât de a-i îndoctrina pe cei mai tineri cu o cultură a respingerii de sine . Profesorii și tutorii de la toate nivelurile au o îndatorire de memorie. Ei ar trebui să fie mândri de rolul lor de punte între generațiile trecutului și generațiile viitoare. Trebuie să reînnoim cultura de elită a Europei definind sublimul și frumosul ca etalonul nostru comun, respingând degradarea artelor într-o formă de propagandă politică.
Asta va necesita o nouă generații de mecenați. Întreprinderile și birocrațiile s-au arătat proști gestionari ai artelor.

Căsătoria și familiile sunt esențiale .

33. Căsătoria este fundamentul societății civile și constituie baza armoniei între bărbați și femei.  Este o  legătură intimă organizată în jurul întreținerii unui cămin durabil și a educării copiilor. Noi afirmăm că rolurile noastre cele mai fundamentale în societate ca ființe umane sunt cele de tați și de mame. Căsătoria și copiii sunt legați intrinsec de orice concepție de împlinire a ființei umane. Copiii cer sacrificiul celor care îi aduc pe lume. Acest sacrificiu e nobil și trebuie să fie onorat. Susținem politicile sociale prudente cae încurajează și întăresc căsătoria , nașterea și educarea copiilor. O societate care eșuează în primirea propriilor copii nu are viitor.

Populismul trebuie să fie interogat.

34. Neliniștea crește în Europa astăzi față de ceea ce este numit  « populism ». Câtă vreme acest termen n-a fost niciodată definit, el e folosit ca o invectivă. Noi avem dubii asupra acestui fenomen. Europa trebuie să facă apel la înțelepciunea tradițiilor ei în loc să conteze pe sloganuri sau apeluri emotive la divizare. Totuși noi considerăm că fenomenul poate reprezenta o rebeliune sănătoasă împotriva tiraniei falsei Europe , caer etichetează ca „antidemocrație” orice amenințare la monopolul ei asupra legitimității morale.  Termenul « populism » chestionează dictatura lui  statu quo,  «
fanatismul centrului », și o face în mod legitim. E un semn că în chiar mijlocul culturii noastre politice degradate și sărăcite , capacitatea de acțiune istorică a popoarelor europene poate renaște.

Viitorul nostru este cel al Europei adevărate.

35. Noi respingem ca simplistă afirmația conform căreia nu există alternativă responsabilă la solidaritatea artificială și fără inima unei piețe unificate, la o birocrație transnațională , la societatea de divertisment. Pâinea și circul nu sunt suficiente. Alternativa responsabilă este Europa adevărată.

Nous devons prendre nos responsabilités.

36. Astăzi, noi cerem tuturor europenilor să ni se alăture pentru a respinge utopia fantezistă a unei lumi multiculturale fără frontiere.   Noi ne iubim în mare măsură patriile și căutăm să transmitem copiilor noștri toate lucrurile nobile  pe care le-am primit ca patrimoniu. Ca europeni, împărtășim și o moștenire comună, o moștenire care cere pace în Europa națiunilor. Să reînnoim suveranitate națională, să regăsim demnitatea unei responsabilități politice comune pentru binele și viitorul Europei.

Philippe Bénéton (France)
Rémi Brague (France)
Chantal Delsol (France)
Roman Joch (Česko)
Lánczi András (Magyarország)
Ryszard Legutko (Polska)
Pierre Manent (France)
Dalmacio Negro Pavón (España)
Roger Scruton (United Kingdom)
Robert Spaemann (Deutschland)
Bart Jan Spruyt (Nederland)
Matthias Storme (België)
PARTISANS
Pascal de Roubaix
David Engers


© Rosaly pour Dreuz info

*****************************************************************************

Bun, acesta a fost documentul întocmit de către semnatarii enumerți mai sus.

Care e părerea mea, după ce l-am citit?

În primul rând să ne informăm puțin despre semnatari.

De pildă, Chantal Delsol este o ferventă partizană a federalismului, ideal despre care ea spune că izvorăște din fondul catolic și din cultura barocă a țărilor germanice. Ea consideră federalismul ca sistemul politic de viitor, speranța Europei. 

Dar în text nu se spune că Adevărata Europă ar trebui să fie un stat federal, ci că ar trebui să fie o serie de  de state naționale bazate pe creștinism, tradițiile proprii, legislație oarecum armonizată și care să promoveze excelența. 

Nu se creionează clar o soluție optimă.

Nu ne rămâne decât să vedem în alte texte care ar fi viziunile semnatarilor documentului.

András Lánczi e una dintre figurile importante din partidul Fidesz condus de Viktor Orban.  Reamintim că guvernul lui Viktor orban a refuzat împrumutul de la FMI și a decis să supună băncile și firmele -în special pe cele străine- la regimuri de taxare ridicată. Cam invers fașă de ce se întâmplă pe la noi, nu? Și parcă au mai mult succes.

 Pierrre Manent se interoga  asupra locului cetățenilor musulmani în societatea franceză , spunând că totuși  « cristalizarea comunitară mai degrabă se confirmă și nu e pe cale să dispară » și propunea musulmanilor un contract social prin care ei și-ar păstra moravurile și religia, dar ar accepta în schimb  « o libertate totală de critică și de gândire privind religia lor ». (Dar ce te faci dacă ei acceptă doar prima parte? n.n.) .

Toți semnatarii sunt personalități proeminente - profesori de filozofie unii, formatori de opinie sau politicieni- alții. Observațiile lor sunt pertinente și reflectă frământările din UE.


Rémi Brague : Relevă într-un alt text diferența pe care o vede între ideea de milostenie și de iertare în religia creștină și în ismam, unde aceleași noțiuni nu au aceleași semnificații. În religia creștină, Dumnezeu detestă păcatul , care desfigurează creația Sa, dar îi iubește totuși pe cei păcătoși, pe care vrea să îi elibereze din păcat.  :„ « Cristos a murit pentru noi când eram încă păcătoși » (Romains, 5, 8). Allah îi iubește pe cei care se supun Lui și îi urăște pe cei cre nu cred în El  (Coran, XL, 10). Înainte de a vorbi de milostenie, să ne întrebăm către care Dumnezeu ne adresăm . Să nu facem amalgam ..”

Dar care ar fi soluția întrevăzută de acești gânditori ce semnează documentul? Soluția Adevăratei Europe nu e conturată precis în text. Se spune însă că UE ar fi falsă și neviabilă. Cu ce să fie înlocuită atunci? Cu statele naționale independente care erau anterior? Păi, parcă n-a fost bine.

Cu un stat federal, așa cum pledează unii dintre ei în alte materiale publicate? Nu toți au fost de acord probabil cu asta și de asta nu au scris așa în document. Dar ?

Sigur că bazele creștine și tradițiile trebuie să fie păstrate. Dar în ce cadru organizatoric? 

Sigur că trebuie promovată excelența și moralitatea. Cât am vrea noi asta, dar se pare că suntem la polul opus aici!

Până una-alta, țările europene se pregătesc de o etapă superioară. O etapă în care țările care vor vrea (și vor putea) vor forma o uniune mai strânsă, mai apropiată de un stat federal. Iar celelalte? Păi...treaba lor! Noi, de pildă, care nu am fost în stare să adoptăm moneda euro, care nu putem face autostrăzi nici dacă ni se dau bani și care nu putem să ne apărăm cetățenii , la ce putem spera? Unde vom fi? Ce ar trebui să facem și cefac guvernanții noștri în această privință? 

Pensiile militarilor si ale functionarilor

Pensiile militarilor

Se discută mult la noi despre pensii: dacă sunt sau nu sunt bani pentru pensii, dacă pensiile asigură un trai decent după o viață de muncă (despre asta se vorbește mai puțin în mass media) , despre pensiile speciale, pentru categorii speciale și despre vârste speciale de pensionare.
M-am gândit atunci să mă uit cum o fi prin alte state din UE. De pildă, în Franța (dat fiind că acolo legislația în domeniu este publică și poate fi consultată pe internet).
Cum se calculează pensia militară în Franța. În primul rând trebuie spus că militarii sunt considerați în Franța funcționari ai statului (formând o categorie aparte, ce-i drept) și se subordonează legislației pentru pensiile funcționarilor statului.

Pensia întreagă pentru funcționari civili și militari (în Franța).

Pensia întreagă pentru funcționari civili și militari se ridică 75% din venitul mediu încasat pe ultimele 6 luni, în afară de prime. 

Anumite prime sunt totuși luate în calcul: e vorba despre indemnizațiile speciale pentru jandarmi și polițiști.

Această sumă se încasează dacă s-a cotizat în regim de funcționar public.

Prin urmare, spre deosebire de situația de la noi, militarii francezi cotizează pentru pensie la fel ca și ceilalți funcționari , iar calculul pensiei se face asemănător cu calculul pentru ceilalți funcționari ai statului.

Pensia  « proporțională »

Dacă durata de serviciu a fost mai mică decât durata de asigurare cerută pentru generația respectivă,(căci durata s-a mărit în ultimii ani)  pensia va fi redusă proporțional cu durata efectiv validată. 

Scăderea pensiei funcționarilor militari pentru ieșirea anticipată la pensie

• Pentru militarii a căror limită de vârstă (pentru ieșirea la pensie) este mai mare sau egală cu  57 de ani și care ies la pensie după 52 de ani, condițiile de de descreștere sunt aceleași ca și pentru funcționarii civili (n-are rost să prezentăm toate detaliile). 
• Pentru militarii a căror limită de vârstă e mai mică de 57 de ani și care ies la pensie (adică cer să fie în retragere) înainte de 52 de ani, se scade la pensie câte  1,25% pentru fiecare trimestru lucrat în minus. .

Numărul de trimestre lipsă se calculează comparând:

- numărul de trimestre necesare pentru a ajunge la  19,5 ani de serviciu pentru cei care nu sunt ofițeri și 29,5 ani pentru ofițeri. 

Prin urmare ofițerii francezi trebuie să fie în serviciul activ minim 29,5 ani ca să primească pensia întreagă, iar subofițerii pot ieși mai repede la pensie- după 19,5 ani de serviciu activ. 

Creșterea pensiei pentru funcționarii civili și militari.

Se aplică o majorare de 1,25% se aplică la pensie pentru fiecare trimestru lucrat peste vârsta cerută pentru pensie. (Pentru trimestrele lucrate înainte de 2009 se aplică o majorare de doar 0,75% pentru trimestrele lucrate suplimentar)   

De notat: reținerea pentru pensie , care era în anul 2011 de 8,12%, e prevăzută a ajunge la 10,55%.
Cumulul pensiei militare cu alte venituri.
Pensia militară se poate cumula, în Franța, cu alte pensii, adică:

• pensia militară de invaliditate
• venituri provenite dintr-o activitate într-un sector privat
• venituri din activități plătite de unul dintre următorii angajatori: administrațiile de stat sau societățile publice care nu au caracter industrial sau comercial sau societăți spitalicești ori asimilate acestora. 

Există însă o condiție: suma brută a veniturilor să nu fie mai mare decât cu o treime față de suma brută a pensiei militare , altfel excedentul se deduce din pensie. 

Acum putem face o comparație cu sistemul de pensii de la noi.

Ce părere aveți? 

Spre două Europe

Europa lor și Europa noastră

„Europa cu mai multe viteze” există deja. E suficient să vedem că noi nu suntem în „spațiul Schengen”, deși ne tot zbatem să arătăm că îndeplinim condițiile cerute pentru a fi acolo. Nu suntem nici în „zona euro”. 

Proiecte separate, la care să ia parte doar unele dintre țările din UE? Dar asta exista și până acum. Legislația UE permite asta și în prezent.

Care e adevărata problemă, ce supără de fapt ?

Ce doresc țările din Europa de Vest

În realitate, țările Europei de Vest doresc  integrarea zonei euro într-un stat federal. 

Dar realizarea unor organisme comune noi   (un parlament al zonei euro, un buget al zonei euro, o trezorerie europeană, un fond monetar european, eurobonduri, etc.) necesită o modificare a tratatelor europene și deci un acord unanim al celor 27, ceea ce face ca lucrurile să pară foarte complicate.  Și atunci?

Dacă Uniunea asta nu ne convine, să facem altă Uniune!

Din declarațiile liderilor politici occidentali transpare opinia lor că singurul mod de a merge mai departe ar fi scoaterea   zonei euro din Uniune și deci semnarea unui  alt tratat  anume între țările care împart aceeași monedă. 

Interesant că la acel nou tratat ar fi invitată să participe și Marea Britanie,  deși nu ar fi în zona euro și nici în UE. (conform declarației președintelui Franței François Hollande)

Prin urmare adevăratul criteriu nu ar fi moneda unică, ci gradul de dezvoltare a țărilor componente. 
Ca în vechea fabulă, acele țări ar putea spune că vor egalitate, „dar nu pentru căței”. 

Care ar fi avantajul lor? 
Bugetul celor 27 s-ar reduce, rămânând mai mulți bani în bugetul celor 19. 
În schimb, piața comună ar rămâne la fel ca acum!

Evident, asta ar însemna formarea a două Europe, chiar dacă instituțiile ar rămâne parțial comune (Comisia și Parlamentul ar reuni doar reprezentanții țărilor din zona euro ). 
Și implicit:

desființarea Uniunii Europene așa cum o știm acum. (Chiar dacă ea ar rămâne cu numele)

Desigur, asta ar provoca o ruptură cu țările din Est ce se află în afara zonei euro și care se tem exact de acest lucru.  Grupul de la  Visegrad (Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia) a înțeles cât se poate de bine pericolul și a chemat, joi, pe partenerii lor să nu facă decât propuneri de reforme   «consensuale»…

Fiind și perioadă de alegeri, viitorul Uniunii va aștepta probabil alegerile germane din septembrie. 

Noi ce așteptăm?

***************************************************

25 Martie 2017

Ieri a fost o reuniune a „celor 27” la Vatican. Papa a îndemnat la unitate, alternativa fiind slăbirea și moartea Uniunii.

Frumoasă imagine de grup a reprezentanților Uniunii Europene în jurul papei Francisc, 

în Capela Sixtină. În fundal se vede Judecata de Apoi pictată de Michelangelo. 

Le-a spus oare, ceva, această frescă oficialilor din UE?

Președintele nostru l-a invitat (în scris) pe suveranul pontif Francisc să facă o vizită de stat în țara noastră. Și ne-a comunicat că „dacă va fi posibil”, probabil suveranul pontif va veni în România.

Summit ul de la Roma
Iaca, s-a terminat și reuniunea de aniversare a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.
Reuniunea s-a terminat foarte repede, din câte am putut vedea, a avut un aer festiv, fără prea multe discuții. (Desigur, discuțiile avuseseră loc anterior). S-a semnat o declarație solemnă la sfârșit.
S-a folosit chiar același stilou ca pe 25 martie 1957.

Semnăturile șefilor de state pe Declarația finală

foto REUTERS/Remo Casilli

Declarația finală de la Roma

Declarația finală atât de așteptată a fost plină de tact.

S-au trecut în revistă succesele repurtate în cei 60 de ani.

Comentatori de la RFI califică Declarația finală adoptată la summit drept o „declarație prudentă”, care a urmărit „să îndulcească puțin primul jet (al dușului rece) pentru a ține cont de rezervele de ultim minut mai mult sau mai puțin mărturisite din partea grecilor, a polonezilor și a românilor”.

În privința conținutului, Declarația se situează mai mult în reamintirea dispozițiilor în vigoare și în extinderea prudentă a situației existente și nu o modificare majoră: nu e momentul pentru un nou tratat, nici pentru modificarea tratatelor aflate în vigoare. Nimeni nu vrea să meargă dincolo de un lung proces  de negociere, urmat de un proces aleatoriu de ratificare. 

S-a declarat dorința de unitate, de dezvoltare durabilă, de o prezență mai puternică pe plan internațional, dar nu s-a vorbit despre menținerea fondurilor pentru reducerea decalajelor între țările din Est și țările din Vest.

S-a spus că se dorește o Europă mai puternică în chestiunile importante și mai puțin prezentă în problemele secundare, ceea ce corespunde cu  al patrulea scenariu propus de către Jean-Claude Junker, intitulat « Să se facă mai puțin, dar într-un mod mai eficient » 

 „Vom colabora la nivelul cel mai adecvat atingerii scopurilor noastre, acesta putând fi nivelul Uniunii Europene sau nivelul național, regional ori local, într-un spirit de încredere și de cooperare loială, atât între statele membre, cât și între acestea și instituțiile UE, respectând principiul subsidiarității. Vom asigura marja de manevră necesară la diferitele niveluri pentru a consolida potențialul de inovare și de creștere al Europei”.

Adică nu vor participa toate statele la toate acțiunile.

Nu s-a pomenit de sintagma „Europa cu mai multe viteze”, care dă fiori reci românilor, dar nemulțumește și pe polonezi și greci

Nici nu era nevoie, pentru că nu denumirea contează, ci faptele. 
Nu s-a mai vorbit de mai multe viteze, ci de mai multe ritmuri și intensități.
„Vom acționa împreună, cu ritmuri și intensități diferite acolo unde va fi necesar, dar mergând în aceeași direcție, așa cum am făcut în trecut, în conformitate cu tratatele și păstrând ușa deschisă celor ce doresc să se alăture mai târziu.”
Toată lumea și-a dat seama că Europa cu mai multe viteze e un proces ce are deja vechime, care este deja autorizat prin ceea ce se numește cooperarea întărită între mai multe țări membre în toate domeniile alese de acestea.
Adică al treilea scenariu propus de către Jean-Claude Junker, intitulat « Cei care vor mai mult fac mai mult »
S-a vorbit  de „Europa zonei euro”. Adică oficial nu s-a spus că ar fi două Europe, „cu două viteze”, practic însă....e clar că așa este și așa va fi, din ce în ce mai mult.

Cine poate mai mult va face mai mult, în cât mai multe domenii ce duc la dezvoltare accentuată.

Cei care nu pot...ghinion! (Dar desigur nimeni nu îi împiedică să se dezvolte  în ritm uluitor de  accentuat pentru a reduce diferențele....ușa rămâne deschisă....hai nu plângeți. Președintele nostru părea destul de liniștit, a și spus că va vorbi cu primul ministru în legătură cu absorbția de fonduri europene. Și pe astea chiar ar trebui să le folosim, pentru că foarte probabil vor fi ultimele pe care le vom primi!)

Piața internă rămâne desigur, doar importăm foarte mult din UE.
Politica de coeziune a fost amintită în conferința de presă a președintelui nostru - sperăm că ea va fi susținută în continuare...
Politica de vecinătate  rămâne și ea, desigur.

În rest...cine poate bea și mănâncă, cine nu stă și se uită. 
Dar ce credeați?
Mai aproape e pielea decât cămașa.
Fiecare țară trebuie să se dezvolte, nu să aștepte să o dezvolte alții, că nu se va întâmpla. 
Că asta va duce la mărirea discrepanțelor existente...ce să-i faci!

Despre discuțiile purtate de către oficialitățile țărilor din Vestul Europei, vedeți aici: 

http://nazone.ro/2017/03/in-care-ue-vrem-sa-fim.html 

In care UE vrem să fim

România, încotro?

Toți românii s-au bucurat când România a intrat în UE. Speram că în această familie selectă vom fi sfătuiți și ajutați de către cei care au știut și au putut să realizeze dezvoltarea economică în țările lor, astfel încât să avem și noi o țară dezvoltată , civilizată și împreună să formăm o familie mai mare și mai puternică.
Românii au tăcut din gură când au aflat că li s-au pus condiții foarte grele, cum ar fi reducerea cu o treime a producției agricole, reducerea producției de oțel, micșorarea rețelei de căi ferate și altele asemănătoare. Și-au spus că marea familie nu i-a primit pentru a-i lăsa să se ducă de râpă, pur și simplu ca să fie o mare familie  puternică, în care binele unuia este și binele tututor și binele tuturor e bine pentru fiecare.
Iată însă că, la 60 de ani de la înființare, Uniunea europeană se confruntă cu probleme. Unele state au decis să iasă din Uniune, în altele există curente puternice de nemulțumire care ar putea conduce la rezultate similare, ceea ce evident ar duce la desființarea UE. Au apărut și noi provocări internaționale, pentru a complica și mai mult situația.

5 VARIANTE PENTRU UE CU 27 D E MEMBRI

În aceste condiții, Președintele Parlamentului european a prezentat șefilor statelor componente 5 variante posibile ale dezvoltării UE, urmând ca aceștia să se decidă pentru care dintre ele optează.
Adicătălea, „trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi!”
Hai să spună fiecare națiune, prin conducătorii ei, ce dorește și cum vrea să fie această uniune.

Jean-Claude Juncker  a publicat Cartea albă asupra viitorului Uniunii Europene cu 27 de membri

E et URSS, même destin, selon un candidat au poste d’ambassadeur US à l’UE

Președintele Comisiei europene   Jean-Claude Juncker a prezentat Parlamentului european cinci scenarii de evoluție a Uniunii europene din prezent și până în 2024  - fără Marea Britanie, care a decis să o părăsească. 

1.    Prima variantă,  «Continuăm (ca până acum)», implică continuarea reformelor convenite de către țările din UE în 2014 și în 2016. 

 varianteLE PROPUSE CELOR 27  pentru SCHIMBAREA ue 

2.    A doua variantă, « Nimic altceva în afară de o piață comună », subînțelege că « UE-27 se concentrează progresiv (doar) asupra pieței unice , cele 27 de state membre fiind incapabile să se pună de acord într-un număr din ce în ce mai mare de domenii de acțiune  ». Cu alte cuvinte, renunțarea la Uniunea Europeană și întoarcerea la Piața Comună, așa cum era ea în urmă cu 60 de ani.

3.    Al treilea scenariu e intitulat  « Cei care vor mai mult fac mai mult »: « UE-27 continuă ca acum, dar permite statelor membre care doresc mai mult împreună în domenii specifice, cum ar fi apărarea, securitatea internă sau afacerile sociale . » Asta seamănă cu  zicala românească: „Cine are- bea și mănâncă, cine nu - stă și se uită”. Iar domeniile alese pentru exemplificare nu vor fi singurele în care unii (cei care pot) vor progresa, în timp ce alții (cei care nu pot) vor rămâne pe loc sau chiar vor da înapoi.(n.n.)

4.    Al patrulea scenariu se intitulează « Să se facă mai puțin, dar într-un mod mai eficient », adică să se lase deoparte o serie de proiecte, pentru a se asigura succesul în domeniile considerate de maximă importanță. 

Propunerile 3 și 4  par să sintetizeze propunerile țărilor Benelux (Belgia, Olanda și Luxemburg).
Statele din  Benelux, care sunt și fondatoare ale Uniunii Europene au prezentat anterior o declarație comună în care punctează faptul că « diferitele căi de integrare și de cooperare crescută furnizează răspunsuri eficace la problemele cu care se confruntă în mod diferit statele membre  ».

(Adică- înțeleg eu- statele membre au probleme diferite: unele au probleme cu prea multe aeroporturi -Spania, de pildă are peste 41-  altele au probleme cu lipsa de autostrăzi , de aeroporturi și de toalete, bolnavi  puși câte 3 în pat,  deci pentru fiecare ar fi potrivite căi diferite, fiecare să o ia pe drumul lui, unii vor continua să se lupte cu lipsa de dotări sanitare, cu lipsa de asistență medicală  și cu analfabetismul funțional, în timp ce alții se vor dezvolta ca pentru secolul XXI sau deja pentru secolul XXII)

Documentul Benelux pune accentul pe principiile de « subsidiaritate și proporționalitate », sugerând că  « UE nu va face ceea ce statele membre nu sunt în măsură să ofere ele însele cetățenilor lor  », fraza reluând criticile aduse unei Europe care face prea multe lucruri și care trebuie să -și concentreze eforturile asupra domeniilor în care   « valoarea adăugată » este fără echivoc, cum ar fi securitatea, comerțul și climatul,  Iar François Hollande a admis de asemenea că acestă Europă cu mai multe viteze va fi « una dintre căile posibile, pentru ca la Roma să putem spune  ce vrem să facem cu toții și apoi doar unii în mai multă Europa ». Prin urmare, doar unii să se unească mai mult, în „mai multă Europă”, iar ceilalți să rămână „de căruță”. Se subînțelege că  e inutil să se mai pompeze bani acolo unde banii au fost folosiți ineficient, cum ar fi în România și să păstreze banii pentru întărirea securității spațiului Schengen, sporirea comerțului țărilor dezvoltate și apărarea mediului din aceste țări (n.n.)

5.     Al cincilea scenariu ar fi « Să se facă mult mai mult împreună ». Adică să se accentueze unirea tuturor statelor componente, formându-se treptat un stat federal european, care să tindă a avea un nivel ridicat de dezvoltare . 

Acest document marchează începutul dezbaterilor oficiale asupra viitorului Europei.  « Când celebrăm cei 60 de ani de la tratatul de la Roma, e timpul ca Europa unită în 27 să-și  construiască o viziune pentru viitor », a declarat dl. Juncker.

« Cartea albă » care descrie aceste scenarii este percepută și ca o reacție la populismul crescând  în Europe și constituie o prelungire a punerii în operă a acordurilor încheiate de către conducătorii din UE la ultimul  sommet de la Bratislava.

Un document cu piste de reflexie oferit conducătorilor celor  27, mai degrabă decât soluții gata făcute.

Cea de a șaizecea aniversare a tratatului de la Roma va fi comemorată pe 25 martie ce vine, în prezența celor 27 de șefi de stat sau de guvern din UE, Marea Britanie urmând probabil să lipsească.  

Conducătorii naționali urmează deci să aleagă clar ce scenariu doresc, dintre cele descrise în  «Cartea albă». Cele cinci căi diferite de urmat merg de la o Europă redusă la o piață unică până la una mai integrată decât acum, existând și posibilitatea unei Europe  cu «mai multe viteze» pentru a depăși neconformitățile. În mod evident, mai multe viteze înseamnă rămânerea în urmă a celor care merg cu viteză mai mică. Un oficial european s-a exprimat că „nu putem merge cu viteza ultimului vagon”, uitând că toate vagoanele unui tren merg de fapt cu aceeași viteză! 
Dacă vagoanele din urmă merg mai încet decât celelalte, asta înseamnă  că ele au fost decuplate de la tren. 
Expresia „mai multe viteze” ar prezenta de fapt într-un mod „elegant” excluderea țărilor din Est din UE.
Ministrul-președinte al Waloniei, Paul Magnette și-a declarat deschis părerea că nici o relansare nu va fi posibilă fără ieșirea țărilor din Est din UE.

Dar despre care țări din Est ar fi vorba?

Europa cu două viteze, sau cu mai multe viteze?

Deși Germania a fost -se pare- șocată de refuzul Varșoviei, Bratislavei și Budapestei de a-i lăsa mână liberă în privința refugiaților, iar Polonia mai și sfidează Bruxellesul cu reforma Tribunalului său constituțional, care nu ar respecta regulile statului de drept, totuși doamna cancelar și dl. Hollande ar conta pe faptul că Polonia, Ungaria și Slovacia vor continua să mizeze pe UE, chiar dacă un mic număr de capitale decid să avanseze un proiect fără ele, cel puțin la început. Ar fi imposibil pentru ele să se lipsească de «garanția europeană, de protecția sa, câtă vreme sunt încolțite între (Rusia lui) Putin și America imprevizibilă a lui Trump» , spunea un diplomat de la Bruxelles. 
Deci Germania și Franța ar dori ca Polonia, Ungaria și Slovacia să formeze o categorie aparte, mai aproape de UE, în timp ce alte țări din Est....ar forma o a treia categorie, cu totul periferică...
De România și de Bulgaria nu se îngrijorează nimeni că nu s-ar putea lipsi de garanția europeană și de protecția europeană și că ar fi încolțite „între Rusia lui Putin și America imprevizibilă a lui Trump”? Evident-nu!
  
Din păcate, Parisul și Berlinul par să agreeze acest scenariu. Deja pe 6 martie era anunțat un summit „cvadripartit”, la Versailles, cu Franța, Germania, Spania și Italia.

Pentru a nu alerta țările din Est, cei patru nu vor face nici un anunț concret la terminarea reuniunii de la Versailles. François Hollande, Angela Merkel, Paolo Gentiloni și Mariano Rajoy discută în ambianța luxoasă din Versailles viitorul Europei.  O reuniune în cadrul căreia marile puteri din UE se vor pune de acord înainte de consiliul european de pe 9 și 10 martie. Deși Spania nu face parte dintre statele fondatoare ale UE, ea aderând abia în 1986, totuși a fost invitată la Versailles, în timp ce Belgia, Olanda și Luxemburgul - nu. „Dacă lărgim, nu mai terminăm” s-a explicat la Elysée, cu asigurarea că noțiunea de „cercuri” a existat mereu în Uniunea Europeană. Adică „noi vrem egalitate, dar nu pentru căței” (nn).

Nici o problemă, noi nu ne alertăm, președintele nostru a spus că vom discuta în următorii 1-2 ani. (n.n.)


Șeful executivului european nu și-a exprimat preferința pentru una dintre variantele prezentate , ci a invitat țările din UE să vină cu idei în pregătirea reuniunii la nivel înalt de pe 25 martie, de la Roma, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la tratatul fondator al Uniunii.  «Roma trebuie să marcheze începutul unui nou capitol » pentru o  «Europă unită în 27», a spus el. Dar opiniile sunt deja conturate pentru mulți. Discuțiile continuă, după cum vedem, în ritm alert. Dar fără noi. Oricum, noi se pare că nu avem nici o ideie în afară de aceea de a nu se schimba nimic.

Deși se spune că varianta mai multor viteze ar presupune ca fiecare dintre state să participe sau nu la anumite proiecte după voința lor, de fapt unele state nu au posibilitatea, să participe, căci nu corespund (încă?) la anumite cerințe. Cum ar fi cazul zonei euro sau spațiului Schengen.

Și până acum se putea proceda la o integrare diferențiată. Dar acum, se pare că aceasta va fi nu excepția, ci regula! 

Conform tratatului de la Amsterdam, din 1997, statele membre pot să meargă mai departe cu integrarea diferențiată, prin intermediul cooperării întărite. Această procedură permite ca minim 9 state să poată avea o aceeași politică, fără a se asocia la ea cu alte membre din UE. Dar Consiliul trebuie să acorde autorizația pentru ca o astfel de cooperare întărită să fie aplicată, la propunerea Comisiei europene și după ce a fost aprobată de Parlamentul european. 
Dacă până acum cooperarea întărită a fost aplicată doar la probleme de detaliu, pe viitor s-ar putea ca ea să se extindă la chestiunile cele mai importante. 
Iar deciziile să nu mai fie luate în unanimitate. S-ar forma un guvern al zonei euro, detașat de prerogativele naționale...


Aceste propuneri ar trebui să facă obiectul unor dezbateri în fiecare dintre țările din UE. Unele dintre aceste țări au deja opinii bine conturate, după cum am văzut - ele au propus deja căi de urmat.

Dar România?

Bun, am înțeles că nimeni nu ar vrea să fie lăsat „de căruță”. Unii se miră că nu protestăm. Dar aici nu cred că e nevoie de proteste, ci de soluții. 
Cred că niciunul dintre români nu ar vrea să fim decuplați de la trenul UE și să fim lăsați să ne târâm de unii singuri, din ce în ce mai încet, pe urmele celorlalți, ceea ce ar însemna mărirea distanței dintre țara noastră și țările dezvoltate.  „Europa cu mai multe viteze” ar  duce la excluderea anumitor țări , fără voia lor, de la politicile comune. Ar însemna și reducerea sau  chiar desființarea „fondurilor de coeziune”, pentru că -probabil- s-a stabilit că nu se mai dorește coeziunea. 

Dacă în UE nu există o procedură pentru excluderea unuia sau unora dintre membri, iată că există o procedură mascată pentru a face asta. Adică unii ar putea rămâne membri doar cu numele și cu unele parteneriate asemănătoare cu parteneriatele încheiate cu țări din afara UE, cum ar fi Turcia sau Ucraina, dar fără a  fi membri cu drepturi depline în UE ! Sau, mai degrabă se va crea o nouă Uniune, numită altfel, în care noi nu vom intra, în schimb va fi invitată Marea Britanie.

Lasă că noi nici n-am apucat să fim membri cu drepturi depline în UE, că nu suntem în Schengen și nici în zona euro. 
Dar dacă Marea Britanie a ieșit din UE pentru că nu dorește cerșetori din Est (indiferent cum s-ar numi ei) acolo, ei bine se poate crea o nouă Uniune, cu Marea Britanie dar fără noi!

Situația actuală a țărilor din Europa

Dar suntem conștienți ce înseamnă aceste variante?

Probabil continuarea «ca până acum» va fi respinsă de către ceilalți participanți, pentru că dacă toată lumea ar fi fost mulțumită de cum merg treburile nu s-ar fi pus problema unor schimbări. Unii au fost atât de nemulțumiți încât chiar au părăsit UE, alții amenință că o vor face dacă lucrurile continuă ca până acum.  Chiar dacă românii ar vrea continuarea modului de acțiune de până acum, nu vom putea face nimic de unii singuri, dacă ceilalți membri ai UE vor vrea altceva. 

Varianta 2 înseamnă de fapt desființarea Uniunii europene - și probabil nimeni nu vrea asta. 

Rămâne deci doar varianta integrării mai accentuate, ceea ce înseamnă renunțarea la mai multe atribute ale suveranității. (Dar noi nu vrem nici asta, din spusele conducerii noastre superioare n.n.)

Dar ce fel de integrare?

Țările dezvoltate doresc o integrare între ele, cu excluderea celorlalte. 
Iar celelalte, la rândul lor, ar urma să formeze categorii diferențiate. 
Faptul că se preconizează un stat federal european care să includă și Marea Britanie deși nu ar mai fi în UE înseamnă de fapt că UE ar rămâne doar o piață comună, iar statele europene se vor regrupa după alte criterii: un stat federal al țărilor dezvoltate din Vest, eventual o altă uniune a țărilor din grupul de la Vișegrad, iar celelalte....să rămână piețe de desfacere pentru primele. Și spații - tampon. 

Le explică cineva românilor toate acestea? Îi întreabă oare cineva ce ar vrea din toate astea, dar întrebarea fiind pusă după explicarea tuturor consecințelor?

Diplomația românească ar trebui să fie acum extrem de activă, să fie purtate numeroase discuții preliminare în pregătirea acelui summit de pe 25 martie. 
Vedeți voi vreo agitație, că eu nu văd? Programele tv sau articolele din presă aproape nu tratează acest subiect. 
Parcă pe noi nu ne-ar privi asta. Sau poate chiar așa și e? Poate noi am fost deja dați afară din UE și nu știm?

Ce aflăm din presa străină?
„EUROPA ÎN 27 NU POATE FI EUROPA UNIFORMĂ ÎN 27”.

François Hollande a făcut această declarație în Le Monde. Președintele Franței a declarat ritos că dacă „Europa cu mai multe viteze nu e instaurată, Uniunea europeană e condamnată”. El a propus o „cooperare structurată, pentru a federaliza țările care vor să meargă mult mai departe”, la această federație urmând să fie asociată și Marea Britanie, chiar din afara UE (!). 
Dar asta înseamnă oricum desființarea Uniunii europene așa cum o știam și înlocuirea ei cu un stat federal  ale cărui granițe nu vor coincide cu cele ale Uniunii Europene, Uniunea europeană urmând să rămână cu numele, dar cu rol doar de piață comună. 

Rugat să spună dacă nu ar fi o alternativă la această Europă cu mai multe viteze,  François Hollande a răspuns : "Nu. Sau o facem altfel, sau nu vom mai face nimic împreună ."

"În viitor, va fi un pact comun, cu o piață internă, pentru unii cu o monedă unică. Dar pe acest soclu va fi posibil, pentru statele membre care ar dori, să meargă mai departe în Apărare, mai departe în armonizarea fiscală sau socială, mai departe în cercetare, în cultură, în problemele tineretului."

Subiecte de discuție între „cei mari”: uniunea monetară, fiscalitatea, problemele sociale, antiterorismul și protecția frontierelor, dar mai ales problema apărării. Toate astea, pentru acel club restrâns.
Ce va mai rămâne pentru noi, din Uniunea Europeană: piața comună! 
În rest, cine vrea și mai ales cine poate se dezvoltă, merge înainte cu cercetarea, cu armonizarea socială, cu armonizarea fiscală  

Chiar dacă participanții la această reuniune restrânsă poartă aceste discuții în mod discret, fără a face publice concluziile discuțiilor pentru a nu stârni adversități, comentatorii apreciază că summitul de la Versailles nu va fi pe placul țărilor din grupul de la Vișegrad, din Est, care „de câteva zile simt crescând pericolul și subliniază importanța menținerii unității celor Doăzecișișapte”- relatează Les Echos.
Context politic în UE
Presa străină (Le Figaro) nu uită să menționeze și împrejurarea că trei dintre liderii reuniți la Versailles sunt spre final de mandat . 
În același timp, euroscepticismul nu încetează să crească în Europa. Conform Huffington Post, «după ultimul eurobarometru al Comisiei europene, datat la sfârșitul lui 2016, 38% dintre europenii sondați au o imagine„neutră” a UE, 25% o imagine negativă și 35% o imagine pozitivă. Cu alte cuvinte, soarta Europei trezește mai multe întrebări decât speranțe »

Media relatează între altele și că la alegerile legislative din Olanda, Geert Wilders, liderul partidului de extremă dreapta, aliat cu Marine Le Pen este umăr la umăr cu partidul liberal (VDD) al șefului de guvern Mark Rutte. „Fără îndoială, o victorie a extremei drepte într-o țară fondatoare a Uniunii Europene ar constitui un nou seism” a conchis Huffington Post.

**********************************************************************************************

13.03.2017

Soluția Tăriceanu

Care ar fi soluția întrevăzută de guvernanții noștri? 
Acum,  auzim la tv cum că , într-un târziu și președintele Senatului, dl Tăriceanu a aflat că „se discută despre Europa cu două sau mai multe viteze”. 

Mă tem că până să afle și dl. Tăriceanu despre asta, în Europa deja nu se mai discută : discuțiile s-au terminat! (n.n.)

Cu ani în urmă, pe când era Prim ministru, dl Tăriceanu a răspuns la întrebarea „care ar fi strategia de dezvoltare a României” cu cuvintele (pe care le citez aproximativ din memorie) : „acum nu mai avem nevoie de o strategie de dezvoltare, se ocupă Uniunea europeană de asta!” Am reținut acele cuvinte pentru că m-au șocat: atunci de ce mai aveam guvern și Prim ministru?
Prin urmare, noi am așteptat să ne facă alții planuri de dezvoltare, și ei ne-au făcut: să fim așa cum era potrivit pentru planurile LOR de dezvoltare. Ale cui, ale lor? Ale celor care aveau guverne adevărate și Prim miniștri adevărați. Și rezultatele se văd acum.

Ce soluție vede acum domnul Tăriceanu?

La ședința Adunării Generale a Asociației Municipiilor din România de azi, dl. Călin Popescu Tăriceanu le spune primarilor de municipii că ei au „un rol esențial în dezvoltarea economică a României, în așa fel încât România să aibă o forță de negociere mai mare în UE”. 
Da, aceste cuvinte sunt adevărate, din păcate însă ele ar fi trebuit spuse cel târziu în  anul 2004, sau măcar în 2007.

Așa cum, cu altă ocazie, dl. Tăriceanu se dusese la inaugurarea unui pod nou dar credea că se află pe un pod construit pe timpul lui Ceaușescu, și acum domnia sa e decalat mult în timp. El îndeamnă primarii să dezvolte economic România, ca să avem o forță mai mare de negociere în UE. 
Adică de acum și până pe 25 martie a.c. să ne dezvoltăm rapid, ca să negociem mai bine în UE!  
Fiindcă, zice domnia sa, „Nu vă spun un mare secret. Forța de negociere, arma principală de negociere la nivelul UE este dată de forța economică”.

Dl. Tăriceanu a mai dat și detalii despre ce trebuie făcut: „o consolidare economică presupune punerea în aplicare a marilor proiecte de dezvoltare”. 
Da, domnule, cum de nu s-o fi gândit nimeni până acum? Doar am avut și un Minister al marilor proiecte! Doar că nu am văzut acele mari proiecte realizate pe teren!

Să înțelegem că  noutatea constă în aceea că acum marile proiecte urmează a fi desfășurate de către fiecare municipiu în parte. Adică, dacă la nivel de țară nu s-a reușit să se facă mari proiecte, poate municipiile vor reuși să-și facă fiecare  autostrada lor, pe teritoriul lor, vor face câte o porțiune de traseu de tren de mare viteză, vor reuși să-și facă aeroporturi, industrii performante, institute de cercetări (fără cercetare nefiind posibil progresul) și tot ce mai e necesar. Fiecare municipiu va avea și o zonă agricolă aferentă, de care să se ocupe (probabil). De pildă centralele atomo-electrice neterminate de la Cernavodă vor fi terminate de municipiul Cernavodă. 
„Primarul trebuie să fie un vizionar pentru orașul lui, un om care să aibă capacitatea de a anticipa dezvoltarea orașului, să poată să faciliteze prin proiectele pe care le pune pe masă acestă dezvoltare”
Foarte adevărat și asta, nu e nici un secret, numai că aceste cuvinte au fost spuse luni 13 martie 2017, și ar fi trebuit să fie spuse cu peste 10 ani în urmă! Și nu e valabil doar pentru primari, ci cu atât mai mult pentru Guvern!
  
Da, desigur, dl. Tăriceanu, fost Prim ministru, actualmente președinte al Senatului i-a avertizat pe primarii de municipii. Așa că, dacă peste 12 zile vom afla că nu vom face parte din Statele Unite ale Europei, dl. Tăriceanu va putea spune: ce să vă fac, eu v-am avertizat, dar dacă voi nu ați dezvoltat economia....




Vedeți și                                               http://nazone.ro/2017/02/europa-cu-doua-viteze.html