Mormintele fostilor conducatori ai României

Cum și unde au fost înmormântați?

În aceste zile în care sunt în plină desfășurare funeraliile lui Mihai I, m-am gândit să aflu unde sunt înmormântați conducătorii dinaintea sa ai României.
Alexandru Ioan Cuza.
Primul conducător al României moderne a fost domnitorul Alexandru Ioan Cuza. El e cel care a realizat acțiunea fundamentală de unire a două dintre provinciile istorice ale Țării : Moldova și Țara Românească. Cele două principate  se aflau la acea dată sub tutela comună a Imperiului Itoman și a Congresului Marilor Puteri (Marea Britanie, Franța, Regatul Sardiniei, Imperiul Austriac și Prusia, precum și -la nivel declarativ Rusia) .
 Nu a purtat titlul de rege, dar a fost suveranul Principatelor Unite (din 24 ianuarie 1859) și apoi (din ianuarie 1862) al statului național România.
Nu a primit acest tron de-a gata, ci a luptat efectiv pentru realizarea obiectivului de instituire a statului nostru și  a personificat prin ființa sa Unirea Principatelor, aprobată de popor prin votul dat în adunările ad-hoc din 1857. El a realizat și unirea politică , unificând Parlamentul și Guvernul .  Împreună cu primul ministru Mihail Kogălniceanu a inițiat în numai doi ani reforma agrară, secularizarea averilor mănăstirești (care dețineau circa 25% din suprafața agricolă și forestieră), reforma învățământului, reforma justiției și alte reforme, care au fixat un cadru modern de dezvoltare a țării.
Pe 2 mai 1864, Cuza a supus aprobării poporului, prin plebiscit o nouă constituție , prin care s-a consfințit înființare Senatului. și o nouă lege electorală, cu o bază mai largă de vot. A fost instituit sistemul parlamentar bicameral. A fost conceput codul civil și codul penal, au fost înființate primele universități din țară . A fost organizată și armata națională. A fost instituit un sistem fiscal modern. Țăranii au fost eliberați de obligațiile față de boieri și au fost împroprietăriți cu pământ.
Legi pentru construirea căilor ferate, desființarea relațiilor feudale din agricultură, împroprietărirea a peste 400000 de familii de țărani, acordarea de locuri de casă și de grădină pentru alți 60000 de săteni.... Practic în toate domeniile de activitate economică, social-politică, culturală și administrativă sau militară au fost aduse îmbunătățiri. S-a început construirea primei linii ce cale ferată: București-Filaret -Giurgiu, pentru a lega capitala cu Dunărea.
O monstruasă coaliție (termen instituit de presa vremii) a pus la cale silirea domnitorului să abdice . În toiul nopții, complotiștii au pătruns în dormitorul lui A.I.Cuza și l-au silit sub amenințarea pistolului să semneze abdicarea, pe 11 februarie 1866.
Deși reprezentanți ai armatei i-au spus că armata îl sprijină în continuare și îl poate pune din nou pe tron, Cuza a considerat însă că orice lupte interne ar fi periclitat unitatea statului.
Conspiratorii l-au condus cu forța la granița țării : începea  exilul forțat .

Dacă o abdicare forțată nu ar fi valabilă, ar însemna că domnitorul următor ar fi ilegitim? 


 Pe 20 aprilie 1866 Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen a devenit domnitor al României, sub numele de Carol I, fiind aprobat printr-un nou plebiscit , (organizat de locotenența domnească ce preluase puterea) împreună cu o nouă constituție.

Alexandru Ioan Cuza a trăit în exil din venitul pe care i-l aducea moșia lui de la Ruginoasa.
Când era bolnav, pe moarte, a cerut lui Carol I permisiunea de a se întoarce în țară ca să moară pe pământ românesc. A spus că nu se va opri la București, ci se va duce direct la moșia sa de la Ruginoasa. Nu i s-a aprobat. A murit la hotelul Europa din Heidelberg (Germania), la 15 mai 1873 (la numai 53 de ani).

Rămășițele lui pământești au fost aduse pe 27 mai 1873 la Ruginoasa, alaiul (însoțit de Elena Cuza, Vasile Alecsandri, Costache Negri și generalul Ioan Emanoil Florescu) fiind întâmpinat de mulțimi de țărani. La Ruginoasa se arborase un steag negru, cu toată opunerea autorităților, care interziseseră și să se tragă clopotele bisericilor din localitățile prin care a trecut vagonul mortur.  A fost permis totuși să se tragă clopotele la Ruginoasa. Trupul domnitorului a fost inițial înhumat într-un   mormânt modest aflat la câțiva metri de biserica ce fusese construită de bunicul său.
 În 1907 Elena Cuza a costruit o criptă de marmoră în interiorul acelei biserici, a spălat cu mâna ei osemintele domnitorului și le-a depus într-o raclă de argint, plătită de ea.

 În 1944 osemintele domnitorului au fost duse de armată la mănăstirea Curtea de Argeș, dar după 23 august 1944  au fost duse  la biserica Trei Ierarhi din Iași

Depunere de coroane în 2015 la mormântul lui Al.I. Cuza

Carol I

 În Constituția promulgată la 1 iulie 1866, denumirea oficială a țării este ROMÂNIA. În mai 1877 România și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman, suveranitate cucerită cu armele, prin grele jertfe ale poporului român.
Pe 26 martie (14 martie pe stil vechi) 1881 România a fost proclamată regat, (adunările legiuitoare au aprobat modificarea Constituției) iar domnitorul Carol I a devenit primul rege al României.
Erau doar două partide politice: țărănist și liberal.

Pe 27 septembrie 1914 a murit la castelul Peleș, după o domnie de 48 de ani,  puțin înainte de a împlini 75 de ani, primul rege al României, Carol I.

Cu o zi înainte primise în audiență doi frați englezi, Noel și Charles Buxton (care peste șase zile au fost împușcați-răniți- la București, în zona Ateneului, de un student turc) .
Seara fusese vizitat de medicul personal, între 22:30 și 23:00, apoi a jucat cărți cu regina.
În zori, regina Elisabeta i-a spus adjutantului regal: „Iubitul nostru rege s-a stins ca un pui!”. Murise de inimă.
La aflarea veștii morții regelui, s-a decretat doliu național, s-au  coboarât drapelele în bernă .

 Pe 28 septembrie a depus jurământul noul rege, Ferdinand I, nepotul de frate al lui Carol I.

A fost oficiat un serviciu religios funerar ortodox la Mitropolie, în același timp fiind oficiat și  un serviciu religios catolic la Catedrala catolică din București (Carol rămăsese în crediná catolică).

Nepotul de frate al lui Carol I, Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen 

a fost încoronat sub numele de Regele Ferdinand I. El a depus jurământul la Camera Deputaților, în prezența miniștrilor și a conducătorilor clerului mitropolitan, cu mâna dreaptă pe Evanghelie :„ Jur să păstrez Constituţia şi legile poporului român, să menţin drepturile sale naţionale şi integritatea teritoriului.”, după care regele a sărutat mâna mitropolitului.

(Fratele său mai mare,  Leopold Stephan Karl Anton Gustav Eduard Tassilo Fürst von Hohenzollern

 refuzase această funcție).

În acest timp la Peleș au fost ținute slujbe religioase ortodoxe și catolice , a fost fotografiat defunctul rege pe o canapea, apoi trupul e pus pe catafalc , regele Ferdinand și principele Carol ajută la ducerea sicriului până la un afet de tun. Sicriul a fost acoperit cu steagul ce fluturase pe castel, apoi cortegiul se pune în mișcare: un pluton de jandarmi și un mic cor  precedau afetul tras de cai ce purta sicriul. În urma acestuia mergeau pe jos regele Ferdinand , principele Carol și principele Nicolae, apoi doi camerieri, miniștrii și publicul venit din comunele învecinate. 
Cortegiul e încheiat de Batalionul 2 Vânători. Sicriul a fost apoi transportat cu trenul la București, la gara Băneasa, de unde a fost dus la Palatul Regal, tot pe afetul de tun.  În spatele sicriului mergeau regele Ferdinand, încadrat de principii Carol și Nicolae, iar în urma lor era dus de dârlogi calul Triade, ce aparținuse regelui Carol I.
Sicriul  fost așezat în sala tronului și a fost deschis. Era străjuit de patru colonei, de spadă, de coroana regală și de drapele lovite de gloanțe ale unităților care luptaseră la Plevna, Rahova și Vidin.
Doar cei din cortegiu au fost primiți în sala de marmură a palatului. A fost ținută o slujbă în rit catolic.
Marți 30 septembrie sala tronului a fost deschisă pentru publicul larg:
„Sunt domni în ţinută de rigoare – cu frac şi clac – şi oameni sărmani, zdrenţuiţi, a căror cămaşă sărmană şi veche abia le acoperă pieptul. (...) Vin şi femei nenumărate:femei din clasa de sus şi femei sărmane, cu un copilaş de mână.”(„Universul”, 2 octombrie 1914).

 În ziua următoare accesul publicului a fost prelungit până mult după miezul nopții, având în vedere marele aflux de cetățeni care veniseră, îmbulzindu-se la intrare. Casa Regală Română a trimis telegrame în capitalele Europei că nu vor fi invitați șefi de state (situația politică fiind încordată). 
Joi 2 octombrie  sicriul a fost închis, s-a oficiat un serviciu religios catolic , apoi un serviciu religios ortodox , sicriul e adus în curtea Palatului, pe afetul de tun tras de cai. Cortegiul deschis de trăsura prefectului poliției capitalei , urmt de un escadron din regimentul de escortă, de corul seminarului , de prelați în trăsuri și de preoți ce mergeau pe jos. Veterani duc drapelele regimentelor ce luptseră în războiul de neatârnare, e dusă și sabia regelui, coroana regală, apoi carul mortuar .
În urma carului mortuar mergeau regele Ferdinand și principii Carol și Nicolae. Apoi oameni politici, magistrați, diplomați, academicieni, profesori și alte personalități.
Traseul a fost stabilit pe cel mi scurt drum spre Gra de Nord, apoi trenul mortuar a mers la Curtea de Argeș.  La Curtea de Argeș parcursul fusese pavoazat și așternut cu nisip. 
Pe lângă mănăstire se aranjaseră mese pentru primari, învățători și sătenii ce urmai să asiste  la înmormântare.  Deci s-a respectat tradiția ortodoxă de a se face pomană pentru răposat. 
A fost un aflux mare de cetățeni, de cazarea cărora s-au ocupat autoritățile locale. Hotelurile și restaurantele au fost obligate să mențină prețurile obișnuite, iar multe persone au fost cazate în locuințele mai încăpătoare ale locuitorilor din comunele învecinate. Toți cei care au venit cu trenul au primit bilete gratuite. 

Lespedea de marmură sculptată de Oscar Spaethe în 1927

Sub baldachinul de la Mănăstire a fost ținută slujba religioasă de înmormântare, apoi trupul regelui a fost depus în cripta pregătită lângă mormântul voievodului ctitor Neagoe Basarab. 
Au tras tunurile care în 1877 au tras prima salvă de tun peste Dunăre, la Calafat.

Pe 3 octombrie 1914 principele moștenitor Carol a devenit major (a împlinit 21 de ani), primind drept cadou gradul de căpitan în armata română. 

Ferdinand I

A fost al doilea rege al României , alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzollern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.

Pe 10 ianuarie 1893, principele moștenitor Ferdinand s-a căsătorit la Sigmaringen cu Marie de Edinburgh, fiind celebrate trei ceremonii de căsătorie: civilă, catolică (religia lui Ferdinand) și protestantă (religia Mariei). 
Regina Maria a trecut în 1926 la religia ba'hai și s-a implicat în promovarea acesteia, împreună cu fiica ei favorită, Ileana, ce s-a căsătorit cu arhiducele Anton. 

La venirea în țară a cuplului princiar, s-au oficiat 32 de nunți ale unor țărani români la biserica Spiridon Nou, urmate de o masă la Ateneul Român, unde au venit și prințul Ferdinand cu soția.

La sfârșitul războiului, România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei, și Transilvaniei cu Vechiul Regat. Pe 15 octombrie 1922 Ferdinand s-a încoronat ca rege al României Mari.

A fost primul rege al României care a învățat limba română. 
(Pe timpul lui Carol I la consiliile de coroană se vorbea în limba franceză, pe care o vorbeau atât regele, (care nu știa românește) cât și demnitarii români- care se descurcau mai greu în limba germană) 

Educația lui Ferdinand Victor Albert Mainrad, von Hohenzollern-Sigmaringen a fost destul de spartană, după cum povestea profesorul său de limba română pe perioada studiilor din Germania: 

„Nu înconjurat de dascăli aduși acasă, ca doctorii la patul unui slăbănog, ci trimis la gimnasiul public, ca și Împăratul de acum al Germaniei, ca și Regele nostru, nu în trăsură, ci fie cât de rea vremea, pe jos, fără mănuși iarna și fără umbrelă de soare vara; supus acasă la disciplină militară; sculat la șase dimineața, băgat într-o baie rece, la aceeași temperatură în tot timpul; hrănit, negreșit mai bine decât un spartan dar îndestul de frugal; dus la biserică în toate duminicile; ținut departe de toate petrecerile cari i-ar fi umplut mintea de vedenii deșarte și inima de doruri sterpe; obișnuit a dispune de sume foarte neînsemnate de bani, dați lunar, cheltuiți cu rost, pe lucruri trebuincioase, și justificați până la cel din urmă pfennig; priveghiat, apoi, de ochii neîndurați a doi pedagogi, unul civil și celălalt militar, departe, departe de sânul familiei, pe care nu-i era dat s-o vadă decât la Sigmaringen, de trei ori pe an: la Crăciun, la Paști, și în vacanțele de vară; deprins, în sfârșit, a auzi repetându-i-se des cuvintele de aur ale A. Sale Regale, Principele Carol-Anton: « Nu-i destul că v-ați născut principi ci trebuie să munciți ca să dovediți că meritați titlul vostru »

În anul 1925 principele Carol a renunțat la drepturile sale de succesiune la Coroana României, dar și la drepturile asupra fiului său Mihai.
Ferdinand l-a exclus pe Carol din Casa Regală a României și l-a numit moștenitor regal pe principele Mihai.

Funeraliile regelui Ferdinand

Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927. Trupul neînsuflețit a fost adus la București, la palatul Cotroceni. La ora 8:00 s-a oficiat serviciul religios prohod, în prezența Familiei Regale, a Regenței  și a Consiliului de miniștri, a numeroși generali, ambasadori și a altor oficialități. Apoi sicriul a fost pus pe un afet de tun, au fost trase 101 lovituri de tun . S-au oficiat servicii religioase simultan în toate bisericile din țară. La ora 9:00 cortegiul cu carul mortuar , cu  escadron călare , înalți prelați, cor, ofițeri superiori, veterani și drapele a plecat de la Cotroceni spre Gara de nord. . Carul mortuar era urmat de calul regelui Ferdinand. În urma carului mortuar mergeau pe jos regele Alexandru al Iugoslaviei, principele Nicolae, G. Buzdugan, misiunile speciale străine, Consiliul de miniștri, , foștii președinți ai corpurilor legiuitoare, corpul diplomatic, foștii miniștri. Erau purtate : coroana de argint a armatei iugoslave și coroana armatei române. Regina Maria, regina Elisabeta și regina Mărioara a Iugoslaviei , principesa-mamă Elena și principesa Ileana așteptau în trenul regal. Trenul mortuar a oprit la Titu, Golești și Pitești, înainte de a ajunge la Curtea de Argeș. A fost înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeș la ora 4:05. Mulțime de țărani așteptau cortegiul celui ce fusese numit „regele țăranilor”. Sicriul a fost adus în sala mare a gării, cu onoruri,  apoi cortegiul  pornit spre mănăstire cale de 3 km , ce a fost parcursă în 3 ore și jumătate.  Sicriul a fost coborât în cripta din beton armat , care a fost apoi pecetluită provizoriu cu o lespede de marmură la fel cu cele de pe mormintele regelui Carol I și al reginei Elisabeta.  După 1989  fiica cea mică a regelui Ferdinand principesa Ileana devenită Maica Alexandra a așezat lespedea peste mormântul reginei Maria. .

Mihai I

A devenit al doilea rege al României Mari , dar având doar 6 ani (era născut la 25 octombrie 1921) a fost instituită o regență care a preluat conducerea țării între anii 1927 și 1930. 
Carol al II-lea
După două renunțări la calitatea de prinț moștenitor, (prima dată a dezertat din armată în timpul primului război mondial  ca să se căsătorească la odesa cu Zizi Lambrino și a renunțat la tron, apoi a plecat în străinătate cu amanta sa Elena Lupescu după ce divorțase de soția lui Elena și a declarat în scris că renunță la dreptul la tron și la drepturile asupra fiului său Mihai),  Carol a revenit în țară pe 6 iunie 1930. A venit cu avionul pe neașteptate, ascunzându-și chipul sub o eșarfă pusă peste față și o cască de pilot. A luat legătura întâi cu coloneii Gavrilă Marinescu și Paul Teodorescu, ce i-au dat un detașamentde soldați care să-l însoțească la Cotroceni.  Primul ministru Maniu i-a propus să-l introducă în regență, urmând ca după împăcarea cu fosta lui soție Elena să fie proclamat rege în locul fiului său Mihai. Carol a respins propunerea, cerând să devină rege „imediat” și să se specifice că domnia sa a debutat o dată cu moartea tatălui său. Maniu și-a dat demisia. Partidul Național Țărănist l-a sprijinit pe Carol, care avea și sprijinul opiniei publice. Partidul liberal a fost împotrivă, (Vintilă Brătianu spunea: „Nu stăm de vorbă cu ex-prințul Carol și nu ne învoim cu nici un fel de restaurație”) dar ...Ionel Brătianu, care se opusese cu dârzenie venirii lui Carol murise în 1927, iar Vintilă Brătianu era bolnav și nu mai avea mult de trăit .

Principele Carol se angajase în decembrie 1925 să nu se întoarcă în țară „timp de zece ani, iar după expirarea acestui termen să nu mă întorc fără autorizația suveranului”.
Primul ministru jurase credință regelui Mihai, pe 10 noiembrie 1928....dar...

Parlamentul dominat de țărăniști a consfințit detronarea lui Mihai I (care  fost declarat Moștenitor și Mare Voievod de Alba Iulia- titlu instituit atunci) și  l-a proclamat rege pe Carol la 8 iunie 1930 (liberalii nu au fost prezenți la vot) . Carol II a depus jurământul .

În acest timp prințesa mamă Elena și fiul ei Mihai , care avea 8 ani, ascultau la radio transmisiunea de la Parlament. Mihai a fost surprins să audă că tatăl său (despre care credea că e bolnav la Paris) a devenit rege: <<Cum poate tata să fie rege, când eu sunt rege?>>, a întrebat el. <<De obicei, băieţeii nu sunt regi. Trebuie să aştepte să se facă mari.>>, i-a replicat mama lui”(cf. Paul D. Quinlan, Regele Playboy).



La 10 februarie 1938, regele Carol al II-lea a dizolvat parlamentul, instaurând dictatura personală. El a organizat un plebiscit  pentru instituirea dictaturii regale, votarea unei noi constituții, ce consfințea dictatura regală și instaurarea „partidului unic”- Frontul Renașterii Naționale („partidul „carlist”). La 29 februarie 1938 a fost publicată  noua constituție, redactată de Istrate Micescu, prin care suveranul devenea capul statului.
Pierderile teritoriale din vara și toamna anului 1940 l-au compromis însă pe Carol al II-lea , care a fost nevoit să abdice .

Generalul Ion Antonescu și-a asumat sarcina de a-l pune din nou pe tron pe Mihai I.
El i-a înlăturat de la guvernare pe legionari, în ianuarie 1941 și a organizat pe 2-5 martie 1941un plebiscit pentru a avea încuviințarea norodului pentru guvernare.
Între 9-16 noiembrie 1941, Ion Antonescu a organizat încă un plebiscit, pentru aprobarea continuării războiului la est de Bugul de Sud, alături de Germania, împotriva URSS.


Înmormântarea în Portugalia
Carol Caraiman (numele purtat în străinătate de Carol) se căsătorise cu Elena Lupescu pe 3 iulie 1947, la Estoril. Pe 4 aprilie 1953 , Carol a murit în urma unui atac de inimă. Trupul său a fost expus câteva zile în salonul vilei.
Carol al II lea a fost înmormântat în capela regilor portughezi Pantheon of House of Braganza din Mănăstirea Sau Vicente de Flora din Lisabona. Fiul său legitim Mihai nu a venit să-l vadă nici pe ultimul drum., după spusele Elenei Lupescu: „ Mihăiță n-a venit să-și vadă pentru ultima dată tatăl, nici la înmormântare n-a participat. Din întreaga familie regală, doar prințul Nicolae a participat. Dar tot neîmpăcat cu fratele său mai mare era. Nu mi-a spus nici o vorbă de compasiune, dar printre dinți mi-a clarificat: ” 
Carol al II lea îl judecase aspru pe fratele mai mic Nicolae pentru că se îndrăgostise de Ioana Doletti, o doamnă măritată din Buzău cu care s-a căsătorit până la urmă renunțând la succesiunea la tron. 
La înmormântarea lui Carol au participat „multe foste capete încoronate ale Europei, prinți și oameni importanți din Europa și chiar America”. 
Elena Lupescu a mai trăit 24 de ani; a fost înmormântată tot în panteonul regal din Lisabona. 


Carol al II-lea nu a avut relații bune cu nici unul dintre fiii săi:
- Pe Carol Mircea Lambrino (născut de Ioana Zizi Lambrino , prima soție, nerecunoscută oficial) nu a dorit să-l vadă. El a venit o dată neinvitat la vila Mar y Sol de la Estoril, dar secretarul particular al lui Carol, Ernest Urdăreanu l-a gonit de la ușă: „Fugi de aici, majestatea sa Carol al II-lea nu are decât un fiu, pe regele Mihai și acela e acum la București!”
- „Cu Mihăiță, stabilit în Elveția, Carol nu se vede,  doar felicitări prin poștă de zilele onomastice. Nici când Mihăiță l-a făcut bunic, Carol n-a fost invitat. Carol suferă și speră să spargă odată răceala de gheață a lui Mihăiță. El explică că totul se datorează reginei Elena, care așa l-a educat încă de mic pe Mihăiță, să fie distant cu Carol. Cât timp a fost lângă el Mihăiță era altfel, dar după plecarea sa din România a crescut sub influiența nocivă a reginei”, nota Elena Lupescu în Memoriile sale.

Reînhumarea în România

La 13 februarie 2003 sicriele lor au fost aduse în țară și duse la Curtea de Argeș, unde Carol al II-lea se odihnește într-o capelă aflată la cca 30m de Mănăstirea Curtea de Argeș, iar Duduia (cum i se spunea Elenei Lupescu) -în curtea unei bisericuțe de lemn din apropiere. Bisericuța, ce datează din secolul al XVII-lea a fost adusă de la Podul Broșteni. 

Sicriele lui Carol l II-lea și al Elenei Lupescu au ajuns seara și au fost depuse în locuri diferite: al lui Carol al II-lea fost așezat  în pronaosul mănăstirii , păzit de patru vânători de munte, iar al Elenei Lupescu într-o bisericuță de lemn din apropiere. . Accesul celor ce voiau să intre în lăcașul sfânt nu a fost îngrădit. Au fost făcute repetiții, au sosit oficialitățile : ministrul culturii, primarul, cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul. .
Începutul ceremoniei a fost dat de „prințul” Paul, (titlul e contestat de casa regală)  care „a așezat la căpătâiul regelui medaliile recuperate, plus altele aduse săptămâna trecută din Elveția” (cf. Libertatea)  . Pe muzica de fanfară, sicriul a fost scos din mănăstire. preoții au început să cânte, detașamentul de gardă a dat onorul. 
Într-un târziu au apărut și prințul Radu Duda și prințesa Margareta, dar, „din motive numai de ei știute, se așează , grav, departe de grupul oficialilor”. Regele Mihai nu a venit. 
 Ceremonia a durat 50 de minute. 
 „Sicriul e apoi săltat pe umeri de soldați și depus în capelă. Prințul Paul și Prințesa Lia sunt imediat înconjurați de oameni, care se uită la ei curioși. Deși lumea ar fi așteptat de la ambele familii regale să fie respectată tradiția cu împărțitul colacilor, obrazul subțire cu cheltuială se ține, lucrurile nu au stat așa. preoții, puțin nedumeriți, se fac totuși că nu observă nici ei acest amănunt, iar cerșetorii rămân cu buzele umflate.”...„Astăzi am scris istoria. E ultimul rege din lume care se întoarce acasă. Am reușit...mai spune Prințul, privind triumfător spre Lia.” (cf Libertatea)
Răzvan Theodorescu, ce era Ministru al culturii  spunea la timpul respectiv că la construirea unei noi necropole, rămășițele pământești ale lui Carol al II lea vor fi mutate acolo, urmând ca tot acolo să fie așezați și prințul Nicolae (care a făcut parte din regență) , una dintre surorile sale și toți episcopii din Argeș. 
Acum necropola a fost construită, dar nu s-a mai vorbit despre mutarea rămășițelor  regelui Carol al II-lea acolo. 
Elena Lupescu a fost înmormântată a doua zi în fața bisericuței din lemn, fără să fie prezente personalități politice sau ale Casei Regale la serviciul religios.  Au fost de față Roxana Ambrozie Moisescu, o nepoată din a șasea generație a celei de a doua soții a lui Carol și fiica ei, Andra, singurele ei rude în viață din România. 
 

Mormântul lui Carol al II-lea în capela de la Curtea de Argeș

 Înmormântarea regelui Carol al II-lea la Curtea de Argeș a costat trei miliarde (presa)

Mormântul Elenei Lupescu de la Curtea de Argeș

Mareșalul Ion Antonescu
Nu a fost rege, dar a condus destinele României din funcția de prim-ministru, după abdicarea lui Carol al II-lea , punându-l pe tron pe Mihai I practic prin voința proprie, în condițiile în care parlamentul era dizolvat și constituție abrogată. 

Într-o scrisoare adresată lui Brătianu, el se caracteriza drept un 
„ om care nu a avut, nu are și nu va avea nici moșii, nici vii, nici pivniți de desfacere, nici bani depuși, nici industrii, nici consilii de administrație, nici safeuri, în țară și străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club și care nu și-a pricopsit nici cumnații, nici nepoții, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.” 


La 23 august 1944 regele Mihai I l-a arestat pe mareșalul Antonescu și pe 31 august 1944 l-a predat armatei sovietice. După doi ani de prizonierat și torturi în închisoarea sovietică de la Lubianka. 
Pe 14 septembrie 1944 a fost arestată și soția lui, Maria Antonescu, (după ce regele și regina -mamă Elena îi refuzaseră cererea de refugiu) . 
Între septembrie 1944 și aprilie 1946 arestații români membri ai administrației Antonescu (Ion Antonescu, Mihai Antonescu, C.Z.Vasiliu, Constantin Pantazi și Mircea Elefterescu) au fost păziți și interogați de SMERȘ (Smert Spionam-Moarte Spionilor), contraspionajul militar sovietic aflat sub directa autoritate a lui Stalin. 
Ion Antonescu i-a spus generalului Pantazi: „eu voi fi executat sigur. Nu-mi rămâne decât să încerc să vă salvez pe dumneavoastră și voi încerca” (luând toate acuzațiile asupra lui) .Pe 14 iunie 1945 Ion Antonescu a încercat să se sinucidă. 

Maria Antonescu a fost dusă pe 18 martie 1945 la aceeași închisoare  Lubianka  de la Moscova( fără a i se permite să-și vadă soțul).  Regina-mamă a ordonat să se ancheteze modul în care au fost gestionate fondurile Consiliului de Patronaj în scopul acționării în justiție a Mariei Antonescu. Curte de conturi a găsit gestiunea în perfectă ordine și un plus de 2000 lei. 
Ion Antonescu a fost adus în țară în aprilie 1946 și condamnt la moarte de un tribunal improvizat, în condițiile în care constituția în vigoare la acea dată nu prevedea pedeapsa cu moartea. 
Cererea de grațiere fiind respinsă de rege, mareșalul a fost executat , împreună cu Mihai Antonescu, C.Z.Vasiliu și Gheorghe Alexianu , la 1 iunie 1946, la Jilava.
Ultima dorință a mareșalului, de a fi îngropat alături de părinții lui, nu a fost respectată. 
Nici măcar atât!
Trupurile celor executați au fost incinerate la crematoriul Cenușa, fără nici o slujbă religioasă sau altă ceremonie, iar ce s-a întâmplat cu cenușa lor nu se știe.

Mihai I 
Plecarea din țară
În octombrie 1947 regele Mihai I a plecat la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii (care a avut loc pe 20 noiembrie 1947). 
Aghiotantul regelui, Emilian Ionescu (ce participase și la arestarea mareșalului Antonescu) a povestit :„Am plecat pe 13 octombrie împreună cu Eugen Bianu, ca însoțitori ai 2 vagoane speciale, atașate la acceleratul de Berna. Mă intrigau aceste vagoane...Bianu mi-a dezvăluit ce se afla în ele: 2 mașini recent achiziționate de rege, covoare, lucrări de artă, câteva cufere și valize secrete” (Sarmis) 

„Vergotti a plecat cu avionul împreună cu regele și cu regina-mamă Elena. Cu vagonul cu valori au plecat Emilian Ionescu și Eugen Bianu, șeful Siguranței Palatului” (Ioan Coja) .
După cum a povestit într-un interviu televizat, Mihai I nu intenționa să se mai întoarcă î n țară și i-a spus acest lucru lui Churchill, dar acesta i-a spus că trebuie să dea dovadă de curaj și să se întoarcă în România. A urmat abdicarea de pe 30 decembrie 1947 și a doua plecare.

Mihai I în ținută de mareșal, cu decorații
(inclusiv decorația Pobeda)

Am aflat că, după o lungă suferință, Mihai I a decedat în Elveția pe 5 decembrie 2017. 
Ultima sa apariție publică a fost la 19 noiembrie 2014. 
(Există opinii că de fapt a fost ascunsă moartea lui Mihai I timp de doi ani , zvonuri alimentate de răspunsul „nu comentăm acest subiect” dat la întrebarea unui cetățean român dacă Mihai e viu sau mort, de faptul că România TV a anunțat moartea acestuia în ianuarie 2016, de interzicerea de vizitare de către nepot timp de doi ani,  lipsa oricărei informații privind o operație ce ar fi fost efectuată, lipsa fetelor de la căpătâiul tatălui lor în ultima perioadă a vieții...zvonuri, deh ) 
Pe 11 decembrie, trupul neînsuflețit a fost dus la biserica ortodoxă greacă din Lausanne, unde mitropolitul Iosif venit din partea Mitropoliei române a prezidat un serviciu religios în limbile română, franceză și greacă, în prezența a (doar) două dintre fiicele sale: Elena și Sophia.

Serviciul religios din biserica greacă din Lausanne

 La serviciul religios au asistat și rectorul P. Alexandre Yosifidis, preoți și călugărițe. 

Sicriul cu trupul său neînsuflețit a fost adus miercuri 13 decembrie cu o aeronavă militară; o slujbă religioasă a fost făcută la aeroportul Otopeni, fără accesul publicului, apoi sicriul a fost dus cu mașina la Sinaia, la Castelul Peleș, unde s-au primit condoleanțe din partea oficialităților, fără accesul publicului, apoi după câteva ore a fost adus la București , trecut pe sub Arcul de Triumf și așezat în sala tronului din palatul Regal, unde  a fost permis și accesul publicului, cetățenii sosind în număr mare ca să treacă prin fața catafalcului. Spre deosebire de funeraliile regelui Carol I, acum s-a anunțat că publicul va trebui să poarte ținute adecvate, de culoare închisă și să nu aducă minori sub 7 ani.  

Sâmbătă 16 decembrie va avea loc o nouă ceremonie religioasă și militară în sala tronului, fără ca publicul să aibă acces, apoi la ora 11:00 sicriul va fi urcat pe un afet de tun tras de un vehicul militar și cortegiul funerar se va îndrepta spre Patriarhie , unde va fi slujba de înmormântare (fără accesul presei sau al publicului) 
La ora 14:00 cortegiul funebru se va deplasa la gara Băneasa, la 14:40 urmând să plece trenul regal spre Curtea de Argeș. Trenul va circula cu viteză redusă prin Chitila, Titu și Pitești. La 17:30 trenul va ajunge la Curtea de Argeș, unde va fi oficiată încă o slujbă de înmormântare țn Catedrala Mânăstirii. 
La 18:20 sicriul va fi purtat în procesiune la noua Catedrală construită cu destinația de necropolă a regilor României. 
La ora 18:40 va avea loc ceremonia religioasă a îngropării în noua Catedrală. Se trag 21 de salve de tun. Se intonează două imnuri: Imnul Național și cel regal (sic!)
Funeraliile lui Mihai I sunt în plină desfășurare.

Zilele de 14,15 și 16 decembrie au fost declarate zile de doliu național. 


Vor fi prezenți la funeralii:

•  Regele Carl XVI Gustaf al Suediei , cu soția sa regina Silvia- suveran pe tron
• Henric, Marele Duce de Luxemburg - suveran pe tron
• fostul rege Juan Carlos I al Spaniei cu soția sa  regina-mamă Sofia
• Charles, principe de Wales, moștenitorul tronului Marii Britanii 
• fostul rege al Bulgariei, Simeon Sakskoburggotski (Fost prim ministru al Bulgariei, ultimul șef de stat din cel de al doilea război mondial aflat încă în viață) 
• Anne-Marie , soția fostului rege Constantin al II-lea al Greciei. (titlul de regină nu îi e recunoscut în Grecia) 
• prințesa Muna al-Hussein, fostă a doua soție a regelui Hussein al Iordaniei
• prințesa Astrid, sora regelui Philippe al Belgiei și soțul ei prințul Lorenz al Belgiei
• Alessandro II Karađorđević, fiul fostului rege al fostului stat Iugoslavia (în fosta Iugoslavie a avut tilul de „prinț moștenitor”, strănepotul regelui Ferdinand I
• Caterina Karađorđević, născută Batis, prințesă ereditară a Serbiei, soția lui Alessandro II
• Ducele de Braganza - titlu onorific al cuiva care ar putea domni în Portugalia dacă ar fi restabilită monarhia (cf. Wukipedia)
• Principele Georg al Prusiei - șeful Casei de Hohenzollern, stră-strănepotul ultimului împărat German și rege al prusiei detronat după înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial în a918
• Arhiducele Karl al Austriei - (Karl Habsburg Lothringen) fiul ultimului prinț moștenitor al Austro-Ungariei  și al Regatului Ungariei , care a renunțat la drepturile de prinț moștenitor pentru a i se permite intrarea în Austria. În Austria sunt interzise titlurile nobiliare 
• Marea ducesă Maria a Rusiei- Maria Vladimirnovna Romanova, strănepoata pe linie masculină a împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei
• Principele Moștenitor Leka II al Albaniei - fiul principelui moștenitor Leka I; tatăl său  a lucrat ca oficial în Ministerele albaneze de Interne și de Afaceri Externe. 
• Principesa moștenitoare Elia (Zaharia) a albanezilor, soția principelui moștenitor Leka II, actriță 
• Șeicul Rashid bin Khalifa al Khalifa al Bahrein - rudă îndepărtată cu regele Bahrainului
• Principesa Rym Al Ali a Iordaniei - soția   prințului Ali bin Hussein al Iordaniei
• Marele Duce de Baden (Marele Ducat de Baden a fost un stat pe malul Rinului între 1806 și 1918) 
• Marea Ducesă de Baden 
• Principesa Irina a Greciei -sora fostului rege Constantin al II-lea al Greciei și a reginei mame Sofia a Spaniei
• Ducele de Vendôme - titlu de curtoazie pentru Jean d’Orléans, descendent al regilor Franței
• Arhiducele Dominic al Austriei , prinț al Ungariei, Boemiei și Toscanei (Dominic de Habsburg) fiul principesei Ileana a României ( i-a fost restituit Castelul Bran). Toate titlurile imperiale au fost interzise în Austria și în Ungaria, dar la noi nu sunt interzise.
• Arhiducesa Emanuella a Austriei -soția sa
• Arhiducesa Maria Magdalena  a Austriei - fiica principesei Ileana a României (maica Alexandra) 
• Baronul Hanns Ulrich von Holzhausen - soțul ei
• baroana Alexandra von Holzhausen , doamna Ferch, fiica sa
• arhiducele Georg al Austriei (Georg/György  de Habsburg-Lorena) - fiul mai mic al defunctului pretendent la tronulAustriei 
• arhiducele Martin al Austriei prinț imperial al Austriei și prinț regal al Ungariei și Boemiei  (titluri abolite în țările respective)
• arhiducesa Katharina a Austriei - soția lui
• principele Emmanuel Philibert de Savoia - nepotul ultimului rege al Italiei 
• principele Nikolaos al Greciei - fiul cel mic al fostului rege Constntin al II lea al Greciei
• principele Eberhard de Wurtemberg 
• principesa Chantal a Franței (Chantal d'Orléans) - pictoriță
• baronul François Xavier de Sambucy de Sorgue - soțul ei
• prințesa Anne de Ligne- din veche familie nobilă belgiană 
• cavalerul Charles de Fabribeckers , soțul ei, înrudit cu familia ducală din Luxemburg, pilot militar
• principesa Tatiana Radzivill, doamnă Fruchaud, nepoata regelui  George al Greciei , specilizată în analize bacteriologice
• dr. cardiolog John Fruchaud, soțul ei

Privind această lungă listă de urmași din foste familii domnitoare vedem că foarte puțini mai sunt astăzi pe tron (sau au fost pe tron). În unele țări au fost chiar interzise titlurile nobiliare. Să fi avut dreptate Carol al II-lea care încă din tinerețe considerase că monarhia este perimată și sortită dispariției?


Cu acest prilej realizatorii tv și autoritățile constată că pe traseul liniei cf București-Curtea de Argeș gările sunt în stare precară,  ruinate, închise cu lacăte, iar  peroanele sunt năpădite de buruieni , gunoaiele nu au fost strânse de foarte mult timp, instalațiile de apă sunt nefuncționale. S-a încercat zugrăvirea de urgență peste tencuielile căzute, dar chiar și așa starea de delăsare a construcțiilor e evidentă. Ca soluție de „ascundere a gunoiului sub preș”, fațada gării din Curtea de Argeș va fi acoperită pe perioada funeraliilor cu un mesh, o pânză pe care e imprimat desenul fațadei. Pentru ca apoi, probabil, lucrurile să reintre în „normal”.....
Realizatorii tv constată cu același prilej că zona din jurul Palatului Regal e slab luminată noaptea, iar parcarea de lângă clădire e închisă.
Dar până acum ce i-a împiedicat să se indigneze pe aceste subiecte?

Oricum, nimeni nu se mai miră acum că nu s-a făcut tradiționala pomană creștină pentru sufletul răposatului. 

Necropola regală

Pentru necropola regală s-au prevăzut din timp fonduri și ea este acum gata (mai puțin mozaicul din pronaos, din câte am putut vedea la tv)

Încă din  2009, la solicitarea familiei regale, Arhiepiscopia Argeșului a început construcția unui lăcaș de cult care să poată adăposti și mormântul regelui Mihai, atunci când acesta va părăsi această lume. Finantarea lucrărilor de construcție a fost asigurată din bugetul statului (două milioane de lei au fost date prin hotarare de guvern), din donații, din fondurile Arhiepiscopiei Argeșului, iar la realizarea proiectului de si s-a spus că și „Casa Regală a Romaniei a contribuit la realizarea proiectului de arhitectură”.    S-a anunțat și că casa regală va finanța realzarea în pronaos a unor mozaicuri cu portretele regilor. 
Construcția are 36 de metri lățime în zona fațadei, iar înălțimea turlei centrale este de 21 de metri. La intrare s-a construit un spațiu destinat necropolei regale, unde sunt proiectate 16 morminte pentru membrii familiei regale. 
Prima persoană înmormântată acolo a fost Anne de Bourbon Parma, soția lui Mihai I.

Se aude că înmormântarea lui Mihai I a costat statul român 43000 de euro. De fapt a costat mult mai mult dacă luăm în considerare și participările diferitelor instituții care au asigurat servicii pentru această mare desfășurare de forțe.

Pensiile militarilor si ale functionarilor

Pensiile militarilor

Se discută mult la noi despre pensii: dacă sunt sau nu sunt bani pentru pensii, dacă pensiile asigură un trai decent după o viață de muncă (despre asta se vorbește mai puțin în mass media) , despre pensiile speciale, pentru categorii speciale și despre vârste speciale de pensionare.
M-am gândit atunci să mă uit cum o fi prin alte state din UE. De pildă, în Franța (dat fiind că acolo legislația în domeniu este publică și poate fi consultată pe internet).
Cum se calculează pensia militară în Franța. În primul rând trebuie spus că militarii sunt considerați în Franța funcționari ai statului (formând o categorie aparte, ce-i drept) și se subordonează legislației pentru pensiile funcționarilor statului.

Pensia întreagă pentru funcționari civili și militari (în Franța).

Pensia întreagă pentru funcționari civili și militari se ridică 75% din venitul mediu încasat pe ultimele 6 luni, în afară de prime. 

Anumite prime sunt totuși luate în calcul: e vorba despre indemnizațiile speciale pentru jandarmi și polițiști.

Această sumă se încasează dacă s-a cotizat în regim de funcționar public.

Prin urmare, spre deosebire de situația de la noi, militarii francezi cotizează pentru pensie la fel ca și ceilalți funcționari , iar calculul pensiei se face asemănător cu calculul pentru ceilalți funcționari ai statului.

Pensia  « proporțională »

Dacă durata de serviciu a fost mai mică decât durata de asigurare cerută pentru generația respectivă,(căci durata s-a mărit în ultimii ani)  pensia va fi redusă proporțional cu durata efectiv validată. 

Scăderea pensiei funcționarilor militari pentru ieșirea anticipată la pensie

• Pentru militarii a căror limită de vârstă (pentru ieșirea la pensie) este mai mare sau egală cu  57 de ani și care ies la pensie după 52 de ani, condițiile de de descreștere sunt aceleași ca și pentru funcționarii civili (n-are rost să prezentăm toate detaliile). 
• Pentru militarii a căror limită de vârstă e mai mică de 57 de ani și care ies la pensie (adică cer să fie în retragere) înainte de 52 de ani, se scade la pensie câte  1,25% pentru fiecare trimestru lucrat în minus. .

Numărul de trimestre lipsă se calculează comparând:

- numărul de trimestre necesare pentru a ajunge la  19,5 ani de serviciu pentru cei care nu sunt ofițeri și 29,5 ani pentru ofițeri. 

Prin urmare ofițerii francezi trebuie să fie în serviciul activ minim 29,5 ani ca să primească pensia întreagă, iar subofițerii pot ieși mai repede la pensie- după 19,5 ani de serviciu activ. 

Creșterea pensiei pentru funcționarii civili și militari.

Se aplică o majorare de 1,25% se aplică la pensie pentru fiecare trimestru lucrat peste vârsta cerută pentru pensie. (Pentru trimestrele lucrate înainte de 2009 se aplică o majorare de doar 0,75% pentru trimestrele lucrate suplimentar)   

De notat: reținerea pentru pensie , care era în anul 2011 de 8,12%, e prevăzută a ajunge la 10,55%.
Cumulul pensiei militare cu alte venituri.
Pensia militară se poate cumula, în Franța, cu alte pensii, adică:

• pensia militară de invaliditate
• venituri provenite dintr-o activitate într-un sector privat
• venituri din activități plătite de unul dintre următorii angajatori: administrațiile de stat sau societățile publice care nu au caracter industrial sau comercial sau societăți spitalicești ori asimilate acestora. 

Există însă o condiție: suma brută a veniturilor să nu fie mai mare decât cu o treime față de suma brută a pensiei militare , altfel excedentul se deduce din pensie. 

Acum putem face o comparație cu sistemul de pensii de la noi.

Ce părere aveți? 

In care UE vrem să fim

România, încotro?

Toți românii s-au bucurat când România a intrat în UE. Speram că în această familie selectă vom fi sfătuiți și ajutați de către cei care au știut și au putut să realizeze dezvoltarea economică în țările lor, astfel încât să avem și noi o țară dezvoltată , civilizată și împreună să formăm o familie mai mare și mai puternică.
Românii au tăcut din gură când au aflat că li s-au pus condiții foarte grele, cum ar fi reducerea cu o treime a producției agricole, reducerea producției de oțel, micșorarea rețelei de căi ferate și altele asemănătoare. Și-au spus că marea familie nu i-a primit pentru a-i lăsa să se ducă de râpă, pur și simplu ca să fie o mare familie  puternică, în care binele unuia este și binele tututor și binele tuturor e bine pentru fiecare.
Iată însă că, la 60 de ani de la înființare, Uniunea europeană se confruntă cu probleme. Unele state au decis să iasă din Uniune, în altele există curente puternice de nemulțumire care ar putea conduce la rezultate similare, ceea ce evident ar duce la desființarea UE. Au apărut și noi provocări internaționale, pentru a complica și mai mult situația.

5 VARIANTE PENTRU UE CU 27 D E MEMBRI

În aceste condiții, Președintele Parlamentului european a prezentat șefilor statelor componente 5 variante posibile ale dezvoltării UE, urmând ca aceștia să se decidă pentru care dintre ele optează.
Adicătălea, „trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi!”
Hai să spună fiecare națiune, prin conducătorii ei, ce dorește și cum vrea să fie această uniune.

Jean-Claude Juncker  a publicat Cartea albă asupra viitorului Uniunii Europene cu 27 de membri

E et URSS, même destin, selon un candidat au poste d’ambassadeur US à l’UE

Președintele Comisiei europene   Jean-Claude Juncker a prezentat Parlamentului european cinci scenarii de evoluție a Uniunii europene din prezent și până în 2024  - fără Marea Britanie, care a decis să o părăsească. 

1.    Prima variantă,  «Continuăm (ca până acum)», implică continuarea reformelor convenite de către țările din UE în 2014 și în 2016. 

 varianteLE PROPUSE CELOR 27  pentru SCHIMBAREA ue 

2.    A doua variantă, « Nimic altceva în afară de o piață comună », subînțelege că « UE-27 se concentrează progresiv (doar) asupra pieței unice , cele 27 de state membre fiind incapabile să se pună de acord într-un număr din ce în ce mai mare de domenii de acțiune  ». Cu alte cuvinte, renunțarea la Uniunea Europeană și întoarcerea la Piața Comună, așa cum era ea în urmă cu 60 de ani.

3.    Al treilea scenariu e intitulat  « Cei care vor mai mult fac mai mult »: « UE-27 continuă ca acum, dar permite statelor membre care doresc mai mult împreună în domenii specifice, cum ar fi apărarea, securitatea internă sau afacerile sociale . » Asta seamănă cu  zicala românească: „Cine are- bea și mănâncă, cine nu - stă și se uită”. Iar domeniile alese pentru exemplificare nu vor fi singurele în care unii (cei care pot) vor progresa, în timp ce alții (cei care nu pot) vor rămâne pe loc sau chiar vor da înapoi.(n.n.)

4.    Al patrulea scenariu se intitulează « Să se facă mai puțin, dar într-un mod mai eficient », adică să se lase deoparte o serie de proiecte, pentru a se asigura succesul în domeniile considerate de maximă importanță. 

Propunerile 3 și 4  par să sintetizeze propunerile țărilor Benelux (Belgia, Olanda și Luxemburg).
Statele din  Benelux, care sunt și fondatoare ale Uniunii Europene au prezentat anterior o declarație comună în care punctează faptul că « diferitele căi de integrare și de cooperare crescută furnizează răspunsuri eficace la problemele cu care se confruntă în mod diferit statele membre  ».

(Adică- înțeleg eu- statele membre au probleme diferite: unele au probleme cu prea multe aeroporturi -Spania, de pildă are peste 41-  altele au probleme cu lipsa de autostrăzi , de aeroporturi și de toalete, bolnavi  puși câte 3 în pat,  deci pentru fiecare ar fi potrivite căi diferite, fiecare să o ia pe drumul lui, unii vor continua să se lupte cu lipsa de dotări sanitare, cu lipsa de asistență medicală  și cu analfabetismul funțional, în timp ce alții se vor dezvolta ca pentru secolul XXI sau deja pentru secolul XXII)

Documentul Benelux pune accentul pe principiile de « subsidiaritate și proporționalitate », sugerând că  « UE nu va face ceea ce statele membre nu sunt în măsură să ofere ele însele cetățenilor lor  », fraza reluând criticile aduse unei Europe care face prea multe lucruri și care trebuie să -și concentreze eforturile asupra domeniilor în care   « valoarea adăugată » este fără echivoc, cum ar fi securitatea, comerțul și climatul,  Iar François Hollande a admis de asemenea că acestă Europă cu mai multe viteze va fi « una dintre căile posibile, pentru ca la Roma să putem spune  ce vrem să facem cu toții și apoi doar unii în mai multă Europa ». Prin urmare, doar unii să se unească mai mult, în „mai multă Europă”, iar ceilalți să rămână „de căruță”. Se subînțelege că  e inutil să se mai pompeze bani acolo unde banii au fost folosiți ineficient, cum ar fi în România și să păstreze banii pentru întărirea securității spațiului Schengen, sporirea comerțului țărilor dezvoltate și apărarea mediului din aceste țări (n.n.)

5.     Al cincilea scenariu ar fi « Să se facă mult mai mult împreună ». Adică să se accentueze unirea tuturor statelor componente, formându-se treptat un stat federal european, care să tindă a avea un nivel ridicat de dezvoltare . 

Acest document marchează începutul dezbaterilor oficiale asupra viitorului Europei.  « Când celebrăm cei 60 de ani de la tratatul de la Roma, e timpul ca Europa unită în 27 să-și  construiască o viziune pentru viitor », a declarat dl. Juncker.

« Cartea albă » care descrie aceste scenarii este percepută și ca o reacție la populismul crescând  în Europe și constituie o prelungire a punerii în operă a acordurilor încheiate de către conducătorii din UE la ultimul  sommet de la Bratislava.

Un document cu piste de reflexie oferit conducătorilor celor  27, mai degrabă decât soluții gata făcute.

Cea de a șaizecea aniversare a tratatului de la Roma va fi comemorată pe 25 martie ce vine, în prezența celor 27 de șefi de stat sau de guvern din UE, Marea Britanie urmând probabil să lipsească.  

Conducătorii naționali urmează deci să aleagă clar ce scenariu doresc, dintre cele descrise în  «Cartea albă». Cele cinci căi diferite de urmat merg de la o Europă redusă la o piață unică până la una mai integrată decât acum, existând și posibilitatea unei Europe  cu «mai multe viteze» pentru a depăși neconformitățile. În mod evident, mai multe viteze înseamnă rămânerea în urmă a celor care merg cu viteză mai mică. Un oficial european s-a exprimat că „nu putem merge cu viteza ultimului vagon”, uitând că toate vagoanele unui tren merg de fapt cu aceeași viteză! 
Dacă vagoanele din urmă merg mai încet decât celelalte, asta înseamnă  că ele au fost decuplate de la tren. 
Expresia „mai multe viteze” ar prezenta de fapt într-un mod „elegant” excluderea țărilor din Est din UE.
Ministrul-președinte al Waloniei, Paul Magnette și-a declarat deschis părerea că nici o relansare nu va fi posibilă fără ieșirea țărilor din Est din UE.

Dar despre care țări din Est ar fi vorba?

Europa cu două viteze, sau cu mai multe viteze?

Deși Germania a fost -se pare- șocată de refuzul Varșoviei, Bratislavei și Budapestei de a-i lăsa mână liberă în privința refugiaților, iar Polonia mai și sfidează Bruxellesul cu reforma Tribunalului său constituțional, care nu ar respecta regulile statului de drept, totuși doamna cancelar și dl. Hollande ar conta pe faptul că Polonia, Ungaria și Slovacia vor continua să mizeze pe UE, chiar dacă un mic număr de capitale decid să avanseze un proiect fără ele, cel puțin la început. Ar fi imposibil pentru ele să se lipsească de «garanția europeană, de protecția sa, câtă vreme sunt încolțite între (Rusia lui) Putin și America imprevizibilă a lui Trump» , spunea un diplomat de la Bruxelles. 
Deci Germania și Franța ar dori ca Polonia, Ungaria și Slovacia să formeze o categorie aparte, mai aproape de UE, în timp ce alte țări din Est....ar forma o a treia categorie, cu totul periferică...
De România și de Bulgaria nu se îngrijorează nimeni că nu s-ar putea lipsi de garanția europeană și de protecția europeană și că ar fi încolțite „între Rusia lui Putin și America imprevizibilă a lui Trump”? Evident-nu!
  
Din păcate, Parisul și Berlinul par să agreeze acest scenariu. Deja pe 6 martie era anunțat un summit „cvadripartit”, la Versailles, cu Franța, Germania, Spania și Italia.

Pentru a nu alerta țările din Est, cei patru nu vor face nici un anunț concret la terminarea reuniunii de la Versailles. François Hollande, Angela Merkel, Paolo Gentiloni și Mariano Rajoy discută în ambianța luxoasă din Versailles viitorul Europei.  O reuniune în cadrul căreia marile puteri din UE se vor pune de acord înainte de consiliul european de pe 9 și 10 martie. Deși Spania nu face parte dintre statele fondatoare ale UE, ea aderând abia în 1986, totuși a fost invitată la Versailles, în timp ce Belgia, Olanda și Luxemburgul - nu. „Dacă lărgim, nu mai terminăm” s-a explicat la Elysée, cu asigurarea că noțiunea de „cercuri” a existat mereu în Uniunea Europeană. Adică „noi vrem egalitate, dar nu pentru căței” (nn).

Nici o problemă, noi nu ne alertăm, președintele nostru a spus că vom discuta în următorii 1-2 ani. (n.n.)


Șeful executivului european nu și-a exprimat preferința pentru una dintre variantele prezentate , ci a invitat țările din UE să vină cu idei în pregătirea reuniunii la nivel înalt de pe 25 martie, de la Roma, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la tratatul fondator al Uniunii.  «Roma trebuie să marcheze începutul unui nou capitol » pentru o  «Europă unită în 27», a spus el. Dar opiniile sunt deja conturate pentru mulți. Discuțiile continuă, după cum vedem, în ritm alert. Dar fără noi. Oricum, noi se pare că nu avem nici o ideie în afară de aceea de a nu se schimba nimic.

Deși se spune că varianta mai multor viteze ar presupune ca fiecare dintre state să participe sau nu la anumite proiecte după voința lor, de fapt unele state nu au posibilitatea, să participe, căci nu corespund (încă?) la anumite cerințe. Cum ar fi cazul zonei euro sau spațiului Schengen.

Și până acum se putea proceda la o integrare diferențiată. Dar acum, se pare că aceasta va fi nu excepția, ci regula! 

Conform tratatului de la Amsterdam, din 1997, statele membre pot să meargă mai departe cu integrarea diferențiată, prin intermediul cooperării întărite. Această procedură permite ca minim 9 state să poată avea o aceeași politică, fără a se asocia la ea cu alte membre din UE. Dar Consiliul trebuie să acorde autorizația pentru ca o astfel de cooperare întărită să fie aplicată, la propunerea Comisiei europene și după ce a fost aprobată de Parlamentul european. 
Dacă până acum cooperarea întărită a fost aplicată doar la probleme de detaliu, pe viitor s-ar putea ca ea să se extindă la chestiunile cele mai importante. 
Iar deciziile să nu mai fie luate în unanimitate. S-ar forma un guvern al zonei euro, detașat de prerogativele naționale...


Aceste propuneri ar trebui să facă obiectul unor dezbateri în fiecare dintre țările din UE. Unele dintre aceste țări au deja opinii bine conturate, după cum am văzut - ele au propus deja căi de urmat.

Dar România?

Bun, am înțeles că nimeni nu ar vrea să fie lăsat „de căruță”. Unii se miră că nu protestăm. Dar aici nu cred că e nevoie de proteste, ci de soluții. 
Cred că niciunul dintre români nu ar vrea să fim decuplați de la trenul UE și să fim lăsați să ne târâm de unii singuri, din ce în ce mai încet, pe urmele celorlalți, ceea ce ar însemna mărirea distanței dintre țara noastră și țările dezvoltate.  „Europa cu mai multe viteze” ar  duce la excluderea anumitor țări , fără voia lor, de la politicile comune. Ar însemna și reducerea sau  chiar desființarea „fondurilor de coeziune”, pentru că -probabil- s-a stabilit că nu se mai dorește coeziunea. 

Dacă în UE nu există o procedură pentru excluderea unuia sau unora dintre membri, iată că există o procedură mascată pentru a face asta. Adică unii ar putea rămâne membri doar cu numele și cu unele parteneriate asemănătoare cu parteneriatele încheiate cu țări din afara UE, cum ar fi Turcia sau Ucraina, dar fără a  fi membri cu drepturi depline în UE ! Sau, mai degrabă se va crea o nouă Uniune, numită altfel, în care noi nu vom intra, în schimb va fi invitată Marea Britanie.

Lasă că noi nici n-am apucat să fim membri cu drepturi depline în UE, că nu suntem în Schengen și nici în zona euro. 
Dar dacă Marea Britanie a ieșit din UE pentru că nu dorește cerșetori din Est (indiferent cum s-ar numi ei) acolo, ei bine se poate crea o nouă Uniune, cu Marea Britanie dar fără noi!

Situația actuală a țărilor din Europa

Dar suntem conștienți ce înseamnă aceste variante?

Probabil continuarea «ca până acum» va fi respinsă de către ceilalți participanți, pentru că dacă toată lumea ar fi fost mulțumită de cum merg treburile nu s-ar fi pus problema unor schimbări. Unii au fost atât de nemulțumiți încât chiar au părăsit UE, alții amenință că o vor face dacă lucrurile continuă ca până acum.  Chiar dacă românii ar vrea continuarea modului de acțiune de până acum, nu vom putea face nimic de unii singuri, dacă ceilalți membri ai UE vor vrea altceva. 

Varianta 2 înseamnă de fapt desființarea Uniunii europene - și probabil nimeni nu vrea asta. 

Rămâne deci doar varianta integrării mai accentuate, ceea ce înseamnă renunțarea la mai multe atribute ale suveranității. (Dar noi nu vrem nici asta, din spusele conducerii noastre superioare n.n.)

Dar ce fel de integrare?

Țările dezvoltate doresc o integrare între ele, cu excluderea celorlalte. 
Iar celelalte, la rândul lor, ar urma să formeze categorii diferențiate. 
Faptul că se preconizează un stat federal european care să includă și Marea Britanie deși nu ar mai fi în UE înseamnă de fapt că UE ar rămâne doar o piață comună, iar statele europene se vor regrupa după alte criterii: un stat federal al țărilor dezvoltate din Vest, eventual o altă uniune a țărilor din grupul de la Vișegrad, iar celelalte....să rămână piețe de desfacere pentru primele. Și spații - tampon. 

Le explică cineva românilor toate acestea? Îi întreabă oare cineva ce ar vrea din toate astea, dar întrebarea fiind pusă după explicarea tuturor consecințelor?

Diplomația românească ar trebui să fie acum extrem de activă, să fie purtate numeroase discuții preliminare în pregătirea acelui summit de pe 25 martie. 
Vedeți voi vreo agitație, că eu nu văd? Programele tv sau articolele din presă aproape nu tratează acest subiect. 
Parcă pe noi nu ne-ar privi asta. Sau poate chiar așa și e? Poate noi am fost deja dați afară din UE și nu știm?

Ce aflăm din presa străină?
„EUROPA ÎN 27 NU POATE FI EUROPA UNIFORMĂ ÎN 27”.

François Hollande a făcut această declarație în Le Monde. Președintele Franței a declarat ritos că dacă „Europa cu mai multe viteze nu e instaurată, Uniunea europeană e condamnată”. El a propus o „cooperare structurată, pentru a federaliza țările care vor să meargă mult mai departe”, la această federație urmând să fie asociată și Marea Britanie, chiar din afara UE (!). 
Dar asta înseamnă oricum desființarea Uniunii europene așa cum o știam și înlocuirea ei cu un stat federal  ale cărui granițe nu vor coincide cu cele ale Uniunii Europene, Uniunea europeană urmând să rămână cu numele, dar cu rol doar de piață comună. 

Rugat să spună dacă nu ar fi o alternativă la această Europă cu mai multe viteze,  François Hollande a răspuns : "Nu. Sau o facem altfel, sau nu vom mai face nimic împreună ."

"În viitor, va fi un pact comun, cu o piață internă, pentru unii cu o monedă unică. Dar pe acest soclu va fi posibil, pentru statele membre care ar dori, să meargă mai departe în Apărare, mai departe în armonizarea fiscală sau socială, mai departe în cercetare, în cultură, în problemele tineretului."

Subiecte de discuție între „cei mari”: uniunea monetară, fiscalitatea, problemele sociale, antiterorismul și protecția frontierelor, dar mai ales problema apărării. Toate astea, pentru acel club restrâns.
Ce va mai rămâne pentru noi, din Uniunea Europeană: piața comună! 
În rest, cine vrea și mai ales cine poate se dezvoltă, merge înainte cu cercetarea, cu armonizarea socială, cu armonizarea fiscală  

Chiar dacă participanții la această reuniune restrânsă poartă aceste discuții în mod discret, fără a face publice concluziile discuțiilor pentru a nu stârni adversități, comentatorii apreciază că summitul de la Versailles nu va fi pe placul țărilor din grupul de la Vișegrad, din Est, care „de câteva zile simt crescând pericolul și subliniază importanța menținerii unității celor Doăzecișișapte”- relatează Les Echos.
Context politic în UE
Presa străină (Le Figaro) nu uită să menționeze și împrejurarea că trei dintre liderii reuniți la Versailles sunt spre final de mandat . 
În același timp, euroscepticismul nu încetează să crească în Europa. Conform Huffington Post, «după ultimul eurobarometru al Comisiei europene, datat la sfârșitul lui 2016, 38% dintre europenii sondați au o imagine„neutră” a UE, 25% o imagine negativă și 35% o imagine pozitivă. Cu alte cuvinte, soarta Europei trezește mai multe întrebări decât speranțe »

Media relatează între altele și că la alegerile legislative din Olanda, Geert Wilders, liderul partidului de extremă dreapta, aliat cu Marine Le Pen este umăr la umăr cu partidul liberal (VDD) al șefului de guvern Mark Rutte. „Fără îndoială, o victorie a extremei drepte într-o țară fondatoare a Uniunii Europene ar constitui un nou seism” a conchis Huffington Post.

**********************************************************************************************

13.03.2017

Soluția Tăriceanu

Care ar fi soluția întrevăzută de guvernanții noștri? 
Acum,  auzim la tv cum că , într-un târziu și președintele Senatului, dl Tăriceanu a aflat că „se discută despre Europa cu două sau mai multe viteze”. 

Mă tem că până să afle și dl. Tăriceanu despre asta, în Europa deja nu se mai discută : discuțiile s-au terminat! (n.n.)

Cu ani în urmă, pe când era Prim ministru, dl Tăriceanu a răspuns la întrebarea „care ar fi strategia de dezvoltare a României” cu cuvintele (pe care le citez aproximativ din memorie) : „acum nu mai avem nevoie de o strategie de dezvoltare, se ocupă Uniunea europeană de asta!” Am reținut acele cuvinte pentru că m-au șocat: atunci de ce mai aveam guvern și Prim ministru?
Prin urmare, noi am așteptat să ne facă alții planuri de dezvoltare, și ei ne-au făcut: să fim așa cum era potrivit pentru planurile LOR de dezvoltare. Ale cui, ale lor? Ale celor care aveau guverne adevărate și Prim miniștri adevărați. Și rezultatele se văd acum.

Ce soluție vede acum domnul Tăriceanu?

La ședința Adunării Generale a Asociației Municipiilor din România de azi, dl. Călin Popescu Tăriceanu le spune primarilor de municipii că ei au „un rol esențial în dezvoltarea economică a României, în așa fel încât România să aibă o forță de negociere mai mare în UE”. 
Da, aceste cuvinte sunt adevărate, din păcate însă ele ar fi trebuit spuse cel târziu în  anul 2004, sau măcar în 2007.

Așa cum, cu altă ocazie, dl. Tăriceanu se dusese la inaugurarea unui pod nou dar credea că se află pe un pod construit pe timpul lui Ceaușescu, și acum domnia sa e decalat mult în timp. El îndeamnă primarii să dezvolte economic România, ca să avem o forță mai mare de negociere în UE. 
Adică de acum și până pe 25 martie a.c. să ne dezvoltăm rapid, ca să negociem mai bine în UE!  
Fiindcă, zice domnia sa, „Nu vă spun un mare secret. Forța de negociere, arma principală de negociere la nivelul UE este dată de forța economică”.

Dl. Tăriceanu a mai dat și detalii despre ce trebuie făcut: „o consolidare economică presupune punerea în aplicare a marilor proiecte de dezvoltare”. 
Da, domnule, cum de nu s-o fi gândit nimeni până acum? Doar am avut și un Minister al marilor proiecte! Doar că nu am văzut acele mari proiecte realizate pe teren!

Să înțelegem că  noutatea constă în aceea că acum marile proiecte urmează a fi desfășurate de către fiecare municipiu în parte. Adică, dacă la nivel de țară nu s-a reușit să se facă mari proiecte, poate municipiile vor reuși să-și facă fiecare  autostrada lor, pe teritoriul lor, vor face câte o porțiune de traseu de tren de mare viteză, vor reuși să-și facă aeroporturi, industrii performante, institute de cercetări (fără cercetare nefiind posibil progresul) și tot ce mai e necesar. Fiecare municipiu va avea și o zonă agricolă aferentă, de care să se ocupe (probabil). De pildă centralele atomo-electrice neterminate de la Cernavodă vor fi terminate de municipiul Cernavodă. 
„Primarul trebuie să fie un vizionar pentru orașul lui, un om care să aibă capacitatea de a anticipa dezvoltarea orașului, să poată să faciliteze prin proiectele pe care le pune pe masă acestă dezvoltare”
Foarte adevărat și asta, nu e nici un secret, numai că aceste cuvinte au fost spuse luni 13 martie 2017, și ar fi trebuit să fie spuse cu peste 10 ani în urmă! Și nu e valabil doar pentru primari, ci cu atât mai mult pentru Guvern!
  
Da, desigur, dl. Tăriceanu, fost Prim ministru, actualmente președinte al Senatului i-a avertizat pe primarii de municipii. Așa că, dacă peste 12 zile vom afla că nu vom face parte din Statele Unite ale Europei, dl. Tăriceanu va putea spune: ce să vă fac, eu v-am avertizat, dar dacă voi nu ați dezvoltat economia....




Vedeți și                                               http://nazone.ro/2017/02/europa-cu-doua-viteze.html