Se afișează postările cu eticheta Isabelle Prime. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Isabelle Prime. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 august 2015

Ostatică franțuzoaică eliberată

În situația în care un român a fost răpit în Burkina Faso și nu se mai știe nimic despre el, ne bucurăm să aflăm vești despre eliberarea unor persoane răpite. Cu acest prilej, mai aflăm câte ceva și despre felul în care se rezolvă astfel de situații prin alte părți.

Ostatica franțuzoaică Isabelle Prime a fost eliberată

Isabelle Prime era deținută ca ostatică în Yemen din februarie 2015. Ea a fost eliberată și a călătorit cu avionul în Franța, pe 7 august, fiind primită la aeroport de către președintele Franței François Hollande și de ministrul de externe Laurent Fabius, precum și de către rude și prieteni.
.
La conferința de presă François Hollande a adresat mulțumiri sultanului din Oman, „care a contribuit la acest deznodământ fericit”, apoi serviciilor de informații, „ celor pe care nu-i vedem, dar care permit să se obțină aceste rezultate”. Isabelle Prime a mulțumit la rândul său președintelui Franței și ministrului de Externe, spunând: „Eu știam că Franța era în spatele meu, căci ea nu și-a părăsit niciodată pe vreun compatriot”.

Povestea răpirii

Isabelle Prime ajunsese în Yemen în 2013 ca salariată a societății Ayala Consulting, specializată în programe de protecție socială. Ayala Consulting era la rândul său sub contract cu Social Welfare Fund, ce desfășura un proiect  finanțat de Banca Mondială.
Pe 24 februarie 2015, ea a fost răpită (împreună cu interpreta ei yemenită) de către niște bărbați deghizați în polițiști, care au blocat cu două mașini automobilul cu care franțuzoaica mergea la serviciu. Șoferul care conducea mașina în care erau cele două femei a fost eliberat și a prevenit autoritățile . Răpitorii au vrut să o elibereze pe loc și pe yemenită, dar aceasta a ales să rămână împreună cu franțuzoaica .   Ea se pregătea să plece din Yemen ca urmare a consemnelor date cetățenilor francezi aflați acolo. Interpreta yemenită a fost eliberată apoi , pe 10 martie, la Aden (un oraș din sudul Yemenului). În schimb Isabelle Prime a fost reținută ca ostatică și filmată cerând ajutorul președintelui Franței și al Șefului statului yemenit Abd Rabbo Mansour Hadi, pentru a fi eliberată.

S-a plătit o răscumpărare?

Conform lui Francisco Ayala, președintele societății pentru care lucra Isabelle Prime, „toată afacerea a  fost gestionată în cel mai mare secret”. „Guvernul francez nu ne-a spus nimic nici mie nici tatălui ei” a declarat el agenției AFP.
Ziariștii se întreabă după fiecare eliberare de ostatici dacă a fost plătită o răscumpărare.
Luările de ostatici sunt frecvente în Yemen, unde se spune că sute de persoane au fost răpite și apoi eliberate de cele mai multe ori în schimbul unor răscumpărări.
Eliberarea anterioară  a unui ostatic francez a fost  cea a lui Serge Lazarevic , cu cetățenie franceză și sârbă ce fusese răpit de grupul Al-Qaida din Maghreb, în nordul statului Mali. Lazarevic a fost ținut ostatic trei ani și a fost eliberat în decembrie 2014.

Vedeți aici povestea răpirii românului Iulian Gherguț, pe 4 arilie,  în Burkina Faso:
http://nazone.ro/2015/04/roman-rapit-in-burkina-faso.html