Rochie roz pe o babă de 80 de ani

Aud la tv comentarii privind votul în Parlament privind anchetarea şi arestarea Elenei Udrea.
Nu voi comenta evenimentul, au fost destule comentarii, de toate felurile.
M-a şocat însă remarca unui reputat jurist - maestrul Bolcaş - cu referire la discursul Elenei Udrea:
"m-a dezgustat ca o rochie roz pe o babă de 80 de ani".

Comparaţia sugera că o rochie roz pe o femeie în vârstă ar fi tot ce poate fi mai dezgustător - şi era convins că  pentru toată lumea ar fi la fel.
Remarca reflectă concepţia răspândită pe la noi cum că femeile în vârstă ar trebui să se îmbrace doar în culori închise, eventual negru cu picăţele, asta dacă nu cumva sunt văduve, caz în care ar trebui să fie în negru complet.

Am remarcat de multă vreme că în alte ţări concepţia generală este exact pe dos: negrul avantajează îndeosebi persoanele tinere, în timp ce doamnele vârstnice (iar în ţările dezvoltate longevitatea e mult mai mare decât la noi) se îmbracă mai ales în culori pastel, printre care rozul e frecvent.

Şi ca să vedem cine are dreptate, să ne raportăm la persoanele considerate ca etaloane ale bunului gust şi ale eleganţei în lumea întreagă: regina Marii Britanii , persoană ce va împlini în curând frumoasa vârstă de 89 de ani şi mama sa, răposata regină mamă ce a trăit aproape 102 ani.

Desigur, rozul nu era singura culoare în care se îmbrăcau sau se îmbracă aceste distinse personalităţi, dar putem constata că această culoare revine (în diferite nuanţe) în frecvente ocazii.
Ce părere aveţi, sunt cumva îmbrăcate nepotrivit aceste doamne trecute bine de 80 de ani pentru că sunt în roz? Nicidecum, evident!
Dimpotrivă, culoarea roz, care inspiră optimism şi prospeţime tinerească luminează trăsăturile persoanelor vârstnice .
Dacă observaţi, în fotografia în care apar regina Elisabeta a II-a şi mama sa, regina mamă , cea mai în vârstă este cea care e îmbrăcată în roz, în timp ce fiica sa este (de data aceea) în bleu.

Haideţi să nu mai condamnăm femeile vârstnice să se îmbrace în culori posomorâte de teama unor prejudecăţi stupide ca cea exemplificată de remarca citată mai sus.
Doamnele în vârstă au şi aşa destule probleme. O îmbrăcăminte în tonuri vesele este un factor care poate schimba - măcar pe moment - starea de spirit atât a celui care o poartă, cât şi a celui care o priveşte.
Hai să terminăm cu concepţiile învechite chiar şi în această privinţă şi să le încurajăm pe bunicile noastre să se bucure de culori luminoase şi primăvăratice. Atât cât vor mai putea.

E cât se poate de potrivit şi de elegant!

soft power

Puterea blândă, prin convingere.

Într-o emisiune televizată cu unul dintre candidaţii la preşedinţie (Elena Udrea) a fost amintit termenul soft power.
Cum nu prea a reieşit din emisiune despre ce ar fi vorba, poate că e util să scriem aici.

Soft power este un concept folosit în relaţiile internaţionale .

Folosit de către profesorul american Joseph Nye (în 1990), apoi de către Colin Powell, conceptul descrie capacitatea unui actor politicc (stat, firmă multinaţională , ONG, instituţie internaţională sau mişcare cetăţenească) de a influienţa indirect comportamentul altui actor , de exemplu folosind interesele proprii  ale celui pe care doreşte să-l influienţeze, fără a se folosi metode coercitive.

Noţiunea îşi are rădăcinile în cultura britanică a secolului al XIX-lea, putând fi asemănată cu noţiunea de fair-play  în sport.
Joseph Nye spunea că Statele Unite dispun în prezent de un ascendent care le permite să seducă şi să convingă un alt stat fără a fi nevoie să folosească forţa sau ameninţarea, aceasta reprezentând o nouă formă de putere în viaţa politică internaţională.
Conform lui Joseph Nye, puterea de convingere provine din imaginea şi reputaţia pozitive ale unui stat, prestigiul său (inclusiv ca performanţă economică şi militară) , capacităţile lui de comunicare, gradul de deschidere a societăţii, atractivitatea culturii sale şi a ideilor , prestigiul său ştiinţific şi tehnologic, locul sau în instituţiile internaţionale.

Soft power, care ar dobândi un rol din ce în ce mai mare, completează puterea tradiţională de constrângere - denumită hard power.

Tipurile de resurse 

• resurse e militare  (unde SUA deţin supremaţia de la distanţă)
• resursele economice (deţiute de către marile ţări industrializate, în rândul cărora Chia a făcut mari progrese)
• resursele intangibile (deţinute de guverne, ONG, firme şamd - dispersate şi foarte diferite)

În analiza sa, Joseph Nye a tras concluzia că Statele Unite profită de mondializare, dar că nu o controlează, , din pricina ascensiunii puterii actorilor privaţi.
Pe termen scurt, Nye consideră că SUA ar trebui să se sprijine pe instituţiile internaţionale pentru a-şi apăra valorile şi a-şi întreţine puterea de atracţie pentru a-şi face acceptată politica.
Pe termen lung, răspândirea noilor tehologii ar diminua resursele intangibile ale SUA, făcând ca lumea să evolueze către o repartiţie mai echilibrată a puterii.

Joseph Nye declară că « America trebuie să îmbine puterea dură cu puterea blândă, într-o putere inteligentă (smart power), cam cum o făcea pe timpul războiului rece».

În dezbaterile geopolitice şi diplomatice din afara Statelor Unite, expresia "soft power" este definită deseori ca sinonim al politicii de influienţă (economică, culturală, ideologică)iniţiată de un stat şi care desemnează multiple forme  supanumite comunicare publică.

Legătura dintre cultură şi soft power

Mijloacele filmului sunt deseori folosite pentru crearea unei anumite imagini . Chiar şi momentul lansării unui film poate avea legătură cu o campanie politică, de pildă.
Resursele puterii blânde se bazează şi pe puterea de atracţie a unui model cultural sau a unei ideologii sau a instituţiilor internaţionale care fac ca celelalte state să se înscrie în cadrul determiat de către cel care deţine aceste resurse.
Industria serviciilor audiovizuale reprezintă o sursă de influienţă şi ca urmare, de legitimitate.
"Atractivitatea puterii" trebuie să ţină cont de evoluţia acestor mijloace de comunicare într-o lume globalizată şi de capacitatea lor de influienţare până la nivelul fiecărui cetăţean.
In acest proces,  o mare importanţă o are gradul de deschidere a resurselor culturale, pentru ca - de pildă- o creaţie cinematografică să nu aibă o alură de propagandă şi de control al ideilor, pentru a nu trezi rezistenţa privitorului.
Influieţarea se produce şi prin itermediul celorlalte forme ale culturii, cum ar fi literatura .

Aş da un exemplu:
Ce impresie aveţi acum despre Coreea, după ce aţi văzut serialele în care se prezintă societatea coreeană ca fiind extrem de dezvoltată încă din timpuri extrem de îndepărtate, chiar legendare?
Cine se mai gândeşte dacă în acele timpuri străvechi toată lumea era îmbrăcată şi coafată impecabil şi se exprima doar folosind forme de politeţe strictă? Ceea ce contează este imaginea cu care rămâne privitorul, după ce a uitat detaliile nesemnificative ale scenariului....

Un model mondial
Cultura şi modul de viaţă american, « American way of life », difuzate pe scară largă de filmele de la Hollywood şi de serialele televizate au devenit o referinţă  pentru cea mai mare parte a cetăţenilor, pe plan mondial. Pe cele mai multe pieţe din lume, cinematografia ameicană ocupă între 50% şi 80% din filmele şi serialele tv difuzate.
Fenomenul merge mână în mână cu folosirea limbii engleze ca principală limbă internaţională.
Modelul american este larg difuzat în lume şi valorile americane: libertatea de gândire sau de expresie, proprietatea privată, libera întreprindere, căutarea fericirii după model american, au  fost preluate de mare parte a cetăţenilor.

O atracţie planetară
Statele Unite formează primul pol de imigraţie din lume, cu peste un milion de intrări anuale. Ţara atrage migraţi şi studenţi din lumea întreagă, ce vin să caute de lucru , condiţii mai bune de viaţă şi de studiu. 22% dintre migranţii internaţionali se duc în SUA. 
Universităţile americane ocupă l 1 7 dintre primele 20 din lume (conform unui clasament al universităţii Jiao Tong din Shanghai). 
Brain drain (drenarea creierelor) asigură un flux constant de creiere tinere sau în formare în ţara ăn care "economia cunoaşterii" capătă toate sensurile.

Contra-modele pentru soft power

Pe plan mondial, unele centre , nu toate universale, pun în chestiune hegemonia americană.
Cool Japan, excepţia culturală franceză sau - pe plan mai apropiat de politică - islamismul sau "socialismul de piaţă" chinez oferă alternative. 

China dezvoltă centre care să-i promoveze cultura în străinătate

De zece ani, China a început să deschidă în străinătate centre care să-i promoveze cultura. Institutele Confucius ar trebui să întărească soft power -ul Chinei. La sfârşitul anului 2013, China susţinea 440 de institute şi 646 de săli de clase pentru 850 000 de studenţi din peste 100 de ţări (40 % dintre acestea fiind în America).
Până la sfârşitul anului 2015 sunt planificate încă 60 de institute Confucius , cu încă 350 de clase.

Soft power în stil franţuzesc

Franţa urmăreşte de asemenea să-şi sporească în mod sistematic influienţa în lume.
De la sfârşitul secolului al XIX-lea, Franţa a folosit arma soft power  cultural, pentru a compensa lacunele politico-militare. Mesaje. transmise prin intermediul scriitorilor şi artiştilor din diferite domenii şi prin constituirea unei reţele vaste de institute şi de licee franceze în exteriorul Franţei.
În anul 2013 erau 445 Alianţe franceze în lume , 96 de institute franceze şi prin reţeaua herziană de mass media (RF, France 3, France 24) constituie tot atâţia factori de răspândire a culturii franceze în lume.
Constituirea unei reţele numerice naţionale care ambiţionează să rivalizeze în viitor cu Google şi Facebook - o altă direcţie de acţiune.
Francofonia
Promovarea francofoniei pe toate continentele (220 de milioane de francofoni în lume) susţine faptul că limba franceză rămâne ua dintre cele două limbi de lucru de la Naţiunile Unite.  şi una dintre cele două limbi oficiale de la Curtea iternaţională de justiţie de la Haga.
Organizaţia internaţională a Francofoniei (OIF) este un dispozitiv instituţional ce organizează relaţii politice şi de cooperare între 77 de state şi guverne . La subiectele din domeniul culturii şi educaţiei, s-au adăugat subiecte politice (pace, democraţie, drepturile omului), dezvoltarea durabilă, economia şi tehnologiile numerice.

Cool Japan
Conceptul inventat în 2002 exprimă statutul Japoniei ca superputere ce promovează preponderent domeniile culturii şi creativităţíi. Conceptul a fost descris ca o formă de soft power- capacitatea de a influienţa idirect comportamentul sau interesele prin mijloace culturale sau ideologice.
În ciuda problemelor economice şi politice, Japonia susţine domenii culturale ca J-pop, manga, moda, ciematografia, elecanime, industria electronică pentru marele public, arhitectura şi bucătăria japoneză, Numeroase iniţiative academice au sprijinit proiectul. 
Guvernul japonez a identificat industria culturii drept unul dintre cele cinci domenii potenţiale de creştere. În iunie 2010, Ministerul Economiei, Comerţului şi Industriei a stabilit un nou Birou de promovare a industriilor , industriile culturale şi creative fiind considerate ca sector strategic pe termen lung. În acest domeniu, sectorul de stat va colabora cu sectorul privat, cu misiunea de a promova produsele japoneze de marcă ce exprimă caracterul unic al culturii japoneze. Bugetul din 2011 al proiectului a fost de 19 000 000 000 ¥ .

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
S-a spus că "soft power" acţionează dacă în spate stau nişte portavioane. Adică dacă prestigiul ţării este susţinut (şi) de o mare putere militară, pe care ţara respectivă nu e obligată să o şi folosească, fiind suficient să se ştie că o are. Aşa cum e suficient ca ursul să se ridice în două picioare, ca să arate că e mai mare ca adversarii săi. Aşa cum carivorele îşi rânjesc dinţii, ca adversarul să ştie cu cine au de-a face . Şi poate nu va mai fi evoie să şi muşte. 
Da, puterea militară impune, desigur. Dar nu doar puterea militară!
Altminteri nu s-ar mai "bate" Japonia (ţară neutră) pentru dobândirea /sporirea propriului soft power.
O ţară poate câştiga prestigiu şi respect nu doar pe calea armelor, ci mai ales prin civilizaţie şi prin cultură. Aceasta este soft power.
Germania, de pildă, a avut (şi are) interdicţie de a se înarma, după război. Oare asta ştirbeşte din prestigiul actual al Germaniei? Nicidecum. Ceea ce contează este performanţa economică, cultura şi tehnologia foarte dezvoltate, dar şi bunul renume de corectitudine de care se bucură nemţii.
Credeţi că prestigiul unor ţări ca Elveţia sau  Luxemburg  se bazează pe puternicele lor armate? Desigur că nu. Tradiţia de seriozitate şi de corectitudine au avut mai mare importanţă.
Iar o puternică tradiţie culturală poate ajuta o ţară chiar şi peste milenii. Aşa este cazul Greciei, pe care Uniunea Europeană o sprijină în ciuda rezultatelor ei economice dezastruase. Pentru că ţara care a pus bazele civilizaţiei europene nu poate fi lăsată pradă distrugerii.
Dar şi prostul renume joacă un rol important, dar nefast, de această dată.

Credeţi că marele număr de cerşetori plecaţi din România nu a avut şi nu are nici un rol în faptul că România nu este primită în spaţiul Schengen? 
Sau, credeţi că răspândirea şi proporţiile corupţiei de la noi sunt de natură să atragă investitori în România?
Credeţi că dacă un primar din Italia a simţit evoia să facă autobuze special pentru zingari, interzicându-le acestora accesul în autobuzele pentru lumea civilizată, acest lucru e în măsură să contribuie la bunul renume al acestei etnii, dar şi al ţărilor de ude provin aceştia?
Sau- credeţi că faptul că majoritatea persoanelor (de ambe sexe) care se prostituează în Europa provin din România contribuie la bunul renume al românilor? Desigur că nu!
Avem desigur şi lucruri cu care să ne mândrim.

La noi a fost poate cea mai veche civilizaţie a lumii, aşa cum arată tăbliţele cu cea mai veche scriere din lume, găsite la noi. Din păcate însă, relicvele arheologice sunt îngropate parcă anume cu trasee de autostrăzi. Sau sunt lăsate pradă distrugerilor. Vă amintiţi de zidul de la Sarmisegetuza dărâmat cu buldozerul casă se facă o parcare? Sau de împroprietăririle cu teren agricol pe locul sanctuarelor dacice? 

Avem oameni dârzi, păstrători ai tradiţiilor strămoşeşti de ciste şi solidaritate, continuatori ai vechii civilizaţii dacice. Din păcate, ei au fost discriminaţi sistematic în decursul istoriei, iar acum urmează să li se arunce munţii în aer, iar ei să  fie distruşi definitiv nu doar prin traiul de mizerie, dar şi prin otrăvire cu cianuri, arsenic şi substanţe cancerigene.

Avem savanţi care au făcut descoperiri importante în domeniul geneticii. Din păcate, descoperirile lor aparţin acum Chinei, care le va continua în profitul său.
Avem cântăreţi şi interpreţi şi dirijori de muzică clasică şi balerini de renume mondial. Din păcate, Opera Română organizează doar sporadic spectacole şi nu avem un auditorium modern şi performant.
Avem bogăţii în subsolul ţării. Din păcate, ALŢII profită de ele.
Avem o natură minunată. Din păcate nu avem grijă de ea şi permitem despăduriri, poluare, afectarea mediului cu deşeuri industriale.
Avem femei frumoase. Din păcate, ele sunt considerate curve de mulţi dintre străini.
Aveam un fotbalist valoros: Mutu. Din păcate, el a fost prins că se droghează.
Am avut (şi încă mai avem, deşi în mai mică măsură) gimnaste extrem de valoroase, care au făcut drapelul ţării noastre să urce pe cel mai înalt catarg. Din păcate, unele dintre ele au făcut grava greşeală de a se lăsa fotografiate în posturi idecente, mai fiind şi înfăşurate în steagul naţional, fapt pentru care japonia, de pildă a cerut excluderea gimnastelor din România din competiţiile internaţionale, ele fiind o ruşie. Din fericire gimnastele cu pricina nu mai erau în activitate şi oficialităţile oastre au bâiguit nişte scuze. Oprobiul moral însă, rămâne.
De aceea e cu atât mai important când cea mai celebră gimnastă din România, Nadia Comăneci, se implică în activităţi umanitare şi de bun renume. 
De aceea, a fost un motiv de mândrie pentru noi că o altă mare sportivă din România, Simona Halep, nu s-a pretat la calcule incorecte care ar fi dus la eliminarea din competiţie a celei mai redutabile adversare, ci şi-a apărat şansele corect, punând corectitudinea mai presus de un eventual interes de moment, de a-şi maximiza şansele de câştigare a competiţiei. Da, ea a dorit să câştige competiţia, dar nu cu orice preţ! Adică doar cu preţul efortului şi dăruirii sportive, nu cu preţul unui compromis ruşinos. Fiţi siguri că nu doar noi am observat asta!
Avem un popor inventiv şi care deprinde uşor lucruri noi. Din păcate, mulţi dintre compatrioţii noştri s-au "afirmat"  în străinătate prin inventivitatea şi curajul cu care jefuiesc . 

Desigur, nu toţi românii sunt corupţi, hoţi, nu toţi se prostituează . Majoritatea muncesc cinstit, din greu, îşi educă frumos copiii , iubesc arta , sunt demni , altruişti şi patrioţi.
Din păcate, ei au de suferit din pricina prostului renume  creat de "oile negre". Chiar nu e nimic de făcut?