Pensiile speciale în România
Pensiile militare în România
Se spune în proiectele de lege de eliminare a pensiilor speciale din România doar că „pensiile militare nu sunt luate în calcul, fiind gestionate de MapN, Ministerul de Interne și SRI”. Deci nu s-ar pune problema modificării lor.
Dar banii pentru toate aceste instituții nu pică din cer, ci se iau din bugetul de stat, deci din impozitele și taxele pe care le plătesc românii care muncesc.
Din discuțiile purtate pe la tv reiese totuși că militarii, jandarmii, polițiștii și cei ce lucrează în serviciile speciale nu cotizează pentru pensii.
De fapt, ministerele respective dau banii pentru un fel de contribuții pentru pensii militare, banii provenind de la bugetul de stat- că de unde altundeva?
Pensiile militare se acordă în baza Legii 223/2015 și sunt de trei tipuri.
De ele beneficiază miliarii, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare...
Pensiile militare se pot acorda pentru limită de vârstă, sau anticipat/anticipat parțial, în funcție de perioada când au fost în armată sau dacă au fost trecuți în rezervă din varii motive. Se cere ca militarii să aibă o vechime de 25 de ani, dintre care minim 15 ani în serviciul militar (pot primi pensie anticipată parțială cu vechime de 20 de ani dintre care 10 în armată, dacă au fost reorganizări , au devenit inapți ). . Vârsta standard de pensionare va fi 60 de ani.
Baza de calcul e media veniturilor brute pe 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate, la care se adaugă un spor de 15% în anumite condiții., pensia fiind 80% din baza de calcul. (Deci pensia e mai mare decât cel mai mare salariu avut)
Militarii ar avea o contribuție pentru pensie, dar...care nu diminuează soldele/salariile nete realizate lunar (deci contribuțiile pentru pensii se plătesc de către angajator- adică de la bugetul de stat. Statul percepe contribuțiile militarilor, dar dă bani pentru ele...prin intermediul ministerelor respective- să înțeleg).
Începând din anul 2021 pensiile militarilor se vor indexa anual cu rata inflației, la care se va adăuga 45% din creșterea reală a câștigului salarial mediu realizat în anul precedent. Pensiile militare se actualizează de fiecare dată când se majorează solda de grad/salariul profesional și/sau solda de funcție/salariu de funcție .
Beneficiarii acestor pensii nu sunt puțini: peste 170 000 în 2019!
Pensiile speciale în ROMÂNIA
În afară de aceste categorii, în România mai sunt peste 7345 de persoane care primesc „pensii speciale”- mai numite și „pensii de serviciu”
În luna mai 2016 s-au plătit peste 55,5 milioane de lei pentru pensii de serviciu,
66% dintre acești bani fiind folosiți pentru plata pensiilor magistraților și personalului auxiliar din justiție.
Conform justitiecurata ro, în prezent există 7 categorii de pensii speciale/de serviciu - în afară de pensiile militare.
Beneficiarii acestor pensii speciale sunt:
- 3227 de judecători și procurori - cu pensii medii de 10 973lei =35 409 871 lei
-1627 personal auxiliar din justiție - cu pensii medii de 3589 lei
= 5 839 303 leitotal> 60 571 857 lei (aproximativ 12 694 259 eur)
- 1305 personal din aviație - cu pensii medii de 10 973 lei = 14 319 765 lei
- 640 membri din corpul diplomatic - cu pensii medii de 5036 lei = 3 223 040 lei
- 503 parlamentari - cu pensii medii de 2 876 lei = 1 446 628 lei
- 43 de membri ai Curții de Conturi. - cu pensii medii de 7 750 lei. = 333 250
În luna mai 2016 existau 3 227 foști procurori și judecători care primeau pensii speciale, cu valoarea medie de 9 403 lei (În fine , e o mică inadvertență aici..).
Potrivit legii care li se aplică, pensiile magistraților se calculează la 80% din salariul brut lunar + sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de pensionare. Această categorie de persoane poate ieși la pensie la 60 de ani, dacă au o vechime în magistratură între 20 și 25 de ani.
Există și meserii asimilate celei de magistrat (magistrat financiar sau consilier de conturi, magistrat asistent etc.) . Aceștia pot primi pensia de servici și înainte de 60 de ani, dacă au vechime în funcție de minim 25 de ani.
Pensia pentru magistrați
Pentru personalul auxiliar al instanțelor judecătorești și parchetelor pensia e 80% din media salariilor brute pe ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de pensionare, fiind necesare : vârsta minimă de 60 de ani și vechime minimă de 25 de ani în specialitate. (Legea 130/2015)Aviatorii și personalul de bord beneficiază de cele mai mari pensii medii (conform Legii 223/2007 completată în 2018).
Pentru angajații din aeronautică pensia se calculează la 80% din media veniturilor totale brute din ultimele 12 luni de activitate anterioare depunerii cererii de pensionare. (Deci și lor le „iese” pensia mai mare decât orice salariu avut)
În această categorie de pensie intră foștii navigatori, mecanici, ingineri de bord naviganți, operatori radionaviganți, ingineri de recepție și control aeronave. Condiții: vârsta minimă de 52 de ani și vechime minimă de 25 de ani în acest sector de activitate.
Diplomații
În baza Legii 216/2015, foștii angajați ai Corpului Diplomatic primesc pensie de serviciu dacă au minim 60 de ani și 15 ani de vechime pe astfel de funcții, baza de calcul fiind 80% din salariul de bază brut lunar , la care se adaugă sporurile și indemnizațiile avute în ultima lună de activitate.Parlamentarii
Conform Legii 2015/2015, care a completat Legea 7/2006 , parlamentarii care au avut cel puțin un mandat întreg de parlamentar , vârsta de min. 60 de ani și stagiu de cotizare de 30 de ani (inclusiv în alte funcții- se vede treaba). Pensia specială a parlamentarilor are ca bază de calcul 80% din media veniturilor brute din ultimele 12 luni anterioare pensionării. (La care se adaugă pensia pentru celelalte perioade lucrate)Auditorii Curții de Conturi
Conform legii 7/2016, care a modificat Legea 94/1992, foștii auditori care au vechime la Curtea de Conturi de minim 14 ani primesc o pensie de 80% din media veniturilor brute (inclusiv sporurile) din ultima lună dinaintea pensionării. Pentru cei cu vechime mai mică de 14 ani, dar care au o vechime la Curtea de Conturi de min. 4 ani, pensia specială va fi diminuată cu 1% pentru fiecare an lipsă din cei 14. Deci cineva cu vechime de 4 ani va avea pensia specială de 70% din venitul brut dinaintea pensionării.Ultimele date din 2019:
Aproape zece mii
de persoane civile și o sută șaptezeci de mii de militari primesc pensii speciale în România, mai multe decât în 2018 .
De cele mai mari sume (dintre civili) beneficiază foștii
magistrați, peste 18.000 de lei pe lună, în medie
Numărul de beneficiari civili de pensii
speciale era, la finele lunii decembrie 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu
1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor
centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), transmite Agerpres.
Cei mai mulţi, respectiv 3.878, erau
beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor,
în cazul acestora înregistrându-se şi cea mai mare pensie medie, respectiv
18.716 lei, din care 17.409 lei cota suportată din bugetul de stat, iar
diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.
De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu
membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 840 de
persoane. Pensia medie era de 5.538 lei, din care 3.076 lei suportaţi de la
bugetul de stat.
În ceea ce priveşte
beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006
privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 792
de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.547 de lei (2.595 lei de la bugetul
de stat).
Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru
completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil
navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.440 de
pensionari, iar pensia medie se ridica la 10.891 lei, din care 7.359 lei
suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi
s-au acordat unui număr de 609 persoane, media fiind de 7.800 lei, din care
3.844 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea
130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului
auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor
beneficiau 1.800 pensionari, pensia medie fiind de 4.439 lei, din care 2.525
lei suportaţi din bugetul de stat.
Alți peste 170.000 de
beneficiari de pensii speciale sunt foști militari,
polițiști și angajați din alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
-