Molia miniera a tomatelor- TUTA ABSOLUTA

Insecta ce distruge plantațíile de roșii -

 TUTA ABSOLUTA

Este o insectă din ordinul lepidopterelor (adică e un fel de fluture)
Larva e mică (sub 8 mm lungime) și atacă în special frunzele și fructele tomatelor, dar și ale cartofilor și a altor solenacee, cum sunt vinetele, plantele de tutun , dar și buruieni din această familie. Insecta adultă, nocturnă,  are lungimea de cca 1 cm.
Pagubele produse de acest dăunător pot ajunge la 100%. Larvele rod galerii în interiorul frunzelor, al fructelor dar și al tuberculilor de cartof. Într-un an pot să se succeadă 8-10 generații de insecte! Temperaturile joase nu îi priesc.
Dăunătorul, originar din America de Sud, a apărut în 2006 Europa meridională, în Africa de Nord și în Orientul Mijlociu.

Capcană cu feromoni sintetici

Lupta împotriva acestui dăunător se folosesc feromoni , dar și paraziți care să atace ouăle și larvele insectei dăunătoare.

RĂSPÂNDIREA
Răspândirea la depărtare mare a dăunătorului se face în general prin importul de fructe contaminate cu larve. Larvele părăsesc fructul după ce acesta a fost recoltat și se metamorfozează în pupă, rămânând în ambalajele cu fructe, trecând apoi în stadiul de adult.
Când insectele infestează o cultură de tomate, ele se dezvoltă îndată ce temperatura  depășește 9⁰C.

De obicei când se observă atacul pe plante, (în general pe vârfurile plantelor) , solul este deja infectat cu adulți, pupe și ouă, stadii în care insecta poate ierna fără probleme.
După pătrunderea în cultură, combaterea insectei se face foarte greu, pentru că ea se reproduce cu mare viteză, iar larvele se găsesc în interiorul plantelor. Insecta a re o rezistență destul de mare la pesticidele ce au fost eficiente la un moment dat.
CONTROLUL 
La fel ca și în cazul altor dăunători, prevenirea infestării culturii e de preferat, combaterea fiind dificilă. Se recomandă folosirea plaselor antiinsecte. dar și măsuri de igienă a culturii:
- strângerea și arderea tuturor resturilor de culturi infestate
- eliminarea și distrugerea imediată a plantelor dacă se observă un atac izolat
- eliminarea buruienilor care ar putea găzdui molia, atât din culturi, cât și din zonele apropiate
monitorizarea atentă a spațiilor de producere a răsadurilor, cu ajutorul capcanelor cu feromoni.
- utilizarea plaselor anti-insecte și folosirea ușilor duble la intrarea în spațiile protejate.
-respectarea asolamentului și evitarea monoculturii, precum și evitarea cultivării speciilor din aceeași familie mai mulți ani la rând.
- în culturile protejate, se efectuează dezinfecția solului și a structurii.

 Încă din faza de răsad se vor folosi capcane cu feromoni. La noi se găsesc capcanele Delta adezive în care se pun momeli cu feromoni. . Aceste capcane atrag masculii insectelor. Astfel poate fi semnalată din timp prezența dăunătorului și se poate estima numărul insectelor care au infestat cultura. Controlul capcanelor se face săptămânal iar după 4-6 săptămâni se schimbă atât placa adezivă cât și momeala. Capcanele se pun la înălțimeacorelată cu înălțimea plantelor. În spațiile protejate se pot utiliza capcane adezive de culoare neagră. Se utilizează preventiv 2-5 capcane/1000 m2 și 5-10 capcane/1000 m2 dacă s-a observat deja atacul la cultură. 
Dacă se folosesc mai multe capcane, capturarea unui mare număr de masculi e în măsură să reducă numărul de ouă viabile și deci de dăunători.
Există și varianta momelilor feromonale puse în capcane cu apă (tăvi cu apă și ulei, iar la 20-25 cm deasupra-momeala feromonală. Se pot folosi și capcane cu feromoni și lumină de o anumită frecvență, ce atrag atât masculii cât și femelele. Ele funcționeaă cu lumină solară și pot fi programate să funcționeze noaptea, când insectele sunt active.
Se mai folosesc benzi adezive pentru Tuta. Benzi adezive transparente dacă în spațiile respective se folosesc și insecte benefice, sau benzi adezive galbene- dacă nu se utilizează și insecte benefice.
Se pot folosi și benzi adezive negre pe părțile laterale ale solarului, când s-a observat prezența dăunătorului în împrejurimi.
CONTROLUL BIOLOGIC
Pentru combaterea biologică a moliei Tuta se pot folosi specii de insecte care se hrănesc cu ouăle și cu larvele acestei molii a tomatelor.
Se pot folosi prădătorii Macrolophus pygmaeus, Nesidiocoris tenuis și Nabis pseudoferus. 
Se folosesc și insecticide biologice pe bază de Bacillus thuringiensisvar. kurstaki pentru combaterea larvelor; în România a fost omologat produsul  Bactospeine DF.
Macrolophus pygmaeus
Este o insectă ce se hrănește cu larvele și cu oăle de Tuta, mai ales cu larvele mici, în primele două stadii de dezvoltare. De aceea e indicat să fie introdus cât mai curând posibil , pentru că trec cam 3 săptămâni până apar primele sale larve. E de preferat ca Macrolophus să fie introdus în pepinieră, unde poate să consume insectele dăunătoare  mai rapid decât în cultură. La început insectele Macrolophus sunt hrănite , mai ales dacă au pradă puțină . Hrănirea se face cu ouă de Ephestia Kuehniella (la străini se găsesc ouă congelate ).
Se pot folosi și alți prădători, ca Dicyphus sp. 
Schema de introducere a insectei Macrolophus (care combate de asemenea și aleurodele)

	Frecvența de introducere	Exemple de doză totală	Hrănire
În pepinieră	1 lansare	2 indivizi/m2 de cultură (0,5-1,5 indivizi/plantă)	Indispensabilă, căci nu e nici o pradă disponibilă pe plante
În cultură	1-3 lansări	2-4/m2 - de adaptat în funcție de risc	Indicată pentru o mai bună instalare și înmulțire

În condiții de seră, folosirea paraziților Trichogramma achaeae și Trichogramma pertiosum servește la atacarea ouălor paraziților.

CONTROLUL CHIMIC

Dat fiind că insecticidele au fost considerate ca soluția cea mai comodă, s-au folosit numeroase produse chimice, insecta dezvoltând rezistență la multe dintre acestea. Mărirea dozelor de chimicale nu e recomandată.
În cazul depistării atacului, se aplică tratamente la 3-4 zile, alternând produse cu acțiune sistemică, de contact și translaminara.
În România sunt omologate pentru combaterea moliei tomatelor:

Alverde (1 L/ha), Voliam Targo (0,8 L/ha), Affirm (1,5 kg/ha), Coragen (175 ml/ha) si Bactospeine DF (0,33-0,66 kg/ha) pentru combaterea biologica

Pesta micilor rumegatoare

După ce populația de porci domestici de la noi a fost aproape distrusă, suntem amenințați că ar urma „pesta micilor rumegătoare”. Ce mai e și asta?

Pesta micilor rumegătoare afectează în principal caprele și oile. 

E provocată de un virus și bântuie prin Africa de Vest (unde e numită „kata”), dar e prezentă și în toată Africa intertropicală, precum și în Orientul Mijlociu până în India, ajungând și în China.

Din păcate virusul pestei rumegătoarelor mici a fost semnalat din luna iunie și în Bugaria, deci în vecinătatea noastră! A fost prima dată când boala a apărut într-un stat din UE!

Autoritățile bulgare au întreprins măsuri de gestiune sanitară conform directivei 92/119/EEC; au fost sacrificate turmele infectate și preventiv toate rumegătoarele mici din satul unde s-a constatat infectarea, au  instituit zone de protecție și de suprveghere, au fost restrânse deplasările și s-a întărit supravegherea (cf. OIE 25/06/2018). Au fost distruse masiv șeptelurile din regiunile Burgas și Yambol din Bulgaria. Comisarul european al sănătății și securității alimentelor Vytenis Andriukaitis  a apreciat măsurile luate de bulgari și cooperarea lor cu autoritățile veterinare turce. El a desmințit zvonurile despre propagarea bolii de către bio-teroriști. S-a făcut o inspecție din partea UE în Bulgaria pentru a se stabili dacă s-au aplicat corect protocoalele sanitare, concluzia determinând dacă se vor aplica restricții economice acestei țări (atenție!). 

Virusul care provoacă boala e înrudit cu:
-virusul pestei bovine
- virusul rujeolei
- virusul bolii lui Carré,

astfel încât virusul pestei bovine induce imunitate încrucișată față de virusul pestei micilor rumegătoare.

Transmiterea virusului
Transmiterea virusului se face prin contact direct . Virusul e prezent în secrețiile conjunctivale (lacrimi, secreții nazale, expectorații )și materiile fecale ale animalelor bolnave, încă din prima zi în care acestea fac febră. Molipsirea se face în special prin inhalarea picăturilor fine eliberate în aer prin tusea și prin strănutul animalelor bolnave. Apa din care beau acestea devine de asemenea contaminată, la fel jgheaburile din care li se dă animalelor hrană.  Virusul nu supraviețuiește mult în exterior, dar poate fi propagat prin deplasarea turmelor de animale infectate.
Simptome

Ca și în cazul pestei bovine, după o perioadă de incubație de 3-6 zile apare febra, astenia severă, o secreție nazașă limpede și pierderea poftei de mâncare. Apoi scurgerea nazală devine purulentă , câteodată formează cruste ce obturează nasul animalului și îi îngreunează respirația. Se pot infecta și ochii animalului, se pot observa și inflamații ale gurii acestuia. La anumite animale se produce diaree , iar în fazele avansate- pneumonie. Cele mai multe animale infectate mor în 5-10 zile de la apariția febrei. Totuși unele animale pot avea imunitate- poate dobândită în zonele în care boala e frecventă.
Dat fiind că simptomele pot fi asemănătoare cu ale febrei aftoase, ale febrei catarale ce atinge oile sau ale pestei bobine, e important ca diagnosticul să fie confirmat prin analize de laborator.
Măsuri pentru prevenirea și controlarea bolii

Se va evita importarea de rumegătoare mici provenind din țările unde se găsește această boală și se va verifica dacă animalele importate nu prezintă simtomele descrise mai sus.
Când boala apare într-o zonă unde nu a mai fost, se iau măsuri clasice de control, adică: punere în carantină, controlul deplasărilor animalelor, sacrificarea sanitară, de asemenea: curățarea și dezinfectarea .
Virusul e sensibil la majoritatea substanțelor dezinfectante

Nu există un tratament care să vindece animalele infectate. Dar un tratament simptomatic poate reduce mortalitatea.
Când boala s-a stabilit într-un teritoriu, se poate folosi un vaccin.

Dat fiind că pesta micilor rumegătoare e strâns înrudită cu pesta bovină, vaccinul contra pestei bovine poate fi folosit și ca protecție împotriva pestei micilor rumegătoare.
Vorba e că pesta bovină a fost eradicată cam peste tot pe glob, așa că nici vaccinul nu prea mai e folosit.
Omul nu e atins de această boală.

Autoritățile din România ar trebui să ia din timp măsuri pentru a se evita contaminarea efectivelor de capre și de oi de la noi! (Adică nu cum n-au făcut nimic în cazul pestei porcine!)

Pesta Porcina Africana

Am tot văzut la tv ravagiile făcute de această boală la noi, mai ales prin măsurile de sacrificare preventivă a porcilor domestici, dar nu am văzut ca cineva să explice sistematic ce e cu această maladie, cum a ajuns ea pe la noi, cum se transmite și care sunt instrucțiunile pentru evitarea răspândirii ei. Așa că am citit și eu ce am găsit pe net (în alte limbi)  și scriu aici să vadă și alțiiaceste informații, în limba română.

Pesta porcină africană

Pesta porcină africană e o boală ce afectează porcii, dar și porcii mistreți și speciile înrudite cu aceștia ce trăiesc în Africa: facocerii și potamocerii, porci spinoși, furnicari, dar și- foarte important- CĂPUȘELE, care sunt foarte probabil vectorul ce transmite boala. 

Există chiar o subspecie de căpușe numite Ornithodoros porcinus porcinus, care parazitează atât porcii domestici cât și mistreții și care pot transmite această boală, care duce la moartea porcilor aproape sigur.

Pesta porcină africană e provocată de un virus de dimensiuni relativ mari (pentru un virus), care poate supraviețui în carnea unui animal bolnav ce a fost sacrificat și în acest fel se pare că boala cu origini africane a ajuns în Spania și apoi în restul Europei.

Virusul supraviețuiește și în mezelurile preparate din carne de porc contaminat , iar resturile acestor alimente abandonate în natură pot propaga boala.

În Spania, un alt tip de căpușă, Ornithodoros marocanus (erraticus) a devenit vector de transmitere a bolii, aceste căpușe parazitând și rozătoarele (șoareci, șobolani). Tot acest tip (subspecie) de căpușe poate transmite și alte boli grave, care pot afecta și omul.

Pesta porcină africană a fost introdusă de om (prin carnea infectată) și în alte țări și chiar alte continente, unde a fost transmisă mai departe de subspeciile locale de căpușe, care pot fi întâlnite în grajduri, peșteri (ce adăpostesc animale sălbatice) sau vizuine, ori parazitează oi sălbatice sau domestice, (câini, pisici etc) păsări, ba – incredibil- chiar și reptile!

Deși s-a spus că pesta porcină africană nu îmbolnăvește omul, se pare că acel virus poate da totuși omului reacții toxice sau alergice grave și favorizează alte infecții..

Pesta porcină africană este provocată de un Asfivirus care atacă anumite celule ale sistemului imunitar și declanșează hemoragii mortale la porcii domestici, care vor muri în cel mult o săptămână de la infectare.

RĂSPÂNDIREA BOLII ÎN EUROPA

Începând din anul 2000 s-a semnalat infectarea mistreților din Sardinia și apoi au fost infectați porci din Europa de Est (Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Republica Cehă, Rusia, Bielorusia, Ucraine, Moldova..).

Mai înainte, în anii 60 boala a fost semnalată în Portugalia , în Spania, dar și sporadic în Franța, Belgia și în alte țări din Europa de vest. Dar Spania și Pportugalia au reușit să eradicheze boala la mijlocul anilor 1990 folosind politica de sacrificare.

Am observat că în Spania se obișnuiește ca numeroși porci să fie crescuți în libertate, în păduri. (Mai ales că au păduri de stejari de plută, cu ghindele cărora se pot hrăni porcii) .Aceste animale au o carne mult mai gustoasă decât a celor crescute în modul tradițional în crescătorii. Dar acest tip de creștere de animale se face în chip organizat. Trunchiurile copacilor sunt protejate ca să nu fie roase de animale, iar suprafețele de pădure sunt delimitate și împrejmuite cu garduri din sârmă ghimpată, ceea ce împiedică circulația lor haotică . În cazul depistării unui focar de boală, pot fi sacrificate animalele din împrejmuirea respectivă. 

Pesta porcină a ajuns și peste oceanul Atlantic, fiind semnalate îmbolnăviri în insulele Caraibe și mai ales în Republica Dominicană.

În 1971, în Cuba au fost uciși 500 000 de porci pentru a se evita o epizootie la scară națională. Atunci au apărut și teorii ale complotului care sugerau că virusul ar fi fost introdus intenționat de către agenți străini- teoria nefiind dovedită.

În 2007 a fost o epizootie de pestă porcină africană în Georgia, apoi în Armenia, Azerbaidjan, Iran și Rusia.

Prima apariție a virusului în Uniunea Europeană a fost în Lituania, în 2014, acesta răspândindu-se apoi în statele baltice.

În vara anului 2017 în Republica Cehă , apoi în Polonia. Dar măsurile luate din timp au limitat răspândirea bolii.

AFSCA

AFSCA -Agenția federală (belgiană) pentru securitatea lanțului alimentar folosește cam 1300 de agenți, dintre care jumătate au activitate de teren, efectuând anual peste 120 000 de misiuni de control și de prelevare de probe din materiile prime sau produsele alimentare din Belgia.
AFSCA dispune de 5 laboratoare și colaborează cu 50 de alte laboratoare agreate pentru efectuarea de analize. Agenția eliberează și certificate de export, ia măsuri de prevenire și de gestionare a crizelor și ajută de asemenea terțe țări în materie de controale alimentare, dar și de comunicare cu consumatorii. Este și un serviciu public sub controlul Oficiului alimentar și veterinar al Comisiei europene.

Acum în UE e interzis să se importe carne de porc ori de mistreț ori produse din acestea dintr-o țară sau dintr-o zonă cu epidemie de pestă porcină africană. 
Sunt de asemenea interzise vizitele în crescătoriile de porci respective și orice contact cu porcii în intervalul de 72 de ore după întoarcerea dintr-o zonă cu risc.

AFSCA recomandă instituirea de zone de restricție , cu interdicția de deplasare a porcilor domestici și a produselor din carne de porc și aceste zone de restricție sunt regulat actualizate în funcție de situația epidemiologică. (Decizia 2014/709/EU).

Se iau și măsuri de curățire și de dezinfecție suplimentară a camioanelor folosite pentru transportul porcilor vii ce revin din țări cu epidemii de pestă porcină africană (până acum era vorba de Rusia, Bielorusia, Ucraina și Moldova), ca și pentru cele ce vin din zone de risc din UE.

Vânătoarea de mistreți nu e interzisă în zonele în care virusul este endemic, dar vânătorii nu trebuie să folosească acolo câini în timpul vânătorii și trebuie  să adopte obligatoriu măsuri de curățire și de dezinfecție după aceea.

Porcii pot fi purtători de virus fără a manifesta încă simptomele bolii, sau pot muri în câteva zeci de ore.

Dificultatea realizării unui vaccin e crescută și din pricina existenței a circa 22 de genotipuri ale virusului.

Semnele de îmbolnăvire sunt cam aceleași cu cele ale pestei porcine „clasice” și diferența se face în mod normal prin analize de laborator. 

Analizele se fac prin detectarea anticorpilor specifici în cadrul analizelor de tip ELISA sau prin izolarea virusului din sângele, ganglionii limfatici, splina sau serumul unui porc infectat.

La noi se pare că nu sunt laboratoare (sau nu sunt suficiente ) care să facă aceste analize.

Update 23.08.2018

Molima a cuprins 30 din cele 40 de județe de la noi. Cine e de vină?