luni, 25 septembrie 2017

Prognoza meteo pentru iarna 2017-2018

Cum va fi iarna care vine?

S-au făcut deja prognoze, desigur.
La meteo” a publicat prognoza pentru Europa, desigur cu un important grad de aproximare, inevitabil.
Pe hărțile respective putem vedea și cum se crede că va fi vremea și în țara noastră.
Iată deci:
Decembrie 2017 
Zonele colorate cu roșu vor avea temperaturi medii peste media multianuală (cu unul sau două grade) Deci la noi ar fi să fie o vreme mai blândă ca de obicei, cu precipitații mai ales pe zona centrală și sud-estică a țării. 

Ianuarie 2018
Ianuarie ar urma să fie cu multe precipitații la noi , dar cu temperaturi cu un grad peste media obișnuită în partea centrală și estică ( nivelul obișnuit de temperaturi în vestul țării).

Februarie 2018
Februarie ar urma să fie ceva mai cald ca de obicei (cu un grad) și uscat

Martie 2018
Martie ar fi la noi mai rece ca de obicei (cu un grad ) și cu puține precipitații - spre deloc

Nu mai dați crezare zvonurilor alarmiste cu privire la o iarnă foarte aspră!
Să auzim numai de bine!

marți, 12 septembrie 2017

Pensiile militarilor si ale functionarilor

Pensiile militarilor

Se discută mult la noi despre pensii: dacă sunt sau nu sunt bani pentru pensii, dacă pensiile asigură un trai decent după o viață de muncă (despre asta se vorbește mai puțin în mass media) , despre pensiile speciale, pentru categorii speciale și despre vârste speciale de pensionare.
M-am gândit atunci să mă uit cum o fi prin alte state din UE. De pildă, în Franța (dat fiind că acolo legislația în domeniu este publică și poate fi consultată pe internet).
Cum se calculează pensia militară în Franța. În primul rând trebuie spus că militarii sunt considerați în Franța funcționari ai statului (formând o categorie aparte, ce-i drept) și se subordonează legislației pentru pensiile funcționarilor statului.

Pensia întreagă pentru funcționari civili și militari (în Franța).

Pensia întreagă pentru funcționari civili și militari se ridică 75% din venitul mediu încasat pe ultimele 6 luni, în afară de prime. 
Anumite prime sunt totuși luate în calcul: e vorba despre indemnizațiile speciale pentru jandarmi și polițiști.
Această sumă se încasează dacă s-a cotizat în regim de funcționar public.
Prin urmare, spre deosebire de situația de la noi, militarii francezi cotizează pentru pensie la fel ca și ceilalți funcționari , iar calculul pensiei se face asemănător cu calculul pentru ceilalți funcționari ai statului.

Pensia  « proporțională »

Dacă durata de serviciu a fost mai mică decât durata de asigurare cerută pentru generația respectivă,(căci durata s-a mărit în ultimii ani)  pensia va fi redusă proporțional cu durata efectiv validată. 

Scăderea pensiei funcționarilor militari pentru ieșirea anticipată la pensie

  • Pentru militarii a căror limită de vârstă (pentru ieșirea la pensie) este mai mare sau egală cu  57 de ani și care ies la pensie după 52 de ani, condițiile de de descreștere sunt aceleași ca și pentru funcționarii civili (n-are rost să prezentăm toate detaliile). 
  • Pentru militarii a căror limită de vârstă e mai mică de 57 de ani și care ies la pensie (adică cer să fie în retragere) înainte de 52 de ani, se scade la pensie câte  1,25% pentru fiecare trimestru lucrat în minus. .
Numărul de trimestre lipsă se calculează comparând:
- numărul de trimestre necesare pentru a ajunge la  19,5 ani de serviciu pentru cei care nu sunt ofițeri și 29,5 ani pentru ofițeri. 

Prin urmare ofițerii francezi trebuie să fie în serviciul activ minim 29,5 ani ca să primească pensia întreagă, iar subofițerii pot ieși mai repede la pensie- după 19,5 ani de serviciu activ. 

Creșterea pensiei pentru funcționarii civili și militari.

Se aplică o majorare de 1,25% se aplică la pensie pentru fiecare trimestru lucrat peste vârsta cerută pentru pensie. (Pentru trimestrele lucrate înainte de 2009 se aplică o majorare de doar 0,75% pentru trimestrele lucrate suplimentar)   

De notat: reținerea pentru pensie , care era în anul 2011 de 8,12%, e prevăzută a ajunge la 10,55%.
Cumulul pensiei militare cu alte venituri.
Pensia militară se poate cumula, în Franța, cu alte pensii, adică:
  • pensia militară de invaliditate
  • venituri provenite dintr-o activitate într-un sector privat
  • venituri din activități plătite de unul dintre următorii angajatori: administrațiile de stat sau societățile publice care nu au caracter industrial sau comercial sau societăți spitalicești ori asimilate acestora. 
Există însă o condiție: suma brută a veniturilor să nu fie mai mare decât cu o treime față de suma brută a pensiei militare , altfel excedentul se deduce din pensie

Acum putem face o comparație cu sistemul de pensii de la noi.

Ce părere aveți? 

luni, 4 septembrie 2017

Recoltarea lotusului in Parcul Circului

Lotușii din Parcul Circului sunt declarați monumente ale naturii. Cum îi ocrotim?

 Lotuși încă netăiați 



Știm că din anul 1931 lotușii roz care cresc în micul lac din Parcul Circului (lotuși egipteni /Nelumbo nucifera / (Nymphea lotus) au fost declarați monument al naturii. 
Planta mai este denumită și Lotus indian sau Lotus sacru, fiind venerată în culturile orientale . Se consideră că el atrage armonia, prosperitatea, cu condiția- desigur- să nu fie violentat (tăiat/distrus...caz în care efectul e cel opus). Planta este asociată cu însuși Budda.
Se consideră că planta are o vibrație înaltă (bine înțeles atunci când florile nu sunt tăiate) și astfel ar atrage bunăstarea celor ce sunt în preajma lui. Țări ca India, Vietnam, Japonia și Macao au ales această plantă ca simbol național.
Planta e folosită și ca aliment și ca plantă de leac. 
Partea cea mai folosita a lotusului sunt semințele, care se coc în octombrie. Semințele lotusului ar ajuta fertilității. Se spune că cei care mănâncă aceste semințe  vor avea copii mulți și sănătoși.
La toate banchetele din timpul dinastiilor chineze, oaspeții erau serviți cu  semințe de lotus în timp ce sorbeau ceaiuri rafinate. Lotusul era cultivat în secolul al VIII-lea în multe ochiuri de apă din Orașul Interzis, fiind considerat plantă  aducătoare de fericire.

Lotusul este semnificativ în tradiția budistă deoarece Buddha Gautama (cunoscut și ca Buddha Sakyamuni) este înfățișat deseori stând pe o floare de lotus. Legenda spune că el își imagina oamenii ca pe niște “boboci de floare într-un lac, crescând din noroi și încercând să ajungă la suprafață, pentru a putea înflori”.
În țara noastră lotusul indian e floare rară, fiind întâlnit doar la Băile Felix sau în parcul Circului din București! Ca și la Băile Felix, și în parcul Circului coexistă lotuși cu nuferi.
De când parcul a fost amenajat (după ce fusese groapă de gunoi și loc de unde se extrăgea lut pentru  cărămidă), în micul lac natural de acolo podoaba cea mai prețioasă au fost lotușii roz. Una dintre atracțiile exotice ale Bucureștilor.

Acum câteva zile m-am dus în acel parc să văd minunea roz. Lacul era o frumusețe, acoperit cu un covor de flori de un roz gingaș, ce se ridicau deasupra frunzelor mari, verzi, ce acopereau aproape toată suprafața lacului. Mai erau și niște păpurișuri înalte, dar și câteva luciuri de apă liberă, pe care (și prin care) se zăreau rațe sălbatice, broaște țestoase, un soi de șobolani de apă (bizami?) și ceva peștișori. Mi-a părut rău că nu adusesem aparatul de fotografiat, nu aveam nici telefonul la mine, așa că mi-am propus să revin în altă zi pentru câteva poze.

Astăzi însă, am avut neplăcuta surpriză să văd că florile dispăruseră pe cea mai mare parte a lacului și nu fiindcă s-ar fi ofilit, ci fiindcă plantele fuseseră tăiate și la suprafața apei pluteau doar frunzele cu cozi retezate și care începeau să se usuce. Chiar atunci, o barcă dotată cu un fierăstrău electric tăia sistematic lotușii care  erau înfloriți!

 
Deși lotușii sunt în floare, fierăstrăul taie plantele de pe toată suprafața lacului. În spate se vede zona de la marginea lacului, unde barca nu a putut intra. 
 
Lacul a rămas acoperit cu frunze tăiate, care au început să se ofilească. În barcă se culeg florile. 
 
peisaj dezolant pe lac
 
Păpurișul rămâne neatins (o fi specie protejată?) 

Văzând cu ochii, fierăstrăul mecanic manevrat din barca motorizată a tăiat toți lotușii (cu excepția celor aflați prea aproape de mal), fără a se atinge de papura înaltă ce formează desișuri.
Pe luciul apei au rămas frunzele retezate (care- probabil- vor fi strânse ulterior). Florile (cel puțin o parte dintre ele) au fost strânse într-un sac de plastic și duse la o incintă laterală ce pare să aparțină personalului de întreținere a parcului (nu era nici o inscripție lămuritoare). 

 
teancuri de flori puse într-o camionetă
 
o parte dintre flori, mascate cu un sac de plastic, sunt duse la anexe

Am încercat să găsesc explicații pentru această acțiune de neînțeles. Poate lotușii trebuie să fie tunși din când în când? Însă, chiar în acest caz, de ce s-ar face asta când ei sunt în plină înflorire? De ce să nu se bucure cei care se plimbă prin parc de frumusețea florilor? Dacă semințele se coc în luna octombrie, de ce sunt tăiate plantele la începutul lunii septembrie?

Sau poate e de fapt o acțiune de recoltare a florilor?