Sfântul mucenic Ioan Valahul

12 Mai

„Stăpânul meu este Hristos, Care m-a cumpărat cu sângele Lui şi face cu mine ce trebuie!"

Sunt cuvintele cu care un tânăr de aproape 18 ani a deschis poarta cerului şi s-a făcut pildă de curaj pentru toţi tinerii din vremea lui şi de peste veacuri
Pe 12 Mai 1662 a suferit moarte mucenicească, lângă Istanbul,  un tânăr ce nu împlinise încă 18 ani, Ioan Valahul.
Se născuse în Țara Românească în 1644, pe timpul domniei lui Matei Basarab și avusese parte de o educație în spirit creștin.
După moartea domnitorului Matei Basarab, urmașul său la domnie, Mihail Radu- zis Mihnea al III-lea („Mihnea turcitul”-fiul unui cămătar grec ce a pretins la Istambul că ar fi feciorul lui Radu Vodă , a trecut la mahomedanism și trăia în anturajul lui Sinan Pașa sub numele Gioan Bei, a obținut domnia cu bani, chemându-i apoi în ajutor pe tătari, care jefuiau sistematic țara) a încercat să unească voievozii țărilor creștine de același neam ca să scape de sub robia turcească. Sultanul Mahomed al IV-lea  (nepotul sultanei Kösem, ucisă în timpul domniei lui) a trimis o mare armată , la care veniseră în ajutor și trupe tătărăști, care au atacat simultan cele trei principate române, continuând cu jafuri și distrugeri. Cu acest prilej turcii au luat în robie un mare număr de localnici, printre care era și Ioan, care nu avea nici 15 ani la acea dată (în noiembrie-decembrie 1659).
Ioan era voinic și chipeș, ceea ce a atras poftele unui ostaș turc, ce l-a cumpărat cu gând să-l supună sodomiei (un obicei uzual și chiar încurajat în trupele de ieniceri cărăra nu li se permitea să se căsătprească în timpul serviciului militar - care dura de cele mai multe ori până la moartea în bătălie a ienicerului. Sodomia era practicată însă și de alte categorii sociale, fiind cunoscută de pildă înclinarea sultanului Mahomed II pentru tineri, ca și faptul că el le promitea asediatorilor Constantinopolului feciorii frumoși din cetatea ortodoxă pentru plăceri de acest fel).

Tânărul Ioan fusese crescut însă în frica lui Dumnezeu în credința strămoșească și în dragostea de țară. El s-a împotrivit cu repulsie agresorului său și încercând să scape l-a răpus. A fost prins și dus la Istambul, unde a fost dat ca sclav femeii celui ucis. Aceasta l-a dus spre judecată în fața vizirului, iar tânărul a mărturisit faptele așa cum se petrecuseră. 
Vizirul l-a predat femeii văduve ca să facă ce o vrea cu el. Femeia l-a pus la muncă împreună cu celelalte slugi, dar a încercat de asemenea să-l ispitească să se lepede de credința creștină și să treacă la cea mahomedană, spunându-i că îl va lua de soț.
Tânărul s-a împotrivit cu tărie, rămânând neclintit în credința sa și în curățenie trupească. 
Furioasă, femeia l-a predat mai marelui cetății ca să fie executat pentru uciderea soțului ei.
Tânărul a fost aruncat în temniță și supus la chinuri înfricoșătoare, iar femeia venea zilnic la temnișă țncercând să-l înduplece să facă ce voia ea. 
Tânărul a rămas însă neclintit în credința și în curăția lui, înfruntând fără șovăire schingiuirile.
În cele din urmă, tânărul a fost dus la locul de execuție, la marginea Istanbulului, la Parmak-Kapi (adică Poarta Stâlpului), lângă Bezesténi (adică piața marelui bazar al neguțătorilor).

Tânărul a fost ucis prin spânzurare pe 12 Mai, înainte de Înălțarea Domnului. 
Jertfa lui a fost povestită de către învățatul grec grec Ioan Cariofil din Istanbul, care a trăit pe vremea sfântului, fiind martor al pătimirilor lui și care s-a aflat apoi o vreme la curtea domnitorului Constantin Brâncoveanu, ce avea să devină alt martir al credinței creștine.
Viața martirului , povestită de Ioan Cariofil a fost tipărită la Veneția de sfântul Nicodim Aghioritul, după care a fost trecută în sinaxarele grecești și apoi în cele românești. 

Sf. Nicodim Aghioritul
sursă: doxologia .ro

Ion Cariofil a fost director al Înaltei Școli a Patriarhiei Oecumenice și a scris manuale la Academia Domnească (se poate aminti manualul Enkiridion apărut postum în 1697).
Pasaje din opera postumă a lui Ion Cariofil au fost incluse și în manualul scris de Sevastos Kiminites și stolnicul Constantin Cantacuzino, cu sprijinul bănesc al lui Constantin Brâncoveanu și imprimat la Snagov de Antim Ivireanul în 1699-1700.

 Sfântul Ioan Valahul este mucenicul care, copil fiind, şi-a uimit persecutorii prin maturitatea cu care şi-a primit dumnezeiescul sfârşit. Curajul, fermitatea, frumuseţea sufletului şi a trupului, discernământul duhovnicesc şi stăpânirea de sine sunt virtuţile cu care el a pătruns în evlavia poporului român şi în conştiinţa a numeroşi tineri din toată ţara, care l-au luat ca ocrotitor.

sursa: Wikipedia și altele