miercuri, 31 decembrie 2014

Feribot în flăcări între Italia şi Albania



Operatiune de salvare relatată în desfăşurare

Toate persoanele au fost evacuate până luni la ora 14:40 (ora noastră)


după World News pe You Tube

Sute de pasageri blocaţi pe feribotul italian Norman Atlantic, care arde de duminică 28 decembrie la ora 6 dimineaţa .
Agenţia Reuters relatează că la bord erau 478 de persoane, dintre care 268 greci, 10 elveţíeni, alţii fiind din Germania (18), Italia (44), Franţa (9), Albania (22), Austria, Turcia (54), Olanda, Rusia, Marea Britanie . Mulţi dintre ei par să fie şoferi de camion, alţii sunt turişti.

Era şi o pasageră de origine română, A. Granat care a fost deja salvată de un vas venit în apropiere.
Reprezentanţele diplomatice ale României în Italia şi Grecia depun toate eforturile pentru identificarea locaţiei unde va ajunge persoana respectivă.

Operaţiunea de salvare este în curs şi este foarte dificilă, din pricina valurilor mari, a vântului ce bate cu 88km/h la care se adaugă ploaia puternică şi desigur  focul din cală,  care încă nu a putut fi stins.
(Între timp s-a mai desfăşurat o operaţiune de salvare în aceeaşi zonă. Furtuna şi vizibilitatea redusă au provocat în aceeaşi zi ciocnirea a două nave în largul portului Ravenna ,tot  în marea Adiatică. Două persoane au pierit înecate iar patru persoane sunt date dispărute. Navele care s-au ciocnit au fost vasul turc Gokbel, care s-a scufundat şi de la bordul căruia erau victimele şi vasul sub pavilion din Belize Lady Aziza. Ajutoarele venite cu nave de salvare şi elicoptere au salvat cinci dintre cei 11 membri ai echipajului vasului comercial turc. )
Vasul transporta peste 200 de vehicule şi se afla la 44 mile nautice NV de insula Corfu când a cerut ajutor.
150 de persoane au reuşit să ajungă într-un vas de salvare .
Se pare că există deja o victimă.
Două elicoptere italiene şi două greceşti fac transporturi pentru evacuarea pasagerilor, fiecare transfer durând 15 minute şi ridicând câte doi pasageri odată . Elicopterele transferă pasagerii pe vasul container Spirit of Piraeus.






Se desfăşoară un efort de salvare internaţional.
Şapte nave de transport s-au aliniat pentru a forma un paravan contra vântului şi a valurilor  şi a facilita salvarea.
Norman Atlantic este în prezent flancat de navele italiene:  Sar 111247502 şi  Aline B,
Un remorcher a reuşit să se apropie de navă pentru  stingerea incendiului.

Vasul Norman Atlantic cu deplasament de 26900 t, este afretat de societatea greacă ANEK. El a fost construit în 2009 şi a fost explatat anterior de Italia.
conform .greekreporter
La ora 15:30, 117 persoane fuseseră puse la adăpost -8 transportate cu avionul în sudul Italiei iar ceilalţi au fost preluaţi de vasele din apropiere.
Alţi pasageri se mai află încă pe puntea superioară a feribotului. Ei suferă din pricina frigului şi fumului. Ambarcaţiunile de salvare se află pe puntea inferioară, dar acolo podeaua este deja prea fierbinte pentru a permite accesul - tălpile încălţărilor se topesc.
 În zonă au ajuns şi nave militare italiene, un avion C130 de transport militar, cinci elicoptere şi un elicopter Supper Puma.

La ora 20,00: 200 de persoane erau puse la adăpost.
Un grec, numit Giorgos Doulis a decedat în timp ce încerca să ajungă înot la un vas de salvare, iar alte două persoane au fost rănite : un pasager şi un membru al marinei italiene. 
Operaţiunile de salvare vor continua pe tot parcursul nopţii. Ministrul grec al Marinei a declarat că este cea mai dificilă operaţiune de salvare "pe care au făcut-o vreodată"
Una dintre persoanele deja salvate, doamna Athina a declarat pentru Skai tv:
" La 6h30 dimineaţa, când dormeam, am simţit un miros ciudat în cabină, dar nu se dăduse alarma. "(Alt pasager a spus că nu erau detectoare de fum). "Cabina noastră era la etajul al şaselea. Am deschis uşa şi am văzut mult fum pe coridor. Pardoseala era roşie şi frigea! Alarma suna mult, mult prea târziu. Echipajul nu ne-a ajutat. Când încercam să urcăm scările, ei ne-au dat veste de salvare şi ne-au dus spre barca de salvare. În barcă eram 40-50 de persoane, între care şi copii mici. În cincisprezece minute părăsisem nava. Eram panicaţi pentru că oamenii nu ştiau ce se petrece. Nu ştiam unde să merg."
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Luni la 7 dimineaţa (ora noastră) 251 de persoane fiseseră puse la adăpost cu elicopterele şi  navele trimise în ajutor. Primele persoane recuperate au ajuns în noaptea de duminică spre luni la Brindisi, în sud-estul Italiei, la aproximativ 75 km de poziţia actuală a feribotului. Multe dintre aceste persoane sufereau de deshidratare şi de hipotermie.
Incendiul părea să fi fost stins, dar a reizbucnit peste noapte. Două nave au acţionat pentru stingerea lui.
227 de persoane încă mai sunt blocate pe feribot. Incendiul a fost limitat, dar încă se degajă fum. Cei de pe ferry suferă de frig pentru că stau pe puntea superioară.
Marina militară italiană coordonează acţiunea de salvare, iar autorităţile maritime greceşti au  format schimburi pentru activităţile necesare
Coordonarea s-a făcut de la bordul unei unităţi amfibii a Marinei militare, San Giorgio, dotată cu o punte mare pentru aterizarea şi decolarea elicopterelor şi cu dotări pentru operaţiuni de salvare.
Şase elicoptere ale marinei italiene asigură evacuarea. Ele pot îmbarca maximum 6-7 persoane la fiecare transport.
Dar un număr de persoane au fost luate la bord de o navetă a gărzii de coastă, fără ajutorul elicopterului.
Un număr de medici a urcat la bordul navei pentru a verifica starea sănătăţii celor ce aşteptau să fie evacuaţi.
Patru remorchere italiene urmează să remorcheze feribotul spre portul Brindisi , sau- dacă evenimentele se precipită- spre Albania, care e mai aproape. Acolo ar putea fi evacuaţe toate persoanele care mai sunt pe epavă.
O navă comercială, Spirit of Piraeus, cu 49 de persoane salvate la bord a încercat să ajungă la rândul său în portul Brindisi, dar nu s-au putut apropia din pricina mării furioase şi s-a îndreptat spre Bari, la circa 100 km mai spre nord.
Un avion de transport militar, C-130, din armata greacă a sosit la Lecce, în Italia, pentru a duce în Grecia pe cei salvaţi de naţionalitate greacă.
 La Brindisi, membri ai formaţiilor de protecţie civilă şi alte persoane de ajutor au montat corturi la terminalul de pasageri din port pentru a-i adăposti provizoriu pe cei salvaţi.

Armatorul italian al feribotului a declarat că vasul a fost inspectat recent (pe 19 decembrie(şi se detectase o problemă la una dintre porţile antifoc situate pe puntea numărul 5, chiar acolo unde s-ar fi declanşat incendiul.- conform grupului Visenti citat de agenţia italiană Ansa.
Ar fi fost şi probleme cu dispozitivul de alarmă de incendiu, dar armatorul spune că problemele ar fi fost remediate.
Există întrebări şi asupra faptului că pe vas erau 222 de vehicule, în timp ce capacitatea lui era de 195. Camioane încărcate cu ulei de măsline atingeau tavanul garajului - după cum a aflat Europe 1.
Camioanele supraîncărcate, înghesuite,  se deplasau sub acţiunea valurilor şi ar fi putut rezulta o scânteie .
În garaj erau 128 de camioane, 90 autoturisme, 2 autobuze şi o motocicletă. Anchetatorii se întreabă dacă nu cumva unii şoferi rămăseseră în garaj, nemaiavând locuri în cabinele pentru pasageri. Pe de altă parte, ministrul grec al Mării declară că feribotul putea primi 495 de pasageri şi nu erau decât 478 de persoane la bord.
Între timp salvarea continuă.
La 10:30 mai erau de evacuat 149 de persoane.



Parchetul din Bari (Italia) a deschis o anchetă criminală ca urmare a incendiului de pe feribot, care s-a soldat cu decese Procurorul Giuseppe Volpe s-a deplasat la căpitănia portului Bari, unde se află circa 50 dintre cei evacuaţi de pe feribot. Ancheta va urmări stabilirea cauzelor incendiului şi ale propagării liui.
Se pare că la bord era o cantitate excesivă de materiale inflamabile.
Primul pas va fi stabilirea competenţei teritoriale, pentru că şi procuratura din Brindisi a deschis o anchetă pentru nauvragiu din culpă şi omicid din culpă.
Persoanele evacuate sunt în stare generală destul de bună, deşi unii au răni uşoare la mâini sau la picioare şi sunt extenuaţi de frig . Unii au probleme respiratorii .
5 persoane decedate
Au fost găsite corpurile a încă patru persoane decedate, deci sumbrul bilanţ ar fi de 5 morţi.
Unul dintre cei decedaţi era un grec de 62 de ani ce trăia de 40 de ani în Elveţia, dar cenea în Grecia la fiecare 5 ani. El a pierit în timp ce încerca să urce într-o barcă de salvare. Soţia lui a fost salvată.
Se relatează calvarul unui pasager grec (nu ştim dacă acelaşi) care a căzut în apă şi a rămas patru ore în apă, alături de soţia lui, care l-a văzut murind. Soţia lui se află în spital la Lecce.
La ora 12:00, încă aproximativ 125 de persoane aşteaptă încă să fie evacuate.
La 1:20 mai erau de salvat 82 de persoane.
La 14:40 TOATE PERSOANELE AU FOST EVACUATE de pe feribot- conform Marinei Italiene. Au fost salvaţi chiar şi doi câini. S-a amintit acest lucru probabil pentru a se arăta că sigur nu a fost lăsat nimeni fără ajutor.
8 victime
Se consideră acum că au murit cel puţin opt persoane în acest accident.
Compania maritimă a afirmat că la bord erau 478 de persoane (422 pasageri şi 56 membri ai echipajului). Dar numărul de persoane ce a fost evacuat este 427.
Chiar adăugând cele  8 victime- câte se presupune acum că ar fi fost- tot nu se ajunge la numărul anunţat de compania maritimă- ar mai fi o diferenţă de 43 de persoane!
Printre persoanele evacuate erau şi persoane ale căror nume nu erau pe lista companiei maritime!
Ancheta va stabili probabil adevărul.
Au fost publicate mărturii ale unora dintre cei salvaţi de pe navă.
Cineva a spus că a văzut patru morţi . Altul a spus că în timpul evacuării bărbaţii loveau femeile şi copiii ca să urce primii în elicopter.

Căpitanul Argilio Giacomazzi al feribotului a fost ultima persoană ce a părăsit nava, la ora 15:50 (ora noastră). El rămăsese pe navă împreună cu patru ofiţeri ai marinei militare după ce toţi pasagerii şi toţi ceilalţi membri ai echipajului fuseseră preluaţi de elicoptere şi de nave venite în ajutor. Ei au inspectat nava apoi căpitanul, în vâstă de 62 de ani  a predat controlul navei avariate marinei italiene la ora 15:50. Soţia lui a spus că A. Giacomazzi e bine, doar că are arsuri la ochi şi pe gât din cauza fumului. El ar fi vrut să rămână pe navă până ce aceasta va ajunge în port (remorcată, desigur) şi a încercat să agaţe cablul de remorcare, însă cablul ce servea la amararea navei a fost ars de patru ori .
Nava se înclinase cu 10 grade.
Urmează remorcarea feribotului lung de 186m spre un port, dar şi aceasta este o operaţiune dificilă. Prognoza meteo nu este bună.

  Oare cum se simt acum "bărbaţii" care au lovit femei şi copii ca să fie evacuaţi înaintea lor, când au aflat că nu au fost lăsaţi de izbelişte nici măcar câinii?

^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^\

30.12.2014
Ca şi cum furtuna nu ar fi fost de ajuns, în zona vasului naufragiat s-a produs pe 29 decembrie, la ora 22:30 şi un cutremur de mică adâncime, cu magnitudinea 4,7  pe scara Richter!
http://nazone.ro/2014/12/cum-aflati-ce-cutremur-fost.html
Bilanţul tragic indică acum cel puţin 10 morţi în urma accidentului, iar numărul de dispăruţi nu se poate preciza, neştiindu-se exact numărul de pasageri care se îmbarcaseră.
Nu mai puţin de 80 dintre cei salvaţi nu erau pe listele anunţate de compania greacă!
La bord erau şi clandestini provenind din Afganistan şi care voiau să ajungă în Italia.
Nava a fost pusă sub sechestru pentru anchetă şi a fost remorcată spre a fi condusă  spre portul Valona (Vlora/Vlorëdin Albania. Carlo Visentini, armatorul feribotului, dar şi căpitanul acestuia vor fi anchetaţi. Au fost înregistrate deja mărturiile a circa 40 de persoane care au fost pe navă.
În timpul acţiunilor de remorcare au murit doi marinari albanezi.  Unul a fost ucis pe loc când cablul s-a rupt după ce se prinsese în elicea motorului. Altul a murit ulterior din pricina rănilor . Cei doi albanezi veniseră cu un remorcher privat să ajute . 
Premierul Italiei, Matteo Renzi a amintit numărul mare de mijloace utilizate la operaţiunea de salvare: 12 elicoptere, două avioane, o patrulă de avioane din Atlantic, trei nave de patrulare, un vas amfibie (San Giorgio) , un distrugător, cinci remorchere şi nouă nave comerciale.  
«O intervenţie plină de pasiune , devotament şi tenacitate, care a împiedicat o veritabilă catastrofă.»


"Pasagerii s-au căţărat unii peste ceilalţi, strigând şi rupând coarda cu mâinile», povesteşte Fernando Rollo, 54, unul dintre salvatorii care au coborât pe Norman Atlantic pentru a dirija evacuarea. "Îndată ce coşul sau troliul se coborau pe punte, o mie de mâini asaltau harnaşamentul. Pentru a încerca să salvez mai întâi  copiii,  femeile,  persoanele în vârstă sau rănite, am ameninţat că plec şi îi las acolo ". 
"Toţi s-au călcat în picioare ca să intre în elicoptere ," confirmă  pentru Associated Press Christos Perlis, camionagiu  grec de 32 de ani. " Împreună cu alţii, am încercat să facem ordine, dar bărbaţii au început să ne lovească pentru a intra primii ." 
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
31.12.2014
Garda de coastă italiană nu are nici o zi de odihnă

Navă din Moldova cu 970 de emigranţi abandonată de echipaj

O navă sub pavilion moldovenesc încărcată cu 970 de emigranţi ilegal naviga pe pilot automat urmând a se zdrobi de coasta italiană. Cargoul Blue Sky M fusese abandonată de echipaj cu motorul blocat la viteza 6 noduri şi direcţia către coasta italiană.
Fără intervenţia Gărzii de coastă, nava s-ar fi zdrobit de stânci, provocând o nenorocire.
Condiţiile meteo continuă să fie foarte dificile acolo , cu vânt puternic. În pofida condiţiilor dificile, două elicoptere au coborât pe puntea cargoului , pentru ca militarii italieni să controleze traiectoria navei . Ei au deblocat motorul şi au îndreptat nava spre portul Gallipoli, unde emigranţii au fost preluaţi de autorităţile italiene.
Presa internaţională aminteşte că sistemul "vaselor fantomă" cu refugiaţi nu este nou, , ci a mai fost folosit pentru a transporta imigranţi din ţări aflate în dificultate. Nu este vorba de cetăţenii bogaţi din acele ţări, căci aceia obţin vize pentru a călători legal , dar nici de cei mai săraci, căci transportul ilegal se plăteşte cu mii de euro. Cei de pe Blue Sky M ar fi plătit câte 5000 de dolari de persoană. Cei mai tineri încearcă să traverseze Mediterana în ambarcaţiuni uşoare. Dacă pasagerii clandestini plătesc câte 2000 de dolari pentru o traversare şi sunt 1000, traficanţii câştigă 2 milioane de dolari la un drum!
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
03.01,2015
A fost găsită "cutia neagră" a navei Norman Atlantic
Nava e acum amarată în portul Brindisi. Bilanţul tragic al accidentului indică 13 morţi şi un număr necunoscut de dispăruţi. Nava a fost adusă în Italia la ordinul procurorului din Bari, Giuseppe Volpe, pentru continuarea anchetei. Manifestul de bord (documentul care indică numărul de mărfuri şi de pasageri de la bord) s-a dovedit inexact.  Printre cei evacuaţi au fost găsiţi doi afgani  şi un sirian îmbarcaţi ilegal, şi care au cerut azil politic , dar se presupune că au fost mai mulţi imigranţi clandestin ascunşi printre camioane, în garaj, acolo unde s-a declanşat incendiul. Se estimează că ar fi putut fi în total circa 500 de persoane la bord! Numărul persoanelor dispărute s-ar putea ridica poate la 98!
Accesul anchetatorilor în garaj nu se poate face încă din motive de securitate, nava fiind deteriorată de incendiu.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Refugiaţi de pe Blue Sky M  (în majoritate sirieni şi kirzi) povestesc că au stat închişi în cala în care intra apă  7 zile, în frig şi întuneric , atât de înghesuiţi încât nu se puteau lungi şi erau prea speriaţi ca să doarmă. În ultimele două zile nu au mai avut nimic de mâncare şi nici de băut. La bord au fost găsiţi şi patru morţi. 

Un alt vas (Ezadeen)cu 450 migranţi (cei mai mulţi-sirieni), abandonat de echipaj a fost escortat de marina italiană în portul Congliano pe 2 ianuarie. Cargoul circula sub pavilion din Sierra-Leone şi plecase din Turcia, cu 10 zile în urmă. Garda de coastă ialiană a sosit la bordul cargoului cu elicopterul şi a preluat controlul navei. La operaţiunea de supraveghere a frontierelor participă şi vasul de patrulare islandez Týr. 
Imigranţii au fost preluaţi de personalul medical al Crucii Roşii erau în condiţie bună, aşa că au plecat cu autobuze spre alte părţi ale Italiei, unde sunt centre de primire.  Ei plătiseră între 3000 şi 5000 de dolari traficanţilor, după unele mărturii chiar până la 8000 de dolari, dar în ultimele zile nu mai primiseră nimic de mâncare.
Metoda a mai fost folosită - în ultimele două-trei luni au mai fost 4-5 incidente similare - dar acum se folosesc vase mai mari , pentru transportul unui număr mai mare de imigranţi clandestin la un transport. Ezadeen este un cargou vechi cu lungimea de 73m. 
Se pare că echipajul (sau o parte din acesta) a putut să se ascundă printre migranţi. 

Aproape 2000 de migranţi au ajuns pe coastele Italiei în ultimele zile, la bordul a trei cargouri. Aproape 800 sosiţi în noaptea de An Nou la bordul lui Blue Sky M, plecat din Turcia. Pe 20 decembrie alţi 800 veniţi tot din Tucia sosiseră cu cargoul Noua tendinţă. Alţi 450 au venit cu Ezadeen, pe 2 Ianuarie. 




Un comentariu:

Mirko spunea...

Tari italienii astia!
Daca se intampla la noi, Doamne fereste, probabil ca ar fi fost morti cu totii. Ar fi spus ca elicopterele nu pot zbura ca e furtuna, vasele nu se pot apropia, asa ca se astepta , sa treaca de la sine, ori era o catastrofa naturala la care nu s-a putut interveni.