duminică, 31 august 2014

Gaze de şist explorare fara exploatare

Klaus Johannis spune că e bună explorarea, dar nu şi exploatarea

Mare parte dintre români, care sunt îngroziţi de perspectiva de a avea mediul poluat cu substanţe cancerigene şi de a vedea înteţindu-se numărul de cutremure, (vedem că deja se întâmplă asta în zonele în care s-a început activitatea de fracturare hidraulică pentru prospectare sau pentru exploatare) urmăresc cu luare aminte declaraţiile candidaţilor la preşedinţia României legate de exploatările cu cianuri şi de exploatările prin fracturare hidraulică.
În ambele chestiuni domnul Victor Ponta a avut prilejul să arate practic modul în care vede lucrurile.
Klaus Johannis este pentru moment la nivelul declaraţiilor de intenţie.




Legat de Roşia Montană
Klaus Johannis a declarat că Roşia Montană esste o "privatizare eşuată", însă nu a suflat o vorbă despre celelalte concesiuni aurifere, unde urmează să se exploateze aliaje de aur prin aceeaşi metodă periculoasă şi păguboasă a cianurării.

În privinţa gazelor de şist

Klaus Johannis a emis opinia că  trebuie să explorăm, pentru a şti ce resurse avem şi să exploatăm când vom şti că nu este niciun risc pentru oameni şi mediu.
Pare bine, este o soluţie care tinde să se asemene cu poziţia adoptată de autorităţile din Germania, dar la noi există câteva probleme :

1. Pentru a se verifica rentabilitatea unui sonde, explorarea presupune, în cea de a treia fază a sa, aplicarea fracturării hidraulice, adică  exact acea tehnologie periculoasă. Iar concluziile sunt valabile în eventualitatea aplicării respectivei tehnologii. Oricum, companiile respective vor păstra pentru ele rezultatele, iar România tot nu va avea mai multe informaţii, pentru că nu sunt şi companii naţionale autohtone asociate cu cele străine (aşa cum este obligatoriu de pildă în Polonia). 

2. Cel mai important: Toate acordurile petroliere de concesiune încheiate de statul român cu firmele petroliere sunt pentru explorare-dezvoltare-exploatare a hidrocarburilor din subsol.  
Prin urmare, conform acordurilor în vigoare, aprobate prin Hotărâri de Guvern, companiile ce găsesc gaze de şist în subsol pot trece fără nicio problemă la exploatarea lor, fără să aştepte până când tehnologia va deveni sigură pentru mediu şi om.
Asta presupune forarea unui mare umăr de puţuri de mare adâncime , pentru că productivitatea unui puţ scade foarte repede, fiind epuizată în circa 4 ani 80% din cantitatea de gaze ce se poate extrage dintr-un puţ.
Numărul mare de foraje înseamnă mărirea cantităţii de apă compromisă definitiv prin tehnologia cu pricina, înseamnă mărirea cantităţii de chimicale cancerigene, a riscului de cutremure şi a riscului de accidente la sondă care să ducă la poluarea definitivă a apei freatice.  (În mod statistic, în SUA una din 10 sonde explodează, poluând mediul).
Cum aceste concesiuni au fost aprobate prin Hotărâri de Guvern, doar Guvernul şi mai ales Parlamentul ar putea anula aceste concesiuni, sau măcar ar putea legifera amânări ale începerii exploatării în aceleaşi condiţii ca în Germania (adică până la găsirea uei tehnologii apreciate ca sigure nu numai în urma declaraţiilor companiilor gaziere interesate, ci şi de către organismele de protecţie a mediului din Franţa şi Germania, ţări care studiază această problemă. 

Se spue că în toamna acestui an, probabil înainte de alegerile prezidenţiale, în Parlament se va dezbate o nouă iniţiativă legislativă pentru interzicerea exploatării prin fracturare "de mare volum" (cu totul discutabil, desigur)  şi instituirea unui mecanism de control Parlament-societate civilă (nu prea clar ce ar putea să facă aceştia)  pentru "un cadru transparent asupra tehnologiilor de exploatare a resurselor neconvenţionale". 

Bun şi dacă ei ne explică "transparent" care e tehnologia (o puteţi găsi descrisă şi pe acest site), ne declarăm mulţumiţi? Şi fracturarea "de mic volum" e bună? 

Odată ce Agenţia de mediu din Germania a tras concluzia că această tehnologie are urmări ce nu se pot prevedea cu certitudine, (ca atare a recomandat ca ea să nu se facă niciodată în Germania) e greu de spus ce ar putea să facă parlamentul şi societatea civilă în această privinţă - poate doar să recurgă la serviciile mamei Omida pentru a prevedea dacă sonda va suferi accidente sau nu . 
Cât despre prezenţa metanului în apa freatică, nu se va putea şti dacă metanul nu era acolo cumva dinainte (sigur că e puţin plauzibil, dar până nu ai o dovadă certă nu poţi acuza compania în instanţă). Deci, dacă nu există probe de apă anterioare exploatării, nu poţi dovedi că apa a fost poluată prin exploatare. Iar dacă dovedeşti, ce dacă? Faptul e consumat, apa e compromisă, iar statul român nu ar îndrăzni să ceară despăgubiri firmelor internaţionale, aşa cum au făcut indigenii din jungla sudamericană, de pildă.

Iar cu cutremurele, am văzut cum este: li se spune locuitorilor să nu se sperie, că fisurile în structurile caselor nu contează. Eventual li se dă o mică sumă de bani, să dea cu var pe deasupra .

Prin urmare, alegerile parlamentare vor putea decide între cei care doresc fracturarea hidraulică în orice condiţii, la noi în ţară şi cei care doresc ca şi la noi să se adopte măsuri similare cu ţările dezvoltate din Europa: Franţa , Germania şi chiar Marea Britanie




3 comentarii:

Maricica spunea...

In toate tarile guvernantii au grija de tara lor, fiindca pentru asta au fost alesi. Asa ca nu se reped sa permita tehnologii despre care se stie deja ca sunt periculoase, chiar daca resursele sunt extrase pentru tara lor. Numai la noi guvernantii au dat tot teritoriul tarii pe gratis unor firme straine ca sa faca ce vor ele si sa ia pentru ele resursele noastre si ale copiilor nostri. Ce le lasam noi copiilor nostri: apa si pamantul otravite?

Miron spunea...

In Franta, inca de anul trecut un deputat si un senator au intocmit un studio prin care se "incita grupurile europene să-şi delocalizeze producţia într-o ţară binecunoscută de ele şi care ar prezenta puţine riscuri".
Adica aceasta tehnologie criminal, aplicata la altii nu prezinta riscuri...decat pentru altii, adica nu conteaza! Chiar dadeau exemplu: sa exploateze in Guyana (Franceza) . Ca de aceea au colonii, nu? Sau in Romania, ca si asta a devenit o colonie a oricui vrea sa ia ceva de aici.
Iar daca locuitorii se opun, nu-I problema: guvernul roman ii ia la bataie pana se potolesc! Nu ca in Germania, sau ca in Franta, sau ca in Polonia sau ca in oricare alta tara!

neamtu spunea...

interzicerea exploatării prin fracturare "de mare volum" e ceva vag si nu ne pune la adapost de poluare, pentru ca si o singura sonda poate exploda si polua totul definitiv. Control Parlament-societate civilă e doar un mod de a fugi de raspundere si de a da vina apoi pe societatea civila, formata din nespecialisti - ca si Parlamentul. "Un cadru transparent asupra tehnologiilor de exploatare a resurselor neconvenţionale" inseamna doar gargare care sa fie turnate in capetele bietilor tarani, cum ca sa stea linistiti ca doar li se pare ca au crapat casele si ca faptul ca s-au imnultit malformatiile la noii nascuti si inmultirea cazurile de cancer sunt ceasuri rele si alta nimic.
De ce nu putem sa adoptam pur si simplu legislatia din Germania (ca sa nu spun ca cel mai bine ar fi cea din Franta)?.