joi, 10 iulie 2014

Lufhansa şi Air China spre o co-întreprindere

Primele roade vizibile ale vizitei cancelarului Angela Merkel în China.




Cu prilejul vizitei cancelarului Angela Merkel în China, conducerile companiilor aeriene Lufthansa şi Air China au semnat un protocol de acord privind întărirea parteneriatului comercial , prin formarea unei întreprinderi comune. Colaborarea dintre cele două firme datează de mulţi ani, întâi în domeniul lucrărilor de mentenanţă (prin intermediul firmei AMECO Beijing, deţinută de Air China şi de Lufthansa în proporţii de 60-40%), apoi în cadrul Star Alliance fondată de Lufthansa.
Crearea noii co-întreprinderi (începând din octombrie) va permite celor două companii aeriene să împartă costurile şi veniturile pe anumite linii, dar şi să-şi coordoneze tarifele, să propună mai multă flexibilitate pe itinerarii şi să-şi sincronizeze orarele, să ofere servicii comune clienţilor şi de asemenea să se protejeze de legile antitrust de pe anumite pieţe, după obţinerea aprobărilor reglementare.
În cadrul acestui parteneriat extins vor fi integrate şi compania Swiss (companie elveţiană deţinută de Lufthansa) şi compania Austrian Airlines. Swiss asigură deja  zboruri directe de la Zurich la Pekin, Shanghai şi la Hongkong. De la Geneva însă  doar Air China a început să asigure  legătura directă cu China, fiind solicitate în special locurile de la clasa bussines. Faptul că Geneva asigură legătura aeriană directă cu China aduce deja un număr sporit de turişti în acest oraş. În viitor, Air China va asigura şi zboruri  Geneva-Tokyo şi Osaka.
Conform declaraţiilor unui oficial chinez citat de Wall Street Journal, cele două companii aeriene urmăresc să combată concurenţa crescută a altor alianţe din domeniu. Companiile din Orientul Mijlociu concurează de asemenea pe această piaţă.
Alianţa Air France -KLM este actualmente liderul pe piaţa aeriană între Europa şi China şi a încheiat de asemenea un acord de co-întreprindere cu cea mai mare companie chineză de transport aerian, China Southern Airlines, toate făcând parte din SkyTeam.
Pe de altă parte, Lufthansa este în co-întreprindere din 1998 cu United Airlines şi cu Air Canada pentru zborurile transatlantice, dar şi cu All Nippon Airlines (ANA) din 2002, pentru zborurile spre Japonia.

Iată un bun exemplu de acţiuni pentru rentabilizarea unei companii aeriene. Se aude şi la Tarom?
Nu prin renunţarea la unele rute, nici prin vinderea companiei, aşa cum se preconizează la noi, ci prin alianţe avantajoase pentru ambele părţi.

4 comentarii:

Mirica spunea...

N-am vazut ca la noi sa se fi dat stirea asta, desi e concludenta pentru cum ar trebui privite afacerile.

Anonim spunea...

Nemtii au incheiat mai multe acorduri comerciale cu China, nu ca ai nostri care se duc si vin cum au plecat.

Mugur spunea...

Noi am avut ocazia sa colaboram cu China dupa 1989, cand inca era la conducerea Chinei Deng Siao Ping, care studiase in Romania si ne pastrase prietenie. El ne-a propus sa ne ajute preferand produsele romanesti fata de altele similare de aceesi calitate, de la altii. Daca noi profitam de acest ajutor, nu mai aveam industria in faliment, asa cum a ajuns acuma. Am fi trimis pe uriasa pata chineza tot ce am fi putut produce. Dar Iliescu si Roman au spus ca n-avem nevoie de relatii cu China, ca noi vrem sa exportam in Europa. In Europa, desigur, aveau ei industrie mai dezvoltata, iar a noastra a ajuns la fier vechi. Acuma, dupa ce statele din Occident se bat pe piata chineza, am vrea si noi, dar nu mai avem ce sa exportam, ca nu mai producem nimic! Promitem porci pe care nu-i avem.

observator spunea...

Da, acum Putin vrea sa faca ce voise sa faca la vremea lui Ceausescu: sa se alieze cu China dar si cu tarile in curs de dezvoltare si sa faca o banca comuna, ocolind marile organisme creditoare. Sa faca de asemenea comert intre ele, cu marfuri mai ieftine decat cele provenind din tarile foarte dezvoltate.