miercuri, 18 iunie 2014

Concert extraordinar la Opera din Bucureşti

Concertul lui Marcello Giordani




Aşteptat cu emoţie de melomani, concertul celebrului tenor Marcello Giordani ne-a arătat ce este adevărata muzică de operă.
După ce a fost nevoit să contramandeze din motive de sănătate apariţiile programate în spectacolele cu Tosca, Marcello Giordani a venit la Bucureşti pentru concertul ce fusese anunţat cu mult timp înainte, dar şi pentru un master class organizat cu o serie de tineri cântăreţi de operă, care au fost premiaţi de maestru, iar o parte dintre ei au cântat alături de el în concert.
Deşi la primele cuvinte rostite pe scenă părea uşor răguşit, dând semne a nu fi complet restabilit după indispoziţia vocală din peroada anterioară, cântăreţul era plin de dinamism şi de bună dispoziţie, contribuind la risipirea emoţiilor tinerilor cântăreţi şi introducând publicul în atmosfera festivă.
Marcello Giordani a început prin a-i prezenta deosebit de călduros pe tinerii interpreţi, a căror valoare a subliniat-o insistent, subliniind că toţi participanţii la master class sunt foarte valoroşi şi că a fost  onorat de participarea acestora la manifestarea artistică organizată. El a precizat de asemenea că ar fi vrut ca toţi tinerii cântăreţi premiaţi să apară în concertul său, dar nu a fost posibil din motive organizatorice, însă asta nu înseamnă că cei care nu apar în concert sunt mai puţin valoroşi decât ceilalţi.
Cum nu ştiu dacă tinerii cântăreţi premiaţi mai sunt popularizaţi şi în altă parte, poate e bine să prezint lista lor aici, aşa cum a fost citită de Marcello Giordani (sper că am reţinut bine):

  • Mihai Popa
  • Rodica Ştefan
  • Adrian Dumitru
  • Mădălina Stan
  • Maria Jinga
  • Marta Sandu
  • Cătălin Ţoropoc
  • Andreea Novac
  • Irina Baianţ
  • Emanuela Pascu
Concertul a cuprins arii şi duete dintre cele mai dificile din repertoriul de operă.
El a reprezentat şi o compensare pentru faptul că nu l-am putut asculta pe Marcello Giordani în opera Tosca montată la Bucureşti, pentru că a fost inclusă una dintre cele două arii celebre pentru tenor din această operă: "E lucevan le stelle", dar şi duetul cu Floria Tosca din actul I : "Mario, Mario..", acesta din urmă cântat împreună cu valoroasa noastră soprană Iulia Isaev.
Marcello Giordani a început cu "E la solita storia.." din Arlesiana de Cilea, iar în partea a doua a concertului a cântat în duet cu Irina Baianţ duetul Don Jose-Micaele din opera Carmen.
Recitalul marelui tenor a cuprins şi "Vesti la giubba" din Paiaţe, duetul Riccardo-Amelia din Balul Mascat , finalul fiind marcat apoteotic prin "Nessun dorma" din Turandot, cu care îşi încheia de cele mai multe ori concertele şi Pavarotti.

În toate aceste arii şi duete l-am putut asculta pe unul dintre cei mai valoroşi tenori contemporani, care a trecut de la interpretarea nostalgică din Arlesiana la dramatismul din Tosca şi la tragismul din Paiaţe, culminând cu strălucitorul si de sus din Nessun dorma. 
Rari sunt tenorii care sunt la fel de strălucitori în rolurile de tenor dramatic ca şi în cele de tenor lirico-spinto sau de tenor liric. Marcello Giordani este un astfel de caz . Vocea sa amplă , cu un frumos timbru (care este indispensabil aş spune pentru repertoriul de bel canto) , dublată de o interpretare dramatică impresionantă, a constituit un adevărat regal pentru publicul prezent în sală, printre care erau numeroşi cântăreţi şi muzicologi de-ai noştri. 
Deşi uneori reminiscenţele indispoziţiei fizice s-au făcut simţite la marele cântăreţ, oricine poate recunoaşte o voce mare atunci când o aude. 
Tenorul invitat permanent la Metropolitan Opera, Teatro alla Scala, Royal Opera Covent Garden, Opernhaus Zürich, Staatsoper Viena, Opéra National de Paris, Teatro Liceu din Barcelona etc., ne-a delectat cu arii alese dintre cele mai reprezentative din  repertoriul de operă.
Iar influienţa prezenţei unui cântăreţ care a cântat şi îşi continuă cariera pe cele mai mari sccene ale lumii s-a simţit şi printre tinerii cântăreţi.
În primul rând, mi se pare salutară renunţarea la microfoane şi revenirea la audiţia cu acustica naturală tradiţională în muzica de operă. 
Alături de Marcello Giordani au interpretat arii şi duete opt cântăreţe valoroase, premiate cu mai multe prilejuri: au fost: Iulia Isaev, Irina Baianţ, Karina Flores, Mădălina Stan, Maria Jinga, Andreea Novac, Emanuela Pascu, Marta Sandu, precum şi deosebit de apreciatul bariton Cătălin Ţoropoc (care au cântat de asemenea fără microfoane) . Sunt sigură că vom auzi numai lucruri de laudă despre toate aceste tinere talente, în următorii ani.
Cu toţii au avut prestaţii de cel mai înalt nivel artistic, fiind răsplătiţi cu aplauze şi ovaţii entuziaste .
Iar "bunusul" a fost un brindisi cântat în colectiv de către toţi cântăreţii, avându-l în centru   pe Marcello Giordani. 
Tot cu acest prilej festiv am putut vedea pe scena Operei şi orchestra Operei (ceea ce nu se întâmplă de obicei, pentru că la reprezentaţiile curente orchestra se găseşte în fosă). 
Putem remarca aici faptul că pe pliantul oficial tipărit de Operă pentru acest concert, ochestra nici măcar nu este pomenită, Este menţionat doar dirijorul, Iurie Florea, iar apoi, după titlurile din program şi interpreţii lor, mai vedem numele şefilor resonsabili nu doar cu regia şi cu diferitele domenii tehnice, dar şi cei de la peruci, croitorie, recuzită, încălţăminte şi tapiţerie, chiar dacă la acest concert nu s-au folosit costume, peruci şi mobilier capitonat. Orchestra, însă, a fost...uitată, se vede. E bine totuşi că măcar în astfel de rare ocazii avem ocazia să-i vedem pe instrumentiştii din orchestra operei.

Un concert într-adevăr de excepţie, aşa cum  ne-am dori să vedem cât mai des pe scena Operei bucureştene.

Mulţumim maestrului Marcello Giordani atât pentru efortul făcut pentru acest concert deosebit, dar şi pentru întreaga sa activitate de srijinire a tinerelelor talente de la noi (şi din alte ţări, desigur).

Ne-aţi câştigat inimile, maestro Marcello Giordani!

3 comentarii:

Marica spunea...

Dar ce s-a intamplat de n-a mai venit Marcello Giordani in juriu la concursul Operei? Ca data trecuta le-a mai dat premii din buzunarul lui si a si cantat o arie ca "bonus" , acuma era anuntat din nou, dar conform ultimelor stiri nu mai apare in juriu. Si nici concursul nu se mai tine la Opera....Din ce in ce mai bine!
Nici site-ul Operei nu mai functioneaza - probabil oricum nu mai au activitate, asa ca ce sa mai scrie pe el?

Angela spunea...

Se pare ca se doreste desfiintarea Operei. Asta, probabil, pentru ca cei din guvern nu au educatie muzicala si nu stiu sa aprecieze muzica aceasta. Ei stiu doar de manele si -maximum- de opereta. de aceea pentru opereta s-au dat mai multe sali: sala " Omnia", apoi noua sala de ce construieste langa cladirea " Samsung"...iar o sala ca lumea pentru Opera- nici vorba! Cat despre numarul de reprezentatii de la Opera- asta e de rusine, de-a dreptul! In loc sa aiba spectacole zilnic, au spectacole foarte rare si mai " umplu" cu teatru, sau spectacole pentru copii sau mai stiu eu ca.

Anonim spunea...

Dar mai sunt spectacole la Opera? Ca parca nu prea mai sunt. Poate asa....din cand in cand.