duminică, 8 iunie 2014

Abdomen plat

Cum să obţinem un abdomen plat


În primul rând, să ne supraveghem alimentaţia! Dar , desigur, şi să facem exerciţii

Să ne hrănim sănătos

Un abdomen frumos presupune să nu avem decât un strat foarte subţire de grăsime. Iar pentru asta, 70% din ceea ce trebuie să facem constă în supravegherea alimentaţiei.
Dacă partea de jos a abdomenului e moale şi se lasă uşor, asta depinde înainte de orice de intestine.
Cu cât alimentaţia este mai anarhică, cu atât intestinele vor fi grele şi veţi avea abdomenul umflat. Dacă alimentaţia nu este echilibrată, intestinele apasă pe planşeul pelvian şi împing peretele abdominal, ceea ce provoacă o relaxare musculară.
Prin urmare trebuie să avem un fond nutriţional gândit.

Să preferăm fructele şi legumele şi să evităm produsele transformate, lactatele şi dulciurile rafinate. Să mâncăm doar puţină carne şi să preferăm peştele. 

Specialiştii spun că urmând aceste sfaturi simple putem observa rezultate bune după 3-4 săptămâni!

Exerciţiile pentru abdomen

Aceste exerciţii sunt de mai multe tipuri. Se disting trei zone ale abdomenului şi pentru fiecare dintre ele există exerciţii specifice.
Zonele musculare:

  • Marii drepţi - cei pe care îi vedem în primul rând în poze
  • Oblicii- care permit rotaţia bazinului şi imobilizarea lui
  • Transversul- care este de obicei cel mai puţin lucrat. Totuşi, acesta este cel care ne permitem să ne "tragem burta". Lucrând acest muşchi, vom obţine un fel de corset care ne va permite să ne retragem burta, ca să fie plată. Adică, dacă e să ne focalizăm doar pe o zonă musculară, aceasta ar trebui să fie.



2 comentarii:

Adin spunea...

Bune sfaturi acum pentru vara!

Anonim spunea...

Totul e sa si aplicam sfaturile