Jeune et Jolie (Young & Beautiful)
Prostituţia ca alienare
Un film francez ce a fost prezentat la Cannes şi care mizează pe detalii şocante şi aparent inexplicabile ce însoţesc viaţa privată a unei frumoase adolescente de familie bună din Hexagon.
La prima
vedere, filmul pare o pledoarie pentru legalizarea prostituţiei:
Iată o
tânără fată care, deşi are o familie iubitoare, condiţii materiale bune şi
anturaj civilizat, deşi nu a fost abuzată şi nu este ameninţată de nimic , se dedică de
bună voie practicării prostituţiei.
Se pomeneşte chiar la un moment dat că ar
exista o fantezie sexuală a acestui gen de relaţii, ceea ce, desigur, ar fi în
măsură să liniştească scrupulele beneficiarilor sexului pe bani. (Desigur, însă, o astfel de fantezie ar putea aparţine doar cuiva care nu practică efectiv această meserie. În situaţia din film însă, era o simplă manifestare de delicateţe din partea vârstnicei interlocutoare, care voia ca prostituata să nu se simtă dispreţuită).
S-ar spune deci la o privire superficială că există fete tinere şi uluitor de frumoase care preferă să practice sex pe
bani cu indiferent cine, în loc să aibă câte un prieten tânăr de care să se îndrăgostească.
Ori, tocmai
în aceste ultime cuvinte pare să fie
explicaţia straniului comportament.
De fapt,
analiza faptelor relatate în film indică povestea unei adolescente cu nevoi
sexuale normale, care este frigidă
pentru simplul motiv că niciunul dintre bărbaţii de care s-a apropiat sexual nu
s-a preocupat şi de plăcerea ei, ci numai de propria satisfacţie. Dacă ea se
documentează din filmele porno şi aplică la momentul oportun tehnicile care pot
ajuta partenerul să ajungă la orgasm chiar dacă se află în impas fizic, niciunul
dintre partenerii întâlniţi nu doreşte să facă acelaşi lucru pentru ea.
Cât despre
dragoste nici nu poate fi vorba, câtă vreme întâlnirile rapide şi superficiale
se mărginesc la o simplă gimnastică sexuală. Iar fenomenul pare să fi căpătat proporţii de masă în societatea de consum.
Actul
sexual rămâne astfel pentru protagonistă un simplu exerciţiu fizic destul de puţin
excitant, uneori chiar provocator de repulsie, mobilul continuării întâlnirilor
fiind doar gustul pentru riscul asumat şi poate secreta speranţă că la un
moment dat va realiza o adevărată apropiere faţă de unul dintre parteneri.
Pentru că,
de fapt, frumoasa adolescentă este teribil de singură.
Între ea şi
părinţi nu există nici încredere şi nici comunicare. Vina este de ambele părţi.
Pe de o parte părinţii, divorţaţi şi recăsătoriţi, sunt prea preocupaţi de
vieţile personale pentru a-i da atenţie adolescentei, dar şi aceasta are o fire
introvertită, care nu se confesează nici mamei , nici celei mai apropiate
prietene şi nici partenerilor de sex. De fapt, filmul ne sugerează că ea are o
mare nevoie de afecţiune, dar pe care nu o poate găsi la partenerii de sex
tocmai pentru că sexul, aşa cum a fost învăţată ea că se practică în societate,
nu are nici o legătură cu dragostea.
Tânăra
alege să-şi înceapă viaţa sexuală în compania unui tânăr de care nu o leagă
absolut nimic , doar ca să “bifeze” această experienţă din viaţa ei. La fel
procedează şi colega ei de şcoală, ambele rămânând la fel de dezamăgite.
Eroina
filmului ajunge să privească cu detaşare actul sexual, fiind interesată doar de
câştigul material (deşi neagă acest lucru la poliţie) şi de observarea naturii
intime a partenerilor , pe care îi studiază cu răceală. Singurul care trezeşte
ceva în inima ei este un bătrân care, tocmai din pricina vârstei înaintate ,
este înduioşat de apropierea de o fată tânără şi recunoscător pentru ea. Bătrânul
alege să-şi ignore boala de inimă şi să înghită Viagra , chiar combinând-o cu
şampanie, doar pentru a se simţi din nou tânăr, în compania frumoasei prostituate,
pe care ar fi dorit să o păstreze doar pentru sine. Excesul îl va costa viaţa , ceea ce va duce la
intervenţia poliţiei şi la avertizarea părinţilor asupra vieţii duble a fiicei
lor.
În această situaţie, chiar şi bătaia primită din partea mamei reprezintă pentru
fiică o dovadă de interes şi de participare emoţională care duce la o apropiere
de moment. Mama îi refuză însă fiicei
accesul la propria ei intimitate, aşa că distanţa se păstrează în continuare.
Tentativa fetei
de a-şi fonda o relaţie normală cu un tânăr de vârsta ei eşuează, pentru că tânărul e la fel de
preocupat ca şi ceilalţi doar de propria lui persoană. Dacă tânăra a ştiut să-l
facă să depăşească impasul fizic totul i se pare în regulă, fără să-şi dea măcar seama că ea nu a simţit nici o plăcere. Dacă i se spune să plece, va pleca fără
ezitare, fără să–şi ia măcar rămas bun, tocmai pentru că la rândul lui nu simte
nimic pentru ea.
Tânăra,
frumoasa şi de fapt nefericita fată se va întoarce la aventurile remunerate, cu
perspectivele sumbre decurse din statistici şi care au fost enumerate în
treacăt la poliţie.
Un singur
moment de comunicare şi de tandreţe la finalul filmului, când văduva bătrânului
doreşte să o cunoască şi când îşi amintesc amândouă de bătrânul mort.
Să fi devenit tinerii incapabili să mai iubească, bieţi alienaţi în societatea de consum?
Adolescenţii învaţă la şcoală şi comentează poemul lui Arthur Rimbaud
On n'est pas sérieux, quand on a
dix-sept ans.
Ce contrast izbitor al realităţii filmului cu cu plimbarea romantică pe sub teii parfumaţi, în serile de iunie, când primii fiori ai dragostei adolescentine îndeamnă la priviri timide, lecturi, scrisori înflăcărate şi întâlniri la o limonadă într-o cafenea!
Cântecele de dragoste ale Françoisei Hardy sunt la rându-le discrepante cu cinismul contemporan.
Dragostea romantică pare să fi devenit necunoscută adolescenţilor din zilele noastre- ne spune autorul filmului.
Liceenii din anturajul eroinei se distrează la petreceri deocheate, fumând ţigări cu marijuana şi giugiulindu-se în grup, fără urmă de pudoare.
Prin contrastul între dragostea plină de poezie de altădată şi sexul lipsit de orice participare sentimentală, cu manifestarea extremă a prostituţiei, autorul pare că doreşte să emită un avertisment.
Prin contrastul între dragostea plină de poezie de altădată şi sexul lipsit de orice participare sentimentală, cu manifestarea extremă a prostituţiei, autorul pare că doreşte să emită un avertisment.
"La poésie ne doit pas périr. Car alors, où serait l'espoir du Monde ?"
("Poezia nu trebuie să piară. Căci altfel, unde ar fi speranţa Lumii?")
spunea L. Sédar Senghor.
Iată o parte din poezia lui Rimbaud analizată de liceenii din film:
"Le coeur fou Robinsonne à travers les romans,
Lorsque, dans la clarté d'un pâle réverbère, Passe une demoiselle aux petits airs charmants, Sous l'ombre du faux col effrayant de son père...
Et, comme elle vous trouve immensément naïf,
Tout en faisant trotter ses petites bottines, Elle se tourne, alerte et d'un mouvement vif.... - Sur vos lèvres alors meurent les cavatines...
IV
Vous êtes amoureux. Loué jusqu'au mois d'août.
Vous êtes amoureux. - Vos sonnets La font rire. Tous vos amis s'en vont, vous êtes mauvais goût. - Puis l'adorée, un soir, a daigné vous écrire...!
- Ce soir-là,... - vous rentrez aux cafés éclatants,
Vous demandez des bocks ou de la limonade.. - On n'est pas sérieux, quand on a dix-sept ans Et qu'on a des tilleuls verts sur la promenade." |
„Cu inima năucă, prin cărţi robinsonezi Când, în lumina pală-a unui fanar, răsare O fată drăgălaşă, - dar lângă ea mai vezi Şi-al tatălui ei guler, - o umbră-ngrozitoare. Te crede fata foarte copilăros; bătând Din pantofiori, deodată se-ntoarce către tine Cu o mişcare vie, sprinţară lunecând. - Pe buze-ţi mor, atuncea, duioase cavatine. Eşti, până-n luna august, îndrăgostit lulea! Îi scrii sonete: râde de ele, deopotrivă. Amicii toţi, te lasă: prea eşti neghiob. Dar Ea Se-ndură, într-o seară, să-ţi scrie o misivă. În seara ceea intri în birtul zgomotos Şi ceri un ţap de bere, sau poate-o limonadă... La ani şaptesprezece, nu eşti de fel serios, Când ştii că sunt atâţia tei verzi pe promenadă.” |
De văzut joi la cinema Studio
2 comentarii:
Jeune & jolie se descriu prostituatele care isi cauta clienti prin anunturi
Am vazut multe comentarii la acest film, care i-a intrigat pe multi, asa ca si-au dat cu parerea, insa analiza din aceasta postare mi se pare cea mai buna.
Ceilalti comentatori s-au oprit la aspectele de suprafata si n-au inteles nimic.
Trimiteți un comentariu