marți, 11 martie 2014

Harnea

Ce înseamnă "harnea"




Televiziunea este un izvor nesecat de îmbogăţire a cunoştinţelor.
Ea contribuie şi la introducerea unor cuvinte şi expresii în limba noastră.
Îmi amintesc foarte bine, de pildă, de introducerea prin intermediul televiziunii a sintagmei "băieţi de băieţi", care se foloseşte acum în tot felul de variante considerate a fi cu înţeles asemănător: "case de case", "maşini de maşini" etc.
De fapt, "băieţi de băieţi" era o expresie ce desemna copiii de "bani gata" din tată în fiu, ai căror părinţi fuseseră la rândul lor tot fii de nomenclaturişti (în trecut) sau de noi îmbogăţiţi (mai recent), obişnuiţi cu răsfăţul şi care nu se sfiau să arunce cu banii pentru că oricum nu munciseră pentru ei.

Dat fiind că expresia a fost folosită la tv (de Teo, parcă, dacă nu mă înşel) a făcut ca ea să fie considerată modernă şi de bon ton, aşa că a fost adoptată de tot felul de cetăţeni, din medii diferite, care au aplicat-o la orice li se părea luxos şi exemplar.

Acum aud iar la tv un cuvânt nou (pentru mine):
Mircea Badea a spus într-un comentariu cam aşa: "mi s-a părut că harnea".
Cum nu ştiam ce înseamnă cuvântul, l-am căutat în dicţionarele on line.
"A harni" nu pare să existe. Căutarea respectivă nu a găsit nici un rezultat. Deci, nu se poate spune despre cineva că "harnea".

Am găsit, în schimb, într-un dicţionar de argou folosit de deţinuţi, substantivul "harneală" (cu pluralul "harneli" şi care înseamnă ironie, batjocură; glumă proastă şi care mai desemnează (în mod cifrat) şi simularea îmbolnăvirii pentru ajungerea la infirmerie.
Tot din vorbirea deţinuţilor este citată şi expresia "la harneală", adică la derută sau la băşcălie.

Aşa că, dacă tot vrea cineva să folosească argoul deţinuţilor, măcar să-l folosească în mod corect !

 

2 comentarii:

Profesorul spunea...

Pai sa ne dea detinutii niste lectii, de acolo, de la "facultate"

Merin spunea...

Da, intr-adevar acesta era sensul expresiei "baieti de baieti": fii de bani gata din tata in fiu. E clar insa ca nu se poate folosi aceeasi expresie in alte situatii. Deci, nu putem spune "masina de masina", nici "fata de fata" daca nu e vorba despre o fata de bani gata ci doar despre o fata care arata bine.
Cat despre vocabularul detinutilor, sigur ca el exista si a existat intotdeauna, din dorinta respectivilor de a nu fi intelesi de temniceri. Nu vad insa de ce il foloseste un comentator de televiziune. Probabil ca nici nu stie de unde vine cuvantul si isi inchipuie ca e ceva " la moda"!