duminică, 3 noiembrie 2013

Manifestatii in Franta

Criza bretonă: violenţe la Quimper, între 15.000 şi 30.000 manifestanţi contra ecotaxei şi pentru locuri de muncă


Sâmbătă, între 15000 şi 30000 de manifestanţi cu bonete roşii au protestat în Fanţa, la Quimper, contra ecotaxei şi pentru locuri de muncă.
Quimper este un orăşel cu 65000 de locuitori, al cărui primar este un apropiat al preşedintelui Franţei, conform agenţiei AFP.
Demonstranţii purtau drapele bretone şi pancarde ca „Drept la muncă”, „Guvernare prostească”, „Francezul nu e o vacă de muls”, „Bretoni da, oi nu”.
Unul dintre principalii organizatori ai adunării a fost primarul DVG (de stânga) din Carhaix, care a declarat însă că nu este de acord cu violenţa.
Forţele de ordine au intervenit pentru a-i  dispersa pe manifestanţi, la ora 18,30, după ce manifestanţii trecuseră , de pe la ora 15, la manifestări violente cu petarde, proiectile, pietre, calupuri de pavaj, bare de fier, ghivece şi rachete de semnalizare. Ei au încercat să escaladeze gardul prefecturii şi să incendieze unele obiecte.
Poliţia a făct uz de un tun cu apă şi de grenade lacrimogene.
Manifestaţia a avut loc deşi marţi guvernul francez anunţase o suspendare a ecotaxei.
Ecotaxa ar trebui să fie plătită de toate camioanele franceze sau străine de peste 3,5 tone, ce rulează pe anumite rute (în afară de autostrăzile cu taxă).
Agricultori, pescari, mici patroni , comercianţi şi salariaţi au venit însă în masă la Quimper, unde protestele au degenerat. Anti-capitalişti, autonomişti şi identitari de toate felurile s-au alăturat protestului.
Climatul social s-a deteriorat în Bretania în ultimii doi ani pe fondul crizei din sectorul agroalimentar, în care lucrează o treime din populaţia activă.
Firme specializate în creşterea păsărilor, porcilor şi peştilor au anunţat succesiv concedieri colective.
Bonetele roşii sunt un simbol al luptei antifiscale în Bretania încă din secolul XVII.


2 comentarii:

Cristian spunea...

Am trimis cateva intrebari pe data de 1 noiembrie, blogul "Cutremur in Banat". Am trimis si azi unul. Il trimit si aici pentru a fi sigur ca este citit.

Multumesc pentru dezinteresul pana la sfidare afisat in mod repetat, nu doar cu aceasta ocazie. Probabil se datoreaza varstei.

Chiar si asa, eu va urez cu caldura o dumnica frumoasa.

Monica Basarab spunea...

Pentru Cristian:
Toate, dar toate comentariile pe care le-aţi trimis sunt publicate. Nu trebuie decât să le citiţi!
E drept, ele apar ceva mai târziu, dar apar.
Poate că vârsta mea vi se pare prea fragedă, dar asta e problema dumneavoastră.
Aceleaşi bune urări.