vineri, 1 noiembrie 2013

Costul aurului

Preţul aurului la bursă

În aceste zile se tot vorbeşte despre profitul- eventual- pe care l-ar avea România dacă s-ar lipsi de rezervele ei de aur, dar şi de o parte din munţii săi şi din istoria sa, pentru ca investitori străini să extragă aurul şi argintul ei.
Acest aur ar urma să fie extras în totalitate în următorii 18 ani, în combinaţie cu argintul din minereul în care se găseşte, urmând ca acest amestec să fie dus în străinătate pentru rafinare şi turnare în lingouri de aur, ce ar urma să fie apoi vândute .



De ce nu a extras până acum statul român acest aur? Ni s-a spus că exploatarea aurului nu era rentabilă, că se cheltuia mai mult decât se obţinea ca valoare din aur. preţul aurului era scăzut.
În ultimii ani, preţul aurului a crescut mult. Cum va evolua, el, însă în viitor? Pentru că e vorba despre un proiect pe termen lung, nimeni nu pare să ştie răspunsul.
Preşedintele Rezervei Federale a SUA: Nimeni nu întelege cu adevărat evoluţia preţului aurului
Deşi nouă ni se pare că aurul este o valoare sigură, cu valoare constantă, preţul lui a variat foarte mult pe pieţele internaţionale, în ultimii zeci de ani.
La prima vedere, preţul aurului exprimat în dolari SUA a cunoscut o creştere fără precedent în ultimii ani, pe fondul crizei economice mondiale. (Graficul roşu). De fapt, însă, dolarul a fost în mod continuu devalorizat, astfel încât pentru o reprezentare exactă a evoluţiei raportului aur/dolar trebuie să ne referim la o aceeaşi valoare a dolarului. Cu culoarea albastră a fost figurată evoluţia preţului aurului exprimat în echivalentul dolarilor din august 2011.
Acest grafic arată fluctuaţii extrem de mari în valoarea la bursă a aurului, uncia de aur valorând între 200 şi 1967 de dolari SUA în perioada considerată. Vârfurile de preţ al aurului au coincis cu criza economică din anii 70, urmată de o uşoară revenire, şi culminând cu marea criză din 1980, când s-a produs şocul petrolier provocat de revoluţia iraniană. Preţul petrolului s-a dublat atunci, inflaţia s-a agravat, dobânzile împrumuturilor bancare ajunseseră la 20% şi recesiunea mondială s-a agravat.
La ieşirea din criza economică însă preţul aurului a scăzut la fel de brusc până la 1/3 din cât fusese, urmând apoi o pantă descendentă, deşi cu mari variaţii, timp de 20 de ani, până în 2002, când instabilitatea economică a condus din nou oamenii de afaceri spre "valoarea de refugiu" a aurului.
Criza mondială agravată după 2008 a condus şi la creşterea preţului aurului, ca şi în situaţiile anterioare, fără să se ajungă însă la recordul din 1980.
După 2012 însă, economia mondială dă semne de revenire şi odată cu asta scade mult şi preţul aurului. În 2013 a scăzut la 1200$/uncie.
Unii analişti (Jim Rogers, Credit Suisse şi alţii) prevăd pentru anul 2014 un preţ de 1000$/uncie, continuând cu scăderea spre 800$/uncie. E de presupus, însă, că odată cu revenirea economiei mondiale, cursul aurului va avea o traiectorie puternic descendentă (în termeni reali, adică ţinând cont şi de devalorizarea dolarului), aşa cum s-a întâmplat şi după 1980.


Cea mai mare parte dintre fondurile de investiţii specializate în comerţul cu aur îşi vând rezervele de metal preţios, aşteptându-se la scăderi din ce în ce mai mari.
Pe tot parcursul anului 2013 aurul a scăzut continuu şi se pare că procesul va continua în anii următori.
Din statistica pe termen lung făcută de francezi se observă că preţul aurului a fost aproape constant timp de sute de ani, căpătându-şi astfel renumele de valoare stabilă, numai că preţul era mult mai mic decât astăzi. În epoca modernă preţul aurului rezultă în urma jocurilor la bursă, deci este absolut dependent de conjunctura economică mondială.

În Memoriul de Prezentare a Proiectului Roşia Montană ce a fost înaintat de către Societatea Comercială Roşia Montană Gold Corporation S.A. (RMGC) pentru obţinerea avizului de Mediu, 
sumele profiturilor au fost calculate pentru un preţ al aurului de 350 dolari SUA pe uncie.
În aceste condiţii, câştigul pentru România , adunând dividendele Minvest, impozitele, taxele şi redevenţele ar fi de circa 3 miliarde $, adică circa 2,18 miliarde euro, repartizat de-a lungul celor 18 ani de activitate ai minei. 2180milioane/18 ani= 121 milioane euro/an, adică circa 6 euro/an pentru fiecare român. 
Din banii aceştia, guvernul ar trebui să asigure siguranţa barajului uriaş pe toată durata existenţei lui, să asigure asistenţa medicală pentru cei îmbolnăviţi de poluare şi să asigure alte mijloace de trai pentru locuitorii din zonă strămutaţi  şi lipsiţi de sutele de hectare de fâneţe, pădure, teren construibil sau agricol compromise definitiv.

Ei, dar ceva ce nimeni nu ia în calcul este faptul că de fapt în cadrul proiectului Roşia Montană nu se vor extrage aur şi argint, ci un amestec (aliaj) în proporţie variabilă din cele două metale.
Acestui aliaj nu îi este aplicabil preţul aurului de la bursă, pentru că el trebuie să fie mai întâi rafinat în topitorii specializate, din care noi nu mai avem, deci cuptoare din străinătate, pentru a fi transformat în lingouri vandabile la bursă. 
În mod evident, preţul de vânzare al acelui aliaj către rafinăriile din străinătate va fi mult mai mic decât preţul produsului finit. Pentru specialişti, aceste costuri nu ar trebui să fie necunoscute, însă nouă ni se flutură mereu prin faţa ochilor doar preţul lingourilor de aur. 
Nicăieri, însă, în proiectul RMGC nu sunt prevăzute costuri pentru rafinarea aurului. Treaba lor se va termina odată cu separarea amestecului aur/argint (numit aliaj "dore", adică aliaj aurit). 
În aceste condiţii, din preţul prezumtiv al aurului rafinat vandabil sub formă de lingouri pe bursă trebuie scăzute costurile transportului aliajului în străinătate, rafinării aliajului la rafinăriile de acolo şi apoi ale transportului retur sau ale depozitării în siguranţă acolo până la vânzare.  Este foarte posibil ca aceste costuri să reprezinte jumătate din preţul final obţinut la bursă. şi că prin urmare sumele ce ar reveni României să fie diminuate în aceeaşi măsură. Ar însemna ca România să obţină aproximativ un miliard de euro pe parcursul a 18 ani, adică o sumă de circa 55 milioane de euro/an, revenind cam 2,5 euro pentru fiecare român, pe an.
Ne-am îmbogăţi, nu-i aşa?


Se spune că economia românească ar avea de profitat de pe urma desfăşurării proiectului, pentru că s-ar dezvolta unităţi de producţie colaterale. Se spune chiar că s-ar dezvolta şi turismul!
Poate că înţeleg eu mai greu, dar nu văd cum ar veni turiştii să vadă o mare de substanţe otrăvitoare dintre care o parte se vor evapora în aerul înconjurător şi o imensă groapă în care se produc explozii şi praf cu duiumul. Utilajele necesare vor fi aduse din import. Ce ar urma să se producă, oare, aici, dacă toată industria noastră e la pământ? Văd că dacă am vrut să cumpăr un ciocan din supermarket, n-am găsit decât unul din Polonia. Cele mai simple produse sunt acum numai din import. Tot aşa va fi şi în cazul minei sub cerul liber. Locuri de muncă? Vedem că în proiect e prevăzut un număr mic de utilaje pentru excavaţii şi transport, deci un număr mic de şoferi. Pentru fabrica de cianurare se vor aduce străini specializaţi. Vor fi angajaţi, probabil, artificieri de la noi. Şi personal la cantină. Cam puţin, ca să pierdem atât de mult!


Singurele elemente certe ale "afacerii" ar fi uriaşele pierderi pe care le-ar suferi România:

Prima ar fi redevenţa plătită în natură. România s-ar trezi cu bare de aliaj pe care ar trebui să-l transporte şi să-l vândă pe cont propriu pentru a lua ceva bani pe ele. Sau pentru a obţine în final lingouri de aur eventual mai scumpe decât preţul pieţei.
Lista pierderilor e prea lungă ca să o mai reiau.
Costurile de refacere a mediului ar depăşi cu mult firavul profit.  Iar urmările pentru sănătatea populaţiei- incalculabile. Deja în zonă cazurile de cancer depăşesc în frecvenţă media pe ţară. 
Ce va fi însă în cazul unei exploatări deschise de peste 10 ori mai mari decât a fost vreodată?
Deja am văzut cum barajul s-a rupt în repetate rânduri, iar nămolul cu cianură a înecat casele şi a omorât locuitorii din Certej, apoi am văzut dezastrul ecologic din anul 2000 şi alte accidente despre care s-a vorbit mai puţin. Toate erau, însă, la scară ai mică. Iar riscurile se amplifică odată cu scara proiectului. 
Proiectul ar urma să fie pus în operă cu bani împrumutaţi de către cei de la Gold Corporation. Ei au recunoscut în raportul de activitate către acţionari că nu au avut bani ca să se asigure împotriva tuturor riscurilor. Prin urmare, în cazul unui accident major, nu ar exista nici o asigurare şi nici fonduri proprii ale companiei pentru acoperirea daunelor.
Despre ce vorbim, atunci?


Un comentariu:

Mitica D spunea...

Mina din Finlanda, pe care a vizitat-o Ponta si care produce aur de un miliard pe an, are trei sute si ceva de angajati. Cu totul, canadieni si finlandezi. Cam asa ceva ar fi si la noi, desigur. Deja in proiectul de lege se spunea ca daca nu se va realiza numarul de locuri de munca estimat anterior, sa i se dea companiei o " amenda rezonabila" si gata!
Asta e ca la alegeri: inainte se promite marea cu sarea,dupa alegeri...ei, doar nu o sa faca ce au promis, ca astea erau promisiuni electorale, dar acuma gata!