sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Deputatii francezi penalizeaza clientela prostituatelor

Prostituţia: deputaţii au votat penalizarea cumpărării de acte sexuale (în Franţa)


joi, 28 noiembrie 2013

condimente naturale

Citiţi cu atenţie etichetele produselor ambalate

Nu citiţi numai inscripţiile cu litere mari ci, mai ales , inscripţiile cu litere mici de pe ambalaj!
(Puneţi-vă ochelarii dacă e nevoie  )

vineri, 22 noiembrie 2013

Tratarea pietrelor preţioase

Ameliorarea pietrelor preţioase

Există diferite tehnici de modificare destinate să îmbunătăţească aspectul pietrelor preţioase.

marți, 19 noiembrie 2013

Cineva vrea să cumpere România la solduri

O ţară din Orientul Mijlociu, interesată să cumpere 2 milioane de hectare de teren agricol în România

2 000 000 ha = 20 000,00 km2

luni, 18 noiembrie 2013

CEEA CE INIMA ÎŞI DOREŞTE MINTEA O ARATĂ

La început a fost cuvântul

O spuneau iluminaţii, cei care practicau meditaţia şi înţelepţii, acum o spune şi ştiinţa:
Gândurile noastre sunt cele care au creat în mare parte şi crează în mod continuu lumea noastră. 

Dezinformare gaze de sist

Săteni păcăliţi să semneze pentru gaze de şist


duminică, 17 noiembrie 2013

Bogăţiile subsolului sunt ale comunelor

Bogăţiile subsolului sunt ale comunelor, dacă nu au fost declarate de interes public naţional 

conform cu:
LEGEA 213/1998 privind bunurile proprietate publică. Actualizată 2013

ANEXA:

LISTA cuprinzand unele bunuri care alcatuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale

III.Domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcatuit din urmatoarele bunuri:

1.drumurile comunale, vicinale şi străzile;
2.pieţele publice, comerciale, târgurile, oboarele şi parcurile publice, precum şi zonele de agrement;
3.lacurile si plajele care nu sunt declarate de 
interes public naţional sau judeţean;
4.reţelele de alimentare cu apţ, canalizare, termoficare, statiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente;
5.terenurile şi cladirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria, precum şi instituţiile publice de interes 
 local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile şi altele asemenea;
6.locuinţele sociale;
7.statuile şi monumentele, dacă nu au fost declarate de 
interes public naţional;
8.
bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public naţional;
9.terenurile cu destinaţie forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;

------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Mai multe instanţe de judecată au hotărât că edilii locali care interzic pe teritoriul comunei lor explorarea (şi exploatarea) gazelor neconvenţionale nu şi-au depăşit atribuţiile.
Comunele Şuletea, Pogana şi Alexandru Vlahuţă au câştigat procesele cu Prefectura Vaslui pe această temă. Prefectura a făcut recurs la Curtea de Apel Iaşi..
Update 9.01.2014

Referendum la Puieşti privind gazele de şist

Consilierii locali din comuna vasluiană Puieşti au hotărât marţi, în unanimitate, ca pe data de 9 februarie 2014 sa fie organizat un referendum pentru consultarea populaţiei privind explorarea gazelor de şist de către compania americană Chevron.

La sedinţă au fost prezenţi 10 din cei 13 consilieri locali.

"Normal este ca populatia sa fie consultată într-o astfel de problemă, de importanţă majoră pentru comunitate. Vom vedea ce vor decide cetăţenii", a declarat primarul comunei Puieşti, Costel Moraru.

Chevron a obţinut în judeţul Vaslui acorduri de mediu pentru începerea explorării în trei perimetre: Popeni 1A, în comuna Găgeşti, Siliştea 1A, în comuna Pungeşti, şi Păltiniş 1A, în comuna Băceşti, şi a depus documentaţia pentru obţinerea acestui acord pe cel de-al patrulea perimetru, în comuna Puieşti.

La Pungeşti 14 localnici au fost 11 zile în  grevă a foamei în semn de protest, până când tabăra în care protestau a fost desfiinţată cu forţa de jandarmi, fiind reclamaţi de asociaţia care administrează păşunea pe care era tabăra. Desigur, păşunatul ar trebui să fie intens în ianuarie- mă gândesc.
Cei din Pungeşti şi-au adus aminte de victimele răscoalei din 1907, pe care au vrut să le comemoreze, dar şi în acest caz au fost împrăştiaţi de jandarmi. Se pare că nu au voie să circule în grupuri mai mari de trei persoane. 

Metoda cea mai sadică aplicată împotriva sătenilor din Pungeşti este deplasarea în sat a 200 de jandarmi, a căror cazare să fie plătită de săteni cu 6000 de euro/zi! 
Asta, în condiţiile unei localităţi sărace, pentru ai cărei locuitori   900 de euro (cât ar fi pentru un jandarm, pe lună) este o sumă absolut exorbitantă.

Asta îmi aduce aminte că în China, în cazul celor condamnaţi la moarte familia condamnatului trebuia să plătească glonţul cu care era ucis acesta (Nu cred  că măsura mai este valabilă acum, în China. Asta era pe timpul lui Mao).

Aflăm din presă că 15 comune din judeţul Vaslui au sau au avut procese cu Prefectura în încercarea de a interzice amplasarea sondelor cu fracturare hidraulică pe pământurile lor, dar multe au pierdut procesul şi nu au mai făcut recurs.
Compania Chevron intenţionează să amplaseze peste 2400 de sonde în judeţul Vaslui şi 2200  în judeţul Iaşi, cu începere din comunele Mironeasa şi Ipatele (sat Ipatele şi sat Cuza Vodă) - câte o sondă la fiecare 4 hectare. Asta, pentru a efectua fracturarea hidraulică pe toată suprafaţa concesionată, dat fiind că sondele se întind pe orizontală, în subsol, cam tot atât cât se sapă şi pe verticală, adică pe raze de circa 3 km, în toate direcţiile şi la diferite adâncimi. 

Fracturarea hidraulică a poluat apa din SUA

În acelaşi timp, în SUA se primesc un număr enorm de plângeri privind contaminarea surselor de apă cu petrol sau gaz, în cel puţin patru state (conform relatărilor din Asociated Press).
În Pennsylvania - 398 de reclamaţii în anul 2013 şi 499 de plângeri în 2012. 
Una dintre familiile care a depus plângere a obţinut o înţelegere cu firma de exploatare primind 1,6 milioane dolari despăgubire (iar pe urmă s-a mutat în altă parte, probabil, cu banii obţinuţi).

Extragerea hidrocarburilor din depozitele de şist presupune pomparea a sute de mii sau chiar milioane de litri de apă sare şi peste 500 de substanţe chimice, dintre care multe sunt cancerigene, în pământ, pentru a sparge roca şi a elibera gazul. O parte din acea apă urcă apoi din nou la suprafaţă odată cu gazul, iar compania o reintroduce în sol prin intermediul altor sonde, forate special. În tot acest proces lichidul contaminat poate polua apa freatică. În acelaşi timp, uriaşa cantitate de apă poluată este scoasă din circuitul normal al apei în natură, regiunea devenind din ce în ce mai secetoasă. Apa cu agenţi lubrefianţi introdusă la mari adâncimi în sol produce şi cutremure, prin facilitarea alunecării straturilor de roci.


Nu doar Chevron explorează/exploatează gaze de şist, la noi

Nu departe, în Vrancea, marii exploatatori: Rompetrol (MunaiGaz, Kazahstan) şi Petrom SA (OMV, Austria) activează deja. Rompetrol la  la Fitioneşti, Verdea, Vizantea Livezi, Tulnici Nistoreşti şi Buda, în perimetrele Gresu, Nereju şi Focşani (200 km2 preluaţi de la firma americană Forest Oil ) dar  şi în "blocurile petroliere" Satu Mare şi Zegujani, din nord-vestul şi din sud-vestul ţării. 
Petrom SA a căpătat perimetrul de explorare/exploatare Adjud (unde e în funcţiune sonda Torceşti, care le aduce austriecilor 130000 m3/zi de gaze şi 11 t gaz condensat/zi) şi perimetrul Burcioaia, exploatată prin schela Moineşti. Mai e şi SNGN Romgaz SA, pe acolo, pe undeva.  
Asta, după ce s-a constatat că la "Focul Viu", în Vrancea, sunt emanaţii de gaze naturale. Dar şi foarte multe cutremure, care s-au îndesit în ultima vreme.


Aburirea cu gaz de şist

Fracturarea devine masaj


sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Azbestul

Azbestul - Riscuri pentru sănătate


Azbestul prezintă riscuri pentru sănătate numai atunci când sunt prezente fibre  în aerul pe care îl respirăm . Nu există nici un risc semnificativ dacă fibrele sunt închise sau încapsulate într -un produs cu un înveliș exterior sau pardoseală .

Arhitectura - Proiect pentru sala de expozitii OMV

Sala de expoziţii OMV 


joi, 14 noiembrie 2013

Orăşenii cei mai cinstiţi

Testarea cinstei

Reader Digest a făcut un experiment în 16 oraşe din lume : în câte cazuri se restituie un portofel "pierdut", în care se găsesc: număr de telefon mobil, fotografie de familie, cupoane diverse şi echivalentul a 50 de dolari în moneda ţării).  Experimentul nu a cuprins şi Italia şi Franţa.
Studiul a fost publicat în numărul din octombrie al revistei, fără comentarii.

Izvorul din parcul Bordei

Izvorul Tămăduitor din Parcul Bordei


miercuri, 13 noiembrie 2013

Vor fi suspendate intrările in ţară ale gunoaielor

Ministrul Mediului a anunţat suspendarea aducerii de deşeuri în România

S-a constatat că firmele aveau mai multe deşeuri de fapt faţă de cantităţile înregistrate în documente.
Importurile de deşeuri vor fi suspendate pe timp de 6 (şase) luni (!).
Vor fi suspendate activităţile agenţilor economici care nu respectă legislaţia de mediu.
Asta înseamnă că după şase luni, aducera gunoaielor la noi va fi continuată?

marți, 12 noiembrie 2013

Romania si Bulgaria nu intra in Schengen

Barroso a anunţat că România şi Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen


duminică, 10 noiembrie 2013

Copii intoxicati cu gaz metan de la sonde


Doi copii care se plimbau cu bicicletele în apropierea platformei petroliere aflată între localităţile Adânca şi Bucşani, de la est de Târgovişte au fost intoxicaţi cu gaz metan provenind de la sonde.

Cei doi copii, de 12 şi de 14 ani au fost transportaţi cu ambulanţa şi apoi cu elicopterul Smurd la spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.
Poliţiştii "continuă cercetările", după relatările mass media.


Chiar- cum se fac acele exploatări de gaze, de reuşesc să intoxice grav pe cei ce trec pe acolo?
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update 28.02.2014

Un copil a murit intoxicat cu gaz de sonda

Marian, un copil de 9 ani a fost găsit fără viaţă lângă "o sondă din Prahova". Copilul fusese dat dispărut joi 27 februarie, iar în dimineaţa zilei de vineri 28 februarie a fost găsit fără suflare , lângă o sondă de petrol aparţinând OMV Petrom, din apropierea comunei Ariceştii Rahtivani.  Se pare că micuţul a fost intoxicat cu gaze de sondă.
Părinţii copilului spun că zona sondei nu este împrejmuită corespunzător.
Reporterii sosiţi la faţa locului spun că pe acolo câmpul este presărat cu numeroase sonde, care ajung la 10-15 m de şosea şi de casele oamenilor. S-a spus, de asemenea, că puţurile de extracţie nu sunt împrejmuite.
Dar, chiar dacă ar fi fost împrejmuite aceste sonde cu garduri de sârmă, oare nu ar fi trecut gazul metan prin gard? Sigur, gardul ar fi oprit copilul să se apropie prea mult de conductele neetanşe de gaze şi poate intoxicaţia ar fi fost mai puţin gravă.

Dar, este normal ca din conductele acelea să iasă gaze în mediul înconjurător? Şi dacă gazele acestea ies în mod obişnuit din acele conducte, ce efecte au ele asupra sănătăţii sătenilor care locuiesc în apropiere? De vreme ce gazul natural nu are miros, e foarte probabil ca el să nu fie perceput, însă tocmai de aceea să fie mai periculos, pentru că oamenii nu sunt avertizaţi de pericol.
Din păcate acest accident nu este singular. În noiembrie au fost grav intoxicaţi cu gaze de sondă alţi doi copii, despre care ştim doar că au fost duşi în stare gravă la spitalul din Bucureşti.
Presa nu s-a mai interesat în continuare de rezultatele anchetei poliţieneşti, despre care s-a anunţat că ar fi demarat, în cazul celor doi copii.

Pe hărţile pe care Google ni le pune graţios la dispoziţie, putem vedea cum arată câmpul de sonde de lîngă satul Ariceştii Rahtivani.





Cutremure induse de gaze de sist în SUA

Cutremure produse de om  în SUA


sâmbătă, 9 noiembrie 2013

vineri, 8 noiembrie 2013

Copilul şi căţelul

Cu ani în urmă treceam des printr-un parc, în drum spre casă...

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil


miercuri, 6 noiembrie 2013

Cladire noua in centrul vechi

 H & M pe Lipscani 

De mai multă vreme era în construcţie o clădire nouă pe strada Lipscani. Cum centrul vechi este pe "lista scurtă" a obiectivelor turistice recomandate străinilor,  şi chiar a devenit cea mai atractivă atracţie turistică din România, după cum ne anunţă Dan Mihai Agathon, e de presupus că această zonă ar trebui să fie tratată cu o atenţie deosebită (şi) din punct de vedere arhitectonic.
Cum multe dintre clădirile aflate acolo se află în stare jalnică, unele ajungând să se prăbuşească inopinat (după cum se spune), construirea unei clădiri noi acolo suscită un mare interes.

marți, 5 noiembrie 2013

duminică, 3 noiembrie 2013

Demisia poate fi un sfat bun

Interviu cu domnul ministru al Culturii

Am văzut ieri la un post de televiziune un interviu cu ministrul Daniel Barbu. 
La un moment dat s-a pus o întrebare legată de demiterea din Ministerul Culturii a patru specialişti  care adresaseră o scrisoare deschisă domnului ministru.
Ministrul Culturii a răspunc cam aşa: Păi ei mi-au spus să-mi dau demisia, cum puteam să-i mai păstrez în posturi de consilier? Se prespune că din calitatea pe care o aveau ca specialişti la Ministerul Culturii, trebuiau să mă sfătuiască pe mine. Cum să te mai sfătuiască cineva care îţi cere demisia? (redat aproximativ, din memorie nn).

Manifestatii in Franta

Criza bretonă: violenţe la Quimper, între 15.000 şi 30.000 manifestanţi contra ecotaxei şi pentru locuri de muncă

vineri, 1 noiembrie 2013

Ce facem în caz de cutremur

Riscul de cutremur

Suntem avertizaţi continuu că va urma un cutremur de mari proporţii, probabil provenind din zona Vrancea. Au fost înregistrate cutremure de intensitate medie în Vrancea. Unii spun că e de bine, alţii spun că e de rău.
Oricum, pe site-ul de previziuni seismice WorldEarthquaqes se indică anul 2013 drept anul critic în care s-a estimat prin algoritmi că ar putea lovi un cutremur de peste 6,5R, în România (perioada estimată: 2011-2015).

Costul aurului

Preţul aurului la bursă

În aceste zile se tot vorbeşte despre profitul- eventual- pe care l-ar avea România dacă s-ar lipsi de rezervele ei de aur, dar şi de o parte din munţii săi şi din istoria sa, pentru ca investitori străini să extragă aurul şi argintul ei.
Acest aur ar urma să fie extras în totalitate în următorii 18 ani, în combinaţie cu argintul din minereul în care se găseşte, urmând ca acest amestec să fie dus în străinătate pentru rafinare şi turnare în lingouri de aur, ce ar urma să fie apoi vândute .