miercuri, 25 septembrie 2013

Dosar cu rromi in Suedia

Romii- suspecţi din oficiu?

Poliţia  din oraşul Lund din Suedia a pus la punct un registru (o bază de date) cu numele a   4029 de rromi stabiliţi  ilegal pe acolo. Cotidianul Dagen Nyheter a dat publicităţii acest fapt, care a stârnit indignare multor cetăţeni.
Registrul electronic este accesibil agenţilor de poliţie din toate departamentele şi poliţiei criminale.



Unele dintre persoanele trecute în registru nu au comis nici un delict, mulţi sunt copii, dar sunt înregistrate acolo cu tot felul de detalii, cum ar fi: legăturile de rudenie, adresa, numărul fişei de asigurări sociale, fiind înregistrate de asemenea  numele şefului asociaţiei de tineret rrom, numele unor atleţi, politicieni şi membri ai scenei culturale aparţinând acestei etnii.
Informaţiile ar trebui să se constituie într-un "dosar de analiză în cadrul unei anchete asupra criminalităţii" întocmit de poliţia din Scania- regiune din sudul Suediei. Un purtător de cuvânt al poliţiei a explicat că fişierul cu pricina era " un document pe care anchetatorii în folosesc pentru a rezolva sau a preveni crime grave" în cadrul anchetelor speciale.
După unele estimări, în Suedia ar trăi circa 50000 de rromi.

Ministrul Justiţiei din Suedia , doamna Beatrice Ask s-a arătat indignată la aflarea veştii.

Asta după ce în iunie, locuitorii din Storfors, din Suedia şi-au făcut dreptate singuri , evacuând o familie de rromi pe care au găsit-o vinovată de degradări asupra unor vehicule, de furturi şi de tulburări ale ordinei publice. Poliţia sosită la faţa locului i-a găsit un adăpost temporar în altă comună familiei respective.

Unii politicieni suedezi, ca Thoralf Alfsson (SD) apără acţiunea poliţiei de a întocmi fişe cu rromi. el spune: " cum poate poliţia să rezolve crimele, dacă nu se poate angaja în activităţi de informaţii şi să identifice grupări? ".
După apariţia ştirii legate de întocmirea bazei de date cu etnicii rromi, multe persoane din Suedia se duc la poliţie să afle dacă au fost înscrise în acea bază de date dat fiind că au fost în contact cu etnici rromi.(!)
Au apărut şi episoade de atacuri violente împotriva rromilor, fiind amintit de pildă un atac ce a avut loc în Södertälje, unde un bărbat s-a aşezat pe o bancă înarmat cu trei cuţite şi a aşteptat să vadă pe cineva care să arate a rrom ca să-l atace. El a atacat într-adevăr o femeie de 46 de ani, care s-a dovedit ulterior că nici măcar nu era de etnie rromă!

În acelaşi timp în Franţa un judecător din Toulouse, Hervé Barrié  ar fi acuzat rromii că "jefuiesc Franţa" după ce patru ţigani fuseseră prinşi furând cupru.
El le-ar fi spus celor patru reţinuţi: " Voi nu vă gândiţi că Franţa s-a săturat de furturile comise de romi?". Judecătorul nu a dezminţit aceste afirmaţii. În schimb, Liga Drepturilor Omului din Franţa precum şi sindicatul magistraturii şi sindicatul avocaţilor din Franţa au apreciat că este intolerabil să fie stigmatizată o anumită categorie a populaţiei.

Pe de altă parte, candidata din partea UMP la primăria Parisului, Nathalie Kosciusko-Morizet a declarat recent că are impresia că " Romii îi hărţuiesc mult pe Parizieni". Această afirmaţie a fost considerată nepotrivită de către doamna ministru al Locuinţei Cecile Duflot, care a adăugat însă că " Romii sunt o falsă problemă? Nu", dar " nu putem permite ca în ţara noastră să se dezvolte bidonvill-uri" , domnia sa fiind de părere că ar trebui să se prevadă "locuri de primire care să permită inserţia celor care au vocaţia de a se integra".(Ministrul francez de interne a declarat că se vor face eforturi pentru integrarea a doar câtorva zeci de familii de rromi, ceilalţi vor trebui să rămână sau să se întoarcă în şara lor de origine, care e considerată din start a fi România, uitându-se cu bună ştiinţă că mai sunt rromi şi de prin alte părţi). Un sondaj de opinie a arătat că nouă din zece francezi consideră că rromii nu reuşesc să se integreze în societatea franceză.

Aceste afirmaţii vin după ce, de pildă în luna iunie, primarul din Croix-în nordul Franţei, declarase că i-ar fi susţinut pe cei din oraşul său care ar fi vrut să-şi facă dreptate singuri împotriva comunităţii de rromi , spunând că "sunt confruntat cu o situaţie insuportabilă de 15 zile", " ne confruntăm cu o delincvenţă şi cu furturi în serie în vecinătatea taberei în care rromii s-au instalat în mod ilegal" şi că i-a fost adusă o petiţie semnată de mai mult de 500 de persoane , legată de această tabără.
Totuşi, primarul a spus că nu ar susţine o crimă şi că "doreşte să nu se ajungă până acolo".

Acum 5 zile, primarul din Wasquehal,Gérard Vignoble (UDI) i-a scris preşedintelui Francois Hollande în privinţa climatului general legat de rromi.

Primarul scrie  că între 2600 şi 3200 de rromi trăiesc în oraşul său. El scrie că aceşti rromi " nu au întotdeauna un comportament adaptat la modul nostru de viaţă şi au obiceiuri ce răspândesc teamă şi exasperare" . El adaugă că , la fel ca alţi primari din comune limitrofe, au fost nevoiţi să ceară evacuarea familiilor de rromi, dar că acest lucru nu rezolvă problema, ci doar o propagă dintr-un oraş într-altul. Acelt lucru l-a determinat să se adreseze preşedintelui statului, pentru a se lua măsuri la nivel naţional şi chiar european.

Acuma...ne dăm seama cam care ar fi măsurile. (Urmeză discuţia despre Schengen, nu?)
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update 26.09.2013
După cum tocmai s-a anunţat la tv, preşedintele Franţei a şi luat măsura cerută de primarul Vignoble şi  nu numai de el:  a anunţat că Franţa se va opune primirii României în spaţiul Schengen!
Ce înseamnă asta pentru noi?
- Pentru cei care ar vrea să lucreze în ţările "civilizate" ale Uniunii, înseamnă că ei nu vor putea să aibă drept de muncă aidoma cu cei din spaţiul Schengen.
- De asemenea, pentru cei care vor să stea într-unul dintre statele din Schengen mai mult de trei luni, înseamnă că ei vor putea fi expulzaţi şi retrimişi în ţara de origine chiar dacă nu au comis infracţiuni sau dacă nu vor să se întoarcă.

I-am auzit, în trecut, pe unii comentatori de la tv spunând că de fapt nu ne pasă dacă suntem sau nu în Schengen.
Dacă aspectele de mai sus nu ne deranjează, atunci probabil că nu avem de ce să fim supăraţi. Dar, dacă totuşi am vrea să lucrăm acolo, poate doar temporar, sau dacă vrem să ne stabilim într-unul dintre statele din Schengen, sau dacă pur şi simplu vrem să ne simţim egali cu ceilalţi din UE şi să nu mai fim priviţi ca şi cum am fi ciumaţi, atunci eu cred că nu avem de ce să ne bucurăm de faptul că trebuie să cotizăm ca şi ceilalţi, să ne supunem hotărârilor UE ca şi ceilalţi membri,  dar nu ne bucurăm de aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Romii-rudele sărace ale ţiganilor?


De asemenea, vedem că denumirea de "rom"/"rrom" desemnează din start minoritatea provenind din România şi din Bulgaria, cei de aceeaşi etnie care sunt originari din Franţa sau di Suedia fiind numiţi tsiganes , gypsy sau gitanes. (variante ale cuvântului ţigan).
Aşa cum bănisem deja, această diferenţă de denumire serveşte autorităţilor europene să-i diferenţieze foarte uşor pe ţiganii provenind din aceste două ţări fără să facă referire la ele , evitând astfel acuzaţii de comportament incorect faţă de aceste două ţări..

Ministrul de interne al Franţei a declarat ritos că romii au un mod de viată total diferit de "al nostru" şi că "romii au vocaţia de a reveni în tările lor, România şi Bulgaria".  Încă odată se vede că denumirea de "romi" este folosită pentru a-i diferenţia pe ţiganii de la noi şi din Bulgaria, care trebuie expulzaţi  fiindcă " asta e vocaţia lor" (sic), de ţiganii din ţările spaţiului Schengen, care au tot dreptul de a locui acolo, indiferent de modul lor de trai.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------Update 30.09.2013- ştiri din Anglia
Pe 29 septembrie a.c. a apărut în ziarul britanic "Daily Mail" un articol în care britanicii se plângeau că cerşetorii romi  cărora li s-au oferit bilete să plece acasă după ce tabăra lor din Park Lane a fost desfiinţată, au revenit în Marea Britanie şi dorm acolo sub cerul liber. Consilierul Nickie Aiken a cert înăsprirea controalelor la graniţă. Un parlamentar britanic cere chiar ieşirea Marii Britanii din UE, pentru rezolvarea acestei probleme.

Niciun comentariu: