luni, 19 august 2013

România văzută din UE

România, vândută la solduri

Poşta,  transportul de mărfuri, aeronautica, energia, sănătatea: în toate sectoarele, România se vinde la lichidare de stoc.
 «Nu va mai fi, în curând, mare lucru românesc în România» se glumeşte cu amărăciune la Bucureşti.



Ţara este de vânzare , sau cel puţin vreo zece societăţi publice, pentru a plăti din datorii. 
În 2009, lovită de criză, România a împrumutat 20 de miliarde de euro de la FMI, de la Bruxelles şi de la Banca mondială, ca să nu se prăbuşească. Creşterea sa economică tocmai a scăzut cu 8,5 puncte şi deficitul său public a ajuns la  7,2% din PIB. 
Totuşi, economia românească mergea destul de bine cu câţiva ani mai înainte, cu o creştere anuală medie de 6,3% între anii 2002 şi 2008. România îşi pregătea intrarea în UE (devenită efectivă în 2007), toţi indicatorii erau „ pe verde”. 
La 1 iulie 2010, preşedintele de centru-dreapta Traian Băsescu e obligat să scadă salariile funcţionarilor cu 25% şi pensiile cu 5%, TVA creşte de la 19 la 24%. Circa 200000 de funcţionari au fost disponibilizaţi în cei doi ani care au urmat. Un veritabil tratament de şoc , impus în schimbul unui ajutor de  20 de miliarde de euro. Pe lângă această politică de austeritate care durează de trei ani, troika a impus ţării să–şi privatizeze întreprinderile de stat pentru a atrage capitaluri şi a face aceste societăţi profitabile. 
«Ineficace», apreciază economistul.
conform  daily-news.eu , 15.07.2013

Un comentariu:

Anonim spunea...

Mi-e groaza de ce se intampla!