Doi adolescenţi americani au ucis un sportiv australian ca să se distreze.
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhnegtDoCi8OQAgWPw3YWm72AxeAqLqjp-J86KNrRERFMyQXUYwXmKa3-LtBXehKFNoSSxAztUzRNEGHu6ohn7seXpVbHF0OEXv1-UVZZ7tKIx_w4ogHlEi4p3k_JgHrIcFp_Nq80w6emnQ/s200/criminali+copy.jpg)
Autorii crimei sunt doi adolescenţi de 15 şi de 16 ani, ce au fost inculpaţi marţi,(remarcaţi rapiditatea prinderii lor şi a punerii sub acuzare) un al treilea adolescent, de 17 ani, fiind acuzat de complicitate, pentru că a condus maşina din care s-au tras focurile de armă.
Cei doi adolescenţi l-au împuşcat din spate pe australian şi apoi au fugit. Ei l-au omorât "ca să se distreze", fiindcă se plictiseau în vacanţă.
Ei riscă închisoarea pe viaţă, dat fiind că pedeapsa cu moartea, care este în vigoare în statul Oklahoma, unde s-au petrecut faptele, nu se aplică în cazul minorilor.
În Statele Unite, pentru fapte grave minorii pot fi judecaţi "ca adulţi", adică li se aplică pedepsele fără a se ţine cont de vârsta fragedă a făptuitorilor. Totuşi, lor nu li se aplică pedeapsa cu moartea. Există în schimb practica de aplicare a pedepsei pe viaţă fără drept de reducere a pedepsei.
Ce parere aveti?
Un comentariu:
Groaznic!
Trimiteți un comentariu