Ce inseamna Agarici

Dacă întrebi pe mulţi dintre tineri ce înseamnă Agarici, îţi vor răspunde că e un termen peiorativ pentru un neisprăvit, un fel de Bulă sau cam aşa ceva...nimeni nu ştie precis, dar s-a răspândit părerea că nici măcar nu este un nume propriu, ci este un nume comun pentru ceva de tot râsul.
Cine a făcut parte din echipa de "răspândaci" - vorba lui Toma Caragiu - care au creat o asemenea accepţiune, nu ştim şi chiar dacă putem bănui, nu mai contează. 
Ar trebui să ştim, totuşi cine a fost Agarici.

Cine a fost Agarici

Horia Agarici a fost un pilot de vânătoare, un erou naţional, care s-a distins în luptele aeriene din cel de al doilea război mondial, rămânând celebru în special pentru o luptă dusă de unul singur, în avionul său deja avariat, împotriva unei escadrile de şapte bombartiere sovietice venite să distrugă portul Constanţa, chiar în prima zi de război, în prima dimineață de război.. 
În timp ce restul escadrilei româneşti era plecată în misiune iar la Constanţa rămăsese un singur avion de vânătoare, cu un rezervor avariat, bombardamentul avioanelor sovietice ar fi produs un dezastru în Constanţa, ar fi distrus portul şi poate chiar şi podul de la Cernavodă, obiective strategice de maximă importanţă.
Cum avioanele inamice bombardaseră  deja un rezervor de petrol în port și alte ținte de acolo, comandantul i-a spus pilotului la telefon că ...poate să plece, dacă vrea!
(Să plece la luptă, adică)
Comandantul nu i-a dat ordinul să angajeze lupta de unul singur, ci i-a dat doar încuviințarea să o facă, dacă vrea.
Pentru că era o misiune aproape sinucigașă, mai ales în condițiile în care unul dintre rezervoarele de combustibil ale avionului era perforat. .

În această situaţie disperată, Horia Agarici s-a ridicat în aer singur, cu avionul său aşa avariat cum era, angajând fără ezitare lupta cu o formație de 7 avioane inamice , reuşind să lovească trei dintre bombardierele sovietice DB-3.
Am preluat din sursa www.rador.ro relatarea acestor fapte de arme făcută chiar de către pilotul Horia Agarici:
„am declanşat focul numai de la suta de metri, două atacuri pe unul, două atacuri pe altul, încă un atac pe altul. Într-un minut, trei au fost lovite de aşa natură, încât primul a aterizat forţat la terenul de exerciţii şi bombardament Chituc; [la] al doilea a fost lovit pilotul şi a căzut în mare şi a explodat, nici bombele nu ṣi le aruncase; al treilea, zăpăcit, a plecat spre sud şi a aterizat la Valul lui Traian. Martor, comandantul cel mare al regiunii, comandantul aerodromului, marina toată care era dedesubt şi tot tămbălăul necesar…” a povestit mai târziu pilotul, într-un interviu.
Celelalte patru bombardiere au făcut cale-întoarsă, iar Constanţa a fost salvată.
Seara au venit și celelalte 10 avioane din escadrila noastră de la Constanța .
Au mai fost atacuri aeriene inamice asupra Constantei, dar la altitudine mai mare și mai ușor de contracarat cu artileria antiaeriană, dar și de forțele reunite ale aviației române.
„Rezultatul: în ṣase săptămâni, pe ţărmul mării, 85 de avioane doborâte oficial, 130 ştiute de noi, plus bimotoarele care […] erau lovite în radiatoare, motoarele ajungeau să gripeze şi aterizau pe mare pe unde nimereau.....zi de zi, în aceste ṣase săptămâni, întotdeauna toate avioanele s-au întors acasă. Iar la adversar, zi de zi, zi de zi pierdeau. Au fost anumite zile memorabile când s-au doborât 15 avioane inamice într-o singură zi! Rare, bineînţeles, dar au fost…””  povestea pilotul, după mulți ani.
El a relatat că a avut avantajul avionului Hawker Hurricane (modelul Mk. I) , foarte bun, dar și colaborarea foarte bună cu ceilalți piloți, îndrăzneți, care luptau cu convingere și conform cu planul . 

„ noi ne-am făcut datoria cât am putut de bine, fără să ne batem în piept că suntem viteji, exagerând; fapte am făcut! Şi nu ne pierdeam cu firea, că era în momentul acela neamţul cu noi sau că noi îl aveam pe marele rus adversar, sau că mai ştiu eu ce alte consideraţii [cu] care unii, în loc să fie [numai] militari, îşi fac socoteli de carieră. […] ”

Apoi, la mulți ani după terminarea războiului , pilotul Agarici i-a povestit aviatorului Octavian Sved o altă întâmplare din război:
Pe când însoțea cu alte avioane de vânătoare un grup de bombardiere ce aveau misiune 
la Cetatea Albă, la terminarea raidului s-au confruntat cu două avioane Yak (sovietice).
El și echipierul său Camenceanu au angajat lupta împotriva celor două Yak uri, fiecare împotriva câte unui avion inamic. Dar , după o luptă înverșunată, Agarici a constatat că adversarul său rămăsese fără muniție. Și atunci:
„Nu pot să-mi dau seama ce-a fost, dar partea mai adâncă din om a acţionat. Mi-a trezit oareṣicari consideraṭii, fiară nu eram şi atuncea am legănat din aripi ṣi am plecat.”

Prin urmare , pilotul nostru a cruțat viața inamicului său, când a văzut că acesta rămăsese fără muniție; l-a salutat, prin legănarea aripilor și a plecat....


Până la sfârşitul războiului, Horia Agarici a strâns în total 13 victorii şi a fost decorat cu Virtutea Aeronautică, Coroana României cu spade, dar, din nefericire (pentru el) , a primit şi Crucea de Fier clasa I. A fost avansat la gradul de căpitan. 

Avionul lui Agarici Hawker Hurricane -în 1941

Familia Agarici

Familia Agarici era o veche familie de moşieri moldoveni. În documente din 1709, popa Stratulat Agarici făcea danii de moşii epscopului Varlaam, în 1750 vornicul de poartă Grigoraş Agarici hotărnicea moşia Brădiceşti a mănăstirii cu acelaşi nume.  
Horia Agarici se născuse la Lausanne pe 6 aprilie 1911. A murit în 1982.

Legenda Horia Agarici

Cum această strălucită faptă de arme s-a produs spre începutul războiului, e limpede că numele curajosului căpitan de aviaţie a fost folosit ca exemplu pentru îmbărbătarea trupelor române, eroismul său fiind hiperbolizat. S-au făcut cântece (pe versuri de Păstorel, unele), se povesteau multe alte întâmplări anecdotice pe seama lui Agarici, mulţi se lăudau că îl cunosc şi ştiu despre el alte şi alte întâmplări memorabile. Un cântec despre el făcut de compozitorul Gherase Dendrino pe versurile poetului Păstorel Teodoreanu a devenit șlagărul verii 1941.
„A plecat la vânătoare Agarici
S-a dus ca să vâneze bolșevici
Foaie verde sălcioară
Mândră-i pasărea când zboară
Aleleu, aleleu
Pui de vultur puișor de leu
S-a dus la vânătoare Agarici
S-a dus ca să vâneze bolșevici”

Chiar şi după  terminarea războiului, când piloţii care luptaseră pe frontul din Est şi supravieţuiseră luptelor grele purtate (cei mai mulţi muriseră pe front) nu au mai avut dreptul de a pilota avioane , au fost degradați şi erau nevoiţi să muncească în tot felul de domenii încadrate în sintagma "munca de jos", se mai povesteau întâmplări legate de Agarici.
Povestea, cu aceeași modestie:
„am muncit la munca de jos cât s-a cuvenit, pare-se chiar bine...”apoi „am lucrat tehnică de-asta de reparaţii, de cantine, de injectoare, de aragaze. Până când tovarăşul Ceauşescu a admis [ca] tuturor celor care au cunoştinţe, studii să li se dea după capacitatea şi învăṭătura lor. Atunci am fost trimis electrician la ITC, Întreprinderea de Transporturi Constanţa. Acolo am trecut la serviciul tehnic, pe urmă am ajuns subinginer, tot prin echivalenṭa valorilor..” (interviul datează din 1981, de acceea nu mai menționa faptul că până în 1964 fusese închis...)

După război, fostul său adversar, pe care îl cruțase, ajuns între timp general de aviație în armata sovietică a venit într-o vizită la Constanța și a cerut să afle din arhivele aviației române cu cine se luptase într-o anume zi, la o anumită oră, la Est de Constanța. Aflând că Agarici e în viață, a vrut să-l întâlnească, fără a spune motivul. Cineva i-a procurat un costum decent de haine bietului Horia Agarici, (ieșit de curând din închisoare)  ca să se poată întâlni cu importantul general sovietic.
În biroul primului secretar PCR al județului, generalul sovietic a relatat faptul că îi datorează viața generozității pilotului Horia Agarici. El a povestit cum, după ce se luptaseră fără ca unul să fie doborât, constatase că nu mai are muniție. Avioanele se apropiau...Dar Horia Agarici, după ce se apropiase până la o distanță la care s-au putut privi în ochi, i-a zâmbit, i-a făcut un semn de salut cu mâna și s-a îndepărtat în direcția  Constanței.
Relatarea acestei întâmplări a contribuit la îndepărtarea represiunilor la care era supus fostul pilot român și la reabilitarea lui. (În 1955 Agarici fusese condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru participarea la războiul antisovietic).
Un alt exemplu de comportament cavaleresc al aviatorilor români ar fi cel al pilotului Ion Dobran, care s-a confruntat într-o luptă aeriană (în iunie 1944 la Galați) cu pilotul american Barrie Davis. Românul a reușit să incendieze avionul Mustang pe care zbura americanul, dar nu a tras asupra pilotului care se parașutase . Pilotul american a venit în România după 1990 pentru a se întâlni cu cel care îi cruțase viața în război.
După relatările dintr-un articol scris de Ion Coja, un pilot român nu s-a bucurat de aceeași clemență din partea adversarului său-pilot american- , într-o situație similară. Americanul l-a mitraliat pe pilotul român în timp ce acela era suspendat de parașută, după ce avionul îi fusese doborât. Pilotul român a fost rănit grav, rămânând infirm, dar a scăpat totuși cu viață și când a putut obține un pașaport l-a căutat pe acel adversar în arhivele aviației americane. Autoritățile americane i-au spus numele celui care îl mitraliase, dar l-au rugat să nu facă publică întâmplarea cu pricina. Românul a cerut ca doar să i se transmită pilotului american că a scăpat cu viață.

În 1968 Horia Agarici a fost avansat ca maior în rezervă.

Iată o întâmplare garantat autentică:

Agarici venise la Bucureşti să susţină un examen pentru a deveni instalator autorizat de gaze naturale. Întâmplarea a făcut ca şeful comisiei de examinare să fie un inginer care fusese şi el pe front în aviaţie, ca personal auxiliar (nefiind pilot) şi care îl cunoştea pe Horia Agarici. După examen, cei doi au ieşit "la o bere", ca să depene amintiri. La restaurantul cu pricina s-a nimerit a fi şi un alt cunoscut al inginerului, care a venit la masa lor. 
Cum discuţia se purta pe teme legate de aviaţie, noul venit a început imediat să povestească o întâmplare cu Agarici, pe care- spunea el- îl cunoştea bine. Întâmplarea era total inventată.
După ce anecdota a fost spusă, Horia Agarici a spus, întinzându-i mâna : "Vă rog să mă scuzaţi, nu m-am prezentat, Horia Agarici". 
Celălalt a rămas perplex. Cum, chiar acel Agarici? Da. 
Intrusul a bâlbâit ceva şi a plecat repede. 

Personalitatea complexă a aviatorului Agarici

Pilotul Horia Agarici a fost şi poet. A lăsat moştenire familiei sute de poezii în volum şi manuscrise, multe dintre ele autobiografice, plus dicţionare de toate felurile. 
Cunoştea foarte bine patru limbi străine pentru care avea diplomă de traducător: engleză, germană, franceză, italiană. Se descurca, de asemenea, în rusă. Compunea poezii în aceste limbi străine. A tradus multe cărţi tehnice de specialitate.
Într-o fotografie din tinerețe apare ținând o vioară- deci putem presupune că luase și lecții de muzică.

Cinci volume de opere complete scrise de Agarici au fost donate Academiei Române. „Nu era de mâncare, dar cărţi cumpăra. Am moştenit de la el plăcerea de a citi. Poezia a fost prima lui pasiune",  spune inginerul Ilie Agarici, fiul eroului. Horia Agarici şi-a bătut la maşina de scris poeziile sale dragi de dragoste, despre natură sau filosofice. El este amintit şi de istoria literaturii române. A publicat mai multe cărţi, printre care volumul de versuri „Acorduri şi armonie", cel de nuvele „Şoimanu Furtună", precum şi tratatele de specialitate „Aviaţia de vânătoare" şi „Lupta în cer".

Pe zarea mării, case sclipesc în alb de viață ?
Și moartea se apropie pe aripi de păgân…
Dar iată-un fulger rece, avânt fără stăpân,
Un șoim de fier și flăcări, pierind în dimineață.
(Încăierare în văduh)

Ar fi bine să ne cunoaştem eroii şi să-i cinstim, nu să le terfelim numele transformându-l în porecle peiorative.

Textele scrise cu aceste caractere sunt preluate de la sursa rador . ro, unde puteți citi integral  articolul referitor la Horia Agarici. .