Riscurile gazelor de şist

Ce sunt gazele de şist

Diferitele tipuri de gaz

Gaze naturale convenționale:

Produse din surse "conveníonale" ca depozitele din gresie sau calcare. Se găsesc în "pungi" destul de localizate. Sunt exploatate prin foraj vertical similar petrolului (foraj  vertical puțin adânc);

Gaze neconvenționale:

Gazele de șist este dispersat într-o stâncă neporoasă - de obicei, de șisturi argiloase, de unde le vine  numele, gazele de rezervor compact sau tight gas sunt adunate în pungi aflate în stâncă, şi ea fără pori, compactă, unde presiunea este foarte mare. Mai puţin promitatoare până în prezent,  sunt gazul de huilă, prezent în zăcămintele de cărbuni,  şi  hidrații de metan , prezenţi în fundul oceanelor.

Gazele de șist fac parte din gazele naturale neconvenționale şi provin din zăcăminte de șisturi bituminoase și alte roci, cu granulație fină. În multe cazuri, șisturi gazeifere sunt în acelaşi timp  rocile sursă și rezervor de gaze naturale, care sunt stocate în trei moduri:

1 - absorbite într-o materie organică insolubilă numită kerogen,

2 - prinse în porii sedimentelor cu granulaţie fină intercalate  cu șisturi argiloase,

3 - limitate în fracturi de șist în sine.

Gazele de șist, gazele aflate în pungi din stâncă  , şi petrolul din şisturile bituminoase sunt extrase prin procesul de fracturare hidraulică

• Ele se găsesc în roci cu porozitate scăzută și cu permeabilitate redusă

• gazul,  care are o vâscozitate scăzută, se deplasează cu greu în aceste roci.

Pentru a exploata aceste zăcăminte, trebuie să creeze zone mai permeabile, fracturi şi puţuri, care să permită hidrocarburilor să curgă. Fracturarea hidraulică este utilizată pentru a se extrage hidrocarburile care nu pot fi extrase prin simple puţuri de foraj.  Este nevoie ca formaţiunile geologice să fie dizlocate prin:

• injectarea sub  presiune foarte ridicată a unei mari cantităţi de fluid sau nămol  de foraj compus din 500-600 substanţe chimice (unele sunt făcute cunoscute de companiile care extrag gazele, altele-nu), nisip şi apă dulce.

• utilizarea de explozibili pentru a sparge și micro-fisura stâncile

Pornind de la  puțuri orizontale sau verticale înclinate:

• Se fac foraje de mare adancime (de la 1 la 4 km)

• Se foloseşte o cantitate enormă de apă, pentru a forma fluidul de foraj: 15000 până  la 45000 m³ pentru fiecare fracturare  (Să ne amintim că anul trecut, în iulie, populaţia din Moldova era somată să-şi reducă consumul de apă potabilă, regiunea fiind atinsă de secetă. Ce s-ar întâmpla dacă în acelaşi timp sute de mii de metri cubi de apă ar fi folosiţi de nişte întreprinderi de foraj cu fracturare hidraulică? Pentru că sondele de foraj se fac în număr mare) + 500 de substanţe chimice +nisip adăugate în apă pentru a îmbunătăți extracția de gaze. Se practică un mare număr de puţuri de forare, iar la fiecare puţ se repetă procedeul de fracturare pentru a se obţine o nouă cantitate de gaz, astfel încât cantităţile de apă folosite cresc ameţitor.

Terenul destinat exploatării gazelor de şist se împarte (conform obiceiului din SUA) în careuri cu latura de o milă (1,6 km), rezultând suprafeţe pătrate de 2,59 km2. Pe fiecare astfel de careu se practică 4-8 sonde de exploatare. Sondele vor fora vertical până la adîncimi de 1-4 km, apoi vor fora orizontal până la distanţe de circa 2km de la verticala sondei, în mai multe direcţii. Astfel, în subteran suprafaţa de exploatare este mult mai mare decât cea aparentă la suprafaţă. Pe toată această suprafaţă se fracturează rocile din adâncime cu ajutorul unor minicutremure provocate cu explozibil şi apoi cu o mare cantitate de apă sub presiune aditivată cu cele 600 de substanţe chimice (diferite în funcţie de natura solului), multe dintre ele fiind cancerigene. Observăm că ariile de influienţă ale sondelor se întrepătrund, dar forajul orizontal se face la adâncimi diferite, pentru ca întreaga masă a stratului geologic de şist să fie fisurată iar gazul extras.

Suprafaţa din subteran exploatată cu patru sonde dintr-un careu tipic cu latura de o milă

Care sunt mijloacele utilizate pentru explorarea gazelor de șist?

Câteva cifre:

- Dimensiunea unei platforme: 10.000 m³

- 7.000 de metri cubi de pietriş adus la faţa locului

- 600 de metri cubi de beton turnat la faţa locului

 Camioanele vibrator emit unde în pământ, cu plăci grele vibratoare.  Aceste unde sunt reflectate sau deviate în funcție de structurile geologice întâlnite. Undele reflectate sunt detectate prin "geofoni" colectate și analizate. Acest lucru permite să se detecteze "capcanele de hidrocarburi"

Unde se găsesc gazele de şist

În Europa, cele mai mari rezerve de gaze de şist s-ar găsi în Franţa şi în Polonia (după un raport al administraţiei americane pentru energie).

Geologii francezi au reperat trei mari zone geologice exploatabile: bazinul parizian (he,he!), Aquitania şi regiunea de sud-vest. Vedem, însă, că francezii nu se grăbesc să exploateze aceste gaze. Pentru moment, fracturarea hidraulică este interzisă în Franţa.
În Polonia, după entuziasmul iniţial, când companiile anunţaseră rezerve enorme de gaz, se constată că acestea sunt de 10 ori mai reduse decât se anunţase iniţial.
Polonia a anunţat că va impozita cu 80% profiturile companiilor ce vor exploata la ei gazele de şist. După constatarea că gazul de şist polonez e mai greu de extras decât cel din SUA şi rezervele sunt mai mici decât cele estimate după prospecţiuni, impozitarea profitului se va face cu 50%, rămânând obligaţia (pusă de la început) ca la exploatare să participe obligatoriu şi companii de stat poloneze.
La noi nu se vorbeşte deloc despre astfel de condiţii puse companiilor străine.
În ce condiţii doreşte guvernul nostru să permită companiilor străine să exploateze gazele de la noi? 

Poluarea

Principalul motiv al opoziţiei contra acestei tehnici este poluarea care rezultă din ea.

Apa folosită în prezent pentru această tehnologie conţine circa 500 de compuşi chimici toxici. Această apă ajunge din nou la suprafaţă în proporţie de maximum 40%, odată cu gazele extrase. Restul rămâne în sol, cu riscul de a ajunge în apa freatică. Apa poluată ajunsă la suprafaţă mai conţine, în plus faţă de cele 500 de substanţe chimice, diferiţi compuşi aflaţi în solul de la mare adâncime: metale grele, substanţe radioactive etc) şi reprezintă o problemă majoră, pentru că nu poate fi refolosită la nimic. Sigur, în funcţie de legislaţia din ţara respectivă, companiile ce extrag gazul sunt obligate să decontamineze apa folosită, dar...desigur ele preferă să evite cheltuielile exorbitante legate de asta reinjectând această apă poluată în sol, în puţuri create special în acest scop. Acuma...aveţi încredere că aceste puţuri vor fi la fel de adânci ca şi cele de extracţie, sau, cumva, în ţările în care controlul ar fi deficitar, companiile ar prefera să facă puţuri de reinjectare de adâncime mai mică, deci mai ieftine?
Mai există şi posibilitatea depozitării apelor poluate în bazine , aşteptându-se evaporarea apei şi sedimentarea substanţelor chimice . Din păcate, unele dintre substanţele chimice se volatilizează, afectând sănătatea locuitorilor din zona respectivă - una dintre aceste substanţe fiind benzenul - care este cancerigen!

Dar cel mai bine- din punctul de vedere al marilor companii care se ocupă cu exploatarea gazelor de şist - ar fi să facă asta în alte ţări, nu la ei acasă. O ţară în curs de dezvoltare, de unde să ia gazul ca şi cum ar fi al lor, dar unde să fie mai puţin controlaţi, ar fi ideal, nu?

Producţia ar fi a lor, ţara lor ar avea într-adevăr independenţa energetică, iar poluarea ar fi "la alţii".

Noi tehnologii în studiu

În laboratoare se testează acum noi variante, pentru evitarea introducerii de substanţe otrăvitoare în sol: fluidul de fracturare ar putea fi înlocuit cu propan, cu heliu sau cu arcuri electrice.

În SUA şi în Canada se experimentează tehnologia pe bază de propan, un gaz bine cunoscut  (care intră în componenţa gazului lichefiat din buteliile de tip Aragaz), care prezintă însă pericol de explozie sau de incendiu. Propanul ar fi gelificat pentru folosirea la extragerea gazului din şisturi. Se experimentează şi folosirea de aer comprimat.

Simplul fapt că se studiază serios alte variante, chiar mult mai scumpe, dovedeşte faptul că tehnologia de fracturare hidraulică are urmări importante asupra mediului înconjurător, ce se vor acumula în timp şi pe care oamenii de ştiinţă încearcă să le evite prin studierea altor tehnologii.

Până în prezent, însă, tor tehnologia de fracturare hidraulică se foloseşte în exploatare.

Acesta este şi motivul pentru care, în Europa, prea puţine state au autorizat exploatarea gazelor de şist. Celelalte state aşteaptă punerea la punct a altor tehnologii, mai puţin dăunătoare mediului.

Ocuparea solului

În SUA,  regiuni întregi sunt libere de prezenţa umană şi exploatarea sondelor de petrol sunt acolo tradiţionale. În Franţa, de pildă, ţară turistică, nu este deloc aceeaşi situaţie. Explatarea gazului cere multe puncte de foraj, instalarea de conducte. Modificările peisajlui pot fi în anumite cazuri iremediabile, chiar dacă se cere întreprinderilor care forează să refacă locurile la starea iniţială, după terminarea lucrărilor.

Locurile de muncă

Studiile sunt contradictorii asupra acestui aspect şi nu se poate estima câte locuri de muncă se vor crea prin această activitate. Fiind vorba despre un domeniu ce necesită specializare specifică, cele mai importante locuri de muncă vor fi ocupate de către specialişti aduşi din străinătate.

Politica

Cheia exploatării este în mâna oamenilor politici. Decizia le aparţine, de aceea ar fi bine să fie bine documentaţi, pentrua putea decide în cunoştinţă de cauză.

"Cum e cu gazele de şist, deocamdată, că am văzut în special de prin zona Oradea - acolo toată lumea se pricepe la gaze - deocamdată Romgazul exploatează de 20 de ani în Ardeal, în Transilvania gaze prin această metodă şi nu s-a mai trezit nimeni sau vreun senator de Oradea să spuna în ce pericol e", a spus domnul Ponta.

Din declaraţiile celor de la Romgaz, aflăm însă că ei au extras gaze de şist în mod accidental, folosind iniţial tehnica proprie (în anii 1994-1995), folosind un "gel", şi nici în prezent că nu au trecut la faza de exploatare din lipsă de fonduri, fiind tot în etapa de prospecţiuni.  Desigur că în aceste condiţii nu au apărut nici efecte negative asupra mediului, pentru că nu a existat o exploatare intensivă, aşa cum se practică ea de către marile companii americane.(conform Hot News ).