UE ne avertizează că regionalizarea nu va aduce noi fonduri europene României
Preşedintele Institutului pentru Regiunile Europei, Franz Schausberger a publicat în ziarul austriac Wiener Zeitung, un articol intitulat “Ploaia caldă a banilor europeni nu vine de la sine”.
Acolo se spune negru pe alb că:
Reorganizarea administrativ-teritorială a României nu va aduce automat o absorbţie mai mare a fondurilor europene.
“Efectele pozitive ale iniţiativelor
lăudabile pot fi afectate de imixtiunile politice. Asta pare să fie şi situaţia
din România”, notează Schausberger.
Condiţile unei reforme de succes
Franz Schausberger spune ce condiţii ar trebui să îndeplinească România ca să urce în clasamentul absorbţiei fondurilor europene:
“Trebuie să fie clar pentru toată lumea că
simpla formare a regiunilor nu va aduce o creştere a absorbţiei fondurilor
europene, chiar dacă acestea vor primi competenţele necesare. Pentru a pregăti
proiectele câştigătoare este nevoie în primul rând de: un mai bun know-how al administraţiilor locale şi regionale, o
implicare de la început a regiunilor şi comunelor în administrarea fondurilor
structurale, o depolitizare a acordării fondurilor, o creştere a capacităţii de
co-finanţare şi o combatere credibilă a corupţiei”.
Păi, să vedem dacă vom îndeplini după regionalizare aceste condiţii:
- un mai bun know-how....păi, de unde, păcatele mele, maică! Clar nu va fi!
- implicare de la început a regiunilor şi comunelor...păi comunele există deja, de ce nu se implică "mai mult" acuma? Iar regiuni de dezvoltare avem deja şi n-au făcut nici o brânză, aşa că e clar , nu?
- depolitizare a acordării fondurilor...dar asta n-are legătură cu regiunile, asta s-ar putea face şi acuma dacă....s-ar vrea
- creştere a capacităţii de cofinanţare - păi cum să crească dacă regiunile nou -create ar fi pentru început dezorientate şi rezorganizate? Probabil că de fapt capacitatea lor de cofinanţare va scădea!
- combaterea credibilă a corupţiei....Ah! Ah! Nu mai spuneţi de asta că ne doare!
Atunci, de ce să facem această mare brambureală care ar fi regionalizarea?
Ce ne mai spune domnul preşedinte al Institutului pentru Regiunile Europei :
"Reforma nu ar trebui
să fie rezultatul unei presiuni a timpului, ci ar trebui fundamentată prin
studii serioase legate de situaţia geografică, culturală, istorică,
economică şi socială. România se poate inspira din modelul şi experienţa altor
state, dar trebuie să implementeze un model propriu, care să corespundă cel mai
bine ţării. În nici un caz regiunile nu
are trebui să servească doar la crearea unor noi posturi politice”. a spus înaltul oficial european.
Ce l-o fi făcut să creadă asta despre acţiunea de regionalizare de la noi?
Ce l-o fi făcut să creadă asta despre acţiunea de regionalizare de la noi?
Dacă domnul Franz Schausberger a luat hotărârea de a-şi publica opiniile cu privire la regionalizarea de la noi, înseamnă că această reorganizare , în felul în care se vede că se desfăşoară ea până acum, nu pare să fie deloc pe calea cea bună sau chiar nu pare a fi deloc benefică.
Update>
Update>
Extras din emisiunea LA
ORDINEA ZILEI (Antena
3) cu Dana Grecu si Radu Tudor – din data de 26 Iunie 2013, despre partea buna
din raul deciziei CCR de acceptare a cvorumului de 30% pentru revizuirea
Constitutiei numai pentru 2014.
Bogdan Chirieac: “ Regionalizarea – proiect antiromânesc, o nebunie, ar arunca România în haos”.
Un comentariu:
Daca pana si oficialii europeni vad ca suntem pe cale sa facem o mare prostie si ne atentioneaza ca tot nu vom folosi mai multi bani europeni cu regionalizarea, iar comentatori reputati de la noi avertizeaza ca e un proiect antiromanesc, de ce insista conducatorii nostri sa faca aceasta regionalizare si inca in mare graba?
Trimiteți un comentariu